Am să mor cu numele tău pe buze
și nici n-ai să știi, n-ai să știi
de ce ți-am scris atâtea poezii
și mi-am lipit pe inimă meduze
în fiecare dimineață de singurătate
pe care-am traversat-o prin deșert
am greșit și am vrut să mă iert
și să mă duc în cârcă mai departe
până în asfințitul întâiului gând
ce te ținea de mână, da, de mână,
și-ți asamblam o inimă comună
și-ți aduceam mareele pe rând
să te înalțe-n mine să te-ascută
ca pe-un cuțit de fildeș brun,
și câte aș fi vrut să-ți spun
dar e târziu și-s exilat pe-o plută
de unde un albatros o să-mi acuze
uitările-ntr-un aisberg din nord,
și chiar de-mi plânge umbra prin fiord
numele tău îmi tremură pe buze
31 octombrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu