Când totul se surpă în jur
și sufletul în prăpăstii se-afundă
aș dori într-un gând să te fur
să-mi hrănesc disperarea flămândă
Și întreb în neștire ecoul
de te-a văzut prin câmpul de maci
prizonier în cleștii de raci
timpul îmi sculptează cavoul
Mi se rup emisferele brusc
și răspunsurile se sufocă în aer
fluieră disperarea și-un vaier
țâșnește din vasul etrusc
în care stau stivuite
pe rafturi de lemn suprapuse
fantasmele tale intruse
în pliuri de rochii strivite
E prea multă tristețe-n decor
și plânge un glonț fără trup
speranțe deșarte în grup
înfig în tăcere-un cocor
Și uităm cu totul de noi
prizonieri destinului hâd
sunt o umbră cu sufletul nud
când ecoul se surpă-n noroi
1 martie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu