ÎMI PLÂNGE ÎN SUFLET UN CUC

Zilele bune se îneacă-n zăbrele

le sugrumă un demon nebun

se sinucid în treacăt niște stele

c-o funie ascunsă în săpun

Caut un punct de sprijin rocambolesc

se mișcă în jurul meu ca o umbră

câteodată mi se pare că retrăiesc

dar laseru-n trup se înfundă

Se lovește de un zid de bazalt

ridicat de purtătorii de scuturi

și sângeră cerul albastru, înalt

bătut cu tesla-n aripi de vulturi

Și mă strig și-mi răspunde ecoul

răpit de hăurile dintre maluri

orizontul îmi deschide cavoul

și marea mă-nfășoară în valuri

Și deodată nimic nu mai sunt

dispare dorința terestră de-a fi

pustiul se-ntinde-n și-n vânt

dansează lascive stafii

Și mi se pare că nici nu am fost

solie bizară a propriului trup

din veacul acesta vulgar și anost

o bucată de suflet îmi rup

și-o arunc peste umăr în haos

unde dezertează iluzii mărunte

iubito ,te invit în pronaos

în inimă-mi crește un munte

cu brazi nesfârșiți ,cu sălbatice stânci

pe care șopârle se-ntind în apus

m-aș ascunde-n prăpăstii adânci

dar nu știu în care te-ai dus

să vin după tine și poate să-ți cânt

când vor tăcea acele cucuvele

ce-mi spun că pe-aici degeaba mai sunt

și zilele bune nu-s zilele mele

Dar poate tu știi un descântec

de nu-mă-uita într-o frunză de nuc

nu-mi place deloc acest cântec

în care îmi plânge în suflet un cuc

7 martie 2015