vineri, 6 iunie 2025

FLUTURII ALBAȘTRI FURASERĂ LUNA

Mereu mi-am spus că atunci

când va fi să mă îndrăgostesc

va fi pentru totdeauna;

fluturii albaștri înconjuraseră luna


Când te-am văzut în seara aceea magică

am știut că așa va fi,

am știut că m-am îndrăgostit

și până la sfârșitul timpului te voi iubi


Nu te-am întrebat niciodată ce simți,

m-am bucurat doar că exiști în visele mele,

că ești pasăre-n zbor

chiar dacă-i aspru drumul spre stele!


În această lume ipocrită

am ales să nu mai fiu eclipsă

și-am înfruntat furtuna

până când inima și-a găsit partea lipsă


Nu te-am întrebat nimic

știai ce trebuie să știi

când vine cineva din altă lume

și cât de mult te poate iubi


”Când va fi să mă îndrăgostesc

va fi pentru totdeauna”,

i-am spus îngerului;

fluturii albaștri furaseră luna


3 iunie 2025 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu