luni, 21 iulie 2014

NU PLÂNGE, ARGENTINA...

                    Când eram mic există izvoare istorice credibile care atestă acest adevăr - mi se spunea Diego Armando Maradona. Nu filosoful, că n-a existat  niciunul cu acest nume, ci fotbalistul care a devenit celebru trăgând şi la poartă, şi pe nas. Ordinea este aleatorie. Mi se spunea astfel doar pentru abilităţile mele cu mingea, că despre prafuri, în munţii Buzăului, nu s-a mai auzit de la ultima invazie de purici. Şi câtă vreme există ţuica de prună, drogurile n-au nicio speranţă că le-ar putea îmbrăţişa cineva, nici măcar la beţia de cuvinte.
Dar aşa cum scriam mai sus, am fost eroul tuturor maidanelor cu dragoste unde exista o minge de fotbal mângâiată de nişte copii, la fel de pătimaşi. Jucam de la răsăritul până la apusul soarelui, iar, dacă era lună plină, mai băgam şi prelungiri.
Ajuns la oraş, pe la şcolile din centru, m-am străduit să nu-mi stric educaţia şi am devenit vedetă de cartier tot din pricina fotbalului. Mi-am purtat cognomenul cu mândrie şi am început să ţin cu fervoare cu Argentina.
                          Finala din 1986 am văzut-o ''pe bulgari'', la un vecin pe care-l lovise norocul să stea la etajul 4, mult mai aproape de Dumnezeu şi de semnal. La 2 la 0 pentru Argentina s-a mişcat antena şi până la final ne-am chiombat la puricii de pe ecran care apăreau şi dispăreau cu abilitatea cu care Maradona i-a pasat lui Buruchaga pentru golul victoriei.
                           P-aia din 1990 am văzut-o în armată şi i-am suspectat pe nemţi că au câştigat cu ajutorul arbitrului ,care le-a dat un 11 m la o alunecare perfectă, a eliminat doi argentinieni şi nu le-a acordat un penalty cât se poate de clar.
                            Tot aşa a câştigat Germania şi în 2014. Istoria-i cam curvă câteodată. Impresia lăsată de nemţi în semifinala cu cea mai slabă echipă a Braziliei din istorie ,a influenţat mentalul colectiv, ştergând cu buretele chinul prelungit cu Ghana şi Algeria, şi norocul lui Neuer din finalul cu Franţa. Germania nu merita să câştige finala, Argentina a fost mai bună, dar la fotbal nu câştigă cine e mai bun, ci câştigă întotdeauna nemţii. La războaie mondiale lucrurile au stat altfel ,spre norocul  românilor cărora ordinea nemţească le-ar fi dăunat grav sănătăţii.
                           Din vanitate v-aş putea reaminti că am dat Argentina câştigătoare de la startul mondialului, dar, pentru că nu am defecte, nu vă mai spun. N-a fost să fie, dar ce-a fost a fost frumos, iar Messi-i cel mai bun jucător, în ciuda afirmaţiilor unor proşti care n-au dat în viaţa lor cu piciorul într-o minge, dar sunt mari  specialişti în fotbal, cu doctoratul la Sorbona din Făurei. Păi dacă nu eşti cel mai bun, de ce te păzesc nemţii ca la Auschwitz, ca nu cumva să evadezi cu mingea către libertate. Băi aceştia, fotbalul e bucurie, dar şi filosofie, adică te face să gândeşti. Şi dacă-l joci şi dacă te uiţi la el ca prostu-n târg când vinde linguri şi-l comentezi. Ştiu ce se zice, că la fotbal şi la politică se pricepe toată lumea, cu excepţia lui Piţurcă. Prima parte a afirmaţiei este falsă, comentatorii TVR au demonstrat că habar n-aveau ce se petrece pe teren, ei confundând tangoul argentinian cu sârba-n căruţă, iar Trabantul german cu Mercedesul nemţesc.
            După meci, căpitanul SS Lahm, a pus punctul pe i :''nu câştigă întotdeauna echipa cu cel mai bun jucător din lume...''. Evident că nu, câştigă Germania, dar de data asta cu ajutorul arbitrului Rizzoli-Mussolini, sau cam aşa ceva. Axa Roma-Berlin a funcţionat mai bine ca la înfiinţare şi nemţii se pregătesc să invadeze Rusia ,tot într-o zi de iunie, cam prin 2018. Să-l scoatem şi noi la încălzire pe mareşalul Antonescu şi să trecem Prutul cu armata, c-altfel iar vedem conflagraţia la televizor . Dar ar fi bine să nu mergem cu nemţii până la capăt, să ne mărginim la jocul nostru defensiv, cu pase laterale, altminteri ruşii aduc iarăşi tancurile să se plimbe prin Bucureşti.
            Cât despre germani, suntem curioşi  cum se vor descurca în Rusia de data asta că ultima oară au cam luat-o pe coajă.Vorba comentatorilor TVR care au fost la şcoală doar ca să-şi bată învăţătoarea: ''amintirile e dureroase '' .


21 iulie 2014
editorial ARENA BUZOIANĂ

ARGENTINA RÂDE, CÂNTĂ ȘI DANSEAZĂ

De data asta a învins echipa cu cel mai bun jucător din lume. A învins fotbalul frumos, fotbalul muzical. Orchestra a funcționat impecabil. Instrumentiștii excepționali s-au ridicat la nivelul marelui pianist. Astfel a învins fotbalul-iubire, În această clipă, în fiecare căsuță de pe această planetă există un copil care visează să fie Messi. Și, chiar dacă pare imposibil, pentru unii dintre ei visul se va împlini. Fotbalul va rămâne cel mai frumos sport din lume și pentru că are o campioană pasională cum este Argentina...  

19 DECEMBRIE 2022