MELANCOLIE

 

Îmi tremură privirea, doamnă,

și frunzele în inimă îmi plâng,

mă doare această zi de toamnă

și din oglindă ochii tăi mă frâng

Prin menghinele ucigașe

mă scurg din tine înapoi,

și nu mai zboară fluturii din oase,

și-n loc de sânge picură noroi

Și nu mai pot întinde mâna

de-atâtea frunze ce mă strâng,

răsare-n suflet numai luna

sub care-am învățat să plâng

Îmi tremură privirea, doamnă,

tot căutând în jur un soare,

cocorii la plecări îndeamnă.

dar nu mai poate sufletul să zboare...

23 octombrie 2022

CÂND TE AMESTECI CU SUFLETUL MEU

De când m-au invadat valuri de ger,

m-a întrebat colțul de cer

 cu ce-am greșit, pierduta mea

de-ai fost și n-ai mai fost a mea?

Și totuși te-am iubit fără măsură

amestecat cu umbrele din cești,

zăvoarele au ruginit pe gură

și n-am aflat vreodată cine ești.

Că tu n-ai fost și n-ai să fii comună, 

ești floarea ce-n noroi se reculege,

ești noaptea-nveșmântată-n lună,

ești ceva mai mult decât poți înțelege

Câteodată te copilărești, 

altădată spargi ferestrele cu furie de furnică,

izbindu-le de cer 

și-atunci inima se zbate de frică.

Se teme să nu rătăcești 

să nu mai fii cine-ai fost în povești

Când te amesteci cu sufletul meu,

lăcrimează în vis Dumnezeu

Și totuși,

dacă tu n-ai mai fi 

cine m-ar mai putea otrăvi 

până la sfârșitul timpului și încă o zi?

20 octombrie 2022

VIAȚĂ CU PARFUM AMAR

Și-aș mai bea din viața mea un pic,

Până când nu voi mai fi nimic.

Mi-e sete absolută și-n deșert,

O, suflete, mi-e greu ca să te iert

Și să te-arunc din nou în avatar,

Să risipesc parfumul tău amar,

Și să mă strigi, să-ți cauți vechiul trup,

Să-mi crească înapoi colții de lup

Să mușc din orizont, să sfâșâi norii,

Să-mi plângă-n inimă cocorii,

Să sparg fereastra timpului murdar;

O, viață cu parfum amar,

Ce te-aș mai bea, cum te-aș mai bea,

Cu colții mei te-aș sfâșia

Ca să repet la infinit

Magia care s-a sfârșit...

20-23 octombrie 2022

SFÂRȘITUL MAGIEI

Când ești uitat, nu mai exiști în avatar,

nu mai ești deloc, nici dulce, nici amar 

Când accepți îmbrățișarea uitării,

degeaba țipă-n inimă cocorii

Pășești pe deasupra apelor printre păsări

smulse din universul interior,

pășești desculț printre spini

ca o ceață de toamnă, ca un fuior

Cerul albastru e doar cer albastru,

copacii sunt doar copii suferinzi

ce vor deveni laolaltă cu tine

scânduri putrede, ape învolburate, oglinzi

Inima-i doar un ceasornic zgomotos,

depărtarea nu te mai doare,

rătăcești prin lume în sus și în jos

și nu-ți mai crește-n surâsul amar nicio floare

Uitarea-i sfârșitul magiei,

trebuie s-o accepți în sfârșit

fiindcă tu nici n-ai existat

pe crucea pe care ai fost răstignit

Poate o săgeată bine țintită

ți-a străpuns nemiloasă sternul;

nu întoarce privirea,

s-ar putea să te îmbrățișeze infernul!

Tu nu mai exiști cu adevărat,

te-ai înșelat de atâtea ori că ești

un vis, o chemare, 

finalul fericit al unei povești

16 octombrie 2022

SUB BRUMELE DE TOAMNĂ

 Cad brumele supreme din ochii stinși ai nopții,

abia de mai respiră înfrigurat pământul,

plâng păsări călătoare din paginile cărții

și-n frunzele amare se risipește vântul

Se-amestecă albastrul cu galbenul hepatic,

de atâta deznădejde lumina se usucă,

în suflet se ascunde un fluture sălbatic

și inima se zbate străpunsă de-o ulucă

Și printre dezacorduri de-a dreptul ruginii

se mai aud, pe seară, înlăcrimări de lupi,

nici de mai ești pe lume aproape nu mai ști

și-amurgul se prelinge ca fagurele-n stupi

Lumină și-ntuneric în ochi se-ngemănează,

iubirea și tristețea se-adună la un loc,

la capătul genunii o lacrimă veghează,

sub brumele de toamnă tot sufletul ia foc...

11 octombrie 2022 

ÎN SALA DE AȘTEPTARE A FERICIRII

 Noi ne-am iubit în râuri de cerneală,

o toamnă inocentă se rătăcise-n sânge,

dacă mai stăm îmbrățișați va plânge

întreaga emisferă cerebrală

Prin sala de așteptare-a fericirii

mai trec desculți din când în când 

străjerii din armură lunecând, 

abandonați pe treptele iubirii

Luminile amurgului se-aprind

să-i facă umbrei loc de întrupare,

în inimă se stinge o chemare

și-n golul dimprejur doar cai murind

Noi ne-am iubit atât de nefiresc,

de pătimaș și de nesocotit,

că nu mai știm de ce ne-am mai iubit

și-am evadat din iadul pământesc

Și totuși am visat cândva că noi

o să renaștem cum am vrut să fim,

și-n disperări de cosmos să iubim 

amprenta risipită prin noroi

La căpătâiul nopții Sfânta Vineri

va așeza vechi călimări de fum,

să ne iubim în praful de pe drum,

că-n sala de-așteptare nu e nimeni...

10 octombrie 2022

IUBIREA NU ESTE O MARFĂ...

 Iubirea nu este o marfă, nu poți să faci troc,

iubirea există sau nu este deloc

Nu poți să te complaci în iluzii pierdute,

nu poți să spui:

Vino aici, joacă-te și-apoi du-te!

Până când nu se aprinde flacăra 

care arde putregaiul din inima ta,

nu mai alerga pe caii de fum, nu te juca!

Ploile de vară ostoiesc buzele arse de dorință,

nu poți să fii fluture dacă nu ești ființă

Iubirea e ninsoarea din seara de Crăciun

ce-aprinde luminițile-n casă,

dacă nu ești înger, nu poți fi nici mireasă

Dacă nu ești înger, nu poți fi mire.

Bună seara, iubito! Bună seara, iubire!

Ce-ai de vânzare să-mi dai, să-mi fii înger?

În cerul albastru te-aștept 

pe-o petală de nufăr și sânger

Te-aștept ca să-ți vând iubirea de leu,

să-nvârt tot pământul cu sufletul meu

N-aștept nimic în schimb, iubirea nu-i troc,

iubirea există sau nu este deloc

Nu poți să te complaci în iluzii pierdute,

nu poți să spui:

Vino aici, joacă-te și-apoi du-te!

7-8 octombrie 2022

FRUNZE AMARE

Din mine strigă frunzele amare,

Se-ngrămădesc să-și facă loc în sânge,

Doar vântul mai suspină pe cărare

Și-n cer se-aude Dumnezeu cum plânge

Și nu-nțeleg nici azi ca-n alte vremuri

Ce ierni cumplite vin din viitor,

În ochiul meu amar te simt cum tremuri

Ca eu să-ngheț înaintea tuturor

Și parcă mi-ar fi dor de înverzire,

De câte ori cad frunzele-n tranșee,

De-atâta vis și nălucire

Nu mai găsesc adresa ta, femeie

Strivit de toamnă, amestecat în hume,

În ceasul de pe urmă redevin noroi,

Și nu mai spun nimic din ce pot spune,

Prin suflet bântuie strigoi

Se scurge dimineața în pahare

Și-amurgu-n brațe răsăritu-și strânge,

Doar vântul mai suspină pe cărare

Și-n cer se-aude Dumnezeu cum plânge...

2 octombrie 2022

DESFRÂU ÎN SPAȚIUL MIORITIC

 

S-a coborât desfrâul în spațiul mioritic,
sunt semne mari de boală în Carpați,
pândește pe sub streșini un zeu apocaliptic,
voi, oameni de zăpadă, aproape nu contați

Balcoanele sunt pline de impostori și curve,
se strâmbă axa țării de-atâta vrând-nevrând,
sunt interziși poeții, dar sunt permise târfe,
și se aruncă-n flăcări toți îngerii din gând

La știri curge gunoiul, în suflet se revarsă,

infernul e adresa spre care ne îndreptăm,

abia de ne târâm prin existența arsă

și nici n-o să mai fim dacă abandonăm

  

Trăim batjocoriți în epoca barbară
și n-avem dreptul minim la recurs,
sorbim din spaima zilei doar lacrima amară
și plânge țara noastră în ghearele de urs

Istoria sublimă se stinge-n chinuri mari,

otrava impregnată s-a răspândit în sânge,

cad unul după altul cei mai iubiți stejari

și-n noaptea nesfârșită doar miorița-i plânge

Voi, oameni de zăpadă, treziți-vă din moarte!

să nu mai fiți pe lume doar pulbere în vânt,

eroii sar în suflet din pagina de carte;

decât o viață slugă, mai bine-o clipă sfânt!

2 octombrie 2022