Dintr-odată ecoul s-a izbit de inimă

Eu eram în tunelul timpului călătorind prin gânduri 

ca un călăreț singuratic

Aveam soarele-n față și mă izbeam de vânt

Mă împungeau sulițe nevăzute în coaste

Cercuri întâmplătoare mă legau de pământ

Cădeam ca o frunză răpusă, de plop exilat
în propriul trup ca-ntr-o haină murdară

Aerul se dădea grăbit la o parte

”Unde te duci?”mă întreba privirea amară

”Nicăieri!” i-am răspuns fără să-ntorc lacrima locuindă în ea

”Îmi plac prăbușirile! M-am obișnuit cu ele de atunci

de când universul meu de piatră și var

s-a scufundat în ochii tăi adânci.”

La capătul celălalt al mirării a apărut de undeva,

din văzduhul sugrumat de căderi,

o altă frunză bătută de brumă

”Hai cu mine!” mi-a zis, fără cuvinte,

”Hai cu mine!” a repetat. ”Unde?” ”Nicăieri.”

Dintr-odată ecoul s-a izbit de inimă ca un drug

și-n privire lacrima nesfârșită ca un șarpe s-a-ntins

Umbra și-a adunat hainele nevăzute

și a dispărut în ecou dinadins

31 martie 2016

Căderea în abis

Fiecare avem propriul adevăr
încuiat în temnița privirii
nu vrem să ne recunoaștem amprentele
după crima nevăzut-a iubirii

Amintirile nu sunt așa cum sunt
Sunt așa cum am vrea noi să fie
Din nisipul carnal tremurând de-așteptări
nicio umbră de piatră nu-învie

E teama genetică de zbor nesfârșit
adevărul suprem oricum a murit
Avem doar variante de compromis
iar visu-i căderea-n abis


29 martie 2016

Car în privire o cruce

Drumul acesta pe care merg e ca un șarpe alunecos

nu știu încotro duce

Din când în când îmi iese în cale o cruce

cărată în spate de omul frumos

Prin mine trec păsări de pradă cu gheare ascuțite

sfâșie inima, ochiul, albastrul

Rămâne în urmă dezastrul

presărat cu parfum de iubite

Sufletu-i un poligon de încercare

în care se trage cu muniție de război

rănile adunate-n convoi

îmi măsoară visele-n destrămare

Existența mi-e decorată cu cicatrici

și-n fiecare dezertare sumbră

mă ispitește o patimă, o umbră

să plec în altă viață de aici

Dar drumul acesta-i un șarpe alunecos

ce-ar vrea cu sine să mă poată duce

car în privire o cruce

cu toate cuiele înfipte în os

29 martie 2016

Te-ai ascuns în golul din mine

Nu te-am căutat nicăieri

dar într-o zi

ai venit de undeva 

dintr-o umbră

Locuiai în mine de la facerea lumii

Nu te-am izgonit 

dar a doua zi ai plecat

Te-ai ascuns în golul din mine

28 martie 2016

Ce bine-i în visul de-acasă

Când poverile lumii te-apasă
și nu mai poți nedreptatea să-ți strigi
visezi că te-ai întors acasă
copil îmbrăcat în ferigi

Doar cerul albastru contează
și povața bunicii sublime
departe-i întâia amiază
când ora astrală fugită-i din tine

Amarele zboruri cu aripi de ceară
topesc creuzetul din gând
existența-i făcută să doară
iar noi să ne stingem curând

Ce bine-i în visul de-acasă
în care ne întoarcem plăpânzi
când poverile lumii ne-apasă
iar norii prin suflet ne plouă flămânzi


28 martie 2016

Dar să nu mă crezi

Nu iubesc pe lume pe nimeni

cum te iubesc pe tine,

dar să nu mă crezi

Te iau de mână, îți mângâi părul,

îți invadez visele,

și tu nu mă vezi

Îți sunt ploaie și vânt și ninsoare,

fără să mă simți

îți sunt poezie nescrisă, magie, mirare,

dar să nu mă minți

Nimeni nu te iubește cum te iubesc,

nimeni nu cunoaște mai bine absolutul, 

neantul și steaua polară,

viitorul, prezentul, trecutul

Voi mai trăi în inima ta o vreme

și voi muri în brațe de nea

Voi fi îngropat în ochii tăi verzi,

 dar să nu mă crezi

 și nu te teme, minunea mea

27 martie 2016

Ai jucat cu zaruri măsluite

Ai jucat cu zaruri măsluite
Eu am o inimă dublă, tu nu ai niciuna
Mă întrebai câteodată: ”Iubite,
de ce-mi spui că semăn cu luna?

Eu sunt o mare cu rifturi adânci
prin care înoată rechini,
să nu-ți fie frică atunci
când vor crește prin tine grădini

și n-o să fiu nicăieri.
E interzis să nemurim,
sunt ziua de mâine, tu ești ziua de ieri
și nu putem vreodată să ne fim”

Eu nu cunosc jocurile tale cu zaruri,
am căzut cu zăpada din nopți,
sunt țărmul ce se îneacă în valuri
și-mi pierd urmele prin praful din cărți

Tu joacă-ți mai departe jocurile măsluite,
dar nu mă mai striga prin somn, ”iubite...”


27 martie 2016

Dacă n-ați fura atât

Dacă n-ați fura atât
bestii infernale
am avea bani pentru școli
și pentru spitale

Ar fi bani pentru copii
și pentru bunici
dacă nu ne-ați umili
și n-ați fi aici

politicieni siniștri
strâmbii deputați
senatorii și miniștri...
De ce nu plecați

ca să fie bani de pâine
zahăr și ulei?
Aveți inimă de câine
curve și mișei

Dacă n-ați fura atât
bestii infernale
n-am avea analfabeți
și-am avea spitale


26 martie 2016

Mi-ai dat ora magică înainte

Mi-ai dat ora magică înainte. Atât

de înainte că n-am mai putut să o prind

Intenționat ai făcut-o, iubito,

între mâine și ieri să nu pot să mă-ntind

Secundele au pentru mine altă valoare,

roata pe care sunt răstignit se-nvârte-n alt sens,

mi se frâng oasele în văzduhul de sare

și-o oglindă lividă mă privește invers

Nu pot să mai dau ora magică înapoi

m-ar stivi din nou timpul tău în care locuiește  o fiară,

intenționat ai face-o, iubito,

ca toate amintirile neumblate mai adânc să mă doară

26 martie 2016

ZEI ȘI PIGMEI

       Johann Cruyff, legenda fotbalului, a fost învins de cancerul de plămâni la vârsta de 68 de ani. În 1991 supraviețuise unei operații pe cord. A fost primul fotbalist premiat de trei ori cu Balonul de Aur.Tot de trei ori a câștigat și Cupa Campionilor Europeni, iar de două ori a dus Olanda în finala Campionatului Mondial (în 1974 și 1978). A strălucit la Ajax Amsterdam, dar și la Barcelona, unde a dovedit că e și un mare antrenor, contribuind decisiv la crearea  a ceea ce este astăzi celebrul club catalan. A fost un inovator. Printre altele, a fost primul fotbalist care a bătut o lovitură de pedeapsă cu pasă. El era dirijorul orchestrei, indiferent cum s-ar fi numit ea. A fost elevul lui Ștefan Kovacs, iar, peste timp, profesorul lui Hagi și Gică Popescu. Într-un interviu a afirmat că în cariera lui de antrenor a cunoscut doi foarte mari fotbaliști care nu și-au exploatat la maxim calitățile. Aceștia erau Hagi și M. Laudrup. Mare caracter, iubind fotbalul spectacol, nu și-a pătat onoarea nici atunci când propriul club înclina să nu câștige a doua finală de Cupa Campionilor cu Ajax întrucât, în mod paradoxal, din cauza taxelor și impozitelor exagerate, pierderile financiare erau mai mari decât în cazul unei înfrângeri. Mentalitate de învingător. Cultivat și având capacitatea unor formulări memorabile, a sintetizat exact traseul lui prin această lume: ”Fotbalul mi-a dat totul, tutunul mi-a luat totul.” 
     Fotbalul le-ar fi putut oferi totul și unor vedete autohtone dacă nu se întâmpla ca, din cauza mișcării de rotație a pământului, să nu le fi traversat șoseaua gâtului nenumărate cisterne cu cereale lichide. Unii, mai de la țară, ajunși prin marele metropole ale lumii direct din hambarul cu făină, au tras pe nară prafuri de la mama mare,  în timp ce în prăpastia gurii scotea fum ca o locomotivă alimentată cu cărbuni trabucul model ”Monica Lewinsky”. D-asta, după ce alde Mutu vor sfârși-o cu țurca pe maidanele cu dragoste într-un fel sau altul, nu se va putea spune că au oferit acestui frumos sport decât niște poziții rudimentare de ofsaid.
    Nu mai reluăm șirul consumatorilor de produse de la țară din fotbalul românesc că n-am mai termina niciodată, dar nu putem să nu ne amintim de ei când vedem că în apărarea Naționalei se bălăngăne, bătut de vânt, cu jambierele la pământ, unul Chiricheș, care trăiește din amintirea golului destul de foarte frumos marcat lui Ajax Amsterdam. Tocmai acelei echipe pe care Cruyff a cocoțat-o pe umerii gloriei. Bine, nu mai era olandezul zburător pe teren, că beldigania valahă ar fi jucat și acum pe la Pandurii Târgu-Jiu. 
     În rest, în jurul lui Chiricheș, consumator fruntaș pe ramură, nu vezi decât bălării pigmentate din loc în loc cu flori de nu-mă-uita și traista-ciobanului, călcate în crampoane de atacanții adverși. Pentru că adversarii joacă și cu atacanți. 
Pe aceeași pajiște rumegă îndelung sunătoare și lumânărică tricolori bătuți de soartă, dirijați de un antrenor îmbrăcat într-o jiletcă veche de general, primită cadou pe vremea descoperirii Americii, fiindcă a fost pe corabia cârmuită spre porturile adverse de căpitanul de cursă lungă, Gică Hagi.        Nimeni nu știe exact care este tactica Naționalei, cu excepția creatorului anonim al melodiei ”Tot pe loc, pe loc, pe loc,/Să răsară busuioc!” Băieții ăștia gelați, tatuați, îndopați, intervievați, ar putea înțelege că fotbalul este o religie și n-ar mai trebui să meargă la stadion ca la clubul de striptis , ci ca la Catedrala Națională unde enoriașii habotnici se roagă neîncetat, cu ochii arzând de dorințe, să vadă și ei o verticalizare, un dribling și, dacă se poate, și câte-un gol. Adică vor o minune. Că s-au săturat de posturi negre, de zero la zero. 
      Dar sunt slabe speranțe, că, după cum au jucat cu Lituania, actorii păreau protagoniștii unui film porno în care nu prea conta acțiunea, important era ca un personaj, oricine, s-o bage-n poartă, să finalizeze, indiferent cum, pentru ca protagoniștii desfrâului să poată sărbători la prima cârciumă ieșită inoportun în calea lor. 
      Modul în care se raportează la acest sport fotbaliștii români e la ani-lumină distanță de respectul și de dragostea mistuitoare pentru spectacol a lui Johann Cruyff, unul dintre zeii fotbalului. E mai degrabă un fel de lucru manual în grup, căruia licențioșii îi zic masturbare. Că ei ajung pe prima pagină a ziarelor .numai pentru jocul fără minge 
      Olandezul zburător avea dreptate: fotbalul e o religie minunată care-ți poate oferi totul dacă respecți cele zece porunci. Și dacă are cui.

P.S. Sper că nu v-ați îmbătat cu apă rece după întâlnirea amicală cu echipa secundă a Spaniei...


27 martie 2016
editorial ARENA BUZOIANĂ   
      

SĂPTĂMÂNA PE SCURT (13)

C-AȘA-I ÎN TENIS * CÂTĂ DEMOCRAȚIE AMERICANĂ, ATÂTA DRAMĂ * FABRICA DE PROSTOCRAȚI * ASCUNZĂTOAREA HOȚILOR PEDELIȘTI *  LUPTA ANTICORUPȚIE E O CACEALMA * CARTOFUL ELECTRIC * CĂTĂLINUS CAPTIVUS * CU PISTOLUL PE MASA DE SCRIS

Cred c-o știți pe Sharapova! Cel puțin, obsedații sexual. E blonda aia cu picioare interminabile, privire de carnivoră căutându-și prânzul și o rachetă de tenis în mână. Dacă ar fi trăit în savană ar fi fost o antilopă hrănită cu mătrăgună și enigma țigăncii de-al cărei strigăt s-ar fi temut crocodilii, viitoarele ei poșete, hipopotamii-promotori și până și cele mai feroce leoiace, scoase la produs de concurență. Știu, veți zice, cusurgii cum vă știu, că partenerele de perversiuni ale leilor nu se tem de antilope, dar ați hrănit vreodată vreo vegetariană d-asta cu meladonină (meldonium, pentru ăia mai deștepți, care-și pârleau deștele, ca proștii, pe la orele de chimie)? Ei, dacă n-ați participat niciodată la un asemenea festin nu vă mai băgați nasul unde nu vă fierbe oala cu acid sulfuric! 
     Altminteri cum credeți că o fată înaltă, frumușică și prostuță - atribute absolut obligatorii în lumea de dincolo de iluzia celebrității - ar fi băgat spaima în sportivele din circuitul feminin de tenis, hrănite numai cu piept de pui de la țară și salată din grădina ursului, ca Simona Halep a noastră. Poate dacă păpa și cartofi a la russe, mâna pe un Grand Slam ar fi pus. Vă mai amintiți, poate - că vă știu slabi la memoria minții - câte necazuri i-a făcut Sharapova, care o bătea la trei coaste pe unde o prindea. I-a luat din buzunar până și Roland Garosul (nu aviatorul, ci trofeul) pe care Simona chiar părea că e în stare să-l posede cu sălbăticie. Dar nu i l-a luat din răutatea specifică cotropitorilor slavi, ci din obligație profesională. O obliga meladonina, medicamentul-drog care scade glicemia, sporește capacitatea de scandal și de recuperare a organismului după efort, deschide apetitul sexual. De asta de la urmă nu sunt foarte sigur, dar întotdeauna mi s-a părut ceva în neregulă cu strigătele Sharapovei, care strigăte, la mine la țară par mai degrabă hăulituri din noaptea nunții.  
     Sportivii ruși, din toate ramurile sportive, băgau mandolină d-asta la greu, cam în ritmul în care ai noștri consumă bomboane agricole în sufrageria minții, între două pauze publicitare. Obiceiul a fost luat de la militarii sovietici care-l practicau de prin 1980 când, la Riga, un medic militar, cu secera și ciocanul la mansardă, l-a sintetizat de așa manieră încât conaționalii lui să aibă chef de cafteală non stop. Ceea ce, de altfel, era înscris în ADN-ul lor cu litere de-o șchioapă. Și când te gândești că până atunci, inclusiv în cel de-al doilea război mondial, își asigurau drumul spre victorie sau, după caz, spre socialism, în zbor, făcându-și curaj cu votcă! Alte vremuri, alte moravuri. Între timp și-a băgat coada știința. Uite, d-aia nu-i bună cartea!
      Dar cu toate astea, deși ne-au luat Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța la băutură, când s-au trezit din mahmureală au negat totul, zicând că nu-și mai amintesc nimic, c-a fost o seară grea și tot așa... Nici meladonina nu i-a ajutat. Tot așa cum n-a ajutat-o pe Sharapova, depis(d)tată pozitiv la Melbourne. De ce așa de târziu, după ce a făcut saci de bani murdari?   Pentru că de-abia de la 1 ianuarie 2016 drogul respectiv, căruia fraierii îi zic medicament, a fost interzis de WADA (mânca-ne-ar coada din față, n-am găsit altă rimă în această dimineață). Maria s-a scuzat, ca o curvă prefăcută, că-l folosea preventiv întrucât în familia ei au fost antecedente cu diabetul și inima. D-aia mi se părea mie, când nu mă observa soția, că e o dulce. Că nici eu n-am voie să consum dulciuri, deși bunicul meu le poseda pe bandă rulantă. Dar pe ea o durea în cot de pitpalacul meu. Femeie lipsită de inimă! Și de creier, că ăstora, care fac orice de dragul banilor și al gloriei deșarte, organul respectiv le-a fost înlocuit cu un portofel imens.
        Sigur, televiziunile de proștiri plâng cu lacrimi de crocodil că lungana a pierdut nu știu câte zeci de milioane de euro. N-a pierdut nimic. Rămâne cu tot ce a acumulat până acum și i-au fost anulate temporar niște contracte care, oricum, vor fi înlocuite cu altele. Esențialul e că Sharapova a câștigat pe nedrept turnee în care a învins sportive care poate că jucau cinstit, iar în spatele ei, în zona cozii, erau afaceriști veroși. 
        Tenisul mondial bâhâie de asemenea cazuri. Și nu de ieri de azi, după cum a mărturisit Andre Agassi cu ani în urmă, într-o carte autobiografică. Dar nu sunt dați în vileag, că ar rămâne tenisul fără vedete. Este vorba de afaceri oneroase majore în această industrie pentru care sportul propriu-zis a devenit doar un pretext. Fără imaginea falsă a celor mai multe dintre staruri, afacerile ar intra în impas, nu s-ar mai învârti banii cu lopata. 
      D-aia a fost acoperită Sharapova atâta amar de vreme și a fost dată în vileag spre finalul carierei, când a început să dea rateuri și nu reușea să mai ajungă în vârful piramidei unde tronează Serena Williams. 
      Oare când vom afla cu ce se hrănește și acest cyborg în fustă? Cred că locul ei preferat de a-și lua cina este laboratorul de chimie iar, dacă se năștea în România, în zona crepusculară corturară, și-ar fi luat doctoratul fără să fie nevoită să intre în politică. Oricum, la nivel planetar, e Doctor Ororius Cauza al tuturor universităților cu studii la mare distanță de adevăr, întrucât laboratoarele care fac controale antidoping sunt cu ani lumină în urma ei. Acestea încă mai cercetează cu maximă seriozitate ce-a îngropat pisica pe acoperișul fierbinte. C-așa-i în tenis. Cu t nu cu p. * Obama a făcut-o și p-asta! A mers în Cuba. Fidel politicii sale de largă deschidere spre meandrele concretului, s-a întâlnit cu Raul Castro, președintele în exercițiu. Au mâncat, au băut, au glumit, au plătit. După această întâlnire, Cuba nu va mai fi la fel. Mai mult ca sigur că în următorii zece ani (cel mult) se va întoarce la democrație. Și vorba aia, câtă democrație americană, atâta dramă. * Eugen Tolomac, un fel de băgător de seamă pe la megaescrocheria numită, în ciuda evidenței, Mișcarea Populară, s-a supărat că diversioniștii din PSD au dezinformat populația trimițându-le invitații în care anunțau că pomana țigănească, cu mici și bere pe daiboji, se va desfășura la ora 17, când, în realitate, miluirea electorală era programată un ceas mai târziu. Are dreptate omul să se supere pe invidioșii ăia de la PSD care nu s-au informat corect și au băgat panica în electoratul liber-schimbist. De fapt, frica cea mare a lui Tolomac e că li s-a furat programul politic. * UNPR se destramă, e nuntă-n cartier. Partidul creat de Băsescu și trepădușii lui ca o contrapondere la soluția imorală a lui Voiculescu - dar care s-a dovedit la fel de toxic - a luat-o cătinel spre țuhaus. Mai întâi au fost chemați la DNA generalii de operetă Oprea și Onțanu, comandanții acestei armate de bâlci. Ar urma, în ordinea numerelor de pe tricou, ceilalți acoperiți (încă nedescoperiți), până la ultimul soldat credincios interesului național al șefilor. Am zis soldați? Greșeală! În acest partid nu există activiști fără grade. Până și cel mai ordinar mâncător de rahat a fost decorat ori avansat la excepțional, ori de câte ori a mai trădat pe cineva. Așa cum le-a dictat-o interesul. Care, se știe, poartă sub caschetă fesul. * Liliana Mincă, deputata traseistă, zice că n-a dezamăgit niciun partid din care a făcut parte. I-a satisfăcut pe toți, nu ca la Loterie, unde premiul cel mare la 6 din 49 îl acorda numai norocoșilor cu zâmbet șăgalnic. * După circul cu numirea ministrului de justiție, când doamna Guseth a devenit instantaneu mai cunoscută decât Fernando de la Caransebeș, a urmat unul la fel de penibil cu ocazia alegerii noului șef al Televiziunii Române. Tehnocratul propus de guvernul Cioloș, aproape absolvent al facultății de pile și relații internaționale, demis anterior de Digi 24 fiindcă nu-și îndeplinise planul de afaceri, a fost total pe dinafară la audierile din Parlament. Adică exact cum este TVR în opțiunile telespectatorilor. Ceea ce până la urmă ar fi principalul atu al acestui ins nepregătit, dar care, probabil,  este un produs de marcă al fabricii de prostocrați. * Sper că v-ați lămurit cum stă treaba cu ”Lactate Brădet”, firma afaceristului Marius Badea, ipotecată la ING pentru diverse împrumuturi. Dacă nu v-ați lămurit, e trist. Înseamnă că manipularea prin Internet și-a atins scopul, iar lupul în piele de oaie a învins bunul-simț. Care mai era singurul produs tradițional românesc ce nu avea nevoie de certificare europeană. * În patru secole, în care și-au vânturat șalvarii pe la București, turcii n-au reușit să-și construiască o moschee, în timp ce la Budapesta, aflată mai harcana de noi, muezinul se auzea cât era ziulica de lungă. De ce oare? O fi fost din cauza credinței și sacrificiului unora ca Mihai Viteazul? Tot ce se poate. Acum, însă, își vor construi una, pe fondul lașității lui alde Ponta, Johannis, Cioloș și alți figuranți ai istoriei contemporane. * Tăriceanu afirmă că PNL a devenit un fel de ascunzătoare a hoților pedeliști. Așa este. Nelu Mexicanu, Flutur Cap de Mort și ceilalți trepăduși care au jucat ceardașul pe grumazul României încercă să-și piardă urma printre mormintele Brătienilor. Din când în când mai extrage DNA-ul câte unul și-l expune în piața publică ca să se ostoiască setea de putere a prostimii. După care, vorba filosofului de debara nicolae Guță, silențium lugubru. Da, dar dacă vor avea din nou ocazia să taie pensii și salarii și să fure la patru mâini, ca-ntr-un concert de Rahmaninov, desfășurat pe scenele RAPPS, EADS, Microsoft, o vor face fără să stea pe gânduri. Că năravul din fire, n-are lecuire. Oricum, în glasul de motociclist al lui Călin Moliceanu se simte invidia * Că tot veni vorba de dosarul Microsoft. S-au dat niște pedepse, la mișto, de doi ani de închisoare și s-au confiscat vreo 8-9 milioane de euro, în total. Nu-i rău pentru alde Cocoș ținând cont că s-au evaporat, într-o primă fază, cam 30 de milioane de euro. La asemenea sentințe, să tot furi! Am bănuit noi că lupta anticorupție e o cacealma, dar acum suntem siguri. Cât despre celelalte 40 de milioane de euro hașmanglite din aceeași afacere, Dumnezeu cu mila. Sau se-ndură DNA-ul și cercetează mai departe, până vor descoperi toate găurile de șobolani. Cum fac, de exemplu, americanii, care au arestat un individ fiindcă nu returnase unui centru de închirieri o casetă video împrumutată acum 14 ani! * Johann Cruyff, legenda fotbalului, a fost învins de cancerul de plămâni la vârsta de 68 de ani. În 1991 supraviețuise unei operații pe cord. A fost primul fotbalist premiat de trei ori cu Balonul de Aur.Tot de trei ori a câștigat și Cupa Campionilor Europeni iar de două ori a dus Olanda în finala Campionatului Mondial (în 1974 și 1978). A strălucit la Ajax Amsterdam, dar și la Barcelona, unde a dovedit că e și un mare antrenor, contribuind decisiv la crearea  a ceea ce este astăzi celebrul club catalan. A fost un inovator. Printre altele, a fost primul fotbalist care a bătut o lovitură de pedeapsă cu pasă. El era dirijorul orchestrei, indiferent cum s-ar fi numit ea. A fost elevul lui Ștefan Kovaci, iar, peste timp, profesorul lui Hagi și Gică Popescu. Într-un interviu a afirmat că în cariera lui de antrenor a cunoscut doi foarte mari fotbaliști care nu și-au exploatat la maxim calitățile. Aceștia erau Hagi și M. Laudrup. Mare caracter, iubind fotbalul spectacol, nu și-a pătat onoarea nici atunci când propriul club înclina să nu câștige a doua finală de Cupa Campionilor cu Ajax întrucât, în mod paradoxal, din cauza taxelor și impozitelor exagerate, pierderile financiare erau mai mari decât în cazul unei înfrângeri. Mentalitate de învingător. Cultivat și având capacitatea unor formulări memorabile, a sintetizat exact traseul lui prin această lume: ”Fotbalul mi-a dat totul, tutunul mi-a luat totul.” Restul e tăcere. * Un om de știință din Israel, care nu avea ce face, a fiert un cartof timp de opt minute după care a montat niște felii, între catodul de cupru și anod ,reușind să aprindă un bec. Dacă nu i s-o fi făcut foame și n-o fi halit până acum barabulele, probabil că se joacă de-a cățelușul șchiop cu Rașela la lumina difuză a acestei veioze întrucât, zice Haim Rabinowici, nu se stinge 40 de zile! Băi, Haime, eu nu te cred că, dacă ceea ce afirmi ar fi fost adevărat, la noi, prin Harghita și Covasna, ar fi trebuit ca oamenii să fie luminoși precum licuricii. Când colo, ce să vezi, beznă totală. * În România numărul generalilor e mai mare decât numărul militarilor în termen. Dacă nu mă credeți, numărați-i! * Ministrul israelian al Apărării, Moshe Ya alan a declarat că al treilea război mondial e în plină desfășurare. Ciocnirea civilizațiilor creștină și islamică s-a produs deja și numai soluții radicale ar mai putea salva lumea de la dezastru. Băi, Moșule, exagerezi. Treaba-i proastă, într-adevăr, dar se poate rezolva cu nițică palincă și ceva ceafă de porc. * România nu a trimis o propunere pentru funcția de secretar general al ONU, care va reveni, conform principiului rotației, Europei de Est. Asta arată dezinteresul lui Johannis și al lui Cioloș față de prestigiul   tării pe care o conduc, în marșarier, sau  e  dovada cea mai elocventă a goliciunii clasei politice românești, incapabilă să promoveze valori?  Mai există bărbați de stat în țara asta? Asta-i întrebarea. * N-ați mai auzit nimic de Oana Zăvoranu. Nici n-aveați cum că e păzită 25 de ore din 24 de trei portari în bermude fosforocente și de un motan în călduri. Bașca 42 de camere care se strâmbă non-stop la augusta-i persoană. E o altă Oana, mult mai pașnică, mult mai cerebrală, mult mai ancorată în realitate, cu preocupări intelectuale care o vor duce negreșit pe băncile Academiei. Acum  învață pe rupte ca să-și ia permisul de port-jartier. Pardon, de portmoneu. Nu, scuze, de port-armă. Ca să se apere de muștele verzi, atât de insistente de când a devenit mai frumoasă, mai deșteaptă și, evident, mai bogată. Nu neapărat în ordinea asta. Ce poate fi mai înălțător decât să tragi cu pistolul în partenerul de afaceri când argumentele lingvistice au dat colțul de epuizare! Ca mâine-poimâine o vedem la Olimpiadă, luând la ochi ținta piept numărul patru. Dacă or primi-o bătrânii libidinoși, invidioși pe talentul ei înnăscut, dar încă nedescoperit, de actriță de dramă și de sportivă de comedie. Dar nu-i bai, la banii ei își va organiza propria Olimpiadă și va deveni campioană absolută la porcăit. * Nimeni nu-l mai poate opri pe Cătălin Botezatu din a face sex cu femei. Cu mai multe femei. Omul e pornit rău și tare mi-e teamă că nimic nu-l mai poate întoarce din cursa contracronometru spre Nirvana. Se vede de la o poștă că deja e ”cătălinus captivus”. * Nicolae Manolescu-Apolzan, un fel de Botezatu al bibliotecilor, în sensul că face sex cu mai multe cărți deodată, fără să le decoperteze mai întâi, conduce USR cu pistolul pe masa de scris. Tatăl său, un distins fost legionar, ar fi fost mândru de talentul literar al puradelului. În fiecare zi execută câte un confrate fiindcă nu l-a pupat în sudul corpului țigănesc.  


26 martie 2016
CONTELE DE MONTE CRISTO          

N-am să te aștept la cină

N-am să te aștept la cină
n-am să te aștept la prânz
inima bate străină
curcubeu-i stors de plâns

N-o să vii nici la dejun
diminețile-s grăbite
gândurile mi le-adun
dintre amintiri strivite

N-am s-aștept să vină ploaia
să mă înece în cuvinte
cina de pe Himalaya
încă se consumă-n minte

N-am să te aștept la cină
n-am să te aștept, să știi,
ți-am gătit hemoglobină
să fiu sigur că nu vii


24 martie 2016

Cântecul inimii

Era o zi de vară, dintre veacuri extrasă,
Eram pierdut prin cosmos, iar tu erai frumoasă
Zâmbetul tău a fugit, târându-mă și pe mine
Pe-o insula misterioasă cu cetăți în ruine 

Atunci au înflorit toți macii de smarald
Îmi tremurau genunchii și ochii încă-mi ard
Eram așa de înalt, mai înalt decât zborul
Se schimba după culoarea inimii tale, decorul

Ne-am potrivit pașii într-un balans nou
Eu spuneam un cuvânt, tu-mi erai ecou
Mâinile s-au strâns una-ntr-alta grăbite
”Iubito,” ți-am spus după un veac. ”Da, iubite,”

Mi-ai răspuns în secunda de chihlimblar,
”Ce suntem noi pe pământ, așadar,
Întâmplări fragmentate de alte întâmplări
Căderi în păcat, înlunări, dezertări?”

M-ai privit mirată, ca un înger sedus,
Mâna de zăpadă pe buzele arse mi-ai pus
O mie de ani nu mi-ai dat răspunsul dorit
Și din suflet m-am scurs. Și ce mult te-am iubit


23-24 martie 2016

Cântec de Marte

Ne învelisem cu pătura inimii, subțire

ascunzându-ne în iubire

unul de altul, unul în altul

cânta deasupra norilor cerul, înaltul

Ce miracol unic e clipa!

Mi-am adus aminte de noi când afară ploua

și ascultam o melodie scrisă de Nichita:

”Ploua infernal și noi ne iubeam

prin mansarde

în luna lui Marte...”

Ploua în privire, în suflet, în timpul carnal

pierduți unul spre altul, prin univers nevăzuți ne iubeam

Ne învelisem cu ploaia, cu norii, cu visul

eram cifra unu, magia, abisul

”O să ne plouă pe aripi...”, în gând ți-am strigat,

dar n-ai auzit, și prin ploaie, desculță-ai plecat

Și-n cerul acela, înaltul

doar în  vis ne mai ascundem,
 unul de altul, unul în altul

23-24 martie 2016

Ascultați liniștea

Ascultați liniștea! 

Întotdeauna m-au fascinat tăcerile

Așa am înțeles mai bine lumea

Mi s-a părut mai frumoasă acolo, înlăuntru,

unde, desculț, ca un copil orfan,

am avut curajul să intru

Și n-am vrut să mai ies. 

Am trasat în jurul meu un cerc

în care ninge, uneori, cu nesațiu

De atunci încerc liniștea s-o fixez

în cercul meu de zăpadă, în spațiu

N-am nevoie de mai multă putere,

nu vreau să fac nimănui niciun rău.

Vreau să ascult liniștea dinlăuntru,

să redevin copil, să redevin umbră.

Și, poate, ecou

22 martie 2016

Doar atunci când cel ce-a fugit din tine în neant...

Vei deveni ceea ce în taină gândești;
un fluture albastru, un munte înalt,
doar atunci când îl întâlnești
pe cel ce-a fugit din tine-n neant

Doar atunci ora-și adună secundele
și le dă iernaticul sens
doar atunci veștede, frunzele
se colorează în verde intens

Ființele sunt de fapt întâmplări siameze
căutându-se-n drame bizare,
agățate sporadic pe simeze
sub privirile fiarelor vulgare

Și nu-ți dai seama că ești pradă
decât atunci când timpul s-a întins
iar viața ți se pare o corvoadă
bătută-n cuie ruginite dinadins

Dar vei deveni ceea ce-ți dorești,
un fluture vernil, un munte înalt,
doar atunci când îl întâlnești
pe cel ce-a fugit din tine-n neant


22 martie 2016

Să nu m-aștepte, este prea târziu

Îți scriu ție, ecou al meu
și umbrei tale am să-i scriu,
sunt încă tânăr, poate sunt și viu
și dacă-l întâlnești pe Dumnezeu
să mă aștepte până mai târziu

Încă mai caut sufletul de lut
în care mi-am uitat odată trupul rece,
prin sânge Polul Nord îmi trece
și golul cu tăcere s-a umplut
și nu mai vrea tăcerea să mai plece

E seară-n închisorile din gânduri,
de unde-a evadat câte-un proscris,
istoria tristeții-n cerul meu s-a scris
și mă strivește viața prinsă-n scânduri
și-s izgonit de demonii din vis

Mă duc nebun prin marele deșert
și îmi rămâne viața de apoi datoare,
mi-e umbră câteodată-o călătoare
pe care de lumină n-am s-o iert
și nici de viitoarea dezertare

Îți scriu ție, ecou al meu 
și umbrei tale am să-i scriu,
sunt ultima tăcere-n timpul viu
și dacă-l întâlnești pe Dumnezeu
să nu m-aștepte, este prea târziu


21 martie 2016

Ea nu era materie

Nu, ea nu era frumoasă, nici nu avea chip.
Venea dintr-o iarnă sticloasă. Era un amestec de fum și nisip
Nu-mi mai amintesc dacă era înaltă sau doar umbră era,
dar mă lovea în suflet c-o daltă, și-n amurg tremura

N-avea nici un unghi din care să privească orizontul robit
era ca o iluzie și ca o iluzie m-a iubit
Nu-mi mai amintesc decât prima parte a întâmplării,
mă trage-n adâncul inimii vuietul tragic al mării

Nu, ea nu era materie, era un ecou al inimii, al ochilor,
ce se pierdea în privirile mele, în privirile plopilor
Îi mângâiam rănile sângerânde deși n-o vedeam,
undeva, cândva, am fost același ecou, doar asta știam

Nici măcar nu visam, coboram din mine pe trepte
rupând baricade, pânze de păianjen, istorii nedrepte,
eram ultimul curcubeu al timpului de bazalt, dezertor,
n-o văzusem niciodată aievea, dar mi-era dor. Sfâșietor.


21 martie 2016

CE FĂCUȘI, FĂ, SHARAPOVO!

    Cred c-o știți pe Sharapova! Cel puțin, obsedații sexual. E blonda aia cu picioare interminabile, privire de carnivoră căutându-și prânzul și-o rachetă de tenis în mână. Dacă ar fi trăit în savană ar fi fost o antilopă hrănită cu mătrăgună și enigma țigăncii de-al cărei strigăt s-ar fi temut crocodilii, viitoarele ei poșete, hipopotamii-promotori și până și cele mai feroce leoiace, scoase la produs de concurență. Știu, veți zice, cusurgii cum vă știu, că partenerele de perversiuni ale leilor nu se tem de antilope, dar ați hrănit vreodată vreo vegetariană d-asta cu meladonină (meldonium, pentru ăia mai deștepți, care-și pârleau deștele, ca proștii, pe la orele de chimie)? Ei, dacă n-ați participat niciodată la un asemenea festin nu vă mai băgați nasul unde nu vă fierbe oala cu acid sulfuric! 
     Altminteri cum credeți că o fată înaltă, frumușică și prostuță - atribute absolut obligatorii în lumea de dincolo de iluzia celebrității - ar fi băgat spaima în sportivele din circuitul feminin de tenis, hrănite numai cu piept de pui de la țară și salată din grădina ursului, ca Simona Halep a noastră. Poate dacă păpa și cartofi a la russe, mâna pe un Grand Slam ar fi pus. Vă mai amintiți, poate - că vă știu slabi la memoria minții - câte necazuri i-a făcut Sharapova, care o bătea la trei coaste pe unde o prindea. I-a luat din buzunar până și Roland Garosul (nu aviatorul, ci trofeul) pe care Simona chiar părea că e în stare să-l posede cu sălbăticie. Dar nu i l-a luat din răutatea specifică cotropitorilor slavi, ci din obligație profesională. O obliga meladonina, medicamentul-drog care scade glicemia, sporește capacitatea de scandal și de recuperare a organismului după efort, deschide apetitul sexual. De asta de la urmă nu sunt foarte sigur, dar întotdeauna mi s-a părut ceva în neregulă cu strigătele Sharapovei, care strigăte, la mine la țară par mai degrabă hăulituri din noaptea nunții.  
     Sportivii ruși, din toate ramurile sportive, băgau mandolină d-asta la greu, cam în ritmul în care ai noștri consumă bomboane agricole în sufrageria minții, între două pauze publicitare. Obiceiul a fost luat de la militarii sovietici care-l practicau de prin 1980 când, la Riga, un medic militar, cu secera și ciocanul la mansardă, l-a sintetizat de așa manieră încât conaționalii lui să aibă chef de cafteală non stop. Ceea ce, de altfel, era înscris în ADN-ul lor cu litere de-o șchioapă. Și când te gândești că până atunci, inclusiv în cel de-al doilea război mondial, își asigurau drumul spre victorie sau, după caz, spre socialism, în zbor, făcându-și curaj cu votcă! Alte vremuri, alte moravuri. Între timp și-a băgat coada știința. Uite, d-aia nu-i bună cartea!
      Dar cu toate astea, deși ne-au luat Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța la băutură, când s-au trezit din mahmureală au negat totul, zicând că nu-și mai amintesc nimic, c-a fost o seară grea și tot așa... Nici meladonina nu i-a ajutat. Tot așa cum n-a ajutat-o pe Sharapova, depis(d)tată pozitiv la Melbourne. De ce așa de târziu, după ce a făcut saci de bani murdari?   Pentru că de-abia de la 1 ianuarie 2016 drogul respectiv, căruia fraierii îi zic medicament, a fost interzis de WADA (mânca-ne-ar coada din față, n-am găsit altă rimă în această dimineață). Maria s-a scuzat, ca o curvă prefăcută, că-l folosea preventiv întrucât în familia ei au fost antecedente cu diabetul și inima. D-aia mi se părea mie, când nu mă observa soția, că e o dulce. Că nici eu n-am voie să consum dulciuri, deși bunicul meu le poseda pe bandă rulantă. Dar pe ea o durea în cot de pitpalacul meu. Femeie lipsită de inimă! Și de creier, că ăstora, care fac orice de dragul banilor și al gloriei deșarte, organul respectiv le-a fost înlocuit cu un portofel imens.
        Sigur, televiziunile de proștiri plâng cu lacrimi de crocodil că lungana a pierdut nu știu câte zeci de milioane de euro. N-a pierdut nimic. Rămâne cu tot ce a acumulat până acum și i-au fost anulate temporar niște contracte care, oricum, vor fi înlocuite cu altele. Esențialul e că Sharapova a câștigat pe nedrept turnee în care a învins sportive care poate că jucau cinstit, iar în spatele ei, în zona cozii, erau afaceriști veroși. 
        Tenisul mondial bâhâie de asemenea cazuri. Și nu de ieri de azi, după cum a mărturisit Andre Agassi cu ani în urmă, într-o carte autobiografică. Dar nu sunt dați în vileag, că ar rămâne tenisul fără vedete. Este vorba de afaceri oneroase majore în această industrie pentru care sportul propriu-zis a devenit doar un pretext. Fără imaginea falsă a celor mai multe dintre staruri, afacerile ar intra în impas, nu s-ar mai învârti banii cu lopata. 
      D-aia a fost acoperită Sharapova atâta amar de vreme și a fost dată în vileag spre finalul carierei, când a început să dea rateuri și nu reușea să mai ajungă în vârful piramidei unde tronează Serena Williams. 
      Oare când vom afla cu ce se hrănește și acest cyborg în fustă? Cred că locul ei preferat de a-și lua cina este laboratorul de chimie iar, dacă se năștea în România, în zona crepusculară corturară, și-ar fi luat doctoratul fără să fie nevoită să intre în politică. Oricum, la nivel planetar, e Doctor Ororius Cauza al tuturor universităților cu studii la mare distanță de adevăr, întrucât laboratoarele care fac controale antidoping sunt cu ani lumină în urma ei. Acestea încă mai cercetează cu maximă seriozitate ce-a îngropat pisica pe acoperișul fierbinte. C-așa-i în tenis. Cu t nu cu p.


editorial ARENA BUZOIANĂ
20 martie 2016
        
    

Și totuși, ochii albaștri ai lui Dumnezeu

Otrava și lumina se amestecă în sângele meu
prin care un șarpe de argint scrie poeme,
strălucesc în zăpada inimii ochii lui Dumnezeu
nu-ți mai sunt nicăieri, n-ai de ce te mai teme

Sunt fluturele amar prin aerul nopții plutind,
lovindu-se-n colțurile stelei polare,
aripile, spaime ascunse le prind și le-ntind,
dar nu întâlnesc alte aripi amare

E un joc al amintirilor strivite-n țărână
cu amintirile răzvrătindu-se-n ochiuri de aer,
umbra mea de pe mări inventate ființa-mi adună,
cu demoni de fum nici măcar nu mă-ncaier

Îi las să-mi toarne otrava temeinic în sânge,
să împlinească și-acel ultim blestem,
se aude în cer un înger cum plânge,
dar nu pot înapoi să-l mai chem

Și totuși, ochii albaștri ai lui Dumnezeu
ne privesc încontinuu prin vreme,
chiar dacă nicăieri nu-ți mai sunt eu,
mai există ecoul care scrie poeme


19 martie 2016

Prin rai

Am deschis porțile raiului,

era mișto de tot

Singura chestie nașpa era

că demonii se țineau băț după mine

Le-am dat câte-o palmă după ceafă

de le-au căzut ochii-n gură 

și se uitau la mine 

printre dinți

Auzind gălăgie, 

cineva de la serviciul de pază

a trimis un înger 

să mă izgonească din rai

Îngerul a întârziat o vreme în brațele mele, 

până a cunoscut iadul,

după care mi-a trântit ușa peste suflet

A fost frumos în rai,

mai puțin căderea în păcat

19 martie 2016 

SĂPTĂMÂNA PE SCURT (12)

TE PUI CU BLONDELE?* JOST TEXTILA SOSEȘTE GODZILLA * SINCERITATEA ELENEI UDREA*  PROSTIA DĂUNEAZĂ GRAV  SĂNĂTĂȚII* BACTERIA CARE HALEȘTE PET-URI ȘI VIRUȘII POLITICI * TEORIA RELATIVITĂȚII ABSOLUTE* O ZI DIN VIAȚA ROMÂNIEI * BIROUL OVUL

Fosta noră a lui Virgil Măgureanu, Alina Petre, susține că Marta Codruț ar fi fost ucis și îngropat într-o pădure de lângă București. Anul trecut, blondina l-a acuzat și pe Șarpele cu Ochelari de diverse matrapazlâcuri fără să se mai obosească să aducă dovezile. De parcă șarpele ar lăsa urme; el lasă doar o dâră de bale.* Dar nici pe Crin Antonescu nu-l lasă să doarmă liniștit! P-ăsta-l acuză că ar fi cumpărat un apartament la un preț subevaluat pe vremea când era mare și tare și vroia să devină și mai mare și mai tare. Concluzia? Niciodată să nu omori pe cineva când se află vreo blondă prin preajmă. Nici măcar să n-ațipești! Și să nu-i dai dreptate lui Dan Negru-n cerul gurii!* La Vama Veche vor fi aduși refugiați. Oare știu năpăstuiții ăștia care e ținuta obligatorie? Au auzit de lozinca ”Jos textila c-a sosit Godzilla!”? Știu oare că este obligatoriu, absolut obligatoriu, consumul de alcool, iar comportamentul porcin este definitoriu pentru această zonă crepusculară? Știu că la orice oră din zi și din noaptea minții îi pândesc pe plaja tapetată cu resturi menajere, un meduz și o meduză, care stau de veghe buză-n buză? I-a informat cineva că dacă nu cunosc toate expresiile licențioase de pe mapamondul lumii - și mai mult decât atât - vor fi expulzați fără milă, la Eforie Nord? Băi, guvernanților, nu fiți inumani, prezentați-le meniul bieților transfugi! Și dacă nu le convine, pot să nu mai vină. Ar fi chiar indicat. Oricum, după primele două zile, vor trece cu toții granița în Bulgaria, unde prețurile sunt mai mici iar serviciile mult mai bune. Bașca vegetalele. * O inițiativă lăudabilă a guvernului Cioloș; repatrierea ”Cumințeniei pământului”, una dintre capodoperele lui Brâncuși. E nevoie să specific autorul întrucât șulfele politice au crezut că e vorba despre Elena Udrea, capodopera lui Băsescu.* ”Urâțenia pământului” nu trebuie repatriată fiindcă deja se află în Senat *  Nu se mai sfârșesc îmbolnăvirile provocate de programul ”Cornul cu margarină și laptele cu apă”. După ce inițial au zăcut de gălbinare patronii firmelor distribuitoare - din cauza consumului excesiv de parale, diriguite pe criterii de performanță politică - acum au început să se simtă efectele asupra beneficiarilor. Mulți elevi au ajuns la spital prezentând simptomele caracteristice consumului de produse de proastă calitate. Pentru că asta este esența problemei: atât produsele de panificație, cât și cele din lapte, sunt submediocre. Programul este un eșec, deși inițiativa a fost bună, fiindcă există mulți copii teribil de săraci în țara asta. Dar, în România, toate inițiativele generoase sfârșesc în derizoriu. De ce? Din cauza calității precare a clasei politice și a corupției endemice care s-a întins ca o metastază pe trupul României. * A mai trecut la cele veșnice un român de mare calitate: academicianul Solomon Marcus. Omagiu! * Serviciile ultrasecrete din grădinile palatului Cotroceni zic, cu jumătate de gură, că Johannis ar fi fost mult mai eficient dacă ajungea la putere într-o viață anterioară. Dar nu-i bai, după cum merge treaba, în curând țara și președintele vor fi pe aceeași lungime de undă. Că România nu mai are decât o azvârlitură de băț până-n Evul Mediu. * Sinceritatea Elenei Udrea sfidează legea gravitației. Referindu-se la vizita lui Johannis de Sibiu cu doamna Carmen de Bizet la Ierusalim, vizită programată hăt-hăt, dintr-o viață anterioară, pleșcoianca din Pietrosu a mărturisit cu mâna  pe Cocoș că nici măcar ea n-ar fi îmbrăcat o fustă atât de scurtă la Mormântul Sfânt. Ar fi mers numai în pantofi. * Cătălin Botezatu: ”N-am suferit din cauza infidelității. Am avut șansa asta să nu mă înșele vreo femeie.” Știi ceva, maestre? Te cred pe cuvânt. Poate e singura dată din viața ta de Cassanova de Parcul Operei când spui adevărul. Dar știi cine a mai avut norocul ăsta? Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Țepeș. Ce mică e lumea! * Hipnotizatoarea de găini, Iulia Albu, și consumatoarea de godaci cu două sau patru picioare, Oana Roman, se ceartă pe la emisiunile subculturale de la miezul nopții pe teme zguduitoare legate de perisabilitatea timpului și ubiciuitatea modei. În exclusivitate pentru revista noastră, stilistul Giani Versace de la Drăgășani a declarat, sub prestare de jurământ și cu mâna în buzunarul de la spate, că amândouă sunt niște proaste. Probabil nu se pricep la modă că-n rest bat cu copita din dreapta spate la porțile Academiei. * ” Der Spiegel” l-a catalogat pe Johannis cu apelativul ”Diletantul”. O fi bine, o fi rău? O chestie interesantă e că toți președinții României pot fi definiți cu un singur cuvânt. Mai întâi a fost Patriotul, adică Nicolae Ceaușescu. I-au urmat Rânjitul, Țapul, Kaghebistul (fost Rânjitul) și Halcolistul. De fapt, cred că nemții au vrut să-l laude pe KWJ. Sau, cel puțin, așa reiese din enumerarea asta.* Legea Antifumat i-a pus pe jar pe obsedații de otravă ambalată în foiță subțire. Mai ales pe politicienii care-s obișnuiți să tragă în piept. Unii au declarat deja că nu vor respecta legea. De parcă în România legile ar fi făcute ca să fie respectate. Ia spuneți voi: se respectă în spațiul carpato-danubiano-erotic măcar legea gravitației? Nț. Totuși, legea asta e bună, chiar dacă pentru vicioși pare cam aspră. Dacă vor fi români care se vor lăsa de pasiunea de a-l tămâia pe Michiduță cu atât mai bine. Va avea de câștigat toată lumea, în primul rând chiar ei și-n al doilea sistemul medical românesc. Știți câte boli grave sunt asociate cu tutunul? Multe, nu le-am numărat. Bine, oricine poate să facă orice dorește cu corpul lui, dar cu minima condiție să nu-i afecteze pe ceilalți. Înțelegeți ce vreau să vă spun cu atâta delicatețe sau deja ați ieșit la o papairoasă? * Nu vă mai sperii că dintre cele peste 4800 de chimicale pe care le conține o țigară, 69 sunt cancerigene. Până și Hitler era împotriva fumatului. Nu și a trasului în piept, în cadru organizat, cu plutonul de execuție pe post de brichetă.* Membrii Curții Constituționale sunt numiți în proporție de 66,66% de Parlamentul pe care populația îl percepe ca pe un sălaș al hoților. Adică ei evaluează legile create de acel stabor. Ne învârtim într-un cerc vicios. D-aia par amețiți alde Augustin Zegrean, Valer Dorneanu, Petre Lăzăroiu (fost Ceaușescu pe vremea când acest nume îți deschidea orizonturi roșii nebănuite, adică înainte de 1989), ori fiara justiției Mona Pivniceru care, în fiecare zi, greșește șifonierul. Dar ei nu sunt amețiți, doar se prefac. Dacă nu i-am știi cât sunt de cinstiți am zice că sunt niște curve politice bătrâne. Dar nu zicem. * Buster Keaton de la Cluj a devenit bătaia de joc a presei satirice și a Internetului  după ultimele elucubrații legate de Eminescu, Einstein și alți copii de mingi ai istoriei. Prostia dăunează grav sănătății și nu este echivalentă cu patriotismul. Totuși, să-i spună cineva acestui gânditor lipsit de contract că ridicolul ucide. Sau măcar să-i acorde primul ajutor până se lămurește juriul cum stă treaba cu teoria relativității. *    Japonezii au descoperit bacteria care halește PET-uri. Suntem în mare pericol întrucât la noi până și banii sunt de plastic. Dacă vin fufele alea microscopice și ne ciugulesc din portofel? De fapt, or să moară de foame întrucât paralele au fost îngurgitate pe nemestecate de virușii politici. Singura lor șansă ar fi să se lipească de asistentele TV care-s numai piele ecologică, silicoane și oase de carbon. Măcar or fi perverse bacteriile astea sau duc o viață sănătoasă hrănindu-se numai cu PET-uri crescute la țară? * După cum concluzionează ultimele teorii ale băieților cu mânicele mai lungi decât mâinile, noi, românii, am inventat tot ce există pe mapamondul lumii, de la gaura neagră și până la gaura de la covrig. Așa o fi, n-am suficiente argumente să contrazic teoria relativității absolute, însă de o invenție sunt sigur. Suntem inventatorii prostiei. Altminteri cum se explică faptul că după ce am construit ”Arena Națională”, pe care s-a jucat finala Europa League și, mai ales, s-a sărbătorit ziua de naștere a faraonului PSD Victor Ponta, s-a constatat că mai lipsesc niște aprobări și nu se mai pot desfășura competiții sportive ori onomastici țigănești. Până la urmă s-a revenit la normal și-n groapa lui Ouatu, unde au fost înmormântate aproape 300 de milioane de euro se mai pot organiza diferite pomeni, pe care microbiștii fără acces la cablu, le numesc meciuri de fotbal (din Liga I). Și, evident, și parastasele echipei naționale.* Vești bune de la DNA: se lucrează la aproximativ 7500 de dosare. Vești proaste: sunt doar vreo sută de procurori ajutați de câte doi milițieni. Pardon, polițiști. * V-am dat o temă săptămâna trecută legată de patronul fabricii ”Lactate Brădet”. Ați prins șpilul poveștii? Dacă nu, vă las să mai cercetați cazul. * Ați văzut filmul ”Ziua cârtiței”? Nu? Nici eu. Dar știți ce se întâmplă într-o zi oarecare în România, în viziunea Institutului Național de Statistică, raportându-ne la anul 2015? O mulțime de chestii care mai de care mai ciudată. De exemplu, mor  150 de oameni și se nasc mult mai puțini decât aceia care au avut inspirația s-o întindă înspre o lume mai bună. Veniturile bugetare sunt de 640 de milioane de lei, iar cheltuielile statului de 670 de milioane. Diferența se dă ”pe caiet”. Se construiesc 66 de metri de autostradă (care mai târziu se dărâmă) și se taie 14 hectare de pădure (5 milioane de hectare rase numai în 2015!). Sunt ucise, după normele europene, numai pe muzică de Mozart, 1830 de vaci. Aceeași soartă o au, dar pe megahiturile lui Florin Salam cu Soia, 15 528 de porci, 20 690 de oi și capre. 676 000 de păsări își iau zborul din această viață și aterizează în farfuriile zburătoare ale românilor, asta numai după ce, împreună cu norocoasele grațiate prin decret prezidențial, au abandonat în cuibare 17,5 milioane de ouă. În total, agricultura a adus în visteria țării, în anul precedent, câte 81,5 milioane de lei pe zi, adică aproximativ 30 de miliarde de euro (mai puțin cu 9,4% decât în 2014). Nu vă mai omorâm și cu alte cifre că, oricum, concluzia se impune de la sine: Foaie verde de dudău/ O să trăim și mai...bine. * Dacii credeau că sufletele morților trec în lumea de dincolo sub formă de pasăre. Așa se explică numeroasele morminte din zona Sebeșului care au la căpătâi un stâlp de lemn pe care se află un porumbel. Despre cei cu păsărele la mansardă nu mai vorbim că sunt împrăștiați peste tot * Donald Trump și Hillary Clinton s-au detașat în lupta pentru nominalizare la președinția SUA. Se pare că după primul președinte geto-dac, Barack Obama, va fi și un președinte-bărbat cu nume de femeie(Hillary). Ar fi o premieră doar pe jumătate fiindcă madame Clinton a mai avut două mandate. În care, e adevărat, a eclipsat-o Monica Lewinsky, dar, orișicât, contează. Probabil Biroul Oval se va numi Biroul Ovul, iar Bill Clinton va redeveni Buffalo Bill. În cazul puțin probabil că Donald Trump ar ajunge la Casa Albă, lumea ar deveni un reality show de prost gust.* Știți unde ajung bărbații din Vaslui după prima noapte de dragoste? La pușcărie...


CONTELE DE MONTE CRISTO
18 martie 2016    

Ceasul inimii s-a oprit și nu mai urmează nimic

Te ridicam la cer și tu te făceai tot mai înaltă,
vorbeam cu tine, dar tu erai altcineva, din lumea cealaltă
Povestea noastră a fost frumoasă ca o înmormântare
iar tu erai corabia de lemn, înfloritoare,

strivită de pirații îngropați în grotele de pe mal
înainte să intre-n scenă personajul principal
Sufletul meu ca un ceas stricat se oprise,
seara locuiai într-o mansardă închiriată în vise.

Iluziile își făceau drum cu picamerul prin trahee,
iar tu desenai lipsa mea din tine, femeie.
Îmi pierdeam adeseori busola călătorindu-ți prin păr,
căutându-te, căutându-mă, săpând ca un apucat după adevăr.

Dar după sperjur nu mai urmează niciodată nimic,
mângâierile de demult s-au prefăcut în nisip.
Jocul minunat al iubirii nemaivăzute
a dispărut destrămându-se pe alte o mie de rute.

Vor încremeni câteva imagini fecunde, altruiste,
în oglinzile sparte ale întâmplărilor triste.
Nu ai de ce și pe cine în spațiul uitării să ierți,
trădările îngerilor de zăpadă trebuie să le-accepți.

N-are rost vreodată dreptatea inutilă să-mi strig,
ceasul inimii s-a oprit și nu mai urmează nimic.
De neînțelesurile tale gândurile s-au împiedicat
și, înainte să mă îmbrățișeze, în cosmosul lor au plecat.

Singurătatea absurdă a trecut prin ființă
susținându-și punctele de vedere cu elocință.
Și stau și mă mir că-n viața terestră
m-a purtat uneori, ca pe-o pradă, o statuie ecvestră.

Orchestre halucinante se rostogolesc din scriptură
iar eu eram aerul ce-ți ieșise din gură.
Îmi lepăd cămașa de frunze pe trotuarele moarte
să-ți fie pavăză prin tăcerile inimii sparte.

Când te-mbrățișează ecoul să nu uiți c-ai fost mai înaltă
undeva, cândva, în viața cealaltă.
Nu-ți astupa urechile, n-am să te strig;
ceasul inimii s-a oprit și nu mai urmează nimic.


17-18 martie 2016

Elegia zadarnicelor amăgiri

Nimic nu rămâne, în zadar ne-amăgim,
cenușa iubirii ne-o-mprăștie vântul,
suntem demoni cât încă trăim
și îngeri când ne înghite pământul.

Planuri mărețe, dorințe nespuse,
zboruri deasupra erorilor omenești,
toate-s lumini solitare, apuse,
când ai iluzia că trăiești.

Și poate n-ar fi niciodată așa
dacă n-am fi maltratați de minciuni,
nimic nu rămâne în urma ta
când iubire în suflet n-aduni.

Suntem demoni mascați cât încă trăim
și îngeri când ne înghite pământul,
uităm într-adevăr ce iubim,
cenușa iubirii ne-o-mprăștie vântul.


18 martie 2016

Elegia timpului nesincer

Otrava ta încă-mi mai curge-n vene,
șerpi nemiloși mă tot sugrumă-n somn,
de-aș fi un înger poate că m-aș teme
dar demonul din mine e enorm

Se împletesc durerile de oase,
acolo ai dormit de-atâtea ori,
cu disperările cețoase
din care evadasem uneori

M-apasă spaimele abstracte,
noaptea ce vine fără un cuvânt,
secvențele din ultimele acte
și nevăzutul legănat de vânt

Așa o fi în epoca modernă,
să intri-n orice inimă pe brânci,
iar în politica externă 
să nu dai explicații, nici atunci

când se închide vara cu un lacăt
mai ruginit decât apusul meu,
cocorii pun luminii capăt
și nu-ți mai sunt, iubito, Dumnezeu

Așa să fie, dezertarea albastră
să nu ne mai privească dintre nori,
iar sufletul să-și spargă o fereastră
pe unde vântul intră uneori

N-am să mă tem, căci nu mai sunt un înger,
nici demon nu mai sunt, nici altceva,
sunt osânditul timpului nesincer
pe care tu l-ai inventat cândva


17 martie 2016

Uitarea ne-a strivit ireversibil

De fapt, e inutil să ai speranțe
când dincolo de vis și adevăr
se-nfig în amintire ninse gloanțe
ce sufletul l-au sângerat ușor

Au fost zadarnice acele munci
de-a nu mai fi luminii inamic
dar după înălțările de-atunci
nu mai urmează nicăieri nimic

Că dintr-odată aeru-i schimbat
aripile de ceară sunt străine
și-n visul magic, ruinat
nu-i niciun drum să ducă înspre tine

Roade din suflet un cariu hulpav
și pasărea spin în iluzie moare
gândul văruit de zugrav
a-ncremenit ca o barcă pe mare

Și nu-mi mai e așteptarea alături
iubirea eternă-i demers imposibil
prin suflet n-ai dreptul să-mi mături
uitarea ne-a strivit ireversibil


17 martie 2016

Îmi picură în umbră ce-am iubit

Îmi picură în umbră roua nopții
tristețea-i singurul costum
dincolo de suflarea morții
prin mine rătăcesc postum

S-atât de multe grote neumblate
și-mi doarme îngerul în ger
ecourile unei odisei schimbate
în mine își înfig dinții de fier

Parcă mă doare, parcă nu
din inimă nu curge sânge
de vină ești desigur tu
în niciun caz acel ce plânge

pe-un colț de suflet sugrumat
de propria-i povară stinsă
în timpul nimănui ostracizat
tot căutându-și partea lipsă 

Într-un pahar de vin sălbăticit
dansează trupuri priponite-n rai
îmi picură în umbră ce-am iubit
și mă strivește strigătul de cai

Dar nu e nimeni să răspundă scurt
acestor înlunări din altă eră
și niciodată nu este prea mult
să redevi din absolut himeră

Și poate într-o noapte de asfalt
când greierii de spaimă-și dau acordul
întoarsă-n timpul celălalt
ai să-ți asculți zadarnic cordul


16 martie 2016

Universu-i prea mic pentru atâtea abise

Mi se pare mie sau universu-i prea mic

pentru zborul meu peste golul din tine

mi se pare mie sau stelele

se sparg în ecouri aflate-n ruine

Uite, Carul Mare nu mai oprește în suflet

doar roțile lui se aud amintirea zdrobind

mi se pare mie sau păsări de pradă

se hrănesc din inimă, zdrobirea iubind

Parcă nici Steaua Polară nu mai locuiește aici

pe unde schiau sălbatice vise

e adevărat, nu mi se pare,

universu-i prea mic pentru atâtea abise

16 martie 2016

Urmele pașilor mei nu mă mai recunosc

Urmele pașilor mei nu se mai văd prin nisip

le-a șters vântul cu mătura lui nemiloasă

și n-am să mai pot să-mi regăsesc amintirile 

prin nebuloasă

Urmele zborului nu se mai văd prin văzduh

le-au șters păsările călătoare

și n-am să mă mai pot întoarce

în privirile tale înrobitoare

Urmele pașilor mei nu se mai văd pe apă

le-au amestecat meduzele

și n-am să mă mai pot întoarce

să-mi crească frunzele

Urmele pașilor mei nu se mai văd prin umbra ta

le-a șters evadarea amară

și n-am să mă mai pot întoarce

pe Steaua Polară

Urmele pașilor mei nu mă mai recunosc

uneori absolutul doare

golul din mine-și întinde brațele

de sare

15 martie 2016