La început am crezut că doar francezii au orbul găinilor şi că, deşi au ditamai bârna în ochi, nu văd decât paiul dintr-al nostru. Ştiţi povestea şi dacă n-o ştiţi, căscaţi felinarele că vă fuck rezumatul. La meciurile Naţionalei din Franţa, pe afişul României era un ţigan cu vioara. Probabil l-au văzut pe Medelin Voicu pe la Metrou cântând ''Inel, inel de aur...'' şi, oportunist ca toţi hartiştii, l-au zburătăcit pe afiş. Eroare majoră, artist a fost tatăl vicontelui de Ferentari, el fiind doar fiul mamei sale, o franţuzoaică căreia atât i-a plăcut şlagărul ''M-am născut într-un salcâm...'' încât s-a mutat şi ea în cuib.
Acesta n-a fost singurul afront adus românilor de urmaşii lui D'Artagnan, sunt celebre emisiunile de umor căznit în care ne catalogau drept naţie de cerşetori. E adevărat, pe la Paris întâlneşti nenumăraţi cetăţeni însetaţi de cultura banului, care fac o muncă cinstită, tradiţională la ţigani: cerşesc. În prima fază se ţin de treabă fără ca măcar să-ţi dea în cap. Nu mi se pare corect să se lege de beemviştii corturari, nomazi din tată-n fiu, ba ar trebui să se bucure că le deschid noi orizonturi culturale ,tot se dau ei în bărci că sunt centrul universului...
Dacă nu le place diversitatea, să sară gârla în Marea Britanie, că ăia se topesc după lucruri noi pe care le cercetează specialiştii lor până le dă sângele pe nas. Sincer să fiu aveam o părere bunicică despre englezi, dar, vorba aia, în ciuda aparenţelor, nici eu nu sunt perfect. Admiram umorul lor şi-i respectam că au inventat fotbalul, chiar dacă acum nu prea se mai pricep să-l practice de s-au dus până în Brazilia doar ca să aibă de unde se întoarce. Mi-a plăcut de Shakespeare despre care unii mai neduşi la biserica anglicană zic, cu jumătate de gură, că a fost cel mai mare copist al lumii, foarte apreciat de Francis Bacon.
Dar, în ultimul timp, s-au făcut ai dracu şi li s-a pus pata pe români. Adică nu prea ne-ar dori prezenţa în insulă, asta după ce i-au exploatat la sânge pe alde Răducioiu, Viorel Moldovan, Ilie Dumitrescu şi Gică Popescu. Cu tot c.v.-ul lor onorabil, nu prea le-au intrat la inimă, singurul care le bântuie nopţile este Dan Petrescu, căruia i-au dedicat hit-ul ''Super Dan '', în traducerea genialului oralagiu Nicolae Guţă, ''Sunt barosan ''. Bine, Chiricheş, Tamaş şi Pantilimon par nişte găinari, nu fotbalişti, dar ăsta nu-i un motiv să se poarte cu noi mai rău decât o face clanul Bercea Mondial cu clanul Băseştilor.
Zilele trecute, urmaşii lui Wiliam Falsificatorul, l-au inclus pe Gică Hagi într-o echipă celebră de ţigani europeni, adică regele ar fi un demn reprezentant al acestor culegători de portofele, inele, brăţărele şi orice altceva nu le aparţine, dar care, într-un viitor apropiat, bazându-se pe îndemânarea proprie şi nebăgarea de seamă a celorlalţi, ar putea fi al lor.
Băi englezilor, Hagi e filozof practician, Kant a fost mic copil pe lângă el. E lingvist - se citeşte cum se scrie - Dumitru Graur îl ascultă şi acum cu gura căscată. E antrenor, e patron, e Maradona din Carpaţi, dacă înţelegeţi ce vreau să zic, e orice vreţi voi să fie, numai ţigan nu e. E aromân, adică românul absolut cum zicea Petre Ţuţea, un mijlocaş de creaţie care a jucat treisprezece ani cu tricoul în dungi pentru un popor de proşti. Aşa a zis el, probabil au fost probleme cu contractul, ori cantonamentele au fost cam dure pentru un degustător de Heidegger. Norocul vostru e că nu-mi pun mintea cu voi, că aţi rămas marcaţi de contactul cu rafinatul iubitor de artă modernă şi sămânţă de dovleac Ilie Dumitrescu, care v-a luat pirandele la ştangă şi v-a făcut să credeţi că ne tragem cu toţii din voievodul ţiganilor.
Să ştiţi că-mi eraţi simpatici cu hoaşca aia a voastră căreia-i ziceţi regină, cu Charlică ăla cu urechile model farfurie zburătoare care bântuie prin Transilvania doar-doar o ajunge şi el bulibaşă pe undeva. Şi recunosc, am un feeling pentru Kate Middleton, că seamănă la nume cu Roxana, Prinţesa Ardealului. Ca să nu mai vorbesc de cumnatul ei, dracu ăla roşcat, care n-are toată ţigla pe casă şi dacă ar ajunge rege ar fi multă veselie în Perfidul Albion, iar pe Tamisa ar curge whisky scoţian.
Cât despre beţivanul Nigel Farage doar două vorbe vreau să-i spun: fuck you! Nu vă revoltaţi degeaba, le merită, e genul de individ care când vede un român necăjit pe străzile Londrei îi dă una în cap ca să nu se mai chinuie.
Şi totuşi - vorba inegalabilei gânditoare de bucătărie Adriana Bahmuţeanu - ''dacă nu vrea o bordură între dinţi, să-şi ţină clanţa''. Adică, pe englezeşte, mucles, nu vă puneţi cu ai noştri că e periculoşi...
( Traducerea a fost asigurată de Irina Margareta Nistor )
30 iunie 2014
Editorial ''ARENA BUZOIANĂ ''
luni, 30 iunie 2014
luni, 23 iunie 2014
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN BRAZILIA ?
După cum aţi aflat de la televiziunile de specialitate, Naţionala de fotbal cu umbra a României nu s-a făcut de râs în Brazilia din banalul motiv că nu s-a calificat. Şi nu s-a calificat pentru că a respectat tradiţia românească care spune să nu te duci la nuntă de fotbalişti dacă n-ai goluri de dat în dar. Mai bine stai acasă şi te culturalizezi uitându-te la capodopera ''Mireasă pentru prostul meu '' alături de Piţurcă, Fane Mână Lungă şi ceilalţi intelectuali fini din preajma Naţionalei, care au teoretizat babaroasele până la ţâşnirea sângelui din buricele degetelor. Şi atât au jucat alba-neagra cu balonul rotund că pentru o eventuală calificare la europene nu mai e decât soluţia '' Simona Halep'', adică puştoaica să ne împrumute vreo douăzeci de puncte din surplusul ei. Altminteri ne uităm ca proştii la Smart TV şi nu înţelegem cum de e posibil ca 22 de băieţi aparent educaţi să alerge după o băşică pe care atunci când o prind o bat nemilos cu piciorul, dând-o mai departe. Şi asta până pleacă lumea acasă, mânată de foame şi, mai ales, de sete. ''Ăştia nu-s normali'' şi-a zis Marele Barbugiu, asemeni inventatorului almanahelor, omul de aleasă cultură Marean Vanghelie, care n-a terminat de citit ce scrie pe spatele jucătorilor din scuzabilul motiv că încă n-a absolvit Facultatea de limbi şi literaturi străine comparate, secţia romgleză.
De altfel, în afară de Satana, există mulţi nefericiţi care n-au înţeles ce se întâmplă în Brazilia. Crin Antonescu, un celebru antrenor demisionar de la o echipă de găinari mărunţi, este revoltat că pauza durează doar 15 minute şi băieţii n-au timp nici să pună capul pe pernă. El pentru atâta lucru nici nu s-ar da jos din pat, cel mult s-ar întoarce pe partea cealaltă, mai populară.
Totuşi, e frumos în Brazilia, d-aia îl şi duce Radu Mazăre pe prietenul Nicuşor Constantinescu să se trateze de boala arhicunoscută de care suferă: frica de DNA. În plus, acolo hipopotamii sunt respectaţi, pot să doarmă la semafor.
Dar să revenim la treburile noastre, mai ales că EBA e încă nelămurită la ce echipă joacă Sharapova de ţin arbitrii cu ea. O luminează Elena, cu strămoşi la Pleşcoi, care a absolvit ''magna cum laude'' cursul scurt de inventariere a performanţelor fotbaliştilor buzoieni pe vremea când era la fel de tânără şi de neliniştită. Şi chiar mai blondă. Dar ştiţi ce-au zis brunetele când au văzut-o trecând de pe bancheta din spate a unei Dacii 1310 pe canapeaua unui balaur pe patru roţi? În viaţă tot blondele au noroc la marinari saşii!
Oricum, la fotbal se pricepe şi ciclopul de la Cotroceni, care ar unifica toate pramatiile de pe dreapta ca să contrabalanseze ofensiva dracilor roşii de pe stânga. Asta ca să-l irite şi mai mult pe bătrânul hingher stalinist Ion Ilici Iliescu care, oricum, era oripilat de faptul că în Brazilia, ţară republicană, au fost primiţi toţi regii fotbalului, fără a fi întorşi de la aeroport, mai ales că unii dintre ei au prezentat paşapoarte elveţiene. L-au răzbunat revoluţionarii francezi, cu feţele lor de mineri din Valea Jiului, care i-au bătut mai rău ca-n Piaţa Universităţii exact pe provocatorii din Ţara Cantoanelor.
Dar m-am luat cu toate otrepele şi am uitat ce era mai important: Viitorul Buzău a promovat în Divizia C. Aud că e mare bucurie pe la AJF şi că, de atâta veselie, au uitat să-i felicite pe creatorii acestui proiect frumos, într-un oraş în care sportul cu balonul cât de cât rotund se joacă mai mult pe hârtie şi pe la comisiile de disciplină, ţuicăreală şi miştouri răsuflate.
Hai să ne facem că uităm de nimicnicia lumii şi să ne bucurăm că România e o ţară mult mai frumoasă decât Brazilia. Asta a fost gluma de final ...
EDITORIAL ''ARENA BUZOIANĂ''
23 IUNIE 2014
De altfel, în afară de Satana, există mulţi nefericiţi care n-au înţeles ce se întâmplă în Brazilia. Crin Antonescu, un celebru antrenor demisionar de la o echipă de găinari mărunţi, este revoltat că pauza durează doar 15 minute şi băieţii n-au timp nici să pună capul pe pernă. El pentru atâta lucru nici nu s-ar da jos din pat, cel mult s-ar întoarce pe partea cealaltă, mai populară.
Totuşi, e frumos în Brazilia, d-aia îl şi duce Radu Mazăre pe prietenul Nicuşor Constantinescu să se trateze de boala arhicunoscută de care suferă: frica de DNA. În plus, acolo hipopotamii sunt respectaţi, pot să doarmă la semafor.
Dar să revenim la treburile noastre, mai ales că EBA e încă nelămurită la ce echipă joacă Sharapova de ţin arbitrii cu ea. O luminează Elena, cu strămoşi la Pleşcoi, care a absolvit ''magna cum laude'' cursul scurt de inventariere a performanţelor fotbaliştilor buzoieni pe vremea când era la fel de tânără şi de neliniştită. Şi chiar mai blondă. Dar ştiţi ce-au zis brunetele când au văzut-o trecând de pe bancheta din spate a unei Dacii 1310 pe canapeaua unui balaur pe patru roţi? În viaţă tot blondele au noroc la marinari saşii!
Oricum, la fotbal se pricepe şi ciclopul de la Cotroceni, care ar unifica toate pramatiile de pe dreapta ca să contrabalanseze ofensiva dracilor roşii de pe stânga. Asta ca să-l irite şi mai mult pe bătrânul hingher stalinist Ion Ilici Iliescu care, oricum, era oripilat de faptul că în Brazilia, ţară republicană, au fost primiţi toţi regii fotbalului, fără a fi întorşi de la aeroport, mai ales că unii dintre ei au prezentat paşapoarte elveţiene. L-au răzbunat revoluţionarii francezi, cu feţele lor de mineri din Valea Jiului, care i-au bătut mai rău ca-n Piaţa Universităţii exact pe provocatorii din Ţara Cantoanelor.
Dar m-am luat cu toate otrepele şi am uitat ce era mai important: Viitorul Buzău a promovat în Divizia C. Aud că e mare bucurie pe la AJF şi că, de atâta veselie, au uitat să-i felicite pe creatorii acestui proiect frumos, într-un oraş în care sportul cu balonul cât de cât rotund se joacă mai mult pe hârtie şi pe la comisiile de disciplină, ţuicăreală şi miştouri răsuflate.
Hai să ne facem că uităm de nimicnicia lumii şi să ne bucurăm că România e o ţară mult mai frumoasă decât Brazilia. Asta a fost gluma de final ...
EDITORIAL ''ARENA BUZOIANĂ''
23 IUNIE 2014
luni, 16 iunie 2014
Ce trebuie să ştie partenera de viaţă despre CM de fotbal
Ăia răi zic că n-ar trebui să ştie nimic, ca să avem linişte. Mare greşeală, întrucât, oricum, din patru în patru ani am stat liniştiţi, că ai noştri ca brazii uscaţi, nu s-au calificat şi nu ne-au mai creat emoţii la pitpalac. Şi câtă vreme practicanţii de piţurcă sunt lăsaţi de capul lor nici n-o să avem, din banalul motiv că o să stăm cuminţi în spaţiul carpato-danubiano-pontic ascultând balada ''Muioriţa'', rezemaţi în ghioaga ancestrală.
Dar febra CM ne cuprinde pe toţi coborâtorii din maimuţă că planeta a devenit un sat mai măricel şi de peste tot te invadează reclamele la produse care mai de care mai ochioase, ce n-au nicio legătură cu datul în băşică, dar aceia care le produc încearcă să te convingă că au. Şi tu, dacă eşti prost, -şi, har Domnului, spaţiul mioritic are excedent - chiar crezi în acest surogat de realitate.
Aşa că-ţi poţi rade codrii de pe faţă nu cu drujba lui Verestoy Atilla ci cu lame în culorile ghetelor lui Neymar, poţi bea apă plată cu gust de leşie amazoniană, sau îţi poţi face o operaţie de mărire de creier model CR7 (Cristiano Ronaldo, iar 7 se citeşte cum se scrie. Explicaţia suplimentară este pentru cititorii care se uită la meci ca viţeii la poarta nouă). Seara îmbracă pijamalele cu numărul preferat al soţiei, amantei, iubitei (sau toate trei întruna, în cel mai fericit caz), de la 1 până la 69, sau chiar mai departe, depinde de imaginaţia zburdalnică a fiecăruia.
În pauze ai putea să-i povesteşti cum a început totul, nu între voi, că ai uitat deja, ci povestea Cupei Mondiale. E cam demult din 1930, dar ca să te dai cult la cap poţi să-i spui că în mileniul trecut. O să cadă, încă o dată, pe spate de admiraţie. Că ea nici n-a auzit de Uruguay sau, dacă e mai citită şi a văzut telenovele, s-ar putea să ştie şi atunci ai punctat decisiv. E posibil să ţi se schimbe numărul de pe tricou şi din portar (1) poţi ajunge fundaş dreapta(2). Dacă-i mai spui că Ungaria a ajuns de două ori în finală şi e româncă de la mama ei, te-ai scos. Nici nu ştiţi ce poate scoate patriotismul dintr-o femeie care doarme cu tricoul Naţionalei aruncat la întâmplare prin casă...
Despre Mexic 1970, la care România l-a dus pe Dobrin să se uite la gagici, poţi să-i zici că a fost primul CM difuzat colorat la TV pe tot mapamondul lumii. Tot aici, dar 16 ani mai târziu, Diego Armando Maradona a rescris istoria fotbalului cu mâna lui Dumnezeu şi cu golul tuturor CM, după ce a driblat echipa Angliei, antrenorii, brancardierii, mexicancele extaziate din tribune, propria umbră şi insulele Malvine. Şi-ar mai fi driblat şi acum dacă Dumnezeu nu arunca plasa porţii peste el.
Despre România ar fi câte ceva de spus însă subiectul trebuie tratat cu mare grijă ca să nu-i strici libidoul şi până la 1 noaptea să stai singur cuc pe facebook cu prieteni virtuali la fel de neinspiraţi sau de-a dreptul tălâmbi. Am mers de la început la CM, dar cele mai frumoase amintiri le avem din 1994 când, după nişte meciuri spectaculoase, am fost eliminaţi stupid, la penaltyuri, de suedezi, deşi astrele ne erau favorabile. Dar dintotdeauna românii se îneacă la mal ca Bănel Nicoliţă la Madrid, sau Ilie Dumitrescu în limba română. Singura consolare ar fi că am făcut fericite nişte suedeze că, în rest, vorba filosofului Gică Hagi, ''românii nu sunt făcuţi pentru marile bucurii ale vieţii''. Tare! Aproape la fel de tare ca aia cu ''dacă ţi-e frică de lup , nu intri în pădure.'' Adică, regele aromânilor a vrut să ne zică în stilul lui kantian, că, dacă nu vrei să participi la CM, pune-l pe Piţurcă antrenor şi ţi se garantează necalificarea.
N-are rost să-i mai povesteşti soţiei, iubitei sau amantei despre ultimul nostru mondial, cel din 1998, când, după ce au învins Anglia, într-un acces de prostie tipic românească, s-au vopsit blonzi cu toţii confirmând teoria că ''unde nu-i cap, e vai de picioare''. Sau cum spunea bunicul meu: ''unde-i deşteptăciune multă, e şi prostie multă''. Aşa că fiţi inteligenţi, ţineţi cu Argentina, convingeţi-vă partenera că dacă în viaţa asta s-a născut în România, e aproape sigur că în cealaltă a trăit la Buenos Aires, ca Evita Peron. Cum, nu ştiţi cine-i Evita? N-aţi văzut nici filmul? Vai de capul vostru! Uite, n-am să vă povestesc nimic despre ea, deşi a fost de curând într-un concert la Bucureşti, mai puneţi mâna şi pe carte că nu vă muşcă ...
Ascultaţi sfaturile mele şi o să aveţi parte de un CM memorabil, mai ales că meciurile se joacă şi de la 1 noaptea, când până şi defectele tale, îndelung analizate de-a lungul timpului, par însuşirile unui prinţ din basmele bunicii. Nu fiţi fraieri, puneţi-vă tricoul lui Messi şi succesul este garantat. Eu toată viaţa am jucat cu numărul 10 şi uite unde am ajuns! În faţa calculatorului, scriind editoriale pentru cel mai tare ziar de sport de pe faţa pământului şi de pe planetele învecinate, cu excepţia lui Mercur. De ce nu şi de pe Mercur? Ei, asta-i altă poveste, prea vreţi să le ştiţi pe toate...
Dar febra CM ne cuprinde pe toţi coborâtorii din maimuţă că planeta a devenit un sat mai măricel şi de peste tot te invadează reclamele la produse care mai de care mai ochioase, ce n-au nicio legătură cu datul în băşică, dar aceia care le produc încearcă să te convingă că au. Şi tu, dacă eşti prost, -şi, har Domnului, spaţiul mioritic are excedent - chiar crezi în acest surogat de realitate.
Aşa că-ţi poţi rade codrii de pe faţă nu cu drujba lui Verestoy Atilla ci cu lame în culorile ghetelor lui Neymar, poţi bea apă plată cu gust de leşie amazoniană, sau îţi poţi face o operaţie de mărire de creier model CR7 (Cristiano Ronaldo, iar 7 se citeşte cum se scrie. Explicaţia suplimentară este pentru cititorii care se uită la meci ca viţeii la poarta nouă). Seara îmbracă pijamalele cu numărul preferat al soţiei, amantei, iubitei (sau toate trei întruna, în cel mai fericit caz), de la 1 până la 69, sau chiar mai departe, depinde de imaginaţia zburdalnică a fiecăruia.
În pauze ai putea să-i povesteşti cum a început totul, nu între voi, că ai uitat deja, ci povestea Cupei Mondiale. E cam demult din 1930, dar ca să te dai cult la cap poţi să-i spui că în mileniul trecut. O să cadă, încă o dată, pe spate de admiraţie. Că ea nici n-a auzit de Uruguay sau, dacă e mai citită şi a văzut telenovele, s-ar putea să ştie şi atunci ai punctat decisiv. E posibil să ţi se schimbe numărul de pe tricou şi din portar (1) poţi ajunge fundaş dreapta(2). Dacă-i mai spui că Ungaria a ajuns de două ori în finală şi e româncă de la mama ei, te-ai scos. Nici nu ştiţi ce poate scoate patriotismul dintr-o femeie care doarme cu tricoul Naţionalei aruncat la întâmplare prin casă...
Despre Mexic 1970, la care România l-a dus pe Dobrin să se uite la gagici, poţi să-i zici că a fost primul CM difuzat colorat la TV pe tot mapamondul lumii. Tot aici, dar 16 ani mai târziu, Diego Armando Maradona a rescris istoria fotbalului cu mâna lui Dumnezeu şi cu golul tuturor CM, după ce a driblat echipa Angliei, antrenorii, brancardierii, mexicancele extaziate din tribune, propria umbră şi insulele Malvine. Şi-ar mai fi driblat şi acum dacă Dumnezeu nu arunca plasa porţii peste el.
Despre România ar fi câte ceva de spus însă subiectul trebuie tratat cu mare grijă ca să nu-i strici libidoul şi până la 1 noaptea să stai singur cuc pe facebook cu prieteni virtuali la fel de neinspiraţi sau de-a dreptul tălâmbi. Am mers de la început la CM, dar cele mai frumoase amintiri le avem din 1994 când, după nişte meciuri spectaculoase, am fost eliminaţi stupid, la penaltyuri, de suedezi, deşi astrele ne erau favorabile. Dar dintotdeauna românii se îneacă la mal ca Bănel Nicoliţă la Madrid, sau Ilie Dumitrescu în limba română. Singura consolare ar fi că am făcut fericite nişte suedeze că, în rest, vorba filosofului Gică Hagi, ''românii nu sunt făcuţi pentru marile bucurii ale vieţii''. Tare! Aproape la fel de tare ca aia cu ''dacă ţi-e frică de lup , nu intri în pădure.'' Adică, regele aromânilor a vrut să ne zică în stilul lui kantian, că, dacă nu vrei să participi la CM, pune-l pe Piţurcă antrenor şi ţi se garantează necalificarea.
N-are rost să-i mai povesteşti soţiei, iubitei sau amantei despre ultimul nostru mondial, cel din 1998, când, după ce au învins Anglia, într-un acces de prostie tipic românească, s-au vopsit blonzi cu toţii confirmând teoria că ''unde nu-i cap, e vai de picioare''. Sau cum spunea bunicul meu: ''unde-i deşteptăciune multă, e şi prostie multă''. Aşa că fiţi inteligenţi, ţineţi cu Argentina, convingeţi-vă partenera că dacă în viaţa asta s-a născut în România, e aproape sigur că în cealaltă a trăit la Buenos Aires, ca Evita Peron. Cum, nu ştiţi cine-i Evita? N-aţi văzut nici filmul? Vai de capul vostru! Uite, n-am să vă povestesc nimic despre ea, deşi a fost de curând într-un concert la Bucureşti, mai puneţi mâna şi pe carte că nu vă muşcă ...
Ascultaţi sfaturile mele şi o să aveţi parte de un CM memorabil, mai ales că meciurile se joacă şi de la 1 noaptea, când până şi defectele tale, îndelung analizate de-a lungul timpului, par însuşirile unui prinţ din basmele bunicii. Nu fiţi fraieri, puneţi-vă tricoul lui Messi şi succesul este garantat. Eu toată viaţa am jucat cu numărul 10 şi uite unde am ajuns! În faţa calculatorului, scriind editoriale pentru cel mai tare ziar de sport de pe faţa pământului şi de pe planetele învecinate, cu excepţia lui Mercur. De ce nu şi de pe Mercur? Ei, asta-i altă poveste, prea vreţi să le ştiţi pe toate...
luni, 9 iunie 2014
Ce faci, fă, Sharapovo ?
Noi românii iubim rar, dar când o facem, e jale. Se opresc instantaneu trenurile de mare viteză dintre Bucureşti şi Adjud, păsările îşi îngheaţă zborul, Marea Neagră se face blondă naturală, iar greierii cântă ''Of, viaţa mea '' până conving furnicile siliconate, rupte de greutăţile cotidiene, că se poate trăi şi din muzica marilor compozitori ai lumii interlope, de la Adrian Tatăl Copilului Minune care a fugit în lume şi până la Florin Salam cu Soia. Când ne pică pata, telefonul trebuie setat pe unu unu doi conform distihului shakesperian : ''te iubesc atât de tare /că vor să sune la salvare ''. Până la urmă e ceva normal la un popor care încă de pe la 1870, când o lua pe ulei, făcea revoluţie cât ai zice peşte. E drept că a doua zi, la ciorba de potroace, uita pe cine a pus în capul trebilor ţării, după ce mai spre seară, în clinchet de halbe şi sfârâit de mititei, proclamase Republica de la Ploieşti, dar orişicât gestul contează .
D-aia zic, ne aprindem repede şi ne stingem aşijderea, suntem destul de instabili în dragostea noastră. Totuşi iubim cu o patimă sălbatică sportul. Nu în ideea de a-l practica, Doamne fereşte, dar ne place să ne uităm la el. L-am contempla zile în şir din faţa televizorului. Şi când se întâmplă ca din hăurile României contemporane cu ea însăşi să se aprindă o lumină devenim de-a dreptul pătimaşi.
Aşa au descoperit toţi românii că o iubesc fără măsură pe Simona Halep care ne-a reamintit că e posibil să fim o naţie de învingători. Şi că putem iubi şi pe altcineva în afară de noi înşine .Şi ne-am reamintit că avem o problemă cu ruşii care ne-au luat Basarabia, nordul Bucovinei, ţinutul Herţa, tezaurul, petrolul, haleala şi ''Roland Garos-ul''. Nasol moment, mişto colivă, vorba filosofului Nicolae Dide, un revoluţionar de la '89, căruia intelectualitatea românească, invidioasă şi exagerat de selectivă, nu i-a apreciat valoarea intrinsecă .
Sigur, noi avem o problemă cu ruşii demultişor date fiind înclinaţiile lor de colecţionari de orice nu le aparţine dar acum problema s-a acutizat de când cu domnişoare Sharapova, pe care am invitat-o deunăzi să ne vedem şi să rezolvăm măcar chestiunea Basarabiei dacă despre tezaur nu vrea să parlim. Se face că nu mă aude ba, mai mult, o frige, din nou, pe Simona Halep ca să ne schimbăm impresia despre fetele înalte şi blonde. Să ştie Maria că dacă o mai bate o dată pe fata noastră o să aibă de-a face cu mine personal fiindcă e vorba de o chestiune naţională aici. Şi cu mine nu te joci când e vorba de '' ţară, ţară, vrem ostaşi ''. Rareori românii sunt uniţi şi îşi apreciază valorile aşa că rusoaica să nu-şi mai bage racheta în treburile noastre interne că ne dă bioritmul peste cap.
Meciul a fost crâncen, Sharapova arăta ca o fiară care nu ştie decât să ucidă iar Halep ca o pradă care nu vrea să moară. Surprinsă de atâta îndârjire, Maria a folosit toate trucurile posibile pe care orice mare sportiv, obişnuit să câştige, le are în arsenalul propriu şi le aruncă în luptă atunci când a dat de dracu'. După trei ore de negocieri intense, cu rachetele pe masă, s-a încheiat un armistiţiu în urma căruia Rusia a rămas cu tezaurul, iar România cu speranţa că într-o zi l-ar putea recupera.
Totuşi, pentru ca şansele să fie pe viitor egale, Sharapovei ar trebui să i se aplice nişte leucoplast peste gură pentru că nu este normal să faci tenis şi să urli de parcă eşti înfiptă în inima pădurii. Şi când te gândeşti că vroiam s-o invit să ne cunoaştem mai bine şi să rezolvăm şi chestiunea Basarabiei din cauza căreia eu vara nu dorm. Iarna nici atât, că mi-e frig. Ce-ar zice vecinii mei, nişte pensionari cumsecade, foşti informatori ai securităţii, când ar auzi-o plasând un lung de linie sau dând lovitura decisivă cu reverul? Ce să zică ş i-ar face cruce cu limba-n cerul gurii şi-ar bolborosi cu evlavie : ''Vai de copiii care învaţă carte şi se fac profesori că uite-i cum urlă în ziua de salariu !.. .'' Să nu mai vorbim de strigătele de bucurie sau de semnele de exclamare ale Sharapovei când loveşte neţul sau comite o dublă dublă greşeală. Nici nu vreau să mă gândesc că mi se face pielea de găină. Şi după cum ştim din poveştile bunicilor noştri care au trecut Prutul şi încolo şi încoace, ruşii ne-au luat ceasurile, petrolul, cerealele, Basarabia, ''Roland Garos-ul''şi pielea de pe noi. Când ne-o vor da înapoi, Dumnezeu ştie...
P.S.Vă întrebaţi poate ce legătură are titlul cu textul. N-are niciuna dar mie îmi place cum sună...
9 iunie 2014
editorial ''ARENA BUZOIANĂ''
D-aia zic, ne aprindem repede şi ne stingem aşijderea, suntem destul de instabili în dragostea noastră. Totuşi iubim cu o patimă sălbatică sportul. Nu în ideea de a-l practica, Doamne fereşte, dar ne place să ne uităm la el. L-am contempla zile în şir din faţa televizorului. Şi când se întâmplă ca din hăurile României contemporane cu ea însăşi să se aprindă o lumină devenim de-a dreptul pătimaşi.
Aşa au descoperit toţi românii că o iubesc fără măsură pe Simona Halep care ne-a reamintit că e posibil să fim o naţie de învingători. Şi că putem iubi şi pe altcineva în afară de noi înşine .Şi ne-am reamintit că avem o problemă cu ruşii care ne-au luat Basarabia, nordul Bucovinei, ţinutul Herţa, tezaurul, petrolul, haleala şi ''Roland Garos-ul''. Nasol moment, mişto colivă, vorba filosofului Nicolae Dide, un revoluţionar de la '89, căruia intelectualitatea românească, invidioasă şi exagerat de selectivă, nu i-a apreciat valoarea intrinsecă .
Sigur, noi avem o problemă cu ruşii demultişor date fiind înclinaţiile lor de colecţionari de orice nu le aparţine dar acum problema s-a acutizat de când cu domnişoare Sharapova, pe care am invitat-o deunăzi să ne vedem şi să rezolvăm măcar chestiunea Basarabiei dacă despre tezaur nu vrea să parlim. Se face că nu mă aude ba, mai mult, o frige, din nou, pe Simona Halep ca să ne schimbăm impresia despre fetele înalte şi blonde. Să ştie Maria că dacă o mai bate o dată pe fata noastră o să aibă de-a face cu mine personal fiindcă e vorba de o chestiune naţională aici. Şi cu mine nu te joci când e vorba de '' ţară, ţară, vrem ostaşi ''. Rareori românii sunt uniţi şi îşi apreciază valorile aşa că rusoaica să nu-şi mai bage racheta în treburile noastre interne că ne dă bioritmul peste cap.
Meciul a fost crâncen, Sharapova arăta ca o fiară care nu ştie decât să ucidă iar Halep ca o pradă care nu vrea să moară. Surprinsă de atâta îndârjire, Maria a folosit toate trucurile posibile pe care orice mare sportiv, obişnuit să câştige, le are în arsenalul propriu şi le aruncă în luptă atunci când a dat de dracu'. După trei ore de negocieri intense, cu rachetele pe masă, s-a încheiat un armistiţiu în urma căruia Rusia a rămas cu tezaurul, iar România cu speranţa că într-o zi l-ar putea recupera.
Totuşi, pentru ca şansele să fie pe viitor egale, Sharapovei ar trebui să i se aplice nişte leucoplast peste gură pentru că nu este normal să faci tenis şi să urli de parcă eşti înfiptă în inima pădurii. Şi când te gândeşti că vroiam s-o invit să ne cunoaştem mai bine şi să rezolvăm şi chestiunea Basarabiei din cauza căreia eu vara nu dorm. Iarna nici atât, că mi-e frig. Ce-ar zice vecinii mei, nişte pensionari cumsecade, foşti informatori ai securităţii, când ar auzi-o plasând un lung de linie sau dând lovitura decisivă cu reverul? Ce să zică ş i-ar face cruce cu limba-n cerul gurii şi-ar bolborosi cu evlavie : ''Vai de copiii care învaţă carte şi se fac profesori că uite-i cum urlă în ziua de salariu !.. .'' Să nu mai vorbim de strigătele de bucurie sau de semnele de exclamare ale Sharapovei când loveşte neţul sau comite o dublă dublă greşeală. Nici nu vreau să mă gândesc că mi se face pielea de găină. Şi după cum ştim din poveştile bunicilor noştri care au trecut Prutul şi încolo şi încoace, ruşii ne-au luat ceasurile, petrolul, cerealele, Basarabia, ''Roland Garos-ul''şi pielea de pe noi. Când ne-o vor da înapoi, Dumnezeu ştie...
P.S.Vă întrebaţi poate ce legătură are titlul cu textul. N-are niciuna dar mie îmi place cum sună...
9 iunie 2014
editorial ''ARENA BUZOIANĂ''
luni, 2 iunie 2014
PIEI, SATANO!
E vremea ieşirilor din scenă. Startul l-a dat Papa Benedict care s-a retras pe linia de fund, printre copiii de mingi, ceea ce m-a făcut să mă gândesc cu evlavie la nemurirea sufletului. Ce dracu, ne retragem toţi? Unde o să ajungă omenirea? La ''Acces Direct'' ? Păi s-a lăsat la vatră Nicolae Badea de la Dinamo, Copos e în cantonament prelungit, Adrian Năstase îşi scrie opera, cu un cui, la Şcoala de Literatură şi Masaj Tailandez de la Jilava, Gheorghe Becali, fost Gigi, a fost primit, în sfârşit, în Academie, după îndelungi dezbateri ale Comisiei de Disciplină şi Miştouri a penitenciarului Poarta Albă, ce s-o mai lungim, mulţi miliardari şi-au găsit un loc călduţ, bine păzit, ca să scape de criza de personalitate. Uite, până şi Crin Antonescu a cerut schimbarea după ce n-a ajuns în primăvara europeană, numai Victor Piţurcă tace ca porcu-n păpuşoi, vorba lui Ştefan cel Mare după o beţie la Cotnari, şi nu se dă dus de la echipa naţională, al cărei prim 11 nu-l ştie nici el, deşi e antrenorul cel mai longeviv din istoria fotbalului românesc. Probabil, când face echipa, dă cu zarul prin vestiar, amintindu-şi cu nostalgie de vremurile când l-a încălţat Miliţia, l-a îmbrăcat, l-a hrănit şi l-a cazat vreo două săptămâni, să se mai răcorească, să-şi mai adune gândurile...Dar nu ne apucăm să-i scriem biografia acestui intelectual rafinat despre care Boloni spunea că era uns cu toate alifiile, iar Valentin Ceauşescu mai avea un pic şi-l lua de nevastă, atât de drag îi era, dar ne întrebăm şi noi de ce nu ne iartă, cu ce i-am greşit de ţine morţiş să fie ceea ce nu ar fi trebuit să ajungă niciodată, adica selecţionerul României.
Mi-aduc aminte de ruşinoasa evoluţie din meciul cu Ungaria, la sfârşitul căreia declara că ''am făcut un meci bun'', deşi a fost jalea de pe lume. Tocmai cu vecinii noştri dragi, pe care atât îi iubim că i-am strânge în braţe până le-ar sări ochii din careul de 16 metri. Reciproca e şi mai nasoală: ne-ar obliga să mâncăm carne direct de sub şaua calului. Tocmai pe noi, vegetarienii Europei, hrăniţi de două mii de ani cu urzici şi barba caprii. Piţurcă aplică la fotbal strategia de la table, se bazează pe poartă-n casă şi zar de fugă.
Dar ne răcim gura de pomană, el nu-şi recunoaşte greşelile nici dacă-i seamănă ca două picături de apă iar tribunalul îl îndeamnă să plătească ceva pensie alimentară. D-aia ziceam că ar cam fi cazul să ne lase. A distrus Craiova, a prăbuşit Naţionala de două ori, ajunge! Tu nu înţelegi nimic din ce se întâmplă în jurul tău fiindcă te uiţi numai în oglindă şi-ţi dai cu scuipat prin păr. Retrage-te la cazinou! Fă-ne şi tu o bucurie, cum ne-a făcut Hagi cu Ungaria. Ştii faza. A revenit la Naţională şi în 45 de minute a rezolvat cazul după modelul Basarab I, la Posada, în 1330. Du-te, tu n-ai stofă de spaţiul Schengen, ţi-a demonstrat-o Olanda. Ne-a umplut poarta de goluri ca să înţeleagă întreaga Uniune că nu suntem o ţară sigură câtă vreme suntem incapabili să păzim o graniţă de 7,43 m.Ce să mai vorbim de frontierele cu Ucraina, Serbia, Marea Neagră şi Moldova...(Bine, p-asta de la urmă trebuie s-o mutăm mai harcana, dincolo de Nistru, iar în Pontul Euxin ar putea să-şi înmoaie gânditorul de la Hamangia muşchiul ţigănesc şi obrazul scorţos)
În urma ta, Piţurcă, nu rămâne decât infatuarea şi siluirea cu mare cruzime a limbii române. Mai ne amintim vag de cele 13 meciuri banale ca jucător la Naţională şi numărul 666 de la maşină. Despre calificări nu-i mare lucru de spus.Una au făcut-o dinozaurii generaţiei de ceva aur, iar cealaltă este rezultatul prostiei tradiţionale a unui arbitru din Grecia. Am zis Grecia? Să nu te încrezi în ei nici când îţi fac daruri de nuntă. Că îţi bagă calul troian în cort şi-ţi fură mireasa de n-o mai găseşti până-n Brazilia.
D-aia ziceam să ne laşi în durerea noastră, că ne faci iar pocinogul chiar dacă la viitorul Campionat European nu se califică decât Andora şi Luxemburg. Şi România, dacă rămâi tălică antrenor. Ştiu că ai un serviciu bun, bani mulţi, muncă puţină, rezultate deloc, dar dă şi tu o dată în viaţă dovadă de altruism, nu mai sta la pomană.Toată lumea te-ar da afară, dar cică ai pleca cu un sac de bani. Şi care-i problema? Tu meriţi toţi banii din lume numai să ne laşi şi să te duci unde a înţărcat Satana copiii, adică la Vica Blochina, sau unde te simţi cel mai bine.Vrem să fii fericit, ceea ce ne dorim şi nouă.
Pe conducătorii a ceea ce numim cu generozitate fotbalul românesc, îi sfătuim să-l plătească ca să putem trăi şi noi cu speranţa că ne vom duce la următorul turneu final. Să nu se culce pe urechea aia bleagă că la un moment dat am putea fi gazde şi-n mod obligatoriu vom fi prezenţi. Cu Piţurcă antrenor putem rata şi o calificare din oficiu.
2 iunie 2014
editorial ''ARENA BUZOIANĂ''
Mi-aduc aminte de ruşinoasa evoluţie din meciul cu Ungaria, la sfârşitul căreia declara că ''am făcut un meci bun'', deşi a fost jalea de pe lume. Tocmai cu vecinii noştri dragi, pe care atât îi iubim că i-am strânge în braţe până le-ar sări ochii din careul de 16 metri. Reciproca e şi mai nasoală: ne-ar obliga să mâncăm carne direct de sub şaua calului. Tocmai pe noi, vegetarienii Europei, hrăniţi de două mii de ani cu urzici şi barba caprii. Piţurcă aplică la fotbal strategia de la table, se bazează pe poartă-n casă şi zar de fugă.
Dar ne răcim gura de pomană, el nu-şi recunoaşte greşelile nici dacă-i seamănă ca două picături de apă iar tribunalul îl îndeamnă să plătească ceva pensie alimentară. D-aia ziceam că ar cam fi cazul să ne lase. A distrus Craiova, a prăbuşit Naţionala de două ori, ajunge! Tu nu înţelegi nimic din ce se întâmplă în jurul tău fiindcă te uiţi numai în oglindă şi-ţi dai cu scuipat prin păr. Retrage-te la cazinou! Fă-ne şi tu o bucurie, cum ne-a făcut Hagi cu Ungaria. Ştii faza. A revenit la Naţională şi în 45 de minute a rezolvat cazul după modelul Basarab I, la Posada, în 1330. Du-te, tu n-ai stofă de spaţiul Schengen, ţi-a demonstrat-o Olanda. Ne-a umplut poarta de goluri ca să înţeleagă întreaga Uniune că nu suntem o ţară sigură câtă vreme suntem incapabili să păzim o graniţă de 7,43 m.Ce să mai vorbim de frontierele cu Ucraina, Serbia, Marea Neagră şi Moldova...(Bine, p-asta de la urmă trebuie s-o mutăm mai harcana, dincolo de Nistru, iar în Pontul Euxin ar putea să-şi înmoaie gânditorul de la Hamangia muşchiul ţigănesc şi obrazul scorţos)
În urma ta, Piţurcă, nu rămâne decât infatuarea şi siluirea cu mare cruzime a limbii române. Mai ne amintim vag de cele 13 meciuri banale ca jucător la Naţională şi numărul 666 de la maşină. Despre calificări nu-i mare lucru de spus.Una au făcut-o dinozaurii generaţiei de ceva aur, iar cealaltă este rezultatul prostiei tradiţionale a unui arbitru din Grecia. Am zis Grecia? Să nu te încrezi în ei nici când îţi fac daruri de nuntă. Că îţi bagă calul troian în cort şi-ţi fură mireasa de n-o mai găseşti până-n Brazilia.
D-aia ziceam să ne laşi în durerea noastră, că ne faci iar pocinogul chiar dacă la viitorul Campionat European nu se califică decât Andora şi Luxemburg. Şi România, dacă rămâi tălică antrenor. Ştiu că ai un serviciu bun, bani mulţi, muncă puţină, rezultate deloc, dar dă şi tu o dată în viaţă dovadă de altruism, nu mai sta la pomană.Toată lumea te-ar da afară, dar cică ai pleca cu un sac de bani. Şi care-i problema? Tu meriţi toţi banii din lume numai să ne laşi şi să te duci unde a înţărcat Satana copiii, adică la Vica Blochina, sau unde te simţi cel mai bine.Vrem să fii fericit, ceea ce ne dorim şi nouă.
Pe conducătorii a ceea ce numim cu generozitate fotbalul românesc, îi sfătuim să-l plătească ca să putem trăi şi noi cu speranţa că ne vom duce la următorul turneu final. Să nu se culce pe urechea aia bleagă că la un moment dat am putea fi gazde şi-n mod obligatoriu vom fi prezenţi. Cu Piţurcă antrenor putem rata şi o calificare din oficiu.
2 iunie 2014
editorial ''ARENA BUZOIANĂ''
Abonați-vă la:
Postări (Atom)