Gândurile norilor,
alergânde, dispărânde,
în pustiul orelor
și al nopților flămânde
să coboare nins în pântec,
ca Iisus dintr-o icoană,
și să înflorească-n cântec
timpul încuiat în rană
Să se umple tot pustiul
de copii, de Dumnezeu,
să se-alunge-n sine griul,
n-aibe loc în curcubeu
Granița pe care-o trecem
în suspin de artificii,
n-o simțim că ne petrecem
înspre noi, scăpați de vicii
și-ngropăm în amintire
Anul Vechi, sub bolovani,
Anul Nou fie iubire,
dacă vă doriți, și bani,
cum vreți voi, așa să fie,
însă e mai important
să trăiți cu omenie,
să-l iertați pe celălalt
Să iubiți cu toată firea
tot ce este-n om frumos,
nu s-a terminat iubirea
chiar de-i veacul dureros
Și să nu uitați vreodată
locu-n care v-ați născut,
că român e-al vostru tată
ce se odihnește-n lut,
că româncă-i mama voastră
ce la sânu-i v-a hrănit,
România-i țara noastră,
templul nostru fericit
Trecem prin povestea vieții
înșeuați la stele mii,
dar prin frigul dimineții
se-aud glasuri de copii
Ne-amintim, bătrâni în cuget,
cum am colindat și noi,
e atâta loc în suflet
dacă-l spălăm de noroi!
Hai să trecem împreună
granița înspre destin,
să purtăm o floare-n mână
și-o să reîntinerim
Gândurile norilor
răvășite de castani,
le dau sens ninsorilor;
la anul și la mulți ani!
31 decembrie 2018
luni, 31 decembrie 2018
Poate până la urmă o să ningă
Copacii, creioane împrăștiate,
scrijelesc cerul
Dimineața a devenit o linie
trasă cu rigla de calcul, defectă;
e un cenușiu întunecat
ce se-ntinde peste existența infectă
Destinul a încremenit în proiect,
niciun vis nu bate-n fereastră;
negru și gri deasupra copacilor,
negru și gri în viața noastră
Poate până la urmă o să ningă
târându-ne și mai mult în confuzie;
atunci va țâșni poemul de dragoste,
ca o săgeată, ca o iluzie...
31 decembrie 2018
scrijelesc cerul
Dimineața a devenit o linie
trasă cu rigla de calcul, defectă;
e un cenușiu întunecat
ce se-ntinde peste existența infectă
Destinul a încremenit în proiect,
niciun vis nu bate-n fereastră;
negru și gri deasupra copacilor,
negru și gri în viața noastră
Poate până la urmă o să ningă
târându-ne și mai mult în confuzie;
atunci va țâșni poemul de dragoste,
ca o săgeată, ca o iluzie...
31 decembrie 2018
duminică, 30 decembrie 2018
Amintirile aprind întunericul
Amintirile
îmi luminează ungherele sufletului,
curcubeie
îmbrățișându-mă după fiecare ploaie,
umbre colorate
a ceea ce am fost
Acolo ești așa cum te-am lăsat
în acea seară de toamnă
când luminile orașului
îmi făceau semne de adio
în oglinda retrovizoare
Începuse să plouă
și nimeni
nu și-a dat seama
că plâng
Amintirile
îmi luminează
ungherele sufletului
Abia aștept să-l regăsesc
prin acest spațiu
prin care trupul meu rătăcește
căutând
drumul spre lumea de dincolo,
acolo unde noi nu am fost niciodată
O să ningă,
nimeni n-o să-și dea seama
de ce-i curge machiajul
omului de zăpadă
Amintirile
aprind întunericul
din ungherele sufletului,
martor tăcut
al tristeții...
30 decembrie 2018
îmi luminează ungherele sufletului,
curcubeie
îmbrățișându-mă după fiecare ploaie,
umbre colorate
a ceea ce am fost
Acolo ești așa cum te-am lăsat
în acea seară de toamnă
când luminile orașului
îmi făceau semne de adio
în oglinda retrovizoare
Începuse să plouă
și nimeni
nu și-a dat seama
că plâng
Amintirile
îmi luminează
ungherele sufletului
Abia aștept să-l regăsesc
prin acest spațiu
prin care trupul meu rătăcește
căutând
drumul spre lumea de dincolo,
acolo unde noi nu am fost niciodată
O să ningă,
nimeni n-o să-și dea seama
de ce-i curge machiajul
omului de zăpadă
Amintirile
aprind întunericul
din ungherele sufletului,
martor tăcut
al tristeții...
30 decembrie 2018
De mâine nu ne mai vedem
De mâine nu ne mai vedem,
nu voi mai fi de găsit;
nu mă căutați inutil,
sufletul deja-i răstignit!
N-o să-mi simțiți lipsa, vă asigur;
prizonieri în acel tren de marfă
ce vă duce la târguri de oameni,
acceptând că viața-i o boarfă...
M-am săturat de toate împotrivirile
îngerilor căzuți dintr-un cer cenușiu,
cu toate dezamăgirile
mă mir că mai sunt viu
De mâine nu ne mai vedem,
m-am săturat să vă tot arăt soarele,
mai bine să treacă peste rănile mele,
îmbibate în sare, izvoarele
N-am nimic de reproșat nimănui,
nici măcar nu trebuie să-mi iau rămas bun,
casele sub zăpadă miros a gutui,
orizontul a scrum
Stați liniștiți în trupurile voastre,
nu scoateți sufletul în frig, din Eden,
vă sărut pătimaș înlunările albastre,
dar de mâine nu ne mai vedem
30 decembrie 2018
nu voi mai fi de găsit;
nu mă căutați inutil,
sufletul deja-i răstignit!
N-o să-mi simțiți lipsa, vă asigur;
prizonieri în acel tren de marfă
ce vă duce la târguri de oameni,
acceptând că viața-i o boarfă...
M-am săturat de toate împotrivirile
îngerilor căzuți dintr-un cer cenușiu,
cu toate dezamăgirile
mă mir că mai sunt viu
De mâine nu ne mai vedem,
m-am săturat să vă tot arăt soarele,
mai bine să treacă peste rănile mele,
îmbibate în sare, izvoarele
N-am nimic de reproșat nimănui,
nici măcar nu trebuie să-mi iau rămas bun,
casele sub zăpadă miros a gutui,
orizontul a scrum
Stați liniștiți în trupurile voastre,
nu scoateți sufletul în frig, din Eden,
vă sărut pătimaș înlunările albastre,
dar de mâine nu ne mai vedem
30 decembrie 2018
Condamnarea la Rai
Da, vom muri, nu merităm mai mult acum,
prea sufocantă-i ordinea de zi,
vechi negustori de spaime și de fum,
prin amintiri ne vom iubi
Și vom pieri sub propria povară
a lașității încuibate-n noi,
vom bea un rest de viață-amară
să ne întâlnim, în moarte, amândoi
Dar, ca de obicei, va fi eroare,
de aceea te-am rugat în viață să-mi mai stai,
căci dintre noi, doar sufletul meu moare,
al tău e condamnat să plângă-n Rai
30 decembrie 2018
prea sufocantă-i ordinea de zi,
vechi negustori de spaime și de fum,
prin amintiri ne vom iubi
Și vom pieri sub propria povară
a lașității încuibate-n noi,
vom bea un rest de viață-amară
să ne întâlnim, în moarte, amândoi
Dar, ca de obicei, va fi eroare,
de aceea te-am rugat în viață să-mi mai stai,
căci dintre noi, doar sufletul meu moare,
al tău e condamnat să plângă-n Rai
30 decembrie 2018
Zăpada se așază ca un fluture rece pe suflet
Zăpada se așază pe inimă ca un fluture rece,
șarpele deznădejdii prin suflet îmi trece
Bătăi nevăzute de aripi lumina o-ngheață,
se topesc ultimii îngeri în viață
Plâng viscole răvășite de gânduri,
trupul probează haine încastrate în scânduri
Prin sânge trec sănii trase de câini degerați,
latră la suflet toți Munții Carpați
Copacii osândiți mă fixează tăcuți,
tremură iarna-n copii nenăscuți
Pe unde or fi înghețat visele?
ninge cu lacrimi potopindu-mi abisele
Caut vreascuri pentru rugul nestins
gerul din tine din nou m-a învins
Dezertările se-ncuie ipocrite în sunet,
zăpada se așază ca un fluture rece pe suflet
30 decembrie 2018
șarpele deznădejdii prin suflet îmi trece
Bătăi nevăzute de aripi lumina o-ngheață,
se topesc ultimii îngeri în viață
Plâng viscole răvășite de gânduri,
trupul probează haine încastrate în scânduri
Prin sânge trec sănii trase de câini degerați,
latră la suflet toți Munții Carpați
Copacii osândiți mă fixează tăcuți,
tremură iarna-n copii nenăscuți
Pe unde or fi înghețat visele?
ninge cu lacrimi potopindu-mi abisele
Caut vreascuri pentru rugul nestins
gerul din tine din nou m-a învins
Dezertările se-ncuie ipocrite în sunet,
zăpada se așază ca un fluture rece pe suflet
30 decembrie 2018
vineri, 28 decembrie 2018
Voiam să știi...
Voiam să te iubesc de mii de ori
la fel ca-n vechile scrisori,
printre aceleași stele căzătoare,
cu-aceeași neîntrecută disperare
Voiam să stai pe marea mea transfugă,
să nu ți se îndeplinească nicio rugă,
o insulă să locuiască-n tine,
să mă găsești acolo și pe mine
Voiam să-ți fiu poemul de final,
să nu mai fugi în rochia de bal,
printre copacii ce se-ascund uimiți,
s-asculte gânduri ninse de hopliți
Voiam să știu de unde vii,
de unde vii, nici tu nu știi,
că ai uitat că vii dintre ruine
și locuiești definitiv în mine
Dar n-a mai fost nevoie de răspuns,
te ai pe tine și îți e de-ajuns,
îți place zborul prin abise,
voiam să știi, dar ai fugit din vise...
28 decembrie 2018
la fel ca-n vechile scrisori,
printre aceleași stele căzătoare,
cu-aceeași neîntrecută disperare
Voiam să stai pe marea mea transfugă,
să nu ți se îndeplinească nicio rugă,
o insulă să locuiască-n tine,
să mă găsești acolo și pe mine
Voiam să-ți fiu poemul de final,
să nu mai fugi în rochia de bal,
printre copacii ce se-ascund uimiți,
s-asculte gânduri ninse de hopliți
Voiam să știu de unde vii,
de unde vii, nici tu nu știi,
că ai uitat că vii dintre ruine
și locuiești definitiv în mine
Dar n-a mai fost nevoie de răspuns,
te ai pe tine și îți e de-ajuns,
îți place zborul prin abise,
voiam să știi, dar ai fugit din vise...
28 decembrie 2018
Când s-o sfârși lumina...
Când totu-ți este împotrivă, când de dureri te prăbușești,
când cerul nu mai e albastru, copacii nu-ți mai zic nimic,
când nu mai știi ce se întâmplă, de ce de tine te izbești,
când nu-ți ajunge așteptarea și-ți ești pe viață inamic;
nu te lăsa pradă tristeții ce-nfige-n trup tăioase gheare!
ridică-ți din pământ privirea, te uită, orbule, înainte!
nu asculta cu luare-aminte chemările otrăvitoare
și curăță de tot noroiul ce colcăie la tine-n minte!
Fii om, fii pasăre ce zboară! în tine crește un copac
cu aripi verzi, cu flori albastre, și, uneori, liliachii,
toți îngerii din lumea asta din ceruri vin și se prefac
în cântecul pe care timpul ți-l va cânta fără să știi
Mergi înainte! nu există cale de-ntors spre stinse ere,
te-așteaptă undeva-n ființă un clopot ca să te vestească,
îți vor cânta reci curcubeie retravestite în himere,
dar pân la urmă o lumină de-adevăratelea cerească
o să te-ncuie-nlăuntru, pe unde numai îngeri umblă,
să nu-ți mai fie întuneric, nici lacrimă strivită-n frig,
să nu mai curgă nicio apă închisă-n subterana sumbră,
să poți, când ai să cazi din tine, cu voce caldă să o strigi...
De n-o să te audă, că s-a sfârșit lumina,
mormântul tău de înger trist, l-o îngriji străina...
28 decembrie 2018
când cerul nu mai e albastru, copacii nu-ți mai zic nimic,
când nu mai știi ce se întâmplă, de ce de tine te izbești,
când nu-ți ajunge așteptarea și-ți ești pe viață inamic;
nu te lăsa pradă tristeții ce-nfige-n trup tăioase gheare!
ridică-ți din pământ privirea, te uită, orbule, înainte!
nu asculta cu luare-aminte chemările otrăvitoare
și curăță de tot noroiul ce colcăie la tine-n minte!
Fii om, fii pasăre ce zboară! în tine crește un copac
cu aripi verzi, cu flori albastre, și, uneori, liliachii,
toți îngerii din lumea asta din ceruri vin și se prefac
în cântecul pe care timpul ți-l va cânta fără să știi
Mergi înainte! nu există cale de-ntors spre stinse ere,
te-așteaptă undeva-n ființă un clopot ca să te vestească,
îți vor cânta reci curcubeie retravestite în himere,
dar pân la urmă o lumină de-adevăratelea cerească
o să te-ncuie-nlăuntru, pe unde numai îngeri umblă,
să nu-ți mai fie întuneric, nici lacrimă strivită-n frig,
să nu mai curgă nicio apă închisă-n subterana sumbră,
să poți, când ai să cazi din tine, cu voce caldă să o strigi...
De n-o să te audă, că s-a sfârșit lumina,
mormântul tău de înger trist, l-o îngriji străina...
28 decembrie 2018
joi, 27 decembrie 2018
De parcă tu ai plânge și acum în mine
Mă dor ochii de tot amari,
din scorburi cad himere putrezite,
mă uit în mine zilnic și n-apari,
zăpezile sunt de tristeți strivite
Aș vrea să uit, să nu mai fiu ce sunt,
o inimă scăldată-n bălți de sânge,
să strig, să râd, să tac, să cânt
ca și cum tu în mine n-ai plânge
În mine au rămas bucăți din tine,
sunt soare și-ntuneric în același ceas,
mi-e rău de moarte, niciodată bine,
între noi doar amurgu-a rămas
Și mi-e dor să visez, și să zbor printre stele,
ca o cometă, ca un timp orbitor,
să vii pe urmele mele,
sfâșiată de gânduri, orbită de dor
Întinde-ți aripile de ceară, prelungi,
s-acoperi balastul vieții rămase,
să fii și mai frumoasă ca atunci
când mi-ai pisat tot cosmosul în oase
Și când cu greu mă mai ridic din spaime,
și nopțile de foc îmi par senine,
îmi curge sufletul prin haine
de parcă tu ai plânge și acum în mine
27 decembrie 2018
din scorburi cad himere putrezite,
mă uit în mine zilnic și n-apari,
zăpezile sunt de tristeți strivite
Aș vrea să uit, să nu mai fiu ce sunt,
o inimă scăldată-n bălți de sânge,
să strig, să râd, să tac, să cânt
ca și cum tu în mine n-ai plânge
În mine au rămas bucăți din tine,
sunt soare și-ntuneric în același ceas,
mi-e rău de moarte, niciodată bine,
între noi doar amurgu-a rămas
Și mi-e dor să visez, și să zbor printre stele,
ca o cometă, ca un timp orbitor,
să vii pe urmele mele,
sfâșiată de gânduri, orbită de dor
Întinde-ți aripile de ceară, prelungi,
s-acoperi balastul vieții rămase,
să fii și mai frumoasă ca atunci
când mi-ai pisat tot cosmosul în oase
Și când cu greu mă mai ridic din spaime,
și nopțile de foc îmi par senine,
îmi curge sufletul prin haine
de parcă tu ai plânge și acum în mine
27 decembrie 2018
marți, 25 decembrie 2018
Va fi ce-a fost, o perspectivă falsă...
Va fi ce-a fost, dezamăgire cruntă,
tot veacul ăsta pare răzvrătit,
mireasa inimii-a murit la nuntă
și nu mai știu nici cine m-a iubit
De-atâtea dezertări și vagi confuzii
în suflet e supremul bal mascat,
de-atâta iarnă în iluzii
copacul vieții mele s-a uscat
Și nu mai bate niciun clopot în cetate,
se-aud doar dangăte la mănăstiri,
și-n loc de SMS-uri și erate,
mă sfâșie definitive amăgiri
În mine locuiește-un fel de boală
și niciun doctor nu i-a dat de leac,
când îngerii cu teamă se răscoală,
aripi de ceară-n lacrimi se prefac
Mă scurg așa fără să știe nimeni
din mine însumi către umbra mea,
ne-am sinucis, minunea mea, de tineri
și-acum în cântecul de cucuvea
sunt dezacorduri evidente,
și răni adânci săpate de strigoi,
tot răscolesc prin viețile recente
și nu mai dau, iubita mea, de noi
Va fi ce-a fost, o perspectivă falsă,
redecorată-ambiguu de nebunii
ce-au evadat din viața arsă
și-au fost surprinși la naufragiul lumii....
25 decembrie 2018
tot veacul ăsta pare răzvrătit,
mireasa inimii-a murit la nuntă
și nu mai știu nici cine m-a iubit
De-atâtea dezertări și vagi confuzii
în suflet e supremul bal mascat,
de-atâta iarnă în iluzii
copacul vieții mele s-a uscat
Și nu mai bate niciun clopot în cetate,
se-aud doar dangăte la mănăstiri,
și-n loc de SMS-uri și erate,
mă sfâșie definitive amăgiri
În mine locuiește-un fel de boală
și niciun doctor nu i-a dat de leac,
când îngerii cu teamă se răscoală,
aripi de ceară-n lacrimi se prefac
Mă scurg așa fără să știe nimeni
din mine însumi către umbra mea,
ne-am sinucis, minunea mea, de tineri
și-acum în cântecul de cucuvea
sunt dezacorduri evidente,
și răni adânci săpate de strigoi,
tot răscolesc prin viețile recente
și nu mai dau, iubita mea, de noi
Va fi ce-a fost, o perspectivă falsă,
redecorată-ambiguu de nebunii
ce-au evadat din viața arsă
și-au fost surprinși la naufragiul lumii....
25 decembrie 2018
Noapte de Crăciun
În sobă arde focul, l-aud cum cântă-a jale
pe urmele pădurii ce-a dispărut în fum,
afară bate vântul și-acoperă o cale
pe care nu pot merge mai repede acum
Pe undeva prin lume, pe la-nceput de eră,
o iesle mă așteaptă ca să mă nasc și eu,
în trup stă să se spargă o inimă stingheră
și cântă heruvimii iubiți de Dumnezeu
E-o noapte înstelată cu desfrunziri de ger,
la poarta vieții mele plâng flori de liliac,
pare pierdut destinul, e nuntă mare-n cer,
în lumânări de nuntă toți brazii se prefac
Ce magică e lumea de dincolo de spaime!
ce năluciri de îngeri acoperă pământul!
în noaptea asta nimeni nu se-nfășoară-n taine,
și-n golul larg din suflet se exilează vântul
Și totuși îmi lipsește bucata mea de lume,
pe care am visat-o cu ochii larg deschiși,
îngroapă-mă, iubito, cât mai adânc în hume,
să nu mă pot întoarce în lumea de proscriși
Aud cum plânge ora, în sobă arde focul,
și tremură-n orchestră viorile pe rând,
e noaptea de Crăciun, m-a părăsit norocul,
și voi pleca și eu, din mine, în curând...
25 decembrie 2018
pe urmele pădurii ce-a dispărut în fum,
afară bate vântul și-acoperă o cale
pe care nu pot merge mai repede acum
Pe undeva prin lume, pe la-nceput de eră,
o iesle mă așteaptă ca să mă nasc și eu,
în trup stă să se spargă o inimă stingheră
și cântă heruvimii iubiți de Dumnezeu
E-o noapte înstelată cu desfrunziri de ger,
la poarta vieții mele plâng flori de liliac,
pare pierdut destinul, e nuntă mare-n cer,
în lumânări de nuntă toți brazii se prefac
Ce magică e lumea de dincolo de spaime!
ce năluciri de îngeri acoperă pământul!
în noaptea asta nimeni nu se-nfășoară-n taine,
și-n golul larg din suflet se exilează vântul
Și totuși îmi lipsește bucata mea de lume,
pe care am visat-o cu ochii larg deschiși,
îngroapă-mă, iubito, cât mai adânc în hume,
să nu mă pot întoarce în lumea de proscriși
Aud cum plânge ora, în sobă arde focul,
și tremură-n orchestră viorile pe rând,
e noaptea de Crăciun, m-a părăsit norocul,
și voi pleca și eu, din mine, în curând...
25 decembrie 2018
luni, 24 decembrie 2018
Alt șarpe prin suflet îmi trece
Ai avut tot cerul în priviri,
tot drumul spre casă, tot visul,
dar tu cotrobăiai prin amintiri
căutând un refugiu, nu paradisul
Ai avut drept de viață și moarte
asupra magiei divine,
ai impus regulile din Carte
și totuși nu-i bine
N-am protestat nici când
sentințe nemiloase mă făceau să sânger,
când ai ucis ca un demon flămând
firavul meu înger
Nu mai e nimic de făcut,
se-ntinde ca un giulgiu iarna rece,
în căutarea visului pierdut,
alt șarpe prin suflet îmi trece
24 decembrie 2018
tot drumul spre casă, tot visul,
dar tu cotrobăiai prin amintiri
căutând un refugiu, nu paradisul
Ai avut drept de viață și moarte
asupra magiei divine,
ai impus regulile din Carte
și totuși nu-i bine
N-am protestat nici când
sentințe nemiloase mă făceau să sânger,
când ai ucis ca un demon flămând
firavul meu înger
Nu mai e nimic de făcut,
se-ntinde ca un giulgiu iarna rece,
în căutarea visului pierdut,
alt șarpe prin suflet îmi trece
24 decembrie 2018
duminică, 23 decembrie 2018
1989. Cruciada copiilor
1989,
ne era bine și ne era rău,
cu lacrimi de rouă
plângeau ochii lui Dumnezeu
Cârduri de gloanțe, șiruri de morți,
printre ei desfrunzeau oameni vii,
trageri de noapte, trageri la sorți,
abatoare întregi de copii
Și erau puri, și erau sinceri,
și cântau, ”Libertate!” strigau,
și-au tăcut transformându-se-n îngeri,
mesagerii morții pe ecrane râdeau
1989,
cerul se rupsese în două,
prin el se strecurau curcubeie
pentru copiii răpiți de murdara maree
Și azi ticăloșii le râd din birouri
privind cu dispreț acele cavouri,
la care tu, mamă, tu, tată, mai sângeri,
nimeni nu știe că-s golite de îngeri
Dumnezeu, răstignit înc-odată pe-o cruce de lut,
în brațele sale peste timp i-a trecut...
23 decembrie 2018
ne era bine și ne era rău,
cu lacrimi de rouă
plângeau ochii lui Dumnezeu
Cârduri de gloanțe, șiruri de morți,
printre ei desfrunzeau oameni vii,
trageri de noapte, trageri la sorți,
abatoare întregi de copii
Și erau puri, și erau sinceri,
și cântau, ”Libertate!” strigau,
și-au tăcut transformându-se-n îngeri,
mesagerii morții pe ecrane râdeau
1989,
cerul se rupsese în două,
prin el se strecurau curcubeie
pentru copiii răpiți de murdara maree
Și azi ticăloșii le râd din birouri
privind cu dispreț acele cavouri,
la care tu, mamă, tu, tată, mai sângeri,
nimeni nu știe că-s golite de îngeri
Dumnezeu, răstignit înc-odată pe-o cruce de lut,
în brațele sale peste timp i-a trecut...
23 decembrie 2018
Nu-i loc decât de-o singură iubire
Să știi, dacă neștiutoare ești,
că nu ți-am spus nicicând povești,
că tu-mi erai așa duioasă,
și simplă-n tot, de tot frumoasă
Tot ce-aș fi spus în suflet țin,
că ar fi fost desigur prea puțin
la cum erai, la cum priveai,
tu, iadul meu, întregul Rai
Atât ți-am spus: să nu fii divă,
să-mi fii ediția definitivă,
că-n lumea mea strivită de umbrire
nu-i loc decât pentru-o iubire
Și am aflat, neștiutor cum sunt,
că nu am dreptul la cuvânt,
că tu atoateștiutoare ești
și-ți place să faci parte din povești
Și îmi erai așa duioasă,
și simplă-n tot, de tot frumoasă,
c-a trebuit să evadez din mine
să fie loc, iubito, pentru tine
Dar tu plecaseși printre flori
jucând în alte scene cu actori
ieșiți prin târg din orizontu-n ceață,
în loc de-adio, te-am iubit pe viață
Tot căutând ceva ce îmi lipsea
nici nu știam că timpul mă strivea,
că-n inima cât frunza de subțire
nu-i loc decât de-o singură iubire
23 decembrie 2018
că nu ți-am spus nicicând povești,
că tu-mi erai așa duioasă,
și simplă-n tot, de tot frumoasă
Tot ce-aș fi spus în suflet țin,
că ar fi fost desigur prea puțin
la cum erai, la cum priveai,
tu, iadul meu, întregul Rai
Atât ți-am spus: să nu fii divă,
să-mi fii ediția definitivă,
că-n lumea mea strivită de umbrire
nu-i loc decât pentru-o iubire
Și am aflat, neștiutor cum sunt,
că nu am dreptul la cuvânt,
că tu atoateștiutoare ești
și-ți place să faci parte din povești
Și îmi erai așa duioasă,
și simplă-n tot, de tot frumoasă,
c-a trebuit să evadez din mine
să fie loc, iubito, pentru tine
Dar tu plecaseși printre flori
jucând în alte scene cu actori
ieșiți prin târg din orizontu-n ceață,
în loc de-adio, te-am iubit pe viață
Tot căutând ceva ce îmi lipsea
nici nu știam că timpul mă strivea,
că-n inima cât frunza de subțire
nu-i loc decât de-o singură iubire
23 decembrie 2018
Dincolo de apus
În depărtare munții cântă întruna,
tot soarele le joacă în priviri,
îmi face Dumnezeu cu mâna
și-n suflet se strecoară amintiri
Copacii dezbrăcați de frunze
de strajă stau în câmpul fără maci,
în inimă se-ntind brumate pânze
și mă întreb, iubito, ce mai faci?
Cum îți mai este? ce se mai întâmplă
dincolo de vremelnicul apus?
Ți se mai zbate soarele în tâmplă
pe unde îngerii te-au dus?
Nu se aud răspunsuri, numai norii
insinuează că n-ai fi prea bine,
dincolo de apus țipă cocorii
și-mi este dor, iubita mea, de tine...
23 decembrie 2018
tot soarele le joacă în priviri,
îmi face Dumnezeu cu mâna
și-n suflet se strecoară amintiri
Copacii dezbrăcați de frunze
de strajă stau în câmpul fără maci,
în inimă se-ntind brumate pânze
și mă întreb, iubito, ce mai faci?
Cum îți mai este? ce se mai întâmplă
dincolo de vremelnicul apus?
Ți se mai zbate soarele în tâmplă
pe unde îngerii te-au dus?
Nu se aud răspunsuri, numai norii
insinuează că n-ai fi prea bine,
dincolo de apus țipă cocorii
și-mi este dor, iubita mea, de tine...
23 decembrie 2018
sâmbătă, 22 decembrie 2018
Cealaltă
Ce grea e povara aceasta!
parcă duc în suflet toți munții,
toate dezertările, ferestrele sparte
amânările,
drumul dinspre viață spre moarte
De n-aș fi o cicatrice vorbitoare
sub care rana pulsează vibrând,
aș fi o piatră din mare
numele tău de-Atlantidă strigând
Dacă n-aș fi un vultur cu aripile tăiate
prăbușit în ruine,
aș zbura încontinuu
dinspre mine spre tine
Dar nu sunt decât o uitare
și mă plouă durerea, tristețea mă ninge,
sunt rugul amiezii strivită de soare
pe care inima arsă se stinge
Și nu există niciun drum
prin iarba amintirii înaltă,
pe unde tu să nu mai fii cea de azi,
să fii cealaltă
22 decembrie 2018
parcă duc în suflet toți munții,
toate dezertările, ferestrele sparte
amânările,
drumul dinspre viață spre moarte
De n-aș fi o cicatrice vorbitoare
sub care rana pulsează vibrând,
aș fi o piatră din mare
numele tău de-Atlantidă strigând
Dacă n-aș fi un vultur cu aripile tăiate
prăbușit în ruine,
aș zbura încontinuu
dinspre mine spre tine
Dar nu sunt decât o uitare
și mă plouă durerea, tristețea mă ninge,
sunt rugul amiezii strivită de soare
pe care inima arsă se stinge
Și nu există niciun drum
prin iarba amintirii înaltă,
pe unde tu să nu mai fii cea de azi,
să fii cealaltă
22 decembrie 2018
Uneori uit ce sunt
Uneori uit ce sunt.
Și mă port ca și cum aș fi nemuritor
Nu sunt decât pulbere-n vânt,
arsă de soarele dogoritor
Nu sunt decât un om din carne și sânge
căruia-i bate viscolu-n gânduri,
stejarul acela ce mă cheamă și plânge
mi-a pus deoparte câteva scânduri
Uneori uit ce sunt,
mi se scurge umbra desenată-n creion,
sunt doar o candelă-n vânt;
câteodată magie, câteodată om
Nu sunt decât o iluzie transparentă
cu inima sfâșiată de tine,
sunt doar jumătatea aparentă
dintr-un întreg în ruine...
22 decembrie 2018
Și mă port ca și cum aș fi nemuritor
Nu sunt decât pulbere-n vânt,
arsă de soarele dogoritor
Nu sunt decât un om din carne și sânge
căruia-i bate viscolu-n gânduri,
stejarul acela ce mă cheamă și plânge
mi-a pus deoparte câteva scânduri
Uneori uit ce sunt,
mi se scurge umbra desenată-n creion,
sunt doar o candelă-n vânt;
câteodată magie, câteodată om
Nu sunt decât o iluzie transparentă
cu inima sfâșiată de tine,
sunt doar jumătatea aparentă
dintr-un întreg în ruine...
22 decembrie 2018
Cântă-mi, îngere, în zăpadă...
Doi îngeri s-au ciocnit în zbor
ca două păreri, ca două iluzii,
s-au privit cu uimire și dor,
și s-au smuls din confuzii
Frunzele toamnei cădeau pe cărări,
moale făcându-le drumul spre pod,
de atâtea dezvelite mirări
lumina avea în retină un cod
Primii fulgi au căzut din inimă pe înserări,
îngerii păreau de Dumnezeu miruiți,
unul în altul, absorbiți de chemări,
se topeau fericiți
Din senin, în vara pierdută și rece,
cu deznădejdi a început să plouă,
șarpele îndoielii prin inimă trece,
toamna a rupt absolutul în două
Au curs mai departe fluvii de sare
pe care navigau corăbii triste,
veacurile s-au înecat în uitare,
sufletul a-ncetat să existe
Drumurile s-au prăbușit în sânge
până când, din neant, într-o zi,
rugul nestins în mirare se stinge
și se-ntorc îngerii-n poezii
De-atunci lumea n-a mai fost la fel,
cerul s-a colorat în nuanțe diverse,
printre care zburau fluturii
împotriva existenței submerse
De atâta magie timpul s-a oprit
și-a început să privească înapoi,
până când a înțeles că acel infinit
locuia în golul din noi
Dar raiul promis nu există,
plecările contradictorii l-au ucis,
orice poveste de iubire e tristă
când doar unul locuiește în vis
Ea găsește oricând un pretext
să nu fie ce a fost mai demult,
cântă-mi, îngere, în zăpadă,
încă mai pot să te-ascult!
Altcuiva să nu-i cânți, n-ar înțelege
cântecul copacilor uitați;
cântă-mi, omule de zăpadă,
și voi, demoni, din preajmă, plecați!...
22 decembrie 2018
ca două păreri, ca două iluzii,
s-au privit cu uimire și dor,
și s-au smuls din confuzii
Frunzele toamnei cădeau pe cărări,
moale făcându-le drumul spre pod,
de atâtea dezvelite mirări
lumina avea în retină un cod
Primii fulgi au căzut din inimă pe înserări,
îngerii păreau de Dumnezeu miruiți,
unul în altul, absorbiți de chemări,
se topeau fericiți
Din senin, în vara pierdută și rece,
cu deznădejdi a început să plouă,
șarpele îndoielii prin inimă trece,
toamna a rupt absolutul în două
Au curs mai departe fluvii de sare
pe care navigau corăbii triste,
veacurile s-au înecat în uitare,
sufletul a-ncetat să existe
Drumurile s-au prăbușit în sânge
până când, din neant, într-o zi,
rugul nestins în mirare se stinge
și se-ntorc îngerii-n poezii
De-atunci lumea n-a mai fost la fel,
cerul s-a colorat în nuanțe diverse,
printre care zburau fluturii
împotriva existenței submerse
De atâta magie timpul s-a oprit
și-a început să privească înapoi,
până când a înțeles că acel infinit
locuia în golul din noi
Dar raiul promis nu există,
plecările contradictorii l-au ucis,
orice poveste de iubire e tristă
când doar unul locuiește în vis
Ea găsește oricând un pretext
să nu fie ce a fost mai demult,
cântă-mi, îngere, în zăpadă,
încă mai pot să te-ascult!
Altcuiva să nu-i cânți, n-ar înțelege
cântecul copacilor uitați;
cântă-mi, omule de zăpadă,
și voi, demoni, din preajmă, plecați!...
22 decembrie 2018
vineri, 21 decembrie 2018
Tăcere, cenușă și scrum
Să nu crezi niciodată demonul
ce se pretinde înger;
poate așa a fost, cândva, la început;
acum cuvintele sunt golite de conținut
Poate nu e decât o pasăre în căutarea cuibului pierdut
și s-a oprit în vechiul copac,
în acel copac cu un milion de frunze căzând
toate deodată,
toate deodată,
numai noaptea pe rând
Poate că a amețit
de-atâtea stele smulse cerului îndepărtat,
poate și-a amintit universul
din care copilărește a evadat
Sunt atât de multe semne de întrebare,
mai multe decât scoicile
aruncate de mare...
Copacul clătinându-se de durere
își construise într-o scorbură din dreptul inimii
un refugiu precar
în care s-a adăpostit pasărea întoarsă din avatar
În acel subterfugiu
inima bătea zdrobită pe nicovală
și s-a întâmplat
ca și pasărea să sufere de aceeași boală
Era un soi de iubire,
amestecată cu plecări frecvente;
sapă tranșee prin suflet
morțile lente
Copacul, cerul albastru
în ochi l-a privit
și a murit
Va mai trece câteodată
pasărea amăgirii, în zbor,
și-i va fi dor
Zadarnic,
focul veșnic
se întinsese la praznic
Nici urmă de fum:
tăcere, cenușă și scrum...
21 decembrie 2018
joi, 20 decembrie 2018
SĂPTĂMÂNA PE SCURT (151)
Cea mai cruntă boală * Să nu faci ce face Godină! * Cel mai vechi virus * Între promiscuitate și bolșevism * Vampirul roșu * Tămâie cu marijuana * Taxa pe prostie * Omul anusului * Justiția paralelă * În viitoarele ședințe anterioare * Dacă ți-e frică de Vasile Lupu, nu intri în pădure
Dezbinarea e cea mai cruntă boală a societății românești. Politicienii atât știu: să bage bățul prin gard și să-i întărâte pe cetățeni unii împotriva altora. După care ei, și de stânga și de dreapta, benchetuiesc. În orgiile bugetare fumegă sângele poporului român. Nici măcar Centenarul, nici măcar preluarea președenției UE, nu au adus un minim echilibru emoțional în societatea românească. În comportamentul public nu există o minimă decență. O clasă politică mizerabilă aruncă anatema asupra României. Cei care vor plăti, victimele de serviciu, vor fi cetățenii de rând. Dacă n-ar fi tragic, am râde puțin: bagabonții din opoziție se dau de ceasul morții că numai ei ar merita să fie la butoanele puterii în cele șase luni în care România deține președinția Consiliului Uniunii Europene. De parcă nu i-ar cunoaște lumea! Sunt la fel de corupți, de imorali, de apatrizi. Până când întreaga clasă politică nu va fi internată la Școala de Corecție a Vieții, nu va ieși soarele pe strada noastră. Până când toți derbedeii ăștia nu vor fi deparazitați cu mănușile de box, nu-i nicio speranță de mai bine. Societatea românească e îmbolnăvită sistematic de politruci și nu sunt semne de însănătoșire. Să nu ziceți că nu v-am spus! * Lupul moralist Marian Godină a fost prins de colegii lui, academicienii, cu 113 km pe oră în localitate! Nu, nu era pe jos, ci cu titiul. Vorba aia: să faci ce zice popa nu ce face Godină! * Cercetătorii americani care au studiat știuleții de porumb descoperiți într-un sit arheologic al băștinașilor amerindieni, au descoperit un virus vechi de 1000 de ani. E cel mai vechi virus descoperit vreodată, cu excepția virusului Ion Iliescu. * În timp ce în Japonia ministrul Transporturilor a demisionat pentru că toate trenurile la un loc au avut o întârziere anuală de trei minute, demnitarii românii au primit primă de porc drept răsplată că trenurile au întârzieri și de câte 21 de ore fiecare. La o singură cursă, cum a fost cazul trenului ce a plecat de la Constanța și a uitat să mai ajungă la Arad. Și dacă nu știa mecanicul o scurtătură, se mai târa și acum printre vreascurile căzute pe calea ferată....* Bătrâna Cârpă Kaghebistă a dat de pământ cu PSD-ul lui Dragnea în cotidianul francez ”Le Figaro”. Cel ce se temea în tinerețea-i revoluționară de ”canibalii americani”, care, în 1989, i-a ucis inclusiv pe binefăcătorii săi, trăiește ca un gândac de bucătărie în lumea lui, între promiscuitate și bolșevism, așa că a negat că a acordat cuiva vreun interviu. Numai că francezii l-au dezbrăcat la nudul gol și au pus la dispoziția televiziunilor de manipulare și știri false înregistrarea. Ehei, dacă ar fi fost în 1989 ce i-ar mai fi împușcat pe golanii ăia! * Iliescu e odios nu pentru că și-a spus punctul de vedere față de PSD, ci pentru că minte cu nerușinare, așa cum a făcut-o toată viața lui de politruc pervers. El nu recunoaște nici că după ce a venit la putere, în 22 decembrie 1989, a omorât peste o mie de tineri în ciuda faptului că ei sunt cât se poate de morți. După cum se vede, vampirului roșu încă îi este poftă de sânge. * La o biserică din Chieti, orășel din centrul Italiei, preotul și câțiva enoriași au ajuns la spital, drogați, după ce niște tineri au înlocuit tămâia cu marijuana. De ce or fi făcut asta când se știe că religia este opiumul popoarelor?! Se răsucește Marx în cărțile de materialism dialectic și istoric * Eugen Teodorovici introduce ”taxa pe lăcomie”. Nu, nu-și taxează colegii, ci pe cămătarii care se ascund în spatele clădirii pe care scrie ”Banca de Neajunsuri”. Ei, dacă s-ar introduce taxa pe prostia guvernanților, am avea surplus bugetar. * ”Financial Times” l-a desemnat drept personalitatea anului pe George Soros întrucât ar fi ”părintele industriei fondurilor speculative” și, totodată, ”port-drapelul democrației liberale și a unei societăți deschise”. Câți bani au ajuns de-a lungul timpului, direct și, mai ales, indirect, la prestigioasa gazetă, nu ni se mai spune. Așa că Georgică rămâne cu prestigiosul titlu de ”omul anusului ”...* Curtea Supremă a decis suspendarea hotărârii de condamnare a Elenei Udrea și a altor pungași din motive procedurale (completurile de judecată nu au fost formate numai din magistrați trași la sorți). Uite, mă, că statul paralel cu realitatea juridică există! Și noi care credeam că-i vrăjeală. Dar, despre justiția de cumetrie urmează să discutăm într-o ”ședință anterioară”, ca s-o cităm pe superbissima Viorica Docilă. * În schimb, nu mai putem amâna discuția despre Matei Basarab, că mâine-poimâine luăm președinția UE, și habar n-avem ce-i aia stabilitate medievală...* ”Băi, mânca-v-aș ochii, ca să mă exprim pe latinește, că urmează un capitol cu niște domnitori mari iubitori de cultură (arză-i-ar focu, vorba Oanei Zăvoranu-Mustăcilă), tradiția falsei noastre istorii zice că moldovenii și muntenii se aveau ca frații. Adică își dădeau în cap din te miri ce, făceau focuri de tabără supermișto la care participau pe post de materie primă sate întregi, și numeroase alte distracții la care aduceau ca invitați permanenți profesioniști în violuri și tâlhării și de alte naționalități: turci, tătari, cazaci, maghiari, polonezi...Secolul al XVII-lea are atât de multe episoade de genul ăsta încât se duce de râpă teoria că noi românii, de pe o parte și de pe alta a Milcovului, am fi avut vreo fărâmă de conștiință de neam. Diferențele erau majore, aproape la fel ca acum. Ce, nu mă credeți? Analizați comparativ rezultatele de la alegeri și mai vorbim pe urmă. Parcă vă văd prin irisul privirii cum veniți să-mi cereți iertare, în genunchi, ca niște cocoșați de îndoieli...După domnii scurte și destul de neprofesioniste, dedicate jafului aleatoriu și îmbogățirii peste noapte, ajung domni pe o perioada indecent de lungă Matei Basarab (1632-1654),în Țara Românească, și Vasile Lupu (1634-1653), în Moldova. Ambii au cotizat la greu la Biroul Electoral Central de la Stambul ca să-și așeze fundurile pe tronuri, că, la cât era de infatuat, Vasile Lupu avea două. Matei era din familia boierească a Brâncovenilor, ”nemândru, blând, credincios, gospodar, nespăimântat și neînfrânt”, după cum îl ridică în slăvi, nu fără interes, contemporanii lui. ”Un viteaz”, zic cronicile, care a descoperit secretul fericirii domnești. Din păcate, l-a păstrat pentru el. Tot timpul a cotizat la turci ca să-și păstreze domnia și să-și facă la mustăți adversarii, obținând sugrumarea de către Poartă a ultrabogatului și influentului greco-turc Curt Celebi, ori alungarea cu șuturi în nordul corpului omenesc a pretendentului Bogdan. Bașca, obținerea unui firman de domnie pe viață. În ciuda acestor adevăruri evidente, regele Poloniei îl numea, mai spre final, ”generalissimul Orientului”, bulgarii îl vedeau ca pe un eliberator, propunându-i alungarea turcilor și numirea ca țar, iar rezidentul german la Stambul, Rudolf Schmidt, se mira ca prostu-n târg când vinde linguri că turcii îl stimau atât de mult și-l considerau un al doilea Mihai Viteazul. Cam multă vrăjeală pentru un domn de țară care n-a fost nici prea-prea nici foarte-foarte și care avea o imagine de mare războinic numai pentru că plătea o armată însemnată de mercenari gata de mari bătălii pe care însă nu le-a dat niciodată. E adevărat că a fost un bun gospodar, nu ca turmentatul de Băsescu, și a pus țara pe picioarele din față, dar de aici și până a-l compara cu puținele glorii militare e cale lungă, însă, după câte se pare, cultul personalității la români e o chestie mai adâncă decât putem săpa noi. Uite, nici măcar câte biserici a construit, tencuit, văruit, ori pictat nu ne e prea clar. Paul din Alep, călător contemporan lui Matei zice că 150 iar cronica țării menționează doar 20. Că or fi fost mai multe sau mai puține, Dumnezeu știe precis, cert este că exagerarea era principala metodă de lucru în prezentarea faptelor lui Matei Basarab. În ceea ce privește marile sale acțiuni militare, s-au rezumat la stadiul de planuri nepuse în practică vreodată cu Gheorghe Rakoczy I (și cu fi-su, ulterior), conducătorul Transilvaniei, supus, de asemeni, turcilor. Ba, mai mult, îi plătește acestuia un fel de tribut de 6000 de galbeni (5000 de florini, la cămătari), ca să aibă ăla de-o șaorma cu de toate și să nu uite că are un aliat de suflet, viteazul vitejilor, la sud de Carpați. Deci, colegii mei histrionici, care l-au ridicat în slăvi pe Matei ar trebui să se uite în oglindă și să-și dea două palme cu piciorul. Chiar și ăia care e morți. Ce, pe lumea ailaltă nu e oglinzi? Că Basarab n-a făcut mai mult decât niște jocuri personale cu scopul de a-și păstra tronul, nicidecum pentru a schimba nedreapta stare de lucruri din epocă. În vremea asta ajunge mare sculă pe basculă în Moldova Vasile Lupu (1634-1653), un diliman și jumătate, care se credea împăratul împăraților. Se născuse în Bulgaria, lângă Razgrad, unde joacă alde Moți, dintr-un tată albanez și-o mamă pisicoasă și, înainte de a pune laba pe tron, a ocupat înaltele dregătorii de vistiernic (în timpul nașului său, Gaspar Graziani, care din motive de hașmangleală îl arde pe pieptul îmblănit cu fierul roșu), mare vornic, hatman și pârcălab de Suceava. Foarte ambițios și îngâmfat de nu se poate, trăia în mare fast și-i plăcea să încurajeze cultura, construind superbiserici precum ”Trei Ierarhi”, ori înființând o școală superioară, motiv pentru care a fost multă vreme hulit de moldoveni. Nu vă mai spun că în timpul lui funcționau vreo douăzeci de așa zise instituții de învățământ cu vreo două sute de învățăcei ceea ce era să stârnească o adevărată revoltă de la Suceava și până la Galați. A întins coarda într-atât încât a înființat și o tipografie, ceea ce l-ar fi putut costa viața dacă nu era bine păzit de mercenari. Se pretindea protector al bisericii răsăritene dar pe de altă parte a fost omul turcilor până-n măduva oaselor sale de pungaș bătrân, oferindu-se benevol să-i facă la portofel pe ceilalți creștini. Setea lui de mărire era nestăvilită și din această pricină îl atacă pe Matei Basarab. Mai întâi, în 1637, dorește să-l impună pe fiul său, rahiticul Ioan, dar acțiunea lui este mai mult o abureală încheiată cu o retragere fără glorie. În 1639 vrea tronul pentru el, dobândind și firman în acest sens, lăsându-l pe fi-su în Moldova, dar o ia în barbă rău de tot. Scapă cu viață ca prin urechile acului, sărind peste un gard, la Brăila, tocmai când niște turci vroiau să-i ia grupa sanguină. Văzându-l cât e de sprinten, martorii oculari nu s-au putut abține să nu se întrebe mirați: ” -Băi, frate, ăsta-i Vasile Lupu sau Usain Bolt?!” Eșecul acțiunii duce la strangularea vizirului Mahomed Tabani Buiuc, care era beneficiarul tranzacției. Luase mălaiul la greu ca să-l mazilească pe Matei și să-l numească pe Vasile. Muiuk ăsta strânsese în nici șase luni de mandat 1. 200. 000 de scuzi, o avere colosală, aproape cât lua șpagă Sorin Oprescu într-o seară mai slăbuță de sâmbătă. Turcii îl renumesc pe Matei, scuzându-se, la mișto, că acțiunile anterioare au fost ”fără știrea și voia puternicului împărat”. Vă dați seama cât l-a costat pe Matei ca să audă scuza asta! După ce Ioan moare la Stambul, în 1640, scandalul se aplanează, ba, mai mult, în 1645, ca semn al prieteniei veșnice, care, în general, nu dura trei zile, Vasile Lupu ctitorește biserica ”Stelea” de la Târgoviște, iar Matei Basarab pe cea de la Soveja. Care știți unde este, nu vă mai bat la cap și cu asta, d-aia au inventat pedagogii învățarea prin descoperire. Dar lucrurile se schimbă cu viteza luminii în Moldova. În 1649, Vasile Lupu atacă, după un chef cu lăutari, cam fără rost, pe tătarii lui Cantemir bey, care se retrăgeau spre sălașurile lor venind din Polonia, cocoșați de pradă. Lupu a înfulecat tot, inclusiv robii, dar, în contrapartidă, hanul tătar, însoțit de cazacii lui Bogdan Hmielnițky, vine în anul următor și pune țara la pământ. Cazacii, un amestec de naționalități, care trăiau bine din jafuri și erau fericiți din violuri, s-au înhăitat cu tătarii, altminteri concurenți, și pentru că Ruxandra, piesa de colecție a lui Vasile Lupu, refuzase avansurile lui Timuș, fiul hatmanului, fiindcă inima ei de privighetoare bătea tic-tac, tic-tac, pentru Sigismund, fratele lui Gheorghe Rakoczy al II-lea. Prins în capcană, Lupu îi plătește lui Cantemir 130. 000 de taleri pentru deranj, iar lui Bogdan doar 10. 000, bonus promisiunea căsătoriei dintre Ruxandra și Timuș, cel care avea ”hirea de fiară”, deși semăna a om, după cum îl ponegrește cu oarecare talent, frumusețea aia de Miron Costin. Nunta fastuoasă s-a ținut la Iași iar zestrea miresei a fost de 250. 000 de galbeni, din care a cincea parte o constituiau giuvaierurile. S-a strâns, ca să înțelegeți mai bine, că nu toți cititorii știu să numere până la 250. 000, cam cât se câștigă la o nuntă de țigani mai prăpădiți. Această înrudire i-a adus numai dușmănii lui Vasile, care și așa nu era iubit de nimeni fiind un curvar pervers (exemplu însușit și de nepoții săi), necinstind multe case boierești, punând dări prea mari, readucându-i pe greci la butoanele corupției (deși fusese în fruntea revoltei împotriva lor în 1631), și permițându-le darabanilor neplătiți cu lunile să jefuiască la greu prin țară (va urma)
CONTELE DE MONTE-CRISTO
Dezbinarea e cea mai cruntă boală a societății românești. Politicienii atât știu: să bage bățul prin gard și să-i întărâte pe cetățeni unii împotriva altora. După care ei, și de stânga și de dreapta, benchetuiesc. În orgiile bugetare fumegă sângele poporului român. Nici măcar Centenarul, nici măcar preluarea președenției UE, nu au adus un minim echilibru emoțional în societatea românească. În comportamentul public nu există o minimă decență. O clasă politică mizerabilă aruncă anatema asupra României. Cei care vor plăti, victimele de serviciu, vor fi cetățenii de rând. Dacă n-ar fi tragic, am râde puțin: bagabonții din opoziție se dau de ceasul morții că numai ei ar merita să fie la butoanele puterii în cele șase luni în care România deține președinția Consiliului Uniunii Europene. De parcă nu i-ar cunoaște lumea! Sunt la fel de corupți, de imorali, de apatrizi. Până când întreaga clasă politică nu va fi internată la Școala de Corecție a Vieții, nu va ieși soarele pe strada noastră. Până când toți derbedeii ăștia nu vor fi deparazitați cu mănușile de box, nu-i nicio speranță de mai bine. Societatea românească e îmbolnăvită sistematic de politruci și nu sunt semne de însănătoșire. Să nu ziceți că nu v-am spus! * Lupul moralist Marian Godină a fost prins de colegii lui, academicienii, cu 113 km pe oră în localitate! Nu, nu era pe jos, ci cu titiul. Vorba aia: să faci ce zice popa nu ce face Godină! * Cercetătorii americani care au studiat știuleții de porumb descoperiți într-un sit arheologic al băștinașilor amerindieni, au descoperit un virus vechi de 1000 de ani. E cel mai vechi virus descoperit vreodată, cu excepția virusului Ion Iliescu. * În timp ce în Japonia ministrul Transporturilor a demisionat pentru că toate trenurile la un loc au avut o întârziere anuală de trei minute, demnitarii românii au primit primă de porc drept răsplată că trenurile au întârzieri și de câte 21 de ore fiecare. La o singură cursă, cum a fost cazul trenului ce a plecat de la Constanța și a uitat să mai ajungă la Arad. Și dacă nu știa mecanicul o scurtătură, se mai târa și acum printre vreascurile căzute pe calea ferată....* Bătrâna Cârpă Kaghebistă a dat de pământ cu PSD-ul lui Dragnea în cotidianul francez ”Le Figaro”. Cel ce se temea în tinerețea-i revoluționară de ”canibalii americani”, care, în 1989, i-a ucis inclusiv pe binefăcătorii săi, trăiește ca un gândac de bucătărie în lumea lui, între promiscuitate și bolșevism, așa că a negat că a acordat cuiva vreun interviu. Numai că francezii l-au dezbrăcat la nudul gol și au pus la dispoziția televiziunilor de manipulare și știri false înregistrarea. Ehei, dacă ar fi fost în 1989 ce i-ar mai fi împușcat pe golanii ăia! * Iliescu e odios nu pentru că și-a spus punctul de vedere față de PSD, ci pentru că minte cu nerușinare, așa cum a făcut-o toată viața lui de politruc pervers. El nu recunoaște nici că după ce a venit la putere, în 22 decembrie 1989, a omorât peste o mie de tineri în ciuda faptului că ei sunt cât se poate de morți. După cum se vede, vampirului roșu încă îi este poftă de sânge. * La o biserică din Chieti, orășel din centrul Italiei, preotul și câțiva enoriași au ajuns la spital, drogați, după ce niște tineri au înlocuit tămâia cu marijuana. De ce or fi făcut asta când se știe că religia este opiumul popoarelor?! Se răsucește Marx în cărțile de materialism dialectic și istoric * Eugen Teodorovici introduce ”taxa pe lăcomie”. Nu, nu-și taxează colegii, ci pe cămătarii care se ascund în spatele clădirii pe care scrie ”Banca de Neajunsuri”. Ei, dacă s-ar introduce taxa pe prostia guvernanților, am avea surplus bugetar. * ”Financial Times” l-a desemnat drept personalitatea anului pe George Soros întrucât ar fi ”părintele industriei fondurilor speculative” și, totodată, ”port-drapelul democrației liberale și a unei societăți deschise”. Câți bani au ajuns de-a lungul timpului, direct și, mai ales, indirect, la prestigioasa gazetă, nu ni se mai spune. Așa că Georgică rămâne cu prestigiosul titlu de ”omul anusului ”...* Curtea Supremă a decis suspendarea hotărârii de condamnare a Elenei Udrea și a altor pungași din motive procedurale (completurile de judecată nu au fost formate numai din magistrați trași la sorți). Uite, mă, că statul paralel cu realitatea juridică există! Și noi care credeam că-i vrăjeală. Dar, despre justiția de cumetrie urmează să discutăm într-o ”ședință anterioară”, ca s-o cităm pe superbissima Viorica Docilă. * În schimb, nu mai putem amâna discuția despre Matei Basarab, că mâine-poimâine luăm președinția UE, și habar n-avem ce-i aia stabilitate medievală...* ”Băi, mânca-v-aș ochii, ca să mă exprim pe latinește, că urmează un capitol cu niște domnitori mari iubitori de cultură (arză-i-ar focu, vorba Oanei Zăvoranu-Mustăcilă), tradiția falsei noastre istorii zice că moldovenii și muntenii se aveau ca frații. Adică își dădeau în cap din te miri ce, făceau focuri de tabără supermișto la care participau pe post de materie primă sate întregi, și numeroase alte distracții la care aduceau ca invitați permanenți profesioniști în violuri și tâlhării și de alte naționalități: turci, tătari, cazaci, maghiari, polonezi...Secolul al XVII-lea are atât de multe episoade de genul ăsta încât se duce de râpă teoria că noi românii, de pe o parte și de pe alta a Milcovului, am fi avut vreo fărâmă de conștiință de neam. Diferențele erau majore, aproape la fel ca acum. Ce, nu mă credeți? Analizați comparativ rezultatele de la alegeri și mai vorbim pe urmă. Parcă vă văd prin irisul privirii cum veniți să-mi cereți iertare, în genunchi, ca niște cocoșați de îndoieli...După domnii scurte și destul de neprofesioniste, dedicate jafului aleatoriu și îmbogățirii peste noapte, ajung domni pe o perioada indecent de lungă Matei Basarab (1632-1654),în Țara Românească, și Vasile Lupu (1634-1653), în Moldova. Ambii au cotizat la greu la Biroul Electoral Central de la Stambul ca să-și așeze fundurile pe tronuri, că, la cât era de infatuat, Vasile Lupu avea două. Matei era din familia boierească a Brâncovenilor, ”nemândru, blând, credincios, gospodar, nespăimântat și neînfrânt”, după cum îl ridică în slăvi, nu fără interes, contemporanii lui. ”Un viteaz”, zic cronicile, care a descoperit secretul fericirii domnești. Din păcate, l-a păstrat pentru el. Tot timpul a cotizat la turci ca să-și păstreze domnia și să-și facă la mustăți adversarii, obținând sugrumarea de către Poartă a ultrabogatului și influentului greco-turc Curt Celebi, ori alungarea cu șuturi în nordul corpului omenesc a pretendentului Bogdan. Bașca, obținerea unui firman de domnie pe viață. În ciuda acestor adevăruri evidente, regele Poloniei îl numea, mai spre final, ”generalissimul Orientului”, bulgarii îl vedeau ca pe un eliberator, propunându-i alungarea turcilor și numirea ca țar, iar rezidentul german la Stambul, Rudolf Schmidt, se mira ca prostu-n târg când vinde linguri că turcii îl stimau atât de mult și-l considerau un al doilea Mihai Viteazul. Cam multă vrăjeală pentru un domn de țară care n-a fost nici prea-prea nici foarte-foarte și care avea o imagine de mare războinic numai pentru că plătea o armată însemnată de mercenari gata de mari bătălii pe care însă nu le-a dat niciodată. E adevărat că a fost un bun gospodar, nu ca turmentatul de Băsescu, și a pus țara pe picioarele din față, dar de aici și până a-l compara cu puținele glorii militare e cale lungă, însă, după câte se pare, cultul personalității la români e o chestie mai adâncă decât putem săpa noi. Uite, nici măcar câte biserici a construit, tencuit, văruit, ori pictat nu ne e prea clar. Paul din Alep, călător contemporan lui Matei zice că 150 iar cronica țării menționează doar 20. Că or fi fost mai multe sau mai puține, Dumnezeu știe precis, cert este că exagerarea era principala metodă de lucru în prezentarea faptelor lui Matei Basarab. În ceea ce privește marile sale acțiuni militare, s-au rezumat la stadiul de planuri nepuse în practică vreodată cu Gheorghe Rakoczy I (și cu fi-su, ulterior), conducătorul Transilvaniei, supus, de asemeni, turcilor. Ba, mai mult, îi plătește acestuia un fel de tribut de 6000 de galbeni (5000 de florini, la cămătari), ca să aibă ăla de-o șaorma cu de toate și să nu uite că are un aliat de suflet, viteazul vitejilor, la sud de Carpați. Deci, colegii mei histrionici, care l-au ridicat în slăvi pe Matei ar trebui să se uite în oglindă și să-și dea două palme cu piciorul. Chiar și ăia care e morți. Ce, pe lumea ailaltă nu e oglinzi? Că Basarab n-a făcut mai mult decât niște jocuri personale cu scopul de a-și păstra tronul, nicidecum pentru a schimba nedreapta stare de lucruri din epocă. În vremea asta ajunge mare sculă pe basculă în Moldova Vasile Lupu (1634-1653), un diliman și jumătate, care se credea împăratul împăraților. Se născuse în Bulgaria, lângă Razgrad, unde joacă alde Moți, dintr-un tată albanez și-o mamă pisicoasă și, înainte de a pune laba pe tron, a ocupat înaltele dregătorii de vistiernic (în timpul nașului său, Gaspar Graziani, care din motive de hașmangleală îl arde pe pieptul îmblănit cu fierul roșu), mare vornic, hatman și pârcălab de Suceava. Foarte ambițios și îngâmfat de nu se poate, trăia în mare fast și-i plăcea să încurajeze cultura, construind superbiserici precum ”Trei Ierarhi”, ori înființând o școală superioară, motiv pentru care a fost multă vreme hulit de moldoveni. Nu vă mai spun că în timpul lui funcționau vreo douăzeci de așa zise instituții de învățământ cu vreo două sute de învățăcei ceea ce era să stârnească o adevărată revoltă de la Suceava și până la Galați. A întins coarda într-atât încât a înființat și o tipografie, ceea ce l-ar fi putut costa viața dacă nu era bine păzit de mercenari. Se pretindea protector al bisericii răsăritene dar pe de altă parte a fost omul turcilor până-n măduva oaselor sale de pungaș bătrân, oferindu-se benevol să-i facă la portofel pe ceilalți creștini. Setea lui de mărire era nestăvilită și din această pricină îl atacă pe Matei Basarab. Mai întâi, în 1637, dorește să-l impună pe fiul său, rahiticul Ioan, dar acțiunea lui este mai mult o abureală încheiată cu o retragere fără glorie. În 1639 vrea tronul pentru el, dobândind și firman în acest sens, lăsându-l pe fi-su în Moldova, dar o ia în barbă rău de tot. Scapă cu viață ca prin urechile acului, sărind peste un gard, la Brăila, tocmai când niște turci vroiau să-i ia grupa sanguină. Văzându-l cât e de sprinten, martorii oculari nu s-au putut abține să nu se întrebe mirați: ” -Băi, frate, ăsta-i Vasile Lupu sau Usain Bolt?!” Eșecul acțiunii duce la strangularea vizirului Mahomed Tabani Buiuc, care era beneficiarul tranzacției. Luase mălaiul la greu ca să-l mazilească pe Matei și să-l numească pe Vasile. Muiuk ăsta strânsese în nici șase luni de mandat 1. 200. 000 de scuzi, o avere colosală, aproape cât lua șpagă Sorin Oprescu într-o seară mai slăbuță de sâmbătă. Turcii îl renumesc pe Matei, scuzându-se, la mișto, că acțiunile anterioare au fost ”fără știrea și voia puternicului împărat”. Vă dați seama cât l-a costat pe Matei ca să audă scuza asta! După ce Ioan moare la Stambul, în 1640, scandalul se aplanează, ba, mai mult, în 1645, ca semn al prieteniei veșnice, care, în general, nu dura trei zile, Vasile Lupu ctitorește biserica ”Stelea” de la Târgoviște, iar Matei Basarab pe cea de la Soveja. Care știți unde este, nu vă mai bat la cap și cu asta, d-aia au inventat pedagogii învățarea prin descoperire. Dar lucrurile se schimbă cu viteza luminii în Moldova. În 1649, Vasile Lupu atacă, după un chef cu lăutari, cam fără rost, pe tătarii lui Cantemir bey, care se retrăgeau spre sălașurile lor venind din Polonia, cocoșați de pradă. Lupu a înfulecat tot, inclusiv robii, dar, în contrapartidă, hanul tătar, însoțit de cazacii lui Bogdan Hmielnițky, vine în anul următor și pune țara la pământ. Cazacii, un amestec de naționalități, care trăiau bine din jafuri și erau fericiți din violuri, s-au înhăitat cu tătarii, altminteri concurenți, și pentru că Ruxandra, piesa de colecție a lui Vasile Lupu, refuzase avansurile lui Timuș, fiul hatmanului, fiindcă inima ei de privighetoare bătea tic-tac, tic-tac, pentru Sigismund, fratele lui Gheorghe Rakoczy al II-lea. Prins în capcană, Lupu îi plătește lui Cantemir 130. 000 de taleri pentru deranj, iar lui Bogdan doar 10. 000, bonus promisiunea căsătoriei dintre Ruxandra și Timuș, cel care avea ”hirea de fiară”, deși semăna a om, după cum îl ponegrește cu oarecare talent, frumusețea aia de Miron Costin. Nunta fastuoasă s-a ținut la Iași iar zestrea miresei a fost de 250. 000 de galbeni, din care a cincea parte o constituiau giuvaierurile. S-a strâns, ca să înțelegeți mai bine, că nu toți cititorii știu să numere până la 250. 000, cam cât se câștigă la o nuntă de țigani mai prăpădiți. Această înrudire i-a adus numai dușmănii lui Vasile, care și așa nu era iubit de nimeni fiind un curvar pervers (exemplu însușit și de nepoții săi), necinstind multe case boierești, punând dări prea mari, readucându-i pe greci la butoanele corupției (deși fusese în fruntea revoltei împotriva lor în 1631), și permițându-le darabanilor neplătiți cu lunile să jefuiască la greu prin țară (va urma)
CONTELE DE MONTE-CRISTO
20 decembrie 2018
marți, 18 decembrie 2018
Adio, suflete! Aici nu mai locuiește nimeni!
Toate plecările se întâmplă așa cum le prevăd
Din păcate, sunt cu o zi înaintea vieții mele
Îi cunosc pe oamenii din jur atât de bine
încât află lucruri noi despre ei de la mine
Dar mult mai bine îi cunosc pe aceia
care locuiesc în mine dintotdeauna
Plecările lor mă dor cu mult înainte să se întâmple
Cu toate astea, îi însoțesc, îi port pe aripile mele,
să nu fie singuri, să nu se simtă abandonați
în acest deșert care se numește viață
Sufăr pentru ei mai mult decât pentru mine
Știu că după ce îi dau câștigătorului totul,
s-ar întoarce în magie,
să-i mai însoțesc o bucată de viață
Din păcate,
semnele de circulație vor fi întoarse invers,
iar din ferestrele ochilor
vor curge cioburi
Adio, suflete! Aici nu mai locuiește nimeni...
Îngerii au zburat în alt univers
și nu se vor întoarce niciodată
18 decembrie 2018
Din păcate, sunt cu o zi înaintea vieții mele
Îi cunosc pe oamenii din jur atât de bine
încât află lucruri noi despre ei de la mine
Dar mult mai bine îi cunosc pe aceia
care locuiesc în mine dintotdeauna
Plecările lor mă dor cu mult înainte să se întâmple
Cu toate astea, îi însoțesc, îi port pe aripile mele,
să nu fie singuri, să nu se simtă abandonați
în acest deșert care se numește viață
Sufăr pentru ei mai mult decât pentru mine
Știu că după ce îi dau câștigătorului totul,
s-ar întoarce în magie,
să-i mai însoțesc o bucată de viață
Din păcate,
semnele de circulație vor fi întoarse invers,
iar din ferestrele ochilor
vor curge cioburi
Adio, suflete! Aici nu mai locuiește nimeni...
Îngerii au zburat în alt univers
și nu se vor întoarce niciodată
18 decembrie 2018
Deschideți ușa, demoni blestemați...
Deschideți ușa, demoni blestemați,
tot frigul dinăuntru să dispere,
veți fi de bună seamă condamnați
pustiului din voi să-i fiți himere
De ce țineți în gheare sufletul de om?
de ce otravă-i aruncați în sânge?
lăsați-o pe Celine Dion
s-audă inima cum plânge!
De vă opuneți o să sparg un zid
ce vă privește cu ochi mari și sinceri,
o să v-alung prin gaura din vid
și o să umplu camera cu îngeri
Și-o să rămân curat ca un creștin
pe care l-a călcat, pe rug, drezina,
și-n urma lui, la marele festin,
se va aprinde, din senin, lumina
Deschideți ușa, demoni blestemați!
n-am loc de voi, mi-e noapte viața,
ninge cu gânduri în Carpați
și peste suflet se întinde gheața
18 decembrie 2018
tot frigul dinăuntru să dispere,
veți fi de bună seamă condamnați
pustiului din voi să-i fiți himere
De ce țineți în gheare sufletul de om?
de ce otravă-i aruncați în sânge?
lăsați-o pe Celine Dion
s-audă inima cum plânge!
De vă opuneți o să sparg un zid
ce vă privește cu ochi mari și sinceri,
o să v-alung prin gaura din vid
și o să umplu camera cu îngeri
Și-o să rămân curat ca un creștin
pe care l-a călcat, pe rug, drezina,
și-n urma lui, la marele festin,
se va aprinde, din senin, lumina
Deschideți ușa, demoni blestemați!
n-am loc de voi, mi-e noapte viața,
ninge cu gânduri în Carpați
și peste suflet se întinde gheața
18 decembrie 2018
Se sting luminile în suflet
Se sting luminile în suflet fără voie,
prin noaptea vieții îngeri nu se văd,
corabia de fluturi a lui Noe
se zbate răvășită de prăpăd
Prea multe amăgiri fără suport,
prea multe înserări pe țărm,
în sânge crucea morții am s-o port
până-am să pot definitiv s-adorm
Nu știu străbate iernile polare
izbit de sulițe strunjite-n ger,
se sparg de ziduri clipele amare
și-n mine însumi mă întorc stingher
Îmi sunt prea cunoscute țările de gheață
prin care am trecut de-atâtea ori,
aș dezerta, iubita mea, din viață
să nu mai ai pe cine să omori
S-ajung mai repede acolo unde
plecările din mine se sfârșesc,
unde durerea nu poate pătrunde,
și unde suflă viscolul câinesc
Să nu m-aștepți cu reguli și condiții,
n-o să mai vin în cea din urmă oară,
îți vor zâmbi cu bunătate sfinții,
n-ai să mai zbori, dar nici n-o să te doară
Acum printre țesuturi bate vântul,
prin mine mă târăsc ca o fantomă,
și doare, dacă-l calc, pământul
și toate visele-au intrat în comă
18 decembrie 2018
prin noaptea vieții îngeri nu se văd,
corabia de fluturi a lui Noe
se zbate răvășită de prăpăd
Prea multe amăgiri fără suport,
prea multe înserări pe țărm,
în sânge crucea morții am s-o port
până-am să pot definitiv s-adorm
Nu știu străbate iernile polare
izbit de sulițe strunjite-n ger,
se sparg de ziduri clipele amare
și-n mine însumi mă întorc stingher
Îmi sunt prea cunoscute țările de gheață
prin care am trecut de-atâtea ori,
aș dezerta, iubita mea, din viață
să nu mai ai pe cine să omori
S-ajung mai repede acolo unde
plecările din mine se sfârșesc,
unde durerea nu poate pătrunde,
și unde suflă viscolul câinesc
Să nu m-aștepți cu reguli și condiții,
n-o să mai vin în cea din urmă oară,
îți vor zâmbi cu bunătate sfinții,
n-ai să mai zbori, dar nici n-o să te doară
Acum printre țesuturi bate vântul,
prin mine mă târăsc ca o fantomă,
și doare, dacă-l calc, pământul
și toate visele-au intrat în comă
18 decembrie 2018
duminică, 16 decembrie 2018
SĂPTĂMÂNA PE SCURT (150)
Dictatura escrocilor * Planul de guvernare-emigrare * Revolta Marianelor * Partidul fără cap * Marea nerușinare: vor crește pensiile parlamentarilor! * Hoț de buzunare la 78 de ani! * Profa de sex * Simona Halep, campioana lumii * Vocea României-vocea cumetriei * Florin Piersic, Patriarhul și lichiorul de nuci * România needucată * Cioloș e pe PLUS * Istoria necenzurată a românilor
Au trecut 29 de ani de la lovitura de stat din decembrie 1989. Așa cum spunea un om de spirit, ”revoluțiile sunt începute de naivi, continuate de intriganți și exploatate de escroci”. Ceea ce s-a și întâmplat în spațiul carpato-danubiano-mafiotic. * Istoria l-a răzbunat pe Ceaușescu, președintele considerat de mulți români drept cea mai importantă personalitate istorică a ultimilor 100 de ani. În schimb, i-a călcat în picioare pe cei mulți, nevoiți să-și părăsească țara în căutarea supraviețuirii sau să accepte, cu capul plecat, pomenile guvernamentale. * Pentru borfași, România a devenit raiul pe pământ. Pot să fure, să mintă, să batjocorească, fără teama de a fi pedepsiți cu adevărat. Cei aproximativ 16 000 de milionari îi țin cu capul la picior pe cei 20 de milioane de români. * Politica a devenit raiul curvelor de orice fel. E răul suprem, buba din care țâșnește periodic puroiul fărădelegii. * În rest, la 29 de ani de când naivii au crezut că l-au luat pe Dumnezeu de un picior, demonii răului sufocă România. Dintr-o țară a speranței, a bucuriei reținute și a bunăstării relative, am devenit arealul tristeții, sărăciei și lipsei de orizont. Dar lucrurile n-or să meargă așa la nesfârșit. Va veni ziua socotelii, să fiți siguri! Vom alunga dihorii din casa noastră, vom mătura ograda și vom arde toate gunoaiele. Altă cale nu există. * 467. 500 de români cu studii superioare (2,38% din totalul populației) au ales calea străinătății în ultima vreme. Planul de guvernare-emigrare a fost depășit. Cu cât pleacă mai mulți oameni deștepți, cu atât le va fi mai ușor politicienilor să mintă, să fure, să manipuleze, să umilească, să stea cu talpa pe jugulara Națiunii. România e ca un corp uman din care țâșnește sângele în toate direcțiile. Și nu-i niciun doctor dispus să oprească sângerarea. * Doar 15% dintre spitalele românești respectă criteriile internaționale de sănătate. Restul sunt laboratoare ale morții. Intră omul cu o boală și iese cu zece. Dacă mai iese. * Opoziția acuză guvernarea că ar fi cea mai slabă din ultimii 100 de ani. Cu toate astea nu poate să o înlăture. Se pare că avem și cea mai slabă Opoziție din ultimul veac. Vorba proverbului: toate bubele rele în Windows-ul babei mele... * La Paris, vestele galbene au scos la înaintare artileria grea. Câteva femei la bustul gol, ”Marianele”, i-au luat în piepturile generoase pe jandarmi. În mod paradoxal, jandarmii n-au mai luat foc. Ceva nu e în regulă, fie la ”Mariane”, fie la purtătorii de baston. S-or fi întors francezii la Liberte, Egalite, Fraternite, Plictisite, și pe noi nu ne-a anunțat nimeni? Hai că nu mai aveți niciun haz! Dacă ați ajuns ca pirandele voastre să le imite pe cotoarbele din spațiul sovietic de la mișcarea din buric ”Famen”, ați aruncat revoluția franceză în derizoriu. * Cu toate astea, febra ”vestelor galbene” a cuprins întreaga Românie. Incendierile se țin lanț. Mirosul de șorici a scos opoziția neortodoxă în stradă. * Atenți la observațiile de bun simț care le sunt aduse în această rubrică, cei doi lideri intergalactici, în sensul că habar n-au pe ce lume sunt, ai PRM au ieșit în public. Când a intrat în emisiune domnul Iovici, candidat al ecologiștilor la ultimele alegeri, partidul avea 2,4% în sondajele de opinie. Când a ieșit mai rămăsese cu 0,24% (a se vedea sondajul CURS de după evenimente!). Dar la televizor s-a cerut și domnul Popescu, că și el e om (e o exprimare generoasă)! Dacă va nimeri sediul televiziunii, va fi jalea de pe lume! La ieșire, dacă o va nimeri și pe aceasta, partidul va mai avea 0,0024%. Un partid, fie el și justițiar, care-și întinde boarfele pe sârma cu rufe murdare a televiziunilor de manipulare și știri false e sortit pierii. Așa se întâmplă când patrioții ce alcătuiesc acest partid atipic nu mișcă niciun deget ori de câte ori tot felul de pozne ale firii se maimuțăresc în numele lor. PRM e singurul partid din România cu doi președinți dar fără niciun cap. * ”Votul taie mai adânc decât sabia”, spunea Abraham Lincoln. Așa este, taie, dar dacă între timp mafia politică a îngenuncheat justiția, vei fi condamnat la crimă cu premeditare. Înțelegeți ce vă spun sau sunt prea subtil? * Vor crește pensiile speciale și salariile parlamentarilor. E inutil să-i mai întreb pe aleșii neamului dacă le este rușine. Iar să-i înjur nu este creștinește, da-le-aș clanță! * La meciul Ajax-Bayern Munchen, fiecare echipă a avut câte un jucător eliminat ceea ce l-a făcut pe distinsul comentator să concluzioneze: ”ambele echipe joacă în inferioritate numerică”. Față de cine, mă, maestre? De o a treia echipă? Bine că nu doare prostia că am revedea zilnic filmul ”Tarzan, omul maimuță”! * Deși, de regulă, în luna decembrie, oamenii omoară porci, un patruped din Botoșani a întors foaia și l-a trimis în lumea cealaltă pe stăpân. Că, vorba lui Ștefan Bănică, ”doar o dată-i Crăciunul”. * În București a fost prins în timpul serviciului un hoț de buzunare de 78 de ani. Nu, nu era domnul Meleșcanu, nu mai fiți răi! Totuși, o întrebare se impune: a fost mărită vârsta de pensionare pentru șmanglitori? Beneficiază de același regim ca magistrații? E pensiile speciale prea mici, ca să parafrazăm la întâmplare un parlamentar special? * Bevery Tyler, o profesoară de 40 de ani, își chema elevii la petreceri și, după cocteiluri cu alcool și droguri, le preda lecții de sexologie. Cum n-avea ceva mai bun la îndemână, se sacrifica dumneaei. Era carevasăzică material didactic. Ceea ce nu i-a deranjat deloc pe cei doi elevi, bucuroși că profesoara folosește metode moderne de predare. După cum lesne se poate constata, învățământul românesc mai are mult de tras până va ajunge sistemul american de educație. * Simona Halep a fost desemnată campioana mondială absolută din tenisul feminin pentru anul 2018. Bravo, fato! Să-ți ajute bunul Dumnezeu să fii campioană și la anul, să nu te mulțumești cu atât. Talentul neîntrebuințat e un furt. * Copiilor care petrec mai mult de șapte ore pe zi în fața unui ecran, li se subțiază cortexul, au stabilit specialiștii americanii de la NIH, după un studiu care a durat zece ani. Aceia care butonează mai mult de două ore zilnic obțin rezultate mai proaste la testele de limbă și logică. Nu e de glumă. Cât despre adulți, nu se spune nimic. În definitiv și ei sunt tot copii. Doar jucăriile sunt altele. * La concursul ”Vocea Cumetriei”, cea mai bună concurentă, Dora Gaitanovici, a ieșit pe locul doi. A câștigat un imitator mediocru al lui Michael Jackson, un fel de motănel căruia Smiley, din neatenție, sau de dragul spectacolului, i-a prins coada la ușă. Acum e clar că și în muzică e la fel ca în politică. Cum ar spune Cârpa Kaghebistă: muzică de cumetrie...* Marele, inegalabilul și inimitabilul Florin Piersic a fost servit de Patriarhul Daniel cu lichior de nuci. Acum nu știm dacă Prea-Fericitul a vrut să scoată bâzdâcii din Prea-Iubitul cert este că marele actor ar fi preferat un vin roșu de buturugă, că de, nu mai are nici el 75 de ani! * Oana Zăvoranu nu se droghează. Așa e ea, naturală. * Proiectul lui Iohannis, ”România educată”, e o colecție de platitudini, variante abramburistice, calcule matematice eronate...Pe scurt, vrăjeală ieftină. Singura inovație este interzicerea notei maxime la admiterea în liceu, elevul perfect nu va putea trece de 9,90! Fiindcă asta înseamnă dacă însumezi procentele (33%-teze naționale, 33%-media notelor de la gimnaziu, 33%-media evaluării naționale)! Ei, asta da schimbare în învățământ! * Totuși, de ce ”România educată”? Adică, acum e needucată? Klause, vezi că te aud colegii mei, pamfletarii, și te bagă în programul național de meditații și băut apă din clopot. * Naționala de handbal a României a ajuns în careul de ași al Europei. Și dacă nu se accidenta Cristina Neagu, împinsă de o unguroaică de 100 de kg coborâtă direct de pe Planeta maimuțelor, poate obținea mai mult. Oricum, felicitări! De ce nu suntem noi în careul de ași la sănătate, educație, dezvoltare economică, nivel de trai, speranță de viață? * Dacian Cioloș și-a păcălit adversarii politici, care-i tot puneau bețe-n roate cu înscrierea mișcării sale la Nebunariu, și a preluat un partid gata format, evident, tot la inițiativa sa. Deși nu părea, fostul membru al PUNR, e destul de abil. Cum ar zice admiratorii săi: e pe PLUS. * Așa au crezut și unii șmecheri ce se dădeau în spectacol prin Evul Mediu, și au cam luat-o pe autostrada spinării, că și atunci, ca și acum, fețele domnești, stipendiate de afară ca să jefuiască înăuntru, plăteau dobânzi mari setei de putere. * ”... Este adus pe tron Alexandru Coconul (1629-1630), fiul lui Radu Mihnea, care însă era varză, nu învățase nimic de la ta-su. D-aia nici n-a avut zile multe, murind la doar 21 de ani, de moarte naturală. Adică ierburile din care a fost fabricată otrava erau mai eco decât mișcarea ”Uniți, salvăm un rahat”. Moise Movilă (1630-1631), fiul lui Simion Movilă și totodată cumnatul lui Alexandru Coconul, era un om blând care, printre alte inițiative populiste, construia case pentru săraci, ca să aibă turcii ce incendia, că ăștia, neținând cont de meandrele concretului, își cam făceau de cap prin țară nedând socoteală nimănui. Acum nu știu dacă erau mână în mână cu domnul ca să aibă ăla tot timpul front de lucru pentru constructori, cert este că realitatea era destul de aiurea pentru pompieri și pentru adversarii încălzirii globale cărora li se dădea apă la moară. Alexandru Iliaș (1631-1633) se pune cu birul pe țară, sfătuit de grecii din jurul său, mari specialiști în a provoca crize economice peste tot pe unde aterizau ca un nor de lăcuste. La plecarea survenită ca urmare a jafului generalizat, dar bine organizat, în șesul Bahluiului, este înconjurat de o mulțime furioasă căreia i-l oferă cadou, în schimbul eliberării drumului, pe sfetnicul Venelli. Este ciopârțit în doi timpi și trei mișcări cu topoarele, lucru absolut firesc pentru acea zonă geografică. În completare, au mai tocat câțiva grecotei de rang inferior, dar Iliaș este lăsat să meargă la Stambul, unde va trăi din osânză până în 1666 (Ptiu, drace!). Fraierul de Miron Barnowski, care avea o viață de belfer la moșia lui de lângă Camenița, se duce la Stambul cu gândul să se întoarcă la putere. ”Că dulce este domnia din Moldova”, după cum aproape poetic se exprima el. Punând gheara pe distinsa-i personalitate, turcii îl execută în doi timpi și trei mișcări pa Barnowski, despre care nici nu știu ce să cred, dacă a fost un domn bun sau unul nașpa. Dar o să mă gândesc și-am să vă spun altădată că vine peste mine, din nou, blândul Moise Movilă (1633-1634), care, însă, nu stă nici cât capra la țap, fiindcă este nevoit să se retragă, însoțit de 1400 de ostași, în Polonia, fiindcă avea o frică paralizantă de lup. Acolo va trăi până când va muri, dacă îmi aduc bine aminte, chiar în vremea lui Dabija. De ce a murit tocmai în vremea lui Dabija? Ei, asta-i ? Prea vă roade grija?!” * Promoușăn: Băi aceștia, ați auzit de Vasile Lupu? Da!!! Bine, atunci data viitoare o să vă povestesc despre Matei Basarab...
CONTELE DE MONTE-CRISTO
16 DECEMBRIE 2018
Au trecut 29 de ani de la lovitura de stat din decembrie 1989. Așa cum spunea un om de spirit, ”revoluțiile sunt începute de naivi, continuate de intriganți și exploatate de escroci”. Ceea ce s-a și întâmplat în spațiul carpato-danubiano-mafiotic. * Istoria l-a răzbunat pe Ceaușescu, președintele considerat de mulți români drept cea mai importantă personalitate istorică a ultimilor 100 de ani. În schimb, i-a călcat în picioare pe cei mulți, nevoiți să-și părăsească țara în căutarea supraviețuirii sau să accepte, cu capul plecat, pomenile guvernamentale. * Pentru borfași, România a devenit raiul pe pământ. Pot să fure, să mintă, să batjocorească, fără teama de a fi pedepsiți cu adevărat. Cei aproximativ 16 000 de milionari îi țin cu capul la picior pe cei 20 de milioane de români. * Politica a devenit raiul curvelor de orice fel. E răul suprem, buba din care țâșnește periodic puroiul fărădelegii. * În rest, la 29 de ani de când naivii au crezut că l-au luat pe Dumnezeu de un picior, demonii răului sufocă România. Dintr-o țară a speranței, a bucuriei reținute și a bunăstării relative, am devenit arealul tristeții, sărăciei și lipsei de orizont. Dar lucrurile n-or să meargă așa la nesfârșit. Va veni ziua socotelii, să fiți siguri! Vom alunga dihorii din casa noastră, vom mătura ograda și vom arde toate gunoaiele. Altă cale nu există. * 467. 500 de români cu studii superioare (2,38% din totalul populației) au ales calea străinătății în ultima vreme. Planul de guvernare-emigrare a fost depășit. Cu cât pleacă mai mulți oameni deștepți, cu atât le va fi mai ușor politicienilor să mintă, să fure, să manipuleze, să umilească, să stea cu talpa pe jugulara Națiunii. România e ca un corp uman din care țâșnește sângele în toate direcțiile. Și nu-i niciun doctor dispus să oprească sângerarea. * Doar 15% dintre spitalele românești respectă criteriile internaționale de sănătate. Restul sunt laboratoare ale morții. Intră omul cu o boală și iese cu zece. Dacă mai iese. * Opoziția acuză guvernarea că ar fi cea mai slabă din ultimii 100 de ani. Cu toate astea nu poate să o înlăture. Se pare că avem și cea mai slabă Opoziție din ultimul veac. Vorba proverbului: toate bubele rele în Windows-ul babei mele... * La Paris, vestele galbene au scos la înaintare artileria grea. Câteva femei la bustul gol, ”Marianele”, i-au luat în piepturile generoase pe jandarmi. În mod paradoxal, jandarmii n-au mai luat foc. Ceva nu e în regulă, fie la ”Mariane”, fie la purtătorii de baston. S-or fi întors francezii la Liberte, Egalite, Fraternite, Plictisite, și pe noi nu ne-a anunțat nimeni? Hai că nu mai aveți niciun haz! Dacă ați ajuns ca pirandele voastre să le imite pe cotoarbele din spațiul sovietic de la mișcarea din buric ”Famen”, ați aruncat revoluția franceză în derizoriu. * Cu toate astea, febra ”vestelor galbene” a cuprins întreaga Românie. Incendierile se țin lanț. Mirosul de șorici a scos opoziția neortodoxă în stradă. * Atenți la observațiile de bun simț care le sunt aduse în această rubrică, cei doi lideri intergalactici, în sensul că habar n-au pe ce lume sunt, ai PRM au ieșit în public. Când a intrat în emisiune domnul Iovici, candidat al ecologiștilor la ultimele alegeri, partidul avea 2,4% în sondajele de opinie. Când a ieșit mai rămăsese cu 0,24% (a se vedea sondajul CURS de după evenimente!). Dar la televizor s-a cerut și domnul Popescu, că și el e om (e o exprimare generoasă)! Dacă va nimeri sediul televiziunii, va fi jalea de pe lume! La ieșire, dacă o va nimeri și pe aceasta, partidul va mai avea 0,0024%. Un partid, fie el și justițiar, care-și întinde boarfele pe sârma cu rufe murdare a televiziunilor de manipulare și știri false e sortit pierii. Așa se întâmplă când patrioții ce alcătuiesc acest partid atipic nu mișcă niciun deget ori de câte ori tot felul de pozne ale firii se maimuțăresc în numele lor. PRM e singurul partid din România cu doi președinți dar fără niciun cap. * ”Votul taie mai adânc decât sabia”, spunea Abraham Lincoln. Așa este, taie, dar dacă între timp mafia politică a îngenuncheat justiția, vei fi condamnat la crimă cu premeditare. Înțelegeți ce vă spun sau sunt prea subtil? * Vor crește pensiile speciale și salariile parlamentarilor. E inutil să-i mai întreb pe aleșii neamului dacă le este rușine. Iar să-i înjur nu este creștinește, da-le-aș clanță! * La meciul Ajax-Bayern Munchen, fiecare echipă a avut câte un jucător eliminat ceea ce l-a făcut pe distinsul comentator să concluzioneze: ”ambele echipe joacă în inferioritate numerică”. Față de cine, mă, maestre? De o a treia echipă? Bine că nu doare prostia că am revedea zilnic filmul ”Tarzan, omul maimuță”! * Deși, de regulă, în luna decembrie, oamenii omoară porci, un patruped din Botoșani a întors foaia și l-a trimis în lumea cealaltă pe stăpân. Că, vorba lui Ștefan Bănică, ”doar o dată-i Crăciunul”. * În București a fost prins în timpul serviciului un hoț de buzunare de 78 de ani. Nu, nu era domnul Meleșcanu, nu mai fiți răi! Totuși, o întrebare se impune: a fost mărită vârsta de pensionare pentru șmanglitori? Beneficiază de același regim ca magistrații? E pensiile speciale prea mici, ca să parafrazăm la întâmplare un parlamentar special? * Bevery Tyler, o profesoară de 40 de ani, își chema elevii la petreceri și, după cocteiluri cu alcool și droguri, le preda lecții de sexologie. Cum n-avea ceva mai bun la îndemână, se sacrifica dumneaei. Era carevasăzică material didactic. Ceea ce nu i-a deranjat deloc pe cei doi elevi, bucuroși că profesoara folosește metode moderne de predare. După cum lesne se poate constata, învățământul românesc mai are mult de tras până va ajunge sistemul american de educație. * Simona Halep a fost desemnată campioana mondială absolută din tenisul feminin pentru anul 2018. Bravo, fato! Să-ți ajute bunul Dumnezeu să fii campioană și la anul, să nu te mulțumești cu atât. Talentul neîntrebuințat e un furt. * Copiilor care petrec mai mult de șapte ore pe zi în fața unui ecran, li se subțiază cortexul, au stabilit specialiștii americanii de la NIH, după un studiu care a durat zece ani. Aceia care butonează mai mult de două ore zilnic obțin rezultate mai proaste la testele de limbă și logică. Nu e de glumă. Cât despre adulți, nu se spune nimic. În definitiv și ei sunt tot copii. Doar jucăriile sunt altele. * La concursul ”Vocea Cumetriei”, cea mai bună concurentă, Dora Gaitanovici, a ieșit pe locul doi. A câștigat un imitator mediocru al lui Michael Jackson, un fel de motănel căruia Smiley, din neatenție, sau de dragul spectacolului, i-a prins coada la ușă. Acum e clar că și în muzică e la fel ca în politică. Cum ar spune Cârpa Kaghebistă: muzică de cumetrie...* Marele, inegalabilul și inimitabilul Florin Piersic a fost servit de Patriarhul Daniel cu lichior de nuci. Acum nu știm dacă Prea-Fericitul a vrut să scoată bâzdâcii din Prea-Iubitul cert este că marele actor ar fi preferat un vin roșu de buturugă, că de, nu mai are nici el 75 de ani! * Oana Zăvoranu nu se droghează. Așa e ea, naturală. * Proiectul lui Iohannis, ”România educată”, e o colecție de platitudini, variante abramburistice, calcule matematice eronate...Pe scurt, vrăjeală ieftină. Singura inovație este interzicerea notei maxime la admiterea în liceu, elevul perfect nu va putea trece de 9,90! Fiindcă asta înseamnă dacă însumezi procentele (33%-teze naționale, 33%-media notelor de la gimnaziu, 33%-media evaluării naționale)! Ei, asta da schimbare în învățământ! * Totuși, de ce ”România educată”? Adică, acum e needucată? Klause, vezi că te aud colegii mei, pamfletarii, și te bagă în programul național de meditații și băut apă din clopot. * Naționala de handbal a României a ajuns în careul de ași al Europei. Și dacă nu se accidenta Cristina Neagu, împinsă de o unguroaică de 100 de kg coborâtă direct de pe Planeta maimuțelor, poate obținea mai mult. Oricum, felicitări! De ce nu suntem noi în careul de ași la sănătate, educație, dezvoltare economică, nivel de trai, speranță de viață? * Dacian Cioloș și-a păcălit adversarii politici, care-i tot puneau bețe-n roate cu înscrierea mișcării sale la Nebunariu, și a preluat un partid gata format, evident, tot la inițiativa sa. Deși nu părea, fostul membru al PUNR, e destul de abil. Cum ar zice admiratorii săi: e pe PLUS. * Așa au crezut și unii șmecheri ce se dădeau în spectacol prin Evul Mediu, și au cam luat-o pe autostrada spinării, că și atunci, ca și acum, fețele domnești, stipendiate de afară ca să jefuiască înăuntru, plăteau dobânzi mari setei de putere. * ”... Este adus pe tron Alexandru Coconul (1629-1630), fiul lui Radu Mihnea, care însă era varză, nu învățase nimic de la ta-su. D-aia nici n-a avut zile multe, murind la doar 21 de ani, de moarte naturală. Adică ierburile din care a fost fabricată otrava erau mai eco decât mișcarea ”Uniți, salvăm un rahat”. Moise Movilă (1630-1631), fiul lui Simion Movilă și totodată cumnatul lui Alexandru Coconul, era un om blând care, printre alte inițiative populiste, construia case pentru săraci, ca să aibă turcii ce incendia, că ăștia, neținând cont de meandrele concretului, își cam făceau de cap prin țară nedând socoteală nimănui. Acum nu știu dacă erau mână în mână cu domnul ca să aibă ăla tot timpul front de lucru pentru constructori, cert este că realitatea era destul de aiurea pentru pompieri și pentru adversarii încălzirii globale cărora li se dădea apă la moară. Alexandru Iliaș (1631-1633) se pune cu birul pe țară, sfătuit de grecii din jurul său, mari specialiști în a provoca crize economice peste tot pe unde aterizau ca un nor de lăcuste. La plecarea survenită ca urmare a jafului generalizat, dar bine organizat, în șesul Bahluiului, este înconjurat de o mulțime furioasă căreia i-l oferă cadou, în schimbul eliberării drumului, pe sfetnicul Venelli. Este ciopârțit în doi timpi și trei mișcări cu topoarele, lucru absolut firesc pentru acea zonă geografică. În completare, au mai tocat câțiva grecotei de rang inferior, dar Iliaș este lăsat să meargă la Stambul, unde va trăi din osânză până în 1666 (Ptiu, drace!). Fraierul de Miron Barnowski, care avea o viață de belfer la moșia lui de lângă Camenița, se duce la Stambul cu gândul să se întoarcă la putere. ”Că dulce este domnia din Moldova”, după cum aproape poetic se exprima el. Punând gheara pe distinsa-i personalitate, turcii îl execută în doi timpi și trei mișcări pa Barnowski, despre care nici nu știu ce să cred, dacă a fost un domn bun sau unul nașpa. Dar o să mă gândesc și-am să vă spun altădată că vine peste mine, din nou, blândul Moise Movilă (1633-1634), care, însă, nu stă nici cât capra la țap, fiindcă este nevoit să se retragă, însoțit de 1400 de ostași, în Polonia, fiindcă avea o frică paralizantă de lup. Acolo va trăi până când va muri, dacă îmi aduc bine aminte, chiar în vremea lui Dabija. De ce a murit tocmai în vremea lui Dabija? Ei, asta-i ? Prea vă roade grija?!” * Promoușăn: Băi aceștia, ați auzit de Vasile Lupu? Da!!! Bine, atunci data viitoare o să vă povestesc despre Matei Basarab...
CONTELE DE MONTE-CRISTO
16 DECEMBRIE 2018
Ți-am fost într-adevăr
Nimic din ce am spus n-a fost minciună,
nimic din ce s-a spus n-a fost întâmplător,
chiar dacă sufletul mi-a fost pavat cu brumă
am fost al tău într-adevăr
Ai fost și tu un colț mirat de cer
de zborul ce întinderea-i străbate,
și ți-am fost vară când ți-era mai ger
și te îndreptai, fără să știi, spre moarte
Cu toate aceste magice chemări
ce ți-au adus în ochii triști lumina,
din îndoieli au renăscut plecări
și te-ai strivit de ziduri vechi, străina
Dar nu, nimic din ce s-a spus n-a fost minciună
chiar dacă viața are gust de fiere,
chiar dacă-n sânge reci alarme sună,
ți-am fost într-adevăr, mi-ai fost durere...
16 decembrie 2018
nimic din ce s-a spus n-a fost întâmplător,
chiar dacă sufletul mi-a fost pavat cu brumă
am fost al tău într-adevăr
Ai fost și tu un colț mirat de cer
de zborul ce întinderea-i străbate,
și ți-am fost vară când ți-era mai ger
și te îndreptai, fără să știi, spre moarte
Cu toate aceste magice chemări
ce ți-au adus în ochii triști lumina,
din îndoieli au renăscut plecări
și te-ai strivit de ziduri vechi, străina
Dar nu, nimic din ce s-a spus n-a fost minciună
chiar dacă viața are gust de fiere,
chiar dacă-n sânge reci alarme sună,
ți-am fost într-adevăr, mi-ai fost durere...
16 decembrie 2018
sâmbătă, 15 decembrie 2018
Ninge în Carpați, iubito...
Ninge în Carpați, iubito, ninge cu hemoglobine,
Nu mai e nicio cărare de la mine pân la tine,
Nicio altă urmă ninsă sufletul nu vrea să vadă,
Unde-am mers desculți prin iarbă, e acum numai zăpadă
Urșii stau la gura sobei doborâți de reumatism,
Ninge ca-n poemul clasic impregnat de romantism,
S-au ascuns sub streșini vrăbii, zgribulite și absente,
Ninge în Carpați, iubito, ca în viețile recente
Trec prin sânge nostalgii, vin corăbii din ninsoare,
Ochii râd de bucurie, inima mai tare doare,
Nu se știe ce se-ntâmplă cu destinul răstignit,
Ninge azi cu inocență peste muntele vrăjit
Trec copii cu sănii mici dinspre case spre colină,
Dintr-odată mă izbește drept în suflet o lumină,
Mă iau după ei cuminte poate unii or să mă lase
Să mă dau cu săniuța, să-mi scot grijile din oase
Să mă-ntorc în mine însumi dintre plecările reci,
Să nu mă recunoști când prin mine-ai să mai treci.
E-un miracol că-ntre noi iernile frumoase sunt,
Că acoperă deodată tot pustiul de pământ
O să facem în oglindă niște oameni de zăpadă,
Ne-or privi adânc în suflet și nimicul or să-l roadă,
S-or topi până la urmă sub asaltul fratricid,
Golul lumii indecente se va umple cu alt vid
Până atunci să nu fim triști, tot murim ca niște fulgi,
Poate căutându-ți raiul tu din urmă-ai să te-ajungi.
În Carpați, iubito, ninge, ninge cu hemoglobine,
Nu mai e nicio cărare de la mine pân la tine
15 decembrie 2018
Nu mai e nicio cărare de la mine pân la tine,
Nicio altă urmă ninsă sufletul nu vrea să vadă,
Unde-am mers desculți prin iarbă, e acum numai zăpadă
Urșii stau la gura sobei doborâți de reumatism,
Ninge ca-n poemul clasic impregnat de romantism,
S-au ascuns sub streșini vrăbii, zgribulite și absente,
Ninge în Carpați, iubito, ca în viețile recente
Trec prin sânge nostalgii, vin corăbii din ninsoare,
Ochii râd de bucurie, inima mai tare doare,
Nu se știe ce se-ntâmplă cu destinul răstignit,
Ninge azi cu inocență peste muntele vrăjit
Trec copii cu sănii mici dinspre case spre colină,
Dintr-odată mă izbește drept în suflet o lumină,
Mă iau după ei cuminte poate unii or să mă lase
Să mă dau cu săniuța, să-mi scot grijile din oase
Să mă-ntorc în mine însumi dintre plecările reci,
Să nu mă recunoști când prin mine-ai să mai treci.
E-un miracol că-ntre noi iernile frumoase sunt,
Că acoperă deodată tot pustiul de pământ
O să facem în oglindă niște oameni de zăpadă,
Ne-or privi adânc în suflet și nimicul or să-l roadă,
S-or topi până la urmă sub asaltul fratricid,
Golul lumii indecente se va umple cu alt vid
Până atunci să nu fim triști, tot murim ca niște fulgi,
Poate căutându-ți raiul tu din urmă-ai să te-ajungi.
În Carpați, iubito, ninge, ninge cu hemoglobine,
Nu mai e nicio cărare de la mine pân la tine
15 decembrie 2018
marți, 11 decembrie 2018
Sfârșitul vânătorii de fluturi
Nimic nu prevestea furtuna;
brazii priveau uimiți pe fereastră,
îngeri îmbrățișați
adormiseră în mansarda albastră
Aerul mirosea a toamnă târzie,
devenise timp melodios,
din această alchimie
a evadat omul frumos
”Începe iarna”, ai spus,
”...se încheie vânătoarea de fluturi.
Nu întoarce capul, ne privește Iisus,
să punem între noi imposibile scuturi!”
Drumurile încuiate în soare
s-au prăbușit instantaneu în sânge,
amintirea sfâșietoare
se zbate-n țesuturi și plânge
A mai bătut austrul o vreme,
copacii au devenit oameni triști,
sufletul a strigat: ”Nu te teme,
știai că, de fapt, nu exiști!
Ai știut de atunci c-ai murit,
de ce ai vrut să te îneci în cuvinte?
prea ușor te-a ucis ce-ai iubit,
mergi înapoi, e dezastru înainte...”
Și-atunci toți fluturii au zburat
din închisoarea sufletului meu,
și vânătorii au plecat
să-l execute și pe Dumnezeu...
10 decembrie 2018
brazii priveau uimiți pe fereastră,
îngeri îmbrățișați
adormiseră în mansarda albastră
Aerul mirosea a toamnă târzie,
devenise timp melodios,
din această alchimie
a evadat omul frumos
”Începe iarna”, ai spus,
”...se încheie vânătoarea de fluturi.
Nu întoarce capul, ne privește Iisus,
să punem între noi imposibile scuturi!”
Drumurile încuiate în soare
s-au prăbușit instantaneu în sânge,
amintirea sfâșietoare
se zbate-n țesuturi și plânge
A mai bătut austrul o vreme,
copacii au devenit oameni triști,
sufletul a strigat: ”Nu te teme,
știai că, de fapt, nu exiști!
Ai știut de atunci c-ai murit,
de ce ai vrut să te îneci în cuvinte?
prea ușor te-a ucis ce-ai iubit,
mergi înapoi, e dezastru înainte...”
Și-atunci toți fluturii au zburat
din închisoarea sufletului meu,
și vânătorii au plecat
să-l execute și pe Dumnezeu...
10 decembrie 2018
luni, 10 decembrie 2018
Te vei gândi că poate dorm
Eu voi pleca, tu vei pleca
și vor rămâne-n urmă
doar pașii noștri întorși invers
prin care amintirea scurmă
la margine de univers
Cu cât ne vom îndepărta plecând
vom fi cu câte-un pas și mai aproape,
pământu-acesta e rotund
și n-are cine să ne scape
de-aceste îndepărtări demult propuse,
de toamne ce-au lovit intempestiv,
hai, ia-ne și pe noi, Iisuse,
iubirea-n moarte e un laitmotiv!
Cu cât ne-om bate cuiele mai tare
cu-atât va crește între noi un dor,
ne-om îngropa în munți de sare
și vom muri într-adevăr
Și în cortegii funerare ninse
unul spre altul vom porni,
și printre lumânări aprinse
definitiv ne vom iubi
Și de atâta rece irosire
se va-ntrista cerul înaltul,
tot căutând pretexte de iubire
vom reporni unul spre altul
Mă vei găsi strivit sub flori
și vei gândi că poate dorm,
călăuzită de cocori
printr-un tunel de dor, enorm
Și-atunci, înlăcrimat de boli lumești
din mine înspre tine voi porni-o,
la fel ca-n vechile povești
în care nu ne-am spus adio
9 decembrie 2018
și vor rămâne-n urmă
doar pașii noștri întorși invers
prin care amintirea scurmă
la margine de univers
Cu cât ne vom îndepărta plecând
vom fi cu câte-un pas și mai aproape,
pământu-acesta e rotund
și n-are cine să ne scape
de-aceste îndepărtări demult propuse,
de toamne ce-au lovit intempestiv,
hai, ia-ne și pe noi, Iisuse,
iubirea-n moarte e un laitmotiv!
Cu cât ne-om bate cuiele mai tare
cu-atât va crește între noi un dor,
ne-om îngropa în munți de sare
și vom muri într-adevăr
Și în cortegii funerare ninse
unul spre altul vom porni,
și printre lumânări aprinse
definitiv ne vom iubi
Și de atâta rece irosire
se va-ntrista cerul înaltul,
tot căutând pretexte de iubire
vom reporni unul spre altul
Mă vei găsi strivit sub flori
și vei gândi că poate dorm,
călăuzită de cocori
printr-un tunel de dor, enorm
Și-atunci, înlăcrimat de boli lumești
din mine înspre tine voi porni-o,
la fel ca-n vechile povești
în care nu ne-am spus adio
9 decembrie 2018
duminică, 9 decembrie 2018
SĂPTĂMÂNA PE SCURT (149)
Ceaușescu, cel mai mare rege al României * Iubirile Laviniei Șandru * Agenda nesimțirii * Cel mai bun fotbalist din vremea lui Messi * Țintă pentru ruși * Teatru pe butoaiele burții * Haiducii de rât nou * Ce n-a văzut Parisul! * Oameni și șoareci * Puneți mâna pe carte! * Viorica nu iubește chestiile mici * Băsexule, marș la școala de corecție! * Ai Mercedes? Ales-bules! * Cine a-nghițit gutuile * Pablic releișăn în Evul Mediu
Un studiu sociologic efectuat în aceste zile a stabilit clasamentul personalităților istorice și culturale ale ultimilor 100 de ani. La personalități istorice pe prima poziție s-a clasat Nicolae Ceaușescu (26,6%), urmat de regele Mihai (21,4%), Carol I și Carol al II-lea. După cum lesne se poate constata, Nicolae Ceaușescu este considerat cel mai mare rege al României. Nu degeaba a primit el sceptrul acela de aur când a fost ales primul președinte al României de-a căzut în butoiul cu admirație Salvador Dali ! Și câtă dreptate a avut când, în fața călăilor săi, a spus: ”Istoria mă va răzbuna!” * La personalități culturale clasamentul arată astfel: Constantin Brâncuși (30,3%), George Enescu (18,5%), Nicolae Iorga (8,8%), Mircea Eliade (6,2%) și Gheorghe Zamfir (6,1%). Din invidie sau pur și simplu din neatenție a fost scăpat din vedere Contele de Monte-Cristo. Popor nerecunoscător, nu-ți va rămâne nici cerneala mea ce se va scurge pe Apa Sâmbetei din călimara inimii...* Lavinia Șandru o iubește la nemurire pe Viorica Dăncilă. Cică vrea s-o ia acasă. Nici nu-i de mirare după ce a fost măritată cu Dragoș Vâlcov! Ce s-o mai dăm cotită, Lavinia este o adevărată martiră a iubirii, o Ană modernă îngropată în zidurile surpate ale TVR. * Secretariatul General al Guvernului a achiziționat (a se citi: hașmanglit), la sfârșitul lunii novembăr, vorba lui Petre Daea, 100 de agende în valoare de 750 de lei fiecare. Obiectele sunt personalizate, din piele de parlamentar (a se citi: privitor la poarta nouă) și au încastrată pe copertă sigla Guvernului României. Cum ar spune poporul român, jefuit la drumul mare: ”și mâna Toni Greblă se făcu!” * Dar distinșii bandiți nu s-au mulțumit cu atât; au târguit și d-ale gurii, de parcă veneau din Sahel. Coșurile de nuiele au înghițit hulpave alte zeci de mii de lei. Măi, copii ai durerii, ce-aveți, ați căpiat? În țara asta, părăsită de cinci milioane de români, peste 200 000 de copii se culcă flămânzi în fiecare seară. Chiar nu mai aveți niciun pic de rușine? * După ce timp de zece ani Balonul de Aur a fost confiscat de Messi și Ronaldo, anul acesta l-a primit croatul Modrici. Un fotbalist bun, nimic de zis, dar departe de talentul celor doi. În viziunea votanților, Messi a fost pe locul cinci! Chiar dacă a fost premiată performanța din competițiile supreme, Liga Campionilor și Campionatul Mondial, fără dubii, tot Messi a fost cel mai bun jucător. Urmat de Ronaldo. Când se va trage linie, muncitorul și talentatul Modrici nu va fi în primii cinci jucători care au alergat după minge ca să-i dea cu piciorul de pe vremea când se jucau cu adversarii Messi și Ronaldo. * ”România e o țintă pentru Rusia”, a amenințat șeful Statului Major Rus, dacă americanii denunță Tratatul de Neproliferare Nucleară. De unde ni se trage? De la scutul de la Deveselu, care nici măcar nu-i vreo mare scofală. Ceva e putred în politica externă a României. Nu vă gândiți numai la domnul Meleșcanu... * Teatrul pe butoaiele burților revărsate peste curele a mai dat o reprezentație în Camera Desfrâului Național. Mai nou, fiecare mâncător de șaorma cu de toate are microfonul lui, boxa lui (nu vă bucurați zadarnic, nu e vorba despre boxa aia!), spiciul lui, președintele lui. Exact ca la Școala de Dansuri din Buric și Bune Maniere de la Socola. * Au apărut haiducii de rât nou. Iau de la săraci și dau la bogați. În fruntea lor se află Dragnea și Iohannis. * În 2018, în România au avut loc cele mai mari creșteri. Ho, doamnelor, nu vă bucurați, creșterile au fost doar de prețuri! Benzina costă cât în Franța, numai că acolo salariul mediu (2225 de euro) este de patru ori mai mare decât în notre pays. Cu toate astea, francezii au ieșit în stradă să protesteze în timp ce ai noștri ca brazii uscați se benoclează la tembelizor. D-aia s-o fi zicând despre noi că suntem proști de buni?! Dar nu vă povestesc că imediat cum Mafia politico-economico a aflat că documentez un material pe această temă a scăzut prețul benzinei! Păi vedeți? Credeați că-i lăsăm de capul lor?! * Dar, revenind la Paris, nu cred că-i mai arde vreunui cățel să poarte deasupra noadei vreun covrig câtă vreme ”vestele galbene” incendiază orașul- lumină. Pretextul a fost scumpirea motorinei, dar adevărul e că Franța nu prea mai e a francezilor. Acolo s-a copt, timp de decenii, o bubă care e pe cale să se spargă. Migrația excesivă a unei populații needucate, cu principii și valori diferite, stă la baza revoltei. Pericolul e altul. În materie de modă, sărut franțuzesc și revoluții, Parisul a dat întotdeauna tonul. Dacă mișcarea se va extinde și la București (deja a cuprins orașe din Belgia, Olanda ș.a.) înseamnă că printre vestele galbene s-a aflat și Nicolae Bălcescu. * România este considerată cea mai religioasă țară din Europa. Cetățenii merg la biserică, plătesc acatiste, se roagă cu pioșenie, după care bârfesc, pizmuiesc, îi umilesc pe cei din jur. Nu toți, cea mai mare parte. Oricum, din cei 44% dintre români care se roagă zilnic, 90% se roagă de partener: să nu mai bea, să nu mai parieze, să nu mai sforăie...* Șoferii unor ambulanțe din Corabia au furat combustibilul propriilor mașini și n-au mai ajuns la timp la bolnavi. Procurorii susțin că opt oameni au murit din această cauză! Ce țară e asta, fraților?! Cum de ne-am degradat în halul ăsta? Suntem oameni sau șobolani? * Citiți și vă cruciți! Cică Mihai Viteazul a intrat la Alba Iulia la 1 noiembrie 1859, iar Horea și Cloșca au fost trași pe roată în 1784! Probabil, Mihai ar fi intrat în 1859 dacă n-ar fi decedat mortal încă din 1601, la aproape doi ani după ce intrase triumfal în Alba Iulia (la 1 noiembrie 1599)! Cât despre Horea și Cloșca, omorâți taman în paginile revistei ”România Mare” (mai pune mâna pe carte, nea Geo, că nu te mușcă!) la 1784, au fost martirizați la 28 februarie 1785. Ehei, dacă ar durea prostia! * Din gândirea domnului doctor Victor Ponta: ”Portarii sunt mai stabili în România decât miniștrii”. Normal, concurența e mai mică. * Viorica de la Clejani s-a dezbrăcat de caracterul ei proverbial și l-a avertizat pe Codin Maticiuc, citez cu emoție, ”un gras mic cu penis mic”, că o să-l bată ca pe covoare. Noi nu știm cine este Codin (dintr-un cântec de-al lui Dolănescu aflasem că murise într-un accident silvic, dar se pare că are șapte vieți în pieptu-i de aramă!), de Viorica parcă am auzit ceva pe la știri, totuși, ce-o fi având de împărțit cu nefericitul? Ce-i vinovat băiatul că n-a plouat în anul ăla? Păi dacă vrei să bați indivizi cu chestii mititele, mergi la Palatul Victoria Socialismului de Cumetrie și Desfrâu! Du-te la Palatul Parlamentului! Ia-i la poceală indiferent de orientarea politico-sexuală! După ce te plictisești de pozne ale firii și vrei să apuci problema altfel, trimite SMS-uri patrioților români! * Prima cauză a morții tinerilor din întreaga lume este accidentul rutier. Mare păcat! * Potrivit unui studiual cercetătoarelor britanice, bărbații devin adulți la 54 de ani. După care, cocoșați de responsabilități, redevin copii. Despre femei nu se suflă o vorbă...* ”Sper că instituțiile statului român nu vor acționa ca pe vremea când eram pașalâc turcesc”, s-a trezit, pardon de expresie, din beția cuvintelor, Traian Băsexu, care compătimește cu un ziarist turc aciuiat prin zona noastră crepusculară. Ia spune-ne, prea-înțeleptule, că nimeni n-a învățat carte ca dumneata, când am fost pașalâc turcesc? Of, of, se vede că nici Școala de Corecție nu ți-a dat de cap! * Autoritățile germane au suspendat plățile către țiganii care-și ridicau ajutoarele sociale după ce coborau din Mercedesuri proprietate personală. Rasiști mai sunt nemții: urăsc trântorii! * Într-o atmosferă de înaltă sărbătoare prilejuită de aducerea în Capitală a câtorva lăzi de gutui, în Sectorul 6 s-a desfășurat ședința nemaipomenită a unuia dintre birourile de conducere ale PRM (fiindcă, vorba unor distinși vorbitori, ”e două”). S-au vorbit discuții, s-au discutat vorbe de clacă, s-au mai dat afară (din obișnuință) niște oameni, inclusiv soțul Savei Negrean-Brudașcu, a fost ascultată cu deosebită emoție și dispreț propunerea unui șmecher de a trece toată gașca de jucării stricate la un așa zis Partid Masturbator, s-au mai înjurat ca la ușa cortului dușmanii din celălalt Birou Executiv și s-a stabilit ca în fiecare zi, dimineața, la prânz și seara, președintele interimar și intergalactic să se pupe-n sistemul de operare până-i vine mintea la cap. Ceea ce, evident, e puțin probabil fiindcă și mintea aia trebuie să vină de undeva. La final, fiecărui participant i s-a dat posibilitatea să consume gutui. Dar cum liderul interimar și apocaliptic are o dexteritate ceva de speriat, cei mai mulți au rămas cu buzele umflate. Nu se așteptau ca marele zbârlit să înghită atâtea gutui * Obiceiul ăsta cu înghițitul gutuia e mai vechi după cum scrie în ”Istoria necenzurată a românilor”: ”După megașoul Elisabetei cu leșii, moldovenii și turcii, este adus în Moldova, ca s-o pună cât de cât pe labele din față, eternul Radu Mihnea (1616-1619) care după numai trei ani cere pensionarea anticipată - ei îi ziceau mazilire - pe caz de boală, cu niște certificate medicale false din care se hlizea la comisia Ministerului Nesănătății o ciudată boală de ochi. Adică nu-și prea vedea bine viitorul că lucrurile erau cam complicate în Moldova. Pe locul mortului ajunge domn un aventurier de teapa lui Despot, un mavrovlah, adică un român de pe coasta dalmată, pe nume Gaspar Grațiani (1619-1620). Ăsta nu știa limba țării - nici nu era simplu - și avea un tălmaci crețuliu, cu rezidența nepermanentă la Poarta Albă, pe numele său de lingvist, George Fecali. Cum nici ăsta nu știa limba țării au trecut în doi timpi și trei mișcări de partea polonilor crezând că se exprimă mai ușor, dar neținând cont de aspectul nesemnificativ că turcii îi făcuseră oameni. Așa că otomanii vin, conform tradiției, cu o oaste bine instruită și la Țuțora îl fac de băcănie pe Grațiani care reușește să treacă Prutul însoțit de niște boieri credincioși, Șeptilici și Goia, care nu scapă oportunitatea de a-l omorî. Noul domn, Alexandru Iliaș (1620-1621), îi pedepsește pe criminali tăindu-le capetele și aruncându-le stârvurile în ieșitoare. (Prin ieșitoare vă rog să înțelegeți acel loc în care până și Klaus Johannis se duce singur în vacanță.) Birurile grele și proasta administrare a țării aduc rapid mazilirea și revenirea pe tron a lui Ștefan Tomșa (1621-1623) care, între timp, la solicitarea sultanului, se căsătorise cu văduva unui grec foarte bogat, fată bună dar urâtă cu spume. În acest mandat n-a mai tăiat la boieri că nu prea mai avea pe cine... Ia să vedem dacă ghiciți cine se întoarce pe tron? Exact, Radu Mihnea (1623-1626), pe care atât îl respectau turcii pentru diplomația lui de-a dreptul machiavelică încât ar fi fost mare minune să nu moară ca tot omul, pe tronul lui. Acu nu știu dacă-i trecuse boala de ochi sau i s-a părut că ar mai fi ceva de furat prin Moldova, cert este că a avut un P.R. de excepție; Miron Costin, dacă ar fi putut călători în timp, l-ar fi luat acasă la el și l-ar fi pus pe birou să-i pupe târlicii non-stop, atât de mult îl iubea și-l lăuda în slove meșteșugite. Că, sincer să fiu, era destul de priceput la libidinoșenii cronicarul când avea vreun interes pecuniar. Încântat că domnitorul găvărea în greacă, turcă, latină și italiană - altminteri nu s-ar fi înțeles cu tovarășii de zburdălnicii financiare - Miron zicea că ăsta judeca după dreptate. Ceea ce pare incredibil pentru spațiul carpato-danubiano-pontic. Asta înseamnă că dacă ar fi vrut să adere la Huniunea Europeană n-ar fi avut probleme în rapoartele pe justiție. În plus, avea un simț al etichetei și al fastului exagerat; cine încălca protocolul belea belerenghiul. Dar cum fudulia se plătește, taxele și impozitele erau excesive, ceea ce-i determină pe poporeni să-i facă la toate ocaziile diverse urări de bine, adresate fie direct, fie prin intermediari. În multe dintre ele era implicată și mă-sa, deși hoașca n-avea nicio vină. Și, ca întotdeauna, le acordă o atenție deosebită grecilor spre nemulțumirea băștinașilor cărora filosofii Eladei nu le picau deloc bine la lingurică. Radu Mihnea a fost nevoit să se lupte cu tătarii lui Cantemir-bey, supărat că Tomșa, prietenul său, fusese trimis după țigări. Dar și legendele neștiute mor de gută ceea ce a făcut și Radu Mihnea, la Hârlău, unde, mai nou, își făcuseră domnitorii Moldovei un fel de hogeac de vacanță căruia îi spuneau reședință domnească. Locul îl știți și voi, sunt convins. Și dacă nu-l știți voi, Klaus Johannis îl știe sigur. Fiul său, Alexandru Coconul, domn al Țării Românești - Valahia, pentru neștiutori - îl aduce la București și-l pitește, cu mare fast, la doi metri sub nivelul mării, în subsolul bisericii ”Radu Vodă”. Că după cum știți, dar eu vă tot repet, că repetiția e mama învățăturii, după cum zice un vechi proverb roman copiat, evident, de la daci, care au inventat până și apa plată, Radu Mihnea domnise de vreo două ori și-n Valahia. Pe lângă Alexandru, care va domni și-n Moldova, a mai avut-o și pe Ecaterina, viitoarea doamnă Moise Movilă. La putere ajunge un tip interesant, Miron Barnowski (1628-1629), bun gospodar și foarte credincios scopurilor sale. Scade dările, dacă puteți să vă imaginați așa ceva, iar în 1628 îi priponește pe țărani de glie, așa cum făcuse și Mihai Viteazul în Valahia, ambii domnitori fiind, de altfel, exponenți ai marii boierimi. Plin de lovele, după cea de-a doua căsătorie cu fiica guvernatorului polonez al Cameniței, își cumpără cu 320.000 de zloți o moșie uriașă în zonă, unde se va retrage în 1629 când este mazilit sub pretextul că n-a plătit 40 de pungi de galbeni peste haraciul convenit. Este adus pe tron Alexandru Coconul (1629-1630), fiul lui Radu Mihnea, care însă era varză, nu învățase nimic de la ta-su. D-aia nici n-a avut zile multe, murind la doar 21 de ani, de moarte naturală. Adică ierburile din care a fost fabricată otrava erau mai eco decât mișcarea ”Uniți, salvăm un rahat”. Moise Movilă (1630-1631), fiul lui Simion Movilă și totodată cumnatul lui Alexandru Coconul, era un om blând care, printre alte inițiative populiste, construia case pentru săraci, ca să aibă turcii ce incendia, că ăștia, neținând cont de meandrele concretului, își cam făceau de cap prin țară nedând socoteală nimănui. Acum nu știu dacă erau mână în mână cu domnul ca să aibă ăla tot timpul front de lucru pentru constructori, cert este că realitatea era destul de aiurea pentru pompieri și pentru adversarii încălzirii globale cărora li se dădea apă la moară. Alexandru Iliaș (1631-1633) se pune cu birul pe țară, sfătuit de grecii din jurul său, mari specialiști în a provoca crize economice peste tot pe unde aterizau ca un nor de lăcuste. La plecarea survenită ca urmare a jafului generalizat, dar bine organizat, în șesul Bahluiului, este înconjurat de o mulțime furioasă căreia i-l oferă cadou, în schimbul eliberării drumului, pe sfetnicul Venelli. Este ciopârțit în doi timpi și trei mișcări cu topoarele, lucru absolut firesc pentru acea zonă geografică. În completare, au mai tocat câțiva grecotei de rang inferior, dar Iliaș este lăsat să meargă la Stambul, unde va trăi din osânză până în 1666 (Ptiu, drace!). Fraierul de Miron Barnowski, care avea o viață de belfer la moșia lui de lângă Camenița, se duce la Stambul cu gândul să se întoarcă la putere. ”Că dulce este domnia din Moldova”, după cum aproape poetic se exprima el. Punând gheara pe distinsa-i personalitate, turcii îl execută în doi timpi și trei mișcări pa Barnowski, despre care nici nu știu ce să cred, dacă a fost un domn bun sau unul nașpa. Dar o să mă gândesc și-am să vă spun altădată că vine peste mine, din nou, blândul Moise Movilă (1633-1634), care, însă, nu stă nici cât capra la țap, deoarece este nevoit să se retragă, însoțit de 1400 de ostași, în Polonia, fiindcă avea o frică paralizantă de lup. Acolo va trăi până când va muri, dacă îmi aduc bine aminte, chiar în vremea lui Dabija. De ce a murit tocmai în vremea lui Dabija? Ei, asta-i ? Prea vă roade grija?! ” * Promoușăn: Băi aceștia, ați auzit de Vasile Lupu? Da!!! Bine, atunci data viitoare o să vă povestesc despre Matei Basarab...
Un studiu sociologic efectuat în aceste zile a stabilit clasamentul personalităților istorice și culturale ale ultimilor 100 de ani. La personalități istorice pe prima poziție s-a clasat Nicolae Ceaușescu (26,6%), urmat de regele Mihai (21,4%), Carol I și Carol al II-lea. După cum lesne se poate constata, Nicolae Ceaușescu este considerat cel mai mare rege al României. Nu degeaba a primit el sceptrul acela de aur când a fost ales primul președinte al României de-a căzut în butoiul cu admirație Salvador Dali ! Și câtă dreptate a avut când, în fața călăilor săi, a spus: ”Istoria mă va răzbuna!” * La personalități culturale clasamentul arată astfel: Constantin Brâncuși (30,3%), George Enescu (18,5%), Nicolae Iorga (8,8%), Mircea Eliade (6,2%) și Gheorghe Zamfir (6,1%). Din invidie sau pur și simplu din neatenție a fost scăpat din vedere Contele de Monte-Cristo. Popor nerecunoscător, nu-ți va rămâne nici cerneala mea ce se va scurge pe Apa Sâmbetei din călimara inimii...* Lavinia Șandru o iubește la nemurire pe Viorica Dăncilă. Cică vrea s-o ia acasă. Nici nu-i de mirare după ce a fost măritată cu Dragoș Vâlcov! Ce s-o mai dăm cotită, Lavinia este o adevărată martiră a iubirii, o Ană modernă îngropată în zidurile surpate ale TVR. * Secretariatul General al Guvernului a achiziționat (a se citi: hașmanglit), la sfârșitul lunii novembăr, vorba lui Petre Daea, 100 de agende în valoare de 750 de lei fiecare. Obiectele sunt personalizate, din piele de parlamentar (a se citi: privitor la poarta nouă) și au încastrată pe copertă sigla Guvernului României. Cum ar spune poporul român, jefuit la drumul mare: ”și mâna Toni Greblă se făcu!” * Dar distinșii bandiți nu s-au mulțumit cu atât; au târguit și d-ale gurii, de parcă veneau din Sahel. Coșurile de nuiele au înghițit hulpave alte zeci de mii de lei. Măi, copii ai durerii, ce-aveți, ați căpiat? În țara asta, părăsită de cinci milioane de români, peste 200 000 de copii se culcă flămânzi în fiecare seară. Chiar nu mai aveți niciun pic de rușine? * După ce timp de zece ani Balonul de Aur a fost confiscat de Messi și Ronaldo, anul acesta l-a primit croatul Modrici. Un fotbalist bun, nimic de zis, dar departe de talentul celor doi. În viziunea votanților, Messi a fost pe locul cinci! Chiar dacă a fost premiată performanța din competițiile supreme, Liga Campionilor și Campionatul Mondial, fără dubii, tot Messi a fost cel mai bun jucător. Urmat de Ronaldo. Când se va trage linie, muncitorul și talentatul Modrici nu va fi în primii cinci jucători care au alergat după minge ca să-i dea cu piciorul de pe vremea când se jucau cu adversarii Messi și Ronaldo. * ”România e o țintă pentru Rusia”, a amenințat șeful Statului Major Rus, dacă americanii denunță Tratatul de Neproliferare Nucleară. De unde ni se trage? De la scutul de la Deveselu, care nici măcar nu-i vreo mare scofală. Ceva e putred în politica externă a României. Nu vă gândiți numai la domnul Meleșcanu... * Teatrul pe butoaiele burților revărsate peste curele a mai dat o reprezentație în Camera Desfrâului Național. Mai nou, fiecare mâncător de șaorma cu de toate are microfonul lui, boxa lui (nu vă bucurați zadarnic, nu e vorba despre boxa aia!), spiciul lui, președintele lui. Exact ca la Școala de Dansuri din Buric și Bune Maniere de la Socola. * Au apărut haiducii de rât nou. Iau de la săraci și dau la bogați. În fruntea lor se află Dragnea și Iohannis. * În 2018, în România au avut loc cele mai mari creșteri. Ho, doamnelor, nu vă bucurați, creșterile au fost doar de prețuri! Benzina costă cât în Franța, numai că acolo salariul mediu (2225 de euro) este de patru ori mai mare decât în notre pays. Cu toate astea, francezii au ieșit în stradă să protesteze în timp ce ai noștri ca brazii uscați se benoclează la tembelizor. D-aia s-o fi zicând despre noi că suntem proști de buni?! Dar nu vă povestesc că imediat cum Mafia politico-economico a aflat că documentez un material pe această temă a scăzut prețul benzinei! Păi vedeți? Credeați că-i lăsăm de capul lor?! * Dar, revenind la Paris, nu cred că-i mai arde vreunui cățel să poarte deasupra noadei vreun covrig câtă vreme ”vestele galbene” incendiază orașul- lumină. Pretextul a fost scumpirea motorinei, dar adevărul e că Franța nu prea mai e a francezilor. Acolo s-a copt, timp de decenii, o bubă care e pe cale să se spargă. Migrația excesivă a unei populații needucate, cu principii și valori diferite, stă la baza revoltei. Pericolul e altul. În materie de modă, sărut franțuzesc și revoluții, Parisul a dat întotdeauna tonul. Dacă mișcarea se va extinde și la București (deja a cuprins orașe din Belgia, Olanda ș.a.) înseamnă că printre vestele galbene s-a aflat și Nicolae Bălcescu. * România este considerată cea mai religioasă țară din Europa. Cetățenii merg la biserică, plătesc acatiste, se roagă cu pioșenie, după care bârfesc, pizmuiesc, îi umilesc pe cei din jur. Nu toți, cea mai mare parte. Oricum, din cei 44% dintre români care se roagă zilnic, 90% se roagă de partener: să nu mai bea, să nu mai parieze, să nu mai sforăie...* Șoferii unor ambulanțe din Corabia au furat combustibilul propriilor mașini și n-au mai ajuns la timp la bolnavi. Procurorii susțin că opt oameni au murit din această cauză! Ce țară e asta, fraților?! Cum de ne-am degradat în halul ăsta? Suntem oameni sau șobolani? * Citiți și vă cruciți! Cică Mihai Viteazul a intrat la Alba Iulia la 1 noiembrie 1859, iar Horea și Cloșca au fost trași pe roată în 1784! Probabil, Mihai ar fi intrat în 1859 dacă n-ar fi decedat mortal încă din 1601, la aproape doi ani după ce intrase triumfal în Alba Iulia (la 1 noiembrie 1599)! Cât despre Horea și Cloșca, omorâți taman în paginile revistei ”România Mare” (mai pune mâna pe carte, nea Geo, că nu te mușcă!) la 1784, au fost martirizați la 28 februarie 1785. Ehei, dacă ar durea prostia! * Din gândirea domnului doctor Victor Ponta: ”Portarii sunt mai stabili în România decât miniștrii”. Normal, concurența e mai mică. * Viorica de la Clejani s-a dezbrăcat de caracterul ei proverbial și l-a avertizat pe Codin Maticiuc, citez cu emoție, ”un gras mic cu penis mic”, că o să-l bată ca pe covoare. Noi nu știm cine este Codin (dintr-un cântec de-al lui Dolănescu aflasem că murise într-un accident silvic, dar se pare că are șapte vieți în pieptu-i de aramă!), de Viorica parcă am auzit ceva pe la știri, totuși, ce-o fi având de împărțit cu nefericitul? Ce-i vinovat băiatul că n-a plouat în anul ăla? Păi dacă vrei să bați indivizi cu chestii mititele, mergi la Palatul Victoria Socialismului de Cumetrie și Desfrâu! Du-te la Palatul Parlamentului! Ia-i la poceală indiferent de orientarea politico-sexuală! După ce te plictisești de pozne ale firii și vrei să apuci problema altfel, trimite SMS-uri patrioților români! * Prima cauză a morții tinerilor din întreaga lume este accidentul rutier. Mare păcat! * Potrivit unui studiual cercetătoarelor britanice, bărbații devin adulți la 54 de ani. După care, cocoșați de responsabilități, redevin copii. Despre femei nu se suflă o vorbă...* ”Sper că instituțiile statului român nu vor acționa ca pe vremea când eram pașalâc turcesc”, s-a trezit, pardon de expresie, din beția cuvintelor, Traian Băsexu, care compătimește cu un ziarist turc aciuiat prin zona noastră crepusculară. Ia spune-ne, prea-înțeleptule, că nimeni n-a învățat carte ca dumneata, când am fost pașalâc turcesc? Of, of, se vede că nici Școala de Corecție nu ți-a dat de cap! * Autoritățile germane au suspendat plățile către țiganii care-și ridicau ajutoarele sociale după ce coborau din Mercedesuri proprietate personală. Rasiști mai sunt nemții: urăsc trântorii! * Într-o atmosferă de înaltă sărbătoare prilejuită de aducerea în Capitală a câtorva lăzi de gutui, în Sectorul 6 s-a desfășurat ședința nemaipomenită a unuia dintre birourile de conducere ale PRM (fiindcă, vorba unor distinși vorbitori, ”e două”). S-au vorbit discuții, s-au discutat vorbe de clacă, s-au mai dat afară (din obișnuință) niște oameni, inclusiv soțul Savei Negrean-Brudașcu, a fost ascultată cu deosebită emoție și dispreț propunerea unui șmecher de a trece toată gașca de jucării stricate la un așa zis Partid Masturbator, s-au mai înjurat ca la ușa cortului dușmanii din celălalt Birou Executiv și s-a stabilit ca în fiecare zi, dimineața, la prânz și seara, președintele interimar și intergalactic să se pupe-n sistemul de operare până-i vine mintea la cap. Ceea ce, evident, e puțin probabil fiindcă și mintea aia trebuie să vină de undeva. La final, fiecărui participant i s-a dat posibilitatea să consume gutui. Dar cum liderul interimar și apocaliptic are o dexteritate ceva de speriat, cei mai mulți au rămas cu buzele umflate. Nu se așteptau ca marele zbârlit să înghită atâtea gutui * Obiceiul ăsta cu înghițitul gutuia e mai vechi după cum scrie în ”Istoria necenzurată a românilor”: ”După megașoul Elisabetei cu leșii, moldovenii și turcii, este adus în Moldova, ca s-o pună cât de cât pe labele din față, eternul Radu Mihnea (1616-1619) care după numai trei ani cere pensionarea anticipată - ei îi ziceau mazilire - pe caz de boală, cu niște certificate medicale false din care se hlizea la comisia Ministerului Nesănătății o ciudată boală de ochi. Adică nu-și prea vedea bine viitorul că lucrurile erau cam complicate în Moldova. Pe locul mortului ajunge domn un aventurier de teapa lui Despot, un mavrovlah, adică un român de pe coasta dalmată, pe nume Gaspar Grațiani (1619-1620). Ăsta nu știa limba țării - nici nu era simplu - și avea un tălmaci crețuliu, cu rezidența nepermanentă la Poarta Albă, pe numele său de lingvist, George Fecali. Cum nici ăsta nu știa limba țării au trecut în doi timpi și trei mișcări de partea polonilor crezând că se exprimă mai ușor, dar neținând cont de aspectul nesemnificativ că turcii îi făcuseră oameni. Așa că otomanii vin, conform tradiției, cu o oaste bine instruită și la Țuțora îl fac de băcănie pe Grațiani care reușește să treacă Prutul însoțit de niște boieri credincioși, Șeptilici și Goia, care nu scapă oportunitatea de a-l omorî. Noul domn, Alexandru Iliaș (1620-1621), îi pedepsește pe criminali tăindu-le capetele și aruncându-le stârvurile în ieșitoare. (Prin ieșitoare vă rog să înțelegeți acel loc în care până și Klaus Johannis se duce singur în vacanță.) Birurile grele și proasta administrare a țării aduc rapid mazilirea și revenirea pe tron a lui Ștefan Tomșa (1621-1623) care, între timp, la solicitarea sultanului, se căsătorise cu văduva unui grec foarte bogat, fată bună dar urâtă cu spume. În acest mandat n-a mai tăiat la boieri că nu prea mai avea pe cine... Ia să vedem dacă ghiciți cine se întoarce pe tron? Exact, Radu Mihnea (1623-1626), pe care atât îl respectau turcii pentru diplomația lui de-a dreptul machiavelică încât ar fi fost mare minune să nu moară ca tot omul, pe tronul lui. Acu nu știu dacă-i trecuse boala de ochi sau i s-a părut că ar mai fi ceva de furat prin Moldova, cert este că a avut un P.R. de excepție; Miron Costin, dacă ar fi putut călători în timp, l-ar fi luat acasă la el și l-ar fi pus pe birou să-i pupe târlicii non-stop, atât de mult îl iubea și-l lăuda în slove meșteșugite. Că, sincer să fiu, era destul de priceput la libidinoșenii cronicarul când avea vreun interes pecuniar. Încântat că domnitorul găvărea în greacă, turcă, latină și italiană - altminteri nu s-ar fi înțeles cu tovarășii de zburdălnicii financiare - Miron zicea că ăsta judeca după dreptate. Ceea ce pare incredibil pentru spațiul carpato-danubiano-pontic. Asta înseamnă că dacă ar fi vrut să adere la Huniunea Europeană n-ar fi avut probleme în rapoartele pe justiție. În plus, avea un simț al etichetei și al fastului exagerat; cine încălca protocolul belea belerenghiul. Dar cum fudulia se plătește, taxele și impozitele erau excesive, ceea ce-i determină pe poporeni să-i facă la toate ocaziile diverse urări de bine, adresate fie direct, fie prin intermediari. În multe dintre ele era implicată și mă-sa, deși hoașca n-avea nicio vină. Și, ca întotdeauna, le acordă o atenție deosebită grecilor spre nemulțumirea băștinașilor cărora filosofii Eladei nu le picau deloc bine la lingurică. Radu Mihnea a fost nevoit să se lupte cu tătarii lui Cantemir-bey, supărat că Tomșa, prietenul său, fusese trimis după țigări. Dar și legendele neștiute mor de gută ceea ce a făcut și Radu Mihnea, la Hârlău, unde, mai nou, își făcuseră domnitorii Moldovei un fel de hogeac de vacanță căruia îi spuneau reședință domnească. Locul îl știți și voi, sunt convins. Și dacă nu-l știți voi, Klaus Johannis îl știe sigur. Fiul său, Alexandru Coconul, domn al Țării Românești - Valahia, pentru neștiutori - îl aduce la București și-l pitește, cu mare fast, la doi metri sub nivelul mării, în subsolul bisericii ”Radu Vodă”. Că după cum știți, dar eu vă tot repet, că repetiția e mama învățăturii, după cum zice un vechi proverb roman copiat, evident, de la daci, care au inventat până și apa plată, Radu Mihnea domnise de vreo două ori și-n Valahia. Pe lângă Alexandru, care va domni și-n Moldova, a mai avut-o și pe Ecaterina, viitoarea doamnă Moise Movilă. La putere ajunge un tip interesant, Miron Barnowski (1628-1629), bun gospodar și foarte credincios scopurilor sale. Scade dările, dacă puteți să vă imaginați așa ceva, iar în 1628 îi priponește pe țărani de glie, așa cum făcuse și Mihai Viteazul în Valahia, ambii domnitori fiind, de altfel, exponenți ai marii boierimi. Plin de lovele, după cea de-a doua căsătorie cu fiica guvernatorului polonez al Cameniței, își cumpără cu 320.000 de zloți o moșie uriașă în zonă, unde se va retrage în 1629 când este mazilit sub pretextul că n-a plătit 40 de pungi de galbeni peste haraciul convenit. Este adus pe tron Alexandru Coconul (1629-1630), fiul lui Radu Mihnea, care însă era varză, nu învățase nimic de la ta-su. D-aia nici n-a avut zile multe, murind la doar 21 de ani, de moarte naturală. Adică ierburile din care a fost fabricată otrava erau mai eco decât mișcarea ”Uniți, salvăm un rahat”. Moise Movilă (1630-1631), fiul lui Simion Movilă și totodată cumnatul lui Alexandru Coconul, era un om blând care, printre alte inițiative populiste, construia case pentru săraci, ca să aibă turcii ce incendia, că ăștia, neținând cont de meandrele concretului, își cam făceau de cap prin țară nedând socoteală nimănui. Acum nu știu dacă erau mână în mână cu domnul ca să aibă ăla tot timpul front de lucru pentru constructori, cert este că realitatea era destul de aiurea pentru pompieri și pentru adversarii încălzirii globale cărora li se dădea apă la moară. Alexandru Iliaș (1631-1633) se pune cu birul pe țară, sfătuit de grecii din jurul său, mari specialiști în a provoca crize economice peste tot pe unde aterizau ca un nor de lăcuste. La plecarea survenită ca urmare a jafului generalizat, dar bine organizat, în șesul Bahluiului, este înconjurat de o mulțime furioasă căreia i-l oferă cadou, în schimbul eliberării drumului, pe sfetnicul Venelli. Este ciopârțit în doi timpi și trei mișcări cu topoarele, lucru absolut firesc pentru acea zonă geografică. În completare, au mai tocat câțiva grecotei de rang inferior, dar Iliaș este lăsat să meargă la Stambul, unde va trăi din osânză până în 1666 (Ptiu, drace!). Fraierul de Miron Barnowski, care avea o viață de belfer la moșia lui de lângă Camenița, se duce la Stambul cu gândul să se întoarcă la putere. ”Că dulce este domnia din Moldova”, după cum aproape poetic se exprima el. Punând gheara pe distinsa-i personalitate, turcii îl execută în doi timpi și trei mișcări pa Barnowski, despre care nici nu știu ce să cred, dacă a fost un domn bun sau unul nașpa. Dar o să mă gândesc și-am să vă spun altădată că vine peste mine, din nou, blândul Moise Movilă (1633-1634), care, însă, nu stă nici cât capra la țap, deoarece este nevoit să se retragă, însoțit de 1400 de ostași, în Polonia, fiindcă avea o frică paralizantă de lup. Acolo va trăi până când va muri, dacă îmi aduc bine aminte, chiar în vremea lui Dabija. De ce a murit tocmai în vremea lui Dabija? Ei, asta-i ? Prea vă roade grija?! ” * Promoușăn: Băi aceștia, ați auzit de Vasile Lupu? Da!!! Bine, atunci data viitoare o să vă povestesc despre Matei Basarab...
CONTELE DE MONTE-CRISTO
9 decembrie 2018
Abonați-vă la:
Postări (Atom)