ORIZONT

Asupra-mi orizontul își întinde

aripile atotcuprinzătoare,

amurgu-abia de mai surprinde

plecarea păsărilor călătoare

Ferestrele din noi se-nchid deodată,

căderea redevine ban de schimb,

un câine-n lună umbrele își latră

și-n suflet frunze galbene se-ntind

Coboară din altare sfinții tragici,

genunchii se înmoaie sub poveri,

din ochii îngerilor magici

se cern înmiresmările de ieri

Ne-așteaptă-n colțul inimii proteste,

un ger siberian ne strânge-n colți,

poștașul nu aduce nicio veste

din partea fluturilor morți

Se-nchide orizontul la pieptar

cu un fermoar de păsări călătoare,

cucuta plânge în pahar

și se aud, izbindu-se, zăvoare...

22 septembrie 2022  

DIN NOU SE FACE TOAMNĂ

Din nou se face toamnă și-n mine ca-ntr-o gară

trec trenuri personale ducând în sus și-n jos,

vechi păsări călătoare, ieșind din timp afară,

cad frunzele amare în sufletul frumos

Ferestrele albastre înnebunesc pe seară

că nu mai pot să vadă din viitor cum plouă,

și-ntr-un final de film, la fel ca-ntâia oară,

redeveni-vom brume din boabele de rouă

Ne vor călca cosașii întârziați pesemne

pe drumul care duce din noi înspre apus,

și ne-or striga pe nume doar negustori de lemne

și nu vom termina ce mai aveam de spus

Din nou se face toamnă, coboară prin trahee

înmiresmări de struguri până la coajă copți,

și tu mă strângi în brațe cu sete de femeie

să nu mai știu de mine când rătăcesc prin nopți...

17 septembrie 2022

LUMINILE DIN VECHIUL BURG

 Se-aprind luminile în vechiul burg

după un secol de-așteptare,

zăvozii latră la amurg,

din inimă se scutură o floare

Fantoma celei ce n-a fost să fie

pășește printre frunze moarte,

dar nimeni, niciodată, n-o să știe

ce se ascunde între coperți de carte

Pe unde-o fi himera ce-a ucis

timpul frumos din viața clandestină?

Plouă cu flori la margine de vis

și fluturii se-ngroapă în lumină

Pe străzi pierdute îngerii se plimbă,

cad frunzele din călimară,

când luna se va-ntoarce în oglindă

va plânge în surdină o vioară...

14 septembrie 2022 

NICIUN DRUM NU MAI DUCEA LA TINE

 

Zalele vieții noastre sunt numărate,

hai să sorbim mierea din flori,

să nu mai lăsăm fiarele disperate

să ne sugrume în zori

Hai să ne mărunțim la moara de greieri

printre oase de fluturi sublimi,

în gândul meu să te-aud cum mă treieri

și m-arunci desculț printre spini

Să mă sugrume fiarele nopții 

cu poftă hulpavă și grea,

cântă destinul în ghearele morții,

dar tu nu-l auzi, draga mea

Te-ai ascuns într-o patimă nouă,

de unde înapoi n-ai venit

să-mpărțim lumina în două

când plouă din noi cu granit

Am străbătut cărările de dor

și tot pustiul locuind în mine,

din lacrimi să mă înalț, să zbor,

dar niciun drum nu mai ducea la tine

 

13 septembrie 2022 

CÂND SOARELE ÎN ALT ÎNTUNERIC SE DUCE

Sunt bolnav, zise îngerul,

mă dor amintirile din toți rărunchii

Melancolii îmi invadează sufletul plăpând;

păsări călătoare și frunze căzând

Pe când umbra era doar un ecou,

amintirile din viața viitoare abia pășeau pe vârfuri

Sunt bolnav, zise îngerul,

corbii inimii ciugulesc din stârvuri

Contemporan cu viața mea, încorsetat în noduri,

abia de mai răzbesc printre cioburi

Călătoria spre centrul inimii se face tot mai încet,

traseele sunt lipite de suferință cu aracet

Abia de mai stau în genunchi în fața Patriei 

ducând în spate-nsângerata-i cruce, 

pe care răstignesc amurguri

când soarele în alt întuneric se duce

Sunt bolnav, îmi spune îngerul-copil 

umblând desculț prin rouă,

mai multă lumină de-ar fi, n-o să mai plouă

Umbrelă ne va fi Capela Sixtină

și toți sfinții flămânzi vor fi martori la cină

Sunt bolnav, zise îngerul,

poezia s-a-ntins peste tot ca o dâră de sânge

căzând din volume imense, dintre foi de ziar,

abia de aud Universul cum plânge

și-n suflet se sparge un ultim pahar...

10 septembrie 2022

SĂGETÂND HIMERA

Iubind mai mult decât se poate

ajungi să crezi că ești nemuritor,

dar când se face-n suflet noapte,

te prăbușești ca ultimul cocor 

Abia atunci îți iei arcul cu săgeți  

și tragi în oglindă săgetând himera,

și toți caii verzi de pe pereți

părăsesc sângerând emisfera

Arunci cu pietre-n oglinda albastră

în care-ai privit deseori,

sar îngerii triști pe fereastră 

și plouă din tine cu flori

10 septembrie 2022

CUTIILE MILEI

 Ieri nu mai există. S-a stins.

Soarele ca un șarpe s-a-ntins

printre pietrele ascuțite de râu;

macii pierduți sângerează prin grâu

”Trebuie îngropate frunzele moarte”,

mi-a zis îngeru-n vis, ”...și să mergi mai departe

Viscolul te va-nsoți, troienind înserarea,

ecoul te strigă, urmează-ți chemarea!”

Azi se sfârșește, nu se mai întoarce nicicând,

se-aud ferestrele nopții plângând;

cât de curând devine ieri,

tot ce-a fost nălucire, nu va mai fi nicăieri

Mâine te-așteaptă, lacrimă-fiară,

să-ți întindă paharul de tăcere amară

Și-l bei, însetat de arșița zilei,

și-ți plâng îngerii din cutiile milei...

10 septembrie 2022

AM FOST UN TÂNĂR EXCEPȚIONAL

Am fost un tânăr excepțional,

un nor înfășurat în curcubeu,

toate ploile lumii

cădeau din sufletul meu

 

Zburam cu fluturii,

mă amestecam printre cerbii liberi 

din munții Carpați;

o, Doamne, eram atît de înalți!

Am fost de atâtea ori singur în luptă,

le-am dat frisoane hoților,

piepul meu a cules toate gloanțele

predestinate patrioților

Nimeni n-a reușit 

să-mi pună pumnul în gură,

eram un tânăr excepțional

ce-și iubea Patria fără măsură

Acum sunt un vultur rănit

ce-și trage seva din tinerețea năvalnică;

îmi lustruiesc armele în fiecare zi

pentru confruntarea năprasnică...

3 septembrie 2022