Bântuie gripa prin munții Carpați,
se-nchid spitalele cu chei franceze,
sistemul ne îngroapă-n paranteze
și umblă virușii descreierați
E-o febră generală în Guvern,
Doamna Docilă e ca o gutuie,
mai galbenă, și chiar mai amăruie,
prin care virușii se cern
Ministrul de Finanțe cântă fals
o arie a calomniei pure,
poporul are ce să-njure
până-i dă sângele pe nas
Dansează strașnic politrucii,
horă de lupi în piei de oaie,
toți deținuții scapă din pârnaie,
de foame plâng, în perne, pruncii
E febră mare-n spațiul mioritic,
asudă rău, drogat cu știri servite,
și toate bucuriile-s strivite
de-un demon de zăpadă paralitic
Nu-i niciun doctor mai de doamne-ajută
să scadă febra marii conspirații,
ne sar la gât gușații, transpirații,
iar noi sorbim paharul de cucută
30 ianuarie 2019
joi, 31 ianuarie 2019
Soare cu dinți
Nu mai spune nimic, orice ai spune ar fi
încă o piatră de moară
aruncată de îngeri-copii
să strivească, să smulgă, să doară
Dintre atâtea prevăzute dezastre
cel mai mult și mai dur și mai greu
e cerul cu privirile albastre
prăbușit peste sufletul meu
N-ai să știi niciodată ce-i rău
și ce-i bine în lumea curată,
cum sfâșie colții de leu
făptura de iubire drogată
în care într-un timp nevăzut
s-a-ngropat de bunăvoie un suflet,
un tren peste el a trecut
și-o linie moartă ruginește în pântec
Nu mai e nimic de făcut de acari,
gările s-au sfârșit, din păcate,
s-a-ntâmplat din greșeală s-apari
sub un cer cu ferestrele sparte
N-ai știut ce se-ntâmplă de plouă
cu raze de soare subțiri,
și-ai fugit speriată prin rouă
îngropându-mă-n amintiri
Nu mai spune nimic, orice ai spune
n-ar fi ce gândești și ce simți,
odată cu tine apune o lume
și răsare un soare cu dinți...
30 ianuarie 2019
încă o piatră de moară
aruncată de îngeri-copii
să strivească, să smulgă, să doară
Dintre atâtea prevăzute dezastre
cel mai mult și mai dur și mai greu
e cerul cu privirile albastre
prăbușit peste sufletul meu
N-ai să știi niciodată ce-i rău
și ce-i bine în lumea curată,
cum sfâșie colții de leu
făptura de iubire drogată
în care într-un timp nevăzut
s-a-ngropat de bunăvoie un suflet,
un tren peste el a trecut
și-o linie moartă ruginește în pântec
Nu mai e nimic de făcut de acari,
gările s-au sfârșit, din păcate,
s-a-ntâmplat din greșeală s-apari
sub un cer cu ferestrele sparte
N-ai știut ce se-ntâmplă de plouă
cu raze de soare subțiri,
și-ai fugit speriată prin rouă
îngropându-mă-n amintiri
Nu mai spune nimic, orice ai spune
n-ar fi ce gândești și ce simți,
odată cu tine apune o lume
și răsare un soare cu dinți...
30 ianuarie 2019
Singurătate
În fiecare zi din restul vieții mele
cad frunze moarte prin retină,
nu mai răsar deasupra-mi stele
și-s condamnat să mor fără lumină
Nu am prea multe explicații pentru dramă,
nu știu care blesteme m-au împins
să evadez cu chipul tău din ramă
și să mă simt un permanent învins
În fiecare noapte bâjbâi după tine,
nu te găsesc că ai fugit demult,
în juru-mi sunt doar umbre orfeline
ce practică întunecatul cult
al vremurilor ce nu or să vie,
deși-s promise-n liturghii cu har,
ia Raiul tot și lasă-mi iadul mie
și nu-ți mai vinde sufletul amar
Voi merge înainte-împins de valuri,
mă voi izbi într-un final de țărm,
voi trage toată marea peste maluri
și, în final, definitiv adorm
Și chiar și-atunci, trecut de bariere,
vor curge frunzele din trupul meu,
iar amintirea dusă de himere
mai singură va fi ca Dumnezeu...
30 ianuarie 2019
cad frunze moarte prin retină,
nu mai răsar deasupra-mi stele
și-s condamnat să mor fără lumină
Nu am prea multe explicații pentru dramă,
nu știu care blesteme m-au împins
să evadez cu chipul tău din ramă
și să mă simt un permanent învins
În fiecare noapte bâjbâi după tine,
nu te găsesc că ai fugit demult,
în juru-mi sunt doar umbre orfeline
ce practică întunecatul cult
al vremurilor ce nu or să vie,
deși-s promise-n liturghii cu har,
ia Raiul tot și lasă-mi iadul mie
și nu-ți mai vinde sufletul amar
Voi merge înainte-împins de valuri,
mă voi izbi într-un final de țărm,
voi trage toată marea peste maluri
și, în final, definitiv adorm
Și chiar și-atunci, trecut de bariere,
vor curge frunzele din trupul meu,
iar amintirea dusă de himere
mai singură va fi ca Dumnezeu...
30 ianuarie 2019
miercuri, 30 ianuarie 2019
Când nu mai încăpem în aceeași matrice
În trupul meu ești ca o rană,
singura urmă de viață din golul imens
ce se înfășoară de inimă ca un șarpe
alunecând prin sânge invers
Nici umbra sfâșiată nu te mai invocă,
ochii și-i acoperă, copleșit, soarele,
timpul mă privește pieziș
și-mi sfâșie retina cu ghearele
Nu sunt lumini de avertizare în portul știut,
voi naviga încontinuu pe-o mare,
ca un corăbier nevăzut,
ca o rază absentă de soare
Numai câteodată, când de atâta dor
nu mai încăpem în aceeași matrice,
te învelesc în amurg orbitor
și devin cicatrice
30 ianuarie 2019
singura urmă de viață din golul imens
ce se înfășoară de inimă ca un șarpe
alunecând prin sânge invers
Nici umbra sfâșiată nu te mai invocă,
ochii și-i acoperă, copleșit, soarele,
timpul mă privește pieziș
și-mi sfâșie retina cu ghearele
Nu sunt lumini de avertizare în portul știut,
voi naviga încontinuu pe-o mare,
ca un corăbier nevăzut,
ca o rază absentă de soare
Numai câteodată, când de atâta dor
nu mai încăpem în aceeași matrice,
te învelesc în amurg orbitor
și devin cicatrice
30 ianuarie 2019
marți, 29 ianuarie 2019
Uciderea omului frumos
Viața-i un vârtej din care nu poți să te-aduni,
abia supraviețuiești propriilor neliniști,
câteodată, între furtuni,
soarele se întinde ca un șarpe pe miriști
Atunci, ochii ți-s cioburi de cer,
întâmplările viitoare sunt vise,
uiți că ești efemer,
călător prin abise
Pe câmpul cu maci, printre flori de nu-mă-uita,
fug precum caii de rouă pierduți
imagini decriptate cu ea
și cu tine, din cenușa timpului renăscuți
Apropierea de retină începe să doară,
sulițe ascuțite, înroșite în foc,
îți străpung inima decisă să moară,
să nu mai ai ce pune la loc
Se aprind de tăcere toți macii drogați,
în golul din jur strigă metamorfoze,
numai noi, din nou înstrăinați,
fugim răvășiți de psihoze
Zadarnic amurgul se întinde ca un șarpe pe miriști,
viața-i un vârtej nemilos,
ne-au izbit fără milă neliniști
și-au ucis ce-a rămas din omul frumos
29 ianuarie 2019
abia supraviețuiești propriilor neliniști,
câteodată, între furtuni,
soarele se întinde ca un șarpe pe miriști
Atunci, ochii ți-s cioburi de cer,
întâmplările viitoare sunt vise,
uiți că ești efemer,
călător prin abise
Pe câmpul cu maci, printre flori de nu-mă-uita,
fug precum caii de rouă pierduți
imagini decriptate cu ea
și cu tine, din cenușa timpului renăscuți
Apropierea de retină începe să doară,
sulițe ascuțite, înroșite în foc,
îți străpung inima decisă să moară,
să nu mai ai ce pune la loc
Se aprind de tăcere toți macii drogați,
în golul din jur strigă metamorfoze,
numai noi, din nou înstrăinați,
fugim răvășiți de psihoze
Zadarnic amurgul se întinde ca un șarpe pe miriști,
viața-i un vârtej nemilos,
ne-au izbit fără milă neliniști
și-au ucis ce-a rămas din omul frumos
29 ianuarie 2019
sâmbătă, 26 ianuarie 2019
Pleacă...
Nu știu când a trecut atâta timp,
cum a fost posibil să treacă,
toți demonii de pe pământ strigau:
pleacă!
Nu știu cum a trecut atâta timp
de când ușa inimii s-a închis,
toți îngerii din cer strigau:
pleacă din vis!
Nu știu unde a fugit atâta timp
și care-i sunt nevăzutele rute,
toți oamenii de zăpadă strigau:
du-te!
Nu știu dacă a mai rămas
puțin timp de cheltuit,
se-aude numai ecoul:
pleacă; nu te-a iubit...
26 ianuarie 2019
cum a fost posibil să treacă,
toți demonii de pe pământ strigau:
pleacă!
Nu știu cum a trecut atâta timp
de când ușa inimii s-a închis,
toți îngerii din cer strigau:
pleacă din vis!
Nu știu unde a fugit atâta timp
și care-i sunt nevăzutele rute,
toți oamenii de zăpadă strigau:
du-te!
Nu știu dacă a mai rămas
puțin timp de cheltuit,
se-aude numai ecoul:
pleacă; nu te-a iubit...
26 ianuarie 2019
Durerea raiului promis
Nu-i niciun pictor de lumină
tabloul destrămării să-l comprime
și fiecare floare moartă de sulfină
ce mă privește din vitrine
e o durere a raiului promis
de iele evadate din visare,
când orizontul ușile și-a-nchis
zburau prin suflet dezertări amare
Și-am traversat deșertul vieții mele
de unul singur, încuiat în dor,
m-am prefăcut în praf de stele,
și nu am vrut să mai cobor
Pământul e un lagăr de copii
legați cu fire nevăzute de-ntuneric,
pe-aici nu mai sunt îngeri vii,
nu mai ciocnește oul sferic
Așa sfârșesc iubirile supreme,
în lașități descrise ipocrit,
se zbate sufletul în cleme,
iar umbrele îți dau delete
Și nu-i nicio speranță de mai bine,
nu-i niciun pictor să surprindă,
tristețea ce se-ntinde dinspre mine
și viața răsturnată în oglindă
26 ianuarie 2019
tabloul destrămării să-l comprime
și fiecare floare moartă de sulfină
ce mă privește din vitrine
e o durere a raiului promis
de iele evadate din visare,
când orizontul ușile și-a-nchis
zburau prin suflet dezertări amare
Și-am traversat deșertul vieții mele
de unul singur, încuiat în dor,
m-am prefăcut în praf de stele,
și nu am vrut să mai cobor
Pământul e un lagăr de copii
legați cu fire nevăzute de-ntuneric,
pe-aici nu mai sunt îngeri vii,
nu mai ciocnește oul sferic
Așa sfârșesc iubirile supreme,
în lașități descrise ipocrit,
se zbate sufletul în cleme,
iar umbrele îți dau delete
Și nu-i nicio speranță de mai bine,
nu-i niciun pictor să surprindă,
tristețea ce se-ntinde dinspre mine
și viața răsturnată în oglindă
26 ianuarie 2019
Unde este mai fericit Dumnezeu?
Unde este mai fericit Dumnezeu?
În catedrale în care încape
tot pustiul Sahara
sau în bisericuțele de lemn
unde se roagă Țara?
Unde este mai fericit Dumnezeu?
În portofelele lacome, neîncăpătoare,
sau în sufletele curate
mângâiate de Soare?
Desigur, Dumnezeu e peste tot,
hoții se roagă laolaltă cu sfinții,
pe toți i-au dus de mână la biserică,
copii fiind, părinții
Dar mă întreb,
de epoca modernă răstignit,
dacă în sufletele noastre
Dumnezeu este cu adevărat fericit...
26 ianuarie 2019
În catedrale în care încape
tot pustiul Sahara
sau în bisericuțele de lemn
unde se roagă Țara?
Unde este mai fericit Dumnezeu?
În portofelele lacome, neîncăpătoare,
sau în sufletele curate
mângâiate de Soare?
Desigur, Dumnezeu e peste tot,
hoții se roagă laolaltă cu sfinții,
pe toți i-au dus de mână la biserică,
copii fiind, părinții
Dar mă întreb,
de epoca modernă răstignit,
dacă în sufletele noastre
Dumnezeu este cu adevărat fericit...
26 ianuarie 2019
joi, 24 ianuarie 2019
De câte ori am încercat să nu mai fiu eu
De câte ori am încercat să nu mai fiu eu,
m-au sugrumat confuzii,
până și ecoul se mira:
cine este străinul acesta care duce cu sine iluzii?
Așadar, lasă-mă să fiu eu până la capăt,
că tu pe acela l-ai iubit, l-ai visat,
pe acela l-ai strigat și-n suflet l-ai ascuns;
pentru acela ai plâns...
Dacă nu mă lași să fiu așa cum sunt,
împrăștie-mi pulberea-n vânt
și n-o vei găsi niciodată,
nici în viața aceasta, nici în viața cealaltă
Și să mai știi, iubito, că de câte ori
am încercat să nu mai fiu, pe lume, eu
a lăcrimat dezamăgit și Dumnezeu...
24 ianuarie 2019
m-au sugrumat confuzii,
până și ecoul se mira:
cine este străinul acesta care duce cu sine iluzii?
Așadar, lasă-mă să fiu eu până la capăt,
că tu pe acela l-ai iubit, l-ai visat,
pe acela l-ai strigat și-n suflet l-ai ascuns;
pentru acela ai plâns...
Dacă nu mă lași să fiu așa cum sunt,
împrăștie-mi pulberea-n vânt
și n-o vei găsi niciodată,
nici în viața aceasta, nici în viața cealaltă
Și să mai știi, iubito, că de câte ori
am încercat să nu mai fiu, pe lume, eu
a lăcrimat dezamăgit și Dumnezeu...
24 ianuarie 2019
marți, 22 ianuarie 2019
Îți trebuie curaj ca să fii fericit
”Îți trebuie curaj ca să fii fericit...”,
îmi șopti îngerul rănit
”...Uite, eu vin de la tine din vis
și-mi curge timpul prin ochiul deschis
Îl adună în urma mea, copacii;
”Mai multă lumină!”,
strigă, săracii!
Regulile lumii sunt nedrepte,
te țin legat de existențe ce nu-ți aparțin,
ești un cal de povară cărând timpul altora-n trepte
nemaipăstrând și pentru tine puțin
Când în arșița zilei te prăbușești,
lângă izvorul cu apă rece,
ți-e teamă să bei, să iubești,
și-un viscol prin sânge îți trece
Te ridici și cari mai departe
un timp ce nu-ți mai aparține,
călător singuratic spre moarte,
drumul se întinde ca un șarpe din tine
Amâni să fii fericit. Poate mâine
soarele va cădea perpendicular
peste sufletul tău
scăldat în amar
Ți-amintești că-ntr-o altă viață
ochii ți-au strălucit
și-ți auzi îngerul:
”Îți trebuie curaj ca să fii fericit!”
22 ianuarie 2019
îmi șopti îngerul rănit
”...Uite, eu vin de la tine din vis
și-mi curge timpul prin ochiul deschis
Îl adună în urma mea, copacii;
”Mai multă lumină!”,
strigă, săracii!
Regulile lumii sunt nedrepte,
te țin legat de existențe ce nu-ți aparțin,
ești un cal de povară cărând timpul altora-n trepte
nemaipăstrând și pentru tine puțin
Când în arșița zilei te prăbușești,
lângă izvorul cu apă rece,
ți-e teamă să bei, să iubești,
și-un viscol prin sânge îți trece
Te ridici și cari mai departe
un timp ce nu-ți mai aparține,
călător singuratic spre moarte,
drumul se întinde ca un șarpe din tine
Amâni să fii fericit. Poate mâine
soarele va cădea perpendicular
peste sufletul tău
scăldat în amar
Ți-amintești că-ntr-o altă viață
ochii ți-au strălucit
și-ți auzi îngerul:
”Îți trebuie curaj ca să fii fericit!”
22 ianuarie 2019
luni, 21 ianuarie 2019
Fluture orbitor
Dintr-odată aerul a început să vibreze,
fluturele de zăpadă a țâșnit în decor,
mi-am surprins privirea uimită:
de unde vine acest fluture orbitor?
Mi-am pipăit inima, poate de la locul ei a zburat
izbindu-se de pereții nopții din vise,
ce se întâmplă, îngere, am întrebat,
de-nfloresc cele mai negre abise?
Poate-o fi chiar sufletul meu
plutind ca o coajă de nucă pe mare,
în căutarea unui Dumnezeu
pierdut în visare
M-am întins pe cearșaful alb
ca o perdea de fum în devenire,
obosit de atâta întuneric
fluturele s-a încuiat în uimire
prin munții inimii cumplit viscolește,
în suflet, pe raftul de sus,
ninge câinește...
21 ianuarie 2019
fluturele de zăpadă a țâșnit în decor,
mi-am surprins privirea uimită:
de unde vine acest fluture orbitor?
Mi-am pipăit inima, poate de la locul ei a zburat
izbindu-se de pereții nopții din vise,
ce se întâmplă, îngere, am întrebat,
de-nfloresc cele mai negre abise?
Poate-o fi chiar sufletul meu
plutind ca o coajă de nucă pe mare,
în căutarea unui Dumnezeu
pierdut în visare
M-am întins pe cearșaful alb
ca o perdea de fum în devenire,
obosit de atâta întuneric
fluturele s-a încuiat în uimire
Mi-am întors ceasul în plus,
prin munții inimii cumplit viscolește,
în suflet, pe raftul de sus,
ninge câinește...
21 ianuarie 2019
sâmbătă, 19 ianuarie 2019
Suntem pe lume simple paranteze
Tu nu-mi dai apă când mor de sete,
nici nu mă ningi când vreau să zbor,
și nu arunci spre cer buchete,
nici nu te doare, nici nu ți-e dor
Când mor de frig, ție ți-e vară,
mi-ești noapte-adâncă în plină zi,
și aceste dezertări or să mă doară
că tu ești cheia singură ce știi
să-ncui și să descui fără de veste
tot ce e unic în sclipri de vis,
m-acuzi c-am scris cu tine o poveste,
în care tu, din joacă, m-ai ucis
Și totuși e ambiguu și stingher
acest noian de filme învechite,
și i se face inimii mai ger
decât în iernile repovestite
Și nu se-aprinde nicăieri vreun foc,
nu-i nicio lampă ca să lumineze
întoarcerea destinului la loc,
suntem pe lume simple paranteze
Și nu-mi dai apă când mi-e sete,
dar nici să mor de sete nu mă lași,
în gheața inimii se frâng raclete
și-n vise plâng doar îngerii rămași
19 ianuarie 2019
nici nu mă ningi când vreau să zbor,
și nu arunci spre cer buchete,
nici nu te doare, nici nu ți-e dor
Când mor de frig, ție ți-e vară,
mi-ești noapte-adâncă în plină zi,
și aceste dezertări or să mă doară
că tu ești cheia singură ce știi
să-ncui și să descui fără de veste
tot ce e unic în sclipri de vis,
m-acuzi c-am scris cu tine o poveste,
în care tu, din joacă, m-ai ucis
Și totuși e ambiguu și stingher
acest noian de filme învechite,
și i se face inimii mai ger
decât în iernile repovestite
Și nu se-aprinde nicăieri vreun foc,
nu-i nicio lampă ca să lumineze
întoarcerea destinului la loc,
suntem pe lume simple paranteze
Și nu-mi dai apă când mi-e sete,
dar nici să mor de sete nu mă lași,
în gheața inimii se frâng raclete
și-n vise plâng doar îngerii rămași
19 ianuarie 2019
vineri, 18 ianuarie 2019
Între ziduri fără ferestre
Trecem unul pe lângă altul ca doi străini,
fiecare locuiește în altă scorbură a sufletului
Răpuși de vini imaginare ne ajutăm
să supraviețuim propriei neputințe,
să ducem mai departe muntele suferinței
Toate bolile au leac
numai durerile sufletului sunt nevindecabile
Ne izbim de țesuturi,
zidurile închisorii n-au nicio ușă
prin care să fugim de noi înșine
cât mai departe
Și nu știm ce se întâmplă de nu putem,
ce lanț ruginit ne-a intrat cu furie în carne,
și ne ține prizonieri pe viață,
între aceste ziduri fără ferestre
18 ianuarie 2019
fiecare locuiește în altă scorbură a sufletului
Răpuși de vini imaginare ne ajutăm
să supraviețuim propriei neputințe,
să ducem mai departe muntele suferinței
Toate bolile au leac
numai durerile sufletului sunt nevindecabile
Ne izbim de țesuturi,
zidurile închisorii n-au nicio ușă
prin care să fugim de noi înșine
cât mai departe
Și nu știm ce se întâmplă de nu putem,
ce lanț ruginit ne-a intrat cu furie în carne,
și ne ține prizonieri pe viață,
între aceste ziduri fără ferestre
18 ianuarie 2019
Nici măcar amintirea
Când suntem tineri călcăm cerul fără teama de margini
Nepăsători, de parcă veșnicia s-ar întinde în golul din jur,
lăsăm viața să treacă pe lângă noi
Mult mai târziu, când constatăm cât timp am irosit,
cât neant invadat de cioburi am frământat desculți
în această cursă de șoareci care este viața,
ne strivim de durere că nu putem să o luăm de la capăt,
ca să nu mai repetăm greșelile săvârșite
cu voie sau fără voie
”Da”, ne spunem atunci, bolnavi de trecerea timpului,
cu sufletul praf și pulbere,
”...a trecut viața ca un tren de marfă,
degeaba stăm în gara pustie
cu o floare sângerie în dreptul inimii;
nu se mai întorc clipele risipite”
Măturătorilor de fluturi nu le va rămâne nimic,
nici măcar amintirea...
17 ianuarie 2019
Nepăsători, de parcă veșnicia s-ar întinde în golul din jur,
lăsăm viața să treacă pe lângă noi
Mult mai târziu, când constatăm cât timp am irosit,
cât neant invadat de cioburi am frământat desculți
în această cursă de șoareci care este viața,
ne strivim de durere că nu putem să o luăm de la capăt,
ca să nu mai repetăm greșelile săvârșite
cu voie sau fără voie
”Da”, ne spunem atunci, bolnavi de trecerea timpului,
cu sufletul praf și pulbere,
”...a trecut viața ca un tren de marfă,
degeaba stăm în gara pustie
cu o floare sângerie în dreptul inimii;
nu se mai întorc clipele risipite”
Măturătorilor de fluturi nu le va rămâne nimic,
nici măcar amintirea...
17 ianuarie 2019
miercuri, 16 ianuarie 2019
Ești atât de singur și atât de bolnav
Pașii de sticlă calcă prin mine ca prin nisip,
Culoarea morții vremuiește pe chip
Sufletul, amestecat în vopsele de zugrav,
E atât de singur și atât de bolnav
Vin corbii negri cu ciocuri ascuțite să-l spintece,
Poate numai sfâșierile or să-l vindece
De atâtea zboruri neîmplinite se sting
Toate luminile ce întâmplător mă ating
O bombă nucleară declanșată e trupul,
Mi-am fost înstelarea și rugul
Pe care am ars laolaltă cu visele
Mă strâng în brațe nemiloase abisele
O, suflete, bântuit de timpul scârnav,
Ești atât de singur și atât de bolnav!
15 ianuarie 2019
Culoarea morții vremuiește pe chip
Sufletul, amestecat în vopsele de zugrav,
E atât de singur și atât de bolnav
Vin corbii negri cu ciocuri ascuțite să-l spintece,
Poate numai sfâșierile or să-l vindece
De atâtea zboruri neîmplinite se sting
Toate luminile ce întâmplător mă ating
O bombă nucleară declanșată e trupul,
Mi-am fost înstelarea și rugul
Pe care am ars laolaltă cu visele
Mă strâng în brațe nemiloase abisele
O, suflete, bântuit de timpul scârnav,
Ești atât de singur și atât de bolnav!
15 ianuarie 2019
luni, 14 ianuarie 2019
Într-o zi o să-mi iau umbra și-am să plec
Într-o zi o să-mi iau umbra și-am să plec
unde durerea nu are ecou,
sufletul o să mi-l care un fluture,
hamal de lumină strecurat în cavou
N-am să vreau să mai fiu de găsit,
am să mă-înec ca un vis în uitări,
n-o să se știe de ce am fugit
cu toți greierii înșeuați la-nserări
Și de dor nicăieri pe pământul bolnav
nu va plânge vreo pasăre rară,
plecarea din mine orice zugrav
va putea s-o astupe cu ceară
N-am să las testamente, nici donații de nori,
ce-am avut de-împărțit din mine-am tot dat,
nu veți știi, așadar, nici de ce am venit,
nici de ce fără veste-am plecat
De vă doare cumva vreun surâs
uitat în lumina dintr-odată mai tristă,
să știți că din mine a nins
cu tot ce a fost și nu mai există...
13 ianuarie 2019
unde durerea nu are ecou,
sufletul o să mi-l care un fluture,
hamal de lumină strecurat în cavou
N-am să vreau să mai fiu de găsit,
am să mă-înec ca un vis în uitări,
n-o să se știe de ce am fugit
cu toți greierii înșeuați la-nserări
Și de dor nicăieri pe pământul bolnav
nu va plânge vreo pasăre rară,
plecarea din mine orice zugrav
va putea s-o astupe cu ceară
N-am să las testamente, nici donații de nori,
ce-am avut de-împărțit din mine-am tot dat,
nu veți știi, așadar, nici de ce am venit,
nici de ce fără veste-am plecat
De vă doare cumva vreun surâs
uitat în lumina dintr-odată mai tristă,
să știți că din mine a nins
cu tot ce a fost și nu mai există...
13 ianuarie 2019
duminică, 13 ianuarie 2019
Nu se va mai putea spune nimic despre îngeri
Nu se va mai întâmpla nimic de acum înainte,
ne-am îngropat inutil în cuvinte
Tu ai cerul albastru sfâșiat de psihoze,
umbrele vor dansa încontinuu în poze
De jur împrejur se luptă fantasme,
mă-ntorc definitiv la mine în basme,
pe unde te-ai rătăcit în urmă cu-n veac,
tremură stalagmitele, fluturii tac
Nu se va mai putea spune nimic despre îngeri,
degeaba prin visuri îmi sângeri
Iubirea absolută nu e pentru noi,
în priviri: întuneric, în suflet: noroi...
13 ianuarie 2019
ne-am îngropat inutil în cuvinte
Tu ai cerul albastru sfâșiat de psihoze,
umbrele vor dansa încontinuu în poze
De jur împrejur se luptă fantasme,
mă-ntorc definitiv la mine în basme,
pe unde te-ai rătăcit în urmă cu-n veac,
tremură stalagmitele, fluturii tac
Nu se va mai putea spune nimic despre îngeri,
degeaba prin visuri îmi sângeri
Iubirea absolută nu e pentru noi,
în priviri: întuneric, în suflet: noroi...
13 ianuarie 2019
În locul inimii s-a așezat frigul
Au înghețat cuvintele,
aerul e un lichid vâscos,
se răstoarnă în sânge
lacrimile omului frumos
De jur împrejur stalactitele
se agață de fluturii resemnați,
a murit iubirea
strivită de munții Carpați
În locul inimii, abia respirând,
s-a așezat frigul amar,
pământul se-nvârte cu mine
spre un soare neclar
S-au spulberat speranțele,
cerul e de un albastru sticlos,
mă izbesc în plin gloanțele
destinului dureros
13 ianuarie 2019
aerul e un lichid vâscos,
se răstoarnă în sânge
lacrimile omului frumos
De jur împrejur stalactitele
se agață de fluturii resemnați,
a murit iubirea
strivită de munții Carpați
În locul inimii, abia respirând,
s-a așezat frigul amar,
pământul se-nvârte cu mine
spre un soare neclar
S-au spulberat speranțele,
cerul e de un albastru sticlos,
mă izbesc în plin gloanțele
destinului dureros
13 ianuarie 2019
sâmbătă, 12 ianuarie 2019
Bunica
Îmi tremură în sânge iarna grea,
pe umeri anii putrezi se adună,
tu nu mai ești aici, prea buna mea,
dar mă privești cu ochii blânzi din lună
Și m-ocrotești, mă sfătuiești ce-i bine,
și ce-i frumos pe drumul vieții aspru,
e-așa de lungă calea pân la tine
că te-ai mutat definitiv pe-un astru
Tu, mama mea, prea buna mea în toate,
ce m-ai făcut să fiu om bun în lume,
aș da tot timpul vieții la o parte
să poți să-mi zici din nou pe nume
cum o făceai când întrebam de zor:
cum se numește floarea aceea albastră?
dar pasărea ce cântă în pridvor?
de ce ne bate viscolu-n fereastră?
Și cum a fost în Marele Război?
pe unde se ascunde Carul Mare?
de ce mănâncă oile trifoi?
de ce-avem câte-o soartă fiecare?
La toate-aveai răspunsurile gata,
doar de războaie mă rugai să-ntreb,
că-mi va răspunde mult mai bine, tata,
c-a fost toți anii aceia în Infern
Și când eram bolnav și se-nvârtea pământul,
și-un carusel al morții era trupul meu,
mă îngrijeai și-ți auzeam cuvântul
ce-l implora pe Dumnezeu
A fost medicamentul cel mai bun,
ce m-a făcut din fir plăpând, om mare,
bunico, câte-aș vrea să-ți spun,
dar ți-ai mutat tot sufletul în zare
Poate revezi de-acolo anii tineri,
în care eu eram mândria ta,
și așteptam ca-n fiecare zi de vineri
tu să mă cerți ca să mă poți ierta
Și-ai fost o mamă pentru mulți copii,
pe lângă primii zece zămisliți din clisă,
în casă erau numai îngeri vii
și ușa inimii ți-a fost mereu deschisă
Ți-am fost aproape până la sfârșit,
ți-am dat din mine cea mai bună parte,
te-am ocrotit cu drag, te-am îngrijit,
dar ce păcat că ai plecat în moarte
Eu nu credeam, zeița mea cea bună,
că tu vreodată ai să mori,
azi părul alb îți flutură în lună,
dar când mi-e greu în vise îmi cobori
Și-mi dai curaj, mă liniștești și-i bine,
și-atunci prin lume trec mai împăcat,
dar tot mi-e dor, lumina mea, de tine,
și tot mă doare ziua-n care ai plecat
Nici doctorii n-au mai avut ce-ți face,
vroiai să te întorci în timpul tău,
azi Universul s-a oprit și tace,
iar tu de-a dreapta unui Dumnezeu
atât de bun, de-apropiat de oameni,
încât îl simt lumină-n preajma mea,
cu mama Lui atât de bine sameni
c-o veșnicie eu mă voi ruga
să-ți fie Raiul singura ta casă,
pe care s-o-ngrijești ca pe copii,
eu te iubesc, bunica mea frumoasă,
chiar dacă drumul înapoi nu îl mai știi...
12 ianuarie 2019, la 7 ani după Marea Trecere
pe umeri anii putrezi se adună,
tu nu mai ești aici, prea buna mea,
dar mă privești cu ochii blânzi din lună
Și m-ocrotești, mă sfătuiești ce-i bine,
și ce-i frumos pe drumul vieții aspru,
e-așa de lungă calea pân la tine
că te-ai mutat definitiv pe-un astru
Tu, mama mea, prea buna mea în toate,
ce m-ai făcut să fiu om bun în lume,
aș da tot timpul vieții la o parte
să poți să-mi zici din nou pe nume
cum o făceai când întrebam de zor:
cum se numește floarea aceea albastră?
dar pasărea ce cântă în pridvor?
de ce ne bate viscolu-n fereastră?
Și cum a fost în Marele Război?
pe unde se ascunde Carul Mare?
de ce mănâncă oile trifoi?
de ce-avem câte-o soartă fiecare?
La toate-aveai răspunsurile gata,
doar de războaie mă rugai să-ntreb,
că-mi va răspunde mult mai bine, tata,
c-a fost toți anii aceia în Infern
Și când eram bolnav și se-nvârtea pământul,
și-un carusel al morții era trupul meu,
mă îngrijeai și-ți auzeam cuvântul
ce-l implora pe Dumnezeu
A fost medicamentul cel mai bun,
ce m-a făcut din fir plăpând, om mare,
bunico, câte-aș vrea să-ți spun,
dar ți-ai mutat tot sufletul în zare
Poate revezi de-acolo anii tineri,
în care eu eram mândria ta,
și așteptam ca-n fiecare zi de vineri
tu să mă cerți ca să mă poți ierta
Și-ai fost o mamă pentru mulți copii,
pe lângă primii zece zămisliți din clisă,
în casă erau numai îngeri vii
și ușa inimii ți-a fost mereu deschisă
Ți-am fost aproape până la sfârșit,
ți-am dat din mine cea mai bună parte,
te-am ocrotit cu drag, te-am îngrijit,
dar ce păcat că ai plecat în moarte
Eu nu credeam, zeița mea cea bună,
că tu vreodată ai să mori,
azi părul alb îți flutură în lună,
dar când mi-e greu în vise îmi cobori
Și-mi dai curaj, mă liniștești și-i bine,
și-atunci prin lume trec mai împăcat,
dar tot mi-e dor, lumina mea, de tine,
și tot mă doare ziua-n care ai plecat
Nici doctorii n-au mai avut ce-ți face,
vroiai să te întorci în timpul tău,
azi Universul s-a oprit și tace,
iar tu de-a dreapta unui Dumnezeu
atât de bun, de-apropiat de oameni,
încât îl simt lumină-n preajma mea,
cu mama Lui atât de bine sameni
c-o veșnicie eu mă voi ruga
să-ți fie Raiul singura ta casă,
pe care s-o-ngrijești ca pe copii,
eu te iubesc, bunica mea frumoasă,
chiar dacă drumul înapoi nu îl mai știi...
12 ianuarie 2019, la 7 ani după Marea Trecere
vineri, 11 ianuarie 2019
SĂPTĂMÂNA PE SCURT (153)
Limba ciordeză * Caritasul pensiilor speciale * Codul lui Țepeș * Exodul copiilor * Democrația pesediană * Modelul japonez * 66 * Internetul, unealta Diavolului * Devastarea devastării * Reflexul Pavlov * Încă un partid se pregătește de furat * Ce ne facem, fetelor! * Apropierea dezastrului * România amantelor nașparlii * Fundurile europene * Țara copiilor uitați * Crimele ungurești
România a preluat președinția Consiliului Uniunii Europene. Din păcate, acest moment, care, deocamdată, vine o dată la 14 ani, ne găsește singuri pe lume. La putere sunt politruci de duzină, oamenii de stat lipsesc cu desăvârșire. Opoziția nu propune nimic interesant, sloganurile de maidan sunt fumigene ce acoperă sărăcia de idei și lipsa oricăror programe de dezvoltare a societății. În aceste condiții, politicienii aflați în pozele de protocol nu vor lăsa nicio dâră pentru pașii copiilor noștri. * Sau, poate, cine știe, din acest bâlci al deșertăciunilor, Puterea va lăsa să iasă la suprafață vreun cap mai luminat, chiar dacă domnul Dragnea își va încălca principiile de viață politică. * Festivitatea de preluare a președinției s-a desfășurat la Ateneu unde, printre foști și viitori pușcăriași, au fost zăriți și câțiva oameni cinstiți. Unul dintre ei, polonezul Donald Tusk, un megastar european, a vorbit în limba română, ceea ce i-a provocat Vioricăi o lacrimă în colțul ochilor de căprioară rănită. Că nu-i de colea să vorbești limba română! * În schimb, vorbitorii români au parlit în ciordeză, videleză și engleză, ca să vadă amantele cât sunt de ascuțiți la limbă. * Cât despre Tusk, n-a spus cine știe ce lucruri monumentale, a vrut doar să fie amabil, așa cum a fost și în Bulgaria. Și i-a ieșit. Asta-i diferența dintre politicienii noștri și ai lor: ai lor pot fi diplomați și stăpânesc arta discursului. Manipulează cu mai multă finețe. Ai noștri sunt doar cu ochii după furat. * Cu trimiterea la Dacia 1300, Tusk ne-a învățat un lucru: nu vă disprețuiți trecutul! Și Ceaușescu a fost al vostru și, la vremea lui, a făcut multe lucruri bune pentru România. Că, până la urmă, n-a mai înțeles încotro se îndreaptă lumea și l-a strivit șenila istoriei, este o altă discuție. * Cu abilitatea specifică leșilor, l-a comparat pe Iohannis cu Duckadam (la bulgari îl băgase la înaintare pe Stoichkov), deși bravul portar n-are chiar atât de multe case * Ați observat că atunci când a spus că fiul său conduce un ”Duster” țoapele politice din sală au chicotit?! Că de, ele fac parte din altă clasă socială, ”Dusterul” e pentru săraci. * De apreciat gestul domnului Juncker de a veni treaz la Ateneu deși orele erau destul de înaintate. * Concluzia concluziilor a pus-o doamna Viorica, pe care, ca de obicei, a mâncat-o păsărica lingvistică: ”Viitorul nostru se află mereu în față, nu în spate” Tot așa cum, bănuim, trecutul se află în urmă, nu înainte. * În rest, acest mandat de șase luni va fi mai mult o formalitate întrucât pe 26 mai sunt alegeri europarlamentare, ceea ce înseamnă că nimănui nu-i arde de rezolvarea unor dosare spinoase, rămase moștenire de la precedentele președinții. Ca să nu mai vorbim că marii rechini ai Uniunii, dincolo de discursurile amabile, se uită la politicienii români ca la niște gândaci de bucătărie ce se împerechează împotriva firii prin crăpăturile istoriei, după care, la partaj, se ceartă ca chiorii. Dacă ai politicieni slabi, imorali și corupți, ai o imagine cât se poate de proastă. Până la urmă, în mare parte, clasa politică este expresia societății românești. Politicianul român este acceptat la masa comună cu același entuziasm cu care este primită ruda bețivă de la țară, care, în ciuda decrepitudinii evidente, mai are niște pământ de vânzare. Asta-i realitatea, fraților, degeaba o tencuiți cu fond de ten! * Cea mai mare pensie din România o ia un fost procuror, Gheorghe Bălășoiu. Din cei peste 53 000 de lei (aproximativ 11 000 de euro) pe care-i încasează lunar, doar în jur de 3700 reprezintă contribuția la fondul de pensii. Restul e rezultatul Caritasului pensiilor speciale. * Guvernanții și-au mărit semnificativ lefurile. Vor încasa în plus circa 3000 de lei lunar și 20 de milioane de scuipați zilnic. * În China a fost introdusă uniforma școlară cu GPS ceea ce va împiedica absenteismul voluntar, căreia filosofii îi spun chiulangeală cronică. Dacă li s-ar pune GPS-uri parlamentarilor români s-ar încurca circulația pe tot mapamondul lumii globului pământesc. * Din cei 10 880 de deținuți eliberați în baza recursului compensatoriu, 649 s-au întors la ”facultate”. Nu de bunăvoie, ci pentru că au fost prinși furând, violând, omorând. Și nu le pasă deloc deoarece la pușcărie se simt ca acasă. Democrația asta nu e bună deloc câtă vreme recidiviștii sunt considerați oameni. În plus, mai sunt și despăgubiți! Un violator, condamnat de trei ori pentru același tip de agresiune violentă, care a încercat să-și violeze inclusiv mama, a primit o despăgubire de 3000 de euro, pentru disconfortul produs de cele zece luni de închisoare! A înnebunit lumea sau mi se pare mie? Un asemenea individ ar fi trebuit să primească 3000 de țepe în sistemul de operare, pe care să i le bată cu tesla victimele sale. Trebuie să schimbăm Codul Penal, că nu se mai poate. Ăla de pe vremea lui Vlad Țepeș ar face un pic de curățenie în țara fărădelegilor * O companie aeriană le-a impus angajaților să slăbească, altminteri își vor lua zborul spre alte locuri de muncă. Măsura pare una ciudată, dar când nu ți se mai ridică aeronavele de la sol, trebuie să arunci balastul. * Numărul de copii născuți în România în 2018 s-a înjumătățit comparativ cu 1990. E cel mai sigur indicator al dezastrului istoric ce ne-a lovit după mișcarea de rotație a cadrelor din decembrie 1989. Mulți dintre acești copii vor desăvârși exodul național alăturându-se puilor de români născuți pe meleaguri străine. Credeți că-i pasă cuiva de viitorul acestei țări? Vă înșelați amarnic, niciun conducător de după 1989 n-a dovedit că se gândește la ziua de mâine, la moștenirea luată cu împrumut pe care trebuie să le-o lăsăm copiilor noștri * Ministrul Apărării de Muște Bețive, domnul Cadavru (sau Leș, n-am înțeles prea bine) n-a făcut Armata că i s-a părut nașpa, ministrul Sporturilor n-a luat titularizarea la Educație fizică, iar șefa ANAF, o cunoștință de-a domnului Darius al III-lea Vâlcov, a fost picată taman la oral ori de câte ori a vrut să se angajeze la instituția respectivă. Vedeți cât de mult seamănă democrația pesediană cu democrația ateniană? Din mâncător de rahat poți deveni oricând șofer pe vidanjă. * Laura Cruduța Kovesi a atacat la CEDO decizia de a fi mătrășită de la conducerea DNA. La aflarea veștii a plâns până și popa în biserică. * După ce a aplicat fără succes modelul finlandez, modelul patagonez și modelul irochez, sistemul educațional românesc va copia și modelul japonez. Așa că Evaluarea Națională se va numi kamikaze, iar Bacul, harachiri. Cât despre sensei, ei vor trăi în continuare doar cu apă și pâine goală. * Măi, băieți, hai să vă spun cum stă treaba cu educația; nu mai copiați tot felul de modele pe burta goală! Dați 6% din PIB și-o să vedeți imediat o schimbare la față! Ignoranța ne costă mai mult decât educația. Restul sunt vorbe de clacă! * ”The Economist” a măsurat democrația românească și a constatat că e nașpa. ”Strâmbă”, au zis ei. Am fi pe ultimul loc din UE și pe 66 din lume (din 167). Cele mai tari din parcarea istoriei ar fi Norvegia, Islanda, Suedia, Noua Zeelandă și Danemarca. Iar pe ultimele locuri sunt Congo, Siria și Coreea de Nord. Ce să zic? Stăm neașteptat de bine. Bine, englezii nu trăiesc aici ca să se lămurească pe deplin. * Totuși, dacă suntem pe locul 66 (ptiu, drace!) de ce la oameni care fug din țara lor în căutarea unei vieți mai bune suntem pe locul doi, după Siria? Întreb și eu, nu dau cu parul. * Viorica e categorică: România a devastat Germania și alte cinci țări europene la accesarea fondurilor europene. Parcă numai la accesarea fondurilor europene! * ”Toate lucrurile conectate la Internet reprezintă un pericol pentru credincioși”, a zis Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse. ”Antichristul va controla lumea prin intermediul smartphone-ului și Internetului”. Așa o fi, că prea le zici cu foc și pucioasă, Kirile! * Ce-o fi cu Corina Crețu de nu le lasă deloc pe proastele din Guvern să se simtă și ele bine? O fi sinceră și nu ne-am dat noi seama sau vrea să le trimită pe centura politicii ca să pună bulanul pe PSD? Vorba românului: Iliescu știe! * Folosirea excesivă a tehnologiei informaționale, a rețelelor de socializare și desfrâu, va transforma omul într-un mutant ce nu va putea face distincția dintre viața cotidiană și realitatea virtuală. Omul va deveni un robot vanitos care va uita cine este cu adevărat, pretinzând că este mai mult decât vede în oglindă. Dacă-i pui un filmuleț cu experimentul Pavlov, nu se va recunoaște, deși o filmare în timp real i-ar arăta un cățel care salivează ori de câte ori i se aprinde lumina ecranului. * China accelerează cursa înarmărilor folosind noi arme cu laser și rachete hipersonice. Știți previziunile babelor: ”ne va conduce rasa galbenă.” Sincer să fiu, pepenii galbeni sunt buni. * ”Păcat, domnule președinte Iohannis! Am fi avut amândoi șansa să intrăm în istorie!”, a spus Mircea Drăghici, cel respins de Werner să ocupe funcția de ministru al Transporturilor. Măi, dromaderilor, istoria încă vă așteaptă la cotitură, dar până ajungeți voi, șontâc-șontâc, prin hârtoapele patriei, se face ora închiderii. * Marean Vanghelie și-a făcut partid. Nu se știe dacă i-a dispărut cuiva sau l-a găsit, cert este că e de stânga. Sincer să fim, la agoniseala acumulată destul de repede, în condițiile unei îndemânări ceva de speriat, îl credeam ambidextru. * Ce ne facem, fetelor? Se supără ciolcanii când le spunem adevărul. Trag de lanț, mârâie, se smiorcăie ca modistele strivite de meandrele concretului. Într-o scrisoare-protest, ridicolă de la un capăt la altul, un Rică Venturiano bătrân dovedește că sintagma franțuzească ”cine se scuză, se acuză”, este cât se poate de autentică. Că, vorba aia, una e să fii cult la cap și alta să pretinzi că ești. Și fiindcă nu se făcuse destul de râs cu greșelile elementare săvârșite în articolele ”istorice” (niște compilații jalnice amestecate cu așa-zise idei naționaliste de un primitivism scabros), distinsul scriitor pe pereți ne asigură că știe cu exactitate data morții lui Horea întrucât a scris un studiu, citez cu emoție și lacrimi de crocodil, ”data fatidică de 1875”, fiindcă altădată ”am mutat anul morții acestuia, scriind 1874,”Peste asta nu se poate trece și mă văd nevoit să repet din nou iarăși pentru toți absolvenții școlii de corecție: data martiriului lui Horea este 28 februarie 1785. Trecem peste atacurile la persoană ale acestui închipuit care doarme cu dicționarul sub pernă ca să viseze neologisme, trecem peste alăturarea incorectă a unor termeni, cărora nu le înțelege sensul (”erori....datorate”) și ne mirăm că unui fost client de-al lui Alcibiade i s-a republicat un plugușor insipid, inodor și incolor, deși, după cum lesne se poate constata, dumnealui se pricepe mai mult la sorcovit. Modest, uliul rănit în amorul propriu și personal, anunță cu emfaza caracteristică celor care pretind că sunt buricul pământului că posedă sălbatic o „bibliotecă universitară”. Ce frumos! Ei, dar dacă ar fi citit cărțile acelea, altfel s-ar fi scris istoria! Dacă vrea să facă o faptă creștinească și ține ca minunatele opuri să fie înțelese, poate le donează cuiva mai înțelept. Ca, de exemplu, Contelui de Monte-Cristo. Mai am și eu câteva mii. E adevărat, au defectul că sunt citite. Cât despre ”jocul malefic” pe care-l promovez la ”Săptămâna pe scurt”, are dreptate. Sunt vinovat. Din această cauză, toți cititorii revistei, inclusiv ciolcanii, încep lectura revistei cu această rubrică. După care, copăcel-copăcel, citesc și celelalte pagini decredebilizate de subsemnatul. Vorba unui clasic încă în viața publică: Ehei, dacă ar durea prostia! * Îmi pare rău că am irosit atâta spațiu cu lucruri de nimic, dar, câteodată, golul sună mult prea tare. Îmi este absolut indiferent domnul respectiv, nu dau o ceapă degerată pe producțiile dumnealui, să fie sănătos! Și da, să pună mâna pe carte, că nu-l mușcă! Că alea n-au fost singurele greșeli. Fracturile de logică, erorile neforțate, îi sunt caracteristice. Și atunci vă întrebați de ce am fost atât de blând? Pentru că o persoană dragă m-a rugat să fiu condescendent cu marele artist neînțeles. Am fost cât se poate de înțelegător, dar, vorba lui Schiller, ”cu prostia înșiși zeii luptă în zadar.” * Deficitul comercial al României a fost de 20% în 2018. Asta înseamnă un leu slab, prețuri mai mari, sărăcie în ascensiune, în totală contradicție cu asigurările guvernanților că economia crește precum cozonacul. Măi, băieți, mai lăsați vrăjeala de partid și de stat capră, încurajați investițiile, nu mai exportați materie primă ci produse finite, tratați țara asta precum gospodarii, nu ca boschetarii. Creșterea economică bazată pe consum nu e o poveste de succes, este antecamera dezastrului. *Ați văzut câte amante au ajuns la butoanele puterii? Mă bucur că aveți spirit de observație. Dar ați văzut cât de nașparlii sunt? Nu?! Uitați-vă de la gât înspre creierii capului! Nu se vede nimic, așa-i?! * Un italiano vero, trecut de 70 de cotolani a vărsat în conturile unei petarde din spațiul carpato-danubiano-erotic peste 720 000 de euro, deși juna dansatoare era destul de foarte măritată în frumoasa și erotica noastră țară. După care ghilanul s-a plâns la poliție de-a ajuns frumoasa creatură în cătușe (nu că i-ar fi displăcut!). Ca urmare a acestui denunț este pusă în pericol atragerea de fonduri europene, acțiune de care Rovana Plumb e tare mândră, mai ales de când mult râvnitele fonduri sunt atrase cu toate părțile corpului. Ceea ce alte țări, devastate fără milă de România, nu pot să facă * Aproximativ 230 000 de copii suferă de dorul părinților plecați pe meleaguri străine în căutarea supraviețuirii. Încă pe atâți se culcă flămânzi în fiecare seară. Asta-i cruda realitate, dar noi îi dăm înainte cu Europa, cu creșterea economică și alte minciuni ambalate în staniol. Minorității bogaților nu-i pasă iar majoritatea necăjiților pare anesteziată. Parcă își petrece viața între metafizică și televizor. Asta e imaginea reală a României, o țară depresivă plină de umor negru * România a devenit campioană europeană de tineret la Bob. Nu, că nu suntem normali... * Anton Lixăndroiu, în etate de 87 de ani, a obținut, după multe demersuri la forurile europene, ca Ungaria să-și ceară scuze în plenul ONU pentru Holocaustul împotriva românilor din nord-vestul Transilvaniei săvârșit cu cruzime inumană în timpul ocupației hortyste. E pentru prima oară când ungurii recunosc că au săvârșit crime împotriva noastră. E un început, dar la câți români au băgat sub brazdă de-a lungul istoriei, ar trebui să-și ceară iertare zilnic...
CONTELE DE MONTE-CRISTO
13 ianuarie 2019
România a preluat președinția Consiliului Uniunii Europene. Din păcate, acest moment, care, deocamdată, vine o dată la 14 ani, ne găsește singuri pe lume. La putere sunt politruci de duzină, oamenii de stat lipsesc cu desăvârșire. Opoziția nu propune nimic interesant, sloganurile de maidan sunt fumigene ce acoperă sărăcia de idei și lipsa oricăror programe de dezvoltare a societății. În aceste condiții, politicienii aflați în pozele de protocol nu vor lăsa nicio dâră pentru pașii copiilor noștri. * Sau, poate, cine știe, din acest bâlci al deșertăciunilor, Puterea va lăsa să iasă la suprafață vreun cap mai luminat, chiar dacă domnul Dragnea își va încălca principiile de viață politică. * Festivitatea de preluare a președinției s-a desfășurat la Ateneu unde, printre foști și viitori pușcăriași, au fost zăriți și câțiva oameni cinstiți. Unul dintre ei, polonezul Donald Tusk, un megastar european, a vorbit în limba română, ceea ce i-a provocat Vioricăi o lacrimă în colțul ochilor de căprioară rănită. Că nu-i de colea să vorbești limba română! * În schimb, vorbitorii români au parlit în ciordeză, videleză și engleză, ca să vadă amantele cât sunt de ascuțiți la limbă. * Cât despre Tusk, n-a spus cine știe ce lucruri monumentale, a vrut doar să fie amabil, așa cum a fost și în Bulgaria. Și i-a ieșit. Asta-i diferența dintre politicienii noștri și ai lor: ai lor pot fi diplomați și stăpânesc arta discursului. Manipulează cu mai multă finețe. Ai noștri sunt doar cu ochii după furat. * Cu trimiterea la Dacia 1300, Tusk ne-a învățat un lucru: nu vă disprețuiți trecutul! Și Ceaușescu a fost al vostru și, la vremea lui, a făcut multe lucruri bune pentru România. Că, până la urmă, n-a mai înțeles încotro se îndreaptă lumea și l-a strivit șenila istoriei, este o altă discuție. * Cu abilitatea specifică leșilor, l-a comparat pe Iohannis cu Duckadam (la bulgari îl băgase la înaintare pe Stoichkov), deși bravul portar n-are chiar atât de multe case * Ați observat că atunci când a spus că fiul său conduce un ”Duster” țoapele politice din sală au chicotit?! Că de, ele fac parte din altă clasă socială, ”Dusterul” e pentru săraci. * De apreciat gestul domnului Juncker de a veni treaz la Ateneu deși orele erau destul de înaintate. * Concluzia concluziilor a pus-o doamna Viorica, pe care, ca de obicei, a mâncat-o păsărica lingvistică: ”Viitorul nostru se află mereu în față, nu în spate” Tot așa cum, bănuim, trecutul se află în urmă, nu înainte. * În rest, acest mandat de șase luni va fi mai mult o formalitate întrucât pe 26 mai sunt alegeri europarlamentare, ceea ce înseamnă că nimănui nu-i arde de rezolvarea unor dosare spinoase, rămase moștenire de la precedentele președinții. Ca să nu mai vorbim că marii rechini ai Uniunii, dincolo de discursurile amabile, se uită la politicienii români ca la niște gândaci de bucătărie ce se împerechează împotriva firii prin crăpăturile istoriei, după care, la partaj, se ceartă ca chiorii. Dacă ai politicieni slabi, imorali și corupți, ai o imagine cât se poate de proastă. Până la urmă, în mare parte, clasa politică este expresia societății românești. Politicianul român este acceptat la masa comună cu același entuziasm cu care este primită ruda bețivă de la țară, care, în ciuda decrepitudinii evidente, mai are niște pământ de vânzare. Asta-i realitatea, fraților, degeaba o tencuiți cu fond de ten! * Cea mai mare pensie din România o ia un fost procuror, Gheorghe Bălășoiu. Din cei peste 53 000 de lei (aproximativ 11 000 de euro) pe care-i încasează lunar, doar în jur de 3700 reprezintă contribuția la fondul de pensii. Restul e rezultatul Caritasului pensiilor speciale. * Guvernanții și-au mărit semnificativ lefurile. Vor încasa în plus circa 3000 de lei lunar și 20 de milioane de scuipați zilnic. * În China a fost introdusă uniforma școlară cu GPS ceea ce va împiedica absenteismul voluntar, căreia filosofii îi spun chiulangeală cronică. Dacă li s-ar pune GPS-uri parlamentarilor români s-ar încurca circulația pe tot mapamondul lumii globului pământesc. * Din cei 10 880 de deținuți eliberați în baza recursului compensatoriu, 649 s-au întors la ”facultate”. Nu de bunăvoie, ci pentru că au fost prinși furând, violând, omorând. Și nu le pasă deloc deoarece la pușcărie se simt ca acasă. Democrația asta nu e bună deloc câtă vreme recidiviștii sunt considerați oameni. În plus, mai sunt și despăgubiți! Un violator, condamnat de trei ori pentru același tip de agresiune violentă, care a încercat să-și violeze inclusiv mama, a primit o despăgubire de 3000 de euro, pentru disconfortul produs de cele zece luni de închisoare! A înnebunit lumea sau mi se pare mie? Un asemenea individ ar fi trebuit să primească 3000 de țepe în sistemul de operare, pe care să i le bată cu tesla victimele sale. Trebuie să schimbăm Codul Penal, că nu se mai poate. Ăla de pe vremea lui Vlad Țepeș ar face un pic de curățenie în țara fărădelegilor * O companie aeriană le-a impus angajaților să slăbească, altminteri își vor lua zborul spre alte locuri de muncă. Măsura pare una ciudată, dar când nu ți se mai ridică aeronavele de la sol, trebuie să arunci balastul. * Numărul de copii născuți în România în 2018 s-a înjumătățit comparativ cu 1990. E cel mai sigur indicator al dezastrului istoric ce ne-a lovit după mișcarea de rotație a cadrelor din decembrie 1989. Mulți dintre acești copii vor desăvârși exodul național alăturându-se puilor de români născuți pe meleaguri străine. Credeți că-i pasă cuiva de viitorul acestei țări? Vă înșelați amarnic, niciun conducător de după 1989 n-a dovedit că se gândește la ziua de mâine, la moștenirea luată cu împrumut pe care trebuie să le-o lăsăm copiilor noștri * Ministrul Apărării de Muște Bețive, domnul Cadavru (sau Leș, n-am înțeles prea bine) n-a făcut Armata că i s-a părut nașpa, ministrul Sporturilor n-a luat titularizarea la Educație fizică, iar șefa ANAF, o cunoștință de-a domnului Darius al III-lea Vâlcov, a fost picată taman la oral ori de câte ori a vrut să se angajeze la instituția respectivă. Vedeți cât de mult seamănă democrația pesediană cu democrația ateniană? Din mâncător de rahat poți deveni oricând șofer pe vidanjă. * Laura Cruduța Kovesi a atacat la CEDO decizia de a fi mătrășită de la conducerea DNA. La aflarea veștii a plâns până și popa în biserică. * După ce a aplicat fără succes modelul finlandez, modelul patagonez și modelul irochez, sistemul educațional românesc va copia și modelul japonez. Așa că Evaluarea Națională se va numi kamikaze, iar Bacul, harachiri. Cât despre sensei, ei vor trăi în continuare doar cu apă și pâine goală. * Măi, băieți, hai să vă spun cum stă treaba cu educația; nu mai copiați tot felul de modele pe burta goală! Dați 6% din PIB și-o să vedeți imediat o schimbare la față! Ignoranța ne costă mai mult decât educația. Restul sunt vorbe de clacă! * ”The Economist” a măsurat democrația românească și a constatat că e nașpa. ”Strâmbă”, au zis ei. Am fi pe ultimul loc din UE și pe 66 din lume (din 167). Cele mai tari din parcarea istoriei ar fi Norvegia, Islanda, Suedia, Noua Zeelandă și Danemarca. Iar pe ultimele locuri sunt Congo, Siria și Coreea de Nord. Ce să zic? Stăm neașteptat de bine. Bine, englezii nu trăiesc aici ca să se lămurească pe deplin. * Totuși, dacă suntem pe locul 66 (ptiu, drace!) de ce la oameni care fug din țara lor în căutarea unei vieți mai bune suntem pe locul doi, după Siria? Întreb și eu, nu dau cu parul. * Viorica e categorică: România a devastat Germania și alte cinci țări europene la accesarea fondurilor europene. Parcă numai la accesarea fondurilor europene! * ”Toate lucrurile conectate la Internet reprezintă un pericol pentru credincioși”, a zis Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse. ”Antichristul va controla lumea prin intermediul smartphone-ului și Internetului”. Așa o fi, că prea le zici cu foc și pucioasă, Kirile! * Ce-o fi cu Corina Crețu de nu le lasă deloc pe proastele din Guvern să se simtă și ele bine? O fi sinceră și nu ne-am dat noi seama sau vrea să le trimită pe centura politicii ca să pună bulanul pe PSD? Vorba românului: Iliescu știe! * Folosirea excesivă a tehnologiei informaționale, a rețelelor de socializare și desfrâu, va transforma omul într-un mutant ce nu va putea face distincția dintre viața cotidiană și realitatea virtuală. Omul va deveni un robot vanitos care va uita cine este cu adevărat, pretinzând că este mai mult decât vede în oglindă. Dacă-i pui un filmuleț cu experimentul Pavlov, nu se va recunoaște, deși o filmare în timp real i-ar arăta un cățel care salivează ori de câte ori i se aprinde lumina ecranului. * China accelerează cursa înarmărilor folosind noi arme cu laser și rachete hipersonice. Știți previziunile babelor: ”ne va conduce rasa galbenă.” Sincer să fiu, pepenii galbeni sunt buni. * ”Păcat, domnule președinte Iohannis! Am fi avut amândoi șansa să intrăm în istorie!”, a spus Mircea Drăghici, cel respins de Werner să ocupe funcția de ministru al Transporturilor. Măi, dromaderilor, istoria încă vă așteaptă la cotitură, dar până ajungeți voi, șontâc-șontâc, prin hârtoapele patriei, se face ora închiderii. * Marean Vanghelie și-a făcut partid. Nu se știe dacă i-a dispărut cuiva sau l-a găsit, cert este că e de stânga. Sincer să fim, la agoniseala acumulată destul de repede, în condițiile unei îndemânări ceva de speriat, îl credeam ambidextru. * Ce ne facem, fetelor? Se supără ciolcanii când le spunem adevărul. Trag de lanț, mârâie, se smiorcăie ca modistele strivite de meandrele concretului. Într-o scrisoare-protest, ridicolă de la un capăt la altul, un Rică Venturiano bătrân dovedește că sintagma franțuzească ”cine se scuză, se acuză”, este cât se poate de autentică. Că, vorba aia, una e să fii cult la cap și alta să pretinzi că ești. Și fiindcă nu se făcuse destul de râs cu greșelile elementare săvârșite în articolele ”istorice” (niște compilații jalnice amestecate cu așa-zise idei naționaliste de un primitivism scabros), distinsul scriitor pe pereți ne asigură că știe cu exactitate data morții lui Horea întrucât a scris un studiu, citez cu emoție și lacrimi de crocodil, ”data fatidică de 1875”, fiindcă altădată ”am mutat anul morții acestuia, scriind 1874,”Peste asta nu se poate trece și mă văd nevoit să repet din nou iarăși pentru toți absolvenții școlii de corecție: data martiriului lui Horea este 28 februarie 1785. Trecem peste atacurile la persoană ale acestui închipuit care doarme cu dicționarul sub pernă ca să viseze neologisme, trecem peste alăturarea incorectă a unor termeni, cărora nu le înțelege sensul (”erori....datorate”) și ne mirăm că unui fost client de-al lui Alcibiade i s-a republicat un plugușor insipid, inodor și incolor, deși, după cum lesne se poate constata, dumnealui se pricepe mai mult la sorcovit. Modest, uliul rănit în amorul propriu și personal, anunță cu emfaza caracteristică celor care pretind că sunt buricul pământului că posedă sălbatic o „bibliotecă universitară”. Ce frumos! Ei, dar dacă ar fi citit cărțile acelea, altfel s-ar fi scris istoria! Dacă vrea să facă o faptă creștinească și ține ca minunatele opuri să fie înțelese, poate le donează cuiva mai înțelept. Ca, de exemplu, Contelui de Monte-Cristo. Mai am și eu câteva mii. E adevărat, au defectul că sunt citite. Cât despre ”jocul malefic” pe care-l promovez la ”Săptămâna pe scurt”, are dreptate. Sunt vinovat. Din această cauză, toți cititorii revistei, inclusiv ciolcanii, încep lectura revistei cu această rubrică. După care, copăcel-copăcel, citesc și celelalte pagini decredebilizate de subsemnatul. Vorba unui clasic încă în viața publică: Ehei, dacă ar durea prostia! * Îmi pare rău că am irosit atâta spațiu cu lucruri de nimic, dar, câteodată, golul sună mult prea tare. Îmi este absolut indiferent domnul respectiv, nu dau o ceapă degerată pe producțiile dumnealui, să fie sănătos! Și da, să pună mâna pe carte, că nu-l mușcă! Că alea n-au fost singurele greșeli. Fracturile de logică, erorile neforțate, îi sunt caracteristice. Și atunci vă întrebați de ce am fost atât de blând? Pentru că o persoană dragă m-a rugat să fiu condescendent cu marele artist neînțeles. Am fost cât se poate de înțelegător, dar, vorba lui Schiller, ”cu prostia înșiși zeii luptă în zadar.” * Deficitul comercial al României a fost de 20% în 2018. Asta înseamnă un leu slab, prețuri mai mari, sărăcie în ascensiune, în totală contradicție cu asigurările guvernanților că economia crește precum cozonacul. Măi, băieți, mai lăsați vrăjeala de partid și de stat capră, încurajați investițiile, nu mai exportați materie primă ci produse finite, tratați țara asta precum gospodarii, nu ca boschetarii. Creșterea economică bazată pe consum nu e o poveste de succes, este antecamera dezastrului. *Ați văzut câte amante au ajuns la butoanele puterii? Mă bucur că aveți spirit de observație. Dar ați văzut cât de nașparlii sunt? Nu?! Uitați-vă de la gât înspre creierii capului! Nu se vede nimic, așa-i?! * Un italiano vero, trecut de 70 de cotolani a vărsat în conturile unei petarde din spațiul carpato-danubiano-erotic peste 720 000 de euro, deși juna dansatoare era destul de foarte măritată în frumoasa și erotica noastră țară. După care ghilanul s-a plâns la poliție de-a ajuns frumoasa creatură în cătușe (nu că i-ar fi displăcut!). Ca urmare a acestui denunț este pusă în pericol atragerea de fonduri europene, acțiune de care Rovana Plumb e tare mândră, mai ales de când mult râvnitele fonduri sunt atrase cu toate părțile corpului. Ceea ce alte țări, devastate fără milă de România, nu pot să facă * Aproximativ 230 000 de copii suferă de dorul părinților plecați pe meleaguri străine în căutarea supraviețuirii. Încă pe atâți se culcă flămânzi în fiecare seară. Asta-i cruda realitate, dar noi îi dăm înainte cu Europa, cu creșterea economică și alte minciuni ambalate în staniol. Minorității bogaților nu-i pasă iar majoritatea necăjiților pare anesteziată. Parcă își petrece viața între metafizică și televizor. Asta e imaginea reală a României, o țară depresivă plină de umor negru * România a devenit campioană europeană de tineret la Bob. Nu, că nu suntem normali... * Anton Lixăndroiu, în etate de 87 de ani, a obținut, după multe demersuri la forurile europene, ca Ungaria să-și ceară scuze în plenul ONU pentru Holocaustul împotriva românilor din nord-vestul Transilvaniei săvârșit cu cruzime inumană în timpul ocupației hortyste. E pentru prima oară când ungurii recunosc că au săvârșit crime împotriva noastră. E un început, dar la câți români au băgat sub brazdă de-a lungul istoriei, ar trebui să-și ceară iertare zilnic...
CONTELE DE MONTE-CRISTO
13 ianuarie 2019
joi, 10 ianuarie 2019
Înserare
Încep să cred că trăiesc timpul altcuiva;
din trupul meu-insectar
zboară fluturi răstigniți
în avatar
Uneori, ca un izvor inocent,
spre văile tale curg,
și nu știu de ce și atunci
sunt singur în amurg
Totuși, privindu-ți oglinda ochilor
parcă aș fi eu,
tu nu vrei să se afle secretul:
mi-ai fost Dumnezeu
Prin cerul nesfârșit
rătăceam căutând poarta
prin care în suflet să-ți intru
răsturnând soarta
”Nu se poate așa,” mi-ai spus
într-o zi dinadins,
”...stai în cerul tău,
nu vreau să ardem pe rugul nestins!”
Atunci, sufletul s-a învârtit
în cercuri amețitoare
și din cerul albastru
m-am prăbușit în mare
10 ianuarie 2019
din trupul meu-insectar
zboară fluturi răstigniți
în avatar
Uneori, ca un izvor inocent,
spre văile tale curg,
și nu știu de ce și atunci
sunt singur în amurg
Totuși, privindu-ți oglinda ochilor
parcă aș fi eu,
tu nu vrei să se afle secretul:
mi-ai fost Dumnezeu
Prin cerul nesfârșit
rătăceam căutând poarta
prin care în suflet să-ți intru
răsturnând soarta
”Nu se poate așa,” mi-ai spus
într-o zi dinadins,
”...stai în cerul tău,
nu vreau să ardem pe rugul nestins!”
Atunci, sufletul s-a învârtit
în cercuri amețitoare
și din cerul albastru
m-am prăbușit în mare
10 ianuarie 2019
Fericirea iernilor adânci
Fericirea pe care am simțit-o lângă tine
nu va mai fi, zadarnic scormonesc prin ruine
Aripile dinlăuntru țâșniseră afară;
mă copleșise lumina de vară
Fericirea pe care am simțit-o atunci,
inocența florilor albastre crescute pe stânci
nu se compară cu nimic, știi bine;
nimic nu se compară cu tine
Fericirea pe care uneori vom simți-o,
în iernile adânci, ne va ține loc de adio
10 ianuarie 2019
nu va mai fi, zadarnic scormonesc prin ruine
Aripile dinlăuntru țâșniseră afară;
mă copleșise lumina de vară
Fericirea pe care am simțit-o atunci,
inocența florilor albastre crescute pe stânci
nu se compară cu nimic, știi bine;
nimic nu se compară cu tine
Fericirea pe care uneori vom simți-o,
în iernile adânci, ne va ține loc de adio
10 ianuarie 2019
miercuri, 9 ianuarie 2019
Nici răsărit și nici apus
De ce îmi tot apari în vis?
N-ai fost așa cum ai promis;
nici răsărit și nici apus,
ești cum ți-am spus
Îmi locuiești pe dinlăuntru,
și nu mai știu deloc să intru,
din ochi mă latră fiare vechi,
minciunile răsună în urechi
Din tot ce-am spus și-n tot ce-am scris
n-ai înțeles ce e un vis;
nu-i doar o oră măsurată,
iubita mea antedatată
Îți cântă corul fals prin tâmple
de goluri sufletul se umple,
și te manipulează cei din jur,
te-nvârți în cercul lor impur
fără iubirea magică, eternă,
și-ți plânge sufletul pe pernă,
că nu i-ai dat ce i-ai promis;
și-atunci? de ce-mi apari în vis?
8 ianuarie 2019
N-ai fost așa cum ai promis;
nici răsărit și nici apus,
ești cum ți-am spus
Îmi locuiești pe dinlăuntru,
și nu mai știu deloc să intru,
din ochi mă latră fiare vechi,
minciunile răsună în urechi
Din tot ce-am spus și-n tot ce-am scris
n-ai înțeles ce e un vis;
nu-i doar o oră măsurată,
iubita mea antedatată
Îți cântă corul fals prin tâmple
de goluri sufletul se umple,
și te manipulează cei din jur,
te-nvârți în cercul lor impur
fără iubirea magică, eternă,
și-ți plânge sufletul pe pernă,
că nu i-ai dat ce i-ai promis;
și-atunci? de ce-mi apari în vis?
8 ianuarie 2019
marți, 8 ianuarie 2019
Încuiat pe dinlăuntru
Stau încuiat în mine cu draperiile trase,
golul din jur se înalță ca un zid,
cămășile sufletului de spaimă sunt roase,
mă duce în cârcă un înger livid
Ochii caută ceva înlăuntru,
un punct de reper, o durere, un spin,
în urma mea aș vrea ca să intru,
să întind mâna prin scorbura din destin,
să bâjbâi, să pipăi, să dau prin neant
de partea din mine izgonită nedrept,
brațul îmi trece ca un șarpe razant
cu umbra inimii smulse din piept
Caut să sparg o fereastră în zid,
dalta lovește încontinuu și doare,
înlăuntrul aș vrea să-l deschid,
dar cheia am aruncat-o în mare...
8 ianuarie 2019
golul din jur se înalță ca un zid,
cămășile sufletului de spaimă sunt roase,
mă duce în cârcă un înger livid
Ochii caută ceva înlăuntru,
un punct de reper, o durere, un spin,
în urma mea aș vrea ca să intru,
să întind mâna prin scorbura din destin,
să bâjbâi, să pipăi, să dau prin neant
de partea din mine izgonită nedrept,
brațul îmi trece ca un șarpe razant
cu umbra inimii smulse din piept
Caut să sparg o fereastră în zid,
dalta lovește încontinuu și doare,
înlăuntrul aș vrea să-l deschid,
dar cheia am aruncat-o în mare...
8 ianuarie 2019
Nici dacă sunt, iubito, nu mai știu
Aud în univers un cer cum plânge
și peste risipirea noastră ninge
Nu ne-am mai fost iubire absolută,
uciși de viața palidă și slută
Nălțările din noi au fost puține
și căutăm zadarnic prin ruine
să regăsim cărarea către cer,
e prea târziu și e atât de ger
Poate cândva, în lumea celor drepți,
vom deveni, iubito, înțelepți,
și-n fiecare zi din veșnicia noastră
o să găsești pe pernă-o floare albastră
culeasă-n zori de umbra mea subțire
din ochii tăi împrăștiind iubire
Acum, în mine s-a făcut târziu
nici dacă sunt, iubito, nu mai știu...
8 ianuarie 2019
și peste risipirea noastră ninge
Nu ne-am mai fost iubire absolută,
uciși de viața palidă și slută
Nălțările din noi au fost puține
și căutăm zadarnic prin ruine
să regăsim cărarea către cer,
e prea târziu și e atât de ger
Poate cândva, în lumea celor drepți,
vom deveni, iubito, înțelepți,
și-n fiecare zi din veșnicia noastră
o să găsești pe pernă-o floare albastră
culeasă-n zori de umbra mea subțire
din ochii tăi împrăștiind iubire
Acum, în mine s-a făcut târziu
nici dacă sunt, iubito, nu mai știu...
8 ianuarie 2019
Închide ochii și uită-mă...
Dacă ninge și de sub munții inimii nu poți să m-aduni,
închide ochii și uită-mă până luni!
Dacă ochii de durere ți-s sparți,
închide ochii și uită-mă până marți!
Dacă îmbrățișarea mea te-a-ncuiat în vârtejuri, în cercuri,
închide ochii și uită-mă până miercuri!
Dacă-n oglinda sufletului nu ne vezi pe-amândoi,
închide ochii și uită-mă până joi!
Dacă prin sânge nu-ți mai trec anii tineri,
închide ochii și uită-mă până vineri!
Dacă ți-e dor de magie, cântă-mă,
închide ochii și uită-mă până sâmbătă!
Dacă cerul coboară în tine și te cuminică,
închide ochii și uită-mă până duminică!
Dacă și atunci amurgul te strânge în gheare de leu,
închide ochii și uită-mă! N-am fost eu...
7 ianuarie 2019
închide ochii și uită-mă până luni!
Dacă ochii de durere ți-s sparți,
închide ochii și uită-mă până marți!
Dacă îmbrățișarea mea te-a-ncuiat în vârtejuri, în cercuri,
închide ochii și uită-mă până miercuri!
Dacă-n oglinda sufletului nu ne vezi pe-amândoi,
închide ochii și uită-mă până joi!
Dacă prin sânge nu-ți mai trec anii tineri,
închide ochii și uită-mă până vineri!
Dacă ți-e dor de magie, cântă-mă,
închide ochii și uită-mă până sâmbătă!
Dacă cerul coboară în tine și te cuminică,
închide ochii și uită-mă până duminică!
Dacă și atunci amurgul te strânge în gheare de leu,
închide ochii și uită-mă! N-am fost eu...
7 ianuarie 2019
sâmbătă, 5 ianuarie 2019
Fata din munți
Curg amintirile-n șuvoi,
clepsidra e în criză de nisip,
trec printre spaime îngeri noi,
niciunul însă n-are chip
Se leagă-ntre dezastre niște punți
pe care să ne trecem clandestin,
în inimă cresc imposibili munți
să-mpiedice întoarcerea-n destin
Pe-acolo am nemurit câteodată
înlănțuiți de patimile prime,
erai din munți cea mai frumoasă fată
ce a trecut ca fulgerul prin mine
Și-ai ars toți mărăcinii dinainte
să crească iarbă nouă printre flori,
și-ai locuit strivindu-mi-te-n minte
și ne-am iubit de-un milion de ori
Și nu mai știu ce s-a-ntâmplat pe urmă,
eu am murit ucis de dor suprem,
un demon de zăpadă-n suflet scurmă
și n-am avut pe cine să mai chem
să-mi mângâie mirată fruntea
abandonată printre astre,
zadarnic se întinde puntea
să lege marile dezastre
De-atâta viață smulsă de strigoi
se-ntoarce în clepsidră ceasul rău,
trec printre spaime îngeri noi,
niciunul însă n-are chipul tău...
5 ianuarie 2019
clepsidra e în criză de nisip,
trec printre spaime îngeri noi,
niciunul însă n-are chip
Se leagă-ntre dezastre niște punți
pe care să ne trecem clandestin,
în inimă cresc imposibili munți
să-mpiedice întoarcerea-n destin
Pe-acolo am nemurit câteodată
înlănțuiți de patimile prime,
erai din munți cea mai frumoasă fată
ce a trecut ca fulgerul prin mine
Și-ai ars toți mărăcinii dinainte
să crească iarbă nouă printre flori,
și-ai locuit strivindu-mi-te-n minte
și ne-am iubit de-un milion de ori
Și nu mai știu ce s-a-ntâmplat pe urmă,
eu am murit ucis de dor suprem,
un demon de zăpadă-n suflet scurmă
și n-am avut pe cine să mai chem
să-mi mângâie mirată fruntea
abandonată printre astre,
zadarnic se întinde puntea
să lege marile dezastre
De-atâta viață smulsă de strigoi
se-ntoarce în clepsidră ceasul rău,
trec printre spaime îngeri noi,
niciunul însă n-are chipul tău...
5 ianuarie 2019
Final
Nimic din ce-ar fi fost să fie n-o mai fi,
ostracizați în viețile trecute,
pe unde oameni de zăpadă sângerii
tot caută mirările pierdute
Magia s-a sfârșit când au căzut
din cerul toamnei nechemați cocori,
când sufletul cu spaimă a văzut
că poate fi ucis de meteori
Atât cinism doar demonii de aer
pot strecura prin clipe de înălțare,
destinul smuls cu ghearele din vaier
a sângerat și s-a zdrobit de zare
Și-a fost o agonie atât de scurtă
că lumânările de nuntă n-au mai ars,
bieți eschimoși reexilați în yurtă
ce joacă-n piese cu scenariu fals
Ca să le fie pe pământ mai bine
decât leproșilor stropiți cu var,
printre țesuturi smulse din ruine
mai trece uneori un avatar
Nu are aripi, însă știe zborul
că l-a zburat din sine înspre cer,
bisericile își sugrumă corul
și se strivesc ferestrele de ger
Atât a fost spectacolul luminii,
se-ncuie-n noapte visuri de copii,
în inimă au înflorit doar spinii,
nimic din ce-ar fi fost să fie, n-o mai fi...
5 ianuarie 2019
ostracizați în viețile trecute,
pe unde oameni de zăpadă sângerii
tot caută mirările pierdute
Magia s-a sfârșit când au căzut
din cerul toamnei nechemați cocori,
când sufletul cu spaimă a văzut
că poate fi ucis de meteori
Atât cinism doar demonii de aer
pot strecura prin clipe de înălțare,
destinul smuls cu ghearele din vaier
a sângerat și s-a zdrobit de zare
Și-a fost o agonie atât de scurtă
că lumânările de nuntă n-au mai ars,
bieți eschimoși reexilați în yurtă
ce joacă-n piese cu scenariu fals
Ca să le fie pe pământ mai bine
decât leproșilor stropiți cu var,
printre țesuturi smulse din ruine
mai trece uneori un avatar
Nu are aripi, însă știe zborul
că l-a zburat din sine înspre cer,
bisericile își sugrumă corul
și se strivesc ferestrele de ger
Atât a fost spectacolul luminii,
se-ncuie-n noapte visuri de copii,
în inimă au înflorit doar spinii,
nimic din ce-ar fi fost să fie, n-o mai fi...
5 ianuarie 2019
vineri, 4 ianuarie 2019
SĂPTĂMÂNA PE SCURT (152)
Dictatura prostiei * Cel mai mare rahat din lume * Programul de otrăvire a populației * Filme clasice * Între metafizică și Elena Udrea * Ce instituții trebuie desființate * Omul, fiara supremă * Producții record de prostie * Martira Rona Hartner * Măcelăria austriecilor * Operațiunea ”Bricheta” * Hoția specială * Muzica sexului * Emil Brumaru a redevenit înger * Câinii pământului
Circul de partid și de stat continuă cu aceeași înverșunare. Nerozia statului paralel e prezentă permanent pe agenda publică de râd și copii handicapați ai politicii românești. În loc să analizeze în profunzime rezultatele unor guvernări slabe, amatoristice pe alocuri, făcătorii de imagine ai PSD expun teorii ridicole despre mișcarea de rotație a bolovanilor din capul lor supradimensionat. De aceea nu-i mai ia nimeni în serios nici atunci când ar fi cazul. Păi dacă-i scoți la bătaie pe Nicolicea, Iordache, Nicolae, Ștefănescu și alți comici vestiți ai ecranului, să nu te miri că nu mai dă nimeni două parale pe casa ta de toleranță politică. Or fi mulți proști în societatea românească, dar nu sunt atât de mulți pe cât credeți voi. De fapt, cei mai mulți, din cauza sărăciei, o fac pe proștii. Și pe ei nu mai puteți conta. Ați instaurat dictatura prostiei în Parlamentul Desfrâului Național, dar n-o puteți impune la nivelul întregii țări. Știu, mă poate contrazice, cu argumente juridico-inginerești, domnul Bulache (fost Ciordache), dar pe dumnealui nu-l mai ascultă nici ecoul. Așa că scoateți la interval oameni deștepți, să avem cu cine negocia ziua în care putem să-i strângem la un loc pe toți colegii voștri de la butoanele puterii cu nobilul scop de a vă da o dictare...* După ce a picat de cinci ori examenele de angajare la ANAF (știți cum stă treaba, concursul se ține joi, dar postul este ocupat de marți), o blondină a ajuns șefa instituției. Ca să se asorteze cu restul amazoanelor de la Palatul Victoria Socialismului de Cumetrie și Desfrâu. * De Bobotează, Teodosie Euxinus era să cadă din rai în iad, dar, fiind un tip cu o îndemânare proverbială, s-a prins cu super-glue de butoaiele cu agheazmă mai ceva ca Spiderman. Deci, fondurile europene au de ce se teme și pe viitor. * Cică nomofobia este frica față de pierderea mobilului sau a imposibilității de a-l folosi. Așa zic oamenii de știință. Eu cred că teama cea mai mare e ca jumătatea să nu-ți găsească partenerul virtual de distracții interzise. De smartphone vorbim. * De sărbători, TVR a reprogramat ”Visul unei nopți de iarnă” cu inegalabilul Florin Piersic și alți monștrii sacri ai teatrului românesc, dar și filmul biografic ”Puccini” (compozitorul nu fotbalistul). Deci, se poate. În schimb, pe canalele comerciale au rulat ”Cei trei nătărăi” (cu Ciordache, Nipulicea și Tândală Tândărel), ”Mincinosul mincinoșilor”, cu Liviu Dragnea, ”Singur Acase” (1,2,3,4,5...), cu Klaus Werner Iohannis și ”Denis, pericol public”, cu Viorica Docilă. După care România a preluat președinția Consiliului Uniunii Europene, deși, în această coproducție internațională de succes, face doar figurație...* În semn de admirație și profund respect, cel mai mare ziar elvețian a titrat că guvernul corupților a preluat șefia Europei. Să-ți stea ceasul nu alta! * Programul de guvernare și-a atins ținta: românii au avut cea mai mare creștere a cheltuielilor cu băuturile alcoolice din Europa. O mână serioasă de ajutor a dat politicianul versat care și-a petrecut cea mai frumoasă parte a vieții de pe uscat (pușchea pe limbă!) între metafizică și Elena Udrea. * Chinezii au trimis o sondă spațială pe partea întunecată a lunii, care se numește astfel întrucât până acolo a ajuns, alergat de justiție, domnul Marean Vanghelie...* Cercetătorii britanici sunt categorici: cel mai mare rahat de pe mapamondul lumii globului pământesc este Cozmin Gușă! Dacă așa zic ei, așa o fi, cu știința nu te joci! * Programul de otrăvire științifică a populației continuă cu și mai mare înverșunare. Pe lângă tradiționalele E-uri, piața românească este invadată de pește și fructe de mare cu un conținut ridicat de mercur, cadmiu și alte nenorociri, iar brânzeturile folosite de restaurante, pizzerii, patiserii și alte instituții de cancerizare sunt, în cea mai mare parte, amestecuri de uleiuri de palmier, in și cânepă, de parcă organismul uman ar funcționa pe principiul motorului cu ungere internă. În schimb, prețurile sunt de brânză franțuzească, înnobilată cu mucegaiuri și noroi. Cine le permite acestor criminali să otrăvească populația? Politicienii, cine altcineva? Nenorociții care s-au cățărat pe capra puterii de unde cântă ”Deschide, gropare, mormântul!”. Toți acești teroriști alimentari ar trebui arestați în regim de urgență și hrăniți cu asemenea produse, să vadă și ei ce înseamnă să fii otrăvit metodic. * Cel mai bun somelier din România este o femeie, Marinela V. Ardelean. Degustă până la o sută de soiuri pe zi. Norocoasa! Vă dați seama că, dacă Marinela ar fi fost bărbat, ar fi putut să se angajeze, cu jumătate de normă, ca picamer... * Noul ministru al Nemuncii a fost timp de 13 ani șofer la DPC Botoșani. Deci, e adevărat ce spunea Napoleon că în manivela oricărui șofer stă tupilat bastonul de ministru! Ce de lucruri ne învață istoria PSD-ului, te crucești, nu alta... * Încrederea în partidele politice a ajuns la 10%. Parlamentul are 16%. Doar pompierii (88%), Armata (77%), Biserica (65%) și Poliția (63%) trec de 50%. Restul instituțiilor (Președinție, Justiție, Guvern, Bănci, Sindicate, Patronate, Primării, Mass-media...) ar trebui desființate, dacă tot nu dă nimeni doi bani pe ele * Omul a devenit lacom și vorace. ”A avea, a aduna bunuri pare a fi sensul vieții pentru mulți oameni”, a spus Papa Francisc în Mesajul de Crăciun. Băi, Francisc, ai grijă, că dacă te aude Prea-Fericitul Daniel o să ți-o cam iei pe coajă! Să nu zici că nu ți-am spus! * În 2018, în România s-au obținut cele mai mari producții din Europa de porumb (18,9 milioane tone) și floarea-soarelui (3,3 milioane tone), și am fost la o baniță de podium, la grâu (10,247 tone). Per total, medalia de orz, pardon, de bronz. Cu toate astea, din cele 40,2 miliarde de euro aruncate pe importuri, 8,2% (3,3 miliarde) au fost pe alimente! Am exportat produse agro-alimentare de 2,2 miliarde de euro, rezultând un deficit istoric de 1,08 miliarde de euro! Asta înseamnă să fii condus prost, la voia întâmplării. Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă. Să ai producții record și să acumulezi un deficit istoric în domeniu, nu-i la îndemâna oricui. Numai noi suntem în stare. Că acceptăm să fim conduși de hoți, incompetenți și tot felul de aventurieri de mahala * Rona Hartner, nebunica Țapului, se iubește la nemurire cu un papleacă căruia îi spune iubit. Se iubește ce se iubește, dar nu merge până la capăt întrucât vrea să fie castă în noaptea nunții. Acum, fie Rona n-are ținere de memoria minții, fie are himen supraelastic, fie Emil Constantinescu ori primul ei soț nu aveau puță, altminteri nu se explică acest fenomen meteorologic. Totuși, cunoscând-o pe Rona, analizând fronturile atmosferice din viața ei, înclinăm spre a treia variantă. * Știați că printre cele mai ciudate tradiții ale românilor ce îndură țipătul coiotului este să-l urmărească pe Grigore Leșe cum sare gardul dintre ridicol și ipocrizie?! Nu știați, așa-i? Vedeți, degeaba cântă cucu-n Bucovina! * Întrebare întrebătoare: oare Moș Crăciun respectă normele de protecție a datelor personale? * În România, sărăcia este peste tot, numai bogăția se lăfăie în locuri special amenajate pentru cetățenii protejați de fărădelege. * Putin ne-a luat serios la ochi din cauza scutului anti-prostie de la Deveselu și ne-a anunțat că noile rachete ”Avangarde”, trec prin el ca prin brânză. Nasol moment! Totuși, Vladimir Vladimirovici, te cam grăbești cu amenințările. Noi oricând putem întoarce armele. Ce, ai lipsit la orele de istorie?! * Cancelarul Austriei a spus că firmele austriece pot oricând să-și ia tălpășița din spațiul carpato-danubiano-mafiotic. Și care-i problema? Alți bandiți așteaptă după ușă. Apreciem gluma nepotului lui Hitler, dar vă asigurăm că niciun milionar austriac nu-și ia catrafusele de aici. Nu înainte de a epila toți munții și a suge tot petrolul din măruntaiele pământului românesc. Nu pleacă javrele de la măcelărie nici dacă le dai un pic de avans. * Cel mai bun comediant al lumii a ridicat sala în picioare: ”America nu e polițistul lumii”. Bată-te să te bată norocul, Donalde, că tare mai ești haios! * Svitolina, numărul 4 mondial, n-o halește deloc pe Simona Halep: ”În 2018 n-am avut un lider măreț!” Să moară mă-ta! Pentru treaba asta te dăm pe mâna Mihaelei Buzărnescu să ți-o tragă cu reverul până-ți vine mintea la ceea ce la noi se numește, îndeobște, cap, iar la voi, la ucrainence, umbrelă...* O tânără orădeancă fierbinte a vrut să-i dea foc steagului Ungariei, arborat la sediul UDMR din localitate. Din păcate, gestul creștinesc al tinerei revoluționare n-a avut o finalizare fericită întrucât n-a ajutat-o bricheta. * După un mandat de parlamentar (patru ani de somnolență bovină), orice papleacă va primi 3500 de lei pe lună, pensie specială. De fapt, hoție specială. Bașca pensia de drept. În schimb, un profesor cu gradul didactic I, cu 40 de ani vechime, va încasa 1700 de lei. Mă, mânca-v-aș ochii, ce țară e asta? Cât mai suportăm să le fim robi? Cât ne mai prefacem că nu vedem ce se întâmplă? Cât timp mai așteptăm să vină alții să ne facă ordine în ogradă? Răspundeți, nu vă mai prefaceți că dormiți! * Oamenii de știință au stabilit că muzica nouă produce la fel de multă plăcere precum sexul. Fugiți, mă, de-acilea cu știința voastră! Vă spunem noi că nu e așa, că am studiat problema în profunzime. * Poetul Emil Brumaru s-a întors printre îngeri...* Între 2007 și 2017, peste 500 000 de copii, elevi și studenți, au emigrat din România. Toată clasa politică aflată la butoanele puterii ar trebui să se prezinte la prima secție de poliție și să se autodenunțe. Dacă nu vrea de bunăvoie, haideți să-i dăm un pic de avans! Cu niște țepe din lemn de salcâm. Prunii îi păstrăm ca să avem cu ce uda autostrăzile gâtului, că un asemenea eveniment trebuie marcat cum se cuvine. * Ei, dar acum câteva sute de ani, clasa politică era mult mai legată de clăcași. Dar nici ea nu se dădea dusă de la putere, deși ofertele curgeau gârlă. Unul Gheorghe Ștefan a zis cam așa: ”Nu părăsesec pământul țării mele chiar de-ar fi să mă mănânce câinii acestui pământ...” Adânc. Ce s-a întâmplat cu el și cu alții asemenea lui vă spune Adi Sfinteș în ”Istoria necenzurată a românilor”, ca să vă treacă mahmureala sărbătorilor. * ”Așa se face că noul complot boieresc pus la cale de logofătul Gheorghe Ștefan găsește sprijin la Matei Basarab și Gheorghe Rakoczy, care îi împing o vizită dar nu-l găsesc acasă că, deși era destul de burduhănos, fuge cât îl țin picioarele la Hotin așteptând ajutor de la ginerele său. Că, deși s-a prins ce-i cu boala soției lui Gheorghe Ștefan (ăla plecase din Iași sub acest pretext) și executase trei boieri complotiști, a fost luat ca din oala de noapte. După nicio lună revine la putere și e rândul lui Gheorghe Ștefan să fugă după arbitri, în Țara Românească. Dar pe Vasile îl mănâncă deasupra tronului și, însoțit de dilimanul de Timuș, pătrunde în Țara Românească. Deși superior numeric, pierde bătălia de la Finta și din cauza unor neînțelegeri dintre dintre cazaci și moldoveni care se asistau reciproc cum îi măcelăreau mercenarii lui Matei. Domnul muntean este rănit de un glonț la o pulpă dar refuză îngrijirile medicale și își conduce cu stoicism oștirea spre victorie. Ba, mai mult, îi întoarce vizita de curtoazie și jaf, urmărindu-l prin toată Moldova. Dar, după cum poate ați observat, Lupu era foarte iute de picior și apucă, din nou, să treacă Nistru. De atâta grabă și-a uitat soția și visteria la Suceava unde, totuși, Timuș reușește să intre cu 9000 de cazaci cu gândul să o apere. Dar acesta este rănit și moare în a șasea zi. După trei luni de asediu în care ăia dinăuntru ajunseseră să mănânce piei de cai morți și rădăcini de gard, cetatea cade în mâinile lui Gheorghe Ștefan care-i ia la 11 metri pe toți. După un periplu pe la cazaci și pe la hanul din Crimeea, ajunge prizonier de lux la Stambul până în 1660, când i se dă arest la domiciliu în propriul palat. Tocmai când se gândea să se întoarcă la domnie, în 1661, dă colțu, fiind adus la Iași și adăpostit de tentațiile lumești la doi metri sub nivelul ghioceilor. A fost căsătorit de două ori, cu Tudosca (mama lui Ioan, a Mariei și a Ruxandrei) și, după decesul acesteia, cu Ecaterina, zisă Abramburica, o caucaziană superbeton, un fel de Pamela Aandersoanei a acelor vremuri, mamă heroină a lui Ștefăniță (domn între 1559 și 1661), Ioan și Alexandru, care însă au stins veioza destul de repede.
După ce l-a înlăturat pe Lupu, Matei a dat și el de belele că seimenii și dărăbanii, adică exact ăia care prin simpla prezență creaseră impresia falsă că și el este vreun mare viteaz, s-au răsculat cerându-i câte trei lefuri că, ziceau ei, merită după victoria nesperată de la Finta. Și-l îndemnau, cu grijă părintească, să se retragă la mănăstire că și-a trăit traiul și-a mâncat mălaiul, adică a cam expirat pe raft. Ba, mai mult, când s-a întors dintr-o vizită de la Argeș nu l-au lăsat timp de trei zile să intre în cetatea Târgoviștei până nu le-a promis achitarea restanțelor financiare. Pe perioada distracției sindicale nu i-au dat nici măcar pâine, că, ziceau ei, plini de umor sârbesc, trebuie să-și protejeze dantura. După toate astea, Matei, care era în doliu după moartea soției alături de care se jucase cele mai năstrușnice jocuri eroice timp de 40 de ani (ăsta da stoicism!), și suferea și după urma rănii de la Finta, și nici tânăr nu mai era, se îmbolnăvește și, în aprilie 1654, adoarme definitiv pe tronul său. Ceea ce este într-adevăr o performanță extrem de rară la valahi. Este pitit la biserica domnească din Târgoviște dar, în timpul lui Constantin Șerban, mormântul este vandalizat de seimeni și oasele îi sunt batjocorite. Într-un final este reînhumat la mănăstirea Arnota, una din ctitoriile sale, iar pe lespedea ce-l protejează de ultraviolete scrie, printre multe alte abureli, că n-a fost ”niciodată biruit, ci biruitor”. Acu eu nu știu ce să zic după finalul ăsta penibil. A fost sau n-a fost un mare domnitor Matei Basarab sau lungimea domniei compensează inexistența faptelor cu adevărat memorabile? Cum urmași n-a avut ca să-i cercetez cu lampa-n ochi, s-o lăsăm moartă și să creadă fiecare ce vrea că, până la urmă, vorba înțeleptului popor român, d-aia-i democrație de cumetrie. ”
CONTELE DE MONTE-CRISTO
6 ianuarie 2018
Circul de partid și de stat continuă cu aceeași înverșunare. Nerozia statului paralel e prezentă permanent pe agenda publică de râd și copii handicapați ai politicii românești. În loc să analizeze în profunzime rezultatele unor guvernări slabe, amatoristice pe alocuri, făcătorii de imagine ai PSD expun teorii ridicole despre mișcarea de rotație a bolovanilor din capul lor supradimensionat. De aceea nu-i mai ia nimeni în serios nici atunci când ar fi cazul. Păi dacă-i scoți la bătaie pe Nicolicea, Iordache, Nicolae, Ștefănescu și alți comici vestiți ai ecranului, să nu te miri că nu mai dă nimeni două parale pe casa ta de toleranță politică. Or fi mulți proști în societatea românească, dar nu sunt atât de mulți pe cât credeți voi. De fapt, cei mai mulți, din cauza sărăciei, o fac pe proștii. Și pe ei nu mai puteți conta. Ați instaurat dictatura prostiei în Parlamentul Desfrâului Național, dar n-o puteți impune la nivelul întregii țări. Știu, mă poate contrazice, cu argumente juridico-inginerești, domnul Bulache (fost Ciordache), dar pe dumnealui nu-l mai ascultă nici ecoul. Așa că scoateți la interval oameni deștepți, să avem cu cine negocia ziua în care putem să-i strângem la un loc pe toți colegii voștri de la butoanele puterii cu nobilul scop de a vă da o dictare...* După ce a picat de cinci ori examenele de angajare la ANAF (știți cum stă treaba, concursul se ține joi, dar postul este ocupat de marți), o blondină a ajuns șefa instituției. Ca să se asorteze cu restul amazoanelor de la Palatul Victoria Socialismului de Cumetrie și Desfrâu. * De Bobotează, Teodosie Euxinus era să cadă din rai în iad, dar, fiind un tip cu o îndemânare proverbială, s-a prins cu super-glue de butoaiele cu agheazmă mai ceva ca Spiderman. Deci, fondurile europene au de ce se teme și pe viitor. * Cică nomofobia este frica față de pierderea mobilului sau a imposibilității de a-l folosi. Așa zic oamenii de știință. Eu cred că teama cea mai mare e ca jumătatea să nu-ți găsească partenerul virtual de distracții interzise. De smartphone vorbim. * De sărbători, TVR a reprogramat ”Visul unei nopți de iarnă” cu inegalabilul Florin Piersic și alți monștrii sacri ai teatrului românesc, dar și filmul biografic ”Puccini” (compozitorul nu fotbalistul). Deci, se poate. În schimb, pe canalele comerciale au rulat ”Cei trei nătărăi” (cu Ciordache, Nipulicea și Tândală Tândărel), ”Mincinosul mincinoșilor”, cu Liviu Dragnea, ”Singur Acase” (1,2,3,4,5...), cu Klaus Werner Iohannis și ”Denis, pericol public”, cu Viorica Docilă. După care România a preluat președinția Consiliului Uniunii Europene, deși, în această coproducție internațională de succes, face doar figurație...* În semn de admirație și profund respect, cel mai mare ziar elvețian a titrat că guvernul corupților a preluat șefia Europei. Să-ți stea ceasul nu alta! * Programul de guvernare și-a atins ținta: românii au avut cea mai mare creștere a cheltuielilor cu băuturile alcoolice din Europa. O mână serioasă de ajutor a dat politicianul versat care și-a petrecut cea mai frumoasă parte a vieții de pe uscat (pușchea pe limbă!) între metafizică și Elena Udrea. * Chinezii au trimis o sondă spațială pe partea întunecată a lunii, care se numește astfel întrucât până acolo a ajuns, alergat de justiție, domnul Marean Vanghelie...* Cercetătorii britanici sunt categorici: cel mai mare rahat de pe mapamondul lumii globului pământesc este Cozmin Gușă! Dacă așa zic ei, așa o fi, cu știința nu te joci! * Programul de otrăvire științifică a populației continuă cu și mai mare înverșunare. Pe lângă tradiționalele E-uri, piața românească este invadată de pește și fructe de mare cu un conținut ridicat de mercur, cadmiu și alte nenorociri, iar brânzeturile folosite de restaurante, pizzerii, patiserii și alte instituții de cancerizare sunt, în cea mai mare parte, amestecuri de uleiuri de palmier, in și cânepă, de parcă organismul uman ar funcționa pe principiul motorului cu ungere internă. În schimb, prețurile sunt de brânză franțuzească, înnobilată cu mucegaiuri și noroi. Cine le permite acestor criminali să otrăvească populația? Politicienii, cine altcineva? Nenorociții care s-au cățărat pe capra puterii de unde cântă ”Deschide, gropare, mormântul!”. Toți acești teroriști alimentari ar trebui arestați în regim de urgență și hrăniți cu asemenea produse, să vadă și ei ce înseamnă să fii otrăvit metodic. * Cel mai bun somelier din România este o femeie, Marinela V. Ardelean. Degustă până la o sută de soiuri pe zi. Norocoasa! Vă dați seama că, dacă Marinela ar fi fost bărbat, ar fi putut să se angajeze, cu jumătate de normă, ca picamer... * Noul ministru al Nemuncii a fost timp de 13 ani șofer la DPC Botoșani. Deci, e adevărat ce spunea Napoleon că în manivela oricărui șofer stă tupilat bastonul de ministru! Ce de lucruri ne învață istoria PSD-ului, te crucești, nu alta... * Încrederea în partidele politice a ajuns la 10%. Parlamentul are 16%. Doar pompierii (88%), Armata (77%), Biserica (65%) și Poliția (63%) trec de 50%. Restul instituțiilor (Președinție, Justiție, Guvern, Bănci, Sindicate, Patronate, Primării, Mass-media...) ar trebui desființate, dacă tot nu dă nimeni doi bani pe ele * Omul a devenit lacom și vorace. ”A avea, a aduna bunuri pare a fi sensul vieții pentru mulți oameni”, a spus Papa Francisc în Mesajul de Crăciun. Băi, Francisc, ai grijă, că dacă te aude Prea-Fericitul Daniel o să ți-o cam iei pe coajă! Să nu zici că nu ți-am spus! * În 2018, în România s-au obținut cele mai mari producții din Europa de porumb (18,9 milioane tone) și floarea-soarelui (3,3 milioane tone), și am fost la o baniță de podium, la grâu (10,247 tone). Per total, medalia de orz, pardon, de bronz. Cu toate astea, din cele 40,2 miliarde de euro aruncate pe importuri, 8,2% (3,3 miliarde) au fost pe alimente! Am exportat produse agro-alimentare de 2,2 miliarde de euro, rezultând un deficit istoric de 1,08 miliarde de euro! Asta înseamnă să fii condus prost, la voia întâmplării. Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă. Să ai producții record și să acumulezi un deficit istoric în domeniu, nu-i la îndemâna oricui. Numai noi suntem în stare. Că acceptăm să fim conduși de hoți, incompetenți și tot felul de aventurieri de mahala * Rona Hartner, nebunica Țapului, se iubește la nemurire cu un papleacă căruia îi spune iubit. Se iubește ce se iubește, dar nu merge până la capăt întrucât vrea să fie castă în noaptea nunții. Acum, fie Rona n-are ținere de memoria minții, fie are himen supraelastic, fie Emil Constantinescu ori primul ei soț nu aveau puță, altminteri nu se explică acest fenomen meteorologic. Totuși, cunoscând-o pe Rona, analizând fronturile atmosferice din viața ei, înclinăm spre a treia variantă. * Știați că printre cele mai ciudate tradiții ale românilor ce îndură țipătul coiotului este să-l urmărească pe Grigore Leșe cum sare gardul dintre ridicol și ipocrizie?! Nu știați, așa-i? Vedeți, degeaba cântă cucu-n Bucovina! * Întrebare întrebătoare: oare Moș Crăciun respectă normele de protecție a datelor personale? * În România, sărăcia este peste tot, numai bogăția se lăfăie în locuri special amenajate pentru cetățenii protejați de fărădelege. * Putin ne-a luat serios la ochi din cauza scutului anti-prostie de la Deveselu și ne-a anunțat că noile rachete ”Avangarde”, trec prin el ca prin brânză. Nasol moment! Totuși, Vladimir Vladimirovici, te cam grăbești cu amenințările. Noi oricând putem întoarce armele. Ce, ai lipsit la orele de istorie?! * Cancelarul Austriei a spus că firmele austriece pot oricând să-și ia tălpășița din spațiul carpato-danubiano-mafiotic. Și care-i problema? Alți bandiți așteaptă după ușă. Apreciem gluma nepotului lui Hitler, dar vă asigurăm că niciun milionar austriac nu-și ia catrafusele de aici. Nu înainte de a epila toți munții și a suge tot petrolul din măruntaiele pământului românesc. Nu pleacă javrele de la măcelărie nici dacă le dai un pic de avans. * Cel mai bun comediant al lumii a ridicat sala în picioare: ”America nu e polițistul lumii”. Bată-te să te bată norocul, Donalde, că tare mai ești haios! * Svitolina, numărul 4 mondial, n-o halește deloc pe Simona Halep: ”În 2018 n-am avut un lider măreț!” Să moară mă-ta! Pentru treaba asta te dăm pe mâna Mihaelei Buzărnescu să ți-o tragă cu reverul până-ți vine mintea la ceea ce la noi se numește, îndeobște, cap, iar la voi, la ucrainence, umbrelă...* O tânără orădeancă fierbinte a vrut să-i dea foc steagului Ungariei, arborat la sediul UDMR din localitate. Din păcate, gestul creștinesc al tinerei revoluționare n-a avut o finalizare fericită întrucât n-a ajutat-o bricheta. * După un mandat de parlamentar (patru ani de somnolență bovină), orice papleacă va primi 3500 de lei pe lună, pensie specială. De fapt, hoție specială. Bașca pensia de drept. În schimb, un profesor cu gradul didactic I, cu 40 de ani vechime, va încasa 1700 de lei. Mă, mânca-v-aș ochii, ce țară e asta? Cât mai suportăm să le fim robi? Cât ne mai prefacem că nu vedem ce se întâmplă? Cât timp mai așteptăm să vină alții să ne facă ordine în ogradă? Răspundeți, nu vă mai prefaceți că dormiți! * Oamenii de știință au stabilit că muzica nouă produce la fel de multă plăcere precum sexul. Fugiți, mă, de-acilea cu știința voastră! Vă spunem noi că nu e așa, că am studiat problema în profunzime. * Poetul Emil Brumaru s-a întors printre îngeri...* Între 2007 și 2017, peste 500 000 de copii, elevi și studenți, au emigrat din România. Toată clasa politică aflată la butoanele puterii ar trebui să se prezinte la prima secție de poliție și să se autodenunțe. Dacă nu vrea de bunăvoie, haideți să-i dăm un pic de avans! Cu niște țepe din lemn de salcâm. Prunii îi păstrăm ca să avem cu ce uda autostrăzile gâtului, că un asemenea eveniment trebuie marcat cum se cuvine. * Ei, dar acum câteva sute de ani, clasa politică era mult mai legată de clăcași. Dar nici ea nu se dădea dusă de la putere, deși ofertele curgeau gârlă. Unul Gheorghe Ștefan a zis cam așa: ”Nu părăsesec pământul țării mele chiar de-ar fi să mă mănânce câinii acestui pământ...” Adânc. Ce s-a întâmplat cu el și cu alții asemenea lui vă spune Adi Sfinteș în ”Istoria necenzurată a românilor”, ca să vă treacă mahmureala sărbătorilor. * ”Așa se face că noul complot boieresc pus la cale de logofătul Gheorghe Ștefan găsește sprijin la Matei Basarab și Gheorghe Rakoczy, care îi împing o vizită dar nu-l găsesc acasă că, deși era destul de burduhănos, fuge cât îl țin picioarele la Hotin așteptând ajutor de la ginerele său. Că, deși s-a prins ce-i cu boala soției lui Gheorghe Ștefan (ăla plecase din Iași sub acest pretext) și executase trei boieri complotiști, a fost luat ca din oala de noapte. După nicio lună revine la putere și e rândul lui Gheorghe Ștefan să fugă după arbitri, în Țara Românească. Dar pe Vasile îl mănâncă deasupra tronului și, însoțit de dilimanul de Timuș, pătrunde în Țara Românească. Deși superior numeric, pierde bătălia de la Finta și din cauza unor neînțelegeri dintre dintre cazaci și moldoveni care se asistau reciproc cum îi măcelăreau mercenarii lui Matei. Domnul muntean este rănit de un glonț la o pulpă dar refuză îngrijirile medicale și își conduce cu stoicism oștirea spre victorie. Ba, mai mult, îi întoarce vizita de curtoazie și jaf, urmărindu-l prin toată Moldova. Dar, după cum poate ați observat, Lupu era foarte iute de picior și apucă, din nou, să treacă Nistru. De atâta grabă și-a uitat soția și visteria la Suceava unde, totuși, Timuș reușește să intre cu 9000 de cazaci cu gândul să o apere. Dar acesta este rănit și moare în a șasea zi. După trei luni de asediu în care ăia dinăuntru ajunseseră să mănânce piei de cai morți și rădăcini de gard, cetatea cade în mâinile lui Gheorghe Ștefan care-i ia la 11 metri pe toți. După un periplu pe la cazaci și pe la hanul din Crimeea, ajunge prizonier de lux la Stambul până în 1660, când i se dă arest la domiciliu în propriul palat. Tocmai când se gândea să se întoarcă la domnie, în 1661, dă colțu, fiind adus la Iași și adăpostit de tentațiile lumești la doi metri sub nivelul ghioceilor. A fost căsătorit de două ori, cu Tudosca (mama lui Ioan, a Mariei și a Ruxandrei) și, după decesul acesteia, cu Ecaterina, zisă Abramburica, o caucaziană superbeton, un fel de Pamela Aandersoanei a acelor vremuri, mamă heroină a lui Ștefăniță (domn între 1559 și 1661), Ioan și Alexandru, care însă au stins veioza destul de repede.
După ce l-a înlăturat pe Lupu, Matei a dat și el de belele că seimenii și dărăbanii, adică exact ăia care prin simpla prezență creaseră impresia falsă că și el este vreun mare viteaz, s-au răsculat cerându-i câte trei lefuri că, ziceau ei, merită după victoria nesperată de la Finta. Și-l îndemnau, cu grijă părintească, să se retragă la mănăstire că și-a trăit traiul și-a mâncat mălaiul, adică a cam expirat pe raft. Ba, mai mult, când s-a întors dintr-o vizită de la Argeș nu l-au lăsat timp de trei zile să intre în cetatea Târgoviștei până nu le-a promis achitarea restanțelor financiare. Pe perioada distracției sindicale nu i-au dat nici măcar pâine, că, ziceau ei, plini de umor sârbesc, trebuie să-și protejeze dantura. După toate astea, Matei, care era în doliu după moartea soției alături de care se jucase cele mai năstrușnice jocuri eroice timp de 40 de ani (ăsta da stoicism!), și suferea și după urma rănii de la Finta, și nici tânăr nu mai era, se îmbolnăvește și, în aprilie 1654, adoarme definitiv pe tronul său. Ceea ce este într-adevăr o performanță extrem de rară la valahi. Este pitit la biserica domnească din Târgoviște dar, în timpul lui Constantin Șerban, mormântul este vandalizat de seimeni și oasele îi sunt batjocorite. Într-un final este reînhumat la mănăstirea Arnota, una din ctitoriile sale, iar pe lespedea ce-l protejează de ultraviolete scrie, printre multe alte abureli, că n-a fost ”niciodată biruit, ci biruitor”. Acu eu nu știu ce să zic după finalul ăsta penibil. A fost sau n-a fost un mare domnitor Matei Basarab sau lungimea domniei compensează inexistența faptelor cu adevărat memorabile? Cum urmași n-a avut ca să-i cercetez cu lampa-n ochi, s-o lăsăm moartă și să creadă fiecare ce vrea că, până la urmă, vorba înțeleptului popor român, d-aia-i democrație de cumetrie. ”
CONTELE DE MONTE-CRISTO
6 ianuarie 2018
Exil în viețile trecute
Există exiluri temporare,
insule de pe care ne întoarcem
cu bucăți din noi
risipindu-se-n mare,
viața ne leagă în sfori
de iederă otrăvitoare
Există plecări definitive,
continente pe care
nu ne mai întoarcem niciodată;
înghițiți de timpul flămând,
ornicul ne risipește
cenușa în vânt
Există numai ceea ce s-a stins,
zbaterea inimii arse pe rug,
stelele căzătoare,
îngerii pierduți ce din suflete fug,
în exiluri temporare,
pe insule pierdute,
secundele magice
din viețile trecute
4 ianuarie 2019
insule de pe care ne întoarcem
cu bucăți din noi
risipindu-se-n mare,
viața ne leagă în sfori
de iederă otrăvitoare
Există plecări definitive,
continente pe care
nu ne mai întoarcem niciodată;
înghițiți de timpul flămând,
ornicul ne risipește
cenușa în vânt
Există numai ceea ce s-a stins,
zbaterea inimii arse pe rug,
stelele căzătoare,
îngerii pierduți ce din suflete fug,
în exiluri temporare,
pe insule pierdute,
secundele magice
din viețile trecute
4 ianuarie 2019
joi, 3 ianuarie 2019
Va veni seara și vom fi întrebați despre iubire
Va veni seara și vom fi întrebați
despre iubire, despre absolutul risipit;
unii nu vor ști ce să răspundă,
pentru ei
iubirea e un păcat ce trebuie ispășit
Va veni seara și va ninge peste noi,
va ninge mult, atât de mult
încât nu ne vom putea dezgropa
din zăpadă,
din iarna mea
Poate ne vor găsi la timp copiii
ce scotocesc după ghiocei,
când va veni primăvara
va fi prea târziu
pentru spaimele ei
Va veni seara și va ploua,
va ploua și tot mâlul se va scurge
prin sufletele noastre,
în toate direcțiile
amestecate în sânge
Va veni seara și vom fi întrebați
despre iubire,
iar noi,
risipitori de clipe,
nu vom mai putea răspunde
de atâta noroi
2 ianuarie 2019
despre iubire, despre absolutul risipit;
unii nu vor ști ce să răspundă,
pentru ei
iubirea e un păcat ce trebuie ispășit
Va veni seara și va ninge peste noi,
va ninge mult, atât de mult
încât nu ne vom putea dezgropa
din zăpadă,
din iarna mea
Poate ne vor găsi la timp copiii
ce scotocesc după ghiocei,
când va veni primăvara
va fi prea târziu
pentru spaimele ei
Va veni seara și va ploua,
va ploua și tot mâlul se va scurge
prin sufletele noastre,
în toate direcțiile
amestecate în sânge
Va veni seara și vom fi întrebați
despre iubire,
iar noi,
risipitori de clipe,
nu vom mai putea răspunde
de atâta noroi
2 ianuarie 2019
Moartea se îmbracă în pielea mea
Simt cum intră moartea în mine
Se îmbracă în pielea mea,
Ia chipul meu,
Își însușește fraudulos până și tăcerile
Nu pot să zic nimic, să fac nimic,
Îmbrățișarea ei mă sufocă, mă trece dincolo
Mi-e cald
Aș deschide ușa, dar e așa de departe,
Sunt trei pași până acolo!
Parcă aș fi vrut să mai întârzie,
Parcă n-am făcut nimic din câte aș fi putut face
Din câte am visat, când,
Singur în bătaia vântului,
Păream stăpânul lumii
Cuvântului
E ciudat, știam că într-o zi se va întâmpla,
Dar n-am crezut, reclădit din ruine,
Că se va îmbrăca în pielea mea
Și se va simți atât de bine...
2 ianuarie 2019
Se îmbracă în pielea mea,
Ia chipul meu,
Își însușește fraudulos până și tăcerile
Nu pot să zic nimic, să fac nimic,
Îmbrățișarea ei mă sufocă, mă trece dincolo
Mi-e cald
Aș deschide ușa, dar e așa de departe,
Sunt trei pași până acolo!
Parcă aș fi vrut să mai întârzie,
Parcă n-am făcut nimic din câte aș fi putut face
Din câte am visat, când,
Singur în bătaia vântului,
Păream stăpânul lumii
Cuvântului
E ciudat, știam că într-o zi se va întâmpla,
Dar n-am crezut, reclădit din ruine,
Că se va îmbrăca în pielea mea
Și se va simți atât de bine...
2 ianuarie 2019
Abonați-vă la:
Postări (Atom)