Mutu e dovada cea mai elocventă că românul se naşte talent şi moare speranţă. În loc să rămână în istoria fotbalului românesc ca demn urmaş al lui Hagi, va fi înscris cu litere de aur în condicuţa de sugestii şi reclamaţii a bordelurilor unde adesea şi-a pierdut nădragii, sticla cu genocid şi C.D.-ul cu manele. Nu mai vorbim de prafurile pentru mama mare pe care şi le-a tras pe nas cu disperare şi-l privea pe Mourinho cam cum se chiombează pisica la şoarece. Dar asta nu l-a speriat pe Jose, care l-a executat scurt, după o judecată sumară, adică exact cum îi plăcea vorbăreţului Mutu să-i tragă la poartă distinsei paraşute Laura Andreşan. Acest narcisist irecuperabil putea să aibă o carieră internaţională glorioasă, că noroc a avut cu sacul. S-a transferat la Inter unde n-a avut o evoluţie naşpa, deşi a fost cedat la Verona. Chiar îmi aduc aminte cu plăcere de tupeul dintr-un meci de cupă când i-a luat mingea lui Vieri şi a bătut o lovitură liberă în aţe. Bine, nu era ceva nou, Mutu l-a avut tot timpul pe dracul în el, se simţea ca acasă, ca să zic aşa, încă de pe vremea când îl refuza pe antrenorul Dobrin, care dorea să-l scoată de pe teren. Adică, tocmai pe acela care a rescris istoria fotbalului romantic românesc cu glezna lui de gazelă.
La Parma, o echipă de rangul doi, Mutu a fost vioara întâi, ceea ce l-a propulsat la Chelsea, pe o sumă fabuloasă. Englezii l-au adoptat imediat poreclindu-l Mu-two, dar s-a înecat ca ţiganul la mall, preferând să tragă pe nas mai des decât trăgea la poartă. Aşa că a rămas de căruţă până l-a preluat Mafia italiană a fotbalului şi l-a transferat la Juventus să mai aspire nişte bani negri până s-or face albi. Evoluţia lui a fost mediocră, deşi adversarii jucau legaţi la şireturi, iar arbitri erau echipaţi în alb-negru.
La Cesena a fost varză, iar la Ajaccio petardă, în ciuda câtorva goluri marcate. Periplul de fost fotbalist l-a continuat la Petrolul unde spectatorii mirosind a păcură şi gazolină l-au primit ca pe un rege şi l-au alungat ca pe un cerşetor, mulţumindu-i lui Shiva că au scăpat de manelist. Aşa că Mutu a întors-o ca la Ploieşti şi a tuns-o spre India, unde, speră el, gagicile e ca în filme şi se topesc după Florin Salam cu Soia .
Aşa se face că din marele Mutu n-a mai rămas decât ambalajul, deşi avea toate ingredientele să i se facă statuie încă din timpul vieţii. Acum, poate ajunge cel mult aeroport de muşte, pentru că i-a lipsit un lucru esenţial: caracterul. Tipic românesc, am putea spune fără vreo umbră de teamă că am putea greşi .
Cât despre cele 35 de goluri marcate la Naţională, trebuie menţionat că majoritatea au fost reușite cu forţe ale fotbalului mondial ca Albania şi Luxemburg.
Acum, golănaşului din Piteşti nu-i mai rămâne decât să se lege cu lanţul amintirilor de o floare pe care doi grădinari beţi o răstignesc pe Vandana până vin prietenii lui, elefanţii, să o răscumpere şi să o scoată la un joint. Că Mutu va juca pe scena propriei vieţi rolul vagabondului milionar până la capăt. Şi dacă sunt şi lăutari, şi băutură, şi tutun, şi ospătari dispuşi s-o ia în gornă, plus câteva practicante ale amorului liber, e posibil să-şi continue cariera şi pe lumea cealaltă...
29 septembrie 2014
editorial ARENA BUZOIANĂ
