EU ȘI ATUNCI TE IUBESC

Te iubesc și când ninge, te iubesc și când plouă,

când mă-ntorc pe pământ dintr-o eră pierdută,

te iubesc când mă înec ca un fluture-n rouă,

te iubesc și când beau în neștire cucută

În genunchi te iubesc, când îmi ești rugăciune

și neantu-și întinde privirea albastră,

te iubesc ca un foc sugrumat de tăciune,

ca o piatră ce sparge-n văzduh o fereastră

Și-n zbor te iubesc, când vânturi solare

ca șerpii de apă prin țesuturi se scurg,

te iubesc și când frunzele  amare 

răvășesc amintiri dureroase din burg 

 

Te iubesc și când plouă, te iubesc și când ninge,

și când timpul mă strânge în lanțuri de fier,

te iubesc și când sufletul de zăpadă îmi plânge,

te iubesc rătăcind ca o iarbă prin ger

Și când sunt răstignit pe rugul în flăcări,

când prin răni cu-n vătrai nemilos răscolesc,

când din trup ciugulesc sângeroasele păsări,

ca un leu în delir eu și-atunci te iubesc...

25 februarie 2021

LA MIEZUL NOPȚII

 La miezul nopții vor migra regrete,

refren desfigurat al lumii apuse,

din suflet zboară fluturi și egrete

printre astmatici suferinzi de tuse

Din semnele absurde de întrebare

n-au mai rămas răspunsuri neumblate,

trec săniile albastre prin ninsoare

spre destinații dinainte vinovate

În golul inimii se zbate amintirea,

se sinucid secundele în ceas,

atât de dureroasă e iubirea

când din ce-a fost nimic n-a mai rămas

La miezul nopții vor migra regrete

refren desfigurat al lumii stinse,

se-ntinde umbra morții pe perete

și plânge Dumnezeu pe drumuri ninse...

21 februarie 2021

CÂND NU MAI ȘTI DACĂ EȘTI TU

Ne pierdem într-un dialog absurd

din care doar tăcerea se aude,

din suflet cicatrice curg,

ecoul strigă, nimeni nu-i răspunde

La miezul nopții vor migra luceferi

spre-o altă eră glaciară,

și s-or întoarce, poate, teferi,

când s-o sfârși noaptea polară

Din ziduri umbrele-și fac paturi

să-și odihnească destrămarea,

privești în gol și nu te saturi

și nu auzi de nicăieri chemarea

Cu pumnii strânși de suferință

lovești în noaptea de granit,

nu-i loc de îngeri în ființă,

nici nu mai ști pe cine ai iubit

Și-ncepi un dialog cu tine însuți

sperând să traversezi neantul,

și te ascunzi cât mai adânc în plânsu-ți

și nu mai ști dacă ești tu sau altul...

20 februarie 2021

ULTIMUL ZBOR

Tot universul 

a complotat să fim împreună

după o viață risipită în viețile altora

Dintr-odată s-a întors magia,

am călătorit în timp 

și mi-am simțit inima fluture-n zbor

Eram fericit. 

Mă lovise o fericire indefinibilă

Nu mai eram eu, 

luptătorul pentru cauze drepte,

vultur sfidând înălțimile, 

redevenisem înger

Golul din jur dispăruse, 

îmi regăsisem sensul

Cerul se întindea la picioarele mele

și-l călcam fără teama de margini

A fost un miracol, 

fericirea e inexplicabilă.

Am luptat cu umbrele trecutului

ca să nu pierd ultima călătorie spre soare,

ultimul surâs al destinului

Am renunțat la mândrie, la orgoliu,

n-a mai contat nimic

numai să nu se destrame magia

de a-ți regăsi identitatea pierdută

Amprentele sufletului mi le-am lăsat

mărturie prin călătoriile

din care mă întorceam cu ochii în lacrimi.

Niciodată nu am renunțat atât de mult la mine

ca să umplu pustiul cu îngeri

Încă îmi amintesc 

călătoria spre mine însumi, 

de unul singur

La capătul celălalt al neantului

nu mă aștepta niciun înger;

numai ecouri

Le-am respirat până când

ușa văzduhului s-a prăvălit 

peste inimă, strivind-o

M-am ridicat din mine însumi

și am privit cu infinită tristețe deșertul

Din nou singur pe drum 

Cicatricele îmi curgeau din suflet,

semne ale neputinței, ale durerii,

ale erorii de a crede că suntem îngeri

și că putem lumina, unul din celălalt,

noaptea nesfârșită a vieții noastre

Am fost slab, am fost atât de slab...

Am lăsat garda jos și atunci

suferința m-a făcut una cu pământul

Îți trebuie curaj ca să fii fericit, mi-am zis,

neînțelegând de ce nu se întâmplă

Curajul l-am împrumutat îngerilor păzitori;

pe unde-or fi oare?

Sper ca lor să li se întâmple

miracolul iubirii adevărate

Îi salut, pe această cale, din Valea Plângerii

N-am să-i mai revăd niciodată;

am renunțat definitiv la aripi

deși

am fost fericit 

doar atât cât am putut zbura...

19 februarie 2021

CURSA

 Am căutat  adevărul absolut,

am fost într-o cursă contracronometru 

cu viața mea,

am respirat parfumul florilor de colț

crescute-n munții inimii, printre vulturi

Am căutat iubirea ideală în fiecare femeie

pe care am iubit-o cu patimă de leu,

cu siguranța unui rege proscris

Mi-am împărțit sufletul îngerilor

Fiecare a plecat cu o parte din mine

și nu s-a mai întors niciodată

Poate drumul pe care merg

are mai puține cioburi,

poate atunci când își deschid aripile

să zboare prin golul din jur,

simt cum cineva le veghează

Nu am găsit ceea ce căutam,

am făcut prea multă risipă de suflet

La capătul lumii nu mă aștepta nimeni...

19 februarie 2021

PÂNĂ LA TINE, DRAGOSTEA MEA...

 Nimic din ce ne separă acum,

ca și ieri, ca și mâine,

nu ne poate despărți

chiar dacă în golul din jur

latră un câine

Până la tine, dragostea mea,

e atât viscol și-atâta mirare

că-i cresc inimii munți

printre râuri de sare

Nicio sanie de argint nu va trece

prin zăpada plângândă sub pleoape,

nicio iluzie nu va ajunge 

frunză pe ape

Până la tine, dragostea mea,

e atât viscol și atâta uitare

că-i cresc inimii munți

și ochilor mare...

15 februarie 2021

CÂNTEC TRIST

 Afară vântul ne îngheață pașii,

în casă arde focul ca-n povești,

în noi s-au încuiat ocnașii

și plâng cafelele în cești

Miroase-a scorțișoară în pahare

și-a amintiri ce nu le vom uita,

o umbră-a întâmplărilor amare

va trece dezgolită prin perdea

Mă strângi de mână și mă chemi la tine

ca-n iarna nesfârșirilor de rai,

se zbate universul în ruine

și-mi trec prin suflet herghelii de cai

E-așa de nefirească iarna vieții

când ninge în altare cu tristeți,

afară-n viscol se aud drumeții

cum bat cu stele moarte în pereți

S-au stins subit luminile din suflet,

nu-i niciun verb pe care să-l conjug,

din vise sfărâmate scriu un cântec,

și focul arde-n mine ca un rug....

13 februarie 2021

LA TAIFAS CU DUMNEZEU

Ninge cu tristeți de om

peste sufletul-atom,

schilodit de gloanțe oarbe

și de amânări bastarde

Și-l întreb pe Dumnezeu

ce se întâmplă-n curcubeu

S-a mirat până și dânsul,

dar n-am auzit răspunsul

c-a plecat prin nopți de ger

din bucata mea de cer

Ninge cu tristeți de om

până-n ultimul atom,

ninge cu metempsihoze,

cu iluzii și psihoze

Prin țesuturi viscolește

numai cu Doamne ferește!

Și-n odaia cu lumină

ninge cu hemoglobină

M-așez pe sufletul meu

la taifas cu Dumnezeu

El privește, eu privesc,

El iubește, eu iubesc

Și la urmă mă prefac

într-o scorbură și tac...

13 februarie 2021

EI N-AU MURIT...

 

Ei n-au murit în închisori,

Sunt în visele tale, ești în visele lor.

În strânsori de belciuge şi fier,

Au cântat întoarcerea-n cer

Nu au statui pe nicio stradă,

Contemporani cu oameni de zăpadă

Așteaptă ghioceii să-i trezească

Din deznădejdea românească

Pentru libertatea neamului încătușat

Au străbătut drumul predestinat

Din neființă între coperți de carte

Unde nu există speranţe deşarte

Ci doar voievozi cu săbii de foc,

Sfinţii unui neam lipsit de noroc,

Cutreierat de spaime și de plângeri;

Ei n-au murit, redeveniră îngeri...

(r)

12 februarie 2021

SĂ PUNEM CAPĂT NĂRUIRII ȚĂRII

 Vă năruiți! Se năruiește țara!

Nu vă mai pasă parcă nici de voi,

Mă tem că n-o să vină primăvara

Atât de multă iarnă e în noi

Fiți demni, de lași e plin pământul,

Iubiți strămoșii ce ne-au dat un rost,

Nu vă-nclinați după cum bate vântul,

Putem să fim mai mult decât am fost!

Nu vă prefaceți că nu înțelegeți

Resorturile dictaturii silei,

Ce semănați aia culegeți,

Nu acceptați spășiți cutia milei

Pe care v-o întind perfizii, guvernanții,

Ce au pe ordinea de zi sclavia,

În fruntea țării s-au proptit mutanții;

Laborator al morții-i România

Sus inima, români, atât cât sunteți!

Redeșteptați-vă în zori de zi!

Tot sufletul cu patrie să-l umpleți, 

Fiți nopții infernale flăcări vii!

Să punem capăt bolii ce ne frânge,

Să evadeze teama din trovanți, 

Să zboare fluturii nădejdii-n sânge, 

Fiți liberi precum cerbii din Carpați!

Stați drepți ca brazii sub ninsoare,

Ca oameni demni să înfruntați stihia

Și veți trăi și-n viață viitoare,

Întinerind prin jertfa voastră România

Să punem capăt năruirii țării,

Să demontăm scenariile triste,

Să râdă curcubeie-n largul mării

Și-această țară-a noastră să existe...

11 februarie 2021

ÎNGERI PIERDUȚI

 

Noi nu avem un loc pe pământ

unde eu să fiu tu, unde tu să fii eu,

să fim candele alintându-se-n vânt,

să-mi fii cerul dintâi și să-ți fiu curcubeu

Nu mai avem aripi de ceară și lut,

plânge tăcerea astmatică-n oase,

aș fi vrut pe pământ să fiu scut

privirilor tale frumoase

Fereastra albastră se sparge și ea,

și-o gheară se-nfige-n retină,

s-a strivit de-așteptări acea stea

ce-aprindea între noi o lumină

Amintirile magice pier

pe pământ nu mai suntem deloc, 

îngerii s-au pierdut în alt cer

și n-avem ce să punem în loc...

(r)

10 februarie 2021

TU NU M-AI IUBIT...

 Tu nu m-ai iubit,

te rog să mă ierți

că-n naivitatea mea

am crezut altceva...

Am mers de atâtea ori

până la capătul lumii

și am văzut că mai departe

nu e nimic.

Numai naivitatea mea 

m-a dus până acolo.

Tu nu m-ai iubit,

te rog să mă ierți

că am crezut altceva...

Aștept în golul din jur

sfârșitul timpului

și încă o secundă...

5 februarie 2021

NEOBIȘNUIT

 Niciodată n-am știut ce să fac

cu lucrurile pe care le-am iubit

Numai când am greșit am făcut ce trebuia

Mă rătăceam ori de câte ori vântul

îmi scotea corabia viselor din nisip 

Goana după tot ce este frumos, 

ce e bine,

obsesia mea pentru iubirea ideală,

pentru dreptate până la capăt,

dorința nesăbuită de sinceritate,

m-au împiedicat să trăiesc

ca un om obișnuit

Am fost un om neobișnuit,

de aceea niciodată n-am știut ce să fac

cu lucrurile pe care le-am iubit...

1 februarie 2021