NUMAI INIMA MĂ MAI DOARE

Numai inima mă mai doare

în locul de unde trebuia să răsară soarele,

numai inima mă mai doare

în locul de unde trebuiau să țâșnească izvoarele

Câteodată, când trece prin suflet un nor,

sufletul începe să doară

în locul din care 

aripile trebuiau să răsară

Fluturii se miră și ei că mai sunt

în locul unde nu trebuia să mai fiu,

cad dintre nori curcubeu pe pământ

și mă mir că mă doare, că sunt om și sunt viu

Numai umbra mea mă mai strigă

în locul în care trebuia să apună soarele,

crește iarba fiarelor prin ferigă,

ruginite-s toate zăvoarele

Și-mi aud ecoul cum din suflet răsare

și plutesc prin mine, peste munții de sare...

23-24 februarie 2024

SUFLETE MOARTE

Sufletele moarte nu pot iubi,

calcă pe cioburi de timp amar,

cerul albastru le pare murdar,

nu știu ce înseamnă să iubești și să fii

Privesc amurgul de vară pieziș

și-alungă păsările cântătoare,

cultivă buruieni otrăvitoare,

de jur-împrejur doar proscriși

Suflete moarte, pe sensul invers,

ce drame ascunse adânc v-au strivit?

Dacă poți să iubești, ești infinit,

dacă ești iubit, redevii univers

Lăsați muzica să-nvingă tăcerea,

prin lumină călcați cu curaj,

ieșiți din supremul sevraj

și iubiți! Iubirea-i ca mierea...

19 februarie 2024 

AM PLÂNS

Când am înțeles 

că ai plecat pentru totdeauna, 

am plâns

Ascuns în mine însumi de mine însumi,

sufocat de o durere sfâșietoare,

am căzut ca un vultur ucis

de-o rază de soare

Lumea cea fericită la care visasem 

cu ochii larg deschiși

s-a prăbușit sub propria-i greutate

ca o iluzie, ca un munte uriaș,

și m-a strivit

Mă uitam în acea oglindă

cu-ntâmplări dulci-amare

și plângeam;

singurătatea mă strângea în brațe

până la sufocare

A doua zi am mers 

la înmormântarea unui prieten drag

și-am aprins câțiva licurici,

dar nu am mai plâns.

Deja nu mai eram de aici...

6 februarie 2024

IUBINDU-TE, VA FI SFÂRȘITUL MEU

Iubindu-te, va fi sfârșitul meu,

i-am zis îngerului

și el m-a pârât lui Dumnezeu.

Dumnezeu a surâs 

și toate stelele au plâns

Sufletul meu poartă cicatricele 

timpurilor fericite pe când

amurgul era un pretext pentru lumină;

de jur-împrejur magie divină

De pe vulcan

am să m-arunc în prăpăstii de vulturi

Lava ce va țâșni din străfunduri,

amestecată cu sufletul meu,

se va face piatră pe care va călca, 

arzându-și tălpile, un alt Odiseu

Te iubesc, te iubesc, ți-am spus,

acesta-i sfârșitul meu, 

frica mea a devenit curcubeu,

eșarfă ce-ți acoperă ochii, picioarele

Iubindu-te, va fi sfârșitul meu;

”...și-al meu, și-al meu!”,

plângeau printre pietre izvoarele

În trup mi se zbate sângele tău

strivit de săruturi

și toate acele jocuri ale dragostei magice

pe care îngerii le joacă cu voluptate mereu,

alintându-se:

” Iubindu-te, va fi sfârșitul meu...”

5 februarie 2024

SĂ RUPEM LANȚURILE NEDREPTĂȚII

 

Ne moare țara sufocată de bandiți,
Hoția e suprema lege,
Suntem conduși de troglodiți,
De neam-prostie și fărădelege

Să n-adormim fără-a privi
În ochi dușmanii  sangvinari,
Ne-au împărțit, din nou, în rumânii,
Și ne batjocoresc acești barbari

Pe buza gropii am ajuns
Din lașitate sau din nepăsare,
Se îneacă mamele de plâns,
De neputință și de disperare

Căci nu există Patrie întreagă
Când la putere se perindă hoții,
Și demnitatea neamului o neagă
Urmașii râncezi ai Securității

Așa nu se mai poate, nu e drept,
Acestei nesimțiri să-i punem capăt,
Pe țărmul Mării Negre vă aștept
S-o încuiem definitiv cu-n lacăt

Și cheia s-o ascundem în Carpați,
De unde dacii liberi ne mai strigă,
O viață-avem, români, și nu uitați
Să detonați o altă mămăligă!

Măcar speranța să rămână vie
În veacul ăsta de bazalt,
Și pentru biata noastră Românie,
O să pornim la marele asalt

Deși-s stafii de strajă-n fumul dens
Și nu se văd luminile din burg,
Această stradă are-un singur sens
Și nu e răsărit fără amurg

Să rupem lanțurile nedreptății,
Să fim o dată pe mileniu demni,
Și-n numele suprem al libertății
Să scoatem cuiele din lemn

Să ningă sarea-n gheața de aici
Și Mafiei să-i dăm papucii,
Și până vom scăpa de cicatrici
Ieșiți în stradă, că ne cântă cucii

Și nu-i o glumă, Patria ne moare,
Și noi rămânem apatrizi
Hai, ridicați-vă odată în picioare,
Popor de oameni, nu de indivizi

Să dăm cu praf de stele peste țară,
Să dăm cu praf de lună peste nunți,
Și-această iarnă să devină vară,
Și țara s-aparțină celor mulți

E vremea învierii și-a dreptății,
E vremea să scăpăm din pribegii,
La porțile închise-ale cetății
Așteaptă cele două Românii

Să fiți uniți, aceasta-i vrerea noastră,
Și demni să fiți în ceasul greu,
Ca să-și deschidă ceru-acea fereastră
Prin care ne privește Dumnezeu


2-3 februarie 2017/5 februarie 2024