LACRIMI ȘI SFINȚI

       Zicea  Emil Cioran că excesul de conștiință este fatal. Dar excesul de sfințenie o fi?  Că n-ai cum să numești altfel ceea ce a făcut și face Iosif Rotariu pentru un copil al nimănui .Casandra a fost arsă cu țigara, trântită de pereți, maltratată cu o cruzime înfiorătoare de bunică-sa, adusă în stadiul de râmă, mai mult moartă decât vie. Atunci a apărut sfântul Iosif din Timișoara care a înfiat-o, a îngrijit-o și a dus-o prin spitale să o întoarcă la o viață normală, să redevină om. Marele fotbalist a înfiat doi copii cu probleme deși avea doi copii ai lui perfect sănătoși, iar el însuși nu se simțea prea bine suferind o operație pe creier.

             Viața lui Rotariu este exemplară așa cum i-a fost și cariera de fotbalist. A jucat superb la Poli, Steaua și la Galatasaray. A fost un mijlocaș încântător, cu execuții memorabile. A fost un pianist al fotbalului dar nu s-a dat la o parte nici când a trebuit să care instrumentul cu clape pe scări .La mondialul din 1990 l-a anihilat pe unicul Maradona, fără să-i rupă picioarele, într-un 1 la 1 de poveste în care golul egalizator l-a marcat Balint, cu țeasta lui triunghiulară. Cred că de la acel gol i se trage lui Pele din Maramureș calviția șmecheroasă. Sau de la capacele pe care i le administra fără anestezie sensibilul Hagi cu scopul, de altminteri foarte nobil, de a-i veni mintea la locul predestinat. Ceea ce nu s-a întâmplat, dar ar fi putut să se întâmple. Oricum, i-a reglat niște bujii pentru că vorbește pe limba telespectatorilor cu șapte clase la fără frecvență când apare pe sticlă, ceea ce nu s-ar putea spune despre epigonul lui Schopenhauer.  De Hagi vorbim, cred că unii dintre voi v-ați dat seama, că vă știu culți la cutia ucrainiană.

              Prin această faună de superfotbaliști și-a interpretat partitura Iosif Rotariu, încântător ca o nocturnă de Chopin.

           Dar dincolo de talentul incontestabil, valorificat la posibilitățile ce i s-au oferit în acea perioadă, astăzi ne arată tuturor ce înseamnă să fii un mare om. Toți depravații de-și zic acum fotbaliști și rotesc bășica prin iarba din cluburi, printre silicoane și manele, precum purcica dovleacul, au un model  în față spre care ar trebui să privească cu evlavie. Și dacă nu-l pot urma, pentru că sfințenia este irepetabilă, ar putea măcar să-și pună niște întrebări asupra nonsensului vieții lor, să renunțe la două-trei dedicații a la Florin Salam și să doneze cât de puțin pentru înfăptuirea miracolului salvării Casandrei din ghearele disperării.

Lacrimile de fericire ale copilei ar trezi și-n acești risipitori ai propriei vieți sentimentul că n-au făcut,totuși, umbră gazonului degeaba....

28 octombrie 2014

editorial ARENA BUZOIANĂ

DE LA MAMA LOR

          În mod surprinzător, bunul Dumnezeu mi-a ascultat ruga de săptămâna trecută și l-a teleportat pe Satana într-un loc călduț, unde se simte ca peștele în fața Intercontinentalului. Totuși, ar fi bine să nu luăm numele domnului Pițurcă în deșert și să ne grăbim cu numirea noului selecționer, că nu-l văd pe fantele de București făcând prea mulți lindeni pe acolo. Că la șeici nu prea ține șmecheria de cartier iar babaroasele nu sunt văzute cu ochi prea buni.

          Tot așa cum nu-l vedem nici noi după egalul umilitor cu Ungaria, deși are o scuză cât se poate de serioasă: maghiarii au jucat călare, altfel nu se explică cum de alergau mai repede ca ai noștri. Ba, în plus, în minutul 45, Rusescu s-a împiedicat de funia de care erau priponiți caii de rezervă tocmai când scăpase spre poartă și-a venit de-a-mboulea de era să-și rupă trompa.

            Asta în timp ce, în tribună, românii le urau toate cele bune maghiarilor în limba noastră, iar gingașii mâncători de hot dog preparat bio ,direct sub șaua calului, ne întorceau complimentele tradiționale, într-un superb gest de curtoazie și dispreț reciproc, rostit în duioasa limbă a catârilor, ceea ce ,în spiritul european ce ne animă până la sufocare, a contribuit la cimentarea relațiilor de bună vecinătate și spionare reciprocă.

           Singurii care n-au înțeles semnificația profund istorică a momentului au fost niște neepilați de la firma de pază și batjocură care s-au pus cu bătaia pe pașnicii spectatori fără să mai facă deosebiri de naționalitate, religie, orientare sexuală, statut de ofițeri acoperiți sau simpli liber schimbiști. Potrivit acestora fanii ar fi trebuit să-și încurajeze așa zișii fotbaliști în liniște potrivit zicerii că tăcerea-i de aur.

                 Dar cum să taci când noul imn al Naționalei, scris de un beldigan poreclit Rafael, văr primar cu Shakespeare, din sonetele căruia s-a inspirat, îndeamnă abrupt la filosofie și masturbare non-stop prin elegiacul vers :" hai pe ei ,pe mama lor..". E clar că nici noi nu ne topim după unguri, dar să le furi modul de viață pe care l-au practicat vreo mie de ani pe mamele noastre nu e tocmai în trend cu învățătura creștină care zice să le întorci și celălalt obraz. Și când spun celălalt nu mă refer la o parte a sudului corpului omenesc.

Totuși, să nu facem un capăt de țară din asta, ungurii au venit, ne-au amărât zilele și s-au cărat în pusta mă-sii, dar mâine-poimâine ne vor vizita grecii, finlandezii, nord-irlandezii, ba chiar și feroezii, adică niște oameni mai subțiri. Cu mamele lor ce avem, că, în general, nu ne-au făcut nimic!

                     Să admitem că fanarioții ne-au cam stricat caracterul intransigent, programat pentru cinste până la uitarea de sine, iar finlandezii fac parte din aceeași familie fino-ugrică din care se trag și maghiarii, dar nu se compară cu deranjul milenar pe care ni l-au făcut urmașii Ciociolinei.

                   D-aia zic să le cam lăsăm mămicile să croșeteze liniștite jambiere și să lipească abțipilduri pe apărători, să nu sărim pe ele la primul zdrăngănit de chitară, fără preludiu și fără a fi împinși de o atracție fatală, și să abandonăm imnul ăsta degradant.

Ho cu tata ,ce v-ați supărat așa dintr-o dată? Nu-l abandonăm de tot, îl vom folosi doar la meciurile cu Ungaria...

                       P.S.Cât despre victoria cu Finlanda, nimic mai firesc. I-am bătut de când e lumea și pământul, deci istoria e de partea noastră. Și cu istoria nu te pui, mai ales când îl scoți din tranșeele fotbalului frumos pe Sânmărtean. Că fără el, după cum se manifestă echipa, ar fi o problemă majoră și meciul cu Feroe. Marele nostru noroc este că la Europene se califică toată lumea care are bani de drum...

19 octombrie 2014

editorial ARENA BUZOIANĂ

PUȚURCA

  Bă, eu v-am mai spus dar voi n-ați vrut să mă credeți: noi, românii, suntem nebuni de legat. Asistăm pasivi cum la țurca dintre Chiajna și Rapid niște croncănitori au aruncat cu o coajă de banană spre un individ care nici acum nu știe dacă e fotbalist sau capitala Noii Zeelande. Cică ăla  s-a supărat atât de tare că s-au plimbat colegii cu barca prin vestiar din cauza lacrimilor vărsate cu năduf că nu i-a fost aruncată întreaga banană ci doar ambalajul. Probabil, fructul îl ciuguliseră ciorile din triajul Giuleștilor altfel nu se explică misterul.   

                  Tot pasivi asistăm și la dezastrul echipei naționale desăvârșit cu măiestria-i proverbială de Victor Pițurcă, pe care l-au părăsit nu doar amantele gonflabile ci și norocul proverbial de la babaroase. În mod normal, într-o țară normală, alta decât România, un om cu bun simț și-ar fi dat demisia după prestația jenantă a trupei de mercenari pe care o coordonează spre noi culmi de prestidigitație și umilință .Păi dacă nu bați Ungaria, țară vecină și meschină, ce rost mai are să joci fotbal? Ce rost mai are să te numești român? Vai, ce vorbă mare am spus, de parcă băieții ăia ar juca fotbal. Nici vorbă ,joacă un fel de pi-țurcă dându-le maghiarilor posibilitatea de a bate ceardașul pe sufletele noastre.

                   Cu un portar care primește goluri chiar dacă adversarii nu trag pe poartă decât cel mult o dată pe sezon, și atunci tocmai de la lacul Balaton, cu niște fundași lenți ,prost plasați și incapabili să declanșeze un contraatac simplu, cu mijlocași care driblează numai de-a latul terenului ori care s-au născut dintr-o mamă curvă și-un tată bețiv, și cu atacanți model Dacia 1100, nici nu ne puteam aștepta la altceva. Satana, lipsit de noțiuni elementare de teoria fotbalului modern, a mizat pentru a mia oară pe mica ciupeală, pe un zar de fugă pe contraatac. Dar nu i-a ieșit că și-a scos asul de pe teren și a băgat-o pe mânecă din dorința narcisistică de a dovedi mapamondului, sistemului nostru solar și întregului univers  ce  mare antrenor este el.

Odată cu schimbarea lui Sânmărtean, singurul fotbalist din acest meci, s-a dus pe apa sâmbetei toată poezia serii de octombrie. Pe teren au rămas niște saltimbanci, niște clovni triști care se strâmbau la mingea de fotbal doar, doar le va spune cum s-o folosească, care e scopul rostogolirii ei pe iarba aia verde. Unii păreau dispuși s-o tragă mai degrabă pe nas decât spre poartă.

              La fel de triști au rămas și spectatorii români umiliți  de vorbitorii minunatei limbi a cailor care nici acum nu și-au scos hot-dogul de sub șaua calului. Impasibil a rămas filosoful Pițurcă, domnul Antifotbal, pe mâna căruia România va mai pierde o calificare care părea la îndemână. Dar asta n-ar trebui să vă mire că, așa cum v-am mai bătut la cutia ucrainiană și altădată, Pițurcă e singurul antrenor din lume care poate pierde și o calificare din oficiu.

                Singura noastră șansă ar fi ca Satana să prindă un zar de fugă și să ne lase descoperiți. Fericiți. Doamne, dacă ne iubești, ajută-ne și fă-i o ofertă de nerefuzat. Din Sahara, de la Polul Nord, de oriunde vrei, numai scapă-ne, că ne-a luat și singura bucurie pe care o mai aveam în țara asta tristă, plină de putori. Ne-ai luat fotbalul, Doamne, și l-ai dat pe mâna Satanei....

13 octombrie 2014

EDITORIAL ARENA BUZOIANĂ

AUTONOMIA CAREULUI DE 16 METRI

  Ungurii au venit din Asia, continentul nu formația, și s-au proțăpit în Panonia, adică mai harcana de noi, pe la 896. Fiind cazați pe fostele locuri de beții și orgii sexuale ale delicaților huni, au jucat ofensiv încă de la început, trimițând spre Transilvania locuită de români vârfuri penetrante ca Tuhutum, Zulta, Vaik, ba chiar și pe Arpad, celebrul antrenor. Noi le-am pus în zidul de la 9 metri pe Gelu, Glad și Menumorut, care și-au făcut datoria până la capăt. Gelu a fost surprins până la urmă în ofsaid de o săgeată tocmai când vroia să dea o pasă la portar și a trebuit să părăsească terenul de joc de pe malul Someșului fără să mai primească îngrijiri medicale. Nici Glad nu s-a simțit mai bine, doar Menumorut a mai tras de timp, făcându-i din vorbe:  ” ...nu vă dau din terenul de joc nici cât un deget. Cel mult, dacă insistați, vă dau un pic de avans.''  Și s-a ținut tare 90 de minute că, în prelungiri, i-a dat lui Zulta, mijlocaș la acoperire, un fel de Robert Turcescu al acelor vremuri, o fiică de soție și, implicit, și zestrea aferentă.

        Cu mingea frăgezită sub șa, consumatorii de carne ecologică, direct de sub burta calului, ne-au cam tras-o în epoca fraudală a fotbalului până când, din stepa Dobrogei, s-a ivit cneazul Gică Hagi care, deși retras de la Națională, s-a întors, la rugămințile lui Adrian Păunescu, și, în 45 de minute, a răzbunat o mie de ani de istorie nedreaptă. A fost un spectacol de gală,  niciodată Hagi n-a jucat mai spectaculos pentru România. După aia a fost mai ușor, le-am tras-o mai mereu ,roata istoriei a început să macine și la moara noastră fotbalistică.

           Mai nou, niște udemeriști, injectați cu palincă, ne flutură pe sub nas, ori de câte ori se apropie alegerile, proiectul de autonomie al careului de 16 metri. D-aia zic să le mai scoatem o dată gărgăunii din cap, chiar dacă ei se bazează pe cozile de topor care în România cresc precum ciupercile după ploaie.

O asemenea unealtă este Miriuță, cheliosul antrenor al CFR-ului din Cluj, fost fotbalist modest spre mediu, din care cauză n-a fost convocat la Naționala României ci a prins câteva selecții la unguri, unde era de ajuns să ai legitimație și erai acceptat pe loc. De sub papucul conjugal, aflat, evident, la Budapesta, acest individ cu față de rândaș și cu un bostan lucios pe post de umbrelă de ploaie de goluri, a grohăit că dumnealui ține cu Ungaria nu cu România. Ba, mai mult, îi va consilia pe unguri ca să învingă România.

Sigur, nu te poți aștepta la mai mult de la un primitiv care se crede buricul pământului numai pentru că un alt bolovan, Pinalty de la Neamț, a crezut că, dacă Miriuță a fost coechipierul lui Reghekampf, s-a luat boala și la el și a devenit vreun mare antrenor. 
          Totuși, să facem un efort și să acceptăm că trăim într-o țară liberă în care oricine poate să-și exprime punctul de vedere oricât de josnic ar fi, mai ales că la români trădare e considerată o calitate, nicidecum un defect.

Dar Miriuță nu-i trădător, pentru că el este un om fără patrie și n-are ce trăda. El nu e decât un clovn bătrân, angajat cu ora să distreze niște practicante ale celei mai vechi meserii din lume, profesie de căpătâi dincolo de Tisa.
Dar la ce te puteai aștepta să iasă dintr-un cap care nu produce nici măcar mătreață din banalul motiv că pe acoperiș nu cresc nici  buruienile, întrucât locul e sărac în îngrășăminte. Cu toate acestea, acea geamandură  le este foarte utilă muștelor care poposesc din când în când, presate de necesități fiziologice...

5 octombrie 2014

Editorial ARENA BUZOIANĂ