V-ACUZ DE DRAMA ROMÂNIEI

V-acuz satane profitoare
de drama înjositoare a națiunii, 
de lipsa încrederii în ziua viitoare,
ne-ați jefuit mai rău decât păgânii

E-o sărăcie generală de idei,
la modă e idolatria,
sunt târguri de iluzii și femei
și de rușine plânge România

Procesele de conștiință se amână,
stigmatul părintesc e-abia un fard,
fărădelegea e stăpână,
pe ruguri patrioții ard

Copilăria e batjocorită zilnic,
bătrânii sunt uciși după program,
neomenia e criteriul silnic,
conducătorii poartă același hram

Curvăsăria-i prima între virtuți,
obscenii dau decrete tranzitorii,
sunt condamnați la moarte nenăscuți,
ne sunt servite planuri iluzorii

E-o maculare generală-n țară,
civilizația a capotat subit,
cuvintele se-ngroapă-n călimară
tot universul parcă-a înnebunit

Din jaful general apar imperii
ce se hrănesc cu oamenii umili,
în suflet s-au prăsit alte Siberii
și nu mai suntem Patriei utili

Pe hartă plânge neamul românesc
însângerat de colții hidrei roșii,
de cer zadarnic se izbesc
săgețile ce le trimit strămoșii

Dar ce blestem ne-apasă de ajung
în fruntea țării numai ipocriții,
azi pumnul de zăpadă-l strâng
și cu puterea tragică a minții

v-acuz de preacurvie și sperjur,
de crime înfăptuite ca barbari,
și vă condamn la stânga-împrejur
sămânță blestemată de tâlhari

Și vă cioplesc în fiecare zi
sentințe pentru marele abuz,
și-am să mă-ntorc curând din poezii
să vă privesc în ochi și să v-acuz

de tot dezastrul ce l-ați provocat,
coronaviruși strecurați în sânge,
că nu mai e nicicum de suportat
această Românie care plânge

Am să vă nalț în țepe pân la unul,
pe fiecare după rangul vrut,
pe frânghie nu s-o usca săpunul
că fără scrupul pegrei ne-ați vândut

N-o să scăpați nicicum de acuzații
că prea ați fost pe lume ticăloși,
voi puneți botniță acestei nații,
nu v-a păsat de oamenii frumoși

V-acuz până la capăt și-am să trag
în ochiul hidrei ultima săgeată,
înlăuntrul inimii se zbate-un steag
la care se închină România toată...

26 mai 2020

Nu va rămâne-n urmă niciun țipăt

Și poate vom mai trece oarecând
pe lângă plopii înfiorați de dor,
o frunză va cădea din gând
ca să descuie ultimul zăvor

Nu va rămâne-n urmă niciun țipăt,
din sfâșieri se vor desprinde îngeri,
adagio s-o transforma în cântec
de-atâtea deziluzii și înfrângeri

Când vor cădea ninsorile de sare
voi trece prin lumină lăcrimând, 
ducând cu mine umbra înșelătoare
prin gânduri de zăpadă alunecând

Nu voi striga, n-o să m-audă nimeni,
ecoul s-a-ncuiat definitiv în munți,
în cioburi de oglindă pururi tineri
n-o să ne pese că umblăm desculți

Și poate vom călători eclectici
prin înserări strivite-n amintire,
în noi ard îngerii eretici,
absenți la seminarul de iubire...

25 mai 2020

Lacrimile munților Carpați

Plouă cu flori albe de salcâm,
îngerul s-a reîntors din moarte,
sufletul pe mine îl dărâm
cu toți greierii ostracizați din Marte

O să crească iarba-n infinit,
de atâta verde se va face vară,
fluturii de gând nedefinit
în adâncul inimii coboară

Cuibăresc în sânge rândunici,
puii lor prin mine vor cânta,
plouă cu-nserare și furnici,
hai să-mi fii umbrelă, draga mea!

S-așteptăm febril îmbrățișați
la o margine de curcubeu,
lacrimile munților Carpați
dinlăuntrul sufletului meu...

20 mai 2020

Medicament

Domnule doctor
dă-mi un medicament
să nu-mi mai fie dor
ori de câte ori merg desculț 
prin cioburi de seară,
să nu mai fiu candelă-n vânt,
adevăr,
dă-mi doctore băutura cea mai amară

Scrie-mi o rețetă pe suflet
pentru rănile pulsând sub cicatrici,
să se ascundă-n uitare acel cântec
ce m-a târât prin labirint
până aici

Dă-mi doctore un medicament
să nu-mi mai fie foame de dreptate,
să creeze iluzia
că nu-s eu 
cel ce se îndreaptă spre moarte

Numai atunci 
poți să-ți însușești toate teoriile
despre ultimul zbor,
chiar dacă farmaciile
vor mai face o vreme reclamă la dor...

19 mai 2020 

Fiți generoși cu cei ce nu vă pot iubi....

Pe cei ce nu ne pot iubi
hai să-i uităm
chiar dacă sunt oameni frumoși
Hai să-i uităm
pe cei ce nu ne pot iubi cu-adevărat,
să fim măcar noi generoși

Vei spune: ”...așa ceva nu se poate,”
dar trebuie s-o faci
altminteri le vei căra
toată viața aceasta
umbra nevăzută
în spate

Nu-i altă soluție
oameni buni și frumoși,
uitați-i pe cei ce nu vă pot iubi cu adevărat;
fiți generoși...

17 mai 2020

PE TRUPUL ȚĂRII VIRUȘII SE SUIE

Bântuie gripa prin munții Carpați,
se-nchid spitalele cu chei franceze,
sistemul ne îngroapă-n paranteze
și umblă virușii descreierați

E-o febră generală în Guvern,
de atâta greață-i criză de lămâie,
pe trupul țării virușii se suie
și se lipește sufletul de stern

Ministrul de Finanțe cântă fals
o arie a calomniei pure,
poporul are ce să-njure
până-i dă sângele pe nas

Dansează strașnic politrucii,
horă de lupi în piei de oaie,
toți deținuții scapă din pârnaie,
de foame plâng, în perne, mamelucii

E febră mare-n spațiul mioritic,
asudă rău, drogat cu știri servite,
și toate bucuriile-s strivite
de-un demon de zăpadă paralitic

Nu-i niciun doctor mai de doamne-ajută
să scadă febra marii conspirații,
ne sar la gât gușații, transpirații,
iar noi sorbim paharul de cucută

30 ianuarie 2019/9 mai 2020

NU STAȚI DE VEGHE ȚĂRII ÎN GENUNCHI

Chiar dacă nedreptatea vă sufocă,
minciuna vă izbește în rărunchi,
chiar dacă viața moartea o invocă,
nu stați de veghe țării în genunchi!

Nu mai cerșiți la porți străine,
nu mai lăsați privirile în jos,
nu vă mai umiliți pentru un colț de pâine
că ați ucis în voi omul frumos!

Nu vă lăsați copleșiți de barbari
ce se-ascund ca șerpii prin iarbă,
nu vă temeți de ulii hoitari,
când trebuie puneți mâna pe bardă!

Fiți șoimi și păziți cât puteți
cuibul vostru sihastru din stâncă,
nu fiți prin lumină drumeți,
fiți tot ce am fost și-am putea să fim încă

Fiți cerbi carpatini, fiți urșii bătrâni
ce cară în cârcă istoria dacă,
fiți rasa veche de stăpâni
ce-a obligat imperii mari să tacă

Să nu vă temeți nici măcar în parte
că am putea pieri pe-un câmp de luptă,
în noi nu locuiește nicio moarte,
doar Patria de viscole e ruptă

Se zbate-n două părți, sunt părți de inimi
în care se-ntremează luptători,
să nu vă temeți pe pământ de nimeni
și-o să ieșiți din viață învingători

Suntem nemuritori pe-această hartă
pe care încă plâng bucăți de cer,
dar nicio apă n-o să ne despartă
vom fi până la capăt ce-am fost ieri

Ne bat în cuie marile imperii
și sângerăm în fiecare zi,
popor al meu, să nu te sperii,
în toți copacii cântă oameni vii

Chiar dacă nedreptatea vă sufocă,
minciuna vă izbește în rărunchi,
chiar dacă moartea viața o invocă,
nu stați de veghe țării în genunchi! 

Priviți în ochi ziua de mâine
rămâneți precum munții în picioare,
astfel veți crește cea mai dulce pâine
ce se va coace-n România Mare...

3-4 mai 2020