Noi ne-am iubit și-n viața viitoare

Octombrie își despletea amarul,
cădeau din gene frunze-nsângerate,
iar tu ardeai aprinsă de amnarul
ce inventa săruturi vinovate

Noiembrie a curs prin brume
doar înainte și înapoi,
și-n vraja asfințitului de lume
ne-a copleșit pe amândoi

Decembrie ne-a nins direct pe cord
cu flori de măr din raiul sincer,
n-au fost secunde-n dezacord,
ți-am fost ninsoare, mi-ai fost înger

Și au trecut mirările surprinse
din pieptul meu în pieptul tău,
și au rămas acolo prinse
să te-ocrotească de-orice rău

Dar desfrunzirile ne-au fost trucate
de timpul inocenței prea grăbit,
și fără explicații așteptate
un demon de zăpadă te-a răpit

Cu greu mi-am smuls secundele din hume,
dar sufletul mi l-am întins pe jos 
ca-n vraja asfințitului de lume
să-i fie bine omului frumos

Niciun drum nefiresc să nu-l doară
să nu-l sugrume marele deșert,
povestea de iubire să nu moară,
să pot să te acuz și să te iert

Că nu se poate să nu fim pereche
după suprema destrămare,
iubita mea dintr-o icoană veche,
noi ne-am iubit și-n viața viitoare


31 august 2018

Nimic din ce ți-am fost

Am fost pasărea ce se zbătea la tine în piept,
ce-ți strivea cu aripile sternul,
numai așa ai putut străbate,
fără mine, infernul

Am fost lumina ce ți-a crescut înlăuntru,
înfășurând nopțile în raze subțiri,
pe care ai reușit să te cațări, să intri,
înapoi în uimiri

Am fost ninsoarea ce a căzut în urma ta
acoperind pașii pierduți,
drumul spre tine însăți
niciodată să-l uiți

Am fost gândul strivit între pietre de moară,
poemul ce de atâtea ori pentru tine îl cânt,
ca să nu mai doară
nimic din ce ți-am fost și ce-ți sunt


30 august 2018

Până când întunericul se va sparge

Câteodată mi-e atât de milă de mine! 
dorul acesta nesfârșit ce se topește în poeme dulci-amare
nu va ajunge niciodată la tine,
se va îneca în fiecare piatră din mare

Și totuși, poemul de dragoste, de înălțare, de infinită durere,
n-aș vrea să-l termin până când
nu vor cădea toate cuvintele
printre care, căutându-te, mă ascund

Poate-am să te găsesc prin nisipul clepsidrei
și-am să simt cum pică din carnea mea iluzii promise,
cum te strecori printre șoapte
rostite neîntrerupt de buzele-nchise

Și atunci țărmul sărat, curățat de meduze și alge, 
va striga sfâșiat după ajutor
până când întunericul se va sparge
în cioburi de lumină și adevăr


30 august 2018

Melancolie

Tremură copacii singuri, 
de atâta depărtare îngeri pier,
de câte ori e toamnă redevin nesigur
și-n fiecare frunză lăcrimândă sper

că se deschide drumul reînvierii,
la care ori de câte ori te-nchini
întinde mesele tăcerii
pe câmpul vieții invadat de spini

Și or să fie nopțile mai scurte
decât au fost când eram tineri,
și-ți trimiteam pe ultrascurte
mesaje-n fiecare zi de vineri;

să ne vedem în ziua următoare
la balul sufletelor vii,
căzute dintr-o viață viitoare
în care n-ai crezut, dar astăzi știi

că e aici, strivită în retină,
pe unde au trecut în tropot cai,
și unde se aprinde o lumină
ce descifrează calea către Rai

Și totuși tremură copacii, doamnă,
de câte ori se uită-n ochii mei,
din care cad culori de toamnă
amestecate cu idei

Și fiecare frunză lăcrimândă
ce va scăpa din proxima strivire,
în suflet redevine mai plăpândă
că sufletu-mi ești tu, iubire...


29 august 2018

Să nu putem definitiv iubi

În viața îngropată-n zgură
există taina de-a iubi,
fără rețineri și măsură,
mai mult decât se poate povesti

Se smulg din suflete copacii
bătuți de vânturi seculare,
pe unde au crescut acacii
cu rădăcinile amare

E un preludiu-al reînvierii
trecutelor melancolii,
de spaima toamnei și-a tăcerii
redevenim abrupt copii

Suntem doi îngeri cercetând lumina, 
cerșindu-și drepturile ninse,
pe unde eu și tu, străina,
lăsat-am dorurile aprinse

Dar nu există nicio scuză
cât încă suntem oameni vii,
ca-n viața dinadins confuză
să nu putem definitiv iubi...


29 august 2018

Noapte bună, iubita mea

Noapte bună, iubita mea,
întinde-te pe o rază de lună,
și-ascultă bătăile inimii mele
cum bătăile inimii tale adună

Închide ochii și așteaptă
să curgă prin sânge culorile, 
ca un râu ce aduce la mal
înlunările

Suntem singurii călători prin destin
lăsați în sala de bagaje,
să ne iubim, să ne strivim,
amanetați de marile sevraje

Ia-mă de mână și-n vis,
ține-mă strâns ca pe un înger de-asfalt,
până când ne vom pierde
unul în celălalt

Noapte bună, iubita mea
de dincolo de tot ce-i omenesc!
Noapte bună, minune!
ca la-nceputul lumii te iubesc...


28 august 2018

Mai lasă-mă puțin

Uneori se întâmplă miracole,
de nicăieri se-ntorc florile gingașe,
ce emigraseră dinspre orașe
cu-ntâia primăvară,
cu steaua polară

Respiră prin petale, 
prin vechile priviri,
împrăștie-n aer
parfumul primelor iubiri

Și atunci amurgul se scutură 
de păsări de pradă,
aripile țâșnesc dinlăuntru,
ia-mă de mână, iubito,
și lasă-mă înăuntru să intru

Să stăm așa, ca doi inorogi, 
la gura sobei, printre pisici,
să ningă cu îngeri ologi
doar când lipsești de aici

În rest, să stăm îmbrățișați,
o secundă, o oră, o lună, o viață,
nu mă trezi, mai lasă-mă puțin
în visul tău de dimineață...


28 august 2018

Până când ne vom revedea

Până când ne vom revedea
ia-mă cu tine, poartă-mă-n sânge, în retină,
să-ți fiu prin nopțile adânci
rază de lumină

Închide în surâs diminețile înrobitoare, 
munții noștri și toți cerbii subțiri 
ce ne-au fost călăuze
printre uimiri

Amiaza aceea miraculoasă
leag-o-n altar, lângă îngeri,
tu, cea cuminte și cea frumoasă,
ca o floare de mac în inimă-mi sângeri

Până când ne vom revedea
strivesc sub călcâi șarpele îndoielii și steaua polară
ce-nfrigurează zborul,
iubita mea dulce-amară...


28 august 2018

A murit Grizzly

O, blândul uriaș s-a stins,
a evadat din nedreptul destin,
l-am implorat să mai aibă răbdare,
să mai rămână pe lume puțin

Dar nu l-am convins, anii câinești 
l-au strivit sub pietre de moară,
latră la noi golul din jur
și absența lui o să doară

Nici doctorii, nici rugăminți fierbinți
nu l-au putut opri din cale,
că-n epoca fără credință
și câinii suferă de boli mortale

A fost atât de grav că ochii lui
tristețea noastră n-au mai vrut s-o vadă,
s-a dus în ierburile înalte
ca morții să îi fie pradă 

Am vrut ca să-i trimitem o vedere
și lui Corbiță, cel plecat subit,
dar s-a grăbit atât de tare, Grizzly,
de parcă n-ar fi fost și-alt timp pentru murit...


28 august 2018

Cina cea de taină

Îmi pică de pe suflet orice haină
de câte ori de tine nu mai știu,
ți-am fost, iubito, cina cea de taină,
și-otravă-n suflet, și dor viu

Și oricât de multe triste accidente
pe autostrada inimii ne-au frânt,
am evadat din bolile recente
ca pasările risipite-n vânt

Dar universul sigur complotează
la toate aceste desfrunziri de vară,
și fără tine fiecare amiază
mai tare ca amurgul o să doară

De mă găsești, iubirea mea curată,
să nu mă lași uitare să-ți mai fiu,
sunt cina cea de taină adevărată,
hrănește-te cât încă nu-i târziu...


26 august 2018

Pereții sufletului au crăpat

Toți pereții sufletului au crăpat, 
m-ai izbit de ei fără milă, 
cum să te mai pot aștepta înfrigurat 
la colțul inimii c-o zambilă?

Prin crăpături cresc flori sălbatice
prinse de inimă-n bolț,
aripile de ceară, apatice,
prăbușite-s lângă floarea de colț

Mă vor găsi fluturii evadați
din crematoriul vieții reci,
căutând printre îngeri sedați,
rătăciți de iubire pe veci

Nici măcar nu sunt vinovat
de erorile veacului de granit, 
ai venit ca un drog și-ai plecat,
renunțând la tot ce-ai iubit

Se aude tristețea cum sapă
prin țesuturi, prin celule, prin sânge,
oglinda în cioburi se crapă
și-mi aud avatarul cum plânge

Numai tu reziști în ninsoare
ca un om de zăpadă perfect,
ca o floare de gheață ce doare;
în urmă tăcere, înainte deșert


26 august 2018

Oglinda sufletului meu

Când ți-am atins mâinile
am devenit nemuritor, 
eu, veșnicul condamnat la piere,
pe toate mările singuratice călător

Când m-ai privit ca și cum
coborâse din înalturi Dumnezeu,
ploaia desenase un curcubeu 
deasupra sufletului meu

Când toate culorile s-au amestecat
și s-au topit în suprema îmbrățișare,
s-au aprins luminițele de Crăciun;
și acum fericirea aceea mă doare

Când ne-am pierdut unul în altul
fluturii au spart o fereastră,
de-au curs atâtea cioburi de suflet
și de floare albastră

Și s-a făcut prin sânge o cale
pe care corăbii încărcate în zori,
ne aruncau cu petale
redevenind, iubito, culori

Ne culegeam fiecare pe rând
să nu ne strivească vreo vină,
și-așteptam să ne plouă din gând
lumina divină

Numai câteodată din haos
trecea printre pânzele ceții
câte-un glonț pornit din pronaos
sfâșiind secvențele vieții

Dar nu-mi amintesc decât dimineața
în care m-ai privit ca pe-un zeu,
ai fost și-ai rămas, iubito,
oglinda sufletului meu


25 august 2018  

SĂPTĂMÂNA PE SCURT (134)

Democrația nu există *Sclavii Europei * Jandarmii și jandarmerița * O scrisoare pierdută * Industria bătutului * Muengiștii și onaniștii * Mitingul deșertăciunilor * Bolnavul Europei * Genii pustii * Lecții de doici * Noua revoluție sexual-fiscală * Năbădăioasa Annelise * Asasinarea domnului Dragnea * Nebunică Vodă

În România nu există democrație. Numai proștii și hoții cred altceva. Pentru că își desfășoară activitatea în numele ei. Cei mai mulți practicanți ai democrației de hașmangleală și sperjur s-au organizat în structuri mafiote numite pompos partide politice. Așa ajung la cașcavalul puterii cu o frecvență de ceasornic. Manipulează frenetic opinia publică pentru a păstra aparențele unor oameni frecventabili. Analfabetismul funcțional face ravagii la nivelul castei politice. Dacă un învățător dă o dictare la Palatul Victoria Socialismului de Cumetrie și Desfrâu, în momentul corectării va trebui să se sinucidă singur el însuși, vorba nemuritorului Gheorghe Hagi de la Hamangia. Dacă un justițiar îi va lua la puricat pe toți demnitarii din țara asta, de la președinte și până la ultimul găinar de comună, va trebui să înfigă câte o țeapă în sistemul de operare al celui cercetat. Multora or să le placă, dar trebuie să ne asumăm riscul. Pentru oligarhia roșie, galbenă și albastră, democrația înseamnă să-i prostești pe ceilalți prin toate mijloacele și să te îmbogățești pe căi oneroase. Să faci legi doar pentru clanul tău și să-i împiedici pe ceilalți să aibă opinii. Să te baricadezi în Trezoreria Statului, cu toate curvele politice, și să te destrăbălezi în orgii bugetare de nedescris. Să amanetezi viitorul țării cămătarilor lumii. Să comiți orice fărădelege numai pentru a te menține la butoanele puterii. Nu, în România democrația nu există. Și nu va exista câtă vreme legile electorale sunt niște mizerii menite să mențină la putere aceeași cloacă politică. Așa-zisa opoziție e din aceeași tărâță cu puterea. Ați auzit pe cineva să protesteze împotriva legilor aberante prin care se face transferul de putere de la ”ai noștri” tot la ”ai noștri?” Nici noi. Și nu se va întâmpla pentru că și ei vor să ajungă la cașcaval prin mijloace neortodoxe și să comită aceleași fărădelegi. Să fure, să batjocorească, să-și satisfacă setea nemăsurată de putere. Toate acestea în numele democrației, o formă de conducere inventată acum 2500 de ani, la Atena, ca să aibă ce batjocori, la București, practicanții disprețocrației.  *  Mi se pare mie sau Guvernul României e un soi de comitet de bloc care uneltește de dimineață până seara împotriva colocatarilor? Cred că nu mi se pare.  * Matteo Salvine, vicepremierul Italiei, a spus ceea ce știam cu toții: ”Există un import de sclavi din România”. Și vă mai văitați că nu-i bine în capitalismul de gang! * Preocupați să bată niște protestatari, jandarmii au uitat că o colegă de-a lor, lesne iubitoare de tăvăleală, a plecat singură la agățat amatori de senzații tari. În preludiu, fata a luat o vrăfuială s-o țină minte, dar n-a ajuns la orgasm fiindcă a fost protejată de mulțime. La spital i s-a descântat de sperietură ceea ce a făcut să-i crească nivelul ideologic. La externare, heroina, mai zglobie ca oricând, a afișat un bust impresionant. Păi dacă se prezenta așa și la miting, n-o mai lua nimeni la poceală; toți derbedeii care au înghesuit-o ca niște bezmetici i-ar fi cerut un număr. Poate de telefon * Viorica și-a luat inima în dinți și i-a scris Comisiei Europene. Scrisoare de dor pentru prințișor. Cum domnul Juncker e din aceeași făină, n-a înțeles mare lucru, în ciuda pictogramelor destul de foarte sugestive. O fi crezut că adevărata scrisoare s-a pierdut pe drum și a găsit-o Opoziția *  PSD-ul s-a prăbușit în sondaje. E în genunchi. Suedejii au plăcuțele de înmatriculare pregătite. * Ați observat că telefoanele sunt din ce în ce mai subțiri și mai deștepte, pe când oamenii sunt tocmai invers? Nici eu nu observasem, noroc că mi-a spus telefonul. * În România a înflorit industria bătutului. Jandarmii, milițienii, sepepiștii, oengiștii, liber-schimbiștii, onaniștii, guarzii, detectivii, bețivii, curvele isterice, cu toții vor să bată. Cu motiv, fără motiv, numai să dea o bordură între dinții cuiva. Ce-aveți, mă, vă mănâncă cocoașa spatelui? * Purtătorul de cuvânt duhovnicesc al Arhiepiscopiei Tomisului, prea-neferictul Eugen Tănăsescu, îi numește ”muengiști” pe protestatarii din Piața Victoriei Socialismului de Cumetrie și Desfrâu Legalizat. V-a învățat Șpagovenie Tomitanul toate argourile. Ai grijă, Tănăsescule, pe cei săraci cu duhul poți să-i  păcălești cu țoalele tale, dar pe Dumnezeu, nu. Să nu-ți dea el vreo clanță. * Potrivit Noricăi Nicolai, această Brigitte Bardot a liberalilor de stânga-împrejur, imaginile în care unii jandarmi băteau la protestatari ca la fasole, au fost trucate. Piața era goală, ca zona crepusculară a encefalului capului acestei europarlamentare de Crevedia. Tăntico, nu bătăile au fost trucate, ci alegerile care v-au cățărat pe voi în cârca poporului român. Doar n-au votat oamenii ca să fie bătuți! Totuși, trebuie să recunosc că ai și dumneata un pic de dreptate: până la urmă mitingul deșertăciunilor a fost trucat. De posturile de televiziune. * Întrebare întrebătoare: Dacă mașinile au nevoie de ITP pentru a circula pe drumurile publice, de ce așa zisele drumuri nu au nevoie de ITP pentru a putea fi circulate? * Cel mai deștept om din lume cică ar fi coreeanul Kim Ung-Yong, al cărui coeficient de inteligență este de 210 (aproape cât măndel, care, la ultimele măsurători a dat kilometrajul peste cap). El a spus că genialitatea este o povară ”dacă eșuezi la capitolul inteligență emoțională. Am fost sus, acolo unde majoritatea oamenilor vor să ajungă. E pustiu. Întorceți-vă la lucrurile simple!”  * „Problema României este una tipică pentru țările din Lumea a Treia, adică pentru acele țări din Africa și Asia care, deși sunt pline de resurse naturale, se zbat în cea mai cruntă sărăcie din cauza prostiei și a hoției care colcăie în acele țări. Deși părea că mergeți pe drumul cel bun, în ultimul an ați regresat enorm din cauza resursei umane de proastă calitate care a ajuns în fruntea țării. Aceasta resursă umană e de o calitate atât de jalnică încât reprezentanții ei, după ce că sunt hoți, sunt atât de proști încât își închipuie că pot păcăli pe toată lumea, deși ei nu sunt capabili să comunice nici măcar în limba maternă. Mai elegant de atât, nu știu cum să o spun, totuși o voi face: Problema României e ca unul din trei pesedisti e la fel de corupt ca ceilalți doi! Dacă nici acum nu pricepeți, înseamnă că nu mai e nimic de făcut, vă salut și n-am cuvinte! Nimeni nu vă poate face binele cu forța…”  Știu că doare, mai ales că vorbele vin de la un străin (Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisie Europene), dar radiografia este corectă. Și era și mai corectă dacă analiza întreaga clasă conducătoare. * Ați observat că o căruță cu cât este mai goală cu atât face mai mult zgomot? La fel ca în politică. * O echipă de cofetari-patiseri din Luxemburg le-a dat 2-0 oengiștilor de la CFR Cluj, campionii României la fotbal de masă. Mai jos de atât nu se poate, ar spune pesimistul de serviciu. Ba se poate, ba se poate, i-ar replica optimistul. * Și Steaua a luat-o pe cocoașă de la Rapid Viena, echipă la care zice că joacă și Andrei Ivan, un atacant care a luat-o vârtos pe urmele lui Răducioiu, cel care după o lună petrecută în Italia o parlea numai în limba lui Dante, amestecată cu uleiul de rapiță din Bărăgan. Ivan Turbincă ne-a încântat cu expresii de genul: ”Am vorbit cu coci” (ăsta-i antrenorul), ”Iau lecții de doici!” (de germană, că de doică chiar nu-l ajută fizicul corpului. Zici că-i femeia-șnur.)...* Cu ocazia mitingului au fost caftiți și vreo câțiva cetățeni străini, veniți în piață, ca și politicienii, la furat. După cum lesne au putut constata pe cocoașa personală, politicianul român nu suportă concurența. * În România, pare c-a venit sfârșitul lumii: ai de ales între ciuma roșie și pesta porcină. Nasol moment, mișto colivă! * Pentru exercițiul bugetar 2014-2020, rata de absorbție a fondurilor europene este de 10,7%. Măi băieți, nici să furați nu mai sunteți în stare! * În timpul năvălirilor barbare, românii se refugiau în munți. Astăzi, din calea politicienilor hrăpăreți, se refugiază în străinătate. Se vor întoarce ca să-i alunge pe ocupanți sau au renunțat la propria identitate. Asta-i întrebarea întrebătoare care nu mă lasă să-mi fac somnul de frumusețe. * Iubirea plutește în spațiul carpato-danubiano-erotic. Descoperind, chiar și teoretic, plăcerile sexului oral de pe plăcuțele de înmatriculare, oamenii muncii de la orașe și sate trăiesc cu frenezie noua revoluție sexuală. Mânați de o pasiune devoratoare, alegătorii au strâns legăturile cu fericiții aleși până la orgasm. Printre apologeții noii revoluții sexuale se află și unul Bot. Câtă predestinare! * Țapul Hennes al VIII-lea, mascota lui FC Koln, a fost înșelat pe la spate de capra lui, Annelise, taman când era la serviciu. Din relația extraconjugală cu un țap cu mai mult timp liber, au rezultat doi iezi. Dacă în locul năbădăioasei Annelise se afla Monica Tatoiu, acum am fi rescris povestea ”Capra cu trei iezi”. Care, vorba lui Aristotel, face două mii de căcărezi. * Darius Vâlcov, moroiul Vioricăi, a declarat că KGB, prin intermediul lui Cosmin Gușă, a vrut să-l racoleze, prin 2015, și să-l pună premier. Așa de rău să fi ajuns KGB-ul? * Papa Francisc s-a arătat oripilat de abuzurile preoților catolici pedofili și mai ales de faptul că aceștia nu au fost pedepsiți. Padre, lasă vrăjeala și trage-i în țeapă, să simtă și ei avantajele progresului! * La gala premiilor MTV au fost și câteva vedete îmbrăcate decent. Nu le-a observat nimeni. * Ați văzut ce fețe elegiace au Livache și doamna Carmen la interviuri? Cu toate astea nu se dau duși. Nu se dau duși de bunăvoie, nu mă înțelegeți greșit. * Nea Petrică de la Agricultură e convins că ”reproducția merge” fiindcă: ”nu dorm niciodată când am o misiune de îndeplinit”. Iată, fraților, că după atâtea gaze lacrimogene și atâta pestă porcină, în PSD mai există masculi care-și desfășoară activitatea între metafizică și clitoris. * În Argentina, o polițistă a alăptat un copil subnutrit, adus la spital în stare precară, murdar și flămând. Care ziceai, mă, că femeile-polițist nu e oameni?  * Livache a mărturisit cu mâna pe portofelul nostru că patru străini, cazați o vreme la ”Athene Palace”, au vrut să-l facă la buzunarul burții. Cică așa se întâmplă când trăiești într-un stat ”parțial paralel”. Cine-o fi capul Mafiei, măi, băiete? Să nu spui că Viorica, că ne bufnește râsul! * Totuși, de ce să-l asasineze cineva pe împăratul muștelor. Ce-ar fi putut să-i ia? Anii de pârnaie? Gagica? Pe Viorica? Sau darul de la nunta fără dar a fiului său? Asta ar fi singura variantă plauzibilă... *  Dar nu numai Dragnea a fost în pericol de deces mortal. În același hotel au fost cazați patru învățători care ar fi urmărit-o printre meandrele concretului lingvistic pe doamna prim-ministru. Din nefericire, n-au prins-o...* În schimb, Ștefăniță Vodă, nepotul lui ăl bătrân, a fost prins în ofsaid după cum ne mărturisește cu mâna pe domnița Ruxandra, cronicarul Adi Sfinteș... * ”Nici nu închisese bine Bogdan al III-lea unicul său ochi, că pe tron se aşază fi-su  Ștefăniță care la cei 14 anişori ai săi încă obişnuia să se joace cu instrumentul în țărâna curții domneşti. Sub  supravegherea atentă a portarului Sucevei  Luca Arbore, Moldova merge împleticindu-se înainte, ocolind din instinct şanțurile istoriei. Păstrează cu Polonia aceleaşi relații statornicite după bătălia de la Codrii Cosminului, de egalitate, fraternitate şi spionare reciprocă. În 1522, solia lui Luca Cârje se lămurește că polonii sunt buni numai de caragață, că nu vor mişca nici un deget pentru apărarea Moldovei. După 1523, la leşi îşi găsesc adăpost boierii fugari. În consecință, Ștefăniță ridică taxele vamale cu 8 aspri la ducat pentru mărfurile polone. Pe întreaga durată a domniei, tinerelul moldav a încercat să-l imite pe Fane Barosanu: i-a ținut la respect pe unguri şi poloni de câte ori au avut ceva de împărțit, a bătut la tătari ca la fasole şi a tăiat într-o veselie la boieri. Cu turcii a fost precaut reuşind să nu-i supere mai mult decât trebuia. Norocu' lui a fost că în acea perioadă erau ocupați cu ofensiva în zona centrală a Europei (Belgrad, Buda) şi nu s-au arătat jigniți de glumițele lui Ștefăniță. Ca şi ilustrul său bunic, Nebunică a purtat lupte în Valahia. Dar nu pentru vreun scop nobil ci pentru un petec de negreață. Că-i promisese  Neagoe Basarab că-i dă de nevastă o fată şi nu s-a ținut de cuvânt. Ruxandra, tipa avută în colimator, era frumoasă de pica Ștefăniță zadarnic în limbă că trufandaua se măritase cu Radu de la Afumați. Care, afumat fiind, promitea să țină mai mult la tăvăleală. Jignit în amorul propriu şi personal, Nebunică atacă Valahia. Radu îi întoarce vizita de curtoazie şi jaf, deşi în iunie (1526) Ștefăniță se însurase cu sora mai mare a Ruxandrei, apriga Stana, care, într-un fel sau altul, îi va veni de hac câteva luni mai târziu (14 ianuarie 1527) când îl va otrăvi cu multă măiestrie, în cetatea Hotinului. Sfârşitul survenit la numai 24 de ani e absolut firesc dată fiind înclinația incredibilă a domnitorului de a-şi face duşmani pe oriunde trecea. După ce între 1517 şi 1523, țara a fost condusă după sfaturile lui Luca Arbore, vechiul slujitor al lui Fane Barosanu, începând cu acest an Nebunică crede că-i destul de copt să ia puterea în propriile-i mâini. Îl înlătură pe Arbore din dregătorie (în martie) şi din viață (aprilie), împreună cu cei doi fii ai săi, Toader şi Nechita. Execuția sumară a marelui dregător cu afinități polone îi fac pe mulți boieri să-şi ia lumea în cap. Printre ei şi postelnicul Șarpe, care se refugiază la Cracovia, loc pe care-l ura Nebunică întrucât regele Poloniei îi promisese că acolo îi va da o fiică de nevastă, dar ca şi pe tatăl său, îl păcălise. La 7 septembrie 1523 se desfăşoară lupta dintre răzvrătiți şi armata de țară a voievodului. Nebunică învinge şi boierii – care nu sunt prinşi şi ucişi – fug în țările vecine să-şi scape viața. Averile au fost confiscate de Vodă şi împărțite după bunul său plac. În ultimii patru ani ai vieții sale a condus țara cum l-a tăiat capul. Schimba dregătorii ca pe ciorapi, făcea şi desfăcea alianțe după cum îl apuca damblaua, alerga după muieri de firmă domnească cu limba scoasă şi se credea un mare conducător, cam aşa ca bunicul său, Fănică Barosanu. Deşi s-a străduit - şi-a zis chiar Ștefan-Vodă – n-a semănat cu acesta decât la impulsivitate şi tupeu, în rest a făcut o figură jalnică. Pesemne asta-i soarta clonelor. În urma sa, Moldova a rămas ca după regimul lui Milică, aşteptând cu ochii țintă să vină unul care să-i asigure că vor fi iarăşi ce-au fost şi mai mult decât atât. Persoana aşteptată n-avea să fie din stirpea lui Ștefăniță, că n-a avut nici un copil legitim, ci doar unul din flori – Ion-Vodă – făcut c-o țiitoare din Hârlău, unde mergea la dame după exemplul marelui fustangiu care i-a fost bunic. Cu alte cuvinte, Ștefăniță nici la măciuci nu a fost bun, deşi Moldova – har domnului Iliescu – îi oferea toate condițiile.”

CONTELE DE MONTE-CRISTO
26 august 2018 

Nu mă ispiti, Doamne...

Nu mă ispiti, Doamne, cu răutate,
cu lăcomie, cu invidie, cu ură,
nu mă ispiti cu viața cealaltă,
nu-mi pune călușul în gură

Lasă-mă să fiu pasăre, 
să zbor prin cerul albastru,
lasă-mă să fiu copac, 
să cresc până-n cer,
lasă-mă să înțeleg tainele,
lasă-mă să-mbrățișez lumina,
atât îți cer...

Lasă-mă să înmulțesc darurile tale, 
să fiu fericit că există,
în lumea aceasta perfidă,
femeia frumoasă și tristă

Nu mă ispiti, Doamne, cu lacrimi,
cu rugi ce-ndeamnă la izbăvire,
dintre atâtea patimi,
ispitește-mă cu iubire

Și lasă-i liberi pe cei ce iubesc,
dezleagă-i de reguli nedrepte,
lasă-i să mai urce prin suflet
câteva trepte

Nu mă ispiti, Doamne, cu ce nu se poate,
nu mă ispiti cu-n cer plumburiu,
lasă-mă să fiu câteodată și înger,
și piatră, și copac, și om viu

Și lasă golul din jur să se întrupeze
în pasăre, în zbor, în femeie,
lasă-mi bătăile inimii
printre fluturi și orhidee

Nu mă ispiti, Doamne, să fiu altceva decât sunt!
Sunt iubire, nu pulbere-n vânt...


23 august 2018 

Petale

Viața nu e simplă deloc,
o definesc erorile,
suntem la pieptul nopții breloc,
ne sugrumă uitările

Când ne cheamă înserările,
să căutăm prin lumină o cale,
cântă dumnezeiește viorile
și se umple sufletul cu petale

Să ne strigăm pe numele de alint
până când se topesc meduzele,
îngerii mei de zăpadă nu mint
și accept toate acuzele

pe care o instanță albastră
mi le-a adus la cunoștință,
eu sunt un abur pe fereastră,
tu ești credință

Viața nu e simplă deloc,
dar vom găsi desigur o cale
să înfruntăm destinul nemilos
și să ne umplem sufletul cu petale


23 august 2018

Ca doi îngeri

Hai să ne iubim ca doi îngeri
ca doi fluturi, ca două petale de lumină,
hai să fim sinceri:
iubirea-i divină!

Restul nu mai contează,
orice obstacol poate fi trecut
de îngerii
ce unul de altul nu s-au pierdut

Hai să spargem zidul nevăzut
inventând o fereastră,
prin care să treacă înspre inimă
lumina albastră

Să schimbăm regulile lumești, 
să fim întâii oameni de zăpadă sinceri,
și dacă n-are să ne doară
să ne iubim în vise ca doi îngeri


23 august 2018

Am să-ți cânt, iubito, acel cântec

O lumină m-a izbit în suflet
ca un glonț tras de inimă dinadins,
din existența solară
mâna de zăpadă înspre mine s-a întins

Amintirile ascunse-n țesuturi
deodată au țâșnit,
ochii invadați de lumina din fluturi
prin secundă au râșnit

întorcând magice întâmplări
dintr-un timp imposibil de șters,
și-am pornit pe acele cărări
pe care împreună am mers

După care prăpăstii imense,
ascunse în golul din visul primar,
se-nchideau sub valuri submerse
aerul devenind dintr-odată mai rar

Sentimentul de vieți risipite
pe altarul motivelor false,
invadează vise strivite
sub rugul promisiunilor arse

Și doare cumplit că nu se mai poate
da un refresh disperat la destin,
pe ultima filă de carte
lăcrimează pasărea-spin

Și doare lumina izbită de suflet,
șarpele-timp ce-ntre noi s-a întins,
am să-ți cânt, iubito, acel cântec
ori de câte ori nu-mi mai ești dinadins


21 august 2018

Acea zi

Erai atât de tânără și inocentă
în inima mea căzând din povești,
că nu se mai sfârșeau mirările
și durerea că-mi ești

Și n-am să uit acea zi
în care dintre umbre m-ai recunoscut,
prin sânge-mi circuli fără reguli 
venind din viitor înspre trecut

20 august 2018

Cresc stalagmitele-n sânge

Zadarnice vise se zbat în sânge, 
inutile-s iertările venite târziu,
în tăcerea de piatră sufletul plânge,
drumurile sunt închise și-n jur e pustiu

Dor și mai tare căutările sumbre,
niciun semn nu arată traseul invers,
prin ochii închiși au trecut niște umbre
ce prin mine un mileniu au mers

Se-amăgesc că de mâine, pe mare,
vor trece corăbii imense de flori,
din care vom coborî fiecare
ca doi regăsiți, în sfârșit, călători

Și vom merge împreună departe,
unde n-a fost niciodată vreun om,
unde suflet de suflet nu se desparte
și vom fi un singur atom

Dar viața aceasta desenată pe cer
cu creta, de un înger drogat,
s-a-ncuiat de bunăvoie în ger
și pe noi, separat, ne-a înghețat

Prin deșertul de gânduri și piatră
se aude uitarea cum plânge,
o lună blestemată ne latră
și cresc stalagmitele-n sânge


21 august 2018

Aripi de ceară

Mai întâi m-a izbit o lumină,

tăia fâșii din sufletul meu 

și

le întindea sub drezină

Doamne, ajută-mă să fac din ele un drum

pe care să calce de acum înainte

femeia de fum,

ascunsă la mine în minte

Așa m-am rugat,

poate cineva din golul din jur

avea să m-audă

și va reuși să împiedice 

alte călătorii prin lumea nudă,

incapabilă prin resemnare

să deretice

Îmi creșteau și se topeau aripile de ceară,

un sentiment de neputință

mi-apăsa cărarea de stea,

aș fi vrut s-o-mbrățișez ca un vultur,

s-o lipesc definitiv de inima mea

Distanța dintre bătăile inimii

era o dungă subțire de ceață

prin care se zăreau îngerii

încuiați în propria viață

Până la capătul lumii și încă o zi

dor ninsorile dinadins,

și nu vom ști niciodată de ce

tristețea-ntre noi ca un șarpe s-a-ntins

Mai întâi s-a tăiat întunericul în privire,

fâșii de suflet s-au luminat instantaneu,

sub masca vieții noastre e iubirea

de care-am tot fugit, și tu, și eu

Și-atât de-adânc și-atât de tare doare
tot ce se-amână-n viața viitoare...

21 august 2018

Ziua în care te-am cunoscut

O, ziua aceea n-am s-o uit niciodată,
ziua în care te-am cunoscut;
tu, frumoasă ca amfora unei statui grecești,
de mirare și lut

Erai atât de tânără printre ruine,
o cosânzeană evadată din povești,
de-atunci întâmplările prime
se-ntreabă unde ești

O, ziua aceea n-am s-o uit niciodată,
ziua în care te-ai născut a doua oară,
atât de minunată
că amintirile au început să doară

Spune-mi, iubito, ce s-a întâmplat
între cele două zile în care te-ai născut,
de te caut prin toate războaiele
să-mi fi ultimul scut?


20 august 2018

Din răsărit și până la apus

Ai mai plecat din tine și-altădată
neînțelegând nici tu ce s-a-ntâmplat,
cu luna aceea drogată
ce sufletele ne-a amanetat

Se pare că ți-a fost pe lume bine,
lumina te-a-însoțit ca un totem,
și de la mine pân la tine
n-a existat niciun blestem

Dar nu a fost cum trebuia să fie,
magia de-nceput și de sfârșit
îți aparține numai ție,
că nelumesc de sincer te-am iubit

Și dacă ai să pleci din nou în stele,
ca să privești ce-i omenesc, de sus,
îți dau tribut tot restul vieții mele
din răsărit și până la apus


20 august 2018

Ar fi prea mult

Poți să treci pe lângă mine 

fără să mă vezi

ori de câte ori vrei să te prefaci,

că ți-e atât de bine

când taci

Poți să te joci pe cord

desenând semne de exclamare,

poți să te îneci de bunăvoie

în nisipul clepsidrei

de sare

Dar ar fi prea mult 

să treci pe lângă tine

ca și cum ai trece pe lângă 

cineva străin,

și să negi

că de-o mie de ani ne iubim

20 august 2018 

Sufletul e o aripă de fluture

Distanța dintre noi e o aripă de fluture,
între bătăile inimii stă infinitul,
tristețile or să se scuture
luminând asfințitul

Sunt atât de aproape de inima ta
că mi-ai putea auzi sângele adiind,
în țărâna trupului meu, când vei cădea,
te vei desăvârși, iubind

Nimic nu mai e imposibil
câtă vreme recunoaștem un cântec
din timpul devenit invizibil;
ne-am fost, ne vom fi și ne suntem

Să n-așteptăm până când Demiurgul
ninsoarea dintâi o să-și scuture,
între bătăile inimii cântă amurgul,
sufletul e o aripă de fluture


20 august 2018

Pe când umbra era doar un ecou

Pe când umbra era doar un ecou
și te iubeam ca un blestem târziu,
lumina îmi ardea plângând în vene,
păsările sângerânde zburau străveziu

Ca o frunză amară de nuc
respirând singurătatea primelor ninsori,
rătăceam năuc la margine de tine,
ascultând netălmăcitele-ți chemări

Umbrele norilor-răzvrătite întâmplări
alunecând prelung din ochii viorii,
adormeau alintate de privirile mării
căutând pașii curcubeului, sângerii

Pe când umbra era doar un ecou
și te iubeam ca un blestem târziu,
lumina îmi ardea plângând în vene,
păsările sângerânde zburau străveziu...


4 iunie 1991

Poveste de iubire

Eram, iubita mea, așa de tânăr,
eram un fluture strivit de-o floare,
fără motiv îmi cânta inima
în serile de toamnă-înrobitoare

Prin munți nu căzuseră brume,
doar frunzele, felinare surprinse,
foșneau sub pașii de hume
ce-aprindeau toate stelele ninse

Pe acolo aripile unui înger
ardeau pe rugul trupului de fată,
ne-a înlănțuit iubirea
peste care trecea o lună drogată

Eram două păreri, două petale,
ne respiram uimirea, himerele, 
ne-am deslușit în seri mortale
aprofundând misterele

În iarna cu zăpezi alpine
ne-am fost magie și ne-am fost tăceri,
ningea în suflet cu lumină,
cu inocență și cu mângâieri

Prin sânge săniile trase
de îngeri deghizați în vizitii,
opreau vremelnic la intrări de case
să ne putem și noi definitiv iubi

Și primăvara a venit pe fugă, 
cu toporași ce-n suflet ard,
dar dintr-odată au intrat în scenă
actori meschini de bulevard 

Și-ai vrut să joci un dublu-rol,
deși în filmul meu erai prințesă,
de-a trebuit să-mi strâng, chiar din prolog,
toți îngerii înlăcrimați, în lesă 

În locul meu, în nopțile sublime,
ai acceptat, în roluri secundare,
actorii cu prestații de duzină,
iar eu m-am rătăcit pe mare 

Și nu-ți dădusem niciun semn de spaimă,
n-aveai motive sufletul să-mi smulgi,
n-am înțeles ce s-a-ntâmplat în taină
ce te-a-ndemnat din cosmos să m-alungi

Ne-am mai văzut într-o perfidă seară,
septembrie ieșise din cavou,
te-am întrebat de pietrele de moară,
ce măcinau în mine un ecou

Și mi-ai răspuns că da, te vizitează demoni,
n-ai mai adăugat nimic în plus,
mi-au străbătut ființa alte săbii
și nu am mai avut nimic de spus

Și-ai fost și tu destul de tristă,
dar n-ai făcut nimic ca să îndrepți
greșelile de tânără artistă,
doar te-ai închis o vreme-ntre pereți

Te-am căutat prin mine ani de zile,
din când în când îmi apăreai în vise,
acolo ne-împăcam, iubito,
și-îndeplineam dorințele promise

În rest, aflasem că ești bine,
că te curtează veșnic cineva,
că-i imposibil să mă-ntorc la tine,
că nu mai ești demult regina mea

Și nu ne-am mai văzut deloc o vreme, 
mileniul s-a sfârșit în chinuri lungi,
au dispărut actorii de pe scenă,
iar sentimentele s-au ambalat în pungi

Dar în străfunduri, printre zile grele,
stăteau strivite vechi neîmpliniri,
amestecate-n dezertări rebele,
tot retrăindu-și primele iubiri

Dar nu așa se pot sfârși legende,
iubirile adevărate n-or să moară,
căci Dumnezeu a coborât, pesemne,
și-a mers desculț pe vechiul drum de țară

Nimic nu e întâmplător sub soare, 
nicio chemare nu e inutilă,
te-aștept pierdut în viața viitoare
cu-o floare albă de zambilă

De n-ai să vii, am să-nțeleg,
că nu mai vrei să pleci și-a doua oară
din toate visurile noastre
ce-au refuzat, de dragul tău, să moară....


18 august 2018 

Printre amintiri

CE MULT TE IUBESC

Ce frumos va fi în zori
când am să-ți dăruiesc iubirea mea
și când tu ai să spui:
ce mult te iubesc!

Ce frumos va fi la amiază
când am să-ți spun,
sărutându-te șoptit, ca o părere:
ce mult te iubesc!

Ce frumos va fi în amurg 
când ai să te apropii de mine șoptit
și-ai să-mi dăruiești iubirea ta,
ca o părere sau ca un vis,
spunându-mi:
ce mult te iubesc!

Ce frumos va fi în zori 
când nu vom avea amintiri,
ne vom dărui la nesfârșit iubirea,
iar ecoul ne va răspunde,
printre lacrimi de fericire:
ce mult te iubesc!
ce mult te iubesc!

Ce frumos e cuvântul ucis
de lacrimile iubirii și sărutări,
când fericirea te invadează,
iar ochii strigă:
ce mult te iubesc!
ce mult te iubesc!

15 ianuarie 1991

DESPRE LUCRURI ADEVĂRATE

”Când ne-am despărțit 
s-a făcut noapte”,
așa mi-ai spus 
arzând printre șoapte

”Iubite, când ai plecat spre casă,
înghețase luna,
dar inima-mi bătea
în pieptul tău într-una

Am lăcrimat când ai pornit
pe drumul lung,
aș fi vrut să fiu drumul tău
să mă străbați și să nu-ți ajung

Am plâns, iubite, 
sub cerul tăcut
mi-era bine, și mi-era frică
să nu te fi pierdut...” 

Nu ne despărțim nicio clipă, iubito,
mă dor frunzele moarte,
îți împrumut o aripă
să zbori mai departe...

16 ianuarie 1991

Am să vă lipesc, cu scuipat, peste suflet, afișe

Trec prin oraș ca un cal de povară,
duc în suflet deșertul de asfalt,
mă opresc nebunii și mă-ntreabă
care sunt eu și care-i celălalt...

Nu comentez, i-ar speria răspunsul,
și i-ar izbi de blocurile gri,
acolo începe deșertul
prin care trec morgane cenușii

Unul îmi calcă pe urme
și strigă după mine insistent: 
”- Spune-ne, domnule Sfinteș,
cât mai stăm îngropați în ciment?”

Îl privesc din treacăt, ca pe-o fantomă
disperată, cu irizări crucișe;
e nebunul cu lista din Simileasca
care-mi lipea, cu scuipat, peste suflet, afișe

Mi-amintesc că vroia să-i scap,
de la pușcărie, băiatul brunet,
furase, nu dăduse în cap!
”Puteți să vă uitați, domnule președinte, pe Internet!”

”E în Germania, la-nchisoare...
Uite, am aici documente, o droaie,
vă rog să-i scrieți dumneavoastră o scrisoare
Angelei Merkel, poate se-nmoaie...”

Îl privesc cum și-agață-n cuier,
lumea lui defectă, speranțele;
”Domnule Nebun, îi răspund efemer,
astăzi mi-am risipit toate gloanțele...

Dar mâine mă găsiți la ora fixată, 
pe strada cu pușcării nemțești, 
o să le dau foc la toate deodată
și-o să construim pușcării românești!”

Se luminează chipul de-asfalt
peste care trec umbrele mele, piezișe:
”Mâine veți fi din nou celălalt,
și-am să vă lipesc cu scuipat, peste suflet, afișe...”


16 august 2018

La porțile albastre ale sufletului

La porțile albastre ale sufletului
stau de veghe, ascunși în lanuri de grâu,
timpul tău și timpul meu, iubito,
și-un cal de zăpadă ce-înoată în râu

Timpul tău macină secunde la moară,
timpul meu vrea o dispensă de-un veac,
urmele calului prin aortă-or să doară,
și-n iluzia ta mă prefac

Vin pescarii de oameni să vâneze la copcă, 
animale cu blană, înghețate în râu,
numai tu îmbarcată-ntr-o lotcă,
stai ascunsă printre macii din grâu

care cresc prin frigul apatic,
dar te-asigur că nu vei vedea,
calul de zăpadă, sălbatic, 
cum frământă pustiul din inima mea


16 august 2018

Dacă nu ar rămâne cuvinte nespuse

Dacă nu ar rămâne cuvinte nespuse,
suspendate în golul din jur, în noaptea polară,
viața noastră ar fi mai frumoasă, Iisuse,
n-am mai sorbi o cafea atât de amară

Jumătățile de cuvinte nu întregesc adevărul, 
intențiile n-au nicio relevanță,
mor regizorii și actorul
n-are drept de recurs la nicio instanță

Când tăcerea e-nvinsă și trimisă la ocnă,
se schimbă peisajul cu ierni indecise,
se-aprinde un soare în sufletul-bocnă
și-nfloresc în retină lalele ucise

Tot golul din jur dintr-odată dispare,
ce părea mort e cu-n secol mai viu,
se-aprind în aortă, din nou, felinare,
și cântă orchestra un cântec pe care nu-l știu...


16 august 2018

Te-aș omorî, dar mi-ar fi dor de tine...

Nu ți-am spus niciodată cât mi-ai lipsit
de când ai plecat în alt loc, 
n-ai știut cât de mult te-am iubit,
n-ai știut ce se-ntâmplă deloc

Am șezut și am plâns vieți în șir
că-mi lipsea ceva și nu știam ce-mi lipsește, 
după fiecare cădere-n delir
auzeam tăcerea ta cum vorbește

O, de atâtea ori am simțit cum se ține 
un curcubeu de cerul sufletului meu;
”Te-aș omorî - mi-a zis- dar mi-ar fi dor de tine,
atât de dor că aș muri și eu...”

Doar închide ochii și rămâi aici, 
nu mai pleca luând cu tine prea-plinul,
există un loc în suflet unde plâng licurici,
niciodată cel ce-a plecat, niciodată străinul

Ți-am spus oare că te-am visat noaptea trecută?
erai lângă mine, pe scara de piatră albastră,
erai așa de frumoasă și așa de tăcută
ca-n cealaltă viață a noastră...

Te-am îmbrățișat lăcrimând
până când timpul s-a prefăcut în țărână,
iar ție, cea mai iubită femeie de pe pământ,
ți-au crescut aripi și am zburat împreună


15 august 2018

Dacă nu te-aș fi iubit

Dacă nu te-aș fi iubit
cu suprema nebunie,
aș fi fost neîmplinit
toată viața mea târzie

Dacă soarele dintâi
n-ar fi răsărit cu tine,
nu ți-aș spune: mai rămâi
prin cetatea în ruine!

Dacă nu aș fi greșit
când te-am condamnat în lipsă,
n-am fi ales alte drumuri
înainte de eclipsă

Dacă nu ne-am fi văzut
într-o zi predestinată,
n-aș fi înțeles nicicum 
ce mi-a lipsit viața toată

Dacă n-ai fi înțeles
ce se-ntâmplă-n raiul sincer, 
nu ai fi purtat acum
aripile unui înger

Dacă azi nu te-aș iubi
și cu râsu-mi, și cu plânsu-mi,
dinspre tine aș fugi
și-aș muri în mine însumi


15 august 2018 

Tristețea mușcă din trup

Tristețea mușcă din trup
ca o fiară flămândă; 
de jur-împrejur năluciri,
umbrele văzduhului stau la pândă
vânând amăgiri

Această carne a mea și acest trup, 
acest suflet sărat împresurat de alge,
mi-e singurul scut
în care mizeria lumii se sparge

Vine dinspre apus
cocorul de strajă luminii, mâhnit,
cade cerul în sensul opus
cu tot ce vreodată ireal am iubit

Printre țesuturi demult putrezite
dezertările stau la pândă,
dincolo de ușile geluite
tristețea mușcă din trup 
ca o fiară flămândă


15 august 2018

Câteva gânduri și închipuiri

După o viață de lupte și amăgiri,
când se trage linia orizontului,
constați că ai rămas 
cu câteva gânduri și închipuiri,
pe locul mortului

Ai vrea să te poți întoarce în timp
ca să faci unele lucruri altfel,
dar nu ți se oferă o a doua șansă,
nu poți ieși din tunel

Când îți amintești clipele frumoase,
păsările luminate de soare,
respiri hologramele,
le repeți până te doare

Când tragi linia de final
peste umbrele unor vechi amăgiri, 
constați că ai rămas
cu câteva gânduri și închipuiri


14 august 2018

SĂPTĂMÂNA PE SCURT (133)

 Secta proștilor *Scrisoarea bătrânei doamne * Omenirea a cam îmbuliNATO * Regrete târzii * Reîncarnați-vă mai des! * Creierul operațiunii „Jandarmeria bulește România” * Uite că lenea a omorât pe cineva! * La ce e bună pălinca * Bogdan cel Nasol


Ați observat că cea mai puternică sectă din România este secta proștilor? Se țin unii pe alții în brațe mai ceva ca homosexualii...* Ecaterina Andronescu vrea să scoată PSD-ul din abrambureală. Recomandă un nou guvern PSD, de profesioniști, iar domnului Dragnea îi urează cale bătută. Altminteri se dărâmă șandramaua. Bine, dumneaei a folosit alte cuvinte, că vorba aia, e rector nu sula lui Hector, dar esența scrisorii deschise către pesediști este că, foarte curând, în toată țara vor predomina plăcuțele de înmatriculare suedeze * S-a dus și Dumitru Fărcaș, marele taragotist român. Dumnezeu își completează încet-încet orchestra de îngeri. * Când te amesteci în tărâțe, te mănâncă porcii politici. Și, culmea rezistenței, pesta africană nu se atinge de ei. * Ca în fiecare an, românii merg la mare să se înece. Cei care scapă, mor pe autostradă. * Prietenia dintre Trump și Putin riscă să lase fără obiectul muncii NATO. Eu v-am spus cum stă treaba între marile puteri, v-am atenționat să n-o mai ardeți cu un singur licurici, dar v-ați supărat. E grea geopolitica, măi băieți! Iar dacă nu cunoști puțină istorie, ales-bules! * Experții experților au ajuns la concluzia că oamenii inteligenți sunt dezordonați, adorm târziu și înjură mult. Așa este, adorm târziu. * Cercetătorii americani au stat cu picioarele-n apă rece și au hotărât că cel mai mare regret al oamenilor este acela după iubirea pierdută. De ce-or mai fi trebuit să cheltuiască banii pe studii inutile? Le-o spuneam noi gratis. Pe locurile următoare sunt regretele după familie, educația abandonată, carieră, bani, creșterea copiilor, sănătate, prieteni, spiritualitate. Ce ți-e și cu ăștia, lumea decedează mortal de foame și lor le arde de regrete târzii! * Cică cu cât te reîncarnezi mai des, cu atât ești mai deștept. Aveam eu o bănuială, dar să știți că nu-i rău nici dacă treci pe la școală. * Iar dacă ai sentimentul de deja vu când întâlnești o gagică, să fii convins c-ai ars-o cu ea și-n altă viață. Chiar și în Evul Mediu când centura de castitate crea atâtea probleme irefutabile...* Cindy Crawford, o petardă de pe vremea în care modelele erau femei de casă de toleranță sufletească, a dezvăluit că s-a despărțit de soțul ei, actorul Richard Gere, pentru că nu erau prieteni. Adânc. Totuși, înainte de a o crede, n-ar fi rău să recitiți ”Decameronul”, un fel de ”Sex and the city”, pe hârtie. * Opoziția a evoluat de la ”Puie Monta” la ”Muie PSD”. Am înțeles că la perversiuni vă pricepeți, dar să cuceriți cu eleganță o femeie frumoasă puteți? Ia încercați să tratați România ca pe o doamnă, nu ca pe o curvă, și poate o să deveniți credibili. Că la jigniri ne pricepem toți, dar să-i oferim țării ăsteia o alternativă decentă, e mai dificil. Sau voi vreți să tratați România doar cu lozinci de hazna? * Ați observat că prieteniile dintre bărbați sunt bazate pe insulte, iar cele dintre femei pe bârfe? N-ați observat? Proștilor! * Cică la mitingul Diasporei, Carmen Decât Dan a fost ”creierul operațiunii” ”Jandarmeria bulește România”. Măi, dar ironici mai sunteți! În schimb, Viorica Dăncilă a fost encefalul Diasporei, fiindcă distinsa doamnă era în concediu de odihnă (iar sunteți ironici!), în străinătate, deci era una de-a lor. Presta pentru ”curvele și cerșetorii Europei”, după cum mărturisea un bou ajuns în post mare. * După fulguiala din Piața Victoriei Socialismului de Cumetrie și Desfrâu Huliganic, găinăria, sau Jadarmeria, n-am înțeles exact, nu mai este condusă de Cucoș, ci de adjunctul său, Sandilău, sau cam așa ceva. Numai lume bună! De bătut! * Povestea cu (Buda)pesta porcină e cusută cu ață albă, o să vă convingeți foarte curând. După cum lesne se poate observa, demnitarii e bine. * Un raport al organizației britanice ”Due Procesis” realizat în colaborare cu Centrul pentru Cercetări asupra economiilor Post-Comuniste concluzionează că România este statul din UE care încalcă cel mai mult drepturile omului. În schimb, drepturile romului sunt la mare cinste. Din cei 47 de membri ai Consiliului Europei doar Rusia și Turcia ne depășesc. Ce să zic, numai lume bună! * Protestele Diasporei, pe care încearcă să se cațere Opoziția, definesc cel mai bine falimentul clasei politice românești. * Cercetătorii australieni susțin că Homo erectus, o specie primitivă a omului, a dispărut din cauza lenei. Le era lene să-și facă unelte, să le folosească, să se adăpostească în peșteri mai bune...Fugiți, mă, d-acilea! Lenea n-a omorât pe nimeni. * Darius Vâlcov, consilierul premierei, i-a interzis statului român să mai fie prost. Trebuie să fie hoț. Ca el. * În cluburile bucureștene, Zăvoranca a văzut ”prostituție juvenilă, drogangeală, beție, decadență și deșertăciune în masă.” Uite cât de bine i-au prins sfaturile colaboratorilor ei de la mănăstirea de taici! A putut călători în timp. În timpul vieții ei. * Fiindcă la Institutul de Boli Nervoase cu Nervii, secția ”Wow biz”, a auzit că pălinca arde grăsimea, Andreea Mantea a început să se maseze prin zonele periculoase. Biata fată! Nimeni nu i-a spus că pălinca este pentru uz intern! Dacă ar folosi-o regulat, s-ar arde mai ușor. Cu condiția ca așa ceva să fie posibil. *  Probleme cu arderile avea și Bogdan al III-lea, fiul lui Fane Barosanu, dar, după cum ne spune Adi Sfinteș, încerca să le rezolve cu buzduganul. Dacă nu mă credeți, citiți și vă cruciți! * ”La fel ca în Valahia, şi în Moldova medievală se practica în draci democraţia originală. Domnii veneau la putere după lupte grele între diversele partide boiereşti, prin alegeri. Erau aleşi de poloni (rar)  sau de otomani (des), după cum bătea vântul istoriei. 

În perioada de după dictatura de 47 de ani şi  trei luni a lui Fane Barosanu mandatele erau destul de nesigure ca durată. În medie, în următoarea sută de ani, un mandat era de cinci ani aşa că 21 de domni au cârmuit efectiv deşi pe răboj au fost trecute 28 de domnii cu 23 de titulari. Unii conducători, mai şcoliţi în şmecherii legislative, marcau mandate după mandate, cu o siguranţă dezarmantă izvorâtă din experienţa anterioară când s-au convins că poporul poate fi impozitat de sentimente la maximum. Şi nu numai de sentimente ci şi de parale, că preluarea puterii costa o avere iar pretendenţii nu prea beneficiau de discounturi din partea otomanilor. Practicând cu asiduitate democraţia originală, moldovenii ajung să plătească tribut turcilor mai mult decât ştiau să scrie. Dacă la decesul lui Fane Barosanu suma era simbolică (3000 galbeni), în 1593 ajunge la 65.000, înregistrând o creştere de 810% în condiţiile în care inflaţia tindea, ca şi actuala economie naţională, spre zero. Norocul moldavilor a fost că o vreme democraţia lor s-a hrănit din ce a produs dictatura lui Ştefan. C-altfel era vai şi-amar de capetele lor ţuguiate!

Superdomnitorului Fane, i-a urmat fi’su, Bogdan al III-lea (1504-1517), un tânăr de 25 de ani cu o faţă de aragaz cu două ochiuri din care unul era veşnic stins. După cum ştiţi, îl pierduse la Codrii Cosminului din proverbiala neglijenţă moldavă care l-a făcut să vadă paiul din ochiul adversarului nu şi săgeata dintr-al său. Din cauza look-ului său, mult sub standardele impuse de zglobiul Ştefan, cronicarul îl numeşte şi „cel orb şi  grozav”. Orb era 50%, grozav mai puţin, deşi moştenise tupeul ilustrului tată. Ce-i lipsea, era simţul politic şi un ideal care să merite sacrificiile impuse poporului moldav, lesne vărsătoriu de sânge propriu şi nevinovat. Era şi greu să vadă în viitor când trecutul părea modelul demn de urmat. Bogdan era conştient că nu putea să fie mai bun decât tac’su şi s-a străduit să nu se facă de râsul curcilor din bordelurile clandestine. Domnia i-a fost ameninţată în două rânduri. Mai întâi, unul Roman venit din Valahia cu ajutor de la Radu cel Mare i-a provocat ceva junghiuri, alungate de spiritul pacifist al călugărului Maxim care le-a pus ceva ventuze protagoniştilor înmuindu-le suferinţele. Mai apoi, un ciudat, Trifăilă, este bătut bine lângă Vaslui, prins şi, după obiceiul  locului, decapitat pe undeva prin zona gâtului.

Cele mai serioase probleme le avea Bogdan cu femeile că arăta ca dracu. În 1505 o peţeşte tam-nisam pe Elisabeta, sora lui Alexandru, regele Poloniei. Gentil nevoie-mare, retrocedează fără ca cineva să i-o ceară, polonilor, Pocuţia, ţărişoara despre care Ştefan cel Mare spunea că nu o va da „odată cu capul”. Se pare că fi’su gândea cu alt cap! Regina se opune căsătoriei datorită diferenţelor de confesiune, iar Elisabeta ia propunerea drept ofensă aducând drept contraargument faţa de bidon turtit a moldoveanului. În 1506, solia condusă de Ionică Tăutul obţine semnarea unui contract de căsătorie dar fără urmare practică. Lucrul îl deranjează pe Bogdan care atacă Pocuţia cu simţ de răspundere dar  este respins de leşi. Cum nici papa de la Roma nu intervine pentru a i-o băga în pat pe Elisabeta, Bogdan pradă Polonia (în 1509) până la Liov, cetate în porţile căreia izbeşte personal cu suliţa. După care îşi trimite ostaşii pe la casele lor. Tocmai atunci se găsesc şi polonii (oct. 1509) să le întoarcă vizita. A fost jale, leşii ucid bătrâni, copii, femei, ajungând până la Cotnari. După patru ani de cafteală pentru un petec de negreaţă, moldovenii şi polonii sunt împăcaţi de Vladislav, regele Ungariei. Problema Pocuţiei rămâne, vorba lui Topârceanu, în continuare, lung prilej de bârfe şi de pioneze. Sau cam aşa ceva. După 1510 tătarii jefuiesc Moldova cu o consecvenţă demnă de o cauză mai nobilă. Bogdan nu  prevede mişcările acestora şi astfel nu reuşeşte să le opună decât rareori, rezistenţă. Singura realizare e că în urma unei lupte este rănit Beti Ghirei, fiul hanului, din care cauză, destul de ascuţită, cam decedează. Palidă consolare faţă de zecile de mii de robi luaţi de tătari, ca să nu mai pomenim de mulţimea vitelor transferate în Bugeac. Vizitele frecvente ale tătarilor au avut partea lor bună, au împiedicat apariţia şomajului, a atât de enervantelor concedieri colective generatoare de plăţi compensatorii şi alte măsuri de protecţie socială cuprinse în programul de guvernare „Capra cu trei iezi  dar cu numai două ţâţe’’. În plus, focurile pe care le provocau tătarii îi încălzeau pe moldoveni atât de temeinic încât au renunţat cu toţii la calorifere. Trebuie să recunoaştem că moldovenii erau nişte capitalişti sălbatici din cale afară: trăgeau foloase din orice, puneau până şi nenorocirea la treabă. Scoteau profit şi din arderea propriei locuinţe, lucru absolut imposibil în vremea lui Fane Barosanu, cam dictator luminat de felul său. Bogdan are neînţelegeri şi cu voievodul Transilvaniei, însă nu se ajunge la cafteală. Cu turcii nu s-a pus: le-a plătit tribut. La început, în 1505, turcii i-au dat banii înapoi ministrului de externe Ionică Tăutu,despre care aflaseră ei că e mare iubitor de comisioane.. Dar cum turcii nu făceau ceva fără scop, în 1508, dublează haraciul ajungând la 8000 ducați de aur. Ce comision și-ar fi tras de aici Ionică Tăutu, nimeni nu poate şti, poate bancherii elvețieni să bănuiască ceva.După eşecurile matrimoniale, Bogdan s-a însurat cu Nastasia, care îl privi vreun an şi muri (1512). Normal! I-a urmat, din 1513, fiica lui Mihnea cel Rău, Ruxandra, care, neavând încotro, l-a suportat. Dar adevărata viață sexuală şi-a desfăşurat-o, în toată splendoarea ei, cu frumoasa Stana, amanta care i-a dăruit patru băieți (printre care şi Ștefăniță) şi trei fete. Tot din flori se vor naşte şi viitorii domni Alexandru Lăpuşneanu şi Alexandru Cornea. Bogdan cel Nasol n-a fost nici viteaz ca superstarul de tac'su, nici bun politician, nici mega-curvar, dar nici credincios ca acesta. Cu mare caznă a terminat biserica de la Răuseni, zidită de Fane, şi a pornit construirea bisericii „Sf. Gheorghe” de la Suceava. A mai dat ceva parale pe la unele mănăstiri dar nu cine ştie ce, că-i trebuiau pentru femei, că la moldovence dragostea e oarbă până la un punct. La 20 aprilie 1517, la miezul nopţii, Bogdan a înghițit cu mare poftă ultima gutuie pe lumea asta. A fost depus la Putna, lângă celebrul său părinte fiind condus din obligație de mulțime de popor fără treabă , care  părea că-l regretă. Că murise mai înainte să reuşească a zugrăvi bisericile construite de tac'su. Care, datorită megalomaniei sale, a ajuns mare barosan în Calendarul Mişto Creştin –Ortodox. * Promouşăn: Aşa-i că vă place istoria noastră?Data viitoare o să aflaţi peripeţiile lui Nebunică Vodă, băiat bun dar cu lipsuri multe...Ochii cât sarmaua că istoria asta e unică şi irepetabilă 

CONTELE DE MONTE-CRISTO

15 august 2018