ÎN MINE LOCUIEȘTE UN COPIL

 În mine locuiește un copil

ce-ar vrea să iasă la lumină,

ar vrea să rupă gratiile vieții

în care-i încuiat fără vreo vină

Ajută-mă, Doamne, să ies, 

să alerg pe dealuri, prin soare,

ca un fluture, ca un vis,

să răsar din pământ ca o floare

Să mă joc, să râd și să cânt,

să fiu liber ca pasărea-n zbor;

fă, Doamne, minunea aceasta

că mă topesc de dor

Nu-ți cer averi, nu-ți cer măriri,

nu vreau să fiu legat de nemurire cu-n fitil,

nu-ți cer nici tinerețe fără bătrânețe,

atât îți cer: mai fă-mă, o zi, copil!

Și-n ziua aceea pe aici să fie

toți cei ce-au fost când inima-mi râdea,

și ziua aceea nu mi-o da doar mie

că n-ar mai fi copilăria mea...

31 decembrie 2021

TOT CE AM FOST

 Am fost paharul din care ai băut cea mai curată apă,

Am fost izvorul prin care alergai desculță,

Am fost îngerul pe care nu l-ai văzut

când miracole inexplicabile ți s-au întâmplat,

Am fost cântecul pe care l-au cântat privighetorile

ori de câte ori te-ai rătăcit prin frunzișuri,

Am fost lumina ce-ți mângâia sufletul

în cele mai umbroase ascunzișuri

Am fost raza de soare ce ți-a trecut prin inimă săgetând-o,

Am fost ninsoarea prin care te-ai jucat de-a viața,

Am fost o dulce durere, risipitor de tandrețe, de mirări nesfârșite,

Am fost un fluture îngenuncheat de o floare:

Atât de multe am fost, în atât de multe oglinzi m-am uitat,

că tot ce am fost acum doare....

30-31 decembrie 2021

ÎMBRĂȚIȘAREA NEANTULUI

Golul nu se va umple niciodată,

Vor căra apă cu găleata fluturii 

Zburați dintr-un ochi nemărginit de fată

Și vor plesni de sete mugurii

Cicatricile au crescut odată cu mine,

Uneori s-au înălțat până la cer, din ruine

Alteori s-au târât pe pământ;

O, de câte ori am fost lacrimă-n vânt!

Voi merge până la capătul lumii, 

Capătul lumii mă așteaptă:

Mai departe zbaterea lunii,

Neantul,

Și noi coborând unul din altul....

30 decembrie 2021

CÂND ÎNGERII SE ASCUND ÎN INFINIT

Pierind iluștrii sărăcește-o țară,

destinul se îndreaptă spre zenit,

când îngerii se-ascund în infinit

zadarnic ne e dor de primăvară

Cât au trăit, au dăruit lumină

înseninând acest pământ,

acum sunt candele în vânt

și veșnicia-i parcă mai puțină

Degeaba în pomelnice-or să-i plângă,

copacii ce-or migra din rădăcini

că printre atâtea umbre și lumini

numai tăcerea va îndrăzni să ningă

Că au iubit mai mult decât pot duce

tot cerul ce pe umeri l-au ținut,

și au plătit iubirii lor tribut,

zbătându-se lângă Iisus, pe cruce

Întreaga existență pare-un număr

predestinat copitelor de cai,

în fluturii ce se întorc din rai

sunt îngerii care ne plâng pe umăr

Nu i-au iubit vrăjmașii înălțării omenești,

cât au trăit le-au căutat defecte,

în lumea lașităților perfecte

s-au stins iluștrii stirpei românești

Tot mai săraci, încorsetați în spaime,

abia târând cu noi ziua de  mâine,

ne latră luna dintr-un colț de pâine

și trecem printre umbre fără haine

Și acceptăm ca-n fiecare zi 

să piară oameni sfâșiați de lei,

ne credem pe-astă lume dumnezei,

mult prea săraci ca să putem iubi....

30 decembrie 2021

ȘI TOTUȘI OMENIREA SE GRĂBEȘTE

Nu e timp pentru murit

Și totuși ne grăbim așa de tare!

Și viața noastră-i bățul de chibrit,

Ce abia aprinde câte-o lumânare

Nu pot să înțeleg nicicum

Ce se întâmplă-n jurul meu,

Întind spre soare mâinile de fum

Să le prefacă-n aripi Dumnezeu

Prăpăstiile-s marile atracții

În care răstigniții-și caută un rost,

În pas de defilare trec atlanții

Dar nimeni nu-i așteaptă-n avanpost

Și totuși omenire se grăbește

Să sară înapoi în univers,

Și de atâtea salturi fără plasă

Planeta se va învârti invers...

29 decembrie 2021

LA MOARTEA LUI VICTOR SOCACIU

În țara cotropită de amar

curg veștile de-a dreptul funerare,

Socaciu a plecat din avatar 

în căutarea măștii mortuare

Tresar din urmă cântece și drame,

copii uitați în cerul vieții lor,

chitara, cea mai tandră dintre arme,

va plânge încuiată sub zăvor

În ceasul iubirii se tânguie ora

îmbrățișării îngerilor sinceri,

și, singur împotriva tuturora,

ca un orfan, până la capăt, sângeri

Doar niște palizi oameni de zăpadă

visând să meargă la un ceai,

vor mai ieși din amintiri să vadă

cât poți de mult în inimă să stai

S-a dus soldatul muzicii fecunde

să-i cânte Patriei refrenul trist, 

ceru-și aprinde stelele plăpânde

ca să-și primească marele artist... 

29 decembrie 2021

MAGIA VREMII DE ODINIOARĂ

 

Cât de frumoasă ești în amintire,

de tine se îndrăgostise Dumnezeu,

un curcubeu erai, o nălucire,

lumina sufletului meu

Magia vremii de odinioară

coboară-n sânge când afară ninge,

pe unde-o fi ascunsă acea scară

ce se-ntindea spre luna ca o minge?

Toți îngerii s-au înhămat la iarnă

și trec prin veacuri în trăsuri de nea,

cu glonțul nins pe țeava de la armă

se va-mpușca-n final iubirea mea

Și o să ningă până la sfârșit,

să nu rămână-n urmă nicio pată,

ca-n viața-n care ne-am iubit,

un stins ecou și un surâs de fată...

27 decembrie 2021

A NINS...

A nins cu rochii albe de mireasă,

vrăbiile ciripesc mirate pe casă

Fumuri puține pe hornuri se înalță,

sufletul cu lumina zăpezii se încalță

Sănii cu îngeri peste noi au trecut,

vântul de miazănoapte a tăcut

Lumea dintr-odată nu mai pare obtuză

și-n brațe mă strânge o lună confuză

Orizontul mi se-ncuie-n privire,

din cer coboară o dulce iubire

Muntele-și cheamă toți brazii acasă,

și ninge încontinuu cu stele pe casă....

27 decembrie 2021

UNEORI, ZBURĂM...

Dacă vrei să zbori trebuie 

să fii pasăre,

numai așa poți simți gustul libertății

Nimeni n-ar trebui să zboare fără aripi

De acolo, de sus,

poți vedea frumusețea lumii

create de Dumnezeu

Și cât de minunată este acea lume!

Nouă nu ne-a dăruit aripi

fiindcă nu suntem păsări,

deși înlăuntrul nostru locuiește un cer

pe care zburăm din când în când

fără teama de margini

Uneori, zburăm până la soare și înapoi,

alteori, aripile de ceară ne risipesc 

în văzduh...

24 decembrie 2021

LA NOAPTE VINE MOȘ CRĂCIUN

 La noapte vine Moș Crăciun

înfășurat în haina lui solară,

am să-l aștept în cântec de chitară

și n-am să-i spun cât este de bătrân

Desigur c-am să ies afară

toți câinii să mi-i leg la Carul Mare,

și am să-i dau lui Moș Crăciun o floare

să-i fie-n suflet primăvară

Că are mult de colindat sub lună,

sunt mulți copii cu lacrima-n batistă,

și-n viața lor atât de tristă

doar Moș Crăciun le spune-o vorbă bună

Să meargă să le ducă mângâiere

și să asculte-n șoaptă poezii,

și dacă cei mai mici vor adormi,

fără să-și ia la revedere,

pe pernă să le lase o scrisoare,

scrisă din vreme, cu blândețe

în care să le dea ceva povețe,

să fie fericiți în viața viitoare

La noapte vine Moș Crăciun

înfășurat în haina lui solară,

am să-l aștept cu o cafea amară

și-am să-l întreb de ce-i așa de bun...

24 decembrie 2021

FRIG

 În viața mea se face tot mai frig,

Munții Carpați s-au așezat pe glezne,

nici îngerii de veghe nu-i mai strig,

prin suflet Dumnezeu adună lemne

Nu mai schiază niciun dromader,

deșertul se întinde până-n pleoape,

nu-i nicio scară întinsă către cer

și niciun glonț din mine n-o să scape

Tristețea se întinde ca un drog,

singurătățile se-ncuie-n urme, 

a dezertat și îngerul olog,

nu-i nimeni așteptarea să mi-o scurme

În viața mea se face tot mai frig,

Munții Carpați s-au așezat pe glezne,

nici îngerii de veghe nu-i mai strig,

prin suflet Dumnezeu adună lemne...

23 decembrie 2021

NIMENI NU S-A-NTORS ÎNTREG DIN SOARE

 Dintre toate aceste drame colosale

ce și-au făcut în pieptul meu mormânt,

drama trenurilor personale

coborând din munții inimii la vale,

este întâia dramă pe pământ

Pe peron nu-i nimeni cu o floare,

a plecat și cine aștepta,

nimeni nu s-a-ntors întreg din soare

despărțirea de albastru doare

și-ai să mergi desculț prin viața ta

Demonii în îngeri travestiți

nopțile le-au impregnat cu jar, 

ca în zori de zi să risipiți 

teoria de-a fi fericiți 

și să beți cucuta din pahar

Doar ipocrizii și nedreptăți frontale

ți-au marcat amar biografia

și toate deznădejdile mortale

prin timpul tău și-au făcut cale

să nu întâlnești vreodată bucuria

Și dintre toate întâmplările postume

din care personajele lipsesc,

va înflori un nufăr strâns în hume

și va pieri cum piere această lume  

răpusă de acei ce-o osândesc...

23 decembrie 2021

O FLOARE A-NFLORIT FĂRĂ SĂ ȘTIE

M-am îngropat cu totu-n poezie

să fug de demonii interiori,

acolo au cântat privighetori

și-o floare a-nflorit fără să știe

Când ușa am deschis-o către noapte

treceau cocorii înspre infinit,

duceau cu ei tot ce-am iubit

și iarna mirosea a mere coapte

Icoanele pe care le-am pictat

să-mi fie pavăză și semn de carte,

s-au dovedit a fi icoane moarte

și-n moartea lor și moartea mi-am cântat

La capătul secundei nu e nimeni,

tot singur dau raportul la drapel,

această viață n-are și rapel

și nu contează dacă-i joi sau vineri

Și trebuie să-i punem punct cumva

acestei dezertări în poezie,

și floarea ce-a-nflorit fără să știe

va rătăci în visul altcuiva...

23 decembrie 2021

TRENUL PERSONAL

Îmi trec prin suflet trenuri personale

venind de undeva din absolut

pe unde toate bolile mortale

fardează timpul dintr-un vas de lut

Iubind de la-nceput pân la sfârșit

tot ce a fost pe lume mai frumos,

în cale dulci domnițe mi-au ieșit,

dar s-au ascuns în timpul nemilos

Și-am fost și luntre în derivă,

și fluture, și patimă, și zbor,

și-am tot căzut în recidivă,

și-am râs, și-am plâns, și m-am topit de dor

Zugrav de-albastru și subțire

pictam pe trupul gol biserici,

și le semnam cu lacrimi de iubire

de-și făceau cruce îngerii himerici

Și mă-nchinam acestor zvonuri arse

ce le-aduceau cocorii mei din cer,

și-am tot pictat icoane false

și-o sanie mă tot trăgea prin ger

Vechi clopote băteau tăceri pe cord,

la capătul luminii-i suferința,

ghețarii s-au întors la Polul Nord

și-abia mai pâlpâie-n apus ființa

De boala căutării fără preget

a jumătății părții din lumină,

s-au năruit inelele pe deget

și-au plâns toți vinovații fără vină

De aceea trec prin gările vopsite

cu ocrul întristatelor povești,

doar trenuri cu vagoanele ticsite

de zbateri și de patimi omenești

Și-n locul trenurilor personale,

marfare ruginite rătăcesc prin sânge,

căci dintre toate bolile mortale

iubirea-i boala ce te poate frânge

Zadarnic cauți un acar în gară,

tot singur vei sări între linii,

și dacă n-ai în suflet o chitară

te vor lătra până la capăt câinii

Un mac va înflori pe macadam

și va porni spre cerul gri pe jos,

la trenul personal trag cai de ham

ducând cu ei tot ce a fost frumos...

23 decembrie 2021

ÎNTÂLNIREA DIN VIS

 Nu ne-am mai întâlnit demult,

visele erau la fel de dureroase,

nu mi-au mai trecut demult prin păr

mâinile tale melodioase

În golul din jur nicio urmă de înger,

toate diminețile erau la fel de gri,

mă duceam înainte, spre capătul lumii,

călătorind printre oamenii cenușii

Orele strângeau timpul într-un clește de ger,

amurgul împrăștia tristețea pe chip,

printre țesăturile timpului de fier

curgea nisip

Dar noi nu ne mai întâlneam,

visele erau la fel de dureroase,

norii cotropeau sufletul

cu ploi nemiloase

Noaptea trecută, la o petrecere-n cer,

genul de petreceri la care de obicei nu mă duc,

te-am văzut și erai la fel de frumoasă,

eu eram la fel de năuc

Nu știam ce se întâmplă cu mine,

nu știam ce să fac, eram surprins,

te-ai apropiat și-am redevenit

vreascuri pe rugul aprins

Mă întrebam ce-o să zică lumea cealaltă,

dar m-am topit în nesfârșita îmbrățișare,

până la cer de înaltă,

până la soare

”Trebuie să plec, ” ai șoptit surâzând,

”...s-a făcut târziu așa de curând!”

Și-n dimineața aceea neasemuit de frumoasă, 

din munții inimii se întorcea ecoul: 

”Vrei să mă duci acasă?”

18 decembrie 2021

TREBUIA SĂ ȘTII...

Înainte să-mi sfâșii sufletul 

trebuia să știi că nu sunt ca ceilalți,

sunt un călător pe mări înfricoșătoare,

mări sfâșiate de-atlanți

Nu-mi plac jocurile pe care nu le cunosc,

absolutul se ascunde într-o îmbrățișare,

trebuia să știi toate astea 

înainte să ieși desculță din mare

Nu trebuia să rostești cuvintele magice,

nu trebuia să alergi desculță prin vis,

nu trebuia să iubești dacă nu erai pregătită

să străbați toate prăpăstiile din paradis

În frig, în flăcări, în valuri teribile,

în lumea cuprinsă de zbateri amare,

nu eram decât un înger căzut

colorând existența cu lacrimi din soare

De jur-împrejur neantul asaltând inima

coborâtă pe schele printre atlanți;

înainte de a te prăbuși în brațele mele

trebuia să știi că nu sunt ca ceilalți...

15 decembrie 2021

AM UITAT CINE SUNT

Ca un vultur rănit, ca o candelă-n vânt, 

ca un copil încuiat într-o cameră goală,

am uitat cine am fost, am uitat cine sunt,

îngerul rareori se trezește din boală

Numai dor sufletul, numai răni trupul meu,

dinainte pierdut, din alt timp rătăcind,

m-am oprit surâzând, din înalturi căzând

și-am strigat, și am plâns, renegat curcubeu!

Și a fost și prea mult, și a fost și puțin,

și a fost tot ce-am vrut să înalț, să cobor,

și-am iubit infinit, cât de mult am iubit!

o, secundele acelea cum dor!

Și ce-a fost, ce n-a fost, ce-ar putea să mai fie

m-a ținut pe pământ în brațe de înger,

se aud pași pierduți răsunând prin pustie

și prin cioburi de suflet ca o lacrimă sânger

De-aș putea să înșir din războiul ce-am dus

doar o parte uitată dinadins în istorii,

ați vedea cum se stinge un cocor în apus

și cum plânge căzând în adânc țărmul mării...

15 decembrie 2021

NINGE ÎNTRE NOI CU VECHI AMĂNUNTE

Va veni iarna, va veni mai curând,

prin suflet trec trenuri spre munte,

stau brazii de veghe luminii pe rând,

va ninge între noi cu vechi amănunte

Se poate la noapte din iarna polară

să cadă o stea singulară pe-asfalt,

îngropat în zăpezi curgând din chitară

voi ninge din mine cu flori de bazalt

Toți munții-mi vor pune prăpăstii în cale

să nu mai revin spre sacre obârșii,

va ninge din mine cu dor și petale

și-n brațe m-or strânge doar urșii

Dar n-am să-ți mai dau, iubito, detalii,

sunt iarnă și ning și pe buni și pe răi,

se-ncuie în cosmos acele vitralii

smulse din adâncul ochilor tăi

Va veni iarna, va veni mai curând,

prin suflet trec cerbii spre munte,

stau îngeri de veghe luminii din gând

și ninge între noi cu vechi amănunte...

14 decembrie 2021

ÎNGERI ÎN LACRIMI

 Un înger mi s-a arătat în vis

și-am plâns prin ochiu-întredeschis

Și lacrima curgea, curgea

ca dintr-un ochi de turturea

De-ar fi plouat m-aș fi trezit

prin ploaia rece-aș fi fugit

și aș fi plâns cât aș fi vrut

și nimeni nu ar fi știut

Dar îngerul la piept m-a strâns

și nu ne-am mai putut opri din plâns....

11 decembrie 2021

TE-AȘ FI FURAT ȘI TE-AȘ FI DUS ÎN MUNȚI

 Te-aș fi furat și te-aș fi dus în munți

de noi să nu mai știe nimeni niciodată,

ne-am fi-nvelit în fulgi de ciocolată

să fie cea mai dulce dintre nunți

Și ne-ar fi nins toți fluturii din lume

ne-am fi îngropat în munți de flori,

când trec corăbii de cocori prin nori

ne-am fi ascuns în cojile de-alune

Și nimeni n-ar avea vreun drept

să ne întindă cupe de cucută,

vom evada, când vom voi, pe-o plută

și ne-om fixa alternativ în piept

tot ce am fost și ce am vrut a fi

în viața pământeană clandestină;

noi, condamnații veșnic fără vină,

ce-am dezertat ca să putem iubi

La ceasul ultim s-ar putea s-asculți

povestea ce pe suflet am rescris-o,

și dacă n-ai fi compromis-o

te-aș fi furat și te-aș fi dus în munți....

11 decembrie 2021

TIMPUL CA UN ȘARPE DE APĂ CURGEA

Nu văzusem nimic, nu auzisem nimic,

inima pierdută se zbătea în maree,

o taină nepătrunsă sugruma copacii

și ei plângeau, plângeau săracii,

plângeau cu ochii tăi de lut, femeie

Cuvântul înghețase de viscole surprins,

în noaptea disperării bătea absent un clopot, 

armatele de îngeri pornite dinadins,

pierind pe-altarul morții destinul și-au învins

și-n urma suferinței abia se-aude un șopot

Războiul se sfârșise, plopii arși legănau

soarele amiezii covârșitor,

cunoșteau adevărul dar totuși cerșeau

puntea îngustă pe care treceau

dinspre trecut spre un alt viitor

Liniștea curgea în rădvane pe ape,

la marginea lumii luna cânta dureros,

părea atât de aproape, atât de aproape,

că sufletu-începuse să dezgroape

tot ce-ngropase omul frumos

Timpul a sărit pe fereastră

împrăștiindu-se-n milioane de cioburi tăioase,

și-n lumina dimineții albastră

blestemata dragoste-a noastră

striga răstignită în oase 

Mătrăguna s-a scurs prin nisipul fierbinte,

desculț pe-acolo cu tine-am trecut,

clopotul nopții suna înainte

și partea din mine ascunsă-n cuvinte

s-a trezit sugrumată într-un tragic sărut

Tocmai atunci amurgul trecea

într-o sanie trasă de lotuși,

timpul ca un șarpe de apă curgea,

și-am zărit cum te duci, draga mea,

și-am strigat: ”Mai rămâi în inimă, totuși!”

Soarele de ametist nu pierise 

sub poarta de fier zăvorâtă,

numai umbra lui risipise

iarba firavă ce abia răsărise

prin ploaia de toamnă urâtă

Țineam pe umeri stelele ninse,

sufletul cu picioarele îl striveam,

privirile, două arcuri întinse

săgetau orizonturi aprinse

și odată cu ele muream

Și ce mult te-am iubit, cât de mult!

zăpezi de foc mi se topeau în pleoape,

inima-arcă, în aprig tumult,

uita că sunt candelă risipindu-se-n vânt

și-n inima ta voia să mă-ngroape

Dar n-o să ne mai fim călători, 

zadarnic infinitul adulmec,  

prin fum trec ultimii cocori 

spre alte lumi cu muritori   

și eu din cerul tău alunec

 Și nici culori noi n-o să ne mai fim,

 albastrul de atunci s-a risipit prin sânge,

 învățând să murim, am uitat să trăim;

în amurg ți-am șoptit: ”încă-i timp să iubim!”

Nicio umbră în jur, doar ecoul ce plânge...

6/10 decembrie 2021

NOI, NU!

Norii se duc înainte, vezi tu,

Căutând fericirea de-a fi păsări în zbor

Și când soarele-i arde și când rănile-i dor

Ei continuă căutarea... Noi, nu!

Latră stelele-n cer de atâta întuneric,

Nu le auzi fascinată de spaima cea dulce,

Îngerul meu va-ncerca să se culce 

Într-un ochi de zăpadă himeric

Nu plânge c-ai pierdut, ce-ai pierdut,

Luna va răsări încontinuu pe munte,

Nu-mi mai dai, nu-ți mai dau amănunte,

În turnul de veghe universu-a tăcut

Numai noaptea când trec peste inimă șerpii

Mi-amintesc cum treceai fierbinte și tu,

Abia mai răsare din noi firul ierbii,

Și cântă și norii, și cântă cocorii...Noi, nu!

5 decembrie 2021

MOȘ NICOLAE

Moș Nicolae-n mantie divină,

mai blând decâ oricare dintre sfinți,

călătorește pe o rază de lumină

spre casele copiilor cuminți

Cei mici îl tot pândesc după perdele

ca să-l surprindă când, în cizmulițe,

le va lăsa un snop de acadele

topite în dulceață de zeițe

De-or adormi cu ușile deschise,

Moș Nicolae va păși ușor

să nu trezească îngerii din vise

și să nu-i pună inimii zăvor...

Nu va lăsa nuiele celor mici,

chiar dacă și-au fardat biografia,

el nu aplică reguli de aici;

Moș Nicolae împarte bucuria...

5 decembrie 2021

NU SUNT DECÂT UN MUNTE PESTE CARE NINGE

 Nu sunt decât un munte peste care ninge

cu fluturi albi, cu flăcări roșii,

l-aud pe Dumnezeu cum plânge

și-n tâmple mi se zbat strămoșii

În sânge-mi cresc păduri de pini

prin care înserările se plimbă,

toți cerbii munților sublimi

adolescența mi-o colindă

Mai urlă câte-un lup în creier

de dor adânc de căprioare,

retina găzduiește-un greier

infrigurat de inrobiri stelare

Țesuturile s-au umplut de iarbă

strivită de căderile din sânge,

uitat la Dumnezeu în barbă

nu sunt decât un înger care plânge...

2 decembrie 2021

FIȚI PREGĂTIȚI DE MAREA ÎNFRUNTARE

Ești interzisă-n cartea de povești,

copiii tăi au pribegit prin lume,

pe rugul suferinței omenești,

trag clopote cu doine românești,

în inimi neînfricate să răsune

Te zbați în lanțuri că te-au osândit

la moarte lentă turmele de porci, 

în dreptul tău e minus infinit,

dar n-o să pieri că-i loc pentru iubit

pe-acest Titanic văduvit de bărci

Eu n-am pierit, din mine cresc tulpini

ce se întind ca razele de soare,

noi ne-am născut și vom muri creștini,

strămoșii locuiesc în rădăcini,

fiți pregătiți de marea înfruntare!

Fiți pregătiți să vă sacrificați

pe crucea luptelor de clasă!

Îmbrățișați ca niște frați,

din noi vor crește munți Carpați

și-o țară niciodată mai frumoasă

Că n-are rost să acceptăm tacit

să ni se pună iar căluș în gură;

să-i înfruntăm pe cei ce ne-au robit,

ne-au chinuit, ne-au umilit,

ne sărăcesc și ne privesc cu ură!

De trebuie, în numele dreptății,

să înfruntăm atlașii și pigmeii,

ne vom jertfi pe-altarul libertății

și de-om pieri la porțile cetății,

vom răsări mereu ca ghioceii

Că nu se poate să mai fim de-acord

cu-aceste legiuiri barbare,

și Est și Vest, și Sud și Nord,

întreaga țară-i în atac de cord

și toate doctoriile-s amare

Pe hărți e neamul nostru risipit,

de când în frunte s-au proptit borfașii,

din suflet curge plumb topit,

miresele-s în strai cernit,

și plâng amarnic astăzi nevoiașii

Treziți-vă din somnul nelumesc,

hai să rescriem azi cuvântul Țară,

noi suntem neamul românesc

ce-am înfruntat timpul câinesc

și nu ne va supune nicio fiară

Că nu se poate Mafia barbară

să ne sugrume sufletul sub măști,

să ne impună ordinea hilară

de-a fi străini la noi în țară,

conduși către neant de proști

Fiți pregătiți de marea înfruntare,

nu beți cucuta searbădă din cești,

chiar de-om pieri ca fluturii în soare,

ne vom lupta ca România Mare

să se întoarcă-n cartea de povești...

30 noiembrie-1Decembrie 2021

FUM...

În filmul absolut al vieții mele

secvențele se derulau invers,

mă tot pierdeam de mine însumi 

la margine de univers

Și-mi amintesc cum încercam

să mă prefac din lacrimă în stea,

ca-n toate visurile dulci

să-mi fii lumină, draga mea

Magia s-a mutat în nopți adânci

și-n visul ultim, de acum,

mergeam îmbrățișați pe-aceeași cale

de fum...

Lucrurile erau atât de legate încât 

prin fața inimii a trecut, în sus și în jos, 

un demon de lut

nemilos

M-am trezit 

cu o durere sfâșietoare,

nu înțelegeam ce se-ntâmplă

și de ce doare

În mine plouă, afară plouă

ca-ntr-o veche poveste de dragoste tristă

Nu-i nimeni în golul din jur,

doar Munții Carpați îmi întind o batistă...

29 noiembrie 2021

COPILĂRIA VINE DINTR-UN LOC NUMIT FERICIRE

Copilăria colorează o lună

căzută din sufletul meu,

mă ține când plouă de mână

și-mi e nesfârșit curcubeu

Un cântec de leagăn îi cânt

când ninge cu floare de tei,

de-am fi numai noi pe pământ

n-ar mai plânge nicicând ochii mei

O rog să intre în casă,

să stăm la povești amândoi,

lampa-i aprinsă pe masă

să se poată întoarce înapoi

Ea vine dintr-un loc numit Fericire,

călătorește pe sens interzis,

de jur împrejur nesfârșire

și îngeri albaștri în vis

În aerul serii sunt boare,

pe cerul albastru sunt nor;

și totuși văzduhul mă doare,

și totuși se moare de dor...

26 noiembrie 2021

CÂND MI-E DOR DE TINE

Câteodată ajung acasă atât de obosit

că nu mai știu în care viață sunt

Mă întind pe pat 

și rătcesc prin munții inimii

În sobă se aude focul arzând

și parcă se dezgheață sufletul plăpând

Ațipesc și intru în altă viață

Și-atunci mi se face dor de tine,

atât de dor încât nu deschid ochii de teamă 

să nu fugi din mine

Inima-mi rătăcește pe câmpuri pustii

sfâșiată de o durere imprecisă,

un fel de iubire ucisă

Sunt atât de aproape să te prind de mână!

De unde vine fericirea sfâșietoare?

Nici nu mai știu dacă sunt eu

sau e copilul fugind prin ninsoare...

Dar, fără să știu de ce,

îmi vine să plâng

și mă trezesc cu aceeași durere imprecisă,

mai sfâșietoare ca oricând

Îngerul rănit, 

încercând să recompună sufletul în ruine,

îmi șoptește că așa se întâmplă

când mi-e dor de tine...

23 noiembrie 2021

TRIBUT

Când vreau să te țin în brațe

te amesteci cu păsările migratoare

și te ascunzi în soare

Atunci în vechile prăpăstii mă ascund

și-aștept să plouă,

să nu mă vezi plângând

Și tot plătind tribut singurătății în doi

ne ducem prin amurg

ca doi strigoi...

21 noiembrie 2021

VINUL

Ce mi-ai pus în vin, iubito,

de-aș sări la infinit din cer?

Oare ești ascunsă-n boabele de struguri,

spune-mi ca să știu dacă mai cer!

Sau din pură întâmplare

strugurii au fost zdrobiți de îngeri?

Sparg paharul cu miresme amare

și-n poeme nesfârșite sânger

Dacă ai aflat vreo taină nouă

ce preface apa rea în vin,

până la sfârșitul vieții mele

lângă inimă am să te țin...

21 noiembrie 2021

JOC PE O PÂNZĂ DE PĂIANJEN

Mă joc cu sufletul meu

pe o pânză de păianjen;

Hai, spune-mi, draga mea,

de unde răsare soarele

și de ce plânge 

când îți sărută picioarele?

Mă jucam cu sufletul meu

pe o pânză de păianjen

Și el se legăna, se legăna, 

până s-a zdrobit de stele, 

draga mea

Dar tu  l-ai oblojit

și te-ai jucat puțin

Și ți-a plăcut, ți-a plăcut,

dar ți-a trecut

Mă joc cu sufletul meu

pe o pânză de păianjen;

Hai, spune-mi, draga mea,

de unde răsare soarele

și de ce ești fericită 

când îți sărută picioarele?

Mă joc cu sufletul meu

pe o pânză de păianjen

cotropită de brumă

Și el tremură, se cutremură...

Noapte bună!

20 noiembrie 2021 

PRĂPĂSTII

Din această confruntare de idei

au căzut prăpăstii-n ochii mei

Dintre miile de scări întinse jos

una nu a nimerit omul frumos

Niciun înger nu a fost prin preajmă

să întrebe: ce-ai, mă,

de nu poți urca prin tine înapoi?

scările sunt unse cu noroi?

Doar ecoul inimii s-a întors,

semn că s-a pierdut omul frumos 

20 noiembrie 2021

DOAR CU GLONȚ PE ȚEAVĂ

Nu mai sunt repere să putem clădi

În această țară ordinea de zi.

Numai lași și curve se hlizesc pe sticlă,

Viața noastră-i simplă, proștii o complică

Bunul simț s-a stins, sus mitocănia!

Ce-a fost țara noastră? Ce-i azi România?

Numai ipocriții puși mereu pe jaf

Sunt la guvernare; țara noastră-i praf

Ulii dau semnalul hoardelor de corbi,

Chioru-i împărat când supușii-s orbi.

Mor bătrâni în frig, plâng copii de foame,

Și în vremea asta românimea doarme

Se combină hoții, proștii se-nmulțesc,

Se sufocă-n somn neamul românesc.

Un balet al morții e pe scena noastră,

Doar stindarde negre flutură-n fereastră

Însă politrucii spun că toate-s bune,

Țara noastră este locul unu-n lume;

La răbdări prăjite și la boli mortale,

Crematorii sumbre-s marile spitale

Nu mai sunt speranțe cu această clasă,

De-o eternitate ne dau foc la casă,

Și pe urmă-l sting ca să vadă proștii

Cât de buni sunt ăștia; ”ăștia sunt ai noștri!” 

Ăștia ce-au vândut curentul și gazul,

Ăștia ce ne bat cu tupeu obrazul!

Că noi prea vrem multe, prea avem pretenții,

Prea nu înțelegem ce vor repetenții

Că nu-i așa simplu să împarți la toți,

Că s-au înmulțit hoardele de hoți,

Că-n bugetul țării haosul se cască,

Nu mai poți distinge hoții de sub mască

Hai, închideți gura, treceți la injecții,

Genei de-opozanți îi trebuie lecții!

Acceptați sentința, sunteți condamnați!

N-are importanță cine-s vinovați

Dacă veți muri, nu-i nicio scofală,

Au murit și alții fără nicio boală;

Să trăiască-ai noștri, politrucii lași,

Vai de țara-n care-n frunte sunt borfași!

Numai hoți și curve se hlizesc pe sticlă,

Viața noastră simplă ăștia ne-o complică;

Doar cu glonț pe țeavă putem reclădi

În această țară ordinea de zi...

20 noiembrie 2021 

DIMINEAȚĂ DE TOAMNĂ

Cad brumele reci, dinadins nemiloase,

prin sânge trec corbii spre ținte precise,

copacii în lacrimi scriu teze concise,

moina abdicării pătrunde în oase

Se-aud doar cum pleacă din lume cocorii,

sub frunze desculții își deapănă viața,

subțire e drumul, subțire ca ața,

și plâng strânși în brațe de viscole norii

La poarta spre rai stau îngerii ciotcă,

să plece de-aici este patima lor,

nu vor s-aparțină acestui decor

și-s locuri puține în ultima lotcă

În noi vor rămâne doar vrăbii și greieri

cântând contra morții din găuri de lut,

în iarna ce vine cu mine pe scut,

tristețea se-ncuie cu-n lacăt în creier

Se duc undeva, spre apus, migratorii,

strigând că se-ntorc când se face lumină,

pământul bolnav, vinovat fără vină,

supus e la legi dinadins tranzitorii

Dimineață de toamnă, dinadins fantezistă,

din sânge curg norii spre ținte precise,

copaci disperați se amestecă-n vise,

și-n brumă, desculță, doar inima-mi tristă...

20 noiembrie 2021

NU MAI E NIMENI...

Nu-i niciun înger îngropat în zgură,

nu mai e nimeni sufletul să-mi zboare,

și nicio unitate de măsură

nu poate măsura o izbitură

a soarelui zdrobindu-se de mare

În orizontul iernii care vine

târând cu sine însăși viața mea,

cetățile au redevenit ruine

și pe cărarea dinspre tine

zăpada se întinde tot mai grea

Ferestrele din timp se îngustează

abia mai sar prin ele îngeri triști,

nici gândul nu se-mperechează,

amurgul cade oblic pe amiază

și nu mai știu nici dacă mai exiști

Abia mai supraviețuiești biografiei

amenințată de-ntâmplări bizare,

încă plătești dobândă bucuriei

de-a inversa busolele chimiei

și-a sfâșia culorile din zare

Căderile din vis sunt dureroase

când te privește din oglindă luna,

amestecat în praf de oase

cotrobăi amintirile frumoase,

dar nu e nimeni să-ți întindă mâna...

20 noiembrie 2021

SUNTEM URMAȘII CELOR CE AM FOST

Suntem urmașii celor ce am fost 

în toate viețile dinaintea erei noastre,

de la începutul iubirii și până acum,

foc și sabie și năpaste

Degeaba avem impresia că am fi altceva,

suntem doar ceea ce am adunat cu migală,

în trupul copac, în sufletul pasăre,

în ochii ce privesc cu sfială

Suntem ce ne așteaptă-n călătoriile viitoare

prin timpul încuiat în ziduri,

suntem semințele din care cresc

lacrimile coborâte prin riduri

Suntem ce-am refuzat să fim cândva

când căutam prin noi iubirea fără rost;

zadarnic construim castele,

suntem oglinda a ceea ce am fost...

14 noiembrie 2021

SĂGETAREA LEULUI

 Arcul și tolba cu săgeți de pe umărul ei păreau podoabe în plus;

ea oricum era atât de frumoasă!

”Unde se duce minunea aceasta”, l-am întrebat pe Iisus,

”...așa departe de casă?”

Trecând desculță prin apa sărată

s-a așezat la odihnă pe o piatră de râu, colțuroasă;

nu-i păsa că luna ca un câine o latră;

ea era oricum la fel de frumoasă

Un foc de vreascuri se-aprinsese-n trup

și timpul mă privea cu ochi de lup

”Pe cine vrei să săgetezi?” 

am întrebat-o într-o după-amiază cețoasă

N-am auzit răspunsul;

ea era din ce în ce mai frumoasă...

Într-un târziu presărat cu păsări de pradă,

printre zăbrelele inimii leul reuși s-o revadă;

”O, dacă aș fi un tânăr vânător, cu tine aș vâna

tot întunericul din inima mea!

Nicio săgeată n-ar putea să oprească, 

sângele meu să nu te iubească?”

În vârtejuri amețitoare de leu

se-auzeau fugind nopțile dureroase din sufletul meu

A vânat leul până la capătul lumii și chiar mai departe... 

Hăituit, săgetat, leu-și ducea vânătorul în brațe spre moarte

Și-a tras și ultima săgeată lăcrimând:

”Mi se pare că tu m-ai iubit, de aceea te ucid mai curând...”

12 noiembrie 2021

UN FLUTURE ÎN PALMA MEA PLÂNGEA

Când sufletul din univers coboară

și se aprind luminile în burguri,

iubirea zăvorâtă o să doară,

degeaba trece sania amară

venită de la mine din amurguri

Ce trebuia să fie magica lumină

de la-nceput și până la sfârșit,

a fost un strigăt tragic de drezină,

în care vinovații fără vină

sunt condamnați la minus infinit

În gândul meu un fluture plângea,

simțind că toamna a intrat în transă,

și l-ai zdrobit cu palma, draga mea,

și palma ta a fost atât de grea

că n-a avut sărmanul nicio șansă

Surprins de groaznica cruzime,

spre miazănoapte singur am pornit-o,

am traversat prăpăstia din mine

și te-am strigat dintre ruine,

dar nu m-ai auzit deloc, iubito

Amurgul s-a lăsat instantaneu,

orașul la picioare se stingea,

plângea la ușa închisă Dumnezeu,

plângeam plecând definitiv și eu,

și-un fluture în palma mea plângea...

10-11 noiembrie 2021

ÎN INIMĂ ÎMI PLÂNGE UN ÎNGER

N-am să mai bat la uși de catifea,

pe ultima atât de tare ai trântit-o,

sunt doar o ceașcă amară de cafea

ce s-a vărsat în univers, iubito

Adio, toamna mea de veghe,

adio, nu mai sunt un vis,

voi rătăci fără pereche,

mereu pe sensul interzis

Nimicul mă împrejmuiește,

iertare n-am să cer, de-aș vrea,

că te-am iubit dumnezeiește

și-ai risipit iubirea mea

N-acuz, de unul singur sânger,

iluzii n-am luminii să-i ofer, 

în inimă îmi plânge-un înger 

căzut definitiv din cer

Sunt doar o umbră călătoare

ce te-a însoțit și-n vis, iubito,

dar a strivit-o ușa cu zăvoare,

pe care atât de tare ai trântit-o...

9 noiembrie 2021

NU-ȚI AMINTEȘTI ...

 Nu-ți amintești 

cum ai ucis acel curcubeu?

Ai aruncat toți norii negri

în sufletul meu

N-am înțeles

ce se întâmplă,  

steaua polară

mă izbise în tâmplă

M-am rătăcit prin acele locuri din mine

care atât de tare au durut;

căutam îngerii prin lumină,

dar nu i-am văzut

Ghicitoarele-n cafele negre 

au întors universul în cești,

și-am devenit o iluzie;

nu-ți amintești?!

8 noiembrie 2021

DRUMUL LUMINII

 Cine poate ști care este drumul

luminii prin frunzișul de-amiază?

Dacă renunți la ce iubești,

renunți la tot ce contează

Oare ce vrea îngerul tău păzitor

dacă-ți spune ”așteaptă” 

și când ești singur 

și când ți-e dor?

Oare n-ai așteptat în zadar,

n-ai băut destule cupe de-amar?

Vorbește cu Dumnezeu, dă-i de știre,

Dumnezeu e iubire!

Holograma care-ți spune s-aștepți 

desenează cai verzi pe pereți...

Ai amânat să fii fericit,

până când nisipul din clepsidră s-a isprăvit

7 noiembrie 2021.

CĂRAREA CE DUCEA SPRE INFINIT

Cărarea ce ducea spre infinit trecea prin mine,

un tren de fum neantu-a spulberat,

și când din univers ningea cu tine

un glonț țintit dintre ruine

tot cerul vieții mele l-a întunecat

Pretexte pentru crimă sunt destule

când vrei s-abandonezi visul frumos,

se-nchid staminele-n celule,

pe unde nevăzute libelule

abia de se târăsc pe jos

Chemările de fum, religioase,

sunt însemnări bizare pe pământ,

și până când mormanele de oase

vor însoți vechi zbateri dureroase

călătorim prin viață ca-n mormânt

Iubirea e soluția concretă

în lumea pustiită de valori,

când sufletul îți ține loc de cretă,

trec îngeri de lumină pe planetă

să răsădească în ființă flori

Și toate trec de parcă n-ar fi fost,

se-nstăpânește iarna dintr-odată

și te întrebi de a avut vreun rost

să retrăiești iubirea ca pe-un post,

să nu mai fi întregul niciodată

Da-i prea târziu, în noi se face seară,

se-ntorc cocorii-n universul lor,

cărarea a-nceput deja să doară,

și-o frunză din abis coboară

să moară înaintea tuturor... 

7 noiembrie 2021

DORUL DE TINE

Dorul de tine mă împresoară,

dor sfâșietor,

invadează bătăile inimii,

cotropește universul interior

Mă izbește de pereți fără milă,

îmi strivește sufletul

sub șenilă

Din fiecare noapte face zi,

transfigurată, n-ai să-mi fii

nici acum, nici mâine, nici ieri,

n-o să-mi fii niciodată, nicăieri

Dorul de tine din suflet coboară,

mă macină între pietrele de moară

Din ochi îmi curge albastru,

din gânduri rai,

să reînflorești, dar nu-mi mai ești, 

nici nu mai vii, nici nu mai stai

Sfâșietor.  

Toate rănile întâmplate mă dor.

Dorul de tine,

călătorie dureroasă printre ruine.

Himerele sfidează amurgul

Pretind că nu știu nimic despre dor,

mi-e milă de ipocrizia lor...

7 noiembrie 2021 

UȘA

 În noaptea-n care sufletul s-a stins

bătea un crivăț tragic prin trahee,

în brațe timpul l-ai cuprins femeie

să poți pleca din mine dinadins

S-au smuls din golul marilor înfrângeri

cocorii ce migrau pe-un alt tărâm,

n-ai spus măcar în șoaptă să rămân,

m-ai alungat în liniște să sângeri

Pe axa lumii scârțâiau tramvaie

ce adunau de-a sila călătorii,

țipau sub pragul inimii cocorii

și-un gol istoric se-ntindea-n odaie

Copac nu mai eram, eram cenușă,

jăraticul din mine se topise,

sătul de toate tratamentele prescrise

m-am rezemat cu spatele de ușă

Dar ușa aceea nu ducea niciunde,

era o barieră către infinit,

un semn de carte că ne-am și iubit

prin care numai întunericul pătrunde

O lacrimă de ceară s-a prelins

din ochiul sfâșiat, fixat în grindă,

și s-a tăiat în cioburi de oglindă

în noaptea-n care sufletul s-a stins...

6 noiembrie 2021

CA UN CÂINE E INIMA MEA

Ca un câine e inima mea,

un câine de luptă,

are atâția colți înfipți în ea,

sfâșiată-i și ruptă

Atâtea confuzii, atâtea iluzii

sub cerul neclar,

ca o floare de pelin e inima mea,

ciob spart de pahar

Nu există remedii,

chip de femeie au plasturii,

croitorii de îngeri

abia de-i mai încheie nasturii...

5 noiembrie 2021

DACĂ AȘ FI ȘTIUT CĂ ACELA E ULTIMUL SĂRUT

Dacă aș fi știut că acela e ultimul sărut,

nu s-ar fi sfârșit niciodată

Ți-aș fi sorbit sufletul,

fără să știi,

până la sfârșitul timpului

și încă o zi

Dar n-am știut

și am pornit în călătoria sfâșietoare

prin mine însumi,

până m-am pierdut

Dacă aș fi știut că acela

e ultimul sărut,

aș fi refuzat

și să mă fi născut

Dacă aș fi știut că acela

e ultimul sărut,

m-aș fi ascuns

sub cerul inimii colorat

O, dacă aș fi știut că acela

e ultimul sărut,

niciodată nu te-aș fi sărutat...

5 noiembrie 2021

DRAGOSTEA MAGICĂ

Dragostea magică nu se stinge niciodată

indiferent de ce se întâmplă pe pământ;

nu se stinge nici când vine iarna polară,

nu se stinge nici când plouă cu vânt

La brațul unui alt curcubeu,

printre fluturi îmbrățișați de stamine,

îmi erai Dumnezee, îți eram Dumnezeu

și acum doar copacii mai întreabă de tine

Câte întâmplări înălțându-te spre cerul înalt,

câte mirări răvășitoare te-au smuls

din trupul meu de bazalt și te-au dus! 

În urmă îngerii noștri au plâns

Și mi-au povestit când eram căzut la pământ

o întâmplare dintr-un vis dureros,

și-atunci mi-am amintit că dintre toate mincinoasele din lume

tu m-ai mințit cel mai frumos

După care îngerii au zburat până la cer și înapoi

sfâșiind orizontul, lumina albastră;  

îi aud în vis căutând dragostea magică;

dragostea mea, dragostea ta, dragostea noastră...

3 noiembrie 2021

DRUM PRIN ALT UNIVERS

O vreme am mers pe același drum

La primul sens giratoriu ai luat-o invers

A fost așa de devreme,

prin sufletul meu 

mai era un mileniu de mers

M-am cățărat pe munții inimii

incredibil de înalți,

am străbătut pădurile tropicale,

toate mările înghețate;

era singura cale

pavată cu pași desculți de atlanți

În vis mi s-a părut că umbra ta

a căzut din neant lângă umărul meu;

o clipă m-am simțit Dumnezeu

Dar, la fel ca înainte,

a apărut un sens giratoriu, 

și-am mers mai departe

strivit de cuvinte

De jur împrejur s-a creat un alt univers

în care toate întâmplările

se derulau invers...

30 octombrie 2021