joi, 26 ianuarie 2023

CĂDEREA DIN CER

Dintr-odată o prăpastie s-a deschis

și-am căzut din cerul albastru în mare,

un înger plângea la mine în vis

cu lacrimi amare


Valurile m-au adus la țărm

mai mult mort decât viu,

cine mi-a zdrobit sufletul

nici nu mai știu...


Copilul din mine nu murise de tot,

în golul din jur pâlpâia,

a mai construit un castel de nisip

dar l-a călcat în picioare tot ea


Atunci s-a pornit o furtună pe mare

și-un val a vărsat călimara,

din vis a sărit un înger călare

în deșertul Sahara....


26 ianuarie 2023


duminică, 22 ianuarie 2023

ECOUL NU MAI ȘTIE UNDE EȘTI

Iubita de zăpadă am încuiat-o-n carte

printre iluzii, spaime și povești,

ecoul nu mai știe unde ești

și tu călătorești nestingherit spre moarte


Nu-ți va răspunde nimeni la mesaje,

din umbră fumul s-a prelins amar,

te-mbrățișează iarna-n avatar

și cad meteoriți între etaje


La miezul nopții printre emisfere

vor trece stoluri albe de cocori,

și-ți amintești că ai știut să zbori

și-ai dus cu tine printre nori himere


Dar totul pare în amurg departe,

trasezi prin sânge drumul de final,

și ninge-n toate sălile de bal

cu file sfâșiate dintr-o carte...


22 ianuarie 2023

sâmbătă, 21 ianuarie 2023

NUFERI ALBI

Din mocirla-n care noi ne zbatem

fără nicio șansă de-a ieși,

am putea să scriem câte-o carte

și o nouă ordine de zi


Vor cădea prizonieri leproșii,

cei stigmatizați de carnivori,

când cânta-vor de trei ori cocoșii

noi vom fi în fruntea tuturor


Și vom duce mai departe steaua

unui neam de învingători proscriși,

urmele ni le-o ascunde neaua,

să rămână corbii interziși


Nuferi albi ne vor cădea din suflet,

bălțile vor deveni izvoare,

ne-om ascunde lacrimile-n cântec

și vom trece liberi prin ninsoare...


21 ianuarie 2023

MERINDE PENTRU ȚARA MEA

Eu sunt poetul țării suferinde,

și cânt, și strig, și plâng cu ea,

și-i sunt și apă și merinde

și zile-i dau din viața mea


Eu sunt soldatul ultimelor lupte

pentru dreptate și-adevăr firesc,

și-mi leg de suflet drumuri rupte

să poată merge neamul românesc


Eu sunt bătaia ultimă de clopot

ce încă se aude în Carpați

când trec prin luminișuri cerbi în tropot

și-n stele plânge un popor de frați


Și sunt și steagul aruncat în larg

de curcubeul ploilor de vară,

sunt pasărea murindă pe catarg

ce aduce apă vie pentru țară


Eu sunt cel ce-a cântat și cântă

ca un pribeag din veacuri suferinde,

de voi pieri până la urmă-n luptă

eu țării mele îi voi fi merinde...


21 ianuarie 2023



luni, 16 ianuarie 2023

EA AVEA DOAR O JUMĂTATE DE INIMĂ

Ea, cea mai iubită dintre pământene,

avea doar o jumătate de inimă

A trebuit să-i dau jumătate din inima mea

ca să fie întreagă


Inima mea bătea în alt ritm

și atunci ea și-a smuls 

jumătatea de inimă

și s-a ascuns la capătul lumii

ca o pasăre speriată


Din când în când, în pieptul ei,

o durere se zbate

E locul în care a bătut,

în alt ritm,

inima mea...


16 ianuarie 2023

miercuri, 11 ianuarie 2023

IUBIRE

Eram atât de îndrăgostit

că de-ai fi fost chiar minus infinit,

eu tot te-aș fi iubit

cu patimă de răzvrătit


Securile de-ar fi tăiat pe ascuns

din carnea mea bucăți adânci,

n-aș fi murit și n-aș fi plâns;

atât de mult eu te iubeam atunci


În mări de-aș fi căzut zvârlit

de ceru-albastru, de comete,

te-aș fi chemat, te-aș fi iubit,

că întreg oceanul nu-mi ținea de sete


O, vai, eram atât de îndrăgostit

că am zburat orbit spre soare

pe unde păsări călătoare,

cu aripi de ceară, m-au strivit!


Și am căzut din cer în mare

și-a plâns chiar minus infinit

scăpat din tandra îmbrățișare....

Și cât eram de îndrăgostit!


11 ianuarie 2023



marți, 10 ianuarie 2023

UMBRĂ CĂLĂTOARE

Să fim voioși, să mergem mai departe,

ieșind din noi, călătorim spre moarte!

Ne doare, poate, umbra călătoare

ce-n noi se înalță și cu noi dispare


De zis ar fi de zis ce s-a mai zis,

dar viața noastră e de nedescris...


9 ianuarie 2023