O, nu, nu merit curcubeie aprinse,
nu merit aripi cerul să măsor,
nu merit mâinile întinse,
nici scări pe care-n suflet să cobor
Nimic din ce văd ochii înrourați de fiară,
ce sfâșie bezmetic carnea mea,
nu merit trenul ce-a fugit din gară,
nici Carul Mare-njunghiat de-o stea
Nu mi-am dorit vitrină cu trofee,
trofeu am fost chemărilor sangvine,
am evadat tot timpul din idee,
să pot să fiu alăturea de tine
Nimic nu merit din ce vrei să dai
și ai ținut ascuns adânc sub pleoape,
căci drumul tău se duce către rai
de unde niciun înger n-o să scape
O, nu, nu merit curcubeie aprinse
pe care le-am îmbălsămat cu-azur,
să nu mai stai cu mâinile întinse,
să nu te soarbă golul dimprejur
Nimic nu merit, nici ipocrizii,
nici declarații false de iubire,
de-atâtea desfrunziri și erezii
din cosmos nu mai vine nicio știre
Tu meriți totul după cum s-a scris
cu litere majuscule în carte,
să iei ce vrei și cât dorești din vis
și să condamni toți fluturii la moarte
Pe urmă, când te vor lovi pieziș
luminile ce-au străbătut infernul,
nu ezita să mă privești cruciș
și să-mi străpungi indiferentă sternul
Și să te vaiți că, ”vai, cât mă mai doare
acest cuțit ce l-am înfipt în tine”;
și-n fiecare înger care moare
se risipesc toți fluturii din mine
Și-i imposibil să mă-ntorc în vise,
deposedat de zbatere și credit,
am tot bătut la uși închise;
nu s-au deschis; desigur, nici nu merit...
3 octombrie 2021
