Dintre înlunările toamnei cărunte
strigă florile albastre,
cusute de inimă, pe un munte,
nu departe de visele noastre
Evadează păsările călătoare,
fluturii se-ntorc din neantul zdrobit,
mă strânge în brațe un soare
desăvârșit
Amurgul refuză să intre în transă
prin liniștea coborâtă din astre,
numai tu, cea dintâi, cea frumoasă,
provoci în suflet dezastre
Doar fluturi de rouă în vis,
și-n vara indiană pe care-am cerșit-o,
în sufletul meu te-am închis
tu ești floarea absolută, iubito
câteodată răsari și te înalți
până la călătorul din stele,
acolo îngerii uitați
te leagănă cu brațele mele...
31 octombrie 2018
miercuri, 31 octombrie 2018
marți, 30 octombrie 2018
Bat clopotele trist peste Carpați
Bat clopotele lung peste Carpați,
în suflet cad luceferi triști,
în țara marilor bărbați
și-a-mbrățișărilor de frați
sunt la putere anticriști
De dimineață până-n seară
fac reguli noi și făr*delegi,
întind spre Dumnezeu o scară
pe care nimeni nu coboară,
blestemele rămân întregi
Himerele transmit mesaje
cu dus și întors spre lumea veche,
identitățile-n sevraje
se-amestecă printre bagaje,
decorul fuge bântuit de streche
Minciunile sunt la putere,
de-atâți naivi se pierde țara,
poporul crede în himere,
osânda prin ecou și-o cere
și fumegă-n cavou țigara
E ordinea de zi o nălucire
în care cred cei miluiți de răi,
paloarea-i decretată strălucire
până la maxima strivire
se-ntind ca șerpii ultimii călăi
Bat clopotele trist peste Carpați,
ecoul prin prăpăstii moare,
de ați putea să le-ascultați
v-ar fi mai dor de cei plecați
și le-ați aprinde-o lumânare...
30 octombrie 2018
în suflet cad luceferi triști,
în țara marilor bărbați
și-a-mbrățișărilor de frați
sunt la putere anticriști
De dimineață până-n seară
fac reguli noi și făr*delegi,
întind spre Dumnezeu o scară
pe care nimeni nu coboară,
blestemele rămân întregi
Himerele transmit mesaje
cu dus și întors spre lumea veche,
identitățile-n sevraje
se-amestecă printre bagaje,
decorul fuge bântuit de streche
Minciunile sunt la putere,
de-atâți naivi se pierde țara,
poporul crede în himere,
osânda prin ecou și-o cere
și fumegă-n cavou țigara
E ordinea de zi o nălucire
în care cred cei miluiți de răi,
paloarea-i decretată strălucire
până la maxima strivire
se-ntind ca șerpii ultimii călăi
Bat clopotele trist peste Carpați,
ecoul prin prăpăstii moare,
de ați putea să le-ascultați
v-ar fi mai dor de cei plecați
și le-ați aprinde-o lumânare...
30 octombrie 2018
duminică, 28 octombrie 2018
Dumnezeu se uită la noi și zâmbește
S-a uitat Dumnezeu la noi și i s-a făcut milă:
”Ce-i cu voi, îngerii mei? De ce sunteți triști?
De ce vă calcă sufletul o șenilă?
”O, Doamne - i-am răspuns - nu credeam că exiști!”
Mi-a zâmbit și orizontul s-a luminat,
soarele s-a întins și-a adormit pe șosea,
neantul s-a împrăștiat
și a luat chip. Era ea.
Secolele s-au comprimat în secunde,
prin tăcerea spulberată redevenisem îngeri,
clipa predestinată
m-a oprit să mai sânger
Aripile au țâșnit prin retină,
m-au sfâșiat ca pe un vultur în zbor,
și-n împletirea divină
mi-era durere și mi-era dor
Nu e posibilă atâta fericire!
printre flori nevăzute de-asfalt,
ne prăbușim cu iubire,
unul în celălalt
Cerul e mai albastru, orizontul mai nins,
sufletul nemurire cerșește,
noaptea nesfârșită s-a stins;
Dumnezeu se uită la noi și zâmbește
28 octombrie 2018
”Ce-i cu voi, îngerii mei? De ce sunteți triști?
De ce vă calcă sufletul o șenilă?
”O, Doamne - i-am răspuns - nu credeam că exiști!”
Mi-a zâmbit și orizontul s-a luminat,
soarele s-a întins și-a adormit pe șosea,
neantul s-a împrăștiat
și a luat chip. Era ea.
Secolele s-au comprimat în secunde,
prin tăcerea spulberată redevenisem îngeri,
clipa predestinată
m-a oprit să mai sânger
Aripile au țâșnit prin retină,
m-au sfâșiat ca pe un vultur în zbor,
și-n împletirea divină
mi-era durere și mi-era dor
Nu e posibilă atâta fericire!
printre flori nevăzute de-asfalt,
ne prăbușim cu iubire,
unul în celălalt
Cerul e mai albastru, orizontul mai nins,
sufletul nemurire cerșește,
noaptea nesfârșită s-a stins;
Dumnezeu se uită la noi și zâmbește
28 octombrie 2018
Când îngeru-a strigat
Dintre miile de stări confuze
care m-asupresc și mă combat,
doar surâsul enigmatic de pe buze
m-a convins când îngeru-a strigat
I-am răspuns cu dorul meu de-o viață
ce stătea-ncuiat în scrinul vechi,
și întâia noastră dimineață
s-a întors ca să ne fim perechi
Mor acordurile toamnei în fereastră
și prin sânge rătăcesc copaci,
dar privirea mea-i tot mai albastră
de când sufletul de spaime mi-l dezbraci
Și secunda ta încuiată bine
într-un ceas ce se-nvârtea invers,
ca un glonț s-a risipit în mine
și pe urma ei pierdută-ai mers
De atâtea racordări la suflet
s-a făcut din doruri primăvară,
lângă umbra vieții mele cuget,
dar nu pot s-o-mpiedic să mă doară
28 octombrie 2018
care m-asupresc și mă combat,
doar surâsul enigmatic de pe buze
m-a convins când îngeru-a strigat
I-am răspuns cu dorul meu de-o viață
ce stătea-ncuiat în scrinul vechi,
și întâia noastră dimineață
s-a întors ca să ne fim perechi
Mor acordurile toamnei în fereastră
și prin sânge rătăcesc copaci,
dar privirea mea-i tot mai albastră
de când sufletul de spaime mi-l dezbraci
Și secunda ta încuiată bine
într-un ceas ce se-nvârtea invers,
ca un glonț s-a risipit în mine
și pe urma ei pierdută-ai mers
De atâtea racordări la suflet
s-a făcut din doruri primăvară,
lângă umbra vieții mele cuget,
dar nu pot s-o-mpiedic să mă doară
28 octombrie 2018
Când o să vă pese că vă moare țara?
Cade-n noi cortina ca o ghilotină,
iarna vrajbei noastre ne sugrumă vara,
vadra cu otravă e, desigur, plină,
e pustiu în juru-mi, se-mprăștie țara
Nefiresc de lacomi, corbii dau năvală,
la ospățul cinic, ca la abator,
morții din tranșee de trecut se spală,
istoria-i luată în colimator
Putrezesc copacii triștilor Carpați,
praful se îneacă de-atâta câmpie,
mor bătrânii singuri, de copii uitați,
și se stinge-n sine vechea Românie
Deznădejdi de oameni condamnați pe veci
să suporte criza propriilor frici,
suflă din străfunduri vânturile reci,
crivățul funebru e stăpân aici
Și-n acest scenariu post-apocaliptic
este trist decorul și-i pustie gara,
evadăm din slove, existăm doar scriptic,
și de lașitate se topește țara
Și mă-ntreb la ceasul marilor confuzii
cum se simt românii, slugi pe la străini,
pe când vânzătorii sadici de iluzii
ne sugrumă-n lațuri cerbii carpatini
E ucisă țara-n fiecare zi
de indiferență și de neam-prostie;
dacă, iarăși, Doamne o să întârzii
n-o să mai găsești nicio Românie
Va fi arsă-n noapte casa părintească,
cu strămoșii într-însa sugrumați sub lacăt,
doar fum și cenușă-n vatra românească,
vor zdrobi credința noastră pân la capăt
Poate-o să vă pese când v-o strânge dorul,
când dintre tranșee evadează vara,
și-o să v-amintiți că sunteți poporul
și o să vă doară că vă moare țara...
28 octombrie 2018
iarna vrajbei noastre ne sugrumă vara,
vadra cu otravă e, desigur, plină,
e pustiu în juru-mi, se-mprăștie țara
Nefiresc de lacomi, corbii dau năvală,
la ospățul cinic, ca la abator,
morții din tranșee de trecut se spală,
istoria-i luată în colimator
Putrezesc copacii triștilor Carpați,
praful se îneacă de-atâta câmpie,
mor bătrânii singuri, de copii uitați,
și se stinge-n sine vechea Românie
Deznădejdi de oameni condamnați pe veci
să suporte criza propriilor frici,
suflă din străfunduri vânturile reci,
crivățul funebru e stăpân aici
Și-n acest scenariu post-apocaliptic
este trist decorul și-i pustie gara,
evadăm din slove, existăm doar scriptic,
și de lașitate se topește țara
Și mă-ntreb la ceasul marilor confuzii
cum se simt românii, slugi pe la străini,
pe când vânzătorii sadici de iluzii
ne sugrumă-n lațuri cerbii carpatini
E ucisă țara-n fiecare zi
de indiferență și de neam-prostie;
dacă, iarăși, Doamne o să întârzii
n-o să mai găsești nicio Românie
Va fi arsă-n noapte casa părintească,
cu strămoșii într-însa sugrumați sub lacăt,
doar fum și cenușă-n vatra românească,
vor zdrobi credința noastră pân la capăt
Poate-o să vă pese când v-o strânge dorul,
când dintre tranșee evadează vara,
și-o să v-amintiți că sunteți poporul
și o să vă doară că vă moare țara...
28 octombrie 2018
SĂPTĂMÂNA PE SCURT (143)
Pe udemeriști îi mănâncă pielea de sub șa * Marele Pod Chinezesc * Lazăre, ia-ți mandatul și umblă * Neamurile lui Hitler * Ministrul care vine din viitor * Iohannis și-a schimbat bateriile * Un copil mare * Orgasmul plăcilor tectonice * O veste apocaliptică * S-a furat salamul * Horoscopul dragostei * Mihai Viteazul, poza de final
Jean-Claude Juncker a declarat că 1 Decembrie e o zi importantă și pentru România și pentru Europa. Nu știm dacă își luase jocul, dar îmi place ce a spus. S-au supărat ungurii. Pagubă-n ciuperci. * În anul Centenarului, organizația teroristo-fripturistă UDMR prezintă Marea Unire de la 1918 drept ”o cutremurătoare experiență”. Pentru cine încă nu știe, UDMR este acea adunătură de boschetari care sug de la țâța poporului român. Adică, de la ta-su, fiindcă mă-sa, Ungaria, n-are lapte-n țâțe, frunze-n buze. * Nici Katalin Szili, fostă șefă a Parlamentului maghiar nu-i vreun soi de vreme ce a venit în Transilvania ca să-i învețe pe maghiari cum să obțină autonomia așa zisului Ținut Secuiesc, adică să se certe cu românii. Ce-ai, fă, doamnă, s-a umflat tărâța-n tine? Marș acasă, obraznico, până nu te prinde vreun păstor valah și-ți schimbă centrul de greutate! Uite ce-ai făcut din noi, băieți crescuți cu bonă unguroaică; niște golani! Dacă îți vedeai de menopauză, altfel stăteam de vorbă. Poate te lăsam să-i săruți moaștele sfântului Terente, regele bălților...* 90% din peștele de apă dulce de pe piața românească este importat. O mare parte este braconat din apele poluate ale Italiei. Așa că vechea reclamă ”nicio masă fără pește” poate fi înlocuită cu mult mai adevărata ”nicio masă fără mercur”. * Întrebare întrebătoare: oare ce s-ar întâmpla dacă toți banii strânși de diferite organizații religioase în numele Domnului ar fi împărțiți săracilor? Probabil nu i-ar mai strânge nimeni. * Încă un succes fulminat al Poliției locale: a reușit să anihileze o bandă de traficanți de leuștean, formată dintr-un singur membru. Periculoasa infractoare era o bătrânică și poseda nu mai puțin de 273 de legături de leuștean care, în lipsa vigilenților caralii, ar fi putut aroma tot atâtea ciorbe de potroace. * Considerând că lumea s-a cam plictisit de Marele Zid, chinezii au construit un pod de 55 de km, peste mare, legând China continentală de insulele Hong Kong și Macao. Următorul pas e o scară spre lună. * Analiza unei bănci elvețiene evidențiază contrastele frapante ale societății românești care are 16 000 de milionari în timp ce 62% dintre locuitori de-abia supraviețuiesc de la o lună la alta. Dacă ăsta-i capitalismul, e cazul să facem niște retușuri. * O derutată PSD vrea să-i amendeze pe toți participanții de la mitingul din 10 august. Doamne, mare e grădina Ta! Fă-Ți un gard electric! * Continuându-și programul de subminare a luptei anticorupție, Tândală Tândărel, a propus revocarea Procurorului General, Augustin Lazăr. Lazăre, ia-ți mandatul și umblă după corupți! Altfel ești mort pe vecie. * Austria înjumătățește alocațiile copiilor români chiar dacă părinții lor muncesc legal în acea țară. Fac asta după ce ne-au epilat munții, au ras băncile și ne-au supt petrolul. Se vede că sunt neamuri cu Hitler. * Noul ministru al Cercetării, Inovării și Emasculării n-a venit de la Iași cum ar crede naivii citindu-i cartea de identitate aproximativă. Nici vorbă, omul a venit taman din viitor. Cică pe acolo nu e nici PSD, dar nici întristare. Și nimeni nu se trage din maimuță. Cu toții se trag din...(găsiți rima că sunt obosit!) * Putin a pus geana pe noi. A ajuns la concluzia manelistică globală că prietenii americanilor e dușmanii lui. Prin urmare, ar avea pregătit câte-un cadou exploziv pentru fiecare. Hai, bre, nea Putină, că am glumit, americanii nu e prietenii noștri, e stăpânii noștri. * Durerea de cot a lui Iohannis s-a deplasat spre umăr, așa că doctorii de la Spitalul Militar i-au remediat defectul de fabricație. I-au schimbat și bateriile, iar la plecare i-au dat să bea apă din clopot. * Noile accize scumpesc berea, benzina și țigările. Bașca inflația, care, în realitate, e un impozit ascuns. Nu vă mai spunem că vine iarna și cresc cheltuielile de întreținere, că iar m-apucă toate frezoanele. * Știați că Liviu Dragnea s-a născut în comuna Gratia? Câtă predestinare! * ”Suntem țara lui Gică Contra!”, se miră Robert Negoiță, șmecherul din fruntea Primăriei Sectorului 3. ”Și-a lui Gică Hagi...”, îi răspunde cu un optimism moderat, ecoul * Codul Penal, luat la ștangă de coaliția majoritară în săvârșirea fărădelegilor legislative, este parțial neconstituțional. Așa a hotărât CCR. Așa că amatorii de abuz în serviciu ar trebui să stea liniștiți la locurile lor călduțe. Dacă nu vor să ajungă în Costa-Rica, Madagascar sau în fruntea Camerei Derutaților. * Știați că au apărut abatoarele de oameni? La unul dintre ele, Sanador, și-au găsit sfârșitul un copil de nici doi ani și o femeie căreia i s-au pus trei diagnostice greșite! N-ar fi rău dacă exigența în domeniul sănătății (introdusă încă de pe băncile facultăților de profil) ar semăna a dictatură. Dictatura competenței. * În schimb, în educație e o veselie generală. Numărul actelor violente s-a dublat. Cheltuielile părinților cu susținerea copiilor în sistemul de învățământ obligatoriu și gratuit s-au triplat (cel puțin 3000 de lei pe an). Prostia crește procentual. Numai salariile profesorilor sunt sub ale muncitorilor necalificați de pe șantiere. În rest, toți actorii educaționali nu mai pot de bine. * O veste apocaliptică zguduie planeta: Viorel Lis nu mai merge la curve! Cu nevastă-sa se întâlnește numai în sufragerie. În restul timpului, la păcănele. Ce om fericit! * Visul de copil al lui Borcea a fost să devină milițian. Păcat că nu și-a împlinit visul întrucât avea înclinație. Era tăntălău de mic. * Copil a crescut. Marius Copil. A jucat finala turneului de tenis de la Basel, cu Federer și a pierdut cu demnitate. * Taman când se trecea la ora de iarnă, în noaptea de 28 octombrie, pământul s-a cutremurat. Buimac de somn, am crezut că s-a crăcănat de ziuă. Cele 5,8 grade pe scara Richter au făcut să le vină mintea la cap acelora care posedaseră așa ceva din fabricație, dar care, cu ocazia zguduirilor anterioare, suferiseră grave alunecări de encefal. Cei care n-au avut toate opțiunile, s-au mulțumit cu orgasmul plăcilor tectonice. * La o petrecere din Italia s-a furat salamul. E vorba de celebra marcă ”Florin”. Înainte de a-l răpi de la petrecerea unde glăsuia ca o privighetoare întunecată, un corb umflat de cașcaval i-a dat și o haripă în mufă. Să vezi de acum cântece de jale! * În ciuda a ceea ce se credea, în dormitorul conjugal, al ei sau al lui, Bianca Drăgușanu nu se pune în patru labe ca să latre la lună. Ce ți-e și cu gura lumii! * Știați că există ”Horoscopul dragostei”? Eu nu știam și am trăit bine-mersi până acum. Vă dați seama cum trăiesc ăia care știu dinainte cine, ce, cum, când, unde, și, mai ales, cu cine? Ca-n sânul lui Avraam. Sau al Evei, în funcție de orientarea sexuală. Care se face, așa cum am învățat la geografie, după mușchiul copacilor. * Dar, oare, Mihai Viteazul a studiat ”Horoscopul dragostei”? Că, după cum i s-a încheiat filmul vieții ai zice că n-a trecut de primul capitol: ”Dragostea de țară”. * ”... Mihai o ia la pas spre Viena fiind însoțit de o gardă numai până la Cașovia unde-și eliberează ultimii păzitori, din motive financiare. La 12 ianuarie 1601 este primit onorabil de arhiducele Matei, fratele lui Rudolf al II-lea, și se cazează la hotelul ”Cerbul de Aur” unde se pune pe scris memorii către Împărat și către ducele de Toscana, o mai veche cunoștință care-l ajutase cu 300 de tunari în bătălia de la Giurgiu din octombrie 1595. Rudolf l-a lăsat să fiarbă în suc propriu până când s-a nasolit treaba în Transilvania unde revine sandilăul de Sigismund care-l arestează pe generalul Basta, fiindcă, zic filosoafele de la ”Abces direct”, o cam trăgea de silicoane pe nevastă-sa și-i aflase și cifrul de la centura de castitate. În aceste condiții, Rudolf îl primește mieros pe Mihai, la 1 și 5 martie 1601, și-i pune la dispoziție 100.000 de taleri ca să recucerească Transilvania. La Cașovia face joncțiunea cu armata lui Basta, cu care se împacă formal, iar la 3 august 1601, la Guruslău, îi învinge pe unguri. Ca de obicei, toată lumea îl laudă, de la Nurenberg și până la Praga, dar, în secret, imperialii vroiau să scape de el întrucât personalitățile puternice îi deranjau peste măsură, în special după ce le rezolvau problemele.
Între 5 și 8 august stă în tabăra de la Zalău unde ce credeți că face? Scrie, fraților! Scrie la greu; papei, regelui Spaniei, clujenilor și cine mai știe cui...Eu v-am spus-o și altădată: scrisul ăsta-i boală grea, odată ce te înșfacă nu-ți mai dă drumul, te înghite ca pe-o salată de boeuf. Dar, în ciuda acestei pasiuni, care în general aduce numai necazuri, lui Mihai începuseră să-i meargă toate din plin. Între timp, din Valahia, întrucât leșii și moldovenii se purtau ca-n Vaslui, dacă înțelegeți ce vreau să spun cu atâta subtilitate, frații Buzești îl înlătură pe Simion Movilă păstrând locul călduț pentru întoarcerea lui Mihai. În august, moldoveanul încearcă să reocupe tronul dar Radu Șerban îi dă clanță, obicei atât de uzitat și-n acea vreme. La Cluj, Mihai îi aduce un omagiu lui Baba Novac (care nu era o babă, după cum ați crezut până acum, ci un haiduc sârb destul de foarte sângeros), viteazul care a fost torturat, jupuit, ars și, ca bonus de realizare a targetului medieval, tras în țeapă de către unguri. Pentru strădania lor de a-l trece pe căpitan cât mai cool în lumea cealaltă, Mihai i-a amendat pe clujeni cu 100.000 de florini, după care discută cu solii munteni, la una mică, întoarcerea în Valahia. La 17 august își stabilește tabăra la Turda, unde îl trăgea ața ceva de speriat. Pe 19 august, George Basta trimite 300 de valoni și flamanzi să-l aresteze sau, dacă se opune, să-l omoare. Ceea ce era mai mult decât evident că se va întâmpla, că nu era Mihai omul să se lase prins de niște criminali de rând. Așa că refuză propunerea de arestare preventivă a căpitanului Beauri răspunzându-i scurt și cuprinzător: ”Ba!”, după care întinde mâna după sabie. Dar n-a mai apucat s-o atingă că a fost împușcat, străpuns cu sulițele, lovit cu halebardele și descăpățânat. Trupul i-a fost batjocorit, dar capul a fost preluat de comisul Radu Florescu și îngropat la mănăstirea Dealul de lângă Târgoviște, ctitorie proprie și personală, unde se află și astăzi dacă nu l-or fi vândut mafia moaștelor unor naivi de care Valahia n-a dus niciodată lipsă. Pe lespedea de piatră care-l apără de cerul albastru scrie: ”Aici zace capul creștinului Mihail (...) ce-au fost domn Țării Românești și Ardealului și Moldovei” . Bine, bine, mai scrie și altceva, dar n-am eu timp de astea acum, că, după cum se vede, și frații Buzești le aveau cu glagoria, că doar prin strădania lui Radu s-au săpat acele inscripții în piatră. Și sincer să fiu nici nu-mi prea place faptul că Buzescu îmi face concurență neloială profitând ca un diac de rând de faptul că a fost martor ocular al acelor vremuri de agonie și extaz. Și iar agonie, și iar extaz până la pierderea podoabei capilare cu suport cu tot. Mihai a fost căsătorit încă de la vârsta de 26 de ani cu văduva Stanca și a avut doi copii, pe Nicolae Pătrașcu, însurat cu Ancuța, fiica viitorului domn Radu Șerban, și pe Florica, măritată cu Preda, din neamul Calomfireștilor, pe care valahii îl strigau cu subînțeles, ”Floricoiul”. Fără mișto, așa i se adresau ei umplându-l de respect. A mai avut și o fiică nelegitimă, pe Tudora din Tîrgșor, și mai multe gagici de diferite naționalități că, după cum spunea un coleg de-al meu mai de demult, avea un trup ”frumos ca un copaci”. Ceea ce nu i-a împiedicat pe drujbiștii austrieci, să-l defrișeze, prin interpuși, și să-l lase să cadă în țărână ca să devină rapid mobila de lux a istoriei noastre bazată mai mult pe joc de glezne decât pe acțiuni eroice...” Promoușăn: S-a dus și Mihai Viteazul și suntem tot mai singuri....Nici nu vă mai spun ce urmează în capitolul următor că sunt supărat...
Jean-Claude Juncker a declarat că 1 Decembrie e o zi importantă și pentru România și pentru Europa. Nu știm dacă își luase jocul, dar îmi place ce a spus. S-au supărat ungurii. Pagubă-n ciuperci. * În anul Centenarului, organizația teroristo-fripturistă UDMR prezintă Marea Unire de la 1918 drept ”o cutremurătoare experiență”. Pentru cine încă nu știe, UDMR este acea adunătură de boschetari care sug de la țâța poporului român. Adică, de la ta-su, fiindcă mă-sa, Ungaria, n-are lapte-n țâțe, frunze-n buze. * Nici Katalin Szili, fostă șefă a Parlamentului maghiar nu-i vreun soi de vreme ce a venit în Transilvania ca să-i învețe pe maghiari cum să obțină autonomia așa zisului Ținut Secuiesc, adică să se certe cu românii. Ce-ai, fă, doamnă, s-a umflat tărâța-n tine? Marș acasă, obraznico, până nu te prinde vreun păstor valah și-ți schimbă centrul de greutate! Uite ce-ai făcut din noi, băieți crescuți cu bonă unguroaică; niște golani! Dacă îți vedeai de menopauză, altfel stăteam de vorbă. Poate te lăsam să-i săruți moaștele sfântului Terente, regele bălților...* 90% din peștele de apă dulce de pe piața românească este importat. O mare parte este braconat din apele poluate ale Italiei. Așa că vechea reclamă ”nicio masă fără pește” poate fi înlocuită cu mult mai adevărata ”nicio masă fără mercur”. * Întrebare întrebătoare: oare ce s-ar întâmpla dacă toți banii strânși de diferite organizații religioase în numele Domnului ar fi împărțiți săracilor? Probabil nu i-ar mai strânge nimeni. * Încă un succes fulminat al Poliției locale: a reușit să anihileze o bandă de traficanți de leuștean, formată dintr-un singur membru. Periculoasa infractoare era o bătrânică și poseda nu mai puțin de 273 de legături de leuștean care, în lipsa vigilenților caralii, ar fi putut aroma tot atâtea ciorbe de potroace. * Considerând că lumea s-a cam plictisit de Marele Zid, chinezii au construit un pod de 55 de km, peste mare, legând China continentală de insulele Hong Kong și Macao. Următorul pas e o scară spre lună. * Analiza unei bănci elvețiene evidențiază contrastele frapante ale societății românești care are 16 000 de milionari în timp ce 62% dintre locuitori de-abia supraviețuiesc de la o lună la alta. Dacă ăsta-i capitalismul, e cazul să facem niște retușuri. * O derutată PSD vrea să-i amendeze pe toți participanții de la mitingul din 10 august. Doamne, mare e grădina Ta! Fă-Ți un gard electric! * Continuându-și programul de subminare a luptei anticorupție, Tândală Tândărel, a propus revocarea Procurorului General, Augustin Lazăr. Lazăre, ia-ți mandatul și umblă după corupți! Altfel ești mort pe vecie. * Austria înjumătățește alocațiile copiilor români chiar dacă părinții lor muncesc legal în acea țară. Fac asta după ce ne-au epilat munții, au ras băncile și ne-au supt petrolul. Se vede că sunt neamuri cu Hitler. * Noul ministru al Cercetării, Inovării și Emasculării n-a venit de la Iași cum ar crede naivii citindu-i cartea de identitate aproximativă. Nici vorbă, omul a venit taman din viitor. Cică pe acolo nu e nici PSD, dar nici întristare. Și nimeni nu se trage din maimuță. Cu toții se trag din...(găsiți rima că sunt obosit!) * Putin a pus geana pe noi. A ajuns la concluzia manelistică globală că prietenii americanilor e dușmanii lui. Prin urmare, ar avea pregătit câte-un cadou exploziv pentru fiecare. Hai, bre, nea Putină, că am glumit, americanii nu e prietenii noștri, e stăpânii noștri. * Durerea de cot a lui Iohannis s-a deplasat spre umăr, așa că doctorii de la Spitalul Militar i-au remediat defectul de fabricație. I-au schimbat și bateriile, iar la plecare i-au dat să bea apă din clopot. * Noile accize scumpesc berea, benzina și țigările. Bașca inflația, care, în realitate, e un impozit ascuns. Nu vă mai spunem că vine iarna și cresc cheltuielile de întreținere, că iar m-apucă toate frezoanele. * Știați că Liviu Dragnea s-a născut în comuna Gratia? Câtă predestinare! * ”Suntem țara lui Gică Contra!”, se miră Robert Negoiță, șmecherul din fruntea Primăriei Sectorului 3. ”Și-a lui Gică Hagi...”, îi răspunde cu un optimism moderat, ecoul * Codul Penal, luat la ștangă de coaliția majoritară în săvârșirea fărădelegilor legislative, este parțial neconstituțional. Așa a hotărât CCR. Așa că amatorii de abuz în serviciu ar trebui să stea liniștiți la locurile lor călduțe. Dacă nu vor să ajungă în Costa-Rica, Madagascar sau în fruntea Camerei Derutaților. * Știați că au apărut abatoarele de oameni? La unul dintre ele, Sanador, și-au găsit sfârșitul un copil de nici doi ani și o femeie căreia i s-au pus trei diagnostice greșite! N-ar fi rău dacă exigența în domeniul sănătății (introdusă încă de pe băncile facultăților de profil) ar semăna a dictatură. Dictatura competenței. * În schimb, în educație e o veselie generală. Numărul actelor violente s-a dublat. Cheltuielile părinților cu susținerea copiilor în sistemul de învățământ obligatoriu și gratuit s-au triplat (cel puțin 3000 de lei pe an). Prostia crește procentual. Numai salariile profesorilor sunt sub ale muncitorilor necalificați de pe șantiere. În rest, toți actorii educaționali nu mai pot de bine. * O veste apocaliptică zguduie planeta: Viorel Lis nu mai merge la curve! Cu nevastă-sa se întâlnește numai în sufragerie. În restul timpului, la păcănele. Ce om fericit! * Visul de copil al lui Borcea a fost să devină milițian. Păcat că nu și-a împlinit visul întrucât avea înclinație. Era tăntălău de mic. * Copil a crescut. Marius Copil. A jucat finala turneului de tenis de la Basel, cu Federer și a pierdut cu demnitate. * Taman când se trecea la ora de iarnă, în noaptea de 28 octombrie, pământul s-a cutremurat. Buimac de somn, am crezut că s-a crăcănat de ziuă. Cele 5,8 grade pe scara Richter au făcut să le vină mintea la cap acelora care posedaseră așa ceva din fabricație, dar care, cu ocazia zguduirilor anterioare, suferiseră grave alunecări de encefal. Cei care n-au avut toate opțiunile, s-au mulțumit cu orgasmul plăcilor tectonice. * La o petrecere din Italia s-a furat salamul. E vorba de celebra marcă ”Florin”. Înainte de a-l răpi de la petrecerea unde glăsuia ca o privighetoare întunecată, un corb umflat de cașcaval i-a dat și o haripă în mufă. Să vezi de acum cântece de jale! * În ciuda a ceea ce se credea, în dormitorul conjugal, al ei sau al lui, Bianca Drăgușanu nu se pune în patru labe ca să latre la lună. Ce ți-e și cu gura lumii! * Știați că există ”Horoscopul dragostei”? Eu nu știam și am trăit bine-mersi până acum. Vă dați seama cum trăiesc ăia care știu dinainte cine, ce, cum, când, unde, și, mai ales, cu cine? Ca-n sânul lui Avraam. Sau al Evei, în funcție de orientarea sexuală. Care se face, așa cum am învățat la geografie, după mușchiul copacilor. * Dar, oare, Mihai Viteazul a studiat ”Horoscopul dragostei”? Că, după cum i s-a încheiat filmul vieții ai zice că n-a trecut de primul capitol: ”Dragostea de țară”. * ”... Mihai o ia la pas spre Viena fiind însoțit de o gardă numai până la Cașovia unde-și eliberează ultimii păzitori, din motive financiare. La 12 ianuarie 1601 este primit onorabil de arhiducele Matei, fratele lui Rudolf al II-lea, și se cazează la hotelul ”Cerbul de Aur” unde se pune pe scris memorii către Împărat și către ducele de Toscana, o mai veche cunoștință care-l ajutase cu 300 de tunari în bătălia de la Giurgiu din octombrie 1595. Rudolf l-a lăsat să fiarbă în suc propriu până când s-a nasolit treaba în Transilvania unde revine sandilăul de Sigismund care-l arestează pe generalul Basta, fiindcă, zic filosoafele de la ”Abces direct”, o cam trăgea de silicoane pe nevastă-sa și-i aflase și cifrul de la centura de castitate. În aceste condiții, Rudolf îl primește mieros pe Mihai, la 1 și 5 martie 1601, și-i pune la dispoziție 100.000 de taleri ca să recucerească Transilvania. La Cașovia face joncțiunea cu armata lui Basta, cu care se împacă formal, iar la 3 august 1601, la Guruslău, îi învinge pe unguri. Ca de obicei, toată lumea îl laudă, de la Nurenberg și până la Praga, dar, în secret, imperialii vroiau să scape de el întrucât personalitățile puternice îi deranjau peste măsură, în special după ce le rezolvau problemele.
Între 5 și 8 august stă în tabăra de la Zalău unde ce credeți că face? Scrie, fraților! Scrie la greu; papei, regelui Spaniei, clujenilor și cine mai știe cui...Eu v-am spus-o și altădată: scrisul ăsta-i boală grea, odată ce te înșfacă nu-ți mai dă drumul, te înghite ca pe-o salată de boeuf. Dar, în ciuda acestei pasiuni, care în general aduce numai necazuri, lui Mihai începuseră să-i meargă toate din plin. Între timp, din Valahia, întrucât leșii și moldovenii se purtau ca-n Vaslui, dacă înțelegeți ce vreau să spun cu atâta subtilitate, frații Buzești îl înlătură pe Simion Movilă păstrând locul călduț pentru întoarcerea lui Mihai. În august, moldoveanul încearcă să reocupe tronul dar Radu Șerban îi dă clanță, obicei atât de uzitat și-n acea vreme. La Cluj, Mihai îi aduce un omagiu lui Baba Novac (care nu era o babă, după cum ați crezut până acum, ci un haiduc sârb destul de foarte sângeros), viteazul care a fost torturat, jupuit, ars și, ca bonus de realizare a targetului medieval, tras în țeapă de către unguri. Pentru strădania lor de a-l trece pe căpitan cât mai cool în lumea cealaltă, Mihai i-a amendat pe clujeni cu 100.000 de florini, după care discută cu solii munteni, la una mică, întoarcerea în Valahia. La 17 august își stabilește tabăra la Turda, unde îl trăgea ața ceva de speriat. Pe 19 august, George Basta trimite 300 de valoni și flamanzi să-l aresteze sau, dacă se opune, să-l omoare. Ceea ce era mai mult decât evident că se va întâmpla, că nu era Mihai omul să se lase prins de niște criminali de rând. Așa că refuză propunerea de arestare preventivă a căpitanului Beauri răspunzându-i scurt și cuprinzător: ”Ba!”, după care întinde mâna după sabie. Dar n-a mai apucat s-o atingă că a fost împușcat, străpuns cu sulițele, lovit cu halebardele și descăpățânat. Trupul i-a fost batjocorit, dar capul a fost preluat de comisul Radu Florescu și îngropat la mănăstirea Dealul de lângă Târgoviște, ctitorie proprie și personală, unde se află și astăzi dacă nu l-or fi vândut mafia moaștelor unor naivi de care Valahia n-a dus niciodată lipsă. Pe lespedea de piatră care-l apără de cerul albastru scrie: ”Aici zace capul creștinului Mihail (...) ce-au fost domn Țării Românești și Ardealului și Moldovei” . Bine, bine, mai scrie și altceva, dar n-am eu timp de astea acum, că, după cum se vede, și frații Buzești le aveau cu glagoria, că doar prin strădania lui Radu s-au săpat acele inscripții în piatră. Și sincer să fiu nici nu-mi prea place faptul că Buzescu îmi face concurență neloială profitând ca un diac de rând de faptul că a fost martor ocular al acelor vremuri de agonie și extaz. Și iar agonie, și iar extaz până la pierderea podoabei capilare cu suport cu tot. Mihai a fost căsătorit încă de la vârsta de 26 de ani cu văduva Stanca și a avut doi copii, pe Nicolae Pătrașcu, însurat cu Ancuța, fiica viitorului domn Radu Șerban, și pe Florica, măritată cu Preda, din neamul Calomfireștilor, pe care valahii îl strigau cu subînțeles, ”Floricoiul”. Fără mișto, așa i se adresau ei umplându-l de respect. A mai avut și o fiică nelegitimă, pe Tudora din Tîrgșor, și mai multe gagici de diferite naționalități că, după cum spunea un coleg de-al meu mai de demult, avea un trup ”frumos ca un copaci”. Ceea ce nu i-a împiedicat pe drujbiștii austrieci, să-l defrișeze, prin interpuși, și să-l lase să cadă în țărână ca să devină rapid mobila de lux a istoriei noastre bazată mai mult pe joc de glezne decât pe acțiuni eroice...” Promoușăn: S-a dus și Mihai Viteazul și suntem tot mai singuri....Nici nu vă mai spun ce urmează în capitolul următor că sunt supărat...
CONTELE DE MONTE-CRISTO
28 OCTOMBRIE 2018
vineri, 26 octombrie 2018
Intrusul
Câteodată mă simt intrus,
stau cu umbrele după ușă,
timpului îi trag câte-o tușă,
un ochi nemilos mă privește de sus
Se deschid în aortă tăceri adânci,
mă cațăr cu unghiile, sfâșâi zidirile,
îmi cad în prăpăstii privirile,
zdrențuite de cele zece porunci
Mă iau la pietre îngerii de pe celălalt trotuar,
ei sunt, desigur, fără păcate,
peste jocurile iubirii, trucate,
demonul nopții toarnă mortar
După o vreme, de sus,
plouă cu lacrimile mele de ieri,
de jur-împrejur primăveri,
numai eu sunt pe lume intrus
26 octombrie 2018
stau cu umbrele după ușă,
timpului îi trag câte-o tușă,
un ochi nemilos mă privește de sus
Se deschid în aortă tăceri adânci,
mă cațăr cu unghiile, sfâșâi zidirile,
îmi cad în prăpăstii privirile,
zdrențuite de cele zece porunci
Mă iau la pietre îngerii de pe celălalt trotuar,
ei sunt, desigur, fără păcate,
peste jocurile iubirii, trucate,
demonul nopții toarnă mortar
După o vreme, de sus,
plouă cu lacrimile mele de ieri,
de jur-împrejur primăveri,
numai eu sunt pe lume intrus
26 octombrie 2018
joi, 25 octombrie 2018
Calea mea printre stele
Să nu faci niciodată aceeași greșeală,
s-ar frânge timpul și ar fi păcat,
îngerii-ar muri de aceeași boală,
iar sufletul n-ai ști unde-a plecat
Noaptea ar fi mai lungă cu-n veac,
ziua s-ar scurge ca un șarpe-n tranșee,
ai căuta inutil un alt leac,
pentru boala uitării, femeie
De aceea e bine să țeși la război
o năframă cu păsări nefiresc de albastre,
pe care le hrăneam amândoi,
înaintea epocii noastre
Și la urmă de tot, când te doare lumina,
să te-ntinzi printre ore, în brațele mele,
să uiți că mi-ai fost, un secol, străina,
și să fii calea mea printre stele
25 octombrie 2018
s-ar frânge timpul și ar fi păcat,
îngerii-ar muri de aceeași boală,
iar sufletul n-ai ști unde-a plecat
Noaptea ar fi mai lungă cu-n veac,
ziua s-ar scurge ca un șarpe-n tranșee,
ai căuta inutil un alt leac,
pentru boala uitării, femeie
De aceea e bine să țeși la război
o năframă cu păsări nefiresc de albastre,
pe care le hrăneam amândoi,
înaintea epocii noastre
Și la urmă de tot, când te doare lumina,
să te-ntinzi printre ore, în brațele mele,
să uiți că mi-ai fost, un secol, străina,
și să fii calea mea printre stele
25 octombrie 2018
miercuri, 24 octombrie 2018
Lucrurile sunt atât de simple, îmi spuse copacul
”Lucrurile sunt atât de simple”, mi-a spus copacul,
prinzându-mă de încheietura mâinii stângi,
căzută în pulberea drumului, lângă inimă,
printre îngeri nătângi
”Uite, mă părăsesc frunzele,
rămân în bătaia timpului fără umbră,
sunt mort pentru oameni, îmi crapă buzele,
mi-e dor de-o-ntâlnire în tundră
Numai câinii mă îmbrățișează-n nopțile polare
și-mi cresc în privire stalagmite amare
Viscolul mă izbește din toate părțile,
mi se rup mâinile, din carnea mea se hrănește focul,
nici păsările colorate nu mă mai vizitează,
păsări funebre îmi cântă norocul
Ai putea crede că sunt mort, dar te înșeli, prietene!
Tu nu știi că, de fapt, aștept lumina.
Și când vine, sângele se pune-n mișcare,
o explozie stelară-mi izbește retina
Sunt verde, dar mă simt atât de albastru,
se hrănește din mine calul măiastru...
Prietene, lucrurile sunt atât de simple”,
îmi repetă copacul
prinzându-mă de încheietura mâinii stângi,
căzută în pulberea drumului, lângă inimă,
printre îngeri nătângi:
”Deschideți inima, sparge fereastra timpului opac!
Primește lumina înăuntru și fii copac...”
24 octombrie 2018
prinzându-mă de încheietura mâinii stângi,
căzută în pulberea drumului, lângă inimă,
printre îngeri nătângi
”Uite, mă părăsesc frunzele,
rămân în bătaia timpului fără umbră,
sunt mort pentru oameni, îmi crapă buzele,
mi-e dor de-o-ntâlnire în tundră
Numai câinii mă îmbrățișează-n nopțile polare
și-mi cresc în privire stalagmite amare
Viscolul mă izbește din toate părțile,
mi se rup mâinile, din carnea mea se hrănește focul,
nici păsările colorate nu mă mai vizitează,
păsări funebre îmi cântă norocul
Ai putea crede că sunt mort, dar te înșeli, prietene!
Tu nu știi că, de fapt, aștept lumina.
Și când vine, sângele se pune-n mișcare,
o explozie stelară-mi izbește retina
Sunt verde, dar mă simt atât de albastru,
se hrănește din mine calul măiastru...
Prietene, lucrurile sunt atât de simple”,
îmi repetă copacul
prinzându-mă de încheietura mâinii stângi,
căzută în pulberea drumului, lângă inimă,
printre îngeri nătângi:
”Deschideți inima, sparge fereastra timpului opac!
Primește lumina înăuntru și fii copac...”
24 octombrie 2018
Doar puțină lumină-ar fi vrut
Trec prin sânge melci blestemați
cărându-și cochiliile-n spate,
numai eu duc munții Carpați
cu toate iernile degerate
Stau înghesuite-n bagaj
printre pietre imense de moară,
îngerii căzuți din retină-n sevraj
caută încontinuu o vară
Că ajunge câte culori
desenate prin aerul trist,
m-au traversat spre cocori
având sentimentul că nici nu exist
Îmi crește în suflet o floare
sădită în veacul trecut,
pe înger depărtarea îl doare,
doar puțină lumină-ar fi vrut...
24 octombrie 2018
cărându-și cochiliile-n spate,
numai eu duc munții Carpați
cu toate iernile degerate
Stau înghesuite-n bagaj
printre pietre imense de moară,
îngerii căzuți din retină-n sevraj
caută încontinuu o vară
Că ajunge câte culori
desenate prin aerul trist,
m-au traversat spre cocori
având sentimentul că nici nu exist
Îmi crește în suflet o floare
sădită în veacul trecut,
pe înger depărtarea îl doare,
doar puțină lumină-ar fi vrut...
24 octombrie 2018
luni, 22 octombrie 2018
Ușa secretă
Dragostea cunoscută și de păsările călătoare
a devenit o plantă otrăvitoare
Se scurge prin sânge în sus și în jos
căutând disperată omul frumos
Într-o existență indecent de concretă
în inimă se deschide o ușă secretă
Cazi în zbaterea ei, sub copite de cai,
vârtejul te-absoarbe, dar vrei să mai stai
O secundă, o oră, un miracol, un pic,
până când nu rămâne din tine nimic
Și-atunci, evadată din ger,
dragostea noastră se întoarce în cer...
22 octombrie 2018
a devenit o plantă otrăvitoare
Se scurge prin sânge în sus și în jos
căutând disperată omul frumos
Într-o existență indecent de concretă
în inimă se deschide o ușă secretă
Cazi în zbaterea ei, sub copite de cai,
vârtejul te-absoarbe, dar vrei să mai stai
O secundă, o oră, un miracol, un pic,
până când nu rămâne din tine nimic
Și-atunci, evadată din ger,
dragostea noastră se întoarce în cer...
22 octombrie 2018
Neliniști...
Îngerul mă strânge în brațe atât de strâns
încât aerul devine solid și mă îneacă,
în urma plecării ecoul a plâns,
copacii mor când frunzele pleacă
Cad din cer drumuri nesfârșite
pe care am putea să mergem de vrem,
s-ajungem la capătul ființei
unul din altul nemurire să bem
De jur-împrejur câmpuri spinoase
prin care tot rătăcim de un veac,
dăm vamă tristeții de-o viață întreagă
fără mine nu ești, fără tine-s sărac
Mă târăsc pe sub lespezi imense
îmi strivește sufletul o temere grea,
se-aude ecoul cum plânge
și-n neliniști de mână-s cu ea...
21 octombrie 2018
încât aerul devine solid și mă îneacă,
în urma plecării ecoul a plâns,
copacii mor când frunzele pleacă
Cad din cer drumuri nesfârșite
pe care am putea să mergem de vrem,
s-ajungem la capătul ființei
unul din altul nemurire să bem
De jur-împrejur câmpuri spinoase
prin care tot rătăcim de un veac,
dăm vamă tristeții de-o viață întreagă
fără mine nu ești, fără tine-s sărac
Mă târăsc pe sub lespezi imense
îmi strivește sufletul o temere grea,
se-aude ecoul cum plânge
și-n neliniști de mână-s cu ea...
21 octombrie 2018
sâmbătă, 20 octombrie 2018
SĂPTĂMÂNA PE SCURT (142)
Tribunul adevărului * Zuckerberg, pe urmele lui Vadim * Balaci s-a mutat în cer * Lanțul de iubire dintre Cătălin Botezatu și Elena Udrea * Balada unui creier mic * Paul Allen a dat delete * România, laboratorul morții * Profesorii e nasoli * Avocatul diavolului * În sânul miresei * Simona Halep, cea mai bună jucătoare a lumii * Mihai Viteazul, agonia și extazul (1)
CEDO a respins apelul României (la pachet cu Lituania) stabilind fără echivoc: în spațiul carpato-danubiano-mafiotic au existat închisori CIA. Exact ce a spus Tribunul, declanșând un val de proteste din partea mincinoșilor de la putere și a slugilor din presa scrisă și orală. Sau viceversa. Un om care spunea adevărul a avut și țara asta și nu a știut să-l prețuiască! Vorba Sfântului Alexandru: ”Va veni o vreme când toți nebunii se vor unii împotriva celui ce spune adevărul și vor striga: ”E nebun!” Dacă siniștrii contemporani nu i-au recunoscut unicitatea, uite că instituțiile europene îi dau dreptate până la capăt. * Acționarii Facebook vor să-l înlăture din fruntea companiei pe Mark Zuckerberg. E ca și cum l-ai fi dat la o parte din fruntea PRM pe Vadim. Niște neisprăviți au încercat, dar n-au reușit. Însă, după mutarea acestuia la cer, câțiva dintre gândacii de Colorado s-au strecurat în fruntea partidului continuându-și opera de a demola singura mișcare patriotică sinceră din istoria contemporană a României. Nu vor reuși până la capăt. Știți de ce? Pentru că pe ei nu-i mână în luptă interesul național, ci interesul personal. Și, după cât de prost este condus partidul, nu vor ajunge la cașcaval. După dezastrul previzibil de la următoarele alegeri, vor da bir cu fugiții. Iar Mișcarea Națională va renaște din propria cenușă, readusă la lumină de oamenii curați pe umerii cărora s-a înălțat și altădată ca pe umerii unor uriași. Totul e să aibă liderul potrivit, pe care să-l urmeze. Acum, locul e gol. * S-a mutat în cer Ilie Balaci, unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria fotbalului românesc. Odată cu ”Minunea Blondă” dispare o lume... * Sondajele de opinie situează Opoziția în pole-position pentru preluarea puterii vremelnice. Asta în ciuda aspectului că n-are vreun proiect de țară. PSD-ul a fost scos din cărți din cauza luptei împotriva justiției și a instalării nonvalorilor la Palatul Victoria Socialismului de Cumetrie și Desfrâu. Românii nu sunt proști și vor să fie conduși de oameni deștepți. Ceea ce partidul-stat a neglijat cu bună știință. S-a lăsat pe mâna lungă a liderului suprem și a pierdut. Dictatura Dragnea este un eșec răsunător. Autobuzul cu motor de Trabant din care s-a dat jos până și Tudose, se va izbi de alegeri ca de zidul morții politice. * Știați că Cătălin Botezatu a făcut-o fericită pe Elena Udrea? Și, culmea culmilor orgasmice, în sensul familiei tradiționale formată dintr-un manechin și o urmărită internațional. Căci acela care a transformat-o în mamă heroină a avut o relație strânsă cu vicleanul copil de casă de modă. I-a fost manechin, dar cine nu i-a fost manechin lui Cătălin! Asta înseamnă că Botezatu și Elena sunt cumnați. * 70% dintre români nu deschid o carte în decursul unui an. Și vă mai mirați că suntem conduși de proști! * Doi bandiți internaționali, Bombonel și Matrozul Chior, se ceartă ca la ușa cortului pe titlul de întâiul jefuitor al țării. Printre victimele lor se numără PETROM-ul, Flota și alte mărunțișuri de miliarde de euro. Justiția i-a luat în colimator doar pentru ce a îngropat pisica. Și acum aceasta se miră că urmașii distinșilor bandiți vor s-o pună cu botul pe labe. Când te prostituezi pe centura politicii, să n-ai pretenția de a fi tratată ca o doamnă legată la ochi. * Știați că Mihai Neamțu, un papleacă cu nas de boxer (care latră) ne anunță că vine din viitor și că n-a avut timp să facă un duș rece. Cică nici viitorul n-arată prea bine deși poartă ochelari de cal. Neamțu, nu viitorul. * La Maternitatea Ploiești s-a născut un copil cu două penisuri. Unul dintre instrumente ar trebui montat în zona crepusculară a lui Băsescu. Dacă transplantul ar fi fost efectuat la timp, n-ar mai fi fugit Elena Udrea taman în America Centrală. Ar fi îndurat supliciul pușcăriei cu speranța că nu va ieși de acolo degeaba. * Niște proaste (bine, ele zic că sunt autoare de manuale de limba română) au masacrat poezia lui Topârceanu, ”Balada unui greier mic”, conform reformei educației, care are drept motto: ”prostul dacă nu-i fudul, nu-i prost destul!” I-au păstrat, totuși, titlul, deși ”Balada unui creier mic”, ar fi fost conform modificărilor aduse. Mereu mă întreb: până unde poate merge prostia în țara asta? Nu-mi răspunde decât ecoul. * Paul Allen, cofondator Microsoft, alături de Bill Gates, a dat delete la numai 65 de ani. Poate Dumnezeu îi dă o resetare, că merită. * În Belgia înflorește comerțul cu carne de crocodil și de maimuță. Ce gusturi au alde Monica Macovei și celelalte gelade! Canibali în toată regula! * Românii consumă cea mai mare cantitate de sare din Europa. Nu c-ar vrea ei, săracii, ci așa le este sărată viața de veroșii producători din industria alimentară. La fel stă treaba și cu zahărul, și cu grăsimile, și cu băutura. Cât vom rezista? Asta se întreabă și diriguitorii laboratorului morții care au înlocuit hamsterii cu români de toate vârstele, de la cel cu țâța-n gură până la cel cu barba sură. Dacă la intrarea în țară ar scrie pe borna de hotar ”Auschwitz”, adevărul ar fi în elementul său. Căci România deșeurilor alimentare a devenit un imens lagăr de exterminare * Asta se întâmplă când gradul de sărăcie (37%) este cel mai ridicat din Europa, nici măcar bulgarii nu ne mai suflă în ceafă. * Nu ne mai rămâne decât s-o luăm pe urmele Canadei, care, precum Urugayul, a legalizat consumul de canabis în scop recreativ. Cică e o veselie la nord de Marile Lacuri, ce n-a văzut Parisul. În două zile, magazinele de profil au rămas fără marfă. * Nu știm dacă de acolo venea fata primarului din Odobești, cert este că era prăjită bine când au oprit-o polițiștii din goana ei nebună pe străzile Bucureștilor. Bine, la noi, înainte de acceptarea drogurilor ușoare, trebuie legalizată mai întâi prostia. Atunci, toată lumea, de la vlădică și până la opincă, de la Viorica și până la Mimi de la coafor, s-ar bucura de toate drepturile cetățenești. Cât despre juna primarului, nu e nimic extraordinar; e un comportament caracteristic copiilor de bani gata. Dacă vă mai amintiți, ața decenței a fost ruptă de Alina Răducănoiu, fiica prefectului de Dolj, care, înaintea plăcuțelor de înmatriculare suedeze, dădea MUE (Marea Uniune Europeană, v-am mai spus) la tot cartierul. Nu știm dacă și cartierul a fost la fel de generos. * Un studiu făcut de patru profesori despre profesori, a ajuns la concluzia că aceștia e nasoli. Nu toți, numai ăia care nu știe să citește sufletele copiilor. Că e complicate. Norocul e că, datorită clasei politice, profesorii care poartă abuziv acest titlu ocupă, în general, funcții de conducere. * Nea Petrică Daea este într-un proces accelerat de trezire la realitate. Crede că pesta porcină a fost răspândită intenționat. Deci n-au adus-o porcii corigenți la geografie, n-a venit nici cu bicicleta, nici pe jos. Dă-i, Doamne, ministrului, mintea cea de pe urmă! * În fiecare dimineață, Avocatul Poporului se uită cu un ochi la făină și cu altul la slănină. De atâta efort intelectual, pe seară, schimbă foaia: se uită mai întâi la slănină și pe urmă la făină. De popor îl doare-n fundul Curții Constituționale. Așa se întâmplă când pe scaunul respectiv ajunge avortonul sinistru al politicii românești, un amestec puturos de sindicalism de tarabă, țărănism de gang, pestă porcină și arivism, a cărui singură preocupare este să șteargă cu batista unipersonală voma politicii românești. Piei, Satano! * Ministrul Finanțelor și Mireselor Furate, domnul Orlando (ce prenume predestinat!), vrea ca ”Hora miresei” să se joace cu ANAF-ul de față. Iar angajatul instituției care posedă o mână chiar și mai lungă decât a statului român, o va băga în sânul miresei nu în scopul nobil de a o excita un pic, cum fac toți nuntașii corecți politic, ci de a-i smulge paralele cu sfârcuri cu tot. Și mai ziceați că politicienii nu sunt preocupați de familia tradițională, că n-o sprijină, că n-o impozitează...* Și ca să nu se creadă că e o glumă, deja s-a dispus măsura sechestrului asiguratoriu pe opera lui Coșbuc, fiindcă nici până astăzi n-a declarat veniturile de pe urma ”Nunții Zamfirei”...Urmează Nicu Covaci, care tot într-o ”Nunta” o ține, Horațiu Mălăele cu ”Nunta mută” și mulți alți evazioniști celebri. Nici Rebreanu nu-i scăpat, deși, ca să scape neprins, și-a intitulat romanul ”Ion”. Păi, voi știți câte nunți sunt acolo? Numai Orlando a numărat trei, după care i-a dat cineva cu sapa în cap... * Știați că șobolanii de la oraș sunt mai grași decât șobolanii de la țară? Cică se hrănesc mai bine. La concluzia asta au ajuns cercetătorii canadieni și britanici. Asta explică multe. Că dacă studiau problema cercetătorii somalezi, n-ajungeau la nicio concluzie. Băi, voi chiar sunteți plătiți pentru asta? Păi voi munciți mai puțin decât parlamentarii români! * Prețul energiei electrice, pe piața reglementată, a crescut în primele nouă luni ale anului 2018 cu 20%. Cică pe piața concurențială, energia e mai ieftină și cu 25%. Ce vrăjeală de popă de țară! * Deși țipa ca din gură de șarpe cu ochelari că nu e vinovat, Poliția ieșeană a încătușat un om fiindcă aveau un mandat de arestare internațional, cu un nume asemănător, pe care nu știau cum să-l folosească. În vremea asta, adevăratul infractor, se distra prin baruri. Norocul încătușatului a fost instanța de judecată, care i-a trimis pe milițieni după țigări, că, altminteri, la ocnă îi putrezeau oasele. Că, vorba aia, sunt pline pușcăriile de oameni nevinovați. * ”Intrăm în linie dreaptă în pregătirea a doi ani electorali în care avem patru ani de alegeri” Cine a zis asta? Socrate? Platon? Viorica? Nici vorbă, ea este o intelectuală. Ludovic Orban a glăsuit, pierzând o excelentă ocazie de a tăcea. Dar nu poate, se pregătește să fie prim-ministru. Proba de incompetență lingvistică a trecut-o cu nota maximă. Sau minimă, nu știu exact cum se face notarea la clasa politică. * Cea mai bună tenismenă a lumii din acest an, Simona Halep, a fost răpusă de o hernie de disc. Nu e caz de operație, dar marea jucătoare n-a mai putut concura la Turneul Campioanelor. Mare păcat! Fii tare, Simona! Poți reveni și mai puternică. În aceste vremuri de umilire colectivă, ești unul dintre puținele repere ale mândriei românești. * Pe insula Santorini este interzis călăritul măgarilor de către obezi. Cică e insula cu cei mai mulți măgari crăcănați. La noi, pe insula de latinitate, e taman invers: măgarii obezi, cu imunitate, călăresc poporul. * Cheltuielile bugetare cu partidele parlamentare au crescut în 2018 de 20 de ori față de 2015, ajungând de la 6,7 la 180 milioane de lei! Dacă ar crește în același ritm cheltuielile cu educația sau cu sănătatea, ca să exemplificăm cu cenușăresele societății românești, am fi fost o nație de oameni deștepți și sănătoși. Și cu o clasă politică pe măsură. * Oare Mihai Viteazul dădea vreo importanță educației? Ia să deschidem ”Istoria necenzurată a românilor” a lui Adi Sfinteș și-o să ne lămurim, că nu mai putem accepta falsurile istorice. * ”Mihai primește firman de la turci atât pentru el (Transilvania) cât și pentru fiul său, Nicolae Pătrașcu (Țara Românească), dar îl cam deranjează vrăjeala imperialilor, care o dau cotită după cum le erau interesele. Așa că le taie ceapa la nas zicându-le că s-a săturat de laude deșarte, iar cele trei foi de hârtie pe care i le-au trimis, pline de ”otravă, rușine și ocară”, să și le bage undeva, dacă se poate, în sudul corpului omenesc. Acum nu sunt sigur că s-a exprimat chiar atât de plastic la final, dar, după câte-l știu eu, era în stare, că-i plăceau pamfletele la nebunie. Și, pe deasupra, era supărat că imperialii nu-l recunoșteau drept conducătorul Transilvaniei, pe care a cucerit-o cu sabia, ci doar guvernator, și asta, hăt, abia pe 22 septembrie 1600, la exact patru zile după ce o luase în freză la Mirăslău și actul nu valora nici cât hârtia pe care a fost scris.
Dar până atunci mai e de povestit că Mihai n-avea stare. În primăvara anului 1600 intră în Moldova și, din obișnuință, o cucerește după mai multe lupte de mică amploare desfășurate în talciocurile de la Suceava, Bacău și Roman, cu traficanții de papairoase ai lui Ieremia Movilă care, bărbat adevărat, fuge mai tare ca Usain Bolt spre Leșia. Adică spre Polonia, pentru cei care n-au mai fost demult prin Evul Mediu, deși România contemporană oferă toate condițiile.
După 27 mai 1600, Mihai atinge apogeul puterii sale. Ținuturile locuite de români aveau un singur mare conducător care-și făcuse și pohta asta, că, după cum lesne se poate constata, era un mare pofticios. În vara anului 1600 a fost singurul stăpânitor, vorba lui Mircea cel Bătrân, dar lucrul ăsta nu era pe placul polonilor, al imperialilor nici atât, iar turcii nici nu voiau să audă de așa ceva, fiindcă puterea regională i-ar fi deranjat la lingurică. Mai pe înțelesul corporatiștilor, nu suportau concurența.
Deși prestigiul internațional îi crescuse extraordinar de mult, însuși Henric al IV-lea lăudându-l unor gagici că ”românul e foarte tare”, iar publicațiile romane care apăreau, ce coincidență, la Roma, îl ridicau în slăvi, Mihai se confrunta cu veșnica problemă a lipsei paralelor pentru plata mercenarilor. Fiindcă nu-și primiseră lovelele cam demultișor , dar și din obișnuință, ăștia începuseră să prade prin Transilvania. În plus, la 1 septembrie 1600, nemeșii se întorc împotriva lui Mihai, iar pe 18 septembrie, cu sprijinul lui George Basta, îl și înving la Mirăslău. Exact ca în filmul omonim, eroul reușește să scape trecând Mureșul călare, ducând în mâini steagul cel mare al oștirii. Calului nu prea i-a plăcut faza că el a stat mai mult cu capul la fund, dar n-a comentat că i s-a părut că vodă e cam nervos și a preferat să evite vărsarea propriului sânge. Cu domnitorul nu mai erau decât trei cazaci, restul oștirii s-a făcut că n-a observat pe unde a tăiat-o vodă din peisaj.
Oamenii lui Basta fac mari nenorociri la Alba Iulia unde ucid fără milă, dărâmă biserica zidită de Mihai și-l dezgroapă pe Aron Vodă, batjocorindu-i memoria, deși nu era mare lucru de ea. ”O asemenea neomenie n-a fost făcută nici de păgâni”, scria Mihai, fiindcă v-am spus de la început că le avea p-astea cu scrisul.
Întors în Valahia ca să-l înfrunte pe cancelarul polon Jan Zamoisky, care-l adusese în portbagaj pe boșorogul Simion Movilă ca să-l facă băiat de București, este învins la Bucov. Se retrage peste Olt unde, ca să nu-și iasă din mână, mai bate bine niște turci, după care, sfătuindu-se cu colegul de lăcătușerie Valeriu Zgonea, mai face o încercare de recuperare a puterii, dar la Curtea de Argeș pierde la masa verde.
A, nu vă mai spun că boierii îl trădaseră și trecuseră de partea lui Simion Movilă care le garanta averile și viața, fiindcă sunt convins că v-ați prins deja și singuri.” (Va urma, dacă sunteți cuminți)
CEDO a respins apelul României (la pachet cu Lituania) stabilind fără echivoc: în spațiul carpato-danubiano-mafiotic au existat închisori CIA. Exact ce a spus Tribunul, declanșând un val de proteste din partea mincinoșilor de la putere și a slugilor din presa scrisă și orală. Sau viceversa. Un om care spunea adevărul a avut și țara asta și nu a știut să-l prețuiască! Vorba Sfântului Alexandru: ”Va veni o vreme când toți nebunii se vor unii împotriva celui ce spune adevărul și vor striga: ”E nebun!” Dacă siniștrii contemporani nu i-au recunoscut unicitatea, uite că instituțiile europene îi dau dreptate până la capăt. * Acționarii Facebook vor să-l înlăture din fruntea companiei pe Mark Zuckerberg. E ca și cum l-ai fi dat la o parte din fruntea PRM pe Vadim. Niște neisprăviți au încercat, dar n-au reușit. Însă, după mutarea acestuia la cer, câțiva dintre gândacii de Colorado s-au strecurat în fruntea partidului continuându-și opera de a demola singura mișcare patriotică sinceră din istoria contemporană a României. Nu vor reuși până la capăt. Știți de ce? Pentru că pe ei nu-i mână în luptă interesul național, ci interesul personal. Și, după cât de prost este condus partidul, nu vor ajunge la cașcaval. După dezastrul previzibil de la următoarele alegeri, vor da bir cu fugiții. Iar Mișcarea Națională va renaște din propria cenușă, readusă la lumină de oamenii curați pe umerii cărora s-a înălțat și altădată ca pe umerii unor uriași. Totul e să aibă liderul potrivit, pe care să-l urmeze. Acum, locul e gol. * S-a mutat în cer Ilie Balaci, unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria fotbalului românesc. Odată cu ”Minunea Blondă” dispare o lume... * Sondajele de opinie situează Opoziția în pole-position pentru preluarea puterii vremelnice. Asta în ciuda aspectului că n-are vreun proiect de țară. PSD-ul a fost scos din cărți din cauza luptei împotriva justiției și a instalării nonvalorilor la Palatul Victoria Socialismului de Cumetrie și Desfrâu. Românii nu sunt proști și vor să fie conduși de oameni deștepți. Ceea ce partidul-stat a neglijat cu bună știință. S-a lăsat pe mâna lungă a liderului suprem și a pierdut. Dictatura Dragnea este un eșec răsunător. Autobuzul cu motor de Trabant din care s-a dat jos până și Tudose, se va izbi de alegeri ca de zidul morții politice. * Știați că Cătălin Botezatu a făcut-o fericită pe Elena Udrea? Și, culmea culmilor orgasmice, în sensul familiei tradiționale formată dintr-un manechin și o urmărită internațional. Căci acela care a transformat-o în mamă heroină a avut o relație strânsă cu vicleanul copil de casă de modă. I-a fost manechin, dar cine nu i-a fost manechin lui Cătălin! Asta înseamnă că Botezatu și Elena sunt cumnați. * 70% dintre români nu deschid o carte în decursul unui an. Și vă mai mirați că suntem conduși de proști! * Doi bandiți internaționali, Bombonel și Matrozul Chior, se ceartă ca la ușa cortului pe titlul de întâiul jefuitor al țării. Printre victimele lor se numără PETROM-ul, Flota și alte mărunțișuri de miliarde de euro. Justiția i-a luat în colimator doar pentru ce a îngropat pisica. Și acum aceasta se miră că urmașii distinșilor bandiți vor s-o pună cu botul pe labe. Când te prostituezi pe centura politicii, să n-ai pretenția de a fi tratată ca o doamnă legată la ochi. * Știați că Mihai Neamțu, un papleacă cu nas de boxer (care latră) ne anunță că vine din viitor și că n-a avut timp să facă un duș rece. Cică nici viitorul n-arată prea bine deși poartă ochelari de cal. Neamțu, nu viitorul. * La Maternitatea Ploiești s-a născut un copil cu două penisuri. Unul dintre instrumente ar trebui montat în zona crepusculară a lui Băsescu. Dacă transplantul ar fi fost efectuat la timp, n-ar mai fi fugit Elena Udrea taman în America Centrală. Ar fi îndurat supliciul pușcăriei cu speranța că nu va ieși de acolo degeaba. * Niște proaste (bine, ele zic că sunt autoare de manuale de limba română) au masacrat poezia lui Topârceanu, ”Balada unui greier mic”, conform reformei educației, care are drept motto: ”prostul dacă nu-i fudul, nu-i prost destul!” I-au păstrat, totuși, titlul, deși ”Balada unui creier mic”, ar fi fost conform modificărilor aduse. Mereu mă întreb: până unde poate merge prostia în țara asta? Nu-mi răspunde decât ecoul. * Paul Allen, cofondator Microsoft, alături de Bill Gates, a dat delete la numai 65 de ani. Poate Dumnezeu îi dă o resetare, că merită. * În Belgia înflorește comerțul cu carne de crocodil și de maimuță. Ce gusturi au alde Monica Macovei și celelalte gelade! Canibali în toată regula! * Românii consumă cea mai mare cantitate de sare din Europa. Nu c-ar vrea ei, săracii, ci așa le este sărată viața de veroșii producători din industria alimentară. La fel stă treaba și cu zahărul, și cu grăsimile, și cu băutura. Cât vom rezista? Asta se întreabă și diriguitorii laboratorului morții care au înlocuit hamsterii cu români de toate vârstele, de la cel cu țâța-n gură până la cel cu barba sură. Dacă la intrarea în țară ar scrie pe borna de hotar ”Auschwitz”, adevărul ar fi în elementul său. Căci România deșeurilor alimentare a devenit un imens lagăr de exterminare * Asta se întâmplă când gradul de sărăcie (37%) este cel mai ridicat din Europa, nici măcar bulgarii nu ne mai suflă în ceafă. * Nu ne mai rămâne decât s-o luăm pe urmele Canadei, care, precum Urugayul, a legalizat consumul de canabis în scop recreativ. Cică e o veselie la nord de Marile Lacuri, ce n-a văzut Parisul. În două zile, magazinele de profil au rămas fără marfă. * Nu știm dacă de acolo venea fata primarului din Odobești, cert este că era prăjită bine când au oprit-o polițiștii din goana ei nebună pe străzile Bucureștilor. Bine, la noi, înainte de acceptarea drogurilor ușoare, trebuie legalizată mai întâi prostia. Atunci, toată lumea, de la vlădică și până la opincă, de la Viorica și până la Mimi de la coafor, s-ar bucura de toate drepturile cetățenești. Cât despre juna primarului, nu e nimic extraordinar; e un comportament caracteristic copiilor de bani gata. Dacă vă mai amintiți, ața decenței a fost ruptă de Alina Răducănoiu, fiica prefectului de Dolj, care, înaintea plăcuțelor de înmatriculare suedeze, dădea MUE (Marea Uniune Europeană, v-am mai spus) la tot cartierul. Nu știm dacă și cartierul a fost la fel de generos. * Un studiu făcut de patru profesori despre profesori, a ajuns la concluzia că aceștia e nasoli. Nu toți, numai ăia care nu știe să citește sufletele copiilor. Că e complicate. Norocul e că, datorită clasei politice, profesorii care poartă abuziv acest titlu ocupă, în general, funcții de conducere. * Nea Petrică Daea este într-un proces accelerat de trezire la realitate. Crede că pesta porcină a fost răspândită intenționat. Deci n-au adus-o porcii corigenți la geografie, n-a venit nici cu bicicleta, nici pe jos. Dă-i, Doamne, ministrului, mintea cea de pe urmă! * În fiecare dimineață, Avocatul Poporului se uită cu un ochi la făină și cu altul la slănină. De atâta efort intelectual, pe seară, schimbă foaia: se uită mai întâi la slănină și pe urmă la făină. De popor îl doare-n fundul Curții Constituționale. Așa se întâmplă când pe scaunul respectiv ajunge avortonul sinistru al politicii românești, un amestec puturos de sindicalism de tarabă, țărănism de gang, pestă porcină și arivism, a cărui singură preocupare este să șteargă cu batista unipersonală voma politicii românești. Piei, Satano! * Ministrul Finanțelor și Mireselor Furate, domnul Orlando (ce prenume predestinat!), vrea ca ”Hora miresei” să se joace cu ANAF-ul de față. Iar angajatul instituției care posedă o mână chiar și mai lungă decât a statului român, o va băga în sânul miresei nu în scopul nobil de a o excita un pic, cum fac toți nuntașii corecți politic, ci de a-i smulge paralele cu sfârcuri cu tot. Și mai ziceați că politicienii nu sunt preocupați de familia tradițională, că n-o sprijină, că n-o impozitează...* Și ca să nu se creadă că e o glumă, deja s-a dispus măsura sechestrului asiguratoriu pe opera lui Coșbuc, fiindcă nici până astăzi n-a declarat veniturile de pe urma ”Nunții Zamfirei”...Urmează Nicu Covaci, care tot într-o ”Nunta” o ține, Horațiu Mălăele cu ”Nunta mută” și mulți alți evazioniști celebri. Nici Rebreanu nu-i scăpat, deși, ca să scape neprins, și-a intitulat romanul ”Ion”. Păi, voi știți câte nunți sunt acolo? Numai Orlando a numărat trei, după care i-a dat cineva cu sapa în cap... * Știați că șobolanii de la oraș sunt mai grași decât șobolanii de la țară? Cică se hrănesc mai bine. La concluzia asta au ajuns cercetătorii canadieni și britanici. Asta explică multe. Că dacă studiau problema cercetătorii somalezi, n-ajungeau la nicio concluzie. Băi, voi chiar sunteți plătiți pentru asta? Păi voi munciți mai puțin decât parlamentarii români! * Prețul energiei electrice, pe piața reglementată, a crescut în primele nouă luni ale anului 2018 cu 20%. Cică pe piața concurențială, energia e mai ieftină și cu 25%. Ce vrăjeală de popă de țară! * Deși țipa ca din gură de șarpe cu ochelari că nu e vinovat, Poliția ieșeană a încătușat un om fiindcă aveau un mandat de arestare internațional, cu un nume asemănător, pe care nu știau cum să-l folosească. În vremea asta, adevăratul infractor, se distra prin baruri. Norocul încătușatului a fost instanța de judecată, care i-a trimis pe milițieni după țigări, că, altminteri, la ocnă îi putrezeau oasele. Că, vorba aia, sunt pline pușcăriile de oameni nevinovați. * ”Intrăm în linie dreaptă în pregătirea a doi ani electorali în care avem patru ani de alegeri” Cine a zis asta? Socrate? Platon? Viorica? Nici vorbă, ea este o intelectuală. Ludovic Orban a glăsuit, pierzând o excelentă ocazie de a tăcea. Dar nu poate, se pregătește să fie prim-ministru. Proba de incompetență lingvistică a trecut-o cu nota maximă. Sau minimă, nu știu exact cum se face notarea la clasa politică. * Cea mai bună tenismenă a lumii din acest an, Simona Halep, a fost răpusă de o hernie de disc. Nu e caz de operație, dar marea jucătoare n-a mai putut concura la Turneul Campioanelor. Mare păcat! Fii tare, Simona! Poți reveni și mai puternică. În aceste vremuri de umilire colectivă, ești unul dintre puținele repere ale mândriei românești. * Pe insula Santorini este interzis călăritul măgarilor de către obezi. Cică e insula cu cei mai mulți măgari crăcănați. La noi, pe insula de latinitate, e taman invers: măgarii obezi, cu imunitate, călăresc poporul. * Cheltuielile bugetare cu partidele parlamentare au crescut în 2018 de 20 de ori față de 2015, ajungând de la 6,7 la 180 milioane de lei! Dacă ar crește în același ritm cheltuielile cu educația sau cu sănătatea, ca să exemplificăm cu cenușăresele societății românești, am fi fost o nație de oameni deștepți și sănătoși. Și cu o clasă politică pe măsură. * Oare Mihai Viteazul dădea vreo importanță educației? Ia să deschidem ”Istoria necenzurată a românilor” a lui Adi Sfinteș și-o să ne lămurim, că nu mai putem accepta falsurile istorice. * ”Mihai primește firman de la turci atât pentru el (Transilvania) cât și pentru fiul său, Nicolae Pătrașcu (Țara Românească), dar îl cam deranjează vrăjeala imperialilor, care o dau cotită după cum le erau interesele. Așa că le taie ceapa la nas zicându-le că s-a săturat de laude deșarte, iar cele trei foi de hârtie pe care i le-au trimis, pline de ”otravă, rușine și ocară”, să și le bage undeva, dacă se poate, în sudul corpului omenesc. Acum nu sunt sigur că s-a exprimat chiar atât de plastic la final, dar, după câte-l știu eu, era în stare, că-i plăceau pamfletele la nebunie. Și, pe deasupra, era supărat că imperialii nu-l recunoșteau drept conducătorul Transilvaniei, pe care a cucerit-o cu sabia, ci doar guvernator, și asta, hăt, abia pe 22 septembrie 1600, la exact patru zile după ce o luase în freză la Mirăslău și actul nu valora nici cât hârtia pe care a fost scris.
Dar până atunci mai e de povestit că Mihai n-avea stare. În primăvara anului 1600 intră în Moldova și, din obișnuință, o cucerește după mai multe lupte de mică amploare desfășurate în talciocurile de la Suceava, Bacău și Roman, cu traficanții de papairoase ai lui Ieremia Movilă care, bărbat adevărat, fuge mai tare ca Usain Bolt spre Leșia. Adică spre Polonia, pentru cei care n-au mai fost demult prin Evul Mediu, deși România contemporană oferă toate condițiile.
După 27 mai 1600, Mihai atinge apogeul puterii sale. Ținuturile locuite de români aveau un singur mare conducător care-și făcuse și pohta asta, că, după cum lesne se poate constata, era un mare pofticios. În vara anului 1600 a fost singurul stăpânitor, vorba lui Mircea cel Bătrân, dar lucrul ăsta nu era pe placul polonilor, al imperialilor nici atât, iar turcii nici nu voiau să audă de așa ceva, fiindcă puterea regională i-ar fi deranjat la lingurică. Mai pe înțelesul corporatiștilor, nu suportau concurența.
Deși prestigiul internațional îi crescuse extraordinar de mult, însuși Henric al IV-lea lăudându-l unor gagici că ”românul e foarte tare”, iar publicațiile romane care apăreau, ce coincidență, la Roma, îl ridicau în slăvi, Mihai se confrunta cu veșnica problemă a lipsei paralelor pentru plata mercenarilor. Fiindcă nu-și primiseră lovelele cam demultișor , dar și din obișnuință, ăștia începuseră să prade prin Transilvania. În plus, la 1 septembrie 1600, nemeșii se întorc împotriva lui Mihai, iar pe 18 septembrie, cu sprijinul lui George Basta, îl și înving la Mirăslău. Exact ca în filmul omonim, eroul reușește să scape trecând Mureșul călare, ducând în mâini steagul cel mare al oștirii. Calului nu prea i-a plăcut faza că el a stat mai mult cu capul la fund, dar n-a comentat că i s-a părut că vodă e cam nervos și a preferat să evite vărsarea propriului sânge. Cu domnitorul nu mai erau decât trei cazaci, restul oștirii s-a făcut că n-a observat pe unde a tăiat-o vodă din peisaj.
Oamenii lui Basta fac mari nenorociri la Alba Iulia unde ucid fără milă, dărâmă biserica zidită de Mihai și-l dezgroapă pe Aron Vodă, batjocorindu-i memoria, deși nu era mare lucru de ea. ”O asemenea neomenie n-a fost făcută nici de păgâni”, scria Mihai, fiindcă v-am spus de la început că le avea p-astea cu scrisul.
Întors în Valahia ca să-l înfrunte pe cancelarul polon Jan Zamoisky, care-l adusese în portbagaj pe boșorogul Simion Movilă ca să-l facă băiat de București, este învins la Bucov. Se retrage peste Olt unde, ca să nu-și iasă din mână, mai bate bine niște turci, după care, sfătuindu-se cu colegul de lăcătușerie Valeriu Zgonea, mai face o încercare de recuperare a puterii, dar la Curtea de Argeș pierde la masa verde.
A, nu vă mai spun că boierii îl trădaseră și trecuseră de partea lui Simion Movilă care le garanta averile și viața, fiindcă sunt convins că v-ați prins deja și singuri.” (Va urma, dacă sunteți cuminți)
CONTELE DE MONTE-CRISTO
21 octombrie 2018
Nopți care dor
Nopți lungi, nopți care dor,
nopți în care somnul nu vine,
demonii cotrobăiesc prin suflet,
răul e stăpân peste bine
Gândurile sunt vraiște,
prin ușile inimii sparte
bate crivățul, mai sunt
câțiva pași până la moarte
Peste tot, împrăștiate,
subterfugii, ipoteze false,
curge sângele prin crăpături
din buzele arse
Tot ce s-a spus în cuvinte,
plutește ca un blestem în decor,
universul interior
a fost golit de adevăr
,
Rămân numai nopțile lungi
săbii ascuțite înfipte în coapse,
mirosul de veac reaprins
îneacă în fum trahee, sinapse
La capătul întunericului
ne-așteaptă un scurt circuit,
în care nu se va mai ști
cine pe cine a iubit
Numai câteodată,
râcâind prin cenușă,
tăcerea răscolită
va plânge după ușă
20 octombrie 2018
nopți în care somnul nu vine,
demonii cotrobăiesc prin suflet,
răul e stăpân peste bine
Gândurile sunt vraiște,
prin ușile inimii sparte
bate crivățul, mai sunt
câțiva pași până la moarte
Peste tot, împrăștiate,
subterfugii, ipoteze false,
curge sângele prin crăpături
din buzele arse
Tot ce s-a spus în cuvinte,
plutește ca un blestem în decor,
universul interior
a fost golit de adevăr
,
Rămân numai nopțile lungi
săbii ascuțite înfipte în coapse,
mirosul de veac reaprins
îneacă în fum trahee, sinapse
La capătul întunericului
ne-așteaptă un scurt circuit,
în care nu se va mai ști
cine pe cine a iubit
Numai câteodată,
râcâind prin cenușă,
tăcerea răscolită
va plânge după ușă
20 octombrie 2018
vineri, 19 octombrie 2018
Prin oraș trec cavalerii teutoni
Prin oraș trec cavalerii teutoni
încarcerați în centuri de siguranță,
se izbesc unii de alții, avortoni
condamnați pe viață de prima instanță
Înfășurați în covorul de-asfalt
de celule inimii deloc nu le pasă,
fiare pregătite permanent de asalt,
mirosul de sânge îi duce acasă
Vor construi castele de fum în pustie
s-ascundă copiii din flori,
pe ultimul stâlp sfărâmat de stihie
vor crește bureți otrăvitori
Vor zgudui cosmosul cu grenade,
se va târî ca un șarpe fricos înspre ei,
vor arunca în lumină petarde
devenind, în neant, dumnezei
Și când praful se va așterne de-o palmă
peste negrul izbit de culoare,
iubirea, strivită de glonțul din armă
va pluti în derivă, pe mări murdare
Și atunci umbrele nopții de var
încarcerate-n foi de parcurs,
vor încerca să evadeze-n avatar,
dar nu mai au niciun drept la recurs
19 octombrie 2018
încarcerați în centuri de siguranță,
se izbesc unii de alții, avortoni
condamnați pe viață de prima instanță
Înfășurați în covorul de-asfalt
de celule inimii deloc nu le pasă,
fiare pregătite permanent de asalt,
mirosul de sânge îi duce acasă
Vor construi castele de fum în pustie
s-ascundă copiii din flori,
pe ultimul stâlp sfărâmat de stihie
vor crește bureți otrăvitori
Vor zgudui cosmosul cu grenade,
se va târî ca un șarpe fricos înspre ei,
vor arunca în lumină petarde
devenind, în neant, dumnezei
Și când praful se va așterne de-o palmă
peste negrul izbit de culoare,
iubirea, strivită de glonțul din armă
va pluti în derivă, pe mări murdare
Și atunci umbrele nopții de var
încarcerate-n foi de parcurs,
vor încerca să evadeze-n avatar,
dar nu mai au niciun drept la recurs
19 octombrie 2018
Cer prin suflet prelins
Până la sfârșitul lumii și încă o zi,
până la sfârșitul timpului
și încă o secundă,
și încă o secundă,
te voi iubi
Sabia ta o să-mi pătrundă
ochii, sufletul, inima,
toate amintirile;
știu că n-ai să schițezi niciun gest
și n-o să-ți ridici
dinspre tine
privirile
privirile
Sângele va curge în valuri de sare,
vor cădea în nisip visele,
mă vor sfâșia sălbatice fiare
și s-or hrăni din trupul meu, abisele
Și toate acestea se vor întâmpla
fără să știi
când va cădea
din cerul prin suflet prelins,
din cerul prin suflet prelins,
ultima zi
18 octombrie 2018
Asfințit
Toate drumurile duc spre asfințit,
nu-i nicio îndoială, acolo vom ajunge,
sfâșiați de neputințe, schilodiți,
pete vorbitoare de sânge
Ne va fi sete, ne va fi noapte,
vom adormi în scorbură de om bolnav,
dar ne vom duce destinul în spate
mințindu-ne că nu e grav
Vom întinde mâinile spre orizont,
crengi putrede visându-se aripi ușoare,
cerșind indulgențe, bilete, decont,
călătorii înapoi din viața viitoare
Nimeni nu va răspunde la apel,
asfințitul ne va arde pe rug,
peste sufletele pierdute, așezate-n rastel,
va trece îngerul înhămat la un plug...
18 octombrie 2018
nu-i nicio îndoială, acolo vom ajunge,
sfâșiați de neputințe, schilodiți,
pete vorbitoare de sânge
Ne va fi sete, ne va fi noapte,
vom adormi în scorbură de om bolnav,
dar ne vom duce destinul în spate
mințindu-ne că nu e grav
Vom întinde mâinile spre orizont,
crengi putrede visându-se aripi ușoare,
cerșind indulgențe, bilete, decont,
călătorii înapoi din viața viitoare
Nimeni nu va răspunde la apel,
asfințitul ne va arde pe rug,
peste sufletele pierdute, așezate-n rastel,
va trece îngerul înhămat la un plug...
18 octombrie 2018
joi, 18 octombrie 2018
Poemul buzelor
Buzele tale sângerânde
aruncate în freamăt peste chemarea mea,
pietrele ce ard senzuale
încleștate de pietrele tale,
de uimirea ta,
topesc buzele mele flămânde
agățate de irisul moale
ca un șirag nesfârșit
de mărgele și zale
Buzele tale arzânde
secundele fremătânde,
roșii maci, roșii trandafiri,
surprinși de lumină,
de uimiri,
se agață de surâsuri înrobitoare
ca un gând căutând
disperat și flămând
întâia culoare
Mirarea ne îmbrățișează
și buzele mele, și buzele tale
devin lumini plăpânde,
pătimașe, nefirești, sângerânde,
curcubeie, petale,
șirag nesfârșit de mărgele
și zale
25 februarie 1991
aruncate în freamăt peste chemarea mea,
pietrele ce ard senzuale
încleștate de pietrele tale,
de uimirea ta,
topesc buzele mele flămânde
agățate de irisul moale
ca un șirag nesfârșit
de mărgele și zale
Buzele tale arzânde
secundele fremătânde,
roșii maci, roșii trandafiri,
surprinși de lumină,
de uimiri,
se agață de surâsuri înrobitoare
ca un gând căutând
disperat și flămând
întâia culoare
Mirarea ne îmbrățișează
și buzele mele, și buzele tale
devin lumini plăpânde,
pătimașe, nefirești, sângerânde,
curcubeie, petale,
șirag nesfârșit de mărgele
și zale
25 februarie 1991
Cu fața spre sud
Între noi râul dezgolit
tu, frumoasă ca toarta unei amfore grecești
cu fața întoarsă spre sud
Adie enigmatic vântul,
ud și bătrân ca pământul
Șovăielnice și-nrourate,
aripile păsărilor
străbat aerul învolburate
spre cerul meu nud,
nezărind mâinile tale
norocoase și goale
amestecate cu părul meu ud
Uimite
glasurile noastre nu se aud,
tac îmbrățișate în gânduri,
cutreieră râul, chemarea,
și toate culorile rânduri
26 martie 1991
tu, frumoasă ca toarta unei amfore grecești
cu fața întoarsă spre sud
Adie enigmatic vântul,
ud și bătrân ca pământul
Șovăielnice și-nrourate,
aripile păsărilor
străbat aerul învolburate
spre cerul meu nud,
nezărind mâinile tale
norocoase și goale
amestecate cu părul meu ud
Uimite
glasurile noastre nu se aud,
tac îmbrățișate în gânduri,
cutreieră râul, chemarea,
și toate culorile rânduri
26 martie 1991
marți, 16 octombrie 2018
Iubito, dacă-l vezi pe Dumnezeu...
Când noaptea-ncremenește și universul doarme,
și luna despletită mi se aruncă-n pat,
chiar nici atunci nu spun: adio, arme!
și demonii din suflet cu stele îi combat
Pe front e acalmie, au amorțit ghețarii,
prin sânge se strecoară corăbii de bazalt,
își scutură prea-plinul în trupul meu, arțarii,
tăcerea-i pregătită de marele asalt
Și pacă-i imposibil să nu mori de tot
prin emisfere cerebrale ninse,
e-atât de tragic marele complot
de când spre tine plâng doar mâini întinse
Din întuneric înapoi nu vin
decât acorduri false de lumină,
aștept refresh-ul magic la destin
cu universu-întreg înfipt în splină
Și parcă doare timpul și mi-e greu
s-ajung pe pernă cotropit de vise,
iubito, dacă-l vezi pe Dumnezeu,
să-i spui că mă găsește în abise...
16 octombrie 2018
și luna despletită mi se aruncă-n pat,
chiar nici atunci nu spun: adio, arme!
și demonii din suflet cu stele îi combat
Pe front e acalmie, au amorțit ghețarii,
prin sânge se strecoară corăbii de bazalt,
își scutură prea-plinul în trupul meu, arțarii,
tăcerea-i pregătită de marele asalt
Și pacă-i imposibil să nu mori de tot
prin emisfere cerebrale ninse,
e-atât de tragic marele complot
de când spre tine plâng doar mâini întinse
Din întuneric înapoi nu vin
decât acorduri false de lumină,
aștept refresh-ul magic la destin
cu universu-întreg înfipt în splină
Și parcă doare timpul și mi-e greu
s-ajung pe pernă cotropit de vise,
iubito, dacă-l vezi pe Dumnezeu,
să-i spui că mă găsește în abise...
16 octombrie 2018
luni, 15 octombrie 2018
Să plecăm...
Să plecăm în taină către primăvară
alintați de roua florilor din zori,
împreună suntem clipa cea mai rară,
vântul care-alungă spaimele în nori
Să plecăm, frumoaso, pân nu ne surprinde
toamna încorsetată în frunze amare,
împreună suntem flacăra ce-aprinde
rugul ce ne-îngroapă doar pe noi în mare
Să plecăm aievea zburând peste toate
purtând ca un giulgiu stigmatul iubirii,
să ajungem singuri dincolo de noapte
unde ne-așteaptă, lăcrimând, zefirii
Să plecăm minune fără de adresă,
fără vreo restanță și nimic a spune,
ne-or urma, desigur, îngerii în lesă,
să plecăm, iubito, să plecăm, minune!
28 iulie 1991
alintați de roua florilor din zori,
împreună suntem clipa cea mai rară,
vântul care-alungă spaimele în nori
Să plecăm, frumoaso, pân nu ne surprinde
toamna încorsetată în frunze amare,
împreună suntem flacăra ce-aprinde
rugul ce ne-îngroapă doar pe noi în mare
Să plecăm aievea zburând peste toate
purtând ca un giulgiu stigmatul iubirii,
să ajungem singuri dincolo de noapte
unde ne-așteaptă, lăcrimând, zefirii
Să plecăm minune fără de adresă,
fără vreo restanță și nimic a spune,
ne-or urma, desigur, îngerii în lesă,
să plecăm, iubito, să plecăm, minune!
28 iulie 1991
duminică, 14 octombrie 2018
Te iubesc cum niciodată Dumnezeu nu te-a iubit
Nu mai cad aceleași frunze, nu mai sunt aceiași pași,
nu te mai zăresc, iubito, strecurându-te prin noapte,
viața ne-a legat în lanțuri, suntem ultimii ocnași
ce-și trimit pe ultrascurte miliardele de șoapte
ce-au rămas în așteptare, suspendate între veacuri,
de când am plecat de spaimă să mă-ngrop în alt tărâm,
pentru boala mea din suflet nu există-n lume leacuri,
poate unul înspre altul am putea să ne târâm
Să se-nchidă cercul vieții tot așa cum a început,
cu o lacrimă de nufăr ce-o să cadă-n palma ta,
să-mi fii noaptea de pe urmă, în războaie să-mi fii scut,
doar iubirea peste fire astăzi ne-ar putea salva
Că minunile se-ntâmplă când există adevăr,
când în urma vieții tale au rămas frânturi de înger,
când s-au îngropat în sânge toate nopțile de dor,
și-ai pășit predestinată înapoi prin raiul sincer
Ai căzut ca secerată de-o săgeată de lumină
ce a smuls bucăți de rouă adunate-n ochii triști,
dintr-odată viața noastră a redevenit divină,
eu renasc din toți copacii, tu în rădăcini exiști
Și îmi ești, de bună seamă, ultimul decor tomnatic,
peste care cade bruma înserărilor supreme,
strigă-n mine bucuria ca un cal troian sălbatic,
pune-i șaua și aleargă-l, și de frâu-i nu te teme!
Nu mai e aceeași toamnă, nu mai sunt aceiași zei,
nu mai cad cu disperare peste noi aceleași frunze,
însă poți să te ascunzi ca și-atunci în ochii mei
și să-mi furi cu inocență tot surâsul de pe buze
Lumea a-nceput cu mine și cu tine se sfârșește,
ce-a rămas din nemurire eu la doi am împărțit,
munții inimii cresc repezi, înlunarea ne cerșește,
te iubesc cum niciodată Dumnezeu nu te-a iubit...
14 octombrie 2018
nu te mai zăresc, iubito, strecurându-te prin noapte,
viața ne-a legat în lanțuri, suntem ultimii ocnași
ce-și trimit pe ultrascurte miliardele de șoapte
ce-au rămas în așteptare, suspendate între veacuri,
de când am plecat de spaimă să mă-ngrop în alt tărâm,
pentru boala mea din suflet nu există-n lume leacuri,
poate unul înspre altul am putea să ne târâm
Să se-nchidă cercul vieții tot așa cum a început,
cu o lacrimă de nufăr ce-o să cadă-n palma ta,
să-mi fii noaptea de pe urmă, în războaie să-mi fii scut,
doar iubirea peste fire astăzi ne-ar putea salva
Că minunile se-ntâmplă când există adevăr,
când în urma vieții tale au rămas frânturi de înger,
când s-au îngropat în sânge toate nopțile de dor,
și-ai pășit predestinată înapoi prin raiul sincer
Ai căzut ca secerată de-o săgeată de lumină
ce a smuls bucăți de rouă adunate-n ochii triști,
dintr-odată viața noastră a redevenit divină,
eu renasc din toți copacii, tu în rădăcini exiști
Și îmi ești, de bună seamă, ultimul decor tomnatic,
peste care cade bruma înserărilor supreme,
strigă-n mine bucuria ca un cal troian sălbatic,
pune-i șaua și aleargă-l, și de frâu-i nu te teme!
Nu mai e aceeași toamnă, nu mai sunt aceiași zei,
nu mai cad cu disperare peste noi aceleași frunze,
însă poți să te ascunzi ca și-atunci în ochii mei
și să-mi furi cu inocență tot surâsul de pe buze
Lumea a-nceput cu mine și cu tine se sfârșește,
ce-a rămas din nemurire eu la doi am împărțit,
munții inimii cresc repezi, înlunarea ne cerșește,
te iubesc cum niciodată Dumnezeu nu te-a iubit...
14 octombrie 2018
SĂPTĂMÂNA PE SCURT (141)
Bolovanii agățați de de gâtul Mișcării Naționale * Țuțu și-a rupt prepuțu * Cât cântărește capul lui Kelemen Hunor * Academia de Poliție din Ploiești * Orfani până la capăt * Alt călugăr pedofil * Cea mai lungă cursă cu aeroplanul * Sechestru pe avere * Mititelu și Mititica * Mihai Viteazul apasă pedala de accelerație
Bătălia dintre cei doi președinți interplanetari ai PRM, pe care de altminteri instanțele de judecată nu dau doi bani, a ajuns la faza pe dosare penale. Scorul este 3 la 1. Nici nu contează pentru cine. Ultima comedie umană s-a desfășurat la sediul PRM-Sector 666, pe care l-au spart, pe rând, după care s-au reclamat la Poliție. Ce rușine! Se răsucește Vadim în mormânt văzând cum, citez din marele clasic, ”un butoi de rahat” și, apelez la memoria encefalului minții capului meu, ”un monument de prostie”, batjocoresc ultimele metereze ale luptătorilor patrioți. Acești bolovani agățați de gâtul Mișcării Naționale duc în derizoriu ce a mai rămas din visul frumos. Băieți, predați-vă la prima secție de poliție! Lăsați partidul în pace! Nu-i de voi. Ocupați-vă de ”artmetică”, de traseism politic, sunteți chelneri de bacșișuri mici. Transmiteți voi ceva patrioților români, în afara circului ieftin? Transpirația cabalină și mătreața intelectuală nu se pun. Cămașa naționalismului românesc nu o poate purta orice închipuit. A purtat-o Vadim, cum puteți crede că vi s-ar potrivi? Nu fiți ridicoli, mergeți la Școala de Corecție a Vieții și lăsați-ne în pace, cu durerile noastre. Sunt lupte grele de dus pentru neamul românesc, iar voi mai mult ne încurcați. Poate n-o faceți cu intenție, dar nu vă duce capul. Și, vorba aia, de unde nu e (am spus nu e, nu citiți pe repede înainte), nici Dumnezeu nu cere! * Cică PSD ar fi un partid de maimuțe fiindcă a acceptat toate hachițele lui Dragnea, începând cu propunerea doamnei Servil Shhaideh pentru funcția de premier! Asta spune scamatorul Țuțu, care, cu această fericită ocazie, și-a rupt prepuțu. Încurajat de rezultat, a luat-o la ștangă și pe Olguța. Ba, fiindcă a primit o replică de la un coleg scamator, a încercat să-l posede sălbatic și pe domnul Olguța! Ce-o fi înțeles Țuțuianu din referendumul pentru familia tradițională, Dumnezeu știe! Cât despre Andrușcă, ministrul Economiei de Subzistență, după cercetări aprofundate ale oamenilor de știință de la Găești, a ajuns la concluzia aristotelică, evidentă, de altfel, că nici de curvă masculină n-ar fi bun! Măi, dar răi mai sunt senatorii de Dâmbovița când își pierd virginitatea politică și au chef de niște inundații de scuipați! * La un concurs de profil, un bostan din secuime a cântărit 256 de kg! E aproape la fel de greu precum capul lui Kelemen Hunor! * În România sunt 57 000 de orfani. Nimeni nu vrea să-i înfieze. Nici heterosexualii, nici ceilalți. * O altă față bisericească (sanchi!) a fost descoperită având preocupări diavolești. Derbedeul, care preda muzica la o școală din Constanța, i-a spionat pe băieții de 13 ani în timp ce se schimbau pentru ora de sport și a distribuit imaginile pe rețelele de socializare și desfrâu. Mai mult ca sigur că prea-nefericitul locatar al Episcopiei Tomisului, a fost unul dintre promotorii referendumului pentru familia tradițională. * Trei polițiști din Ploiești au încătușat o tânără țigancă fiindcă vindea câteva legume într-un loc nepermis. Om fi noi în țara lui Caragiale, dar parcă-s prea mulți proști îmbrăcați în haina statului la taclale * O veste cutremurătoare zguduie planeta: Andreei Marin îi place Parisul! Mai rar așa ceva! E ca și cum ar exista oameni cărora le place șaorma cu de toate.* Brigitte s-a rugat în genunchi, lui Dumnezeu (așa zice ea), să nu mai facă sex cu Ilie Năstase. Mă rog, ea pune problema altfel (Doamne-Doamne să-i aducă lui Ilie o femeie care să-l mulțumească), dar ăsta a fost rezultatul. În continuarea narațiunii se înțelege că Cel de Sus i-a trimis și ei un tovarăș de rugăciuni miezonoptice. Vedeți, Dumnezeu nu bate cu parul! * Cea mai lungă cursă cu avionul (peste 19 ore), fără escală, s-a desfășurat între Singapore și New York (11-12 octombrie 2018). Aeroplanul mai putea zbura o oră, dar se plictisiseră piloții. În plus, ajunseseră la destinație. * Propunerea lui Tândală Tudorel pentru șefia DNA, Adina Florea, a primit aviz negativ din partea CSM, în ciuda originii ei sănătoase. Examinatorii au considerat că fiica consilierului județean PSD de Constanța, seamănă prea mult cu doamna Viorica de la Clejani în ceea ce privește înțelegerea meandrelor concretului normelor juridice. ”E invidioși!”, ar fi exclamat la auzul tulburătoarei vești, Notarul Anonim de la Palatul Victoria Socialismului de Cumetrie și Desfrâu. * DNA a pus sechestru pe o parte din averile lui Sebastian Vlădescu și Cristian Boureanu pentru o presupusă mită de vreo 2,4 milioane de euro privind reabilitarea căilor ferate. Nu s-au făcut precizări dacă s-a pus sechestru și pe fosta nevastă a lui Boureanu care, într-un moment de luciditate, a fugit spre orgasm cu nașul de cununie, nimeni altul decât prestidigitatorul financiar Vlădescu. Și dacă au pus sechestru și pe ea, în contul cui va fi trecută paguba? Asta-i întrebarea care nu mă lasă să-mi fac somnul de frumusețe intelectuală. * Când eram mic, că după ultimele descoperiri ale cercetătorilor britanici am fost şi astfel, era o echipă de fotbal care mă făcea să sufăr cumplit pentru că juca mai frumos decât miliţienii mei. Echipa aia minunată se numea Universitatea Craiova şi dădea la Naţională 12-13 jucători la fiecare convocare. I s-a spus Craiova Maxima, dar în anii din urmă a devenit Craiova Minima, după ce doctorul în economie subterană Dinel Staicu, fost miliţian, i-a pasat-o, dincolo de linia ultimilor fundaşi, unui băiat de la galerie, cu nume predestinat, Mititelu. Ăsta, conform proverbului care zice că olteanul dacă nu-i fudul înseamnă că-i extraterestru, a încheiat contracte fabuloase cu unii jucători şi cu tatăl barbugiilor şi a băgat-o-n faliment. La asta au contribuit şi capii Mafiei din fotbalul autohton, Naşul şi Corleone, care au făcut tot ce le-a stat în putinţă să-l lase fără jucătorii mai valoroşi. Se părea că încă o tragedie oltenească se consumase, dar Mititelu reapare spectaculos în scenă la braţul unei primăriţe minione. Mititica Vasilescu şi Adrian Copilul Nebun au promis reinventarea Universului, iar buricul, punctul G cum îl numea Arhimede, va fi exact stadionul ''Ion Oblemenco''. Dar la olteni dragostea nu durează trei ani, nici măcar trei luni, aşa că după scurta vară fierbinte a urmat divorțul. Și au apărut două echipe. Aia autentică, a lui Mititelu, a decedat mortal o vreme, fiind ajutată în acest sens de inimoasa primăriţă, care i-a făcut tot felul de faze de poartă, doar-doar l-o face pe diliman să-i cedeze. Numele şi palmaresul. Dar, conform aceloraşi cercetători britanici formaţi pe filiera Oxford-Dăbuleni-Cambridge-Moţăţei, oltenii au capul tare şi preferă să-l izbească de toţi stâlpii decât să cedeze insistenţelor unei pretinse doamne. Acum, echipa Mititicii, căreia într-un spaţiu al libertăţii i se spunea LOV , e pe cai mari, iar bietul Mititelu se târăște prin Liga a treia, fiind împiedicat până și să evolueze pe stadionul Oblemenco, deși, în vremurile de glorie cheltuiese bani serioși cu întreținerea sa. Acolo evoluează doar echipa lui Rotaru, omul Mititicii după cum clamează Mititelu, care, după cum bine știți, sfidându-se orice urmă de legalitate, a fost înființată și acceptată direct în Liga a doua. Adică a ajuns la facultate, fără să mai treacă și pe la liceu. Totuşi, să nu ne mirăm prea tare, asta-i ţara în care s-a născut Eugen Ionesco, regele teatrului absurd. E adevărat că a fugit de aici mai repede decât Mitriță, dar orișicât, urmele crampoanelor stilistice au rămas. Și-n vremea asta, domnul Mititelu se zbate ca peștele pe uscat. Că, zice el cu-n soi de disperare metafizică, ”Olguța e stăpâna Craiovei”. Parcă numai a Craiovei. Comisia de Supraveghere a SRI ce cusur are? * Doi prezentatori de televiziune, Ema Zeicescu și Claudiu Popa, fostul ei iubit, au fost prinși cu două țigări de canabis asupra lor. Probabil, din cauza știrilor pe care trebuiau să le prezinte, cei doi porumbei au simțit nevoia să mai înfrumusețeze realitatea. * Cam așa s-a întâmplat și cu Mihai Viteazul. Văzând că treaba-i proastă în spațiul carpato-danubiano-hipnotic, ce și-a zis el? ”Ia să schimbăm lucrurile pe ici, pe colo, prin punctele esențiale!” Mocirla dâmbovițeană m-a împiedicat data trecută să vă povestesc până la capăt cum au ieșit turcii din noroiul de la Călugăreni. Așadar, așezați-vă cu picioarele într-un lighean cu apă rece primit ca mită electorală și ascultați acilea! * ”În aceeași noapte de 23 spre 24 august 1595, Mihai ordonă retragerea spre munți că, după cum v-ați obișnuit, după o mare victorie a românilor urma o și mai mare retragere la iarbă verde și miros de rășină. De rășină, subliniez, ca să nu ne auzim vorbe. Acolo urma să sosească și Sigismund Bathory cu ajutorul promis însă ăsta se încurcase la o nuntă; a lui cu Maria Christina, căreia i-ar fi schimbat uleiul de motor și domnitorul valah dacă n-ar fi fost superocupat cu turcăreala. În trecere, oamenii lui Albert Kiraly jefuiesc Bucureștii de s-au crucit, pardon de expresie, turcii când au văzut atâta profesionalism. Tabăra se stabilește la Stoenești în vreme ce turcii se străduiesc să transforme țara în pașalâc. Preschimbă în moschee biserica ”Radu Vodă” din București, fac gesturi similare și la Târgoviște, pun subași (primari) otomani prin țară, fură și jefuiesc mai rău decât lefegiii lui Mihai. Buzoienilor nu le plac turcii și cosesc la o singură strigare vreo 400 de bucăți, lucru care i-a impresionat pe tovarășii acestora care, în semn de respect, pârjolesc niște sate și violează (așa credeau ei) niște petarde care abia așteptaseră prilejul. Cu 37.200 de ostași aduși de Sigismund, bașca 3000 adunați de prin cramele Moldovei de Ștefan Răzvan, Mihai se întoarce călare pe situație și eliberează, între 8 și 20 octombrie 1595, Târgoviștea, Bucureștii și Giurgiu, redând bordeielor patriei peste 8000 de robi. Prada recuperată a fost aproximată la două milioane de galbeni. Căpeteniile lefegiilor s-au îmbogățit și până și cel mai nașpa ostaș avea patru cai la purtător, bașca alte bonusuri de ocazie obținute prin iuțeala de mână și nebăgarea de seamă a altora. Deși după aceste distracții medievale țara era praf, aproape la fel ca în timpul lui Boc, șoul continuă la sud de Dunăre, nu înainte ca distinsul călău să le taie nodul de la cravată dintr-o singură lovitură lui Mitrea de la Hotărani și lui Chisar din Leontești care, conform tradiției boierești, îl trădaseră pe domnitor. Căpitanii lui Mihai, în frunte cu Baba Novac, Velicico și Farcaș, atacă Plevna, Sofia, Babadagul, Vidinul, iar vodă însuși obține victorii la Turnu și la Nicopole. Aici, Mihai ia în serios propunerea pașei de a se împăca vremelnic cu turcii întrucât, după spusele sale, Sigismund era cam dus cu pluta, adică ”nu știe ce face, nici ce vrea”, fiindcă ăla n-a înțeles ce-a vrut să-i spună valahul prin ” să lucrăm serios, nu ca până acum”, că turcii ar fi ” ușor de învins dacă te organizezi bine”.
La 7 ianuarie 1597, Mihai primește steag de domnie de la otomani dar inima lui bătea alături de creștini și, prin urmare, la 30 mai 1598 încheie un tratat cu imperialii conduși de Rudolf al II-lea, căruia îi recunoaște suzeranitatea în schimbul susținerii financiare. De altfel, acesta îi plătea întreținerea a 5000 de lefegii ( 5 taleri de călăreț, 3 taleri pentru un pedestraș), fiindcă, așa cum zicea arhiducele Maximilian, fratele împăratului, Mihai ”a fost zidul și apărarea acestor țări creștine”. Adânc, n-am ce zice, știa să te atingă la coarda sensibilă. Prin urmare, în 1598 trece din nou Dunărea și ajunge până în munții Balcani, după ce i-a dat-o-n goarnă pașei de la Silistra. E adevărat că la Vidin era s-o mierlească, dar l-au salvat, din obișnuință, frații Buzești. Strămută în Valahia vreo 16.000 de țărani bulgari și sârbi că, după atâtea giumbușlucuri pe câmpul de luptă, nu prea mai avea cine să mai muncească celelalte câmpuri, numite și ogoare, când n-avea Mihai treabă pe acolo.Dar situația geopolitică se schimbă din cauza lui Sigismund care renunță, revine și iar renunță, la conducerea Transilvaniei în favoarea vărului său, Andrei Bathory, care închină țara turcilor și, în cârdășie cu Ieremia Movilă, domnul Moldovei, vrea să-l înlăture pe Mihai de la putere, deși acesta-i promisese, formal, credință și ascultare. La început au încercat cu vorba bună dar au fost refuzați politicos: ”nu-mi las nimănui țara și patria”. Evident că în această afacere își băgaseră coada și niște boieri, că altfel n-avea călăul de lucru și ajutorul de șomaj nu se inventase. Totuși, Mihai avea o problemă majoră: n-avea bani să-și plătească mercenarii și, în 1599, ăia cam jefuiau fără milă țara. Și cum tot se ivise propunerea lui Andrei Bathory, se hotărăște să le dea de lucru. Deși primise iar steag de domnie de la turci, al căror om era, paradoxal, la conducerea Transilvaniei, trece munții prin trei locuri diferite (el personal, prin pasul Buzăului) și la 28 octombrie 1599, la Șelimbăr, îi învinge pe unguri. De partea lui Mihai trecuseră și secuii, iar intervenția nunțiului papal Malaspina, trimis de Andrei Bathory în ceasul al doisprezecelea, ca să nu se bată creștinii între ei, a fost apă de ploaie. Zarurile fuseseră aruncate, după cum a spus marele filosof cu breton Victor Pițurcă undeva, cândva... La 1 noiembrie 1599, ca un mare învingător, Mihai intră în Alba Iulia de unde își însușește visteria lui Bathory (aproximativ 200.000 de florini), transportată în 22 de care. Cardinalul a avut soarta lui Calache fiind ucis într-o colibă cu lovituri de topor de niște păstori secui. Capul i-a fost adus plocon lui Mihai într-un sac, ceea ce a impresionat-o pe Doamna Stanca care nu s-a putut stăpâni să-l căinească: ”Săracu popă! Săracu popă!” Ucigașul lui Bathory a fost executat și până și răscoalele țăranilor români, care-și puseseră mari speranțe în Mihai ca fiind de același neam și de aceeași religie cu ei, au fost liniștite, ca să nu zicem înăbușite, că iar îl privim pe marele viteaz cu ochii întredeschiși. E adevărat, n-a intervenit de la început, i-a lăsat să se joace un pic cu focul pe la castelele nobililor, dar până la urmă a făcut-o și p-asta...” Promoușăn:
Măi, mânca-v-aș ochii, ați citit cartea ”Agonie și extaz”? N-ați citit-o? Cum să v-o spun ca să nu vă jignesc, că mă știți cât sunt de delicat: dacă n-ați citit-o până la vârsta asta nu vă mai stricați creșterea, dar nu scăpați episodul următor că tot despre extaz, agonie și iar extaz este vorba. Și, la urmă, ca-n filmele lui Sergiu Nicolaescu, moare personajul principal. Nu știați asta, așa-i? Stați liniștiți că vă spune măndel tot adevărul istoric, nimic nu-mi scapă...
Bătălia dintre cei doi președinți interplanetari ai PRM, pe care de altminteri instanțele de judecată nu dau doi bani, a ajuns la faza pe dosare penale. Scorul este 3 la 1. Nici nu contează pentru cine. Ultima comedie umană s-a desfășurat la sediul PRM-Sector 666, pe care l-au spart, pe rând, după care s-au reclamat la Poliție. Ce rușine! Se răsucește Vadim în mormânt văzând cum, citez din marele clasic, ”un butoi de rahat” și, apelez la memoria encefalului minții capului meu, ”un monument de prostie”, batjocoresc ultimele metereze ale luptătorilor patrioți. Acești bolovani agățați de gâtul Mișcării Naționale duc în derizoriu ce a mai rămas din visul frumos. Băieți, predați-vă la prima secție de poliție! Lăsați partidul în pace! Nu-i de voi. Ocupați-vă de ”artmetică”, de traseism politic, sunteți chelneri de bacșișuri mici. Transmiteți voi ceva patrioților români, în afara circului ieftin? Transpirația cabalină și mătreața intelectuală nu se pun. Cămașa naționalismului românesc nu o poate purta orice închipuit. A purtat-o Vadim, cum puteți crede că vi s-ar potrivi? Nu fiți ridicoli, mergeți la Școala de Corecție a Vieții și lăsați-ne în pace, cu durerile noastre. Sunt lupte grele de dus pentru neamul românesc, iar voi mai mult ne încurcați. Poate n-o faceți cu intenție, dar nu vă duce capul. Și, vorba aia, de unde nu e (am spus nu e, nu citiți pe repede înainte), nici Dumnezeu nu cere! * Cică PSD ar fi un partid de maimuțe fiindcă a acceptat toate hachițele lui Dragnea, începând cu propunerea doamnei Servil Shhaideh pentru funcția de premier! Asta spune scamatorul Țuțu, care, cu această fericită ocazie, și-a rupt prepuțu. Încurajat de rezultat, a luat-o la ștangă și pe Olguța. Ba, fiindcă a primit o replică de la un coleg scamator, a încercat să-l posede sălbatic și pe domnul Olguța! Ce-o fi înțeles Țuțuianu din referendumul pentru familia tradițională, Dumnezeu știe! Cât despre Andrușcă, ministrul Economiei de Subzistență, după cercetări aprofundate ale oamenilor de știință de la Găești, a ajuns la concluzia aristotelică, evidentă, de altfel, că nici de curvă masculină n-ar fi bun! Măi, dar răi mai sunt senatorii de Dâmbovița când își pierd virginitatea politică și au chef de niște inundații de scuipați! * La un concurs de profil, un bostan din secuime a cântărit 256 de kg! E aproape la fel de greu precum capul lui Kelemen Hunor! * În România sunt 57 000 de orfani. Nimeni nu vrea să-i înfieze. Nici heterosexualii, nici ceilalți. * O altă față bisericească (sanchi!) a fost descoperită având preocupări diavolești. Derbedeul, care preda muzica la o școală din Constanța, i-a spionat pe băieții de 13 ani în timp ce se schimbau pentru ora de sport și a distribuit imaginile pe rețelele de socializare și desfrâu. Mai mult ca sigur că prea-nefericitul locatar al Episcopiei Tomisului, a fost unul dintre promotorii referendumului pentru familia tradițională. * Trei polițiști din Ploiești au încătușat o tânără țigancă fiindcă vindea câteva legume într-un loc nepermis. Om fi noi în țara lui Caragiale, dar parcă-s prea mulți proști îmbrăcați în haina statului la taclale * O veste cutremurătoare zguduie planeta: Andreei Marin îi place Parisul! Mai rar așa ceva! E ca și cum ar exista oameni cărora le place șaorma cu de toate.* Brigitte s-a rugat în genunchi, lui Dumnezeu (așa zice ea), să nu mai facă sex cu Ilie Năstase. Mă rog, ea pune problema altfel (Doamne-Doamne să-i aducă lui Ilie o femeie care să-l mulțumească), dar ăsta a fost rezultatul. În continuarea narațiunii se înțelege că Cel de Sus i-a trimis și ei un tovarăș de rugăciuni miezonoptice. Vedeți, Dumnezeu nu bate cu parul! * Cea mai lungă cursă cu avionul (peste 19 ore), fără escală, s-a desfășurat între Singapore și New York (11-12 octombrie 2018). Aeroplanul mai putea zbura o oră, dar se plictisiseră piloții. În plus, ajunseseră la destinație. * Propunerea lui Tândală Tudorel pentru șefia DNA, Adina Florea, a primit aviz negativ din partea CSM, în ciuda originii ei sănătoase. Examinatorii au considerat că fiica consilierului județean PSD de Constanța, seamănă prea mult cu doamna Viorica de la Clejani în ceea ce privește înțelegerea meandrelor concretului normelor juridice. ”E invidioși!”, ar fi exclamat la auzul tulburătoarei vești, Notarul Anonim de la Palatul Victoria Socialismului de Cumetrie și Desfrâu. * DNA a pus sechestru pe o parte din averile lui Sebastian Vlădescu și Cristian Boureanu pentru o presupusă mită de vreo 2,4 milioane de euro privind reabilitarea căilor ferate. Nu s-au făcut precizări dacă s-a pus sechestru și pe fosta nevastă a lui Boureanu care, într-un moment de luciditate, a fugit spre orgasm cu nașul de cununie, nimeni altul decât prestidigitatorul financiar Vlădescu. Și dacă au pus sechestru și pe ea, în contul cui va fi trecută paguba? Asta-i întrebarea care nu mă lasă să-mi fac somnul de frumusețe intelectuală. * Când eram mic, că după ultimele descoperiri ale cercetătorilor britanici am fost şi astfel, era o echipă de fotbal care mă făcea să sufăr cumplit pentru că juca mai frumos decât miliţienii mei. Echipa aia minunată se numea Universitatea Craiova şi dădea la Naţională 12-13 jucători la fiecare convocare. I s-a spus Craiova Maxima, dar în anii din urmă a devenit Craiova Minima, după ce doctorul în economie subterană Dinel Staicu, fost miliţian, i-a pasat-o, dincolo de linia ultimilor fundaşi, unui băiat de la galerie, cu nume predestinat, Mititelu. Ăsta, conform proverbului care zice că olteanul dacă nu-i fudul înseamnă că-i extraterestru, a încheiat contracte fabuloase cu unii jucători şi cu tatăl barbugiilor şi a băgat-o-n faliment. La asta au contribuit şi capii Mafiei din fotbalul autohton, Naşul şi Corleone, care au făcut tot ce le-a stat în putinţă să-l lase fără jucătorii mai valoroşi. Se părea că încă o tragedie oltenească se consumase, dar Mititelu reapare spectaculos în scenă la braţul unei primăriţe minione. Mititica Vasilescu şi Adrian Copilul Nebun au promis reinventarea Universului, iar buricul, punctul G cum îl numea Arhimede, va fi exact stadionul ''Ion Oblemenco''. Dar la olteni dragostea nu durează trei ani, nici măcar trei luni, aşa că după scurta vară fierbinte a urmat divorțul. Și au apărut două echipe. Aia autentică, a lui Mititelu, a decedat mortal o vreme, fiind ajutată în acest sens de inimoasa primăriţă, care i-a făcut tot felul de faze de poartă, doar-doar l-o face pe diliman să-i cedeze. Numele şi palmaresul. Dar, conform aceloraşi cercetători britanici formaţi pe filiera Oxford-Dăbuleni-Cambridge-Moţăţei, oltenii au capul tare şi preferă să-l izbească de toţi stâlpii decât să cedeze insistenţelor unei pretinse doamne. Acum, echipa Mititicii, căreia într-un spaţiu al libertăţii i se spunea LOV , e pe cai mari, iar bietul Mititelu se târăște prin Liga a treia, fiind împiedicat până și să evolueze pe stadionul Oblemenco, deși, în vremurile de glorie cheltuiese bani serioși cu întreținerea sa. Acolo evoluează doar echipa lui Rotaru, omul Mititicii după cum clamează Mititelu, care, după cum bine știți, sfidându-se orice urmă de legalitate, a fost înființată și acceptată direct în Liga a doua. Adică a ajuns la facultate, fără să mai treacă și pe la liceu. Totuşi, să nu ne mirăm prea tare, asta-i ţara în care s-a născut Eugen Ionesco, regele teatrului absurd. E adevărat că a fugit de aici mai repede decât Mitriță, dar orișicât, urmele crampoanelor stilistice au rămas. Și-n vremea asta, domnul Mititelu se zbate ca peștele pe uscat. Că, zice el cu-n soi de disperare metafizică, ”Olguța e stăpâna Craiovei”. Parcă numai a Craiovei. Comisia de Supraveghere a SRI ce cusur are? * Doi prezentatori de televiziune, Ema Zeicescu și Claudiu Popa, fostul ei iubit, au fost prinși cu două țigări de canabis asupra lor. Probabil, din cauza știrilor pe care trebuiau să le prezinte, cei doi porumbei au simțit nevoia să mai înfrumusețeze realitatea. * Cam așa s-a întâmplat și cu Mihai Viteazul. Văzând că treaba-i proastă în spațiul carpato-danubiano-hipnotic, ce și-a zis el? ”Ia să schimbăm lucrurile pe ici, pe colo, prin punctele esențiale!” Mocirla dâmbovițeană m-a împiedicat data trecută să vă povestesc până la capăt cum au ieșit turcii din noroiul de la Călugăreni. Așadar, așezați-vă cu picioarele într-un lighean cu apă rece primit ca mită electorală și ascultați acilea! * ”În aceeași noapte de 23 spre 24 august 1595, Mihai ordonă retragerea spre munți că, după cum v-ați obișnuit, după o mare victorie a românilor urma o și mai mare retragere la iarbă verde și miros de rășină. De rășină, subliniez, ca să nu ne auzim vorbe. Acolo urma să sosească și Sigismund Bathory cu ajutorul promis însă ăsta se încurcase la o nuntă; a lui cu Maria Christina, căreia i-ar fi schimbat uleiul de motor și domnitorul valah dacă n-ar fi fost superocupat cu turcăreala. În trecere, oamenii lui Albert Kiraly jefuiesc Bucureștii de s-au crucit, pardon de expresie, turcii când au văzut atâta profesionalism. Tabăra se stabilește la Stoenești în vreme ce turcii se străduiesc să transforme țara în pașalâc. Preschimbă în moschee biserica ”Radu Vodă” din București, fac gesturi similare și la Târgoviște, pun subași (primari) otomani prin țară, fură și jefuiesc mai rău decât lefegiii lui Mihai. Buzoienilor nu le plac turcii și cosesc la o singură strigare vreo 400 de bucăți, lucru care i-a impresionat pe tovarășii acestora care, în semn de respect, pârjolesc niște sate și violează (așa credeau ei) niște petarde care abia așteptaseră prilejul. Cu 37.200 de ostași aduși de Sigismund, bașca 3000 adunați de prin cramele Moldovei de Ștefan Răzvan, Mihai se întoarce călare pe situație și eliberează, între 8 și 20 octombrie 1595, Târgoviștea, Bucureștii și Giurgiu, redând bordeielor patriei peste 8000 de robi. Prada recuperată a fost aproximată la două milioane de galbeni. Căpeteniile lefegiilor s-au îmbogățit și până și cel mai nașpa ostaș avea patru cai la purtător, bașca alte bonusuri de ocazie obținute prin iuțeala de mână și nebăgarea de seamă a altora. Deși după aceste distracții medievale țara era praf, aproape la fel ca în timpul lui Boc, șoul continuă la sud de Dunăre, nu înainte ca distinsul călău să le taie nodul de la cravată dintr-o singură lovitură lui Mitrea de la Hotărani și lui Chisar din Leontești care, conform tradiției boierești, îl trădaseră pe domnitor. Căpitanii lui Mihai, în frunte cu Baba Novac, Velicico și Farcaș, atacă Plevna, Sofia, Babadagul, Vidinul, iar vodă însuși obține victorii la Turnu și la Nicopole. Aici, Mihai ia în serios propunerea pașei de a se împăca vremelnic cu turcii întrucât, după spusele sale, Sigismund era cam dus cu pluta, adică ”nu știe ce face, nici ce vrea”, fiindcă ăla n-a înțeles ce-a vrut să-i spună valahul prin ” să lucrăm serios, nu ca până acum”, că turcii ar fi ” ușor de învins dacă te organizezi bine”.
La 7 ianuarie 1597, Mihai primește steag de domnie de la otomani dar inima lui bătea alături de creștini și, prin urmare, la 30 mai 1598 încheie un tratat cu imperialii conduși de Rudolf al II-lea, căruia îi recunoaște suzeranitatea în schimbul susținerii financiare. De altfel, acesta îi plătea întreținerea a 5000 de lefegii ( 5 taleri de călăreț, 3 taleri pentru un pedestraș), fiindcă, așa cum zicea arhiducele Maximilian, fratele împăratului, Mihai ”a fost zidul și apărarea acestor țări creștine”. Adânc, n-am ce zice, știa să te atingă la coarda sensibilă. Prin urmare, în 1598 trece din nou Dunărea și ajunge până în munții Balcani, după ce i-a dat-o-n goarnă pașei de la Silistra. E adevărat că la Vidin era s-o mierlească, dar l-au salvat, din obișnuință, frații Buzești. Strămută în Valahia vreo 16.000 de țărani bulgari și sârbi că, după atâtea giumbușlucuri pe câmpul de luptă, nu prea mai avea cine să mai muncească celelalte câmpuri, numite și ogoare, când n-avea Mihai treabă pe acolo.Dar situația geopolitică se schimbă din cauza lui Sigismund care renunță, revine și iar renunță, la conducerea Transilvaniei în favoarea vărului său, Andrei Bathory, care închină țara turcilor și, în cârdășie cu Ieremia Movilă, domnul Moldovei, vrea să-l înlăture pe Mihai de la putere, deși acesta-i promisese, formal, credință și ascultare. La început au încercat cu vorba bună dar au fost refuzați politicos: ”nu-mi las nimănui țara și patria”. Evident că în această afacere își băgaseră coada și niște boieri, că altfel n-avea călăul de lucru și ajutorul de șomaj nu se inventase. Totuși, Mihai avea o problemă majoră: n-avea bani să-și plătească mercenarii și, în 1599, ăia cam jefuiau fără milă țara. Și cum tot se ivise propunerea lui Andrei Bathory, se hotărăște să le dea de lucru. Deși primise iar steag de domnie de la turci, al căror om era, paradoxal, la conducerea Transilvaniei, trece munții prin trei locuri diferite (el personal, prin pasul Buzăului) și la 28 octombrie 1599, la Șelimbăr, îi învinge pe unguri. De partea lui Mihai trecuseră și secuii, iar intervenția nunțiului papal Malaspina, trimis de Andrei Bathory în ceasul al doisprezecelea, ca să nu se bată creștinii între ei, a fost apă de ploaie. Zarurile fuseseră aruncate, după cum a spus marele filosof cu breton Victor Pițurcă undeva, cândva... La 1 noiembrie 1599, ca un mare învingător, Mihai intră în Alba Iulia de unde își însușește visteria lui Bathory (aproximativ 200.000 de florini), transportată în 22 de care. Cardinalul a avut soarta lui Calache fiind ucis într-o colibă cu lovituri de topor de niște păstori secui. Capul i-a fost adus plocon lui Mihai într-un sac, ceea ce a impresionat-o pe Doamna Stanca care nu s-a putut stăpâni să-l căinească: ”Săracu popă! Săracu popă!” Ucigașul lui Bathory a fost executat și până și răscoalele țăranilor români, care-și puseseră mari speranțe în Mihai ca fiind de același neam și de aceeași religie cu ei, au fost liniștite, ca să nu zicem înăbușite, că iar îl privim pe marele viteaz cu ochii întredeschiși. E adevărat, n-a intervenit de la început, i-a lăsat să se joace un pic cu focul pe la castelele nobililor, dar până la urmă a făcut-o și p-asta...” Promoușăn:
Măi, mânca-v-aș ochii, ați citit cartea ”Agonie și extaz”? N-ați citit-o? Cum să v-o spun ca să nu vă jignesc, că mă știți cât sunt de delicat: dacă n-ați citit-o până la vârsta asta nu vă mai stricați creșterea, dar nu scăpați episodul următor că tot despre extaz, agonie și iar extaz este vorba. Și, la urmă, ca-n filmele lui Sergiu Nicolaescu, moare personajul principal. Nu știați asta, așa-i? Stați liniștiți că vă spune măndel tot adevărul istoric, nimic nu-mi scapă...
CONTELE DE MONTE-CRISTO
14 octombrie 2018
joi, 11 octombrie 2018
Ochii mei plângând
Noapte îmi trece prin cuget,
în marș,
la mine în suflet
locuiește un ocnaș
Nu e nimeni
pe aleile pustii,
nu mai știu nimic de tine,
nici tu nu mai știi
Refren:
De ce ai plecat
fără un cuvânt,
tu nu ai văzut
ochii mei plângând?
Ploaia-mi acoperă ochii
se îneacă retina,
și-o mână nevăzută
îmi stinge lumina
Te caut în golul din jur,
dar nu mai ești,
te-ai întors, iubito,
la tine-n povești
Refren:
De ce ai plecat
fără un cuvânt,
tu nu ai văzut
ochii mei plângând?
17 octombrie 1991
în marș,
la mine în suflet
locuiește un ocnaș
Nu e nimeni
pe aleile pustii,
nu mai știu nimic de tine,
nici tu nu mai știi
Refren:
De ce ai plecat
fără un cuvânt,
tu nu ai văzut
ochii mei plângând?
Ploaia-mi acoperă ochii
se îneacă retina,
și-o mână nevăzută
îmi stinge lumina
Te caut în golul din jur,
dar nu mai ești,
te-ai întors, iubito,
la tine-n povești
Refren:
De ce ai plecat
fără un cuvânt,
tu nu ai văzut
ochii mei plângând?
17 octombrie 1991
miercuri, 10 octombrie 2018
Stând strâmb și judecând altfel
Să stăm puțin și să gândim:
de ce ești tu așa de tristă
și așa de frumoasă
cum nu se mai există?
Eu nu sunt un erou
că te-aș lua și te-aș pune în locul meu;
nu sunt nici cu poziția socială avansată
să te simți ignorată
Să stăm strâmb și să judecăm drept:
de-atâtea mii de ani te-aștept
Când toamna de furtuni se îndoaie,
vino, iubito, să dansăm în ploaie...
11 octombrie 1991
de ce ești tu așa de tristă
și așa de frumoasă
cum nu se mai există?
Eu nu sunt un erou
că te-aș lua și te-aș pune în locul meu;
nu sunt nici cu poziția socială avansată
să te simți ignorată
Să stăm strâmb și să judecăm drept:
de-atâtea mii de ani te-aștept
Când toamna de furtuni se îndoaie,
vino, iubito, să dansăm în ploaie...
11 octombrie 1991
Poveste simplă
Ți-am întâlnit ochii întâmplător
în acea risipire de seară,
și-au trecut peste mine
toate trenurile din gară
Și caii tinereții, liberi,
ce pășteau cerul albastru din pustă
au trecut în galop
pe cărarea inimii-îngustă
Tu împărțeai norocul la doi,
și, de atâta uimire,
am devenit prizonier
risipitoarei de iubire
Nu mai știam de unde vii
sau cine ești,
copleșit de căderea
ireală-n povești
Toamna aceea umbla
în cele mai scurte rochii,
dar eu îți sărutam, iubito,
sufletul crud, tâmplele, ochii...
10 octombrie 1991/10 octombrie 2018
în acea risipire de seară,
și-au trecut peste mine
toate trenurile din gară
Și caii tinereții, liberi,
ce pășteau cerul albastru din pustă
au trecut în galop
pe cărarea inimii-îngustă
Tu împărțeai norocul la doi,
și, de atâta uimire,
am devenit prizonier
risipitoarei de iubire
Nu mai știam de unde vii
sau cine ești,
copleșit de căderea
ireală-n povești
Toamna aceea umbla
în cele mai scurte rochii,
dar eu îți sărutam, iubito,
sufletul crud, tâmplele, ochii...
10 octombrie 1991/10 octombrie 2018
marți, 9 octombrie 2018
Cui să-i spun că mă doare...
Trece timpul prin mine ca un glonț,
golul din jur se lărgește mai tare,
plânge-n batistă floarea de colț,
cui să-i spun că mă doare?
Năvălesc nostalgiile prin perdea,
noaptea din suflet se face mai mare,
nu mai știu ce se-ntâmplă cu ea,
cui să-i spun că mă doare?
Mă caută oameni loviți de probleme,
să-i ajut pe toți nu-s în stare,
viața mă ține în cleme,
cui să-i spun că mă doare?
Simt Patria cum se stinge ușor,
de jur împrejur e numai trădare,
de-o lume normală mi-e dor,
cui să-i spun că mă doare?
Încerc să fac față privind înainte,
corabia mută se zbate pe mare,
mușc ca un leu din cuvinte,
cui să-i spun că mă doare?
Va veni iarna cu viscole reci,
giulgiul s-o-ntinde nevrotic pe zare,
lupi fioroși vor pândi pe poteci,
cui să-i spun că mă doare?
Voi aprinde pe creste un rug,
din stele dinadins căzătoare,
din mine nu pot ca să fug,
cui să-i spun că mă doare?
De-o să scap de imperii de ger,
cu iubirea ce-n suflet nu-mi moare,
încuiat într-un petec de cer,
cui să-i spun că mă doare?
Ne așteaptă pe câmpul cu maci
o lumină strivită-n uitare;
până când în vis te prefaci
cui să-i spun că mă doare?
Și prevăd că-ntr-o zi, mai curând,
voi rămâne un gând în mișcare,
copilul de rouă-i plăpând,
cui să-i spun că mă doare?
Când flacăra zilei înapoi s-o prelinge
prin secunda voit călătoare,
tăcerea din nou va învinge,
cui să-i spun că mă doare?
Lângă mine copacii au plâns
de atâta-întuneric și sare,
ce-am făcut nu a fost de ajuns,
cui să-i spun că mă doare?
Așteptați-mă-n răsărit,
voi veni din plecări viitoare,
pentru tot ce iubesc și-am iubit,
cui să-i spun că mă doare?
Mă găsiți negreșit în tranșee,
din rever îmi va crește o floare,
nu vei fi lângă mine, femeie,
cui să-i spun că mă doare?
9 octombrie 2018
golul din jur se lărgește mai tare,
plânge-n batistă floarea de colț,
cui să-i spun că mă doare?
Năvălesc nostalgiile prin perdea,
noaptea din suflet se face mai mare,
nu mai știu ce se-ntâmplă cu ea,
cui să-i spun că mă doare?
Mă caută oameni loviți de probleme,
să-i ajut pe toți nu-s în stare,
viața mă ține în cleme,
cui să-i spun că mă doare?
Simt Patria cum se stinge ușor,
de jur împrejur e numai trădare,
de-o lume normală mi-e dor,
cui să-i spun că mă doare?
Încerc să fac față privind înainte,
corabia mută se zbate pe mare,
mușc ca un leu din cuvinte,
cui să-i spun că mă doare?
Va veni iarna cu viscole reci,
giulgiul s-o-ntinde nevrotic pe zare,
lupi fioroși vor pândi pe poteci,
cui să-i spun că mă doare?
Voi aprinde pe creste un rug,
din stele dinadins căzătoare,
din mine nu pot ca să fug,
cui să-i spun că mă doare?
De-o să scap de imperii de ger,
cu iubirea ce-n suflet nu-mi moare,
încuiat într-un petec de cer,
cui să-i spun că mă doare?
Ne așteaptă pe câmpul cu maci
o lumină strivită-n uitare;
până când în vis te prefaci
cui să-i spun că mă doare?
Și prevăd că-ntr-o zi, mai curând,
voi rămâne un gând în mișcare,
copilul de rouă-i plăpând,
cui să-i spun că mă doare?
Când flacăra zilei înapoi s-o prelinge
prin secunda voit călătoare,
tăcerea din nou va învinge,
cui să-i spun că mă doare?
Lângă mine copacii au plâns
de atâta-întuneric și sare,
ce-am făcut nu a fost de ajuns,
cui să-i spun că mă doare?
Așteptați-mă-n răsărit,
voi veni din plecări viitoare,
pentru tot ce iubesc și-am iubit,
cui să-i spun că mă doare?
Mă găsiți negreșit în tranșee,
din rever îmi va crește o floare,
nu vei fi lângă mine, femeie,
cui să-i spun că mă doare?
9 octombrie 2018
Abonați-vă la:
Postări (Atom)