Am strigat după tine...

Am strigat după tine într-un somn dureros,
dar n-ai auzit copleșită de probleme,
fugiseră demonii cu omul frumos,
mi-a răspuns amintirea: nu te mai teme!

Ecoul n-o să se-ntoarcă în golul din jur,
n-or să-ți cadă aripile de ceară în mare,
de atâta uitare ambalată-n sperjur
o să-ți desenezi pe aer un soare

O să te încălzești când e iarnă și copacii îngheață,
când morții tremură îmbrățișați de frig,
ești condamnat să rătăcești pe viață,
să nu răspunzi când dinlăuntrul strig

Și totuși am strigat după tine în somn
de-au căzut toate stelele-n mare,
și m-a strivit un ochi enorm
coborât de la tine din soare


29 noiembrie 2018

Ce trist e Sfântul Centenar

Cucuta fierbe-n ultimul pahar,
la mine-n suflet viscolește crunt,
ce trist e Sfântul Centenar
și mă întreb dacă-n realitate sunt

adevărate aceste zbateri false,
acest convoi al sufletelor mici,
dacă le pasă inimilor arse
ce se întâmplă-ntr-adevăr aici

E-o deznădejde indecent mascată
de manipulatori tocmiți să râdă,
întreaga emisferă e drogată,
societatea-i râncedă și hâdă

Nu mai există sentimentul magic
al unității dintre frați, 
trăim doar în registrul tragic
conduși de-acești descreierați

Întreaga clasă socială-i stinsă,
nu se aprinde nicăieri vreun bec,
stă mâna pe trăgaci întinsă
și înaintăm spre cer cu pași de melc

Pe tron stau odioșii care latră
lozinci împrumutate de la ruși,
ne-îngroapă existența-n munți de piatră
și Europei plângem pe la uși

Popor fixat pe crucea-ntemeierii
ne-am smuls din cuie devenind nomad,
nu se mai știe ceasul reînvierii
și toate relele pe capul nostru cad

Goniți prin țări străine după muncă,
le suntem slugi vulgarilor patroni,
se taie-n suflet rana mai adâncă,
suntem nucleul părăsit de-atomi

Și-n vreme ce copiii mor acasă
de dorul bunilor părinți,
în țara mea, din toate mai frumoasă,
îmi ies ca un nebun din minți

Că nu se poate s-acceptăm pe veci
batjocura ce din străini ne vine,
Siberiile astea mult prea reci
își fac sălaș cu furie în mine

Să ne trezim, nu e târziu de tot,
să smulgem iedera otrăvitoare,
să scoatem țara din complot, 
să facem România Mare!

Să ardem putregaiul ce-a crescut
până la grindă și ne tot sufocă,
mai bine să pierim acum sub scut
decât să acceptăm iar starea ce-o invocă

toți ticăloșii ce s-au perindat
pe la palatele imense-ale rușinii,
destinul românesc e-antedatat,
o știu de două mii de ani creștinii

Să facem săbii, să le ascuțim,
și să pornim spre noi cu demnitate,
tu, Românie, știi cât te iubim
din jugul umilinței noi te-am scoate

Paharul ultim de otravă-amară
de trebuie în locul tău îl beau,
să înflorești din nou, să-ți fie vară,
și ca un rob în brațe-ntins să-ți stau

E Centenarul! strigă-n silă hoții,
și-n toată țara lămpile sunt stinse,
doar în ospicii cântă mafioții;
și-i singur Dumnezeu pe drumuri ninse...


27 noiembrie 2018

Îmi ești așa de dragă, Țara mea!

Ninge cu oase albastre din cer
peste ce-a mai rămas din Unire,
prin imperii încastrate în ger
curge un râu dezghețat de iubire

La Alba-n cetate se strâng la un loc,
coborâți din altare, românii,
dezastrul s-a-ncheiat cu noroc,
războiul își stinge tăciunii

Nimeni nu știe ce miracole rare
se pot întâmpla de iubești,
să trăiești într-o Românie mai mare,
coborâtă abrupt din povești

E întâi Decembrie în suflet
când Dumnezeu pe scara ta coboară,
să fim uniți în vise și în cuget
și nicio hidră nu ne mai doboară!

Cât poți să fii pe lume de frumoasă!
ești mai frumoasă ca o stea,
întoarce-te din pribegie-acasă,
că-mi ești așa de dragă, Țara mea!

27 noiembrie 2018

Odisee

Nu vă mai amăgiți, nu-i pasă nimănui
dacă vă doare sufletul, dacă mai greu vă este,
de mai puteți să-i bateți inimii un cui
și nu vă mai întoarceți în poveste

Sunteți atât de singuri pe pământ
că v-ați mira dacă se sparge splina,
nu sunteți decât pulbere în vânt
tot căutând, de dor de voi, lumina

Nu mai răniți, zdrobiți fiind de monștri,
nu mai plecați din voi pe alte hărți,
și nu-i mai prigoniți pe-ai noștri,
hai să-nviem definitiv din morți

Hai să-ncheiem tratatele de pace,
ca să putem în tihnă a ne iubi,
când inima în vise se desface
albastrul gândului ne va izbi

Și se vor aduna în zare curcubeie
la care încă desenează Dumnezeu,
și vom rămâne solitari, femeie,
deasupra sufletului meu

Dă-mi mâna ca o aripă de sticlă
să-mi tai din deznădejde câte-o stea,
și poate, sugrumată de risipă,
o să mă vezi în ceașca de cafea

Cum dau alarma, poate-or să m-audă
toți surzii înhămați la viață,
și dup-această odisee crudă
vom trece nevăzuți prin ceață...

25 noiembrie 2018

Iubito, te rog să nu mă omori

Mă-ntreb când m-apasă durerile vechi,
ce s-a-ntâmplat cu mine atunci,
când te iubeam mai mult decât lumina,
cum de te-am lăsat, îngere, în genunchi?

Ce lașități mi-au lovit sufletul
de am putut să nu mai fiu o clipă eu,
de te-ai zbătut pe lampa stinsă
la întâmplare de un zeu

Te-am căutat prin mine ca un orb
dar n-ai vrut să mă vezi, după tejghea,
mă doare sufletul de rob,
iubita mea

N-am înțeles cum anii trec
și-n lașitățile postume,
tu ai tăcut, eu am tăcut,
și-am devenit statui de hume

Și s-a dus ca o spaimă lumina
și-a durut demersul suprem,
până când, din alge, străina
s-a-ntrupat într-o patimă crem

Și-n secunda aceea lumească
dintr-odată am înțeles cine sunt,
pereche dumnezeiească
spulberată de vânt

Mă-ntreb de doare prea tare
plecarea din tristețe în noi, 
corabia noastră, zdrobită de mare,
ne strigă, străina, din nou, pe-amândoi

Să nu întârziem peste măsură,
pe insulă timpul expiră în zori,
îngerii trag din greu la trăsură,
iubito, te rog, să nu mă omori...


25 noiembrie 2018

Să știi că doar de tine îmi e dor

S-atâtea griji, s-atâtea porți
prin care trebuie să trecem triști,
că m-aș scula, iubita mea, din morți
prea-fericit că mai exiști

La fiecare colț de suflet
de strajă stau statui de var,
și mă opresc, și singur cuget,
de ce apusul e amar...

Că te iubesc ca la-nceput
când ochii ninși știai să-i bei,
și-ntregul meu aprins trecut
stătea sub semnul: fă ce vrei!

Prea multe semne de-ntrebare,
prea multe sadice  opreliști,
și înserările amare
sunt copleșite de priveliști

S-atâtea ziduri ridicate-n față,
 s-atâtea stele pe catarg,
de-ți trebuie, îți dau ce-a mai rămas din viață,
de țărmul nopții, dacă vrei, mă sparg

Să poți călca supremă înainte, 
să nu îți pese dacă am să mor,
să locuiești la mine-n minte
să știi că doar de tine îmi e dor...


25 noiembrie 2018

De dorul tău de un mileniu plâng

Afară soarele mă cheamă
să-nvingem împeună acest frig,
poate ieșim cumva din dramă,
mă doare sufletul și strig

Dar nu-mi răspunde nicio umbră, 
de dor de tine nu aud,
și viața-i o-ntâmplare sumbră,
eu-Polul Nord, tu-Polul Sud 

Sunt ca un tren de marfă vechi
trecut de ultimul macaz,
îmi sună deznădejdea în urechi
și lacrima-i stăpână pe obraz

În inimă cuțitele-s acasă,
ca un arici în mine mă tot strâng,
pe unde ești, iubita mea frumoasă,
de dorul tău de un mileniu plâng...

25 noiembrie 2018

Dureri înăbușite

M-apasă universul pe creștet
cu palmele răsfirate, 
sufletul se dezbracă 
până la jumătate

Trec prin retină psihoze,
timpul mă leagă în lanțuri,
unde-i copilul din poze?
soldatul din șanțuri?

Unde-i tânărul domn
risipindu-se-n vise?
nopți lungi de nesomn,
călătorii interzise

Diminețile cad perpendicular
peste trupul de fum,
unde ești bunul meu avatar?
sunt singur pe drum

M-apasă universul pe creștet
cu ochi de bazalt,
care e drumul, Doamne,
spre celălalt?



25 noiembrie 2018

SĂPTĂMÂNA PE SCURT (147)

Un veac de singurătate istorică * Tradiții ungurești * Trei zile lucrătoare * Rotația cadrelor * Hoțul de la Malu Spart * Nazistul și sclemberistul * Klaus, Klaus, iar te joci de-a Mickey Mouse! * Reparați-l pe Busu! * Un jeg cu pretenții: Sabin Gherman * Viorica ia atitudine * Cine este Cozmin Gușă? * Nemulțumirile Gabrielei * Ilie Năstase, ultimul set? * Radu Șerban și alții (2)


La 100 de ani de la miracolul înfăptuirii României Mari, țara e în genunchi. Deposedată de bunurile ei, părăsită de cei mai activi dintre cetățeni, infestată de politicienii bolnavi de cleptomanie, România se zbate să supraviețuiască propriei biografii. Nu mai e mare demult și nici fericită nu mai e. Basarabia, Bucovina și alte părți din trupul țării sunt lacrimi ce se preling pe obrazul gros al Europei. Cinci milioane de români pribegesc prin lume în căutarea supraviețuirii în timp ce în spațiul carpato-danubiano-mafiotic prosperă afacerile oneroase, multe dintre ele potrivnice interesului național. Străinii veniți aici cu buzunarele goale s-au îmbogățit din sudoarea poporului român folosit doar ca forță ieftină de muncă, fără a fi parte la împărțirea profitului. În multe domenii economice a fost reintrodusă sclavia, numai pentru ca patronul, indiferent de unde ar veni el, să-și mărească profitul.  Clasa politică este o adunătură de ignoranți, ticăloși, trădători de țară (la vedere), pupincuriști și curve politice răsuflate. Izul pestilențial ce răzbate din această cloacă maculeaază aerul și așa rarefiat al Patriei. Solidaritatea națională a fost interzisă prin lege fiind înlocuită cu individualismul feroce. Batjocorirea simbolurilor naționale a devenit o modă. Patrioții sunt priviți chiorâș de fariseii puterii și dați exemple de rele practici. A-ți iubi Patria necondiționat, dezinteresat, pare o insultă la adresa majorității politice, coordonată, de regulă, de alogeni. Un soi de globalism de tarabă siluiește sufletul românesc. Centenarul a părut că mai mult îi încurcă pe reprezentanții statului, priponiți în diferite funcții, cu rolul de a marca elegant miracolul Marii Uniri, definitivat la 1 Decembrie 1918. Numai diletanți s-au ocupat de sărbătorirea unui veac de singurătate istorică, adâncind sentimentul de dezamăgire perpetuă din societatea românească. De un an de zile parcă asistăm la Olimpiada ignoranților. Patria nu se servește cu gargară și cu festivism ieftin, ci cu dragoste necondiționată și, la nevoie, cu jertfă. Singura jertfă adusă pe altarul identității românești a fost banul public, care a trecut din buzunarul poporului (bugetul de stat la taclale) în conturile infractorilor mari și ale hoțomanilor mici. Acțiunile dedicate Centenarului ar fi trebuit să declanșeze energiile naționale îndelung reprimate de globaliști, de liber-schimbiști și alți dihori politici. Nici vorbă de așa ceva, e o apatie generală de parcă aici nu mai locuiește nimeni. Orizontul e gri, nici măcar obrăzniciei ungurești, care sfidează și dezavuează Marea Unire, nu i se răspunde cu fermitate. Partidele așa zis naționaliste sunt ambalaje fără conținut. PRM-ul, încăput pe mâinile unor politicieni de tarabă, a dispărut din peisaj. Mutanții care se autointitulează conducători sunt de o incompetență enciclopedică. Cât despre celelalte formațiuni de dansuri și bune maniere, nici nu există în conștiința publică, deși, ori de câte ori se uită în oglindă, au impresia că sunt reale. Cum de este posibil așa ceva? Cum de s-au întâmplat toate astea? Să fi pierit românismul? Elanul național? Nu, nici vorbă. Clasa politică decrepită, infectă, degradantă, a  creat iluzia unui deșert național prin care bântuie fete morgane cărând apă cu ciurul. După ce a băut de mai multe ori, poporul a constatat că nu-i trece setea. Și s-a încuiat pe dinăuntru. Petre P. Carp spunea, cu oarecare ranchiună fiindcă-i fuseseră înșelate așteptările politice, că poporul român e atât de norocos încât nu mai are nevoie de politicieni. Atunci, la 1918, n-a fost așa, dar acum, așa este; politicienii de astăzi sunt marele ghinion al României centenare. Sunt mai slabi și decât politicienii comuniști în ceea ce privește descătușarea energiilor naționale. Să ne amintim cât de entuziastă era societatea românească în 1968, la sărbătorirea a cincizeci de ani de la Marea Unire. Credea în liderul țării și, mult mai important, în destinul ei istoric. Era o perioadă de avânt revoluționar, de construcție și reconstrucție, de modelare a conștiinței naționale, de optimism acoperit de fapte. Astăzi, defetismul este o constantă a societății românești, viitorul pare o glumă proastă. Nu e o viziune corectă fiindcă România are tot ce-i trebuie pentru a fi iarăși ce a fost și mai mult decât atât. Toate energiile naționale pot fi restartate de către patrioții români. Pentru asta nu e nevoie decât de arderea pe rug a clasei politice, cauterizarea rănilor istorice și aducerea în fruntea țării a patrioților. Restul e muncă, entuziasm și o țară mai bună ca afară...* Aproape jumătate dintre români n-au citit niciodată o carte. Dacă adăugăm și politicienii, se formează o majoritate confortabilă. * ”Urăsc societatea actuală. Totul e fals...” Dacă și Alain Delon s-a lămurit, treaba-i proastă. * Ungurii s-au adunat la Sf. Gheorghe ca să ”comemoreze Centenarul”. Măi băieți, tare vă mai mănâncă pielea de pe șa! Vreți un pic de scărpinol? Vă dă tata de n-o să-l puteți duce, dar parcă nu-i frumos, suntem europeni, ce naiba?! A, voi sunteți huni? Scuzați eroarea istorică, am crezut c-ați venit mai târziu, cu Arpad. Nu sunteți voi ăia care haleați șaorma direct de sub coada calului? Da? Și atunci de ce v-ați schimbat obiceiurile culinare? De ce mâncați rahat pe la Sf. Gheorghe? A, din obișnuință?! Jos pălăria pentru tradițiile voastre! * Oamenii de știință sunt categorici: persoanele peste 40 de ani nu trebuie să muncească mai mult de trei zile pe săptămână! Altminteri dau colțul mult mai repede. Primii care au pus în practică recomanadarea, aducându-i serioase îmbunătățiri, au fost parlamentarii români. * Ultimele schimbări de miniștrii stau sub semnul improvizației. Au înlocuit niște incompetenți cu alții de aceeași teapă. Asta se întâmplă de doi ani consecutivi și la rând și a început cu nominalizarea premierilor. Shaideh, Grindeanu, Tudose, Docilă...Se poate mai rău? Nu se poate, răspunde pesimistul. Ba se poate, ne asigură optimistul. * Noul ministru al Economiei și-a început pregătirea pentru preluarea portofoliului încă din 1989 când a șterpelit din baza de recepție de la Malu Spart patru saci cu grâu pe care i-a vândut cu 1200 de lei.Pentru cine a deschis ochii mai târziu, regimul comunist nu te lăsa să furi din avutul obștesc, dar parcă aveai cu cine să te înțelegi! Bine, în cazul domnului subinginer Bădălău se pare că a fost predestinare. Să sperăm că nu și-a ieșit din mână și că se va achita cu brio de sarcinile trasate de partid. Mai ales că, la fel ca în tinerețea-i revoluționară, există posibilitatea unei grațieri * Noul ministru al Tineretului de Rit Nou, C. Bogdan Matei, e dispus să voteze Codul lui Hammurabi după ce se va acomoda și îl va studia un pic. A avut dreptate cine  a zis: există două tipuri de profesori; profesori și profesori de sport care au luat 2,75 la examenul de titularizare în învățământ. Din a doua categorie se aleg miniștrii. * Că și la Dezvoltare l-au trimis pe unul Ilan Laufer, după ce practicase mersul piticului pe la Mediul de Aaceri. Dar neamțul din fruntea statului i-a recomandat pasul ștrengarului evreului de club. Cum zic gurile foarte rele: nazistul s-a-ntâlnit cu sclemberistul. Ce ironică e istoria! * Până și lui Iohannis i s-a pus pata pe Olguța și a vrut să-i mănânce...mandatul. Cum se temea că va ajunge pe centura politicii, la Transporturi, s-a străduit să-i creeze posibilitatea unei dezvoltări personale absolut necesare. Așa s-a pomenit Olguța stăpâna inelelor. Klaus, Klaus, ce-ți mai place să te joci de-a Mickey Mause! * Oricum, Klaus e profund nedrept. Păi cine se pricepe mai bine la tramvaie decât Olguța! * Cum s-a stricat Busu, cum s-a bulit vremea! Faceți ceva, fraților, reparați-l că îngheață inima în noi! * Cel mai puternic laser de pe mapamondul lumii globului pământesc a fost pus în funcțiune la Măgurele. E atât de eficient încât marțienii au renunțat la tradiționalele grătare din fontă. * Un jeg absolut: Sabin Gherman. Nu merită mai mult decât un scuipat în ochi. Cine e prostul ăsta? E ăla cu ”manifestul” ”M-am săturat de România” care poartă un prezervativ în loc de fes deoarece se așază mai bine. Și-i dă întruna cu autonomia Transilvaniei, făcându-le pe plac hungariștilor. Un ticălos de bodegă cu pretenții de vizionar. * Viorica l-a apelat pe Klaus pe firul scurt de la dresuri și i-a spus să-și schimbe atitudinea (sau altitudinea, sursele noastre sunt confuze deși nu erau așa până să deschidă premiera gura!), altfel îi dă o bordură în gură de se uită la tiriste printre dinți. Dacă nu poate dintr-odată, s-o facă pas cu pas (”șontâc-șontâc”, ca să cităm exact)...* Un titlu mare a împânzit Internetul: ”Cine este Cozmin Gușă?” N-am citit materialul fiindcă ne-am lămurit dintr-o privire: un rahat. * CSM  a stabilit că cererea de revocare a procurorului general Augustin Lazăr e o aiureală de-a domnului Tândală Tândărel. Ceea ce nu era greu de anticipat dat fiind profesionalismul de gang al distinsului bagabont. * ”Mă trezesc nemulțumită și mă culc nemulțumită”, mărturisește cu sinceritatea-i proverbială Gabriela Vrânceanu-Firea. Pandele, Pandele, de-asta-mi ești?! * O veste zguduitoare: derutatului Mitralieră i-a murit doctorul veterinar. * Ca în fiecare an, prima zăpadă a luat prin surprindere autoritățile...* Ilie Năstatse consideră că a ajuns la ultima iubire. Nu că ar fi descoperit secretul fericirii, bine ascuns de Țiriac, ci fiindcă, din cauza vârstei, n-ar mai fi timp de încă două-trei seturi. Deși nu i-ar displăcea să mai facă un schimb de mingi de pe fundul terenului. * S-a sfințit Catedrala Mântuirii Neamului. N-avea securitate la incendiu, dar, se știe, lumina divină nu provoacă incendii. Cu toate astea, constructorul a fost amendat cu 10 000 de lei. Nu-i bai, are balta pește... * În schimb, în Evul Mediu, pompierii lucrau non-stop. Cel puțin așa reiese din ”Istoria necenzurată a românilor”, dacă n-o fi vrăjeală, că nici nu știi după cine să te iei...* ”Dar Șerban nu s-a speriat că nici el n-avea toată țigla pe casă, ca mai toți căpitanii Viteazului, și l-a trimis pe tovarășul Gheorghe Raț să-i dea vreo două pe spinare, să se învețe să vorbească respectuos. Ăsta n-a înțeles cum trebuie comanda și, pe lângă descăpățânarea lui Moise Secuiul, a mai ciopârțit vreo 4000 de unguri ca să se înțeleagă odată pentru totdeauna că nu te joci cu cuvintele dacă nu stăpânești la perfecție limba română. În continuarea programului războinic se bate cu tătarii, cărora până la urmă le dă un tribut de 15.000 de galbeni ca să nu mai facă ăia focuri de tabără prin Valahia, că aproape că nu mai aveau ce arde după atâția ani de balamuc, și se împacă cu turcii. Dar lucrurile se îmbârligă după 1610 când maghiarii, conduși de tânărul diliman Gabriel Bethlen, jefuiesc cumplit, la cumpăna dintre ani (29 decembrie 1610), țara, comițând fapte abominabile,  după cum le era ”neamul neomenos”. Cică Moș Crăciun, care întârziase la una mai mică decât el, a scăpat cu fuga, însă renii au îmbulinat-o. În criză de inspirație și de soluții viabile, i-a înlocuit, la repezeală, cu niște iepurași ”Playboy”care se înfundaseră în omăt până la vărzărică. Urmează mai multe schimbări de ștafetă cu Radu Mihnea, omul turcilor, dar în iulie 1611 apucă să-i întoarcă vizita lui Gabriel Bethlen, pe care-l bate bine lângă Brașov. Maghiarul scapă cu fuga spre Sibiu pierzându-și cușma, dar salvându-și viața. Radu Șerban n-a avut tupeul lui Mihai să meargă până la capăt și să-și atribuie conducerea Transilvaniei, ceea ce a fost o mare eroare că, între timp, turcii îl pun domn pe Radu Mihnea în Valahia și-l caută și pe el prin Transilvania. Hărțuit și de tătari se retrage prin Moldova și reușește cu greu să ajungă la Viena cu ce a mai rămas din oștirea lui (un sfert), în decembrie 1611. În 1616 încearcă fără succes să-și reia domnia, iar în 1620 înghite ultima gutuie dulce și-amăruie. Deși murise sărac, se bucura de un mare prestigiu și este înmormântat  la celebra catedrală Sfântul Ștefan. În 1640 a fost adus și înmormântat la mănăstirea Comana, ctitorie a lui Vlad Țepeș, dacă vă vine să credeți, pe care el o fardase destul de bine.  A avut trei copii legitimi și doi nelegitimi. Anca a devenit soția lui Nicolae Pătrașcu (în 1618), fiul Viteazului, Ilinca s-a ars cu Constantin Cantacuzino devenind mama viitorului domn Șerban, iar Basarab se stinge destul de tânăr. Dintre nelegitimii cunoscuți doar Constantin ajunge domn, imediat după Matei Basarab, ceea ce nu era de colea. După cum lesne v-ați dat seama, i-a urmat la domnie Radu Mihnea (1611-1616)  care nu era privit cu ochi buni de boieri din cauza faptului că era fiul lui Mihnea Turcitul și era înconjurat numai de băgători de seamă turci și greci. Între 1616 și 1618 mare mahăr este Alexandru Iliaș (ta-su fusese numit domn în 1591, dar n-a mai apucat să ajungă pe tron din motivele știute) care până la urmă scapă cu fuga, ”gol, fără manta”, în urma unui complot boieresc condus de Lupu Mehedințeanul. Complotiștii, dirijați de căpitanul Buzdugan, îi vânează fără milă pe grecii din țară, ceea ce-i va dăuna la ten lui Lupu Mehedințeanul fiindcă Gavriil Movilă (1618-1620), fiul lui Simion Movilă, îl dă pe mâna lui Skender pașa. Deși boierul îl sprijinise la preluarea domniei, iar acum venise în calitate de comandant al armatei alături de turcalet, este tras în țeapă în urma unui ordin venit de la Stambul unde grecii erau foarte influenți. Nasol moment, mișto colivă...Între 1620 și 1623 se întoarce Radu Mihnea iar între 1623 și 1627 se juca  cu puța prin țărâna curții domnești Alexandru Coconul, fiul acestuia în vârstă de numai 12 anișori.. Așa că el nici nu s-a prins ce vor tătarii care invadaseră țara, supărați că fusese înlocuit Tomșa din Moldova, și nici revoltei slujitorilor nu i-a dat cine știe ce importanță. ”Ia mai dă-i în pizda mă-sii de bugetari!”, ar fi fost auzit zicând cu dispreț în timp ce se juca pe consulă.  Cum ta-su, care era cu serviciul în Moldova decedează în 1626, mai rezistă și el, cu proptele puse de socrul său, un grec influent, până în 1627 când este înlocuit cu Alexandru Iliaș (1627-1629). Urmează ca într-un carusel al morții Leon Vodă care se pretindea fiul lui Tomșa deși era fiu de pescar. Ăsta se pune cu birurile pe țară și urmează tradiționalul complot boieresc, cu sprijin ardelean de data asta, soldat cu o mare cafteală lângă București în urma căreia decedează și Preda Floricoiul, ginerele lui Mihai Viteazul. Este mazilit în 1632 și înlocuit cu Radu Iliaș, fiul lui Alexandru Iliaș, căruia, într-un moment de neatenție, îi fură tronul Matei Basarab. Cu ajutor de la ta-su se întoarce la București dar tătarii și moldovenii lui sunt bătuți bine așa că și el îi dă talpă, tot ”cu capul gol”, o predilecție a conducătorilor din prima jumătate a secolului al XVII-lea care se grăbeau să părăsească ringul de dans și bune maniere. Șmecherul de Matei se deplasează la Stambul și cu vrăjeala-i proverbială îl câștigă pe sultan de partea lui. Cât a câștigat sultanul din trebușoara asta o să vă spunem după ce se vor termina de numărat pungile de galbeni că încă se mai lucrează...” 

CONTELE DE MONTE-CRISTO
25 noiembrie 2018

Nu mai plânge,Țară...

O, țara mea, de ce albastru-ți plânge?
Ce parte-a inimii cumplit te doare?
Cine lumina zorilor ți-o frânge?
De ce orizontul se-aprinde și moare?

Ce se întâmplă-n spațiul mioritic
de ne ucid tristețea și sperjurul?
De ce pe țărmul mării, apocaliptic,
stăpân e decrepitul, slugă-furul?

Cum s-a-ntâmplat această tragedie?
Ce s-a schimbat în gena noastră dacă
de nu mai poți să-mi cazi în brațe vie?
Fă corul robilor definitiv să tacă!

Nu, nu se poate să rămâi bolnavă, 
să zaci pe patul rânced de spital,
această maladie-i mult prea gravă,
și vom lupta cu virusul mortal

Eu sunt aici, aici sunt toți ai noștri,
ne înfloresc în suflet Românii, 
de noi se tem, ca de o rugă, monștri,
noi te iubim, tu nu ai cum pieri...

Îți vom desface lacătele urii,
vom alunga, cu crucea, ipocriții,
surâsul îl vom țese-n colțul gurii
și ne vom respecta, suprem, părinții

Nu-ți fie teamă, Patrie sublimă,
n-or să te vândă precupeții-n târg,
că n-o să îi mai scape nicio crimă, 
sentințele s-or pronunța curând

Și nu vor fi nici achitări, nici acte
să scuze marile erori,
ne vom ghida, desigur, după fapte,
n-o să rămânem nimănui datori

Așa că nu mai plânge, Țară rară,
suntem aici, încă-i întreagă ața,
și până se va face primăvară,
de trebuie, ne dăm, de dragul tău, și viața...


24 noiembrie 2018

Din tine nu mai știu pleca

De unde vin tristețile-pelin?
de unde știu cărările-înapoi?
cine ne-alungă din destin
de înghețăm de spaimă amândoi?


De unde vin hilarele pretexte
ca să ne fim tristeți de var/
de ce-i mai dăm iubirii teste
când ne-am întors flămânzi din avatar?

Să fie teama primă de-absolut? 
să fie gândul c-o să piară
magia noastră de-început
și că iubirea iarăși o să doară?

Sau nu mai știi să zbori spre soare
fără să faci ocoluri lungi?
un înger de lumină moare
de câte ori din tine mă alungi

Și o să merg prin mine mai departe,
prin viscolul înstăpânit aici,
de noapte doar amurgul mă desparte
și sufletul mi-e plin de cicatrici

Sub ele rana stă să mă înghită,
știam că voi muri, dar nu așa,
ne-om întâlni definitiv, iubită,
că eu din tine nu mai știu pleca...


23 noiembrie 2018

Te strigă inima de-aud și morții

Tu stai bolnavă pe un pat de frunze, 
eu stau de strajă gândului subțire,
și nu există pe planetă scuze
că te lipsesc de marea mea iubire

Sunt la un capăt al secundei ninse
strivit de roțile dințate ale nopții, 
și toate lămpile de pe planetă-s stinse,
te strigă inima de-aud și morții

Dar nu-mi răspunzi, iubita mea integră,
răpusă de o iarnă timpurie,
pe fruntea ta încorsetată-n febră
ți-aș picura din suflet apă vie

să poți pluti din nou prin atmosferă,
până la mine-n cosmos și-înapoi,
și să rămâi prizonieră
în cleștii deznădejdii dintre noi

Eu am să vin înveșmântat în noapte
călătorind pe drumuri de zăpadă,
și ochii tăi închiși de alte șoapte
se vor deschide îngerul să-l vadă


20 noiembrie 2018

A fost om!

Eu nu am vrut s-ajung domn mare, 
n-am vrut să-mi latre visul zilnic câini,
mi-era de-ajuns mirosul unei pâini
coaptă sub stele căzătoare

Am încercat să fiu om bun,
să-ți fiu lumină și să-mi cânte ochii
de câte ori te încuiai în rochii,
să nu îți fie viața fum

Eu nu am vrut decât ca-n lumea nouă
tot răul dinlăuntru să-l îndrept,
să fie între noi respect,
să-ți fiu umbrelă când văzduhul plouă

Și-aș vrea ca despre ultimul atom
ce se va preschimba în floare,
când voi pleca din mine pe-altă mare,
cei de pe țărm să spună: ”A fost om!”


18-19 noiembrie 2018

Așa s-a făcut dimineață

Ai tras obloanele peste suflet
și ai lăsat șerpii înăuntru,
de atâtea ori am încercat, iubito,
de mână cu tine să intru

să extrag veninul
”Nu! Nu!...” ai strigat speriată, 
”...lasă-i acolo, îmi place chinul”

Așa s-a făcut dimineață
și-a trebuit să-mi iau rămas bun de la viață...


18 noiembrie 2018

Iubito, vine iarna

Iubito, vine iarna, și florile de nufăr
în suflet or să-mi cadă, hilar și indecent,
când ninge fără tine, de spaimă am să sufăr,
și am să mor, iubito, de mii de ori mai lent

Copiii prin zăpadă vor desena comete
și m-or striga la poartă, chemându-mă la zbor,
adolescenți vor trece ținând de mână fete,
și o să-mi fie iarăși de mii de ori mai dor

Era așa o iarnă sortită să ne fie
o poartă întredeschisă spre viitorul nins,
eram un râu de munte, erai o apă vie,
ningea și în zăpadă ardea un rug nestins

Poveștile de iarnă îmi circulă prin sânge
și nici n-aș vrea, iubito, vreodată să le-opresc,
de câte ori din tine cu flori de nufăr ninge,
mă îmbrățișează iarna în care te iubesc

Și-o las să vină seara, să-mi bată la fereastră,
cu degete de gheață înveșmântate-n dor,
în sobă arde focul aprins de taina noastră
aruncă-mi-te-n brațe și lasă-mă să mor...


18 noiembrie 2018

Plec puțin

Plec puțin din mine. E-atât de frig în sânge,
pe cerul meu văd cocorii plecând,
peste urmele tale va ninge,
urmele mele vor fi îngropate curând

Golul din jur mă așteaptă. Demult 
îmi face cu mâna, mă strigă,
mă ghemuiesc în mine și ascult 
cum îmi cresc țesuturi de ferigă

Plec puțin, în acest război nuclear
nu se mai iau prizonieri, 
gustul vieții amar
mă izbește de ziua de ieri

Neantul mă strânge de mâna dreaptă,
de mâna stângă se agață holograme,
la capătul orei iluzii așteaptă
să jucăm împreună în drame

Plec puțin din mine. Când revin
poate se aprinde focul din greșeală, 
viperele pulsează venin
în prolog și în scena finală

Orizontul se închide-n amurg,
obloanele inimii sunt țintuite-n cuie,
din mine ca un șarpe mă scurg,
îngălbenește de dor o gutuie

Poate-o să plângă fereastra când trec, 
de spaimă se poate să strig,
nu mai pot ca să stau, o să plec,
în golul din mine e frig...


17 noiembrie 2018

SĂPTĂMÂNA PE SCURT (146)

Ticăloșii de la Bruxelles * Judecata penalilor * Cea mai înaltă formă de inteligență * Florin Bulache * Prea târziu * Cine a pus femeia la locul ei * Lecția de geogravarză * Incredibil: primarii fură! * Bârfitorii Hamas * Corpul nediplomatic * Omagierea călăilor * Gura păcătosului Liviu * Finanțarea bitcoinilor *  Democrația de cumetrie și sperjur * Radu Șerban și alții (1) 


Zic filosofii de berărie că România a ajuns oaia neagră a Europei din pricina diletanților de la alianța PSD-ALDE. Bieții de ei, se înșeală amarnic! Starea proastă a imaginii României în lume e din cauza tuturor politicienilor care au trecut pe la butoanele puterii după mascarada din decembrie 1989. Fiecare dintre aceștia a bătut câte un cui ruginit în coșciugul demnității naționale și a aruncat cu pietre în ferestrele albastre ale Patriei ca să calce urmașii pe cioburi și să le sângereze existența. Oricare dintre ei a subminat, prin faptele reprobabile, prin stăruința de a face pe plac cămătarilor lumii îmbrăcați în costume Armani, prin lașitatea de a nu protesta ori de câte ori am fost puși cu genunchii pe coji de nucă, chiar și atunci când nu era cazul, edificiul național. Așa că i-a fost ușor UE să umilească un popor condus în marșarier de asemenea specimene, roase de vicii, un popor care a trimis la Bruxelles pozne ale firii capabile de orice fărădelege, de orice trădare, pentru un țoi de tescovină. Pentru că trădare se numește ce au făcut cu rânjetul pe buze europarlamentarii debilei Opoziții votând împotriva țării lor. Nu ne surprinde atitudinea acelora care de ani de zile se zbat pentru ruinarea țării. Ăia ar vinde-o și pe mă-sa pentru a-și satisface interesele personale meschine, pentru a se menține în poziția privilegiată de tăietori de frunză la câini de pe culoarele Parlamentului European. Ticăloșii ăia lacomi, sangvinari și oțetari, n-au Patrie, au numai burdihane de astupat. Și pentru asta li se pare firesc să joace rolul de toalete ecologice pentru tovarășii lor de fărădelegi din diferitele familii politico-sifilitice europene.  Dar ne mirăm că în acest conclav al impostorilor, al ticăloșilor funciari, s-au integrat și alții sub pretextul că în România se întâmplă lucruri grave, că justiția a fost îngenuncheată iar parlamentarii puterii îi dau clanță. Se prea poate să fie așa, însă și ei i-a plăcut. Trecutul apropiat, în care Justiția și Politica făceau prostituție prin vilele de protocol și prin sălile de judecată, e dovada irefutabilă că relațiile bilaterale, bazate pe sex neprotejat, perversiuni lingvistice și spectacol erotic televizat în direct, la ore de vârf, e un afrodisiac mult prea puternic pentru ca partenerii de ghidușii să se liniștească. Când Ciordache și Nipulicea trec drept eminențele cenușii ale dreptului penal al celor aflați la butoanele puterii, fac legi după chipul și asemănarea șefilor lor și explică doct (cu degetele mijlocii ridicate spre cupola Parlamentului din pricina măririi dozei de bronz amestecat cu praf de coarne de rădașcă), la nivelul boschetarilor de pe cheiurile Dâmboviței, cum stă treaba cu elaborarea normelor și evoluția democrației de la Solon la Șerban Nicolae, îți vine să scoți pistolul cu apă și să-i speli de jegul din privirile natural-bovine. Dar asta nu poate fi o scuză ca să votezi împotriva țării tale! Nimic nu justifică trădarea de Patrie. Poți combate ticăloșia, poți protesta, poți argumenta, poți căuta aliați care să te susțină în apărarea libertăților democratice, dar nu poți vota împotriva neamului românesc. Mai bine îți smulgi carnea de pe tine, mai bine să nu te fi născut, decât să devii un etalon al ticăloșiei europene. Până și ungurii au votat cu România! N-au făcut-o din  dragoste, deși ne-ar trage-o un pic, ci pentru că și ei s-au prins că UE e cam bulangioaică. Nu există nicio scuză pentru comportamentul mizerabil al europarlamentarilor care se consideră mai mult europeni decât români. Nu politica greșită din domeniul justiției, abil manipulată de diferiți condamnați penal, e motivația acestor ticăloși, ci setea lor neostoită de parvenire, dorința mistuitoare de a se așeza cu sudul corpului omenesc pe scaunele de la Palatul Victoria Socialismului de Cumetrie și Desfrâu, care se va transforma instantaneu în Palatul Victoria Capitalismului de Cumetrie și Desfrâu. Drama României nu vine din votul dat acum împotriva ei (Rezoluția plus Raportul MCV), ci din ticăloșia clasei politice românești, îmbuibată și declasată, care se perindă la putere numai pentru a se destrăbăla în orgii bugetare. Până când acești mutanți cu mai multe mâini decât prevăd setările fabricantului, cu ochii antrenați pentru furat, nu vor fi trași în țeapă, în piața publică, pentru a nu mai da pildă de neomenie și altora, României, țară așezată în calea răutăților, i se pot întâmpla toate nenorocirile din lume. * Iohannis: ”Guvernul Dragnea-Dăncilă trebuie să plece. Este un accident al democrației. ” Dragnea: ”Iohannis e un președinte fals.” În continuarea hârjonelii s-au catalogat drept infractori. Culmea e că amândoi au dreptate. * Aproximativ 2,1 milioane de români angajați în domeniul privat au salariul minim pe economie. Și vă mai mirați că fug românii pe capete în străinătate! * Știați că intuiția este cea mai înaltă formă de inteligență? Nu-i vrăjeală, așa au stabilit cercetătorii britanici. Uite, eu nu știam, dar am intuit. * Distinsa hahaleră Florin Ciordache le-a arătat semne obscene șefilor săi de partid într-o zi de noiembrie când nu se servește carne, nu pentru că era miercuri și tocmai se intrase în post, ci pentru că colegii lui, cacademicienii de la Bălți, sunt mai mult pe lactate. Pe cașcaval, adică! Ce s-au mai supărat moraliștii, onaniștii și liber-schimbiștii din Parlamentul Desfrâului Național, ceva de speriat! Nu i-a mai împăcat nici Eugen Nipulicea, celălalt jurist de excepție pentru care recomandările Comisie de la Veneția sunt apă de ploaie. Cât despre MCV, vorba distinsului bagabont, altă întrebare?...* De la ”Muie PSD” la manifestarea politico-erotică a lui Bulache, fost Ciordache, n-au trecut decât trei luni. Vorba lui Socrate: ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să primești cu ambele mâini. Cu condiția ca prostul să aibă mintea odihnită. Aici nu există niciun dubiu. * În aceeași ordine de idei, distinsa intelectuală Maria Grapini le-a dat un pic de clanță colegilor ei din Parlamentul European. N-a folosit și acuzativul, fiindcă i-a fost teamă să nu ia vreun virus, dar a ridicat un pic nivelul profesorului Dan Voiculescu care, se știe, își petrece existența pământeană între metafizică și Mircea Badea. * Primăria Sectorului 1 a vrut să-i premieze pe absolvenții care au obținut media 10 la Bac. Prea târziu. Cu toții plecaseră din țara în care impostura a sugrumat cultura. * Singurul bărbat care a reușit să pună femeia la locul ei nu a fost, oricât m-ați contrazice, Liviu Dragnea, ci Meșterul Manole...* O distinsă specialistă în geogravarză și prostologie aplicată aflată la locul de muncă, în Parlamentul European, a constatat că Moldova se învecinează cu Rusia. Să știți că are dreptate deși o cheamă Zvoană și a fost trimisă acolo de PSD: Rusia se învecinează cu cine vrea ea. Bine, Maria-Gabriela a luat la propriu vorba asta clasică și s-a făcut de rahat. Dar n-a suferit fiindcă europarlamentarele, colegile ei de suferință intelectuală, i-au mărturisit cu mâna pe Globul Pământesc al Lumii Mondiale că rahatul e dulce. *  Analiștii militari independenți susțin că, în caz de război, în numai patru ore România ar fi putea fi ocupată de ruși. E posibil întrucât în patru ore generalii armatei române, mult mai numeroși decât trupele, abia de-și beau cafeaua. Totuși, mi se pare că analiștii ăia sunt prea optimiști. * Așa cum v-am spus demultișor, dar n-ați vrut să mă credeți, echipele de fotbal Sepsi Sf. Gheorghe și Csiksereda sunt finanțate cu câte 3,2 milioane de dolari de guvernul maghiar. S-a dovedit adevărată vorba lui Platon: pe unde taie Contele de Monte-Cristo lemne, culege Gazeta Sporturilor surcele. De-aia îmi place de mine: sunt un vizionar frumos, deștept și modest. Ar trebui să fiu numit în fruntea UDMR. De ce? Ca să-l predau la prima secție de poliție. * Aflat la un seminar pe tema luptei anticorupție, primarul vâlcean al comunei Mihăiești a șterpelit o perie electrică de făcut pantofii. Edilul s-a crezut în timpul programului. * Charlică a împlinit 70 de ani și încă așteaptă să moară mă-sa ca să fie încoronat regele încornoraților. În afară de faptul că, datorită urechilor model farfurie zburătoare Apollo 11, nu plătește abonament la wi-fi nici măcar când o face pe Badea Scârțan pe la Viscri, a devenit moștenitorul care a stat cel mai mult în sala de așteptare a istoriei Casei Regale britanice. Băi, Charlică, mâncați-aș castelul de ciocolată, hai la noi pe tron, tot e locul liber, că Prințul Miorlau de Vrăjălien-Lingebliden poate să toarcă și după sobă! Mai rău decât cu alde Iliescu, Constantinescu, Băsescu și Iohannis n-are cum să fie. Dacă faci pentru România măcar jumătate din cât a făcut Ceaușescu, poate te plimbă mă-ta cu trăsura...* Papa Francisc a explicat de ce bârfitorii sunt la fel de periculoși precum teroriștii. N-a înțeles nimeni nimic, aș că acum îl bârfește tot mapamondul lumii. * Un angajat al corpului diplomatic irakian s-a gândit că n-ar fi rău dacă ar trage un pic mai mult de corpul nediplomatic al unor angajate românce ale ambasadei, în ciuda opoziției acestora. Măi, Satan Hussein, lasă femeile în pace, nu mai jigni poporul român, și, în limbajul corpului diplomatic, m-ai du-te-n mă-ta de borfaș! *  Niște proaste de la Sectorul 1(bine, ele nu știu asta, e un secret de stat) s-au gândit să-i omagieze cu ocazia Centenarului pe generalul Koch, comandantul Bucureștilor în perioada ocupației, și pe mareșalul Mackensen, care a trimis sub glie sute de mii de români în timpul războiului reîntregirii naționale. Doamne, dacă ar durea prostia, am asurzi de atâtea țipete! * Ați observat că în țara noastră sunt premiați aceia care contribuie la degradarea societății, la înfeudarea națiunii, la distrugerea spiritului românesc? Statul mafiot încurajează prin politici guvernamentale ticăloșirea țării, generalizarea mizeriei spirituale. Așa că nu vă mai mirați că am ajuns ultima găină din aprozarul Europei...* Liviu Pop are un moment de sinceritate: ”Știu că sunt prost.” De ce o o fi continuat fraza (”....dar când mă uit în jur prind curaj.”), Dumnezeu știe! Totuși, să fi avut Educația în frunte un prost? Nu ne așteptam la așa ceva! * Tot pe naivul o face și Liviu Dragnea când susține că ”din inconștiență” s-a lăsat ”ciuruit” în ciuda faptului că ”PSD nu e un partid de maimuțe”. Nouă ni s-a părut că mitraliera a fost la el și că i-a făcut ciur pe tovarășii de luptă postrevoluționară cu bugetul țării. Și, pe cont propriu, a ciuruit și fondurile europene prin societatea Tel Drum. Bine, el susține că n-are nicio gară cu prietenii din studenție care cântă pe alte voci la acea firmă. Singurul care l-a crezut a fost Liviu Pop. * Procurorii DIICOT investighează niște afaceri de-ale lui Soros care ar fi finanțat cu 14 milioane de dolari mișcarea comico-fantezisă #rezist. Șmecherii au folosit criptomonede pentru speculații financiare. D-aia au fost protestele așa de haioase și nebăgate în seamă de restul populației, care nici lei nu posedă darămite bitcoini (scuzați limbajul licențios!). * Zăvoranca e bulversată de câte nebune sunt în lumea modei. Așa că s-a apucat de făcut schițe ca să intre în acest ospiciu multicolor cu fruntea sus, ca să răstoarne scara de valori. Și să restabilească clasamentul adevărului. * Când au venit în spațiul carpato-danubiano-pontic, occidentalii aveau buzunarele goale dar se pricepeau extraordinar la teorii democratice. Ne-au învățat democrația până ne-au prostit. Noi n-aveam decât munți împăduriți, dealuri mustind de petrol, câmpii sufocate de grâne, orașe industrializate, educație de calitate, în general cam tot ce trebuie la o casă de om gospodar. După 28 de ani, tot ce aveam noi s-a mutat în buzunarele lor, iar nouă ne-au lăsat doar democrația de cumetrie și sperjur. Cu adevărat că democrațiile se hrănesc din ce au produs dictaturile. * Un cretin din secta teroristă (iată avantajele progresului!) #rezist s-a bucurat când o tânără jandarmeriță a fost omorâtă pe trecerea de pietoni! Ce poate fi mai degradant, mai dezumanizant! De unde scot sorosiștii bestiile astea? Unde or fi fabricile de ticăloși ca să le dăm foc? * Deputatul Mitralieră nu scapă niciun prilej de a se face de râs. O face pe patriotul și-l bagă la înaintare pe Brâncuși, care cică făcea statui în vreme ce occidentalii o ardeau în orgii fără număr. Dacă le făceau la Paris, nu erau departe de Brâncuși. Nu era mai bine dacă domnul derutat ar fi continuat să le facă clisme vacilor? Sau i-ar fi redat virilitatea vreunui vier lovit de pesta africană? Ba era, dar a auzit că la Parlament are mai mult de lucru. * Dar oare tot de orgii se ocupau creștinii pe la 1601? Să deschidem ”Istoria necenzurată a românilor” și să ne lămurim, că de la derutați n-o să aflăm niciodată adevărul istoric. * ”După ce Mihai Viteazul, care a încălecat pe breazul și a furat aragazul, a rămas fără cap, boierii lui credincioși și nu prea l-au băgat la înaintare pe Radu Șerban din Coiani (nu vă mai hliziți ca proștii, ăsta-i adevărul istoric), din neamul Craioveștilor, care însă pretindea că-i nepot de-al lui Neagoe Basarab. Să fie la el acolo că și minciuna-i tot o vorbă. Dar concurența îl susținea pe Radu Mihnea, plus că Simion Movilă îi arde pe amândoi sprijinit de poloni și, mai ales, de tătari. O duc tot într-o distracție până în 1602, când are loc celebra luptă necavalerească dintre Stroe Buzescu și cumnatul hanului tătar, un mare caftangiu de altfel. Bănuiesc de ce vă mirați: voi știați de la Bolintineanu că Preda Buzescu a intrat în cușca Valahiei pentru glorie, onoare și bani, dar nu e așa, ascultați-l pe măndel, că eu vorbesc serios și când glumesc. S-au rupt ăștia în figuri, s-au bătut în ciocane și-n expresii licențioase până când tătarul s-a plictisit de atâta flecăreală oltenească și a decedat. Cică i-ar fi dat Stroe un pic de avans cu buzduganul, dar parcă nu-mi vine a crede, că el era mânuitor de suliță. Concluzia a pus-o Sima, nevasta lui Stroe: ”și nu fu pe voia câinelui de tătar”. Acum, luat cu descrierea caftelii, am uitat să vă spun că însemnarea aceasta a fost cioplită pe lespedea mormântului, că după cum ați observat, wrestlingul medieval era pe bune, și la numai trei săptămâni după spectacol, scârbit de câte răni avea și de ineficiența sistemului sanitar, Stroe Buzescu o rade pe lumea ailaltă, unde într-adevăr nu-i întristare, dar nici vreo perspectivă de promovare în carieră.
     După moartea cumnatului său, hanul se supără pe Simion Movilă și-l pune în fiare, sub burta calului, ca să tragă frâna de mână în timp ce se retrăgeau jefuind prin Moldova. Până în 1603, Radu Șerban se tot cotonogește cu Radu Mihnea, după care se răfuiește și cu Moise Szekely, unul dintre trădătorii lui Mihai, care i-a și transmis prin niște porumbei voiajori că dacă-i dă o haripă în freză îi pică ochii-n gură și se uită la el printre dinți. Ce vreți, glume ungurești... ” (Va urma, dacă sunteți cuminți)   


CONTELE DE MONTE-CRISTO
18 NOIEMBRIE 2018

Nu știu de ce, dar sufletul îmi plânge

De dimineață a plouat cu tine
din gândurile mele pe pământ,
mi-era atât de dor și-atât de bine
chiar dacă ești doar candelă în vânt

Pe la amiază m-a lovit o rază,
în ochi, în stern, în inimă, în pântec,
că am ajuns să fiu o oază
ascunsă în refrenul unui cântec

La ora-n care lămpile se-aprind
și stelele din mine-n haos curg,
întind surâsul ca să te cuprind
să fii lumină singură-n amurg

Acum e noapte infernală-n sânge,
corăbiile se izbesc de țărm,
nu știu de ce, dar sufletul îmi plânge,
și-n plânsul lui definitiv adorm...

17 noiembrie 2018

Unde erai?

Când nopțile îmi apăsau inima cu palmele răsfirate,
când nu mai eram din întreg jumătate,
când din cioburi dureroase inventam un alt rai,
unde erai?

Luați-mi totul, le-am zis îngerilor, dărâmați-mi zidirea!
luați-mi văzduhul, pământul, dar nu-mi luați iubirea!

Eu nu sunt cel ce par câteodată a fi,
sunt cerșetorul de stele din poezii
ce se întreabă, bâjbâind ca un orb prin Serai,
unde erai?

Că pe unde am fost și pe unde tot merg,
ești în sufletul meu, n-am putut să te șterg,
secole nemiloase peste mine au curs,
n-am făcut niciodată luminii recurs

Când m-au prins demonii în ghearele lor,
când creșteau din zăpadă stalagmite de dor,
când prin sânge vroiam o secundă să stai,
unde erai?

Când plângeau pașii ce pe urme ți-au mers,
când lumina intra în retină invers,
când visam că-mpreună vom ninge în rai,
unde erai?

Unde erai când de spaimă întâiul meu gând
m-a suflat ca pe-o candelă-n vânt,
să nu pot să te văd de dureri sfâșiat,
unde erai și de ce ai plecat...


13-15 noiembrie 2018

Am văzut cocorii plângând

Mai întâi am auzit un țipăt trecând;
de unde vine? m-a întrebat îngerul speriat,
cine din inimă ți-a zburat?
e aievea sau e numai un gând?

Am deschis ochii cu teamă,
toamna trecuse prin mine visând,
de unde-i țipătul ce mă cheamă
să mă strângă în clește curând?

Poate astăzi mai mult ca oricând
se izbesc de retina sfâșiată norii,
și atât de devremele frunze căzând
acoperă cu brumă actorii!

Dintr-odată ecoul s-a întins ca un drog 
din sufletul meu alunecând;
iubito, mai rămâi o clipă, te rog,
am văzut cocorii plângând...



12 noiembrie 2018

Nicio scară spre cer

În copilărie străbăteam munții,
alergam pe creștetul lor 
ca să ating cerul cu degetele
Cu cât mă apropiam mai mult 
cu atât distanța dintre noi creștea
Mi-am zis: Doamne, ajută-mă să cresc și eu,
să fiu o scară până la cer,
pe care să se cațăre copacii 
când vine toamna
în sufletul meu 

Așteptând înălțarea, am coborât munții,
orizontul de fum al câmpiei 
îmi înfigea ghearele în ochi,
mi-i scotea și mi-i arunca pe asfalt
Călcam ca un naufragiat 
pe o insulă invadată de cioburi
nu mai eram eu, eram celălalt

De jur-împrejur cer albastru, 
dar nicio scară spre cer
Inima sfâșiată se zbătea 
ca o pasăre-n colivia pieptului meu,
căutând cu disperare 
ochii albaștri ai lui Dumnezeu

Din sfâșieri s-a întrupat un fir de lumină
ce-și avea izvorul în munții inimii, uriași
”Vino cu mine, mi-a spus, întinde mâna 
și o să atingem cerul cu degetele!
Eu sunt scara ta spre cer, 
urcă-mă pas cu pas,
aud cum se zbate în tine lumina
ca o pasăre înjunghiată
ce-n sine a ars”


”Cerul e atât de albastru 
că mi-e teamă să-l calc,
i-am șoptit, să n-o trezesc din vis
și să se risipească prin sângele meu.
Ia-mă de mână, 
din mine zboară păsări de pradă
cu sufletul în gheare
și se hrănesc sângeroasele fiare!”

Nu m-a auzit, dormea pe un nor, 
golul din jur devenise tăcere
și dor

Într-un târziu, ecoul s-a întors 
și s-a izbit de pereții inimii, 
de țesuturile invadate de ger
Au înghețat visele
și prin noaptea polară a vieții mele
te vedeam cum pleci
către tine însăți,
redecorând abisele


Eu umblam ca un somnambul 
prin mine însumi
căutând o scară spre cer. 
Dar nu era nicăieri,
crescuse în tine, 
iar tu plecaseși să calci eternitatea
din ochii albaștri ai lui Dumnezeu,
fără teama de margini
crescute deasupra sufletului meu...


11 noiembrie 2018

Elegia ferestrelor sparte

Ferestrele sufletului sunt sparte,
printre cioburi zboară îngerii triști,
în spate-viață netrăită, în față-moarte,
e o întâmplare că mai exiști

Din inimă curg pete de sânge
se-ntind nesfârșite, acoperă drumul,
în tine orizontul se frânge,
de jur-împrejurul ființei, scrumul

Timpul e o rană imensă, îngrozitoare,
sfâșiată de corbi nesățioși,
poate în viața viitoare
vom ști să fim buni și frumoși

Ferestrele sufletului sunt sparte,
printre cioburi se scurg îngerii-n ger,
în urmă -viață irosită, în față -moarte,
și-o scară retezată spre cer...


11 noiembrie 2018

SĂPTĂMÂNA PE SCURT (145)

Nostalgia după Ceaușescu * Vișinescu, de-a dreapta lui Scaraoțchi * Noua lucrare de doctorat a cărturarului Victor Ponta * Mihai Șora, la 102 ani * Câtă mită a luat Tăriceanu * Noua Biblie e în curs de apariție * Adio, filme! * Boala procurorilor generali * Cât a câștigat Simona Halep * Pe cine vrea să suprime Liviu Dragnea * Sfaturile lui Mădălin  * Urmașii lui Mengele * Sex pentru reducerea vitezei * Off, of-shore!* Litoralul pentru hoți 


Peste 62% dintre români îl regretă pe Ceaușescu. Cu cât lumea se detașează de propaganda ostilă acestuia, cu atât personalitatea acestuia crește în conștiința publică. Primul președinte al României este privit cu nostalgie, cu înțelegere, lucrurile greșite pe care le-a făcut sub presiunea evenimentelor istorice pălesc în fața marilor realizări, fără ghilimele, ale ”Epocii de aur” făcute de poporul român, bine strunit de Tovarășul. Până la urmă, nostalgia după Ceaușescu este nostalgia după propria identitate, după statutul de om al muncii, fie ea și socialiste, după tinerețea revoluționar-erotică, după vremurile de siguranță, de liniște, după toate lucrurile bune care s-au înfăptuit. Pentru cei mai mulți dintre româniI din clasa muncitoare, vremurile acelea au fost cele mai fericite din existența lor. Pentru că atunci existau locuri de muncă pentru toată lumea, absolvenții facultăților aveau repartiție conform pregătirii profesionale, nefiind nevoiți să accepte sclavia străinătății, tinerii primeau locuințe gratuite, costul vieții era relativ ieftin, iar optimismul afișat al președintelui te convingea că nu vei rămâne niciodată pe drumuri, că nu ești singur printre meandrele concretului vieții. Aceste sunt doar câteva dintre argumentele acelora care-l regretă pe cumsecadele dictator. Adevărul e că fiecăruia i-a plăcut comunismul prin prisma experienței personale. Tot așa cum alții l-au urât fățiș, fiindcă nu rezonau cu încălcarea unor drepturi și libertăți. Nostalgia după Ceaușescu crește și pentru că românii au o slabă memorie a răului, sunt proști de buni. Amintirile sunt selective, dispar cele rele, le retrăiesc pe cele frumoase. Realitatea incontestabilă este că celor mai mulți dintre români le-au plăcut comunismul și s-ar întoarce la el și mâine dacă nu le-ar fi lene. * Un paradox: deși aleg hoți și apatrizi, ba chiar și derbedei de cea mai joasă speță, românii vor să fie conduși de oameni cinstiți și patrioți! * Sunt fascinat de oamenii care cred necondiționat în divinitate, fără să cerceteze ce se ascunde în spatele lozincilor. Corneliu Coposu spunea despre torționarul Vișinescu că ”numai Dumnezeu are dreptul să-l judece.” Se pare că s-a înșelat, celebrul torționar, decedat mortal în închisoare la frageda vârstă de 93 de ani, a ajuns, fără judecată divină, de-a dreapta lui Scaraoțchi. * În patru ani au fost construiți trei km de autostradă. Planul cincinal a fost depășit înainte de termen. * CCR a declarat neconstituțional Codul Administrativ. Așa că ales-bules pensiile speciale ale aleșilor locali. Vă dați seama ce s-ar întâmpla în țara asta dacă derbedeii de la Palatul Parlamentului ar fi fost lăsați de capul lor! * Iohannis îl face infractor pe Dragnea, care, prin interpuși, îi întoarce complimentul. Numai lume bună în fruntea țării...* Protestatarul de serviciu al grupării de umor stradal #rezist se numește...Ceaușescu. Omul se manifestă non-stop împotriva mișcării de revoluție a cadrelor politice și a legii atracției gravitaționale spre buzunarele infractorilor. Omenirea umană stă cu sufletul la gură să vadă ce se va întâmpla în decembrie, când un Tribunal Militar Extraordinar ad-hoc, va fi constituit la inițiativa lui Ion Iliescu, care nu mai știe demult pe ce lume se află, dar când aude de Ceaușescu dă telefon la Moscova ca să știe tovarășii ”cine suntem și ce vrem”. * Victor Ponta vrea să-și scrie o nouă teză de doctorat cu titlul științifico-erotic: ”Liviu Dragnea, penal sau infractor”. Bineînțeles că va fi un plagiat după Iohannis, autorul celebrului best-seller ”Șontâc, șontâc”. * Fostul ministru al educației comuniste, Mihai Șora, a împlinit 102 ani și are un chef nebun de proteste. Apetitul pentru asemenea acțiuni ștrengărești i s-a deschis după ce a  împlinit 100 de ani și a văzut că la mitingurile astea sunt o grămadă de bunăciuni. * Mita pe care a luat-o Tăriceanu din dosarul Microsoft se învârte, în funcție de cine mânuiește titirezul informațiilor, între 800 000  și 2 000 000 de euro. Mai țineți minte când v-am spus că dosarul Microsoft va fi folosit doar în campaniile electorale? Dacă ați uitat, că vă știu  slabi la memoria minții, uite că vă amintește măndel. Bine, și DNA-ul, dar DNA-ul n-are treabă cu politica. Se ocupă doar cu coincidențele * Cică din banii ăia de furat, Călin-file de poveste bănoasă, și-a făcut campanie electorală. Incredibil! Cine s-ar fi gândit?! Un om așa de cinstit! Oare nevestele lui (n+1) au știut cu cine se mărită sau au accesat fonduri europene la întâmplare?! * Pentru că se plictisea la Vatican, Papa Francisc s-a gândit că n-ar fi rău dacă s-ar renunța la vechea Biblie, că e cam plicticoasă, și s-ar edita una mai comercială, cu poze explicite, pe înțelesul majorității enoriașilor. De-un par exampl: ”Rachela pe înălțimile Golan”, ”Maria Magdalena în timpul programului”, ”Iosif și nevasta faraonului sfidând sinergia faptelor”, ”Eva, după căderea frunzei”, ”Moise reloaded”... Ar fi un best-seller că, se știe, o fotografie face cât o mie de cuvinte. Așteptăm cu nerăbdare și filmul. Sper că Papa Francisc s-a gândit și la asta. Pentru rolul Evei ar fi potrivită Monica Tatoiu, personajul Maria Magdalena l-ar putea juca Maria Grapini, Rachela i s-ar potrivi mănușă Monicăi Macovei, nevasta faraonului nu poate fi decât Corina Crețu (și așa vrea să se mărite), iar Iosif va fi interpretat, în scenele fierbinți, de Ion Iliescu și de Colin Powell. Ca să fie toată lumea de la UE mulțumită. Cât despre Moise, cel mai potrivit e Moise Guran că el a primit pe Muntele Parai cele zece porunci economice de care nu ține nimeni seama. * O altă veste cutremurătoare pentru omenirea umană: nu mai ai voie să vezi filme piratate (de parcă până acum aveai!)! Potera Internetului a pus geana pe site-urile de profil în urma unor decizii ale mai marilor Europei. Vai și amar, cu timpul, într-o mie, două, de ani, hoția va fi scoasă în afara legii. Nu în România, nu vă speriați! * Procurorii generali (unii sunt civili) din lumea largă suferă de sindromul pierderii funcției. După Augustin Lazăr, lovit la lingurică de Tândală Tândărel, Jeff Sessions, procurorul general al SUA, a demisionat nemaisuportând bocancul lui Hodoronc-Trump fixat pe grumazul său. Care, hoțoman din fire, îi reproșează că s-a lăsat păcălit de ruși. Adică vorbește de funie în casa spânzuratului. Diferența dintre SUA și România este că acolo anticorpii corupției nu-i vor permite hazliului președinte să îngenuncheze justiția. Invers este și posibil și probabil. În schimb, la noi, justiția a devenit o parodie. Au îngenuncheat-o politicienii, dar și ei i-a plăcut. * Două feministe din organizația tragi-comico-erotico ”Famen” au sărit în fața mașinii lui Trump, care se plimba prin Paris în căutarea timpului pierdut. Cele două flușturatice erau echipate regulamentar, la bustul gol. Donald a fost dezamăgit. Păi actrițele porno care l-au dat în judecată (ce ironie!) săreau direct pe schimbătorul de viteze. Motivul pentru care s-au dezbrăcat cele două pirande era că vroiau să se mărite. Bine, ele n-au spus chiar așa, că au absolvit deja școala de agățat milionari bătrâni, dar noi ne-am prins. Că, în definitiv, de ce aruncă o femeie cu sutienul după porumbei și-ți sare țup în fața mașinii? Numai din cauza încălzirii globale? Hai să fim serioși! * În 2018, Simona Halep a câștigat doar din tenis 7 409 564 de dolari. Bravo ei, onoare muncii, fiecare cent a fost obținut cu trudă. Să sperăm că 2019 va fi și mai rodnic, chiar dacă a fost oficializată despărțirea de Darren Cahil, antrenorul care a dus-o în fruntea topului mondial. * După ce i-a trimis la matineu pe Țuțuianu și Neacșu, doi dintre contestatarii săi de la vârful partidului, Dragnea le-ar da cu roatele în sus pe Corina Crețu și pe Gabriela Vrânceanu-Firea etc. Și pe sprijinitorul său dintotdeauna, Paul Stănescu, conform principiului aristotelic ”țiganul când a ajuns împărat întâi pe ta-su l-a spânzurat de limba română.” Dragneo, ce-ai cu oamenii muncii de la orașe și sate? Ai grijă, că intelectualii ogoarelor e periculoși. Oricând, domnul senator Stănescu te poate călca cu tractorul. * Juna Gabriela e convinsă că Dragnea vrea s-o suprime. N-a specificat cu ce, însă sursele noastre, aflate într-un loc umbros, în sânul doamnei Firea, au aflat că cele două soluții luate în calcul sunt portajartierul primului-ministru sau centura de castitate a Bucureștilor. Păi, dacă o lichidează pe distinsa doamnă, cu cine vor mai face terapie sexuală de grup șoferii aflați în trafic la ore de vârf? Cu Mutu? * Mădălin Voicu îi sfătuiește pe cei șapte copii ai săi să nu fure, să nu mintă, să nu facă prostii. Bravo, Mădăline, dar ce te faci dacă vreunul seamănă cu ta-su? * Mizeria morală din Nesănătate a fost definită de doctorița care l-a operat până l-a omorât pe acel copilaș la abatorul Sanador: ”În privat suntem mult mai atenți decât la stat”. Pe scurt: operația reușită, pacientul mort. Că dacă nu deceda la privat, la stat șansele erau uriașe. După cum lesne se poate observa, nu vorbim despre precaritatea dotării spitalelor, despre proasta lor administrare, despre subfinanțare și crime medicale cu premeditare, ci despre altruismul exercitării actului medical de către specialiștii plătiți onorabil în ultima vreme. Acum înțelegem de ce între spitalele românești și lagărele de exterminare unde experimenta Mengele nu există nicio diferență. Ce naiba se întâmplă cu societatea românească de s-a dezumanizat în așa hal? Ce se întâmplă cu noi, românii, de acceptăm să fim călcați în picioare de toate scursurile, de ne lăsăm cotropiți de toată mizeria lumii. Sistemul sanitar e doar o parte a programului de exterminare a poporului român. Care, însă, e mai eficient decât toate celelalte. Plutoanele de execuție sunt formate din doctorii fără scrupul făcuți la apelul bocancilor * Un primar din statul american Florida i-a cerut unei femei să facă sex cu el dacă vrea să-i monteze pe strada pe care locuia semne de circulație de reducere a vitezei. Ce noroc pe Gabriela că n-are asemenea probleme de circulație! Cât despre sex, voluntară cum îi e firea, face ce-i zice primarul. * Până și Gigi Becali s-a prins: ”Asta-i meteahna noastră, nu avem inteligență!” Ce om perspicace! Dar care or fi ceilalți lipsiți de inteligență? * Un sătmărean a fost prins conducând fără permis. Nimic extraordinar, e sportul nostru național, numai că omul, în vârstă de 48 de ani, face chestia asta de trei decenii, perioadă în care n-a avut evenimente rutiere și nu a fost prins de miliție. Rămâne de apreciat că omul a respectat vârsta legală pentru a conduce un autoturism. Celelalte amănunte birocratice l-au lăsat rece. * Prin așa zisa lege off-shore, concesionarii străini halesc friptura resurselor de hidrocarburi din platforma Mării Negre, iar statul român roade osul. Off-ofshore, mult mi-e drag și mult mi-e dor, în fund să-i dau un picior, întâiului trădător...Care-i ăla? Ia mai puneți mâna pe cartea de istorie necenzurată a românilor, prea vreți să vă dau mură-n gură. * ”Din 1465, Chilia ajunge în gheara lui Ștefan cel Mare, până în 1484 când o înhață turcii. Restul Dobrogei îl preluaseră încă din 1417, în urma unor negocieri cu săbiile pe masă, cu Mircea, dar, la început, nu se prea omorau cu administrarea ei ceea ce-l face pe Mihail I (1418-1420), fiul și urmașul lui ăl Bătrân, să se laude că-i tot a lui. Acu eu nu-mi dau seama dacă pașa de la Silistra nu l-a auzit sau s-a făcut că nu-l aude, cert este că Dobrogea trecuse sub jurisdicția lui, unde va sta 361 de ani. Cam nașpa. Dar la plajă au continuat să vină puhoaie de turiști, inclusiv români împrăștiați prin toată peninsula Balcanică, în adevărate insulițe de latinitate scăldate de-o mare slavă destul de turbulentă. Tot anul se ocupau cu păstoritul, cu transhumanța, așa că binemeritau și ei două-trei săptămâni de toxiinfecție alimentară luată pe bani grei direct de pe buza mării de la dughenele care se topesc de căldură odată cu turiștii. Când îi vedeau cum vin ca mieii la tăiere, șmecherii de litoral, cu șepci de marinari scăpați din naufragii îngrozitoare, în bermude fosforescente și cu definitorii papuci de plastic, aduși de negustorii pechinezi, își dădeau coate: ”-Au venit ciobanii! Hai să-i mulgem!” Și cât ai zice pește se apucau de treabă. În secolul al XV-lea asta nu era neapărat o ironie fiindcă, în Balcani, termenul de valah devenise sinonim cu cel de păstor, ceea ce unora li s-ar părea jignitor în zilele noastre, cu excepția notabilă a marelui scriitor pe pereți Gheorghe Becali, fost Gigi Becali pe vremea când se ocupa doar cu coditul oilor iar scrierea cărților o considera o boală rușinoasă. Ce era nasol pentru localnici era că nu prea aveau curajul să fure de la valahii balcanici că aveau niște cutume nasoale. O lege nescrisă de-a lor, dar desenată ulterior, zicea că dacă ai hașpit un bou sau un cal, trebuie să dai înapoi șase bucăți, ca să te înveți minte. Și, evident, n-aveau de unde. Dacă boi se mai găseau, îndeosebi în grajdurile Parlamentului, cai chiar n-aveau de unde, așa că mai bine se astâmpărau. În timpurile noastre societatea a evoluat iar criteriile de valorizare sunt mult mai complexe. Dacă furi un singur bou  ești considerat un prost, dacă șmanglești șase ești promovat consilier local, iar de la un milion de euro în sus intri și tu în rândul lumii, poți deveni consilier al consilierului portarului unui Consiliu Județean al cărui președinte trage la aghioase la semafor din cauza oboselii care l-a doborât în timp ce se apleca asupra problemelor litoralului împreună cu Johnny Walker,credinciosul lui sfetnic. În plus, dacă furi pe litoral, indiferent prin ce metodă, devii cetățean de onoare al orașului de baștină, ți se face statuie, că duci mai departe tradiția multiseculară. Dacă te pune naiba și nu șterpelești nimic, ești exclus din comunitate fiindcă pui în pericol principalul mod de existență al devoratorilor de turiști. Și asta în fericitul și puțin probabilul caz că n-ai fost ars pe rug după ce mai întâi ai fost jupuit de viu și tras temeinic în țeapă...” * Promoușăn: Hai că v-am dus și la mare, e timpul să mai și muncim. În capitolul următor o să aflați ce naiba s-a întâmplat cu Valahia după ce Mihai Viteazul și-a pierdut capul, taman la 1601, după cum am anticipat cu o precizie de orologiu, încă de pe vremea când mă jucam de-a dacii și romanii prin țărâna curții domnești de la Șuchea.  


CONTELE DE MONTE-CRISTO
11 noiembrie 2018