marți, 29 decembrie 2020

CÂND PLEACĂ ÎNGERII...

 Când bate viscolul, când mă rănește ploaia,

când lacrima se stinge în privire,

când peste suflet crește Himalaya,

când rugul vieții-și scutură văpaia,

revăd cereasca oră de iubire


Tandrețea ta n-a mai avut-o nimeni,

întreg pustiul s-a descătușat

și-a evadat din scripte Sfânta Vineri,

iar noi eram revoltător de tineri

de parcă Dumnezeu ne-a îmbrățișat


Îți inventasem un alt nume

să nu mai știi vreodată cine-ai fost,

să rătăcim postum în astă lume

ca două însuflețiri de hume

ce una fără alta nu-și au rost


Și-a fost magie absolută

întregul cer albastru-a complotat,

noi doi, prizonieri pe-o plută,

sorbind nectarul din cucută,

unul spre altul am plecat


Pe drum, la intersecții orbitoare,

cădeau din univers meteoriți,

iar ielele cu mâinile murdare

turnau cucută în pahare

să nu fim pân la capăt fericiți


Am refuzat să beau, îmi era teamă

să nu te pierd înainte să-ți ofer

ecoul ce în el te cheamă

să-i fii oglindă și maramă

când pleacă îngerii în cer...


29 decembrie 2020

 

ARIPILE DE CEARĂ VOR LĂCRIMA DIN SOARE...

 Când sufletul proscris în trupul-închisoare

se îneacă de nămolul suveran,

ar dezerta în păsări călătoare,

prin timpul magic înapoi să zboare,

să nu-și mai fie demon și tiran


Golul din jur ar deveni fereastră

prin care-ar trece turmele de cerbi

să pască toată pajiștea albastră,

în timp ce cântă pasărea măiastră

înveșmântată-n ia altei ierbi


Strivit de arcul orei înșurubată-n gând,

s-o transforma în cioburi trebăluind prin sânge,

și luându-și amintirile la rând,

întreaga odisee s-o termina curând

și-atunci de bucurie icoana mea va plânge


În cer or să se-audă explozii de comete,

căderea în păcat va cere sacrificii,

pieri-vor stalagmite sub scrâșnet de raclete,

și-n locul deznădejdii permanente

vor arde saltimbancii predispuși la vicii


Nici grațieri, nici crize temporare,

în creuzete false durerea n-or topi,

aripile de ceară vor lăcrima din soare

când sufletul surprins în trupul-închisoare

de zidul suferinței s-o strivi...


29 decembrie 2020



sâmbătă, 26 decembrie 2020

ÎN IARNA VIEȚII MELE TOȚI FLUTURII SUNT MORȚI

 Iubita de cerneală am încuiat-o-n  cărți, 

de-acolo nicio spaimă nu s-a întors întreagă,

mă strigă de pe-o filă, din toate cea mai dragă,

da-n iarna vieții mele toți fluturii sunt morți


Trec umbrele prin geamuri ca sulița prin trup,

o lacrimă târzie se-agață de perdea,

din amintiri uitate mai cade câte-o stea

și toți vulcanii lumii din goluri vechi erup


Ea trece pe cărarea din suflet către sânge,

sentința inocenței s-o ducă pân la capăt,

s-a încuiat amurgul în ochii mei cu-n lacăt,

ecoul se aude în univers cum plânge


Mi-am luat din rouă cheia, m-am încuiat în cărți,

prin mine tranzitează vechi râuri de cerneală,

înalț spre cer privirea, să evadez din boală,

da-n iarna vieții mele toți fluturii sunt morți...


26 decembrie 2020 


NAUFRAGIU

 Îmi naufragiază anii tinereții,

se-ncuie doru-n insule pustii,

adio, înfruntare de stihii,

adio, rouă blândă-a dimineții...


Nu mai răsare din nimic un soare,

nu mai coboară peste suflet stele,

nisipul plânge-n urmele rebele

și-amurgul îmi trimite o scrisoare


N-o mai deschid febril și-nflăcărat,

înveșmântat în patimi infernale,

m-am depărtat definitiv de cale,

ce-o să se întâmple, s-a mai întâmplat


Îmi naufragiază aripile tinereții,

un colț de cer m-așteaptă să-l dezleg,

nu mai am dreptul să aleg

ce floare să-i ofer tristeții...


26 decembrie 2020 

ÎN SERILE NESFÂRȘITE DE IARNĂ

 În serile nesfârșite de iarnă

îmi întind privirile către cer,

poate acolo este cineva 

care face miracole

pentr-un suflet stingher


Trec prin ninsoare cu gulerul sufletului ridicat,

viscolul îmi răscolește privirile,

se aude tristețea cântând... 

Undeva, la capătul lumii,

au înghețat amintirile


Îmi rămân urmele suspendate-n zăpadă,

ca un ultim semn de plecare...

În serile nesfârșite de iarnă 

îmi iau rămas bun de la visuri

și mă înec în uitare...


26 decembrie 2020

PLECAȚI ȘI NU VĂ MAI ÎNTOARCEȚI NICIODATĂ...

 Zei blestemați, plecați și nu vă mai întoarceți niciodată

Că ați lăsat planeta îndoliată,

Ne-ați scos din rosturi promovând doar frica,

Din viața noastră n-a rămas nimica


Prin demoni travestiți în lideri de popoare

Ați tot turnat în cupe băuturi amare,

Sclavia s-a întors în alte forme,

Zadarnic o fardează teorii diforme;


Democrația-i violată de-anticriști,

Iar în biserici cântă îngeri triști.

E pandemia fricii cea mai cruntă boală,

Azi cântă cucuvelele în școală


Sunt străzile pustii ca sufletele noastre,

Doar nouri negri-n zările sihastre,

Prăpăstii neștiute împrejur se cască,

Nu le vedeți ostracizați sub mască


În timp ce noi mimăm că suntem vii

Satrapii lumii pregătesc regii,

E ordinea de zi batjocura supremă,

Canalele de știri au devenit o ghenă


Prin care curg de-a valma vechi reziduuri,

Nicio fereastră nu se deschide-n ziduri...

Nu pandemia-i boala cea mai cruntă

Ci lașitatea de-a fugi din luptă


Și de-ai lăsa pe politruci să-njure,

Și-ntreaga libertate să ți-o fure,

Să nu ai dreptul la-ntâmplări umane;

Ajunge, cârduri buhăite de satane!


Lăsați-ne ca-n suferința noastră

Să se întoarcă pasărea măiastră,

Plămânii să ni-i umplem de aerul curat,

Văzduhul să răsune de trilul colorat


Al îngerilor liberi ce zburdă în copii,

Lăsați-ne, satane, să fim iar oameni vii!

Să fie tinerețea prilej pentru avânt,

Ați transformat planeta albastră în mormânt


Lăsați bătrânii-n pace, în liniște să plece!

Un tren al suferinței prin suflete ne trece,

Această pandemie pe care-o promovați

E o sentință falsă și nu veți fi iertați


Ați transformat firescul în cea mai grea povară,

Ne-ați răsturnat în suflet pietrele de moară,

Să le cărăm pe nevăzute schele,

Să construim tot pentru voi castele


Plecați și nu vă mai întoarceți niciodată

Că ați lăsat planeta îndoliată!

Ne-ați scos din rosturi promovând doar frica,

Din viața noastră n-a rămas nimica...


25 decembrie 2020/21 decembrie 2021






miercuri, 23 decembrie 2020

PAT DE FRUNZE AMARE

 Coboram treptele rupte ale inimii negre

și-n somn mă strigai pe numele mic:

”Ai grijă să nu te îmbrățișeze neantul,

să nu mi se-ntâmple-n drumul spre tine nimic...”


Am călcat pe o treaptă  albastră, nesigură,

și-albastrul mi-a invadat mirările, ochii

”Hai, vino mai aproape, iubite!

mi se zbate trupul de zăpadă sub rochii...”


Ai întins scările de fum între noi

și am urmat, strivit de zări, cocorii;

a țipat sufletul ca un vultur rănit:

”Aruncă peste arșița inimii, norii!”


M-am trezit pe un pat de frunze amare,

de jur împrejurul inimii nu era nimeni,

am așteptat să te naști veacuri lungi,

n-ai venit și patul  a rămas pustiu fără tine...


22-23 decembrie 2020


sâmbătă, 19 decembrie 2020

NU MAI E MULT PÂNĂ LA CAPĂTUL LUMII

 Am aflat că ne știm dintr-o altă viață;

e un secret pe care tu nu-l știi

și pe care n-ar trebui să ți-l spun

fiindcă vei dori să te întorci acolo


Nici eu n-ar fi trebuit să-l știu,

de când l-am aflat

mi-am pierdut liniștea 

și am încercat să trec dincolo


M-am cățărat pe scările de fum,

am traversat de unul singur deșertul,

viscole cumplite am cărat în suflet,

dar n-am reușit să depășesc linia orizontului


Nu-mi amintesc amănunte

dar trebuie să se fi întâmplat miracole 

de vreme ce sufletul mă ia de mână

și mă trage  într-acolo


Când nu mai pot să merg

mă ia în brațe și mă roagă:

”Hai cu mine! Nu mă lăsa singur!

Nu mai e mult până la capătul lumii...”


Până la urmă, de atâta neliniște,

obosește și adoarme, 

cu ochii în lacrimi,

lângă trupul meu de zăpadă.



În golul din jur 

numai ecoul se mai aude...

”Hai cu mine,

nu mai e mult până la capătul lumii...”

 

19 decembrie 2020

joi, 17 decembrie 2020

SCRISOARE DE DRAGOSTE

 Te iubesc ca pe-un înger

și-am să te iubesc și mai mult

după ce n-o să mai fiu pe pământ


Dragostea e singurul lucru ce ne rămâne

după ce nu ne-a mai rămas nimic

pe lume.


Te iubesc ca un înger

și-am să te iubesc și mai mult

după ce n-o să mai fim pe pământ...


27 noiembrie /17 decembrie 2020

miercuri, 16 decembrie 2020

NINGE-N INIMA-CAVOU

 Între noi n-o să mai fie niciodată același cer,

nicio sanie albastră nu va mai cânta prin ger,

ziduri mari de piatră grea au căzut peste ecou,

ninge cu sperjur și spaimă, ninge-n inima-cavou


Te salut cu disperarea vulturului ce-a murit

căutând în sânge drumul către minus infinit,

ninge cu metempsihoze, stalagmitele-s stăpâne

și pe drumul dintre inimi nicio urmă nu rămâne


Nici nu știu ce-a fost să fie, poate că nimic n-a fost,

viața e deșertăciune, parte-a timpului anost,

inutilă este drama visului nedeslușit,

ce păcat că-n astă viață ca pe-un înger te-am iubit!


N-am primit decât cinismul parvenitelor iluzii, 

numai lacrimi și durere, deznădejde și confuzii,

înălțările de-o clipă s-au pierdut în lașități

și-au crescut doar mărăcinii-n locul florilor de colț


Este greu s-accepți destinul când te crezi nemuritor,

c-ai luptat cu tine însuți și-mpotriva tuturor,

numai îngerul sihastru înțelege lupta ta,

dar ce-a fost să fie magic, nu se va mai repeta...


16 decembrie 2020

ÎN LOC DE REFREN

 Printre atâtea ninsori din tăcere curgând

s-ar putea să îngheț cu mult mai curând

decât poți să ghicești în cafeaua amară,

s-ar putea să zâmbești, s-ar putea să te doară


despărțirea de viscol, de iarna din sânge;

aud și acum universul cum plânge...

S-ar putea să îți cânte-n surdină acea cucuvea

ce-a zburat prin zăpadă din inima mea


De-aș putea să descriu cum se scurg în abis

tot ce-a fost să nu fie, tot ce-a fost doar un vis,

ți s-ar face înserare și-nlunare-n pridvor

și-o să-ți fie o clipă de viață mai dor


Și-o să-ntinzi rugăciuni efemere spre cer 

printre fluturi albaștri cu aripi de ger,

să te umpli de golul ce crește-ntre noi 

și să nu te mai poți întoarce înapoi


S-ar putea ca la urmă, în loc de refren,

peste sufletul meu să mai treacă un tren.

și-un acar disperat va dori să învingă

amintirea ce-am fost, înainte să ningă


Să lăsăm așadar un opaiț de ceară

întunericul dinlăuntru în tăcere să moară,

lumina-i  să fie un drum către ziuă,

să ningă frenetic în loc de adio...


15 decembrie 2020 

duminică, 13 decembrie 2020

RĂZBOIUL MAFIEI CU EA ÎNSĂȘI

     În timp ce moartea citește ziarul, poporul român, material didactic în acest laborator al suferinței, a fost chemat la vot ca să-și mai bată câteva cuie în coșciug. Cei cu vocația martiriului pe crucea democrației de cumetrie, hașmangleală și sperjur au ascultat chemarea ignorând adevărul că dacă votul ar schimba ceva, nimeni n-ar mai lăsat să voteze. Ceilalți, înțelegând că războiul Mafiei cu ea însăși nu e războiul lor, au preferat să aștepte vremuri mai bune. Vremuri în care democrația nu va mai fi maimuțărită, în care orgasmul democratic nu va mai fi simulat cu o grosolănie evidentă. Așa se face că rezultatele acestor alegeri nu sunt relevante. Ele asigură ciolanul celor mai iuți de mână, dar nu vor aduce beneficii Națiunii. Binele public va rămâne doar o vorbă de dânșii inventată...

    Singurul lucru pozitiv este că societatea românească în ansamblul ei se opune infamei, odioasei, degradantei clase politice. Oamenii liberi de orice încorsetări politice au câștigat alegerile cu 67,52%. Ei sunt adevărata Opoziție la fărădelege în anii ce vor urma. Votul de blam a fost răspunsul dat șmecherilor care au organizat alegeri în plină pandemie, după reguli menite să perpetueze la putere aceeași Mafie, cu altă pălărie. Oamenii s-au săturat de rotirea cadrelor la ciolanul puterii. Oferta de pe tarabele politicii a fost nesatisfăcătoare. Confruntarea electorală s-a rezumat la o întrecere socialistă între profesioniștii hoției.

        Marile partide, nereformate, corupte, vicioase, bolnave de cleptomanie, în care colcăie șerpii intereselor de haită, sunt principalele vinovate de halul în care a ajuns democrația românească, de neîncrederea generalizată în politicieni și în toate instituțiile care au legătură cu aceștia.  Din cauza comportamentului nesincer, a infatuării și duplicității conducătorilor de atelaje politice, a disprețului față de ceilalți, a lipsei oricărui criteriu valoric, poporului român i s-a făcut lehamite. Acțiunile mafiote îndreptate împotriva interesului național prin falimentarea programată a economiei, concomitent cu toate celelate domenii fundamentale, de la Educație și până la Sănătate, i-au gonit pe români din țara lor, de-au ajuns robii Europei. Părtași la această tragedie, la acest exod al neamului românesc sunt și derbedeii din partidele-apendice, care au asigurat ”stabilitatea statului de drept”, pentru că în exercitarea atribuțiilor publice n-au fost preocupați decât de a-și găsi un loc mai în față la spectacolul jefuirii bugetului de stat. Aceste pubele de gunoi au fost deversate în fosele politicii dâmbovițene, dar, după ce se trage apa de două-trei ori, vidanja partidelor mari le vor scoate la suprafață și le vor afișa în vitrinele de partid și de stat, conform principiului mefistotelic ”nimic nu se pierde în politică, totul se reciclează”.

         Aceste alegeri consfințesc sfârșitul unei epoci. Urmează o perioadă tulbure, de neîncredere generalizată, impostură, instabilitate și desfrâu financiar. Cei care au votat n-au câștigat nimic, politicienii ciolănari și-au asigurat niște ani de furat. Nu vor fi patru, vor fi mai puțini, dar pentru ei nu contează câtă vreme consideră că au dreptul să-și poată exercita în continuare meseria bazată pe îndemânarea lor de mână și nebăgarea de seamă a celorlalți. 

      În realitate, Parlamentul ales nu are legitimitate. 67,52% au dat un vot de blam, 9,52% din totalul alegătorilor au ștampilat PSD, 8,31% PNL, 5,15% USRPLUS, 2,98% AUR, 1,91% UDMR, iar 4,61% le-au oferit încrederea lor altor nefericiți. Așa că, băieți, ușor cu pianul pe scări, când elaborați (vorba vine) legi, când păpați la restaurantul Parlamentului mititei din Opoziție cu muștar sau când vă scobiți în nas, conform procedurilor parlamentare. Nu uitați că cea mai mare parte a românilor nu dă doi bani pe prestația voastră. Încercați să fiți decenți, nu mai vorbiți în numele poporului,  nu sunteți reprezentativi decât pentru structurile mafiote numite impropriu partide politice... 

        Democrația de cumetrie nu are resurse de a se vindeca prin ea însăși. Nu se poate restarta pentru că la butoane sunt profesioniștii hoției, ghiolbanii politici, iar ca să-i vindecăm de prostie, de aroganță, de neam-prostie, e aproape imposibil. Putrefacția sistemului politic românesc este atât de adâncă încât singura soluție de vindecare este cauterizarea. Perpetuarea acestei specii de tenie lată, aciuată în organele vitale ale Națiunii, va ține România în stadiul de bolnavul cronic al Uniunii Europene. Ceea ce pe Coana Mare n-o deranjează deloc la pitpalacul inimii. 

      Pandemia politică, suprapusă pandemiei fricii de Covid, a transformat România într-un spital de boli nervoase în care pacienții sunt tratați cu amenințări, cu perfuzii false și cu tuburi de oxigen prin care circulă numai otrava manipulării și a disprețului absolut față de omul de rând. 

      Votul naivilor, care încă mai cred că Mafia politică transpartinică poate fi deposedată de putere, a fost împărțit după criterii de clan. 

PSD a primit 29%, cu zece procente mai mult decât omologul său, COVID-19. PNL, care a căzut în groapa săpată Vioricăi de la Videle, a ciugulit 25%, USRPLUSMINUS a înhățat 15%, iar UDMR 66%. Pușchea pe limbă, aproape 6%! 

Despre PMP și PRO-ROMÂNIA am vorbit mai sus, în paragraful în care electoratul a tras apa.

     Surpriza a fost AUR, partidul celor pe care Mafia politică i-a pus la index numai pentru că  sunt diferiți. Au primit nota 9, dar pentru a primi 10 trebuie să-și facă temele la zi...

     Așadar, aceste alegeri au fost un eșec pentru ideea de democrație, a fost un război al Mafiei cu ea însăși. Niciun partid nu are credibilitatea necesară, dublată de o largă susținere, pentru a reforma România. Ceea ce pot face cu procentele anemice este să gestioneze problemele curente pe termen scurt, să-și umple și mai abitir buzunarele și să ne sfideze non-stop prin mijloacele de manipulare în masă. Pe termen lung e o altă poveste. Care nu se va scrie până când actuala clasă politică nu va fi arsă pe rug în piața publică. Altă cale nu există. Să nu ziceți că nu v-am spus!

6 decembrie 2020 

vineri, 11 decembrie 2020

EA PLUTEA CA O UMBRĂ PE MARE

 Ea plutea ca o umbră pe mare,

ca o umbră pierdută plutea

dinspre amurg înspre soare-răsare,

ea plutea peste inima mea


Ea cădea ca un fulg prin ninsoare,

dinspre stele pierdute cădea,

cădea în abis ca o floare,

ca o floare albastră cădea


Ea cânta ca o harfă ce moare,

ca o harfă murindă cânta,

cântecul căuta o cărare

pierdută prin golul din inima mea...


11 decembrie 2020

TRĂIEȘTI DOAR ATUNCI CÂND IUBEȘTI

Nu trăiești decât atunci când iubești,

în restul timpului

supraviețuiești

”Știi, obișnuiești să spui 

când vezi 

în oglinda sufletului un înger,

știi,

te iubesc până la sfârșitul timpului

și încă o zi!”


Și inima ta știe că așa este,

chiar dacă cei din jurul tău 

vor încerca să te convingă:

”Asta e doar o poveste!”


Doar tu cunoști adevărul

traversând anotimpurile 

unul după altul 

ca un cocor

peste care se prăbușește

neantul.


Nu mai cerșești ecouri,

secunde nu mai cerșești,

știi că  exiști cu adevărat

doar atunci când iubești...


10 decembrie 2020

duminică, 6 decembrie 2020

SAHARA MEA

 Am tot făcut risipă de-amănunte

urcând de un mileniu același munte,

dar să străbat prin ceață-i tot mai greu,

s-a spart fereastra sufletului meu


Prăpăstiile parcă-s mai adânci,

doar stele căzătoare ard pe stânci,

albastrul se preface-ntotdeauna-n gri

și nimeni nu-înțelege durerea de a fi 


un fluture ostracizat în iarnă,

amurgul peste suflet se răstoarnă, 

sunt singur și-i târziu în univers,

zadarnic bat secundele invers


Cărările din sânge-au putrezit, 

nici nu mai știu pe cine am iubit, 

nici umbra nu se-ntoarce din ecou 

să-mi fie destrămare și cavou 


N-ajung cocorii la destinatar,

s-a spart în suflet ultimul pahar,

iar îngerii n-or mai avea ce bea,

răpuși de setea din Sahara mea...


5-6 decembrie 2020

joi, 3 decembrie 2020

ȚI-AM DESENAT ARIPI DE ÎNGER

 Ți-am desenat aripi de înger, iubito,

să poți zbura până la nori,

am redecorat soarele

ce răsărea din tine, uneori


Și-am devenit un fir de păpădie

plutind indefinibil pe orbită,

tandrețea ta mi-a fost robie

din care m-ai eliberat, iubită


Ne vom găsi cumva în altă viață,

căci viața aceasta n-a fost numai vis,

acolo îngerii albaștri

ne caută pe sensul interzis


Ne-or recunoaște după umbre, poate,

sau poate după rănile ce curg

ca două raze sfâșiate 

de amurg...


3 decembrie 2020

miercuri, 2 decembrie 2020

ÎMPĂRĂȚIA FRIGULUI

 Nu mă-nveli cu razele de soare

că s-ar putea s-adorm definitiv,

iubirea suferindă-i sub zăvoare

zdrobită de același laitmotiv


Cobori dinspre ființă uneori

cu disperarea de-a fi înger, 

de-atâta frig și-îndepărtări

în vise sânger


Nu am uitat cine-a ucis

cu voie marile speranțe,

singur pe sensul interzis

respir sub gloanțe


N-am să șoptesc vreodată: vino!

n-am să mai zbor, n-am să mai strig,

pe scara mea de fum, lumino,

cobor în frig...


2 decembrie 2020

marți, 1 decembrie 2020

CE ESTE PATRIA

 Patria sunt eu, copil alergând după fluturi,

Patria ești tu, când râzi și te bucuri.

Patria suntem noi cântând românește,

Patria e cerul albastru ce-n suflet plutește


Patria e pasărea cu aripile deschise,

Patria-i îngerul ce coboară din vise.

Patria e floarea ce crește sfios pe morminte,

Patria-i grâul ce-ncolțește-n cuvinte


Patria e lumina ce ne duce spre rai,

Patria-i doina ce jelește în nai.

Patria e gândul ce străbate prin ziduri,

Patria-i curcubeul ce se ascunde în riduri


Patria sunt eu, adolescentul grăbit,

Patria e tot ce pe lume-am iubit.

Patria-i în amurguri și-n zorii de zi,

Patria-i tot ce-am fost și de-a pururi vom fi...


1 Decembrie 2020