ADEVĂRUL PÂNĂ LA CAPĂT

O CLANȚĂ ISTORICĂ

Dacă ați observat, au fost alegeri europarlamentare. Dacă n-ați observat, înseamnă că faceți parte din cei 51% dintre români care nu s-au obosit să-i dea ceva lui Dragnea. Nu puteți fi acuzați de nimic fiindcă actuala clasă politică vă insultă inteligența. 
Liberalii au ciugulit 26% din voturi, PSD-ul 23%, urmat la mică distanță de Alianța douăzeci-douăzeci USR-PLUS. Au mai trecut pragul Pro România, UDMR și PMP. Numai lume bună, nimic de zis. Sinecuriștii vor ajunge la Bruxelles unde, cât e ziulica de lungă, vor tăia frunză la câini. Toate partidele și-au proptit în fruntea listei protejații, infatuații, închipuiții. Excepțiile de la regulă sunt rare. Campania electorală n-a existat. Temele dezbătute n-au avut legătură cu problematica europeană, cu situația românilor din Marea Britanie (în primul rând) și din celelalte țări adoptive. Problemele interne au predominat în fața celor externe, deși nu despre asta era vorba în aceste alegeri. Opoziția n-a arătat deloc că ar fi pregătită să conducă România. Cu toate acestea, a obținut o victorie cu care nu știe ce să facă. Norocul ei a fost că Puterea a avut la butoane numai amatori de sex neprotejat. De aceea populația și-a dorit cu ardoare capul lui Moțoc. Politica sinucigașă a PSD  împotriva justiției i-a stârnit pe oamenii de bun simț. Nerozia de a-l păstra în fruntea partidului pe Liviu Dragnea, personaj mărginit, sufocat de beția puterii, l-a costat scump. Imbecilitatea de a-i transforma în vectori de imagine pe alde Ciordache, Nipulicea și ceilalți semianalfabeți aroganți și ticăloși, fără o brumă de cultură ori de respect față de aceia care nu respirau aerul din preajma cocalarului șef, l-au adus în haznaua istoriei. Ei, dacă justiția își făcea treaba și nu amâna sentința până după aflarea rezultatelor, dacă-i dădea perversa la timp, altfel am fi discutat astăzi. Așa că arestarea lui Suleyman Teleormăneanul, marele vizionar care a amestecat social-democrația cu șmecheria, astăzi, a doua zi după alegeri, nu l-a ajutat prea mult. A fost un fel de țigara de după, numai că a venit după nimic. În mod paradoxal, ascunderea liderului de ochii lumii, în condițiile aducerii lui Victor Ponta în apropierea cuibului pierdut, poate fi cel mai bun lucru care i se poate întâmpla mamutului roșu după chelfăneala zdravănă pe care i-a dat-o electoratul.
    Partidele de opoziție n-au dovedit în niciun fel că merită încrederea cetățenilor. A fost un fel de vot în alb, o scrisoare de intenție pentru un altfel de viitor. În realitate n-au câștigat nimic prin muncă proprie, doar beneficiază de revolta românilor scârbiți de mizeria morală a puterii. Dacă nu schimbă din temelii sistemul electoral, dacă nu vor veni cu un program de țară fezabil, dacă nu vor renunța la metehnele vechiului PDL și la obiceiurile politice pidosnice importate de pe alte meleaguri, revoluția votului a fost inutilă. Și dacă ne uităm la fețele celor ce vor popula Parlamentul European, nu e cazul să ne facem speranțe. Românii vor justiție, nu vrăjeală, aceasta a fost esența votului din 26 mai. 
   Cât despre referendum, ar trebui interzis prin lege să se mai organizeze în aceeași zi cu orice alt tip de alegeri pentru a nu mai fi amestecate lucrurile. Ar fi o formă de respect față de inteligența poporului român. Din păcate, partidele politice sunt preocupate mai degrabă de prostirea alegătorilor. Și, de cele mai multe ori, le reușește.
   Aceste rezultate oarecum surprinzătoare nu sunt un triumf al democrației, ci o consecință a politicii de gang dusă de PSD contra Justiției. De ea beneficiază politicieni care nu merită, dar care, acum, se umflă în pene de parcă lumea a început cu ei. Vor fi o cruntă dezamăgire pentru că sunt produsul aceluiași sistem mafiot care a îngenuncheat Națiunea și a trimis în exil economic cinci milioane de români. Însănătoșirea României trebuie să înceapă de la schimbarea radicală a sistemului electoral. Care, în prezent, ajută mafia transpartinică să se eternizeze la putere și să se destrăbăleze în orgii bugetare din care fumegă sângele poporului român. 
   Rămân memorabile lupta diasporei cu ticăloșii din interior și, poate, faptul că, (și) a doua zi după alegeri, Liviu Dragnea a luat o clanță istorică. Amănuntul că Tăriceanu n-a reușit să obțină procente nici măcar cât numărul nevestelor, ori că PNȚCD reclamă că, la fel ca în perioada interbelică, alegerile au fost influențate de Facebook, care, evident, ar trebui interzis, țin de caracterul dadaist al spațiului carpato-danubiano-psihotic. Unde președintele Werner îi cere demisia distinsei gospodine Viorica, dar, fiindcă dumneaei le are cu scrisul cam tot atât cât le bunghește la geografie, n-a putut să-i onoreze doleanța. Așa că, șontâc-șontâc, mergem mai departe pe ultimul drum al istoriei. Cred că nu este cineva atât de fraier încât să creadă că nu va fi dezamăgit crunt de învingătorii de astăzi, aroganții de mâine. Și cum românii au o slabă memorie a răului, pesediștii reformați, spășiți doar cât să le fie bine, se vor întoarce la butoanele puterii. Până atunci, peneliștii și useriștii se vor sfâșia între ei pe ciolan. 
    Așadar, nu vă faceți sperațe deșarte! Ați votat niște iluzii fiindcă, în realitate, la Bruxelles vă vor reprezenta interesele (sanchi!) capii nevăzuți ai Mafiei politice transpartinice. Măi copii ai durerii, citiți lista cu ”noii” parlamentari și-o să recunoașteți acolo figuri sinistre ale politicii dâmbovițene. Mai bucurați-vă o zi-două, după care încercați să vă treziți la realitate. Atunci o să observați că n-ați votat caractere, ci himere. Iar pe unii dintre aceia pe care credeți că i-ați alungat de la măcelărie, îi veți găsi la viitoarele alegeri pe listele învingătorilor de astăzi, fiindcă, vorba aia, așa o cere interesul  național. Vreți să se schimbe cu adevărat clasa politică? Implicați-vă, înființați partide, militați pentru o lege electorală corectă, luptați pentru democratizarea societății românești aflată în moarte clinică. Când votul contra cuiva, de care, în general, beneficiază cine nu merită, va fi înlocuit cu votul pentru cineva, abia atunci înseamnă că am luat-o pe drumul cel bun. Până atunci, ușor cu pianul pe scări, că sunt șubrede, și nu uitați că în spațiul mioritic, de-a lungul zbuciumatei noastre istorii,  proștii au progresat permanent: au devenit și mai proști. La fel și hoții.

27 mai 2019 

FIGURILE PAPEI

       Pentru că nici Werner, nici Viorica n-au avut inspirația să mă invite la locul faptei, am urmărit pelerinajul Papei prin spațiul mioritic din fața televizorului. Care a rămas profund mirat că nu-l privesc la mișto. 
      Mi-a plăcut comportamentul bătrânului: modest, deștept, cu Logan, ce s-o mai lungesc, la fel ca mine. Culmea e că a fost și profesor și îi place și fotbalul! Dacă mai și înjura Mafia politică, ne făceam frați de cruce. Așa, fiecare cu a mamei sale. Deși e o prostie ca ortodocșii și catolicii să nu găsească o cale de împăcare. Că, în definitiv, toți suntem copiii lui Dumnezeu. Iar ceea ce ne unește - credința - e infinit mai important decât ceea ce ne desparte - politica medievală a bisericii, bazată pe rapt și relații de vasalitate. 
Cred că Papa ar fi președintele care ne trebuie. Deși, după două-trei zile de rugăciuni la Palatul Cotroceni, televiziunile de prostituție și știri false i-ar scoate de sub tejghea dosarul de colaborator al Securității Spirituale. 
Așa că pelerinul argentinian face bine că după trei zile (31 mai-2 iunie 2019) de hoinăreală prin spațiul carpato-danubiano-hipnotic, se întoarce la oile lui răspândite pe tot mapamondul lumii globului pământesc. Asta nu înainte de a ne îndemna, cu tupeul specific mai marilor bisericii catolice, să fim oameni normali, să renunțăm la lăcomie și răutate. Și, dacă nu-i prea greu, să ne iubim. Auzi ce figuri pe el! Băi Francisce, tu habar n-ai unde-ai venit! Norocul tău că nu porți portofel... 

4 iunie 2019

E imposibil să nu-ți amintești

Nu poți să uiți, să nu îți amintești
de nebunia înfloririi absolute,
când fluturii ne-mprăștiau dumnezeiești
și ne întrupau definitive rute

Nu poți să uiți, să nu îți amintești
înfiorările de tot plăpânde,
tu locuiai la mine în povești
pe unde nimeni n-a putut pătrunde

Nu poți să uiți, să nu îți amintești
acele stele argintii,
pe care îngerii le-au desenat onești
pe cerul tău, fără să știi

Și poate nu mai știu nici cine sunt,
nici tu nu știi cine mai ești,
că suntem pulbere în vânt
e imposibil să nu-ți amintești

22 mai 2019

Vis pierdut

Am avut un vis frumos și pur
toate planetele mi se-nvârteau în jur,
nici umbră nu aveam, eram atât de tânăr!
îmi creșteau îngeri albaștri pe umăr

Pășeam ca un fluture prin povești,
din scrisori de lumină răsăreau vești,
vântul le ducea adiind, într-un loc
unde îngerii se scăldau în noroc

Câteodată, din raiul nesincer,
răspundea dimineții de iarnă un înger;
mâinile, iedere-nrobitoare,
se-ntindeau din suflet în soare

Din neant, noaptea a venit ca un glonț
și-a ucis floarea de colț
ce-n munții inimii mele-nflorise
printre poeme de dragoste și abise

Au plâns munții crescându-mi pe umăr,
dintr-odată bătrân, am uitat să fiu tânăr,
orizontul a devenit c-o mirare mai mic
și din magie n-a rămas nimic...

22 mai 2019

Nu există pe lume o țară mai bună

Dacă știți pe pământ o țară mai bună,
cu eroi mai frumoși, cu păsări mai vii,
cu doine ce magic în suflet răsună,
înseamnă c-ați clonat Românii

Dacă voi ați plecat, răpuși de necazuri,
prin locuri cu zei mai bogați,
pe unde stăpânii de fluturi fac nazuri,
să știți că există îngeri uitați

ce-și apără țara ca niște copii
alergând printre visuri, cu luna în suflet,
de câte ori plouă cu stele aurii,
se-ncuie-n mirare un sunet

Și totuși, pe tărîmul știut,
prea devreme lumina se stinge,
și doare cumplit paradisul pierdut,
și dorul de oameni se-aude cum plânge

E gol orizontul și munții-s absenți,
de jur-împrejur tot mai rare priveliști,
din palatul puterii șerpi lenți
pun destinului nostru opreliști

Când și când, ieșind din noroi,
prin piețe românii se-adună;
rămâneți, prieteni, alături de noi,
nu există pe lume o țară mai bună...

20 mai 2019

Sub cruci acoperite de nailoane

De nu acționați cât mai curând,
De nu vă smulgeți viața din piroane,
Vă veți trezi-n alt veac plângând
Sub cruci acoperite de nailoane...

Dacă un deget nu mișcați
Când hunii ne batjocoresc eroii,
Să fiți români, nu meritați,
Pe veci rămâneți fiii ploii

Atâta știți, să vă văitați de foame,
De sărăcie și de nedreptăți,
Cerșiți minuni îmbrățișând icoane,
Și vă-nchinați la mafioți 

Vă milogiți ca politrucii să vă dea
Acel ceva ce-n fapt vi se cuvine,
Și stați ascunși după perdea,
Sunteți părtași la nedreptăți și crime

Mergeți la vot ca vita la tăiere,
Mânați de demonii politici,
Nu profitați de dreptul la tăcere,
În suflete rămâneți paralitici

Nu vă mai pasă ce se-ntâmplă mâine
Răpuși de lașitatea generală,
Vă mulțumiți să molfăiți o pâine
Și suferiți cu toți de crunta boală

A nepăsării absolute;
Nu vă intrigă că în țară-i zloată,
În frunte tot alegeți curve slute
Și sunteți mândri c-ați ajuns o gloată

Și-n vremea asta extremiști maghiari
Batjocoresc eroii din morminte,
Iar pe Viteaz, ceilalți tâlhari,
Vi-l scot cu macaralele din minte

Și voi tăceți, loviți de amnezie,
Îmbolnăviți de poftele primare,
Când e nevoie, fără anestezie,
De acțiuni rapide de salvare

De nu acționați cât mai curând,
De nu vă smulgeți viața din piroane,
Vă veți trezi-n alt veac plângând
Sub cruci acoperite de nailoane...

18 mai 2019

Voi sunteți cei mai morți din cimitir...

Sub saci de nailon zac eroii
Biciuiți de nepăsare și de lacrima ploii,
Umiliți de lașitatea urmașilor,
Cât mai suportați batjocura, lașilor?

Cât acceptați statut de slugi meschine?
Lăsați eroii noștri să se-nchine!
Voi vă numiți conducători de țară?
Tâlharilor cu-apucături de fiară,

Opriți-vă o clipă din furat,
Sunteți părtași cu neamul blestemat,
Croit din ură și noroi,
Vă bateți împreună joc de noi

Jucați ceardașul pe o scenă-ngustă
Cu toți descreierații lepădați sub fustă.
E mult prea mare umilința,
Ne maculați ostentativ credința

Și stați la masă, suflete de slugă,
Cu-acești consumatori de carne crudă.
Sub pungile mizere de gunoi
Nu-s numai morții noștri, suntem noi,


Copii orfani de mamă și de tată,
Popor uitat de propria-i armată.
Honvezilor cu sângele stricat,
Voi profitați c-ai noștri au trădat,

Dar coarda ați întins-o mult prea tare,
Și ne sfidați ca șerpii-ntinși la soare.
N-aveți de bună seamă, minte,
De-ați scos eroii din morminte.

Zadarnic, hunilor, le-ați dat la mir,
Voi sunteți cei mai morți din cimitir...


18 mai 2019

Cuie sângerânde

Aceste zile blestemate
de s-ar sfârși cât mai curând,
iubita mea, din vieți uitate,
te port ca pe-o icoană-n gând

La care mă închin când plouă,
când peste spaima noastră ninge,
când sufletu-ncuiat în rouă
de dor de tine enigmatic plânge

Mă chemi în vis, în zori m-alungi,
mi-e sufletul cutia milei,
și pân la mine n-ai s-ajungi
străpunsă de săgeata zilei

Ca-ntr-un perpetuum mobile amar
ne învârtim în deznădejdi profunde,
căci nu ți-am fost, iubita mea, altar,
ci numai cuie sângerânde...

18 mai 2019

Matrioșka

Mi-ai întins o cutie imensă:
”Ia-o, înăuntru e sufletul meu!
Deschide-o, iubite,
când îți este mai greu!”

O lacrimă s-a prelins 
prin lumina ochilor în jos,
corabia cu îngeri s-a răsturnat
din omul frumos

M-am apropiat cu sfială
de cutia albastră,
înăuntru era o cutie mai mică, 
alta decât dragostea noastră

Mi-am deschis aortele, pe rând,
de n-am putut din gol să mă ridic,
a mai rămas un singur gând: 
înăuntru nu se află nimic

Numai tu știi ce se ascunde acolo,
în visul niciodată mai sincer,
de-am fi fost noi, iubito,
ne-ar fi strigat înlăcrimat un înger ... 


17 mai 2019

Nimic din infinitele melancolii

Nu am să-ți iau nimic din tot ce-ți aparține,
nimic din infinitele melancolii,
și-așa mi-s bucuriile puține
de când tot pleci, amenințând că vii

Ce-a fost al tău, al tău rămâne,
n-o să se șteargă locul prim,
uimirile au rămas stăpâne
și peste-un alt mileniu ne întâlnim

Și o să dăm perdelele deoparte,
să intre soarele instantaneu,
să ne trezim, iubita mea, din moarte,
în brațele lui Dumnezeu

Eu nu voi fi probabil luat în seamă,
mai nins ca brazii din Carpați,
dar nu-i nimic, nu-mi este teamă
să stau la rând printre damnați

Mă voi ruga să-ți fie bine,
să fii lumină-n paradis,
și toate sublimările divine
ce-mi cresc la miezul nopții-n vis

să-ți fie pavăză de netrecut
când te apasă gândurile reci,
când tot ce doare-a mai durut
și vrei să vii, dar trebuie să pleci

Să fii convinsă că voi fi prezent
în emisfera cerebrală,
de mă găsești, iubito, fă-mă atent,
căci suferim de-aceeași boală

ce a lovit prin plăsmuiri de fluturi
și-i căutăm la nesfârșit un leac,
de-ai să-l găsești, strivește-l cu săruturi,
chiar de-ți va curge-n sânge un alt veac

Eu n-am să-ți cer nimic în plus,
nimic în minus nu am să-ți ofer,
am fost de la-nceput intrus
în colțul tău abstract de cer

prin care am zburat flămând
când tu plecai, amenințând că vii,
și nu voi arde, risipind în vânt,
nimic din infinitele melancolii

17 mai 2019

Final

Nu există final între cei ce se știu
precum îngerii buni ce-au căzut pe pământ,
dacă tu mai exiști, dacă eu mai sunt viu,
mă grăbesc să te scriu și-n culori să te cânt

Ce final să evoc decât marele bal
la care nu vin, căci nu știu să dansez,
de-ai s-auzi scrâșnete sub copite de cal,
să-nțelegi că eu sunt și din noi emigrez

Și mă duc ca un glonț învățat să ucidă
printr-un trup de bastard condamnat la pieire,
nicio replică smulsă dintr-o viață acidă,
n-o s-auzi sfâșiată de-atâta iubire

Și aș vrea să mă-ntorc pe unde-am umblat
cu tine în suflet ca o floare de mai,
dar nu pot să rămân, îngerul a strigat,
și sunt locuri puține, iubito, în rai...

16 mai 2019

Pustiul s-a mutat în mine

Întreg pustiul s-a mutat în mine
de când am emigrat ca un cocor,
pe o planetă locuindă-n tine,
să nu-ți mai fie îndepărtarea dor

Și se părea că obosit de cale
voi sta-n amurgul zilei să privesc
cum îți arunci cămășile de zale,
surprinsă de-un fior dumnezeiesc

Poate-ai să spargi definitiv oglinda
de timpul care-n gheare ne-a strivit
și o să-ți bată clipa, suferinda,
de veacu-n care îngeri ne-au iubit

Dar peste scările întinse-n grabă
păianjenii-au țesut alt cer noros,
zadarnic inima se-ntreabă
unde-a pierit omul frumos

Ce gânduri negre l-au răpit?
ce deznădejde e-n stamine?
de-atâta dor nerostuit
întreg pustiul s-a mutat în mine...

16 mai 2019

Plouă. Dumnezeu plânge și nu spune de ce

Plouă. Dumnezeu plânge și nu spune de ce,
cresc buruienile-n suflet în ritm nebunesc,
strigă melcii cu ceru-n spinare orice,
fluturii, de inimă se izbesc

Un scurtcircuit mă străbate perfid,
trec în cadență armatele,
poate se va-ntâmpla o minune în vid,
ploaia o să-mi spele păcatele

Numai ochii de s-ar deschide
sfâșiați de-nserare și vânt,
să te pot invada ca pe-un țărm ce se-nchide
și-n ploaie, plângând, să te cânt

Numai timpul nostru de s-ar naște din nou,
și de-ar crește în noi, ca o rouă,
umbrele deveni-vor ecou,
niciodată pe rând, mereu amândouă

Plouă nemilos dinspre mine spre tine,
dinspre tine spre mine-i prea mult Dumnezeu,
de va fi și mai rău, ne va fi și mai bine,
în sufletul meu

16 mai 2019

Treziți-vă odată...

S-a rupt țara în două, se urlă și se-njură,
Ne invadează zilnic șuvoaiele de ură,
Manipularea sumbră dă rezultate clare,
Ne sfâșie destinul hienele vulgare

De atâta disperare întreaga piață vuie,
Halucinant ecoul răspunde rânced: muie...
De-atâtea țigănisme ne tranformăm în clovni,
Uităm că suntem, totuși, o nație de domni

O falie adâncă înghite bunul simț,
Doar strigăte perverse și scrâșnete de dinți,
Mutanții aruncă plebei bancnote de un leu,
Se-ncuie în biserici cei fără Dumnezeu

N-aveți pic de obraz, veroșilor șacali,
Să fiți voi cine sunteți, bătrânii au fost hamali
Vorbiți de demnitate, voi, care pentru bani
Vă vindeți mama, sora, vă deveniți dușmani

Spuneți că ăia fură și de-aia voi n-aveți,
Parale fără număr, să stați în crâșme beți,
Și nu vreți ca să aibă și alții carduri pline,
Și alte baliverne de curve masculine

Așa e, ăia fură, la fel cum fură-ai voștri,
Întreaga națiune o dirijează monștri,
Laborator al morții e astăzi România,
Și-n lanțuri aurite la fel este sclavia

Această dezbinare e cea mai grea povară,
Ne-a pus-o în spinare conducerea barbară,
Voi v-ați prostit cu toții, nimic nu înțelegeți,
Dacă sădiți doar ură, doar ură-o să culegeți

Dacă sădiți dispreț, disprețul vă urmează,
Voi sunteți vânători ce umbrele-și vânează,
Veți deveni vânat mânat abil din turmă
Când cei ce vă ghidează se vor propti la cârmă

Vă vor strivi, fiți siguri, cu tot disprețul lor,
Că nu ați fost capabili să vă numiți popor,
Puterii nu îi pasă, e cea mai crudă pegră,
Voi nu sunteți ființe, doar masă de manevră

Așa că nu-i târziu să vă-mpăcați cu-ai voștri,
Cereți-vă iertare că v-ați purtat ca proștii,
C-ați aruncat cu bani flămânzilor cerniți
Uitând că undeva, pe lume-s obidiți

Ce suferă de foame, de jale și de frig,
Că cina lor adesea e-o parte din covrig,
C-au fost aduși aici de alți stăpâni de sclavi;
Fiți tineri și dinamici, fiți elocvenți și bravi!

Nu-njurături și bârfe vă definesc pe voi,
Nu acceptați lozinci mânjite cu noroi,
Nu credeți nicio iotă din ceea ce vă spun
Conducătorii putrezi, scăpați de la nebuni!

Nu repetați greșeli pe care le-au făcut
Cei ce se-apleacă-n stradă după un leu durut,
Că mâine veți ajunge, și voi, la fel ca ei,
Fiți nesupuși și liberi, fiți, că se poate, lei!

Cereți-vă iertare părinților și țării!
Fiți promotori decenței, nu silei, dezbinării...
Dușmanul e comun în veacul paralitic,
Își spune orișicum și-i scelerat politic

Nu poți lupta cu el decât prin unitate,
Prin carte și cultură, prin fler și demnitate,
Lui aruncați-i leii-n cărare cu dispreț
Și-o să vedeți că fiecare din demoni are preț

Că ei sunt de vânzare pe sume de nimic,
Acolo este sigur supremul inamic,
Voi sunteți marfa lor, expusă pe tarabă,
Treziți-vă odată, c-avem destulă treabă!

E timpul să-nțelegeți cu toții ce se-ntâmplă
Cu-această nebunie ce tot vă latră-n tâmplă.
M-am săturat s-aud cum universul vuie
De propagandă falsă, de NATO și de mUE

Noi suntem oameni liberi cu-nsemnele pe frunte,
De două mii de ani cărăm în spate-un munte
Și nu uităm că, totuși, aici am fost stăpâni,
Suntem europeni, dar ne-am născut români...

12 mai 2019

N-o să mai fiu

Tu nu vezi cum se risipește viața noastră
și ce puțin a mai rămas din ea?
N-o să mai fii nici pasăre măiastră,
nici fagure și nici lumina mea...

Eu n-am să fiu nimic din ce ți-am fost,
nici candelă uitată-n vânt,
nici marea bătând țărmul fără rost
și n-am să pot din moarte să te cânt

Zadarnice-nfloriri diamantine
vor scoate chipul fraged din ninsori,
cetățile vor plânge în ruine
și n-o să ai pe cine să omori

cu ochii tăi, ce se ascund departe,
în zări prin care poate-am mai trecut
călcând desculț pe cioburile sparte
înainte de-a ne fi născut

Și pân la urmă se va pierde visul,
deșertul se întinde în privire,
îți las, iubito, ție, paradisul,
și-un colț pierdut din mine, amintire

Și poate-ai să accepți păcatul
de-a mă privi o dată cu ochi sinceri,
se va topi atunci neantul,
și-o să cobor la tine dintre îngeri

Și poate-ai să revezi magia noastră,
și poate-ai să-nțelegi ceva din ea,
în ziduri n-o să fie o fereastră,
n-o să mai fiu nimic, dragostea mea...

11 mai 2019

Prea devreme zăvor

Prea devreme-au pătruns tristețile-n oase,
prea devreme și prea dureroase,
sufletul cerșește lumină,
întuneric adânc, speranță puțină

Niciodată n-am fost cu adevărat acolo
unde-am fi vrut să fim, dincolo
de granița dintre conformism și ce ne dorim;
n-am avut timp să ne iubim

Suntem vase de lut cu buzele sparte,
înoată prin noi toate mările moarte,
ca o lacrimă se strecoară infinita melancolie
a ceea ce n-a fost și ne-am dorit să fie

Ne scurgem unul din altu-n amurg,
rătăcesc amintirile sfâșiate prin burg,
prea devreme se stinge lumina-n decor,
inima redevine prea devreme zăvor...

10 mai 2019

Moartea mușcă din noi

Moartea mușcă din noi cu poftă sălbatică,
cad instantaneu prietenii mei de fum,
se împrăștie mirosul de tămâie peste tot,
intrăm în atmosfera ultimului drum
cu privirile sângerânde;
zadarnic răsare soarele
peste sufletele plăpânde

Ireparabilul se produce mai repede
decât am sperat unii dintre noi,
vom fi mai devreme țărână
amestecată cu lacrimi. Noroi.

Nimeni nu scapă viu 
din această viață
arată de-a rândul,
ne înghite 
ca un câine lacom
pământul

4 mai 2019

Strigătul ce se zbate în mine

În fiecare noapte visez cum din soare
întinzi spre mine privirea,
parcă-mi ceri nu știu ce și mă doare
și mai tare amintirea

Câteodată îmi ceri o pâine albastră,
dar cuptorul dinlăuntru-a căzut
și n-am ce să-ți dau decât dragostea noastră
dintr-un timp nevăzut

Atunci porțile inimii se deschid,
tu rămâi o lumină strivită de noapte
”Vino aici!”, te desfid,
”...să trecem la fapte!

E masa întinsă de mai bine de-un veac,
hrănește-te acum, cât încă ți-e foame!”
Cuvintele se izbesc de cerul opac
și-ntreg universul adoarme

Și o luăm de la capăt, blestemați și confuzi,
despărțindu-ne fiecare de sine, 
eu nu te mai văd, tu nu mai auzi
țipătul ce se zbate în mine

3 mai 2019

În fiecare zi, iubito...

În fiecare zi, iubito,
în suflet, pe o stradă plină de gropi,
se strecoară o umbră
cărată-n spinare de popi

În fiecare zi, iubito,
ceasul din turn bate anapoda ora,
și-n loc să-ți fiu cină de taină
sunt țintă vie tuturora

În fiecare zi, iubito,
mă împrăștii-n țesuturi de zgură
până când amurgul mă cheamă
și-mi dă o palmă peste gură

În fiecare zi, iubito,
alunec pe dalele inimii ude,
pe unde strigă disperată tăcerea,
nimeni altcineva n-o aude

În fiecare zi, iubito,
în suflet, pe o alee lăturalnică,
se strecoară omul de zăpadă
cu privirea prădalnică...

2 mai 2019

Ești numai cine vrei tu să fii

Nu contează ce spune calendarul,
ești bătrân numai dacă astfel te simți,
poți fi locomotiva ce târăște amarul,
poți fi un soare cu dinți

Nu-ți mai număra filele de carte,
e o matematică absolut inutilă,
vei fi învins până la urmă de moarte,
nu te speria și nu-ți plânge de milă

Să nu-ți pese că anotimpurile
ca ape sărate printre lacrimi se scurg,
îți sărută picioarele
să ai suflet curat în amurg

Nicio noapte nu va putea să te sfarme
ca pe un glob cristalin, de ziduri pustii,
nu contează că te spintecă arme,
ești numai cine vrei tu să fii...

2 mai 2019