NU MĂ TREZI DIN VIS

Nu mă trezi, vreodată, iubita mea, din vis,

că te iubesc cum n-am iubit pe nimeni,

ne ninge cu petale din marele abis

și suntem pe planetă nesăbuit de tineri

Și-mi cresc sub piele frunze și în retină flori,

întinzi prin somn privirea ce la desfrâu îndeamnă,

în zori de zi, iubito, nu vreau să mă omori

chiar de m-ai condamnat definitiv la toamnă

Și parcă-i prea devreme să vină desfrunzirea,

nu vreau să renunțăm la stările fecunde,

în amintire fluturi sărbătoresc iubirea

și-n inima pierdută surâsul tău pătrunde

Și suntem pe planetă nesăbuit de tineri,

ne ninge cu petale din marele abis,

se-aude telefonul, dar nu răspunde nimeni,

nici îngerii nu vor să mă trezesc din vis.

25 noiembrie 2023

RECURS ÎN ANULARE

Procesul s-a desfășurat pe șest, 

tâlharii au fost judecători și avocați,

s-au folosit de tragicul pretext

să joace teatru cu bătrânii condamnați

I-au împușcat lângă un zid sordid,

le-au încălcat și dreptul la recurs

aceleași fiare cu surâs candid

ce-aplaudaseră și ultimul discurs

Anii au trecut, pe-aici se scurse ura,

din tot ce-a fost n-a mai rămas nimic,

s-a tot târât și s-a tot dat de-a dura

și țara noastră a mai murit un pic

Străine căi au apucat românii,

pribegi prin lume căutându-și rost,

le-aruncă-n palmă câte-un ban stăpânii

și nu mai e nimic din tot ce-a fost

De când l-au împușcat pe gospodar

istoria ne calcă în picioare,

cucuta fierbe zilnic în pahar

și-n noi simțim o Patrie ce moare

Măcar de dragu a ceea ce-a zidit

și a rămas acestui veac de pază,

să-l judecăm încă o dată, mai cinstit,

pe cel ce-a stat acestei țări de strajă

Să vină la ședință acuzatori

ce-au suferit în vremea lui de spaimă

și toți acei siniștri agitatori

ce și-au întors reverele la haină

și-au devenit capitaliști vulgari,

și ne-au împachetat în strat de scânduri,

să acuze fără noimă acei barbari,

în munți de tomuri sau în patru rânduri,

pe cel ce-a construit pentru români

un loc ce se numește țară,

și ne-a făcut să ne simțim stăpâni

când fiara bolșevică ne strângea în gheară

De data asta la proces

să vină avocați adevărați,

căci martorii au tot făcut demers

c-ar trebui acuzatorii condamnați

Istoria l-a răzbunat deja

pe Ceaușescu Nicolae dictatorul,

dar noi ar trebui să-i judecăm cumva

pe cei ce-au îngropat de viu poporul

Nu se mai poate s-acceptăm tacit 

minciuna ce ne otrăvește viața,

recurs în anulare pentru cel cinstit

numai așa se mai reduce greața

Căci oamenii au decis: a fost mai bun

decât urmașii blestemați,

îl mai înjură câte un nebun,

încă-i la modă să-l stigmatizați

Că nu-i firesc să mergem mai departe

târând minciuna după noi,

conducătorul a învins din moarte,

el este unul dintre acei eroi

pe care Patria Română

și i-a jertfit la supărare,

și chiar de azi e-o mână de țărână

trecând prin timp devine tot mai mare

19-21 noiembrie 2023

DE CÂND LA ZID AU FOST UCIȘI AI NOȘTRI

 Noi am plătit prea scump, prea mult, prea greu

păcatul de a fi conduși de monștri,

și când la zid au fost uciși ai noștri

a plâns de atâta nedreptate Dumnezeu

Tot ce-a urmat a fost un crunt supliciu,

o decădere a dreptului de om,

s-a scurs prin sânge ultimul atom,

trăim pe brânci în marele ospiciu

În care calendarele se-ntorc invers,

pe post de sfinți stau canibalii,

asediați de crunte saturnalii

vom face astăzi ultimul demers

Și vom solicita marii instanțe

să judece de poate mai curând

procesul celor ce ne vând

și pentru asta le plătim creanțe

Nu se mai poate s-acceptăm tacit

minciuna ce sufocă România

să deșteptăm în cei pierduți mândria

de-a arde precum bățul de chibrit

Prea multă și sinistră dezertare,

prea mulți strigoi pozează-n îngeri,

e timpul să învingă oameni sinceri,

e timpul pentru marea confruntare

Să punem adevărul în fereastră

cât suntem pe planetă flăcări vii,

să evadăm puțin din poezii

și să ne batem pentru țara noastră

Că am plătit prea scump, prea mult, prea greu

păcatele de-a fi conduși de monștri,

și când la zid au fost uciși ai noștri

a plâns de atâta nedreptate Dumnezeu

Și pentru toate faptele barbare,

și pentru dreptul de-a mai fi român,

pe fluturi și pe pietre am să depun

istoriei recurs în anulare

Să punem adevărul în lumina nouă,

cei ce-au pierit să redevină sfinți,

să se întoarcă fiii în părinți,

din ochii noștri triști să nu mai plouă...

20 noiembrie 2023

PETALE

 

Se prea poate, se prea poate

să dau cerul la o parte,

să mă uit după perdea

după tine, draga mea

Să îți văd ochii, lumina

după care te-ai ascuns,

și dacă în noapte vina

n-o să-mi fie de ajuns,

voi rămâne peste zi

când te-acoperi cu petale

și cu fluturi albăstrii

din surâsul dumitale

Când m-alungi să nu mai știu

să dau cerul la o parte,

să rămân, să mai fiu viu

ca o pagină de carte...

19 noiembrie 2023

ÎN ȚARA MEA

 

Se vinde tot, fecioarele-s la preț,
rulmenții se învârt către Stambul,
aveți supremul meu dispreț,
întreaga țară e un Cernobâl

În țara mea poeții nu au loc
și n-are loc de frunte poezia,
siniștrii pun impozit pe noroc,
se-ntinde ca o pegră nerozia

În țara mea copiii sunt săraci,
bătrânii se îndreaptă spre morminte,
la orice colț sunt condamnați ortaci
și-orice gazetă-n țara mea te minte

În școli și-n case este frig
se moare des de boala socială,
îngheață limba, nu mai pot să strig
nici la minerii care se răscoală

În țara mea-s crucificați eroii,
iar leprele-s expuse în vitrine,
noi suntem, din păcate, fiii ploii
și nu-i nicio speranță de mai bine...

14 decembrie 1991  

DESCHIDEȚI OCHII, ORBILOR!

 

Cine ne-a condamnat să pierim
cum pier florile ninse de tei?
cine ne-a interzis să iubim
Patria străbunilor mei?

Cine i-acceptă pe-acești
stricători de legi din vechime?
cine se-ascunde sub măști
ridicând un zid între mine și tine?

Cine ne spune că suntem bolnavi,
fără șansă la viață?
cine sunt tenebroșii zugravi
ce vând propagandă prin piață?

Cine sunt stricătorii de limbă
ce neamul vi-l vând ca pe-o marfă?
cine prin suflet se plimbă
la braț cu ultima boarfă?

Să fie de-ai noștri, să fie de-ai lor?
să fie o boală recentă?
deschideți ochii, orbilor!
striviți orânduirea dementă!

12 decembrie 1991/21 februarie 2020

NE-AM SĂTURAT DE FALSE BINEFACERI

 

Nu ne mai condamnați la libertate,
ne-am săturat de-atâtea teorii,
ne-om căuta și singuri de dreptate,
ne-am săturat de ideologii

Ne-am săturat de păsăreasca voastră,
limbaj de lemn întors azi pe invers,
ne plânge-n suflet pasărea măiastră
într-un sublim și inutil demers

Iubirea-n lume-i astăzi mai puțină,
în rații mici lumina se importă,
nu mai vorbiți în limba cea străină
că ne plesnește ultima aortă

Nu ne mai condamnați fără recurs
tot repetând că mâine-i bine,
bifăm aleatoriu foaia de parcurs,
copiii țării au bucurii puține

Și cine-i vinovat de-acest climat
care îngroapă-n el mândria
de-a fi de Dumnezeu predestinat
să-nfrunți cu sufletul stihia?

Să aperi țara ta de corbii
ce-au invadat-o ca pe-o pradă,
să te deschizi, să poată orbii
în întuneric soarele să vadă

Și tot ce-a fost sublim și cu tragism, 
ce-a definit prin vremi acest popor,
să apărăm de vandalism,
să fim români în ciuda tuturor

Din tot ce-aveam n-a mai rămas nimic,
doar muncitorii se încuie-n fabrici,
ne suntem cel mai mare inamic,
comedianți retrogradați din tragici

Mari amatori de vicii moderniste,
impozităm flămânzi necuviințe,
și dintre atâtea zodii fataliste
facem recurs la falsele credințe

Redevenim hamalii triști ai lumii
deplânși de miorițe și de meșteri,
și de strămoși ce la lumina lunii
au scos istoria din peșteri

Nu mai există pâine pentru toți, 
nu mai există carne-n galantare,
partidele s-adunături de hoți,
minciuna-i varianta ajutătoare

Iar noi visăm să fim ce-am fost
și mult mai mult decât atât,
istoriei să-i dăm de rost
să nu ne închidem gloria-n trecut

Noi vrem s-avem în frunte demnitari
care să apere destinul țării,
strămoșii noștri nu au fost zlătari
să-și vândă vatra și s-o dea uitării 

Noi vrem să fim în siguranță,
politica ne-amenință fățiș,
vrem demnitate și prestanță,
nu vrem să fim priviți cruciș

Nu ne-ngrădiți accesul la cultură,
din Eminescu ne-am născut, să știți,
ne-am săturat să ne priviți cu ură,
în spatele cortinei osândiți

Ne-am săturat de atâtea teorii,
cu viața noastră ați făcut afaceri
ne-am săturat de ideologii,
ne-am săturat de false binefaceri...

12 decembrie 1991

POPOR CU GÂTU-N LANȚ

 

Popor român, ți-e gâtu-n lanț,
se grohăie în preajma ta urât,
în visterie nu mai ai un sfanț,
paharul suferinței s-a umplut

Ai construit o țară cu sudoare,
e plină România de uzine,
dar astăzi, fiare-nrobitoare
ucid ce-i mai frumos în tine

Se bat bandiții pe ciolan,
și răzuiesc și osul tău,
accepți să nu mai faci ban,
și răul se preface în mai rău

Îți iau și bruma de avere
dintr-o istorie trucată,
te îmbolnăvești de ură și de fiere
și țara ta-i vândută la bucată

Ai devenit străin la tine-n casă,
nu mai ai dreptul să te răzvrătești,
adio, Patrie frumoasă,
ești interzisă-n cartea de povești

Țăranii nu mai merg cu-autobuzul,
biletele prea tare s-au scumpit,
cine-a uitat c-au înălțat Oituzul
la rangul unui maxim infinit?


Nu mai ai loc în cimitire,
o moarte s-a-ncuibat în toți,
n-ai bani de lumânări, de pomenire
și dricul e condus de mafioți

N-ai dreptul la revoltă și proteste,
prizonier în scările de bloc,
se fac pe viața falsă teste,
iar trădătorii-s câte doi pe loc

Te rătăcești ca un drogat prin viață,
în tine strigă asurzitor ocnașii,
în țara ta n-ai dreptul la o ață,
zadarnic plâng prin piețe nevoiașii

Bătrânii mor cu pensia ciuntită,
sfârșitu-n sărăcie-i infernal,
medicamente n-au, și n-au nici pită
și-acceptă măștile de carnaval

Se pun impozite pe sentimente,
pe dreptul de a fi transilvăneni,
pe dreptul la cuvinte pertinente,
se pun impozite și pe pomeni

La tine-n casă gazele se-nchid,
un frig istoric s-a-ncuibat în oase,
strategii se întorc din vid,
ne-așteaptă vremuri dureroase

Poporule, tu nu mai ai puterea
de-a rezista prin dragostea de  vatră,
ți-s interzise laptele și mierea
și țara ta au transformat-o-n șatră

Tu nu mai ai nimic din ale tale,
ai devenit argat în casa ta,
istoria te duce doar la vale
și la fereastră-ți cânt-o cucuvea

Ți-împart dușmanii ultima moșie,
pe trupul tău aterizează corbi
ce-n piețe croncăne democrație,
și cască gura un popor de orbi

Mă-ntreb în fiecare zi ce mai aștepți,
de ce nu-i dai pe toți afară?
n-avem nevoie-n suflet de nedrepți,
nu-ți trebuie stăpân la tine-n țară

Aruncă-i peste granița deschisă
să nu rămână-n urmă nicio umbră,
ridică-te ca Dumnezeu din clisă
și prin istoria nedreaptă, umblă!

11 decembrie 1991

ÎN VALEA JIULUI MAI REPEDE SE MOARE

 

În mine mor minerii vinovați
că vor să supraviețuiască,
ei sunt pe viață condamnați
să moară fără să trăiască

Atâta au: o hrubă către moarte
și dreptul la revoltă primitivă,
ei nu cerșesc, ei vor numai dreptate,
altminteri cad în recidivă

Au fost iubiți pentru curajul prim
de-a înfrunta în Vale dictatura,
ei sunt o parte de popor sublim
la care prima lege ajunse ura

Ei sunt copii bătrâni care dărâmă
castele de nisip alambicate,
se zbat ca o sălbatică furtună
adusă-n personalele de noapte

Și nu cunosc misterele puterii
și nu disting ce-i rău de ce e bine,
prizonieri risipei și durerii,
zdrobesc surâsuri și destine

Și se întorc acasă condamnați
să caute-n adâncuri un alt soare,
și totuși, oameni, nu uitați:
în Valea Jiului mai repede se moare...

10 decembrie 1991