luni, 30 iulie 2018

O călătorie în jurul inimii

Am căutat prin sufletul meu neștiind ce caut
am străbătut munții inimii, am văzut cetăți în ruine,
am îmbrățișat atâtea femei frumoase
căutându-te pe tine



Uitasem că locuiai de la-nceput la mine-n aortă,
ascunsă-n prăpăstii adânci, în umbre-escortă
Într-o zi ai ieșit din secundă la soare
și-am înțeles ce căutam
și de ce doare




30 iulie 2018

Pe sensul interzis

Poate nu-i imposibil, poate putem visa
că noi nu mai suntem pe lume
singurii martori absurzi
ai vieții și-ai morții în hume

Poate se va schimba și va fi chiar sublim
să ne scriem povestea din sânge,
pe ziduri, pe pietre, pe alge,
pe-nserarea ce-n sine ne strânge

Poate că s-ar putea ca secundele-n oră
uneori să mai bată magie,
dinspre ieri înspre azi, dinspre mine spre tine,
să fie ce-a fost și n-a fost să mai fie

E un joc imposibil iertarea în doi,
pe o scenă ce înnoadă dezastre,
și totuși, și totuși, iubito,
alte legi guvernează din astre

Și tocmai atunci când zăpezile cern
nemiloase otrăvuri solare,
un înger albastru aduce un semn
să fie-n destin și această-ntâmplare

Pe calea ferată trec trenuri
ce taie sufletul și-l aruncă-n noroi,
dar poate de data aceasta
ne-om agăța de scară amândoi

Și-n gara părăsită cu tristețe
pe unde vechi căutători de iarbă vin,
vom apuca și noi, o clipă,
să ne-amintim de ce ne mai iubim

Va trebui să recunoaștem totul
de câte ori oglinda ne privește,
sau să jucăm pân la sfârșit în drama
în care am jucat dumnezeiește

Ar fi păcat, mare păcat, desigur,
și spectatorii ninși din primul rând
n-or înțelege ce se-ntâmplă-n piesă
și ar pleca acasă mai curând

Iar noi, eroii propriei iluzii
și-ai unor fapte de neînțeles,
vom trage ultime concluzii
fugind din noi pe calea de acces

Atunci nu va mai fi în frază niciun poate
și niciun dacă, niciun nu,
însingurați în propriile visuri
nu vom mai fi decât un eu și-o tu

răpuși de existența primitivă
și imposibil de descris,
și n-am avea, iubito, dreptul
de-a circula pe sensul interzis


30 iulie 2018 

Tot așteptând

Sfios trecutul se revarsă-n sânge,
acoperind cu dor o rană veche,
pe unde demonul de ceară
și-a căutat zadarnic o pereche

Corabia cu pânze sfâșiate
lovită-n existență de maree,
zadarnic se zbătea pe stânci
tot așteptând să te întorci, femeie

Tu, ca un vânt subțire din țesuturi,
ai sfâșiat cocorii de sub punte,
și au zburat cu toții deodată,
spre cuiburile sufocate de sub frunte

Și s-a făcut în petecul de cer
sub care levitam, o nouă vară,
prin care trec minunile de ieri
la fel de magice ca-ntâia oară

Dar clipa se grăbește să se-nchidă
în sine însăși ca o paranteză,
de-am devenit rapid cu mine însumi
vechi subiect de antiteză

Și ce a fost ascuns sub mâlul vieții,
ce-am căutat știind c-a fost al meu,
s-a transformat în suferință
pe stânca unde-l joc pe Prometeu

Și-n rana veche peste care dorul
mai strigă tandru din scrisori,
se va juca o dramă nouă
și-or plânge-n suflet ultimii cocori, 

ce ar fi vrut să zboare împreună
spre țărmuri imposibil de descris,
o, cât de tare dor, iubito,
traseele alăturea de vis!



30 iulie 2018

duminică, 29 iulie 2018

Drum bun...

Ce-aș putea să mai spun,
ce-aș putea să mai fac,
o să-ți spun doar ”Drum bun!”
și-apoi tac

Că oricâte au fost,
n-or putea să mai fie,
nu mai sunt demult om,
am rămas poezie

E posibil să fug
dinspre mine spre tine,
să-ți mai spun o poveste
și de rău, și de bine

Nu se-ntoarce ce-a fost
să nu fie destin,
te-am iubit infernal,
niciodată puțin

Poate crezi că nu-s eu,
și nu știu ce mai spun,
dar pe unde-o să mergi
să rămâi un om bun

Când pe dealul cu flori
se va zbate sulfina,
o s-auzi cum îți spun:
Drum bun, lumina... 


29 iulie 2018

Între bătăile inimii

Nu vreau să aud nimic, 
nici măcar ceasul inimii, niciun alt adevăr,
numai degetele tale vreau să le simt 
cum îmi trec ca o părere prin păr


Mi-amintesc cum ochii suavi,
aprindeau lumini la fereastră,
să citească povestea ce-am scris-o pe suflet
cu toată cerneală albastră

Între noi nu erau decât bătăile inimii.
”Așa e fericirea?”, m-ai întrebat odată.
N-am știut să răspund,
îmbrățișați sub o lună drogată

Nu vreau să aud nimic, nici vântul cum bate,
nici marea cum plânge spre sud, 
vreau să ascult doar povestea aceasta
dintre bătăile inimii ale timpului crud


29 iulie 2018

Resturi de cometă

Și mâine e aceeași zi
ce de-o eternitate se repetă,
și-o să sărim, de vom putea, și-om ști,
prăpăstii, ziduri, resturi de cometă

Și ne-amăgim c-o să ne fie bine
că toate sunt la locul lor, în trup,
că de la mine pân la tine
doar lanțurile putrede se rup

Și toate-or curge cum a fost să fie
spre haosul ce-așteaptă-n joc de glezne,
și-o să ne-nghețe ultima stihie
pe toți din vis, în deznădejde


29 iulie 2018 

Recurs la credință

Rareori călătorim în noi,
sugrumați de spaime, de cuvinte,
ne-am fi, de am putea, eroi
pe cărarea pierdută în minte

Nici nu ști ce să zici de aceste proteste
ale timpului ce curge meschin,
Dumnezeu inventează pretexte
și ne întoarce cu-n veac în destin

să-nțelegem că suntem iluzii,
a ceea ce-am fost și-am putea să mai fim,
că lăsăm să ne toace confuzii,
adevărul despre noi să nu-l știm

Din povești coborâți în aceeași secundă,
pe aceeași planetă, în același surâs,
amarul îl lăsăm să pătrundă
prin clepsidra ce tocmai s-a scurs

Sunt ceva mai presus de ființă
aceste înserări ce ne bat la fereastră,
să facem recurs, așadar, la credință,
ca viața să devină albastră


29 iulie 2018

Doar praful din stele

Vorbim despre noi, despre ce-am mai făcut,
despre ce-o să mai facem în vieți paralele,
ce munte a mai rămas de trecut,
ce drumuri aspre-s spre stele...

Din tot ce a fost și sublim, și terestru,
de când am plecat fiecare de-aici,
a rămas undeva, ambidextru,
un suflet croșetând cicatrici

Și-s atât de profunde și unice-n sânge
culorile murinde pe chip,
de-aș avea curaj chiar aș plânge,
în timp ce clepsidra vomită nisip

Vorbim despre noi, personaje de dramă,
într-un film cu final de Oscar,
ți-aș pune holograma de înger în ramă
să-i simt gustul dulce-amar

al trecutelor drumuri sublime,
când treceai pe la mine prin os,
cu toate-nfloririle prime
și cu-n suflet atât de frumos!

Mai vorbim de poveștile noastre
de unde nefiresc am ieșit,
nu ajung toate mările albastre
să îngroape în noi ce-am iubit

Și când, poate, furtuna de seară
va scoate proscrișii la mal, 
pe scena încuiată demult, într-o vară,
o să vii în rochia de bal

Și-o să fii o clipă pierdută  
într-un timp ce s-a scurs ca un drog,
și-o să verși un pahar de cucută
pentr-un înger câteodată olog

Dar până atunci să vorbim despre noi,
despre vieți dinadins paralele, 
ne-am fost dezertori și eroi
și-acum suntem doar praful din stele...


29 iulie 2018

Aș vrea...

Aș vrea să pot călători în timp,
să-mi pot îndrepta toate greșelile
făcute cu voie sau fără voie,
să te pot lua cu mine oricând
pe arca neînțelesului Noe

Am fi stingheri 
printre atâtea viețuitoare-perechi,
capabili de o călătorie fără sfârșit
desființând prin consens 
tasta delete

Dar ce păcat că un zeu disprețuitor
ne-a interzis călătoria-n viitor...



29 iulie 2018

sâmbătă, 28 iulie 2018

Morile

Nu ne-am văzut demult
de când morile de apă au măcinat vânt,
morile de vânt au măcinat apă,
aud timpul în mine cum sapă.

Valțurile macină-n gol
prin sufletul invadat de nămol


28 iulie 2018

Atât de rar

Sună ceasul nopții încuiat în sânge
cu un lacăt ruginit invers,
lanțul vieții urmele își strânge
și prin noi, iubito, mai era de mers

Numai câteodată, prin misterul lumii,
se întorc din Cosmos vechi melancolii,
să plătim tributul norilor și lunii,
frunzelor de toamnă, nopților târzii

Ne-amintim iubirea, cum a fost să fie,
paranteză mare a durerii-n doi,
de va fi uitare, nimeni n-o să știe
cine-a scris cu creta dramele din noi

Da, a fost iubire, maxime iluzii,
și-am înscris în suflet gustul lor amar,
ce păcat, iubito, marile confuzii
au ucis ce-n lume e atât de rar


28 iulie 2018

La celălalt capăt al orei

Ea locuia la un capăt al orei,
se ascundea după secunde, ca o părere;
era un vis ce aștepta să-l visez
ori de câte ori mă rupeam din brațele ei,
sfâșiat de tăcere


Eu locuiam la mine în spaime,
mă ascundeam după temeri mărunte;
eram un cocor speriat
ori de câte ori ochii ei nu mai priveau 
cerul meu de sub frunte 

Într-o zi m-am ascuns la celălalt capăt al orei,
între secunde;
mi s-a părut că o aud cum coboară din vis,
în genuni
Atunci m-am rupt sfâșiat din brațele ei vindecătoare
și m-am ascuns în viața viitoare
printre furtuni


28 iulie 2018

Toată povestea de iubire

Din secolul trecut mă scriu,
îmi plouă-n suflet și-i târziu,
și spaima ta din mine strigă
și existența mă intrigă

Și tu, și eu, legați de lume,
ne coborâm pe scări de hume 
prin sânge, până la ființă,
spre răstigniri de necredință

Descoperim în fiecare
o altă viață viitoare,
și-atât de stranii și de sinceri
în noi se zbat pierduții îngeri

Să-mbrățișeze ar fi vrut
tot ce a fost și a trecut
din ochi suavi în amintire;
toată povestea de iubire


28 iulie 2018

Imposibila întoarcere

Când suntem tineri 
avem de partea noastră zborul
Mai târziu 
descoperim mersul pe jos,
devenim înțelepți
Ar fi fost magic dacă Dumnezeu,
sau măcar Sf. Ioan Gură de Aur, 
ar mai fi amestecat lucrurile 


28 iulie 2018

vineri, 27 iulie 2018

Dincolo de apus

Alergăm în jurul umbrei noastre 
de câini vagabonzi,
încercând să ne prindem din urmă
Ne părăsesc speranțele, idealurile,
dar nu ne părăsește spiritul de turmă

La intersecțiile vieții, printre mașini
cu volanul pe dreapta,
semnalizăm întotdeauna greșit
Atunci toată arta
e de-a apăsa tasta delete

Și s-o luăm la-ntâmplare, 
printre curcubeie,
pe un drum de nestrăbătut,
ce trece, îngustându-se, prin oase-tranșee 
și zvârcoliri de lut

Dincolo de apus, 
la marginea ființei,
înfrângerile dureroase
curg în sensul invers acelor de ceasornic,
dinspre inimă înspre oase


27 iulie 2018


Copac desfrunzit de erori

Ai crescut în pielea mea
respirând sângele, cenușa viitoare, meningele;
până la cer s-au întins brațele tale albastre, subțiri,
îmbrățișând aerul, zborul cocorilor
evadați de la balamuc
Îți mirosea părul a ploaie
amestecată cu frunze amare de nuc

Ochii au traversat retina mea
sorbind cu lăcomie verdele crud, 
pășești tiptil pe Calea Lactee,
să nu trezești stelele moarte,
să nu te aud

Sufletul s-a hrănit cu jăratic
din sufletul meu bântuit
de motive bizare, de abise;
ce mult ne-am iubit
în toate viețile viitoare, în vise

Îmi pipăi inima din care crește
copacul desfrunzit de erori,
umbrindu-mi privirea,
călătoria prin nori


27 iulie 2018 

joi, 26 iulie 2018

SĂPTĂMÂNA PE SCURT (131)

Gunoaie ambalate în costume Armani * Cura anuală a lui Orban * O nouă tragedie greacă * La anul, când o zbura porcul * Grădina Zoologică din Casa Poporului * Ciocul mic, dăm pensii speciale! * Stăpânul tichetelor de vacanță * În căutarea concordiei naționale * Realitatea paralelă a Vioricăi * Sexul moderatorilor * Intrarea în Europa Medievală


După 28 de ani de mimare a orgasmului democratic, România e prima țară din Europa la toate capitolele - bunăstare, democrație, educație, sănătate ș.a. -  dacă întorci clasamentul invers. Parametrii care măsoară lucrurile bune abia pâlpâie, pe când aceia care definesc nenorocirile te orbesc. Meritul este, fără putință de tăgadă, al infractorilor ce ne conduc depășind viteza sunetului pe ultimul drum al demnității umane. În fruntea treburilor țării ajung numai mutanți, numai pozne ale firii, de parcă raboteza națională produce non-stop rebuturi. În prim-planul politicii românești nu se află niciun bărbat de stat. Trăim dictatura impostorilor, a apatrizilor, a gunoaielor ambalate în costume Armani, scoase la suprafață de spuma revoluției și a reformei de gang. Manipularea e cordonul ombilical dintre ales și alegător. Dihonia ține loc de program politic. Războiul româno-român e mai feroce decât războiul rece. În spațiul public nu există confruntări de idei, ci vulgare bătălii ale nervilor, inutile și dezumanizante, menite să mențină la putere o oligarhie infectă, fără principii, abrutizantă, ce se scaldă în orgii bugetare din care fumegă sângele poporului român. Mafia e transpartinică, deține monopolul puterii, iar Opoziția e o glumă proastă. Moralitatea a fost interzisă prin lege. Justiția e un teatru de marionete. Lupta anticorupție, vitală pentru reechilibrarea mersului biped, a fost folosită (și) pentru răfuieli politice. Patrioții sunt vânați cu înverșunare ca nu cumva să le dea pildă de răzvrătire și altor iubitori de țară. Temele esențiale ale unei societăți normale - educația, sănătatea, migrația economică, adaptarea vieții cotidiene la noile tehnologii informaționale, problemele vârstei a treia - sunt tratate superficial, atât cât să aducă niscai voturi. Investițiile în remodelarea țării, în adaptarea la ziua de mâine, sunt inexistente. Piticii de pe creierul națiunii n-au nicio legătură cu viitorul. Singura rațiune a existenței lor este îmbogățirea fără nicio măsură. Sunt nesătuli, sangvinari, lipsiți de orice urmă de bun simț... Au mațul nesățios și se străduiesc să-l potolească. Și dacă pentru asta trebuie să-i satisfacă pe licuricii mari și mici, cu prețul sacrificării copiilor acestei țări, o fac fără nicio remușcare. Li se pare firesc să arunce banii oropsiților pe bombardele, fregate, avioane și alte fiare vechi în timp ce cancerul sărăciei și al subdezvoltării mușcă cu voluptate din societatea românească. Ajunși la acest punct trebuie să întoarcem clasamentul invers și să observăm că România e pe primul loc de pe mapamondul lumii globului pământesc la rata de creștere a înarmării! Ca să ne apărăm de ruși? Nici vorbă. Derbedeii plătesc tribut străinilor ca să-i apere, în primul rând, de poporul român. Care până la urmă va înțelege că  dușmanul său cel mai înverșunat este politicianul român. Contra acestui impostor feroce trebuie să ne înarmăm cu știința de carte, combinată cu dragostea de țară. E singura armă eficientă împotriva prostiei și ticăloșiei gunoaielor îmbrăcate în costume Armani. * Ca în fiecare an pe vremea asta, Viktor Orban face o cură de rahat, undeva, pe la Tușnad. I-am da o flegmă, dar nu-i frumos să deranjezi omul de la masă. Și-n plus, ce-ar zice Huniunea Europeană dacă ne-am pune mintea cu fiecare nefericit căruia nu i-a dat mă-sa țâță și a trebuit să se sacrifice Horthy? Nu ne-ar scoate din extremiști. Norocul lor că suntem băieți civilizați. * Ca să dărâme guvernul Tsipras, niște criminali nebuni au incendiat Grecia. Aproape o sută de oameni nevinovați au pierit în flăcările iadului. Fiarele trebuie prinse și arse pe rug, în piața publică. * Tehnologia a mai făcut un pas: de la anul omenirea umană va avea mașini zburătoare! Astfel se rezolvă și problema autostrăzilor românești. Cu goluri de aer din cauza furturilor de oxigen, dar orișicât, va fi un progres * Continuă jefuirea pădurilor cu legea pe masă fiindcă Mafia joacă ceardașul pe trupul țării. Alungate din habitatul lor, viețuitoarele pădurii se aciuiază la marginea așezărilor omenești încercând să supraviețuiască setei de distrugere a sălbaticilor politicieni. Cu mai mult tupeu, șacalii, bursucii, mistreții și dihorii au invadat Casa Poporului. Numai oile behăie resemnate pe miriște așteptând să fie mulse, tunse, sacrificate. Cele mai norocoase, altele decât oile lui Gigi, primesc, doar în ziua votării, o mână de lucernă. * Cu ocazia zilei Imnului național, doamna Dăncilă a mutat Câmpia Libertății de la Blaj pe Câmpul lui Horea de la Alba-Iulia. Cică așa i-a recomandat Comisia de la Veneția, colț cu școala ajutătoare de la Palatul Victoria Socialismului de Cumetrie și Desfrâu. Vorba lui Hagi: ”Nu suntem lucizi, nu suntem concreți, nu vedem poarta...” * Iubitul Elenei Udrea, altul decât Popeye Marinarul, va fi șeful guvernului când blonda va deveni președinte. La fel ca pe vremea lui Băsescu, șeful statului îi va da clanță premierului. Totuși, să nu ne îngrijorăm, fericitele evenimente se vor întâmpla când va zbura porcul. Și cum la noi porcul nu se simte prea bine, mai avem de așteptat. * Guvernările din România au funcționat după principiul : ”Ciocul mic, acum e la putere ai noștri!” Nu le-a păsat de nimeni și de nimic. Dreptatea? ”O vorbă de dânșii inventată.” Numeroase rahaturi legislative au fost aruncate în ventilatorul democrației numai pentru a se perpetua la putere o clasă politică infectă. Sau pentru a scăpa de țuhaus niște hoți dovediți. Ultima mizerie - lăsând la o parte legile injustiției - este adoptarea pensiilor speciale pentru derbedei. Adică, cei mai mari profitori ai jafului generalizat din Țara Românească, așa zișii demnitari, vor băga adânc mâna în buzunarul cetățeanului și după lăsarea la vatră. Cică pentru că s-au jertfit pe altarul muncii de partid. Că nu-i ușor să furi când ai potera pe urme! Stresul trebuie răsplătit. Măi, golanilor, vorba tăticului vostru vitreg, pensia trebuie să reflecte nivelul contribuției, nimic altceva. Dacă voi credeți că puteți să-i batjocoriți la nesfârșit pe cei desculți și goi, vă înșelați! În sufletul acestei țări se ascut săbiile. Vreți pensii mari? Marș la muncă! * În timp ce amărăștenii își dau la cap unii altora pe tema cine face mai mult rău țărișoarei, Dragnea sau Iohannis, bagabonții își continuă nestingheriți voiajul prin lumea largă folosind tichetele de vacanță acordate cu mărinimie de electorat. Cele mai multe tichete a primit Iohannis. * Vameșii bulgari, speriați de pesta porcină pitulată printre bagajele turiștilor români, le-au confiscat cârnații de Pleșcoi (scuzați limbajul licențios!). Castraveciori aveau ei. * Primarul unei comune dâmbovițene, Pietroșița, s-a făcut cetățean de onoare al localității în slujba căreia și-a pus talentul iuțelii de mână bazat pe nebăgarea de seamă a concetățenilor săi. Urmează statuia și....(căutați rima că noi suntem mai mult cu proza) * În anul centenarului, pe lângă amnistia fiscală, ar fi bună și o amnistie a faptelor penale pentru ca aceia care au furat să nu se mai simtă stingheri. Adică, să fie puși pe picior de egalitate cu aceia pe care i-au jecmănit. Păi ce, e vina lor că ăia e proști? Și-ar fi păcat ca la 1 Decembrie să lipsească cineva de la hora unirii jefuitorilor cu victimele. Numai așa este posibilă concordia națională, numai așa vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât. De fapt, mai mult decât atât nu se poate. * ”Mă bucur că mă aflu la Priștina” (capitala provinciei Kossovo), a declarat fericită Viorica, aflată, de fapt, într-o realitate paralelă, undeva, la Podgorița (capitala Muntenegrului). Și noi ne bucurăm, Viorico! Abia așteptăm să te întorci acasă, la Paris. Unde, vorba aia, orice câine cât de mic poartă-n coadă un covrig. * Totuși să nu fim prea aspri cu Viorica, că n-o face din răutate, ci din prostie. Dar presa din Serbia și Muntenegru n-are de unde să știe că blonda de la Videle a dormit și la ora de geografie. * Vorba lui nea Petrică, alt filosof rătăcit în guvern, între metafizică și clitoris, care, afectat de arderea porcilor ”ca la Auschwitz” a constatat: ”În sufletul meu este multă durere!” Dar în al nostru ce crezi că este, nea Petrică, când vedem ce proști populează circul de partid și de stat?! * După cum lesne se poate observa, guvernul român e principalul furnizor de prostie din UE. Juncker a devenit invidios. * Mădălingi Ionescu dă verdictul: ”În 20-30 de ani căsătoria va dispărea! Oamenii își vor cumpăra partenerii de la dealer-ii de roboți sexuali! Nu vor mai exista sexe!” Uite unde duce onanismul de la ”Waw biz”! Și, mai ales, individualismul. Dacă el nu mai are puță, presupune, folosind izvoare isterice ambigui, că nimeni nu mai deține prețiosul organ de partid și de stat capră! Te-a prostit foamea, Mădăline! * Dar să revenim în Evul Mediu unde ne-am simțit atât de bine alături de frații noștri de gintă latină că aproape nu ne-am fi întors în zilele noastre. Să deschidem cu emoție ”Istoria necenzurată a românilor”, să citim și să ne crucim (mai ales ateii): ” Pe la 1579, Franţa fu cucerită de un valah tânăr înalt, frumos şi, culmea, bine-crescut. Omul intrase în Europa fără viză fiindcă fugise din Valahia înainte ca slujbaşii vremelnicilor domnitori să-l scurteze de capul plin de vise. Că născându-se  datorită virilităţii bolnăviciosului Pătraşcu cel Bun, Petru Cercel n-avea cum să nu se gândească la ziua în care va ajunge cel mai tare din parcarea valahă şi va tăia coada câinelui dintr-o singură lovitură imaginară. Hălăduind prin Occident, ca tot românul fără busolă şi-a făcut o mulţime de prieteni influenţi că, pe lângă calităţile cu care l-a hărăzit din greşeală natura, mai pusese mâna şi pe carte, obicei atât de hulit şi în acea vreme. Fără să facă vreun efort, valahul părea mult mai deştept decât interlocutorii săi. Ajuns în preajma regelui Franţei, Henric al III-lea, lăsă o bună impresie, ceea ce-I determină pe acesta să-i sprijine candidatura la tronul valah, la Biroul Electoral Central de la Stambul. ”-Pierre, dragule, dacă ajungi vodă învaţă-i pe valahi să se poarte ca tine, să fie occidentali, şi-n felul ăsta n-o să mai aveţi probleme cu vizele. Aşa curaţi, dichisiţi, parfumaţi ca nişte căţei, păreţi de-ai noştri, pe cuvânt. Tu eşti prototipul, mai ai sa scapi de un obicei mârlănesc: nu mai dormi cu capul pe spadă şi nu mai ţine ochii deschişi. Că te ia lumea de nebun şi e păcat. Fii mai relaxat!” Pierre n-avea interesul să-l contrazică pe Henric al III-lea, se prefăcu că-i dă dreptate şi ca semn al prieteniei acceptă ca secretar personal pe unul Berthier, băiat talentat la scris dar lipsit de avere personală. Dar în sinea lui altcumva gândea decât protectorul franţuz. Că dacă ar lăsa spada imediat s-ar repezi vreun vecin mai îndemânatic să i-l taie. Că ăsta era stresul cel mare în Valahia. Ca să se descarce, câţiva ani mai la deal, trimise un e-mail fratelui său vitreg, Mihăiţă:“Dragă frăţioare, Petrică te salută! Ştiu că eşti ocupat până peste cap cu făcutul averii pe spatele ţăranilor însă îmi permit să te deranjez un pic din activitate cu ceva veşti despre mine. Încă de la început te anunţ că sunt bine şi sănătos ca un porc mistreţ. Am vizitat multe oraşe europene dar niciunul nu m-a impresionat ca Parisu’. Ce să-ţi povestesc? Au ăştia o cultură, o civilizaţie să arunci cu basca după câini nu alta. Am vizitat cârciumile populare, casele de toleranţă, nu mi-a scăpat nimic. A fost o nebunie, mai ales când le-am încercat pe franţuzoaice. Notează: Când treci pe la Paris fă-le şi tu bucuria şi n-ai să regreţi! Au clasă. Plini de calităţi mai sunt francezii ăştia, dar mai au şi defecte. Cel ma tare m-a deranjat când m-au pus să stau la masă între una blondă, ţâţoasă, apetisantă, nimic de zis, şi un câine vagabond. La început am crezut că-i vreun apropou şi-am vrut să plec dar n-am întins-o de teamă să nu se supere buldogul. Blondina m-a lămurit că la ei, câinii au aceleaşi drepturi cu oamenii şi mănâncă din aceleaşi farfurii. Ei speră ca, astfel, societatea să se umanizeze şi să nu mai mârâie unii la alţii. M-a îndemnat să-i  învăţ şi pe valahi să procedeze la fel, să mănânce din aceleaşi farfurii cu dulăii că astfel vor avea revelaţia a ceea ce este esenţial în viaţă. Nu i-am dat-o-n bună Brigittei, că aşa o chema, explicându-i că-i greu  de schimbat un popor care a dat cu javrele de pământ de când se ştie. S-a buzat un pic dar i-a trecut mandea o privire prin zonele periculoase de-a pierdut pe loc şirul discuţiei. După Franţa, am făcut o baie la Veneţia unde dogele mi-a dăruit din simpatie pentru poporul pe care-l  reprezint 1000 de ducaţi. Banii mi-au prins bine, deşi parcă mă mustră conştiinţa că i-am spus că sunt francez! Trece şi durerea asta. Cu-n pic de şampanie franţuzească uiţi de toate. Să nu crezi că m-am ciocoit dar şampania chiar e un lucru bun. N-o să prindă la valahi că, vorba lor, nu învârtoaşă ca ţuica, dar pentru obrazuri fine merge. Am trecut şi pe la Raguza unde mi-am tras pe turtă spuza. M-am simţit excelent întrucât m-am dat veneţian. Ce înseamnă bilingvismul ăsta! Ştiu o grămadă de limbi, majoritatea învăţate cu ajutorul damelor (și domnilor,de ce să nu recunosc, chiar dacă societatea încă nu-i pregătită!) ,lucru care m-ajută enorm, aproape la fel de mult ca pe Petre. Ştii care, ardeleanul ăla de are drept gineri nişte specialişti în limbajul trupului. De doi ani sunt la Stambul unde, pe căi cinstite, trag sfori s-ajung pe tron în locul lui Mihnea. Când să zic şi eu hop, am pus laba pe domnie, se ivesc carele cu aur trimise din Valahia de Ecaterina Salvaresso, mama domnitorului Mihnea, de fapt adevărata conducătoare. Băi fratello, am cam făcut datorii pe aici că turcii sunt nesătui şi farmecului personal ei nu-i acordă prea mare importanţă în raport cu paraii, dar sper să mă scot după ce ajung domn. Mai e ceva de furat în Valahia? Că am auzit la BBC că a declarat un sfetnic de-acolo, că nu, şi atunci toate eforturile mele sunt zadarnice. Trimite-mi răspuns urgent să ştiu ce am de făcut: mai vin la putere sau mă las păgubaş. Că doar nu e nimeni fraier să creadă că vin la muncă…La 29 august 1583, Petrică intră în ţară voios nevoie mare, cu planuri măreţe în ochii şăgalnici şi cu o armată numeroasă de creditori la coada calului. A mai inventat o taxă: “goştina pe oi”, drept pentru care a primit numeroase felicitări, telegrame, adeziuni şi mulţumiri de mamă din partea colectivelor de oameni ai muncii. Poporul îşi întorcea faţa de la el după ce, la început, îl privise mulţumit ca pe o curiozitate a naturii cu cercel în ureche. Că dădea chefuri la boieri, dar nici pe ţărani nu-i privea de sus. A încercat să bage la înaintare spiritual european, dar n-a observat nimeni. Că valahii erau neatenţi la problemele globale ale omenirii încă de pe atunci. Se ocupau, ca şi acum, cu supravieţuitul, ţuicăritul şi porcăitul, îndeletniciri onorabile în felul lor. Nu i-au impresionat nici reconstituirea reşedinţei domneşti de la Târgovişte şi nici încercarea de a înlocui mormanul de fiare vechi din industrie cu un atelier de construit tunuri.Văzând cum stau lucrurile şi înţelegând cam ce vrea sultanul de la fizicul lui când l-a convocat la Stambul, Petrică dă un tun colosal economiei naţionale şi cu 500.000 de scuzi, îşi ia tălpăşiţa în Transilvania, însoţit de soldaţii săi credincioşi care, pătrunşi până-n măduva oaselor de spiritul practic, îl jefuiesc în Ţara Bârsei. Este bine primit de guvernatorul transilvan care-l găzduieşte într-un loc sigur, la puşcărie, până în 1587 când, cu ajutorul unei funii evadează. Şi cum s-a născut cam într-o bujie reîncepe cursa domnească. Varşovia, Viena, Roma, Veneţia, Mantova, Ferrara, Paris sunt locurile pe unde arde gazul pentru a găsi sprijin în scopul întoarcerii la butoiul cu miere unde-i plăcea atât de mult să se bălăcească. Ajuns la Stambul (1589) mânjeşte în stânga şi-n dreapta, Mihnea este mazilit, dar, surpriză, în locu-i este numit Vlad, un puştulache de 20 de ani care, de emoţie, moare otrăvit. ”-Ce coincidenţă! a exclamat Petrică bucuros, simţind că-l apucă veselia domnească.” Dar, vorba românului – cine râde la urmă a dat mai multă şpagă înainte – s-a aplicat şi-n acest caz. Că turcii o sucesc ca la Stambul, revin asupra deciziei de mazilire a lui Mihnea şi-l închid pe Cercel la Edicule. În martie 1590, Petrică este exilat pe insula Rhodos, în Europa Sudică, unde nu mai ajunge întrucât nişte criminali de treabă l-au sugrumat pe corabie şi i-au aruncat cadavrul în mare. Spiritul i-a rămas european până la capat, la fel ca al valahilor din ziua de astăzi. Care în proporţie de masă au soarta lui Petru Cercel. Că şi ei se sufocă deşi în aparenţă nimeni nu-i strânge de gât. Promoușăn: Despre cum îi ironizau ungurii pe români, direct pe cocoaşă, citiţi în capitolul următor intitulat “Transilvania de la Ioan Corvin la Mihai Viteazul” 


CONTELE DE MONTE-CRISTO
29 iulie 2018

sâmbătă, 21 iulie 2018

SĂPTĂMÂNA PE SCURT (130)


  1. La ce oră adormea Viorica * Scamatorul * Ucenicul lui Putin * Țigara de după * Din fundul Curții Constituționale... * ”Europa liberă” se întoarce * Modelul suedez * Falsificarea luptei anticorupție * Un exemplu de demnitate: Mihai Șora * Sex scandal medieval (2)



Pe vremuri, din cauza jocurilor cu avioanele de hârtie, elevii adormeau pe la ora 21, cel mult 22. Numai Viorica, pasionată de ”Boinguri”,  adormea la ora de limba română. * La șase luni de mandat al guvernului Liviu-Vasilica Dăncilă concluzia se impune de la sine: răul l-a făcut bine, iar binele l-a făcut rău...* Știați că Livache își trage originea socială sănătoasă din localitatea Gratia? Și să nu crezi în predestinare! * Cică a fost promulgată o lege potrivit căreia cine refuză un loc de muncă nu va mai primi ajutor social. Dacă s-ar aplica, politrucii ar muri de foame. * Hans Klemm, guvernatorul României, i-a acuzat pe parlamentarii români că”au încălcat toate principiile transparenței și negocierii” în ce privește interesele americanilor. Fugi d-acilea? Parlamentarii români?! Monumentele alea de moralitate?! Nu pot să cred. * Fosta lideră mondială a tenisului feminin, și la simplu, și la dublu, Martina Higins, s-a făcut din nou mireasă. Al doilea soț, medic sportiv, are mult curaj ținând cont de faptul că pe primul l-a caftit la meserie. Pe bună dreptate întrucât săritorul de obstacole a întrerupt un ghem încins pe care Martina îl desfășura, în patul conjugal, cu un nene. Probabil maratonist. După cum se vede, domnul Hutin n-a fost un sportiv prea bun, nereușind să sară peste obstacole. Nici măcar scuza că pe traseu l-a căpăcit și soacră-sa nu-i justifică contraperformanțele clamate cu lacrimi de crocodil la procesul de divorț. Să sperăm că a doua oară a fost cu noroc, iar Martina s-a măritat cu un bărbat care știe s-o ciocănească * ”Pe cărarea veche” a plecat Ilie Micolov, interpretul super-hitului ”Dragoste la prima vedere”. Îngerii îl așteptau de multă vreme la cotitură... * Scamatorul Mihai Goțiu, cel iute vărsătoriu de bere nevinovată după ospețe (aiurea, la demnitarii vamaioți - am spus vamaioți, nu mafioți, nu reinterpretați! - mâncarea-i fudulie...), afirmă, după un somnic binemeritat: ”Ministerul nu știe cum să procedeze cu pădurile virgine.” Oricum le-ar lua, e nemulțumite. La concluzia asta am ajuns noi, că pe distinsul căluț de mare nu-l ducea capul lățos chiar atât de departe. Că, se știe, senatorii nu e profunzi! Ei e afectați de ultravioletele reflectate nemilos în peturile de sub ceafă. * 2/3 dintre germani îl consideră pe Trump o amenințare mai mare la adresa păcii decât pe Vladimir Putin. Se-nșală, Donald e un cacealmist cu pretenții de lider. Acum se crede președintele SUA. * În ciuda evidenței, americanii sunt supărați pe el că la întâlnirea de la Helsinki s-a comportat slugarnic cu Vladimir Putin. Americanii e răi. Ucenicul și-a arătat admirația față de acela care l-a sprijinit să devină ”cel mai puternic om din lume”. După Putin. * Tândală Tândărel e rănit în amorul propriu și personal de când oamenii cu știință de carte, alții decât Ciordache și Nipulicea, i-au demonstrat că în toate țările așa-zis civilizate (nu ca România, dar orișicât), inclusiv în Jermania, abuzul în serviciu e pedepsit cu asprime. Că, vorba aia, e ditamai doctorul în drept. Când își desfășura activitatea pe la Panciu, profitând de statutul de doctor și de naivitatea localnicelor, chiar a operat de apendicită câteva găini. Acest demnitar plin de sine e un balon de săpun de care se agață infractorii politici cu speranța că nu se va sparge deasupra primului closet politic. Oare de ce-o fi spus Bombonel că legile (in)justiției au fost lăsate pe mâna unor imbecili? Că la cine a bătut șaua, avem niște piste (cu s, nu cu z). * Știați că persoanele care practică sexul virtual sunt obligate de noul Cod Penal să-și aprindă, după consumarea fericitelor evenimente, numai țigări electronice? Sancțiunile e drastice. Abia acum înțeleg de ce protestează oamenii ăia cu atâta înverșunare * FBI a pus o recompensă de un milion de dolari pe capul unui tânăr din Alexandria (Teleorman, România) care-ar fi provocat online fraude bancare. Cine a spus că în zona crepusculară Alexandria-Videle-Roșiori nu sunt și băieți deștepți, să-și dea două palme! E drept că și ei fură, dar n-au încotro, programul de guvernare e sfânt. * Din fundul Curții Constituționale au ieșit următoarele hotărâri: homosexualii se pot da în bărci, câte doi, pe apele tulburi ale Dâmboviței, legea manualului școlar e nașpa, iar înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare e de rahat. La ce mai folosește Parlamentul dacă produce atât de multe rebuturi? Numai ca să mimeze democrația? Costurile sunt prea mari. Ar trebui declarată insolvența, schimbate legile electorale, și s-o luăm de la capăt cu democrația. Poate până la urmă ne iese. Decât un parlament populat de somnambuli, de impostori și de curve politice, mai bine lipsă. * Cu tristețe în glasu-i de ciocârlan bătrân, ministrul Agriculturii anunță că din cauza campionatului mondial de fotbal (a se citi ”vreme nefavorabilă”) s-au înregistrat pierderi mari la cultura de japiță. Sau rapiță, n-am înțeles exact că stăm prost cu auzul urechii. * Orașul Bacău a rămas fără apă o săptămână. De ce? Pentru că e condus de proști. * Se reînființează postul de radio ”Europa liberă”. Postul va acoperi România și Bulgaria unde peisajul mediatic este infestat de virușii manipulării pro-rusești. Ca să nu-și piardă poziția dominantă, americanii reîncălzesc ciorba democrației radiofonice. Asta se întâmplă taman după întâlnirea de la Helsinki unde bunii amici Trump și Putin au ajuns la concluzia că un nou război rece le-ar face mai ușoară misiunea de a domina fiecare partea sa de lume. Să mimezi democrația când stai cu mâinile bine înfipte în buzunarele celuilalt, e cel mai ușor lucru din lume. * Un tânăr din Arad, stabilit în Suedia, a stârnit curiozitatea militanților politici de stânga înmatriculându-și mașina cu numărul MUIEPSD. Abia acum înțeleg de ce ne tot omora perversul de Iliescu cu ”modelul suedez”. Ministerul condus de doamna Carmen Decât Dan nu poate lua nicio măsură. Tace și înghite. * Mesajul a fost preluat de un clujean care l-a scris cu tractorul pe câmp. Iată cum, datorită aplicării cu consecvență a programului de guvernare-manipulare, se înmulțesc atracțiile turistice! În ciuda minciunilor sfruntate, a inflației galopante și a dușmanilor de clasă, partidul de guvernământ a devenit mai popular decât ”Vacanța Mare”. * Lumea pufnește, mass-media difuzează mesajul mobilizator, e o veselie generală, de parcă s-a descoperit secretul fericirii. Dacă tot programul Opoziției se rezumă la acele cuvinte înălțătoare, nu va trece mult timp și petrecăreții de astăzi, alții decât cei direct interesați, vor întoarce armele orgasmului. Ca să-i scutesc de un viitor coitus interruptus, îi sfătuiesc să înmatriculeze preventiv mașini și cu alte numere, care să aibă în coadă PNL, USR, PMP, ALDE, și, mai ales, UDMR. Prietenii știu de ce. * După cum bine ați observat, în România, moralitatea a fost interzisă prin lege și tot spațiul mioritic țopăie de bucurie... * De la 1 august, prețul gazelor naturale va crește cu 5,83% pentru consumatorii casnici. Și mai ziceți că nu se gândește guvernul la voi! Răi mai sunteți. * Marian Drăgulescu, cel mai titrat gimnast român din istorie, n-are toată țigla pe casă. La o lună după ce a suferit o operație la inimă, dorește să participe la Campionatele Europene. Forul de specialitate, condus de Andreea Răducan, de comun acord cu Marius Urzică, antrenorul lotului masculin, a decis să-l excludă din delegație întrucât nu are avizul medicului. Marian s-a apucat de proteste fiindcă ține morțiș să concureze pe propria răspundere. În această ceartă între marii sportivi nici nu ști de parte cui să fii. În orice caz, Drăgulescu n-are toți boii acasă. Ceea ce în gimnastică e de bine. * Protocoalele spionului, încheiate între SRI și alte instituții de forță centrifugă, au avut rolul de ostoi setea de dreptate a vulgului, nicidecum de a lichida corupția, care, se știe, stă cu regele serviciilor all-inclusive la masă, îmbalotând pomana porcului. D-aia bagabonții plimbați prin fața camerelor de luat vederi cu mafioți își văd mai departe de activitățile infracționale. Dorm pe saci de bani și-i doare la bască de poteră. Iar aburul corupției învăluie scena pe care se dau în stambă niște actori second hand. În concluzie, după cum lesne poate constata și un absolvent magna cum laude a patru clase primare din Videle, în spațiul carpato-danubiano-mafiotic până și lupta anticorupție a fost falsificată. * Niște proști îl acuză pe Mihai Șora (101 ani de activitate revoluționară) că ar fi fost comunist. Mare e Grădina Maicii Domnului și mulți proști i-au sărit gardul electric! Nu-i nicio rușine să fi fost comunist cinstit. Dar e dezgustător să fii dobitoc și să ataci pe cineva numai pentru că are mai multă minte decât tine. Numai pentru că, după un secol de existență, se gândește cu luciditate  la viitorul patriei sale. Numai pentru că, spre deosebire de turmă, îi pasă de moștenirea pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri, ca să cităm aceste vorbe memorabile ale regelui Mihai. În ce țară am ajuns să trăim! Din ce latrine ale istoriei au ieșit mizerabilii ăștia fără mamă, fără tată, fără patrie adorată? Oameni buni, cred că a venit vremea să lăsăm filosofia pe seama filosofilor și să tragem apa după gunoaiele astea care au infestat sufletul neamului românesc. Când sunteți gata să trecem la fapte, dați-mi un telefon cu taxă inversă...* Satisfăcut de experiențele turistice de la Poarta Albă, Cristi Porcea i-a propus lui Gigi Becali să-l vopsească, să-l cănească, să-l crotalieze, să-i elimine ridurile, ca să arate ca la 25 de ani. Blândul păstor l-a refuzat temându-se că nu l-ar mai fi recunoscut oile. * Întinerirea bruscă a domnului Porcea l-a făcut gelos pe Cătălin Nebotezatu care afirmă, în deplină cunoștință de cauză, că injecțiile cu hormoni e periculoase. Cunoaște mulți băieți care au pățit-o. * Dar să nu credeți că sexul a început și s-a sfârșit cu Porcea. Nici vorbă, coțăiala era la modă și în Evul Mediu, după cum ne luminează ”Istoria necenzurată a românilor”.  * ”Trecuseră mulți ani și la Alep, Chiajna își făcea inventarul vieții. Era parțial mulțumită: „Mircea n-a fost rău cu mine, nu m-a înjurat, nu m-a bruscat, nu m-a alungat de acasă când i-au ajuns la urechi zvonuri că aș fi moartă după trestia gânditoare. L-am liniștit: „Mircică, astea-s prostii din filme. Păi ce, o doamnă ca mine se pretează să se coboare până la nivelul paznicilor. Kevin Costner dacă era la ușa mea și nu-i cedam, indiferent cât de mare ar fi fost tentația. Ce, sunt proastă ca negresa aia care, după ce i-a cedat într-un moment de abureală, a rămas la scara avionului să zbiere după el de putea să răgușească. Fii liniștit, bărbate, om ca tine eu n-am mai văzut nici în reviste. Și pe deasupra te mai cheamă și Ciobanul! Ești, ca să zic așa, visul oricărei femei din înalta societate dornică de experiențe strașnice. Dacă nu mă crezi, poți să-mi tai capul”. 
Bolândul m-a crezut însă s-a pus pe tăiat capete de apropiați, de boieri tineri, la care gândea sărăntocul că aș pofti eu. Sinceră să fiu nu pofteam la toți, dar de unu, Barbu din Pietroșani mi-a părut ai’m sori, adică rău. Că era tare frumușel și-nflăcărat săracu’. Nici argumentul că era gineri-miu, bărbatu’ Dobrei, nu l-a înduplecat. Se zvonise despre el că-i tare pe felie și l-a costat viața. Și cred că era adevărat, că Dobra era numai zâmbet după ce s-a înclășbărat cu el. Parcă-mi pare rău că nu l-am încercat și eu, dar asta este. Nu poți  să le ai în viață chiar pe toate. Norocu’ vieții mele a fost că fetele mi-au semănat de parcă le făcusem cu mâna, la lucru manual. Frumușele, tupeiste, moderne, mereu gata de aventuri romantice, i-au topit pe bărbații de le-au ieșit în cale. Numai una, Anca, mi-a înșelat așteptările; după ce a halit pe pâine toată partea masculină a Valahiei și-a tras o față smerită și s-a căsătorit cu nepotul patriarhului Constantinopolului. Când mă duc pe la ea nici nu ridică ochii de jos și stă toată ziulica la rugăciuni cu tinerii călugări, ispășindu-și păcatele. I le iau călugării cu mâna. Stamate n-o atinge nici c-o floare, ceea ce mă face să cred că în viață tot curvele au noroc. Nici pe mine nu m-a ocolit dar am avut și cumpene. Cea mai mare a fost cu Mihail Cantacuzino Șeitanoglu, un caraghios șchiop, plin de valută. Am fost la un pas să fiu prinsă în ofsaid cu pandicapatul și atunci, ca să-mi scap pielea și să salvez onoarea familiei i l-am băgat pe gât fii-mi mai mici. Marina, avea 15 ani și era frumoasă de pica, Claudia Așiferei, nu alta. Bogătanului i-au sticlit ochii. La 54 de ani ai lui să iei o trufanda, nu era de colea. Fata s-a cam codit. I-am tras două palme de-a năpădit-o sângele în obraji și am convins-o să accepte. După nuntă, în trăsură, Marina, nerăbdătoare, a constatat că Șeitanoglu are jucăria stricată. Io știam de treaba asta, dar am crezut că la banii lui și-o mai pune la punct. Ți-ai găsit! Zgârcitul dracului  nu și-a deschis punga să-și ia câteva pastille de Viagra și i-a înșelat așteptările fii-mi. Marina i-a dat cu safirele în cap și s-a întors acasă. Întărâtată peste măsură a pus jos toată garda domnitorului Petru cel Tânăr. Vodă nu s-a supărat că de, era soră-sa, însă a atenționat-o: „Liniștește-te de data asta, dar altă dată caută-ți alinarea în altă parte că pe băieții aștia îi plătesc să muncească nu să aibă orgasme!”. Cu Șeitanoglu am rezolvat io problema: „Bă, bizantinul lu’ Pește, dacă ești o sandrama, la ce te mai dai mare și tare?. Cară-te de p-aci că pun homosexualii pe tine. Și pă ce că ești șontorog, s-ar putea să mergi și crăcănat!” Prostul satului a plecat la Stambul și timp de vreo doi ani s-a pus cu plângeri pe mine doar-doar mi-o face felul. Și mi l-a făcut fătălăul că sultanul era foarte sensibil la pietrele prețioase. L-a dat jos din domnie pe fi-miu Petrică și ne-a exilat în Asia Mică. Io nu m-am simțit rău nici aici că arabii e interesanți în chestiunile trupești. Dacă ești perspicace și prinzi repede te potrivești cu ei. Cu condiția să fii deschisă noului. Și, slavă domnului, și-au găsit persoana potrivită. Cu trupul meu și banii lor i-am băgat strâmbe la sultan lui Șeitanoglu de a sfârșit în spânzurătoare. Poate cu acest prilej i s-or fi îndreptat pe calea cea bună și unele părți ale trupului care nu-l prea ajutau în tinerețe. Că dacă-l sprijinea organu’ și Marina ar fi fost mulțumită și eu aș fi rămas doamna țării. Așa am rămas doamna tuturor. Nu zic că nu-i bine, sau că-mi lipsesc banii, dar uneori e obositor. Tot de oboseală se plângea și fata de-a intrat în haremul lui Murad al II-lea. În ultimul e-mail zicea: „Mami, mă epuizez zilnic gândindu-mă la bărbații valahi. Nu credeam s-ajung vreodată să tânjesc atât de tare după neciopliții ăia dintr-o bucată. Trecând peste acest aspect, te rog să nu fii îngrijorată că mie mi-e bine la turci. Cu amendamentul că au prea mulți eunuci. Săptămâna trecută am verificat  ienicerii și spahii și toți erau. Noroc cu Alewnscăi  că m-a luminat: „Auzi, fătuco, tu ia-ți banii și nu mai ține cont de detalii. Că la ei e eunuci și ăia care de fapt nu e”. Ca și la noi. „Cum ca și la noi? La valahi nu se există așa ceva”. „Ce spui, caraghioaso? Se vede că vii dintre ciobani. Tu te-ai culcat vreodată cu vreun om politic?”



CONTELE DE MONTE-CRISTO
22 iulie 2018

joi, 19 iulie 2018

Ochii morți de fluturi

Se prea poate să fie miezul nopții
se prea poate, dar nu sunt convins,
e posibil orice când ies din case morții
la vânătoare de secunde, dinadins

Se-nvârt pe lângă lampadare fluturi,
pe lângă tâmple se scurg nori,
de ți-ai ascunde spaima între scuturi
tot o să fii rănit de flori

Și n-o să vină la timp ambulanța,
ninsorile desigur vor întârzia,
vei apăsa de unul singur clanța
când viscolul te va îmbrățișa

Vei fi cu certitudine cenușă
împrăștiată de hiene în vânt,
ce se ascunde dincolo de ușă?
poate mirare, poate cuvânt

Deschide lampa cât încă se poate
și poți de deznădejde să te bucuri,
că mâine-i prea târziu și dintre toate
nu vor rămâne decât ochii morți de fluturi


18 iulie 2018

Să fie dansul ultimul adio

Dansează balerina pe o clipă
ce din retină stă să cadă,
acolo-am fost și noi, iubito,
închiși în trupuri de zăpadă

Un dor s-a strecurat în sânge
și ne-a îngropat atât de strâns,
deși nu am voit a plânge,
nu ne-am putut opri din plâns

Și-am stat așa în viața aceea
pierduți în desfrunziri de sticlă,
eram bărbatul, tu, femeia
ce unul înspre altul se ridică

Deasupra noastră valsau îngeri,
copacii ne strigau abrupt,
păianjenii de ceață sinceri
țeseau cămăși ce ni s-au rupt

când a bătut în cuie spaima 
văzduhul ce creștea-ntre noi; 
și dintr-o dată toată haina 
au îmbrăcat-o doi strigoi...

Această balerină ce dansează
în trupul meu, pe sârmele întinse,
în scena de final falsează
cu toate reflectoarele aprinse

De înserare, sufletul de alge
spre alte zări pierdute va porni-o;
hai să dansăm pe marea ce se sparge,
să fie dansul ultimul adio!


18 iulie 2018 

marți, 17 iulie 2018

Iubito, împrumută-mi o aripă...

Din inimă-au plecat spre orizontul stins
metaforele unei lumi apuse,
de câte ori cuvântul l-am atins
au sângerat culorile opuse

Și-au sângerat și visurile ninse
din alt destin, surpat de tragedie,
pe unde trec cu farurile stinse
cocorii înspre-o altă galaxie

De bună seamă ne vor fi iluzii,
și pete ne vor fi pe etichete,
iubirea e o rolă de confuzii
pe care trec iluziile bete

Și toate câte ni se-ntâmplă
de câte ori m-apropii de cuvânt,
sunt consecința norilor din tâmplă
ostracizați în fiecare vânt

ce bate dinspre tine înspre clipă,
ca într-un carusel nedeslușit,
iubito, împrumută-mi o aripă,
să zbor din mine însumi, în sfârșit!


17 iulie 2018

Gară în ruină

Câinii vagabonzi mestecă stricnină
în gara părăsită de tenori,
plânge fragmentat o balerină
agățându-și zborul de cocori

Întreaga minte-i invadată strașnic
de lașitatea timpului hain,
la suflet stă planton un paznic
ce-îneacă sentimentele în vin

De bună seamă vor cădea petarde
din buzunarul vulturului-zeu,
și s-ar putea să fiu acel ce arde
pe rugul sufletului meu 

Sau s-ar putea să fie numai umbra
ce s-a întins cu fluturii în sânge,
va crește în retină tundra
de câte ori lumina se va stinge

Și n-am s-aud cum latră în celule
hienele aduse de hingheri,
hipnotizat de nunți de libelule
mă pierd pe străzile de ieri

Trec trenuri prin țesuturi adipoase
făcându-și loc pe șine spre lumină,
semnalele de-alarmă trag de oase,
dar gara noastră e-n ruină


17 iulie 2018

duminică, 15 iulie 2018

SĂPTĂMÂNA PE SCURT (129)

Războiul Mafiei cu Justiția * Germania, sluga Rusiei * Rusia, sluga fotbalului * Porcii corigenți la geografie * Ziua, ca proștii *Prafuri pentru mama mare * O tragedie moldovenească * Sondajul și etajul *Interzis la gagici *Româncele, vinovate de încălzirea globală * De ce s-a îmbătat domnul Juncker * Sex scandal medieval 


Demiterea Cruduței este un lucru absolut firesc într-o țară ținută în gheare de structurile mafiote. Desigur, hotărârile Curții Constituționale trebuie respectate, chiar dacă modalitatea de numire a membrilor acesteia poate ridica semne de întrebare referitor la obiectivitatea exercitată în actul de justiție. Este justiția cu adevărat independentă? Că dacă nu este, nici democrația nu poate funcționa. În mod sigur, nu este. Justiția a mers ani de zile la braț cu Mafia politică. Au trăit într-un concubinaj reciproc avantajos. Șantajabilă, când a vrut să treacă de partea legii i s-a dat la loc comanda. A trebuit să patineze pe dârele de șorici întinse pe parchet până i s-au dislocat șoldurile. Cu mafia gulerelor albe nu te joci! Trebuie să prospere la lumina zilei. Noaptea ca hoții acționează doar aspiranții la statutul de membri cu drepturi depline în organizațiile politice de crimă organizată. Din această împerechere împotriva firii, democrația de cumetrie și sperjur va crea suficienți monștri încât, la un moment dat, să trezească mulțimile, să le unească, ca să răstoarne prin forță sistemul mafiot. Nota de plată va fi foarte încărcată. O vor plăti corupții, derbedeii, mafioții, curvele politice? În niciun caz! Tot oamenii corecți, tot nevinovații vor fi executați. Cazul Cruduței, învinsă de mafia politică transpartinică , de foștii tovarăși și prieteni, este relevant. Războiul Mafiei cu Justiția este pe viață și pe moarte, iar cel mai rău lucru care i se poate întâmpla societății românești coprofage ar fi un armistițiu. Ar fi timpul ca Justiția să-și uite trecutul recent și să-și facă datoria până la capăt. Fiara corupției are multe capete. Până acum nu i-a fost retezat niciunul. Ceea ce ați văzut la televizor, în fața camerelor de luat vederi cu mafioți, seamănă mai degrabă cu alungarea gușterilor prin bălăriile unei societăți bolnave. Balaurii își râd în barbă, dincolo de zidurile cetăților ridicate de cei mulți și proști. Acolo clocesc oul corupției de partid și de stat și ori de câte ori sunt prinși la furat schimbă legile injustiției astfel încât oamenii cinstiți să ajungă la pușcărie, iar hoții în libertate. Și, dacă se poate, toate instituțiile statului să fie populate cu dihori. În curând, singurul loc onorabil din societatea românească va fi pușcăria...  După ce și-a dat toți consilierii afară, sau au fugit mâncând pământul din proprie inițiativă, Trump a rămas singur pe miriște. Așa că la întâlnirea NATO a acuzat-o pe Angela Merkel că se iubește le nebunie cu Putin, mai ales iarna, când, vorba lui Bacovia, în sobă arde gazul. Dar nu s-a mulțumit cu atât, i-a luat la poceală și pe ceilalți vasali europeni care nu și-au plătit tributul către NATO (sanchi!), 2% din PIB. Aici a ieșit bine Johannis, aflat cu plățile la zi. În ciuda faptului că păstorește o țară în care școlile cad pe copii, iar spitalele sunt lagăre de exterminare. Dar nu contează, vom trimite mai multă carne de tun în Afganistan. Iar Ku- Klux-Klaus Werner Iohannis își va îmbogăți colecția de fotografii astfel încât pereții caselor sale să nu mai fie pustii și goi  * Conform programului de guvernare, CM de fotbal, organizat excelent de ruși, a fost câștigat de un fel de selecționată a Africii, îmbrăcată în tricourile francezilor. Păcat de Croația, care, asemeni președintei lor, a fost bună. * Totuși trebuie să le fim recunoscători urmașilor lui Louis de Funes măcar pentru sărutul franțuzesc. Că, fără el, viața e pustiu. * Osorio, antrenorul mexican al echipei de fotbal cu gagici, a fost însoțit la campionatul mondial și de nevastă și de amantă. Amanta a avut drept pretext serviciul fiind juranalizdă. * Zeci de mii de porci au fost sacrificați pe altarul concurenței de pe piața cărnii. Motivul invocat a fost infectarea cu virusul pestei porcine africane. Adevărul e că după o lungă perioadă de carantină, României îi fusese permis să exporte carne de porc. Restul înțelegeți singuri, mai ales că autoritățile au declanșat concursul de povești nemuritoare explicând mai ceva ca Petre Ispirescu cum au trecut mistreții granița din Ucraina, străbătând înot  brațul Sf. Gheorghe. După cum lesne se poate observa, conform programului de guvernare-analfabetizare, atacurile brutale asupra geografiei continuă cu și mai mare înverșunare după ce Întorsura Buzăului a fost smulsă de către ministrul de interne din ghearele ungurilor și oferită pe tavă mâinilor lungi ale buzoienilor. La granița cu Ucraina e brațul Chilia, dar cine are nevoie de oameni cu carte în guvern? Și ca să fim corecți până la capăt, Ucraina nici n-are ce căuta la gurile Dunării, județele din sudul Basarabiei au fost și sunt pământ românesc. Dar vecinei de la nord i-a plăcut să-și tragă partea din nedreptățile istoriei săvârșite de marele URSS. În schimb o deranjează la maxim când rușii își amintesc de frumoasele vacanțe petrecute în Crimeea sau în alte zone geografice erogene...* La Rovinari, un bărbat a murit pe o bancă, în fața spitalului, fiindcă o doctoriță tâmpită a refuzat să-l interneze pretextând că nu avea un pat liber, ceea ce s-a dovedit a fi o minciună. I-am tot scărpinat în cap pe medici, dar unii dintre ei, cam 30% după cum aprecia un celebru chirurg din Cluj, sunt pur și simplu criminali. De un cinism înfiorător, se cred supraoameni, dar sunt niște ticăloși fără scrupule care-și fac profesia de râs. Ar trebui să învețe mai multe despre profesia de om. * Pentru trafic de droguri scumpe au fost audiați și Raluca Bădulescu și Răzvan Ciobanu, cucul și pupăza din așa-zisul show-biz românesc. Cică ei e martori. Nici nu se putea altfel, ținând cont câtă făină le păstrează amprentele pașilor pierduți. La audieri, distinșii consumatori au aflat că dealerul le vindea cu 100 de euro gramul cocaină amestecată cu paracetamol și cafeină. Ce-a ajuns țara asta! Nici în traficanții de droguri nu mai poți să ai încredere! * Comisia de la Veneția nu se mai dă în bărci cu legile injustiției românești așa că le-a dat la loc comanda marelui jurist de baltă Ciordache și colegilor lui, academicienii. Ceea ce nu era greu de anticipat. Dacă (încă) nu știați, România face parte din MUE (Marea Uniune Europeană) și este obligată să se conformeze recomandărilor din afara spațiului mioritic (Sper că ați observat contradicția în termeni, încă o dovadă a ipocriziei care stă la baza acestei instituții suprastatale). Că dacă mișcă în front, purceaua e moartă-n cotețul istoriei. C-am astea sunt datele problemei, copii ai durerii, nu vă mai căinați zadarnic. Dați-i bice ziua, ca proștii! * Un tânăr s-a înecat în Siret. După mai multe ore de căutări zadarnice, de disperare, fratele său de 29 de ani s-a aruncat și el, având aceeași soartă, nu departe de locul unde cu un an în urmă se înecase un alt frate de-al lor. O tragedie sfâșietoare. * Sondajele de opinie ale lui Pieleanu, elaborate conform criteriului științific ”Sondajul și etajul”, trimit PSD-ul la coada vacii. Ținând cont că mamutul roșu are legat de gât un bolovan ca Dragnea, nici nu-i de mirare. * În schimb PRM-ul, condus cu măiestrie de Victor Iovici (în zilele cu soț) și Adrian Popescu (în zilele fără soț) a ajuns deja la 2,2%!.  Încă un pic de efort organizatoric (mitinguri de protest împotriva nedreptăților sociale, acțiuni culturale de sărbătorire a Centenarului, colocvii pentru apărarea justiției, excluderea colegilor care au un alt punct de vedere decât traseiștii politici ce au pus gheara pe partid și care nu reprezintă ceva prin ei înșiși ș.a.) și facem guvernul. Nici nu contează că marja de eroare este de plus-minus 3%. Vadim a spus odată, la o ședință de Birou Permanent, pe vremea când mulți dintre aceia care acum hotărăsc ce este de făcut în deplină necunoștință de cauză combăteau Mișcarea Națională pe la alte bordeluri politice, se îmbrăcau în furoul masoneriei sau pur și simplu pândeau în jurul liderului momentul prielnic să-i picure otravă în cafea: ”Accept acele compromisuri care nu mă compromit”. N-ar fi fost rău dacă aceia care-i duc moștenirea mai departe ar ține cont de principiile care au stat la baza acestui partid. Fiindcă nu lichelele, de care partidul nu a dus niciodată lipsă, au creat, susținut și menținut curentul patriotic post-decembrist numit și de prieteni, și de adversari, ”fenomenul România Mare”. Ele doar l-au compromis. Ceea ce se întâmplă acum (procese aberante, congrese absurde, excluderi fără nicio noimă, ședințe de conducere paralele, acceptarea unor ticăloși în funcțiile de decizie după ce au încercat să îngroape partidul, dar n-au reușit decât să-i îngroape liderul) nu se numește politică înaltă, ci prostituție politică. Partidul a devenit un bordel pe care scrie biserică.  * FIFA nu mai vrea ca televiziunile ce transmit meciuri să prezinte instantanee din tribună cu gagici mișto. Ce-aveți, măi, corecților, v-a prostit foamea? Păi de ce credeți că ne uităm la televizor, pentru salahorii ăia de pe teren? Spectacolul e în tribune. Ați mai văzut voi vreun număr 10 la acest mondial? Nici noi. Dar gagici mișto ați văzut? Și noi. Lăsați-ne măcar bucuria asta! Și nu e nicio discriminare. Femeile e toate la fel de frumoase. Depinde cât ai băut. * O gagică, Ana Ularu, se dă în bărci, conform hotărârii Comisiei de la Veneția, cu Keanu Reeves într-un film intitulat ”Siberia”. Care Siberie, de emoție emoționantă s-a topit ca untul la soare. Eu v-am tot spus că încălzirea globală a luat-o la galop din cauza româncelor, dar m-ați acuzat de naționalism. De parcă e vina mea că ele e atât de fierbinți! (De fapt este, dar sunt modest) * Acum că s-a terminat și CM de fotbal, se va-ndrepta și vremea. La noi. La ruși e vremea umbrelelor. Primul a deschis-o Putin după încheierea finalei. Ceilalți președinți, mai puțin informați, s-au făcut ciuciulete. Iar președinta Croației, îmbrățișată pătimaș de băieții viguroși din naționala Franței, era de-a dreptul udă. * Dacă nu știați, și, conform unui sondaj de opinie majoritatea habar n-are, anul acesta sărbătorim Centenarul Marii Uniri. Societatea este indiferentă, de parcă s-ar sărbători Marea Dezbinare, deși acum o sută de ani, pe vremea când politicienii puneau interesul țării mai presus de interesul de partid, românii, de la vlădică până la opincă, erau uniți în cuget și-n simțiri. Tonul l-a dat elita conducătoare din România, Basarabia, Bucovina și Transilvania. Astăzi, așa zisa elită conducătoare este o mizerie care a luat România prizonieră și-i asmute pe români unii împotriva altora numai pentru a-și atinge scopurile politice meschine. La o sută de ani de la Marea Unire, țara plutește în derivă. Tinerii umblă prin mahalalele Europei în căutarea unei bucăți de pâine, bătrânii își cerșesc drepturile pe la porțile guvernului, corupția prosperă, oamenii de valoare sunt disprețuiți, iar idealurile naționale sunt pur și simplu batjocorite de năpârcile politice. Care, zilnic, ne mânjesc viața cu dâra lor băloasă. Și totuși nu se poate ca o națiune care a dat umanității atâtea valori, și care mai are încă multe de oferit, să piară zdrobită numai pentru că după câteva decenii de boală puroiul a ieșit la suprafață! Antibioticul există. Dragostea de țară va vindeca România de boala cumplită a delăsării, a abandonării de sine, indusă de viermele globalismului prin intermediul unei clase politice mizerabile. * De bucurie că a văzut atâția bărbați la un loc, domnul Juncker, marele pupăcios din fruntea UE, s-a îmbătat mangă, de l-au dus pe brațe câțiva șefi de stat la taclale. Pe care, din obișnuință, i-a pus să achite și nota de plată. * După cum se vede și conducătorii e vicioși. Și asta nu de ieri de azi, ci de sute de ani, după cum ne spune Adi Sfinteș în ”Istoria necenzurată a românilor” * ”Chiajna era o fetișcană strașnic de bună, moldoveancă get-beget. Tac’su, Petru Rareș îi zisese când a plecat de acasă după Mircea Ciobanul, domnul Valahiei: ”-Fătucă, să fii cuminte și să nu te iei după tolomacul de bărbatu-tău că nu prea-l ajută capul. Îl știu de pe vremea când amândoi eram bișnițari: io de pește, el de oi. Nu le-avea de nici o culoare cu afacerile, râdeau precupețele de el iar cei din branșă își dădeau ghionturi până li se învinețeau coastele. S-a întâmplat chiar ca vreo doi inși să se înece de râs și să sucombe subit. Dumnezeu să-i ierte, dar prea erau cotropiți de spiritul ludic. Pentru amuzament să știi că-i bun, te uiți la el și uiți de necazuri, dar pentru altceva pauză. Tu fii fiica mea până la capăt, trăiește viața la maximum și nu uita lozinca noastră: ”Vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât!” Dar nu exagera că bărbații se mai folosesc și în alte scopuri, cum ar fi să apere țara  când vor veni turcii.” Trăsura o purta pe Chiajna către Bucale în timp ce gândurile-i zburau la plăieșii moldavi cu care de atâtea ori se bucurase de profunzimea ținuturilor natale. „Parcă mi se rupe inima de durere după bădița Ignat, dar trebuie să mă mărit cu ghiolbanul acesta. O fi zburliciul bun de ceva sau trebuie să mă înham serios la muncă și să țin în mână treburile valahe? Că despre performanțe sexuale, după cum arată, mă îndoiesc să fim compatibili. Măcar de-ar fi în stare să procreeze, să am pe cine conduce la tron, că după cum se prezintă situația e clar c-am să-i supraviețuiesc cel puțin vreun pol de ani. Avea dreptate bietul tata: uite-te la el cât e de aerian, tace ca mortul, de parcă a cumpărat o oaie. Of, of, of, asta-i soarta noastră, a fiicelor de domni, trebuie să ne sacrificăm pentru țară indiferent de starea libidoului. Bine că nu ne-am născut și proaste c-altfel dormeam singure în iatac din cauza caraghioșilor  care preferă să doarmă pe tron decât între mătăsuri fine. Of, Mircică, Mircică nu știi ce te-așteaptă, tataie, că eu sunt profesionistă de grădină domnească. Acolo am fost întâia oară cu badigarzii tatei să admirăm luna. Am admirat-o numai eu că ei miroseau florile. Nu pot să spun că flăcăii nu și-au făcut bine treaba, m-ar bate Dumnezeu! Brrr, să nu mă mai gândesc că mă furnică pielea și dau în clocot lângă moșcălăul acesta. Uite-te la el: nu mă pupă, nu mă pipăie, nu mă ciuchește! Stau așa și mă întreb: oare badigarzii lui or fi tot așa de mormoloci. Că dacă-i p-așa îl chem pe tătuca să mă ia acasă”. (Va urma, dacă sunteți cuminți) 


CONTELE DE MONTE-CRISTO
15 iulie 2018       

marți, 10 iulie 2018

Nu știam că așa de tare o să doară

Ascunzându-ne sub curcubeu
n-am văzut cum ploua cu pietre de moară
din sufletul tău în sufletul meu,
și nu știam că așa de tare o să doară

Uneori trecea prin mine un fulger nedefinit
și-mi sfârteca uimirile, visele,
așa de mult ne-am iubit,
înălțare-mi păreau toate abisele

Alteori ploua, ploi de vară subțiri,
ne scurgeam dinspre noi înspre mare,
ca două mirări, ca doi miri
exilați într-o magie-ntâmplătoare

Nu știam că așa de tare o să doară
sfâșierile de curcubeu,
plouă cu pietre de moară
de nicăieri, în sufletul meu



10 iulie 2018

sâmbătă, 7 iulie 2018

SĂPTĂMÂNA PE SCURT (128)

Anul câinelui de penitenciar *  Codul Penal pe înțelesul tuturor  * Acum ne-au condamnat pe toți la moarte * Trilul telefoanelor * Cum vrea să plece Livache * Bărbatul flămând, pericol public * Ambulanța roșie * Pactul cu extratereștrii * Vremuri de ocară (2)


”The Washington Post” zice că democrația românească a cam fost bulită de Dragnea. Care democrație, mânca-ne-ați? * Războiul economic dintre SUA și restul lumii (UE, China) e prologul noii crize economice mondiale. Și dacă sunt probleme cu păpica, planeta devine un loc imprevizibil. S-ar putea s-o doară burtica. * Populația României scade cu cinci români pe oră (deces sau migrație). Nasol moment, mișto colivă! * Fetelor din lumea-ntreagă, eu vă dau un singur sfat, încuiați-vă în casă, Borcea s-a eliberat! Da, tatăl anului, câine până la moarte și dincolo de ea, soțul amantelor sale, a scăpat mai devreme de la țuhaus. E o veste bună pentru România. Poate se mai echilibrează balanța demografică. Cei mai bucuroși de eliberarea distinsului bagabond au fost cei șapte copii, care, din nenorocire, n-au prea apucat să-l vadă întrucât mama vitregă, Valentina Pelinel (ce nume predestinat!), l-a sechestrat vreo trei zile și trei nopți între acolade. Pentru cine nu a citit Biblia, e bine de știut că parantezele mici sunt la Mihaela Borcea, iar cele mari la Alina Vidican. Semnele de exclamare sunt peste tot. Urmate, evident, de numeroase puncte de suspensie...* Culmea legilor justiției: Codul Penal este scris de infractori! D-aia se și numește cum se numește... * E vremea vacanțelor! 70% dintre români nu știu ce-s alea. În schimb, conform datelor cercetătorilor tiranici, circa 90% dintre valahi au dat mită cel puțin o dată în viață. Decât să dea mită mai bine mergeau în vacanță. * Societatea românească a devenit o junglă populată de fiare sangvinare. Așa zisul capitalism de cumetrie a adus cu el disprețul pentru viața celuilalt. Nepăsarea, disprețul, sadismul, goana după îmbogățirea cu orice preț, minciuna generalizată, sunt doar câteva dintre reperele omului nou. A capitalistului feroce, urmaș al comunistului parșiv. Exemplele sunt nenumărate, iar moartea tânărului Călin Farcaș e doar încă un exemplu al degradării societății românești. A murit ca un câine, la doar 29 de ani, pentru că statul român, condus în cea mai mare parte a timpului de idioți, nu a făcut nimic pentru a-i salva viața. Asta însemna aprobarea efectuării unui transplant de plămâni pentru care oamenii cu suflet donaseră 200 000 de euro. Birocrația excesivă (care este  o formă mascată de dictatură), nemernicia, hoția, promiscuitatea politică, indolența, disprețul față de omul de rând al nenorociților de la butoanele puterii, l-au condamnat la moarte. Și, odată cu el, pe noi toți. Zilnic, mii de oameni sunt uciși de sistemul sanitar românesc coordonat cu sadism de politicienii veroși care, ori de câte ori îi doare-n fundul curții, se tratează de bube, mucegaiuri și noroi, în străinătate. Când vor înțelege românii că sistemul ăsta politic, de un cinism înfiorător, trebuie măturat? Coșmelia capitalismului de gang trebuie arsă cu șobolanii înăuntru.* Ministrul apelor și a ceea ce a mai rămas din păduri vrea să-și mute bârlogul în codru ca să nu mai audă ”trilul telefoanelor”. Ceea ce nu știe domnul Deneș este că și în pădure sunt gaițe (altele decât cele din Palatul Victoria Socialismului de Coafor) care imită până la leșin țârâitul cucului de Teleorman. Care, tot așa, își pune ouăle în cuiburi străine ca să le clocească alte păsări proaste. * Livache nu vrea să plece ca prostul din această viață. D-apăi cum? Ca hoțul? * După cum bine știți, statul paralel a cedat rezervele de hidrocarburi din Marea Neagră străinilor în schimbul unor redevențe simbolice încă de pe vremea în care guvernul era condus de Tăriceanu. Care stat paralel? Ăla paralel cu interesele naționale. Deschideți cutia cu maimuțe și-o să-i vedeți bătându-se cu pumnul în coșul pieptului îmbâcsit de tutun pentru țărișoara lor, la orice oră din zi și din noapte, cu excepția perioadelor în care se află la furat.  * Zăvoranca continuă să-și iubească cu disperare corpul proprietate personală. Asta este, n-o putem ajuta, toți vulcanizatorii disperați au plecat la muncă în străinătate. * Monica Tatoiu susține cu argumente irefutabile că nu-i bine să te cerți cu un bărbat flămând, chiar dacă e soțul din dotare, fiindcă te-ar mânca cu fulgi cu tot. Deși în cazul găinilor bătrâne și zăpăcite ar fi o idee proastă. De asemenea, nu-i bine nici să stai în spatele calului, nici în fața telespectatorilor... * Noului Cod Penal i-a fost modificat până și titlul. După publicarea în Scormonitorul Oficial se va numi Marea Evadare. * Din cele 400 de texte normative modificate, majoritatea protejează, așa cum era și normal pentru statul de (ne)drept infractorul, nu victima. * Ca să nu vă mai fierbem în suc propriu, iată câteva articole noi: Se schimbă fundamental înșelăciunea: va face pușcărie cel înșelat, pentru că e prost. Din același motiv va plăti și daune morale . # Darea de mită a fost trecută la fapte caritabile și este obligatorie ca să nu uităm că suntem oameni # Procurorii nu vor mai primi fonduri pentru interceptări, dar își pot continua cercetările folosind taxa inversă # Pe lângă calomnie, a fost introdusă și mega-calomnia, când spui adevărul despre politicienii prinși la furat. * Undeva, în București, niște țigănci au luat la poceală o scriitoare din Brăila pe motiv că răpea puradei ca să le șutească organele. Venită la fața locului, Poliția Capitalei a constatat uimită că Doina Popescu-Brăila călătorea prin țară cu o dubă pentru a-și vinde cărțile. Când au auzit una ca asta, pirandele i-au mai tras o vrăfuială întrucât situația li s-a părut mai gravă decât și-au imaginat. * Dar chestia asta cu ambulanța nu este de luat în derizoriu. Cică e mulți bărbați care au fost răpiți de lângă neveste de o ambulanță roz și duși la amante. Acolo, bieții de ei, au întinerit brusc. Ambulanța albastră i-a adunat pe asistații social și i-a dus la muncă! Însă cea mai periculoasă este ambulanța roșie, care răpește proști de pe stradă (și-s străzile pline!), și-i duce la sediul central al partidului de unde se întorc și mai proști. Rugăm organele statului în expectativă să ia măsuri urgente și să verifice dacă nu cumva ambulanțele astea au ITP depășit. Aia roz ca aia roz, dar cea roșie e de groază. Pune în pericol siguranța cetățenilor. * Într-un apartament din Videle a decedat un oarecare domn Dan. Deranjați de miros, vecinii au sunat la MAI. Telefonul era ocupat întrucât se vorbea în regim de urgență cu sinistrații din localitatea Întorsura Buzăului, pe care furia apelor au adus-o la vale până în județul Buzău. * 46% din forța de muncă a României este plătită cu salariul minim pe economie deoarece ar presta muncă necalificată. Iată avantajele progresului! Ieri întuneric, astăzi lumină! Mâine-obscuritate. Și să nu pui mâna pe par! * Phil Schneider, un geolog american, care a fost sinucis în 1996, susținea că fostul președinte american Dwight Eisenhower ar fi încheiat un protocol cu trei specii de extratereștri. În schimbul unor tehnologii avansate (inclusiv un metal indestructibil-niobin), bagabonților interplanetari li s-ar fi permis să răpească animale și câteva mii de oameni împrăștiați pe mapamondul lumii. Nasolia mare e că în preajma hogeacului nostru ar fi nouă specii de extratereștri, iar unii dintre ei, care și-au propus să ne cucerească până în 2029, ne privesc ca pe niște ”pungi de mâncare”. Haoleu, am rupt-o-n fericire! Totuși, dacă nu se pot abține și vor cu orice preț să bage ceva pe jgheab, ar trebui să înceapă procesul de hrănire cu grașii din politică. E adevărat, au gust de rahat, dar așa e la all inclusive în spațiul carpato-danubiano-nevrotic. * Cum era altădată, numai Adi Sfinteș știe, că tocmai s-a întors dintr-o călătorie în timp. Dar, după cum ne relatează în ”Istoria necenzurată a românilor” a fost destul de nașpa...*   ”Văzând că au dat greș cu fețele bisericești, valahii îl acceptă pe tron pe Mircea Ciobanul, un cunoscut bisnismen cu oițe bârsane. Mircică (1545-1554) începe în trombă: execută ceva boieri și le-o dă în goarnă pretendenților la domnie. Unul singur, Radu Ilie (1552-1553) reușește pentru câteva luni să-i smulgă puterea. În februarie 1554, turcii îi confiscă averea și-l trimit la plajă în Etiopia. În loc vine Pătrașcu cel Bun (1554-1557) care n-a supărat pe nimeni însă a făcut și o faptă memorabilă: deși bolnav de plămâni, Petrică a tăvălit-o pe Teodora din Piua Petrii până l-a inventat pe Mihai Plângăciosul, un copchil din flori căruia mai târziu toți i-au zis Viteazul. Cu excepția lui Zgonea, care-l striga  ”colega...”A doua zi de Crăciun (1557), vodă moare otrăvit de vornicul Socol, care o șterge în Transilvania cu averea defunctului. În Valahia se întoarce sângerosul Mircea Ciobanul (1558-1559), mare criminal al vremii sale. Analizând condițiile în care turcii l-au mazilit din prima domnie, domnul a ajuns la concluzia că trebuie să dea o pildă. Și a dat-o la 3 martie 1558, când a ordonat gărzii turcești să-i ucidă pe cei 200 de boieri și egumeni strânși de el sub pretextul unui mare sfat. După ce pretendentul Radu Ilie și Socol mor înecați, Mircea dă și el colțu surprinzător de repede, în septembrie 1559. În urma lui au rămas mănăstirile Tisău și Cârnu din părțile Buzăului și o ciurdină de fete a căror viață sexuală v-o puteți imagina dacă citiți episodul următor. Pe tron s-a așezat Petru cel Tânăr (1559-1568), fiul mortului, în vârstă de 12 ani. El se juca pe-acolo pe lângă tac’su, a obosit, s-a așezat pe scaunul domnesc pe care maică-sa îi lipise niște super-glue. Chiajna era fiica lui Petru Rareș și era o femeie mult prea modernă pentru Evul Mediu. Adică se băga în treburile bărbaților cât mai adânc, fiind un produs atipic pentru moralitatea acelor vremuri. Ea a condus cu mână de fier pe fiul său și implicit țara. Cu ajutor turcesc  înăbușă trei încercări boierești de preluare a puterii. Petru rămâne domn pe hârtie, însă cu mărirea haraciului. Chiajna nu uită nici de prietenele ei de la Stambul, mama sultanului și unele favorite cărora le trimite daruri scumpe.
În 1568, Petru este arestat de otomani  în urma reclamațiilor cumnatului de ocazie, Mihail Cantacuzino Șeitanoglu, și exilat împreună cu mămica în Siria. Un an mai târziu moare otrăvit sau poate de inimă rea că prea devreme cunoscuse gustul puterii și tare mult îi mai plăcuse! Vine domn un nepot de-al lui Mihnea cel Rău, Alexandru al II-lea (1568-1577) care avusese viața lui Berilă, stătuse 34 de ani în exil. Complotiștii de profesie acționează, însă sunt executați. Alex îl ajută pe frac’su, Petru Șchiopul, să ia tronul Moldovei, dar într-o primă fază este bătut de Ioan Vodă cel Viteaz și înlocuit pentru patru zile cu unul Vintilă. Reușește să se scoată și când Înalta Poartă îl numise pe Oprea Găină voievod, trimite daruri semnificative care-l determină pe sultan să anuleze țidula. Dar acest Alexandru a fost o pacoste pe capul valahilor, un fel de Remeș al acelor vremi. Că a pus bir până și pe oaia seacă, adică stearpă și, culmea nenorocirilor, o secetă îndelungată combinată cu o ciumă cumplită a pus la pământ țara de arăta aproape ca-n zilele noastre. Îl succede fi-su, Mihnea Turcitul (1577-1583), care n-avea nici buletin așa că treburile domniei le rezolva mama sa greco-italianca Ecaterina Salvaresso împreună cu Mitrea din Hotărani, marele vornic care-o mai încăleca din când în când. După ce învinsese mai mulți pretendenți, printre care și pe mehedințeanul Radu Popa, Mihnea pierde domnia în favoarea lui Petru Cercel (1583-1585). Deși tobă de carte și cu relații în tot Apusul, Cercel nu reușește să se mențină domn, întrucât turcii, sensibilizați de sumele puse la bătaie de Mihnea, îl mazilesc. Revenit la putere, Mihnea Turcitul (1585-1591) pune noi dări pe capul valahilor, printre care găleata și năpastea. Cu sumele obținute și-a păstrat tronul, reușind să scape de mazilire în 1589, când fusese numit domn unul Vlad, nepot de-al său și când Petru Cercel încerca să recâștige încrederea sultanului. Cu 60.000 de scuzi i-a plătit pe asasinii lui Petru Cercel, iar restul sumelor i-a folosit ca bani de buzunar. A fost căsătorit cu Neaga, fiica lui Vlaicu, clucerul din Cislău, localitatea unde a ctitorit și o mănăstire (la 1580). Mazilit a treia oară, Mihnea trece la mahomedism, primește sangiacatul din Nicopole și numele de Mehmet bei, pe care-l păstrează până la moarte (1601). După Mihnea, au fost numiți, fără să domnească efectiv, Iliaș și Radu, după care a stat domn un an de zile Ștefan Surdul (1591-1592), înlocuit pentru incompetență cu Alexandru cel Rău (1592-1593), care s-a pus cu omorul pe țară. Acesta a adus cu el pe creditorii săi și a început să-i asuprească pe poporeni pentru a stoarce și ultima sursă de venit. Pe boieri îi tăia ca pe vite. A încercat schema și cu Mihai (Viteazul), banul Craiovei, dar nu i-a ținut figura. Bărbosul oltean a încruntat sprânceana la călău de s-a scăpat acesta în pantaloni de frică, lucru pe care l-a constatat personal și Nicolae Bălcescu. Chit că s-a născut cu vreo 226 de ani mai târziu.
PROMOUȘĂN: Țineți-vă de ce aveți că data viitoare veți da piept cu fetele Chiajnei și cu mama lor. Mâncați bine, beți un litru de vin și urmăriți un film după miezul nopții ca să intrați în atmosfera acestui de neuitat episod. Încercăm să fim pudici la maximum , dar nu cred că vom rezista tentației de a spune lucrurilor pe nume. Că tipesele e arzoiace rău        



CONTELE DE MONTE-CRISTO
7 iulie 2018