Orizontul se răstoarnă definitiv

Plouă...

Robinetele cerului s-au deschis

Lacrimile îngerilor cad

 abrupt

să ne spele sufletele de pământ

Câinele somnului latră

și prin blana-i peticită, nudă,

se vede o inimă de piatră

dinamitată de o soartă crudă

Mă uit printr-un ochi după mine

și nu mă văd

Cu tot, cu hemoglobine

înot prin prăpăd

Plouă criminal,

abisal,

fără speranță, fără motiv

Orizontul se răstoarnă în larg

și mă-ngroapă definitiv

29 iunie 2016

Culorile coborâte din vise

Mai întâi am deschis ochii și am văzut cerul albastru,

lumina soarelui se odihnea lângă sufletul meu, pe pervaz

Calul măiastru

zbura prin inimă, în extaz

A trecut pe lângă mine ca un glonț viitorul

și mi-a îmbrățișat zbaterile, cuvântul,

în inimă-mi fâlfâia Tricolorul

și eram mai înalt decât vântul

Aveam un motiv să fiu, să devin

un dor pe ferestrele ochilor

Coborau din cerul altminteri senin

umbrele trecătoare ale plopilor

Mai târziu, din inima cu ușile închise

i-am cerut uitării un strop de răgaz, 

culorile coborâte din vise

se amestecaseră cu sufletul meu, în extaz

26-27 iunie 2016

Lumina aceea

Lumina soarelui e în privirea ta

o culeg păsările călătoare

și o depun pe râu

ca-ntr-o inimă umblătoare

M-a încălzit și pe mine acea rază de soare

demult

într-o altă viață din care uneori

pașii mi-i ascult

Dar dincolo de o periodică moarte

simt lumina soarelui din privirea ta

și nimic

nu ne mai desparte

26 iunie 2016

Am trăit numai când te-am iubit

Pe planetă suntem doar noi
ceilalți călători ipocriți au pierit
n-avem loc de întâmplări, de noroi
ne e teamă de vechii strigoi
c-au ucis tot ce noi am iubit

Nu mai trece prin suflet vreo boare
ochii nu se aprind ca un băț de chibrit
tăcerea se-ascute pe piatră și doare
se strânge ecoul în sine și moare
odată cu tot ce-am iubit

Ți-am dat inima într-o magică seară
în care-n ocean adânc am privit
cânta ploaia cu voce amară
acea melodie stelară
am trăit numai când te-am iubit

Au rămas multe răni nevăzute
dintr-un timp de durere strivit
umbra, pașii vor să-i asculte
târându-se pe podele demulte
am trăit numai când te-am iubit

În mare-am rămas numai noi
peștii ceilalți de tristețe-au murit
și totuși n-avem loc amândoi
că bântuie pe planetă strigoi
și-au ucis tot ce noi am iubit


25 iunie 2016

SĂPTĂMÂNA PE SCURT (26)

România lașității unanime * Noaptea generalilor * Puși pe furat * Muc și sfârc *Sfârșitul sexului? * Triunghiul Bermudelor de la Mihăilești * Noi metode de racolat membri de partid * Sărutul franțuzesc 


Nu există pe mapamondul lumii popor mai dispus la compromisuri, mai ușor manipulabil, mai răbdător la umilințe, mai nepăsător la relele din jur, decât poporul român. Cei care nu vor să vadă adevărul îl numesc ”prost de bun”. Realitatea însă ne contrazice. Românii au devenit o nație care preferă șmecheria ieftină, fardarea evidenței, în dauna adevărului și a dreptății, cu condiția să-i iasă și lui ceva. Chelner de bacșișuri mici. Chiar dacă răul îl sugrumă preferă să respire prin aparate manevrate de doctorii bolnavi ai lumii sălbatice în loc să se ajute singur, să se revolte când talpa străină i-apasă grumazul. Mor zeci de mii de persoane prin spitale din cauza corupției înfiorătoare, se scurge seva vieții din părinții, frații și copiii lor, dar el nu mișcă un deget. Nicio formă de protest, nicio minimă stare de revoltă. Își acceptă soarta? Da, și-o acceptă, în ciuda îndemnurilor inutile din Imnul național, care se numește, paradoxal, ”Deșteaptă-te, române!”, deși, mai potrivit cu atitudinea generală, ar fi ”Somnoroase păsărele”. Politica de îngenunchere a poporului român, desfășurată metodic, cu răbdare, pe toate planurile (educație, sănătate, cultură, economie, religie ș.a.) a reușit. Nici n-a fost prea greu la un popor dispus oricând la orice compromis. Dacă mâine negustorii de sclavi care conduc Uniunea Europeană ne vor vinde în piața publică (”piața comună”), nimeni nu va mișca un deget, nu va ridica din sprânceană, doar va lăsa ochii în pământ, cu umilință și recunoștință veșnică. Ba se vor găsi și dintre aceia care vor spune că așa e mai bine. Lașitatea a devenit singura virtute vizibilă a poporului român. Mai sunt puține baricade apărate de patrioți. După ce se vor prăbuși și acestea - și nu mai e mult - ne vom  împrăștia în vânt precum făina orbilor. * În noaptea de 19 iunie 2016 au decedat generalii Anghel 11 Gloabe Iordănescu și Victor Atanasie Stănculescu. Nici nu știi care a făcut mai mult rău. Primul a fost ucis de Sadiku Tătărușanu și de nevinovatul Chiricheș, după cum au scris, miloase, ziarele, deși adevărul e că a murit din prostia acelora care l-au numit selecționer luându-l cu arcanul de pe imașul Senatului unde rumega liniștit ogrinjii regurgitați de generalul interesului personal, care posedă un girofar în loc de creier. Iordănescu nu mai antrenase demult dar și-a zis că meseria asta e ca mersul pe bicicletă. Nu se uită niciodată. Cu condiția să  fi știut-o vreodată. Nu mai reiau detaliile despre cariera lui glorioasă, de mare antrenor, beneficiar al unor echipe făcute de alții, cu jucători mari, care impuneau și primul 11 și tactica de joc. Să fie sănătos! A avut rezultate numai cât au jucat Hagi și compania de sunet și lumini, în rest, pe unde a fost, a dat chix. Dar omul, că altfel n-avem cum să-i zicem, a considerat că se pricepe la antrenorat, mai ales că avea și carnet de partid(ă). Fie i-a luat Dumnezeu mințile, fie nu le-a avut. Mandatul său a fost o catastrofă de la început până la sfârșit. Singurele momente luminoase au fost când au ieșit la rampă alde Sânmărtean, Budescu, ori arbitrul meciului cu Finlanda. În rest, a inoculat naționalei un stil primitiv, cu o tactică în care portarul se afla în fața celor zece jucători cantonați pe linia porții, de vedeau românii numai scoruri albe în fața ochilor. Nu rușine rezultatelor de la Euro ne doare cel mai tare ci modul în care au fost contabilizate. Stilul infect al României a consternat lumea fotbalistică, numai acestui Pui de bogdaproste i se pare că am jucat frumos. Scuza cu ”n-avem fotbaliști” e penibilă. N-avem antrenor lucid, bădișorilor, care să le explice jucătorilor că fotbalul e un joc care se joacă 11 la 11 și că principalul lui scop e să bagi mingea în plasă. În plasă, nu în sacoșă. Și, dacă se poate, în poarta adversă. De aici trebuie să înceapă discuția. Cât despre Albania, nu este o echipă mare, însă a întâlnit o echipă condusă prost. * Cam în același timp cu moartea publică a generalului de operetă dădea colțul, într-un azil, în urma unui atac (Iordănescu nu cunoaște acest cuvânt) cerebral, Victor Atanasie Stănculescu, unul dintre cei mai mari ticăloși din istoria recentă a României. Toată viața a trădat pe toată lumea și a fost un interlocutor de vacanță creativă pentru serviciile maghiare și britanice, altele decât cele de catering. În 1989 a balansat între Ceaușescu și călăii săi. Distingându-se prin fapte deosebite în represiunea de la Timișoara, a fost avansat ministru al Apărării Naționale, după moartea generalului Milea. Conform indicațiilor primite în vara aceluiași an de la agenturile străine, vorba regretatului, l-a trădat pe binefăcătorul său, ba , mai mult, cu un cinism înfiorător, i-a organizat ”procesul” și execuția, alegând inclusiv peretele W.C.-ului la care să fie împușcat. A fost tovarășul de cârdășii al lui Iliescu, dar, până la urmă, după o viață de ticăloșii, a ajuns și la închisoare. De fapt a fost mai mult un fel de pension, unde s-a bucurat de îngrijire și supraveghere gratuite. Egoist, fără urmă de regret pentru crimele înfăptuite, avea propriile justificări pentru faptele sale mârșave. La 88 de ani a cârmit-o spre iad, în același timp în care nea Puiu a anunțat că, după atâta muncă în folosul comunității fotbalistice, pleacă în vacanță. Ăștia-s generalii României. Sau au fost, pentru că lui Stănculescu, justiția, într-un rar moment de luciditate, i-a smuls gradele de pe umeri și le-a aruncat în haznaua istoriei. Ceea ce a făcut și Albania cu Iordănescu, fiindcă măscăricii care conduc FRF n-au avut știința să o facă la timp. * În sfârșit și o veste bună dinspre UEFA! Forul continental a decis, ca în spiritul fair-playului care animă mișcarea fotbalistică mondială, ca finala Campionatului European să se dispute între pașnicele echipe ale României și Rusiei care, în ciuda a ceea ce se credea, că ar fi foarte războinice, nu au bătut pe nimeni. În plus, României, care a fost sodomizată de Albania, i se va asigura și consiliere psihologică. Iar Iordănescu va fi decorat pentru noncombat de către Senatul României, locul de muncă care l-a obișnuit cu lenea și cu apărarea supraaglomerată față de DNA. Cu un mentor ca Tăriceanu soarta echipei de troglodiți e pecetluită. * Liviu Dragnea sugerează societății românești că ar cam fi cazul s-o lase mai moale cu lupta anticorupție și să nu-l mai cheme toată ziua,bună-ziua la DNA, că el are treabă, cu alimentările cu apă, cu (tel)drumurile, cu pâinea amară a puterii. I se pare corect ca poporul să se hotărască și să aleagă între pâine și cătușe. Că are o armată de șmanglitori în subordine care nu știe ce să facă: să fure cu frică sau ca până acum. Ei preferă varianta B. * Ca să sintetizăm, Dragnea a zis așa: bă, lăsați-ne cu rahatul ăla de DNA că ne încurcați la furat și nu mai merge treaba în România! Dacă ne lăsați în pace vă scăpăm și vouă câte ceva printre degetele de la picioarele lui Prigoană. Ce, ați uitat sloganul nostru de la locale: puși pe furat? V-ați prins cum stă treaba, sau ne mai votați odată? *   Profesorul David Spiegehalter de la Cambridge susține că în 2030 oamenii nu vor mai face sex deloc. Iar spre 2050 vor fi bușon la bușon cu roboții. Fugi, mă, d-acilea, crezi că-l va opri cineva pe Florin Piersic să împingă la vagoane! * A fost descoperit Triunghiul Bermudelor. Nu, nu era la Mihaela Rădulescu, acolo-i Groapa Marianelor, ci în localitatea Mihăilești din județul Buzău unde a explodat în urmă cu 12 ani un camion cu azotat de amoniu (sau cam așa ceva, că singura mea legătură cu chimia e formula apei cu care Traian Băsescu nu e de acord), accident soldat cu moartea unor ziariști și a unor pompieri. După care, în această lună au luat foc, la intervale de câteva zile, un camion cu butelii și un microbuz care transporta călători spre București. Tot pe acolo trec și politicienii buzoieni spre locul de muncă, distracție și procreație. Până acum au dispărut vreo patru hârciogi din lanurile de porumb, condamnați cu suspendare, dar sunt speranțe că mai spre toamnă va fi o recoltă bogată. * Niște oameni de bine de prin jungla amazoniană ne-au informat că relațiile dintre Mihai Răzvan Ungureanu, șeful SIE, și Klaus Werner Iohannis, șefule SIEȘI, s-au răcit într-atât încât primul refuză să demisioneze, așa cum i-a solicitat, printr-un căscat, turistul de la Cotroceni. Nici vorbă, oamenii se mai ceartă, se mai împacă, dar cu președintele n-ai nici cum să te cerți, nici cum să te împaci, că te plictisești pe parcurs. Asta în eventualitatea că vine prin țară.* Fiindcă rezervele de coniac învechit în butoaie de stejar de dincoace de Prut nu mai sunt ce au fost după două mandate apăsătoare, Traian Băsescu a devenit cetățean al României de dincolo de Prut, căreia i se spune inexact Republica Moldova. Încurcate sunt cele șapte cărări ale Domnului! * Într-un acces de 50% sinceritate, Livică ne sfătuiește să nu mai credem pe nimeni din PSD deoarece singura ”sursă credibilă de informații sunt eu.” Nasol, vorba lui Shakespeare! * Alegerile din 5 iunie alimentează cu marfă DNA pentru următorii mulți ani. Și mai ziceau unii că poporul nu se pricepe să voteze! * În semn de protest pentru eliminarea prematură a teribilei echipe a României de la Euro 2016, britanicii s-au retras din M.U.E.(Marea Uniune Europeană), în urma referendumului din 23 iunie. Anglia e singura echipă pe care a bătut-o România la un turneu final european (3 la 2), iar ei n-au uitat asta. Orice s-ar spune, englezii e frații noștri că la origine, după cum recunosc celebrii lor cercetători, e daci.  Și nu orice fel de daci ci de aceia care se aruncă în sulițe când ți-e lumea mai dragă. * Singura veste cu adevărat bună de la Euro e că Rusia n-a mai apucat să se joace cu Ucraina. * Țigănia de la Huniunea Scriitorilor pe Pereți continuă cu și mai multă înverșunare. Căpitanul Apolzan și locotenenții săi (Paraipan, Lăscărică, dom Semaca) nu se dau duși, deși o tipă cu un trenci model ”Gestapo” și un instrument de cosit le bate insistent la ușa bordelului. * Un psiholog susține, cu argumente irefutabile, că dansul este un substitut pentru sex. O fi valabilă și reciproca? Pe marele pisălog îl cheamă Cioc și-l duce mintea numai la prostii. Probabil, în viziunea lui, ciocănitorile care doftoricesc copacii învață alfabetul Morse. * Dacă sunteți pe Litoral și vedeți ieșind din spuma mării un bărbat viguros, întruchiparea sex-appelului la 112, să știți că nu este Adonis, și le-am ruga, mai ales pe tinerele dezinhibate din Vama Foarte Veche, să nu tragă de corpul lui, că e însurat. Inclusiv corpul. Puștanul răspunde la frumosul nume de Viorel și, după o evadare cu cearșaful, pe fereastra căminului conjugal, s-a refugiat la nudiști. Tânăra și neliniștita lui soție a dat un anunț la mica publicitate (Pierdut iubire în stare de funcționare) fiindcă dorește să-l recupereze pe distinsul derbedeu. Pe această martiră, o adevărată Isoldă a zilelor noastre, o cheamă Oana Lis și locuiește într-o căsuță poștală. * Klaus a dat o fugă și prin Bulgaria unde nu a scăpat ocazia de a se face de râs. Le-a prezentat acestora planurile sale războinice legate de flota Mării Negre, de manevre militare comune care, în viziunea lui, ar trebui să-i sperie de moarte pe ruși. Spre veșnica lui nedumerire, premierul bulgar i-a sugerat să cânte la altă masă întrucât ei preferă pacea mondială, liniștea trupească și plaja de la Nisipurile de Aur. Ăsta a fost un afront întrucât oricine știe că Marele Mut preferă Miami Vice și tehnica Origami. Rănit în amorul propriu, KWI a ras-o spre Sibiu însoțit de președintele Germaniei și de consoarta proprietate personală. A fost rândul Primei Doamne să ne arate un sfârc. * După ce toată omenirea s-a speriat de încălzirea globală (teorie falsă deoarece iarna e destul de frig în școlile românești), epidemiologii și microbiologii (niște biologi mai mititei decât Emil Boc), ne amenință cu posibila apariție a unor superbacterii care ronțăie antibioticele precum semințele de dovleac și le transformă în ulei de frână de muci. Măi, băieți, mai lăsați cartea pe noptieră că, rumegată în exces, are efecte adverse. Ia luați voi un pahar de superțuică bătrână și-o să vedeți cum își iau tălpășița superbacteriile. Ce naiba, prea vă faceți griji pentru nimic. * Jenor Beudean, vicepreședintele PNL-Bistrița, a vrut să o înscrie în partidul lui I.C. Brătianu, Vasile Blaga și Alina Gorghiu, pe o femeie care traversa strada. Cum distinsa doamnă călărea regulamentar pe zebră, aprigul Jenor a încercat să o prindă din urmă cu mașina. A frânat cu aplomb numai cât s-o sperie pe amazoană, care i-a returnat rapid o poșetă în ceea ce în limbajul de specialitate se numește, de regulă, cap. Plăcut surprins de atitudinea doamnei pe care tocmai o lovise cu titiul, s-a hotărât pe loc s-o atragă în PNL. A folosit mijloacele de convingere specifice liberalilor: sudalma, flegma, scatoalca. La ora la care scriu, organele competente (asta-i adevărata glumă a textului) încă nu s-au lămurit dacă tânăra doamnă a acceptat să se înscrie în PNL sau mai mănâncă bătaie. * Oricum nici înăuntru nu scapă de munca de convingere deoarece Cătălin Moroșanu, băiatul ăla simpatic care are geacă de piele și știe și olecuțî di bataie, a devenit, prin neprezentarea adversarilor, prim-vicepreședintele tineretului liberal. E clar că liberalii se pregătesc intens de alegeri, care se vor desfășura după tipicul celor din perioada interbelică. Numai că țărăniștii îl scot la înaintare pe ăla mic cu capul mare, ca să cităm din clasicii alcoolului dublu rafinat, care nu prea pare genul să țină la tăvăleală, iar PSD-ul te lucrează cu armata de zombi. Ceva probleme ar putea avea cu Daniel Ghiță, care e șeful Sulei lui Hector, sau cam așa ceva, de la PTRU. * Clotilde Armand se dorește un aspirator de voturi. Vrea Parlament cu 300 de borfași (100 la Senat, 200 la Camera Derutaților), adică exact cum a solicitat PRM în campania electorală din 2008, cu un an înainte ca Băsescu să subtilizeze ideea și s-o valorifice în stilul său de mare hoț politic, la alegerile prezidențiale din 2009, cu referendum în coadă. Întrucât avea serioase probleme de orientare, Matrozul Chior a cerut ca toți bagabonții să fie băgați într-o singură cameră, să-i amețească dintr-o suflare. Dar cum la noi nu se respectă nici legea gravitației, avem un Parlament cu 588 de parlamentari, cu 43 mai mulți decât în SUA, țară cu o populație de zece ori mai numeroasă decât România. Așa că demersul doamnei Armand vine în întâmpinarea dorinței poporenilor. Ceea ce ne face să concluzionăm că sărutul franțuzesc, cu care încercă să ne obișnuiască Clotilde, e binevenit. * Ieșirea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană este firească. O națiune care a condus cel mai mare imperiu colonial, care a impus limba și cultura engleză pe jumătate din suprafața globului, care s-a opus cu eroism nazismului când restul Europei capotase, nu putea accepta să fie condusă de Germania. Pentru că asta este Uniunea Europeană; o formă subtilă de dominație a continentului de către Germania, care, dacă n-a reușit să se impună prin războaie, a făcut-o prin diplomație. Și atunci nu vă mai întrebați de ce-a plecat. Întrebați-vă de ce ar mai fi rămas...* Ultima oră: De Ziua Drapelului României, Belgia a zdrobit Ungaria (la fotbal). Ce poate fi mai frumos!


CONTELE DE MONTE-CRISTO
25 IUNIE 2016 

Se răstoarnă-n cavou amintirea

Mi-a trecut peste suflet un tren

nu știu de unde venea, din ce gară fără trecut

atâta doar mi-amintesc că plângea

ca un copil ce de mama lui s-a pierdut

La fereastră era câteodată un înger

alteori era o clepsidră de frig

când nu era nimeni

umbra ei încercam să o strig

Nu era o chemare, nu era rugăminte

era apusul ce-n mine picioarele-și strânge

nici eu nu cred c-o să mai vină vreodată

trenul acela ce gara și-o plânge

Numai prin suflet mai taie văzduhul

câte-un țipăt al timpului șters

se răstoarnă-n cavou amintirea

prin care merg către mine invers

21 iunie 2016 

Printre blocurile schizofrenice

Hai să ne omorâm timpul cu un ciocan de șnițele uriaș

molii de cauciuc rod blocurile schizofrenice

sunt ultimul nebun din oraș

care bântuie bolile sufletului periferice

Trec prin propria umbră ca printr-o roată de cașcaval

din care șobolanii ronțăie canibalic

mă privește confuz Palatul Comunal

cu poftele lui și instinct animalic

Traversez pe o punte subțire perdeaua de ceață

dintre mine și ei, printre paznici drogați

orașul nu prezintă nicio urmă de viață

au fugit de oroare și munții Carpați

Se pare că sunt ultimul supraviețuitor din oraș

măcinat de bolile sufletului periferice

timpul mă izbește cu-n ciocan uriaș

râd macabru blocurile schizofrenice

21 iunie 2016

În viața viitoare am să te iert

Ninge cu iluzii și cu flori de tei
ninge ca-n povestea scrisă cu amar
ninge doar cu tine peste ochii mei
și se-ntorc cireșii dinspre avatar

E atâta cer cu perdeaua moale
ce coboară-n sânge strâns de curcubeu
tu pășești sfioasă ninsă de petale
ca o minune prin sufletul meu

Se preling prin oase dezacorduri fine
și-n oglinda veche spaimele se scurg
zilele frumoase le-am lăsat la tine
să-ți fiu amintire până în amurg

E atât de bine-n infernalul vis,
singura pereche peste-o mare-n vânt,
patima plecării pașii i-a ucis
eu eram copacul, tu-mi erai pământ

Ninge cu flori moarte ca spaimele noastre
cu frunze sortite unui alt demers
și prin amintirea verilor albastre
până-n noi, iubito, mai e mult de mers

Și nu are capăt ninsoarea aceasta
ce cade într-una ca un dezacord
deschide odată inimii fereastra
să-ți cadă povara nopții din fiord

La adio, spaime, harpii și himere
la adio trenuri, n-o să mă tăiați
ninge semiotic cu fulgi de tăcere
ninge cu mine peste munții Carpați

Și rămân zăpadă într-o altă lume,
povestea aceasta n-ai de unde-o știi,
însă nu contează cine ți-o va spune
dacă ninge cu mine și-n acea zi

În care cauți alt răsărit
mergând prin tine ca prin deșert
dacă vreodată tu m-ai iubit
în viața viitoare am să te iert


21 iunie 2016 

Toți din jur purtau peste zâmbet o mască

Mă bate vântul în cuie pe-o cruce de aer

vin corbii și ciugulesc înfometați

doar inima simte durerea și-n vaier

cresc munții ei precum munții Carpați

Încercați să înțelegeți viața

am încercat și eu dar nu am înțeles

până unde-și întinde șarpele ața

de ce păianjenii capcanele-și țes

în jurul soarelui căzut în dizgrație

ori de câte ori se face iarnă

și ne dăm lovitura de grație

când zăpada ar dori prin ea să ne cearnă

Îmi intră-n suflet cuiele de lut

și-o cădere din vise ca o grotă se cască

sunt aici însă nu m-au văzut

toți din jur purtau peste zâmbet o mască

Sunt fixat într-o lungă așteptare

de-o mie de ani mă întreb cine-am fost

răspunsul se-ascunde-n ecouri primare

pe pământ sunt o umbră ce-și caută un rost

Nu mai sunt nici motive de luptă

lașitatea i-a zdrobit pe toți cu un bici

cu inima neagră, de patimă ruptă

am să plec înspre mine chiar mâine de-aici

Nu-mi căutați pașii prin nisipul aprins

v-ați frige tălpile în propriul noroi

nepăsarea voastră supremă m-a-nvins

și n-am să mă-ntorc niciodată înapoi

19 iunie 2016

Aripi de ceară

Dacă vrei să atingi cerul

cu degetele, cum fac eu, efemerul,

trebuie să poți zbura

ca un viscol prin inima mea

Ți-am împrumutat aripile de ceară

și te-ai înălțat până la steaua polară

Nu te duce spre soare!, ți-am spus,

nu ești învățată cu înălțimile și-o să cazi de-acolo de sus

Dar zborul te-a amețit, n-ai auzit

ai închis ochii și zburând te-ai topit

 ca o noapte efemeră de vară

prin care tristețea de ceară coboară

18 iunie 2016

Iubirea-i mai frumoasă decât spaimele ei

Am văzut apusuri și răsărituri

curcubeie au înflorit din lacrimile mele

dar niciunul, iubito, nu era așa de frumos

cum era zborul tău dinspre stele

prin mine, în sus și în jos

Vei mai vedea nopți pierzându-se-n zori

corăbii îmbrățișate de țărm

dar niciodată nu vei mai vedea

cum, de dragul tău, ca un copil orfan,

cu tâmpla pe-o piatră din suflet ți-adorm

Și oriunde vei merge, oricând,

îmbătată de cântecul neîmblânziților lei

n-ai să poți alunga magia din gând

iubirea-i mai frumoasă decât spaimele ei

18 iunie 2016

SĂPTĂMÂNA PE SCURT (25)

O catastrofă națională * Și proștii visează * Cine se ascundea sub fusta reginei * Pe cine a hrănit Mihaela Rădulescu la sâni * Băsescu a fost condamnat cu executare * Ungurii vor și Delta Dunării* Adrian Copilul Minune poate fi acuzat pentru ucidere din culpă * Până și Adam Lambert este român!  

”Am pierdut pentru că adversarii n-au înțeles valoarea echipei noastre”, filosofa adânc fostul antrenor al Franței, R.Domenech, justificând parcursul dezastruos al cocoșilor papagalici de la un turneu final de campionat mondial.  Cam asta se întâmplă și cu națională României, nimeni nu-i înțelege valoarea. O fi din cauză că nu posedă așa ceva. Totuși, târâș-grăpiș, a scos un egal cu Elveția. E o performanță câtă vreme România e singura echipă din lume care nici nu știe dar nici nu vrea să învețe să atace. Ca să fim corecți până la capăt, nici fotbal nu știe să joace. Cei 11 așa zis jucători sunt trimiși pe teren de Generalul Iarnă ca să-și criogenizeze adversarii și să lovească mingea ca la oină, cât mai sus și cât mai departe de locul de țintă al adversarilor. Nu degeaba dacii și romanii s-au întrecut la oină, nu la fotbal (calcio). Despre strategie n-are rost să vorbim întrucât este arhicunoscută încă de pe vremea năvălirilor barbare când otrăveam fântânile cu apă plată (oricum printre localnici nu existau consumatori) și pârjoleam gazonul. În epoca modernă, mai exact, în 1916, a purtat numele de cod ”Pe aici nu se trece!”. Nici de remarcați n-are rost să vorbim că, în cacaimasul tehnico-tactic al lui Iordănescu, se evidențiază - e o modalitate elegantă de exprimare - portarul și cei zece fundași, ori de câte ori se lovește mingea de ei. Pentru niște rezultate penibile, strategii naționalei uită că un turneu final înseamnă, în primul rând, bucurie. Înseamnă să lași o dâră în mintea iubitorilor de sport pe care să-și dorească să pășească toți copiii care încă mai bat mingea pe maidanele patriei. Nu să-i dezamăgești tot timpul cu antijocul tău,  cu tendința permanentă de a păcăli fotbalul. Așa cum am anticipat, Elveția s-a dovedit mai bună decât Franța. Diferența dintre elvețieni, vorba vine, și români a fost ca dintre cocoșii de munte și puii de Crevedia. Primii au arătat cum se practică fotbalul, iar ai noștri cum să bagatelizezi această religie și să ieși și neînvins din arenă. Doar de acolo că, în rest, ochii publicului te privesc ca pe un paria nedemn. Sigur,  ar fi și ceva scuze, în afara acelui penalty acordat destul de ușor, dar cu acoperire regulamentară, cum ar fi, de exemplu,  faptul de necontestat că golul elvețienilor n-ar fi trebuit validat întrucât Mehmedi a tras prea tare, ori ai noștri nu sunt obișnuiți cu asemenea brutalități. Ce, i-ați văzut vreodată pe ei rupând plasa adversarilor?! Poate la pescuit...În mod paradoxal, momentul nostru de glorie de la acest turneu final l-a constituit înfrângerea cu Franța, de care toată lumea și-a amintit cu plăcere, vreo două zile, până au început meciurile adevărate. Sigur, echipa noastră are și un jucător care știe fotbal, pe bancă, dar Puiu de Bogdaproste a considerat că nu-i cazul să strice imaginea de ansamblu a jocului naționalei. Și, până la urmă, Sânmărtean e un puștan care mai are timp să joace și la alte turnee finale, în spatele blocului. Cu toate răutăcismele puse la bătaie trebuie remarcat faptul că România e singura echipă cu fotbaliști get-beget. Așa a scris presa internațională, însă am mari îndoieli că toți băieții ăia îmbrăcați în chiloți și potcoviți cu 99 de ocale, ca să le încetinească alergarea, sunt fotbaliști. Cât despre Iordănescu, nu mai e antrenor demult, însă, în România, până și antrenorul echipei de fotbal trebuie să aibă carnet de partid. În concluzie, confuzia că România a trimis la Paris fotbaliști s-a șters după meciul cu Elveția. La pauză, copiii de mingi au cerut să joace ei în repriza a doua. Jucătorii au fost de acord, dar s-a opus Iordănescu motivând că puștanii nu știu să se apere și ar fi posibil să câștigăm. Cât despre Albania, tare mi-e teamă că ne halește cu fulgi cu tot. Să nu ziceți că nu v-am spus.  * Niște oameni de știință, fără nicio altă ocupație serioasă, au stabilit, prin tragere la sorți, că, în medie, oamenii își risipesc 6 ani din viața pământeană visând cu ochii închiși. Ăia care visează cu ochii deschiși n-au fost prinși în statistică deoarece, de obicei, nu votează și n-avea rost să se mai încurce de ei. * Știați că impulsul nervos pleacă de la creier cu o viteză de 274 de kilometri pe oră? Klaus Werner Johannis habar n-are de treaba asta deși este profesor de fizică. De fapt, la el este o mare problemă deoarece impulsul nervos n-are de unde să plece. * Președintele Camerei Derutaților, fostul coleg al lui Mihai Viteazul și Victor Ponta, a fost izgonit din funcție din cauza faptului că șeful lui de partid, vel-logofătul de Teleorman, Liviu Dragnea, a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare. Că doar nu credeți că a fost înlocuit pentru exces de inteligență. * Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, alintați de cunoscători drept Nașul și Corleone, au fost condamnați, în primă instanță, la 3 ani de închisoare cu suspendare și 90 de zile de muncă în folosul comunității pentru dezafilierea Universității Craiova, campioana unei mari mâhniri. FRF trebuie să plătească, în solidar cu cei doi bagabonți, 220 de milioane de euro domnului Adrian Mititelu, un filosof de prin Craiovița ajuns cum-necum patron la stabilimentul mai sus amintit. În general, deciziile instanțelor de judecată privitoare la fenomenul numit fotbal sunt suprarealiste, dar cineva trebuia să plătească pentru batjocura la care a fost supusă Universitatea Craiova, căreia i-au fost subtilizați și cei mai buni jucători care, în acel moment, aveau o cotă bună pe piața de sclavi mânuitori de bășici de porc umplute cu grăunțe. Cât despre munca în folosul comunității la care au fost condamnați cei doi capi ai fotbalului, unul pătrat și altul țuguiat, model Oblio, această parte a sentinței este imposibil de aplicat întrucât distinsele gulere albe au lucrat întotdeauna în folosul personal. * Mizeria din Sănătate nu se mai sfârșește. Patru spitale din București au fost dibuite că achiziționau aparatură medicală (inclusiv de la firmele lui Dorin Cocoș) la prețuri supraevaluate. Nici nu le mai dăm numele pentru că nu ne-am mai putea opri din enumerare câtă vreme toate instituțiile astea grav bolnave au funcționat pe bază de hașmangleală. E nevoie de antibiotice puternice, de ultimă generație, pentru a stopa extinderea tumorii corupției, chiar dacă întreg sistemul pare în metastază. * Cristina Neagu a fost desemnată, pentru a doua oară în carieră, cea mai bună handbalistă a lumii. Cred că e clar cine trebuie să poarte drapelul la J.O. de la Rio. Simona Halep va înțelege ce vreau să spun, dacă accidentările de la călcâiul lui Ahile nu i se vor fi urcat și la cutia ucrainiană, locul unde își ține fumurile. * Dintre bagabonții căutați de poliția din întreaga lume, la rugămințile repetate ale omologilor români, a fost prins, la Londra, sub fusta reginei Elisabeta, Alexander Adamescu, fiul aceluia care a pus pe butuci, printre altele, Astra Asigurări și Oțelul Galați, celebrul Dan Adamescu, prietenul lui Băsescu, dacă Piratul posedă așa ceva. Unul dintre foștii soți ai Mihaelei Rădulescu, Elan Schwartzenberg, încă n-a fost dibuit. O soluție ar fi să-i desfacă sutienul celebrei posesoare de soți dubioși. Denumirea mărcii - ”Victoria s Secret” - vorbește de la sine. Numai de-ar prinde momentul ăla în care Mihaela e îmbrăcată, ceea ce nu s-a mai întâmplat de zeci de ani. * Cele mai multe medicamente cumpărate de pe Internet sunt contrafăcute. Înainte de a vă apăra organele erecte ale statului, apărați-vă singuri! Să știți că nici măcar citatele din Tony Poptămaș nu mai sunt originale. Cât despre Octavian Paler, n-are rost să mai deschidem subiectul că falimentează Facebook-ul. * La Galați a fost descoperită o fabrică de țigări ilegală. Niște traficanți puturoși, ca să nu mai treacă apa aia mare cu sacoșa de rafie în spinare, s-au gândit să producă papairoase la ei acasă, într-o hală dezafectată de la marginea celebrului oraș. Polițiștii au constatat că muncitorii erau închiși de trei luni înăuntru precum sclavii. Mâine, poimâine, o să descoperim și guvernul din umbră care coordonează cu atâta eficiență economia subterană. Și poate-l instalăm la Palatul Victoria. Că   de ăsta de tehnocrați, care-i ține în lanțurile unor salarii de mizerie pe aproape toți românii, ne-am lămurit. Nu mai trebuie să moară nimeni ca să plece. Totuși, mi se pare mie sau în România se  experimentează dadaismul economic? * Un diliman din Orlando (SUA) a împușcat 49 de oameni și a rănit 53 într-un club frecventat de homosexuali și lesbiene. Poți să nu fii de acord cu orientarea sexuală a cuiva, dar crima nu e o soluție și n-are nicio justificare. * Rapid București a intrat în faliment la câteva zile după ce Vanghelie a pierdut alegerile pentru sectorul 5. Stranie coincidență. Patronul Moraru liniștește spiritele cu optimismu-i caracteristic chiar dacă mortu-i întins pe năsălie. S-au mai văzut minuni, dacă nu mă credeți citiți Noul Testament, faza cu Lazăr (nu cel de la Dinamo). * Mircea Băsescu, fratele navigatorului în ape (pușchea pe limbă!) tulburi, a fost condamnat la patru ani de bulău cu executare. Sperăm că justiția va da dovadă de înțelepciune și clemență și va reîntregi familia de pirați de uscat. Mi se pare normal ca într-o democrație de cumetrie, pe caniculă, să fie protejat și fostul președinte. * Oamenii de știință, finanțați de firmele de dulcegării, au stabilit, după îndelungate cercetări, care au durat circa 60 de minute, că efectul ciocolatei asupra trupului uman este identic momentului în care te îndrăgostești și râzi ca prostul privind poza trucată a iubitei de pe contul de socializare și desfrâu. Am verificat teoria și am ajuns la aceeași concluzie: când îmbalotezi ciocolată te îndrăgostești instantaneu. Și începi să abuzezi. Vrei și albă, și neagră, și aerată, și simplă, de la țară, și umplută cu tot felul de arome, până ajungi supraponderal. *   Dan Tudorache, învingătorul de peste noapte al Clotildei Armand, la sectorul 1, susține că funcția de derutat în Parlamentul României a fost una ”de avarie” și că de-abia de-acum se-apucă de furat. Cel puțin așa am înțeles eu. Și-or să înțeleagă și bucureștenii peste câțiva ani. * Președintele Ungariei, Janos Ader, a fost la pescuit în Delta Dunării și în complexul lagunar Razim. Se spunea că peștele cel mare nu-l înghite pe cel mic, dar, se pare, teoria nu se aplică la carașii cu barbă. * Locul lui Vanghelie în galeria marilor filosofi de almanahe este amenințat serios de Dragoș Pâslaru, ministrul Nemuncii, care, printre alte bazaconii, a stabilit că ”esențial nu este să ai o majoritate de profesori care să fie bine pregătiți, ci o minoritate care să aibă un efect viral”. Probabil d-aia nici nu vrea să-i plătească șmecherașul ăsta cu față de aragaz . *  Au trecut 26 de ani de la Golaniada din Piața Universității dar adevărul nu mai interesează pe nimeni. Presa scrisă, atâta câtă mai există, s-a concentrat pe faptul că eroii populari din iunie 1990, Marian Munteanu și Miron Cozma, au fost, cândva, informatori ai Securității, cu numele conspirative de Ioan și Paul. Ambii neagă cu vehemență, lumea bârfește, iar adevărații vinovați își rumegă pensiile de sconcși urduroși. Cât despre Ion Iliescu, el a rămas același om de nădejde care n-a permis nimănui să întineze nobilele idealuri ale comunismului. Dar asta numai după ce l-a împușcat pe Ceaușescu. * După ce au furat-o pe franțuzoaica Clotilde Armand la numărătoarea voturilor din secțiile în care USB nu avea reprezentanți, pesedeii ne-au băgat în gura francezilor, care, prin Giroud (fault la Tătărușanu) ne-au întors serviciul. După această compensare toată lumea și-a văzut mai departe de treabă. Pardon, de furat. * La Euro 2016 sunt destui proști și în afara gazonului. Rușii se bat cu englezii, steliștii cu dinamoviștii, iar Iordănescu alungă duhurile rele din preajma alor noștri. Păcat că nu poate să scoată dracii și din adversari. * Pentru Fuego, televiziunea înseamnă cunoaștere și calitate. Măi, Paulică, băi anagramă, tu pe ce lume trăiești? * Lui Adrian Copilul Minune îi e teamă să nu fie acuzat de ucidere din culpă pentru că dușmanii n-au valoarea lui și, mai devreme sau mai târziu, vor muri de ciudă. Omul, dacă ne permite să-i spunem așa, are dreptate, problema e că, în general, copiii bătrâni n-au dușmani. Decât, cel mult, fiscul, dar ăla nu moare nici de-al dracu. Trimite somații și te bagă-n vibrații, de compui numai d-alea de jale, de plânge popa-n biserică. * O proastă, rectific, o proaspătă animatoare de la emisiunea culturală Wow biz a mărturisit sub prestare de jurământ (să moară familia mea, să-mi pice ochii pe vreun miliardar...), că s-a pregătit din greu pentru Bac, ieșind cu prost..., cu prietenele la onomastici unde au citit în grup operele nemuritoare ale lui Creangă (”Povestea lui Ionică” și alte capodopere interzise). Ceva emoții are la oral, că n-a exersat deloc. Și dacă are ghinionul ca în comisie să fie numai profe heterosexuale și-a stricat vacanța de vară. Dar poate n-o fi atât de ghinionistă, c-ar fi păcat să-i fie retezat viitorul cu atâta brutalitate. Chiar merită apreciat efortul de a se înscrie la Bac, cu sau fără experiență orală, ținând cont că 45 000 de absolvenți din acest an au refuzat, din start, să ia clanță la examenul de imaturitate al sistemului educațional-concentraționar din România. Că, se disculpă tinerii revoluționari, Bacul nu te ajută cu nimic, cu excepția situației în care locuiești pe malul Dunării. Sau dacă vrei să fii licențiat în prostologie. Adică să fii prost cu diplomă, ca să înțeleagă și doctorii în drept. * Andre Rieu va concerta din nou la București. Instantaneu mi-am adus aminte de seara de 7 mai 2014, când, împreună cu Vadim și câteva cunoștințe comune, după o zi grea, dar frumoasă, am ascultat, pe CD, celebra-i orchestră interpretând nenumărate bijuterii muzicale. În acea seară, participanții au învățat de la Biblioteca Ambulantă care era Vadim, cât n-au învățat în întreaga viață pe la toate școlile de corecție pe care le-au absolvit Magma cum Laude. Și erau la masă generali, colonei, ingineri travestiți în pădurari (după aprecierea lui Vadim), precum și alți oameni cu ocupații neprecizate, dar bănoase. Timpul a trecut ca un glonț prin fiecare dintre noi, doar arta rămâne pe baricade ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Mă bucur că Rieu se întoarce la locul faptei, dar mă întristează că biletul (195 de euro) costă la București mai mult decât dublul prețurilor practicate în Germania, Franța ori Marea Britanie. Poate Rieu nu știe, dar melomanii români autentici sunt săraci. O fi auzit el că unii lipesc bani pe fruntea lăutarilor, dar ăia sunt din altă sectă. Au venit aici odată cu marea invazie mongolă și nu s-au mai dat duși.  Dacă tot a (re)transformat muzica clasică în muzică populară n-ar fi corect să mai lase la preț, să se bucure și profesorii de muzică, de exemplu, de spectacol?! Sau preferă ca spectatorii lui să fie snobi care se duc acolo ca să-i vadă vecinii cât de culți la cap sunt, deși au mașinile burdușite cu CD-urile lui Ludwig von Beethoven-Vijelie, Johann Sebastian-Salam și alți teroriști muzicali! * Queen a concertat la București. Întrucât Freddy Mercury n-a putut participa la spectacol, din motive cât se poate de obiective, în locul lui a performat Adam Lambert. Mi se pare corect câtă vreme străbunicul lui din partea mamei, român sadea, fredona ca nimeni altul nemuritorul șlagăr ”Bidineaua n-are coadă”. E clar că de la el a moștenit talentul vocal. Înainte de a se apuca de coasă, ăl bătrân interpreta până la epuizare ”The show must go on”, iar în pauzele publicitare, când a bătrână îl bătea numai în gură ca pe instrumentul muncii, întreținea atmosfera cântând instrumental la țambalul consoartei sau, în funcție de gradul de surescitare al acesteia, la fluierul piciorului. * Instabilitatea atmosferică ne dă serioase bătăi de cap. Și mai multe suferințe ne provoacă stabilitatea politică. * Ultima oră: Albania a învins România! Restul e tăcere... 

CONTELE DE MONTE-CRISTO
18 iunie 2016  

Nici eu nici tu nu mai suntem aici

Ieri eram peste tot: în ochii tăi, în inimă, în aer,

în golul pe care-l respirai fecundă,

în nopțile răstignite în vaier,

în secundă

Astăzi sunt suspendat undeva în univers

între două roți dințate de fier,

zbor ca întotdeauna invers

căutându-mi secvența de cer

Mâine nu voi mai fi aici,

târât de Carul Mare-n aval,

mă voi strânge în mine arici

în scena de final

E un timp relativ pentru toate,

de fapt veșnicia stă-n loc,

am să mă întorc, poate,

când nu voi mai fi materie deloc

Deocamdată se aprind felinare, dar nici 

eu nici tu nu mai suntem aici

17 iunie 2016

Te aștept în univers la o cafea

Când te trezești și intri dezvelită
în rochia de fluturi printre maci
eu te privesc prin timp, iubită,
și îmi întreb tăcerile ce faci

Și calci desculță mările la rând
tot ascunzând în cala ta furtuni
adormi târziu la mine-n gând
ca într-o casă arsă de nebuni

Nici nu mai știu ce-mi desenează umbra
pe ce pământ mai calcă trupul meu
de când te-ai rătăcit prin tundra
ce l-a sfidat pe Dumnezeu

Dar peste toate lacrimile scrise
cu-n os albastru dintr-o stinsă stea
când ai să te întorci, iubito, din abise
te-aștept în univers la o cafea


17 iunie 2016

Mi-a crescut în suflet o floare

Eram un tânăr prinț din deșertul amar

călătorind pe sens interzis

dar mi-a crescut în suflet o floare

căzută de la tine din vis

Păsările cântau în jur de doruri seduse

culegeam câte-n surâs nevăzut, misterios

de pe chipul tău luminat de un soare

care niciodată n-a fost mai frumos

Tu nu erai o prințesă din sânge și carne

erai o zi de vară albastră

erai dumnezeirea, iubito,

pășind în inima mea, pe fereastră

Bătăile și-au schimbat destinația dintr-odată

nu mai eram vis, eram mirare

cobora prin retină lumina

iar tu ieșeai dezgolită din mare

Gândurile s-au îmbrățișat până la lacrimi

în același cer s-au topit

Și de atunci, în vara promisă

timp de o mie de ani ne-am iubit

15 iunie 2016

Alt Don Quijote ...

Mai sunt destule mori de vânt
ce macină cu patimă apusul
iar umbra mea încuiată în cuvânt
m-a părăsit, și ea, strigând: intrusul!

Adio, așadar, ninsori din vis
n-am să mai ning deloc această eră
cetatea nu-i un loc pentru proscris
mi-a smuls din suflet ultima himeră

Războiul s-a sfârșit, învingătorii țes
întunecimi pe suflete stricate
e timpul din peisajul gri să ies
să nu rămână-n urma mea păcate

Am să m-ascund în mările din mine
pe unde trec corăbii de atlaz
pe-acolo n-au călcat priviri străine
și nesfârșirea zace în extaz

Să nu sunați că nu mai am semnal
eternitatea e atât de sumbră
ne vom vedea probabil la final
când s-or întoarce visele din tundră

Era firesc să se întâmple toate
m-am răstignit prea des pentru fantasme
nu mai e loc de ”dar” și nici de ”poate”
și în zadar au fost acele cazne

în care morile de vânt hulpave
m-au măcinat în cerul gurii lor
m-am tot zbătut pentru probleme grave
pentru un fals ce-și zice azi popor

E liniște aici și-aud cum curge vara
prin sânge ca un șarpe de argint
dar n-am uitat că rostul meu e țara
chiar de aș vrea, nu pot ca să mă mint

Și într-o zi când soarta va dori-o
alt Don Quijote mă va-nghiți flămând
la ultima mea luptă voi porni-o
și voi răpune morile de vânt


12 iunie 2016

SĂPTĂMÂNA PE SCURT (24)

România corupților * De ce umblă francejii cu cioara vopsită *   Alianța Noastră cu Securitatea * Parlamentari plini de fumuri * Rolul bananelor în istoria românilor * Meteo: Busu, surprins de un front atmosferic * Travaliul presei a luat sfârșit *  Ziua Mondială a Zonelor Umede

Corupția înfiorătoare și corupătorii au creat deja o Românie paralelă,  fără coloană vertebrală, dispusă la compromisuri josnice, ușor manipulabilă. Alegerile locale sunt oglinda acestei stări de fapt. Poporului îi place să fie condus în acest mod, de această clasă politică, de această castă mafiotă. A fi hoț în România e suprema virtute. Să nu ne mai agățăm de iluzia că aceia care nu au votat sunt mai buni decât aceia care au votat într-un anume fel. Nici vorbă: sunt lași și nepăsători. Indiferența lor, afișată cu-n fel de mândrie prostească, denotă că, de fapt,  sunt mulțumiți cu starea de lucruri din societatea noastră debilizată, putredă până la ultima fibră, urât mirositoare. Și atunci când mai clamăm că nu se mai poate așa, vine realitatea votului și a lipsei participării la actul electoral, care ne spune răspicat că majoritatea este mulțumită cu viața de râmă. Mitul a 26 de ani de hoție, batjocură, impostură și nedreptate a dispărut. Se pare că au fost 26 de ani de progres, civilizație, corectitudine, competiție a valorilor, de bunăstare materială și spirituală, și nu ne-am prins noi. Inconștient, am trăit într-un mediu unde oricine se poate manifesta plenar.  Câtă naivitate! Altminteri cum se poate explica alegerea în fruntea obștilor a unor penali dovediți? Să aprecieze românul mai mult hoția decât cinstea? Șmecheria decât buna cuviință? Cam da, vorba Gânditorului de la Hamangia. Și atunci ce rost mai are DNA cu așa zisa luptă anticorupție? Doar de spectacol? Ostoiește temporar setea de dreptate a părții mai radicale din populație? Pentru că majoritatea cetățenilor responsabili din Baia Mare, Deva, Râmnicu Vâlcea și multe alte localități bizare, nu apreciază deloc activitatea acestei instituții. Ba chiar o deranjează maxim, ca să înțeleagă și tineretul revoluționar ce vreau să spun cu atâta înțelepciune. Alegerile acestea, fraudate prin lege de către PSD și PNL (pentru că dacă ar fi existat două tururi de scrutin peste 50% din localitățile țării ar fi avut alți borfași în fruntea lor), ne pun în față oglinda diformă a societății noastre. Nu ne place ce vedem, dar noi suntem parte a acestei imagini grotești. Unii din interes minor, alții din lașitate, iar cei mai mulți din prostie. Vorba lui Goga: ”țară minoră, țară de secături...” Câteodată constați cu tristețe că această populație fără busolă nu dorește împiedicarea furtului din propriul buzunar, ci îl încurajează, într-un exercițiu de masochism unic pe mapamondul lumii, ca să cităm din clasicii penitenciarelor. Dacă pui pumnul în pieptul furtunii, pentru a le apăra drepturile, se supără întrucât au impresia că în felul acesta îi împiedici să participe la împărțirea prăzii. Că dacă ajung ai lor la butoane le vor scăpa printre degetele de la picioare câțiva firfirici. Partidele care conduc România pe ultimul drum nu sunt altceva decât niște animale bolnave, conectate la perfuziile bugetare. Electoratul lor nu crede în viitor și își vinde prezentul foarte ieftin. Asta au fost învățați să creadă - că sunt săraci și neputincioși - asta cred. Ei sunt oamenii cu venituri puține ținuți în starea de dependență de factorul politic, care și-a calculat cu cinism toate mișcările. S-au abrutizat și dezumanizat nemaiavând încredere în ziua de mâine. Preferă să se înfrupte din mizeria zilei de azi. Ieșirea din acest tunel al istoriei nu se va produce până când nu va crește nivelul de trai. Numai atunci bunăstarea va înlocui această formă de impostură căreia bolșevicii i-au zis democrație de cumetrie. De fapt, disprețocrație pe față.  Hoția a devenit și o formă de supraviețuire și de aceea lupta anticorupție n-are mulți susținători. E percepută ca un soi de bal mascat televizat. Din păcate, de multe ori, pe bună dreptate. * ” Apărarea să fie fermă, hotărâtă și decisă...”, a ordonat generalul Iordănescu în prologul meciului de deschidere al Campionatului European, cu bizara echipă a Franței, cel mai ușor adversar al nostru din ultima vreme. Se pare că Clotilde Armand i-a înțeles truismele și i le-a șoptit lui Giroud, care a profitat de disponibilitatea lui Tătărușanu la aventuri aeriene dându-i-o un pic în clanță ca să aibă orgasm galeria galilor, mare amatoare de săruturi franțuzești încă de pe vremea lui Pepin cel Scurt. Surse avizate, ascunse într-un breloc cu Arsenie Boca la Mall, posedat de Iordănescu, afirmă că de fapt autorul actului sexual premeditat a fost Keneth Anderson, deghizat în atacant francez, și că FRF va contesta identitatea jucătorului la forurile abilitate de la Ciulnița. Dar până să comită sacrilegiul de a-i contesta pe urmașii lui Victor Hugo și Kunta Kinte, Stanciu are o cădere de calciu, se împiedică de Evra, și ungurul Kassai arată punctul cu var. A marcat Motanul, iar francezilor li s-a înmuiat Turnul Eiffel. Se părea că nu mai e nimic de făcut. Nimicitoarea echipă a României, care n-a mai legat cinci pase consecutive de pe vremea colectivizării forțate condusă cu mână de fier de activistul de stânga Gheorghe Hagi, ataca susținut de-a latul terenului și se agăța de fiecare adversar mai colorat ori de câte ori împingeau chestia aia rotundă spre poarta noastră. De fapt era tot a lor, că meciul s-a jucat la Paris, unde orice câine cât de mic poartă în coadă un covrig cu susan. Însă era meciul pe care trebuia să-l câștige Franța, că d-aia au cheltuit oamenii atâta bănet cu organizarea. Și, până la urmă, dacă nu bați România, pe cine naiba să bați? Și atunci a intervenit unul Payet, singurul jucător de pe teren care nu și-a greșit profesia, și ne-a amintit că suntem, totuși, la un meci de fotbal. Cam târziu, abia în minutul 89, când cronicarii români se apucau să-i dedice ode lui nea Puiu, uitând că noi am ajuns la Turneul Final dintr-o grupă din care n-ar fi trebuit să se califice nimeni. Există și niște certitudini: Franța e o idee mai bună decât Feroe, iar România n-are niciun jucător de valoare în adevăratul sens al cuvântului. Dacă doar Raț și Săpunaru păreau că știu cu adevărat ce se întâmplă pe teren, ei fiind curve bătrâne, trecute încă din anul 2008 prin ciur și prin dârmon, vă dați seama ce jale e în urmă. Dar să lăsăm răutăcismele deoparte, vorba nemuritorului filosof cu numărul 10, și să apreciem că echipa de salahori comandată de un general de operetă a încercat să-și depășească limitele. N-a reușit, dar s-a străduit. De unde nu e nici Dumnezeu nu cere, și, până la urmă, vorba unui franțuz mai de demult, de loc din Botoșani, Petrică Acubertinei, important nu este să caftești pe cineva, ci să fii și tu acolo, să te vadă lumea interlopă a fotbalului. Din nenorocire, greul abia începe. Elveția e obișnuită să ne bată la turneele finale, iar Albania abia așteaptă să ne sară la jugulară. Cică i-am fi bătut odată cu 6 la 1 iar casele de pariuri nu prea s-au ținut de cuvânt. Păcat că ne-a scăpat Franța. Totuși, nu-mi iese din creierii encefalului faza de la primul gol și mă întreb de ce umblă francejii cu cioara vopsită? Nu mai e frații noștri de gintă latină?! * Atansion! Au început sfeștaniile pentru examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat. Preoții nu mai prididesc cu slujbele, iar elevii cu rugile. Cică ajută, dacă, în prealabil, elevii au pus mâna pe carte. Dacă n-au pus-o, au pus-o! Nici dracu nu-i mai scapă. Oare e vreo problemă că în schimbul unor mangoți pupă poala popii? O fi asta vreo escrocherie ascunsă sub masca credinței, sau pur și simplu nu mai trebuie să înveți, e suficient să dai cezarului ce e al cezarului și ți-ai câștigat un loc mai în față în viața de apoi? Oare și pe lumea  ailaltă tot vrăjeala e de bază? Dacă-i așa, e nașpa. * Prin modificarea legii 321/2009, supermarketurile sunt obligate să aibă la raft 51% produse românești. Dacă mai e cineva care nu știe, îl informez că, potrivit aprecierilor FAO, cu potențialul său agricol, România ar putea hrăni 82 de milioane de oameni. În prezent, din cauza politicii de distrugere deliberată a tot ce-i românesc, promovată prin intermediul politicienilor-cozi de topor, peste 70% din mâncare este importată. Iată că este nevoie de o modificare a legii pentru a ne hrăni cât de cât sănătos. Dar să nu vă închipuiți că o va respecta cineva. Ce lege se respectă în spațiul carpato-danubiano-mafiotic? Niciuna, nici măcar legea gravitației. La raft veți găsi aceleași produse toxice, cancerigene chiar, peste care se vor pune etichete cu ”fabricat în România”. Ca să vă convingeți, mergeți prin piețe și o să descoperiți o mulțime de fructe și legume românești, dintre care, se remarcă prin vigoarea lor tradiționalele banane. Care, de altfel, au avut un rol determinant în procesul de formare a poporului român. Și a limbii române. * A fost sau n-a fost Marian Munteanu colaborator al Securității? Adversarii lui zic că da, el susține că nu și-i va chema la cremenal. Din ce se vehiculează prin presă, în 1988 ar fi colaborat, pentru puțin timp, fiind ”rugat” să-l observe pe un șpion portughez cu acoperire de lector universitar. Cele două informări au fost inofensive așa că s-a renunțat la serviciile lui. În schimb, în calitate de supravegheat, a dat declarații despre Petre Țuțea, filosoful ce fusese în tinerețea-i legionară subsecretar de stat pe probleme economice. Nici alea nu sunt incriminatoare dar pe detractorii lui Marian Munteanu nu-i interesează aspectul.  Ei vor să aibă dreptate cu orice preț, iar acesta să-și recunoască colaborarea. Fostul lider al studenților neagă că ar fi semnat vreodată vreun angajament deși un document plastografiat a circulat nestingherit prin presă. Povestea nu este și nu va fi lămurită vreodată fiindcă acum adevărul nu interesează pe nimeni. Singurul interes este ca Marian Munteanu să nu scoată capul în politică și să deranjeze cu prezumtivul său partid (Alianța Noastră cu Securitatea, sau cam așa ceva) gașca putredă care sufocă România. Chiar dacă are încolăcit de GPS ditamai șarpele cu ochelari și, teoretic, n-ar fi urmat de mase  *  Parlamentarii care ne trag frecvent în piept fac modificări la legea antifumat. Măi băieți, de ce nu vreți voi să fim o societate civilizată? De ce fiecare lege care se apropie de decență trebuie s-o stricați voi? Numai pentru că nu puteți râgâi dacă nu vă iese fum pe nas, prin urechi, ori prin alte burlane ale corpului uman? Ați rezolvat toate problemele esențiale ale țării și nu știu eu? Ia apucați-vă voi de treabă, dacă aveți vreuna, și mai lăsați fumurile! * DNA-ul s-a apucat de critică literară. Au luat la puricat operele monumentale ale marilor scriitori de penitenciar, dar îi cercetează și pe mentorii lui, de la vlădică până la opincă. ÎPS Teodosie, Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, Dan Voinea, procurorul kafkian din procesul Ceaușescu, sau fostul ministru al Nesănătății, Eugen Nicolaescu, au girat unele capodopere. Evident că, dată fiind cinstea proverbială a fețelor bisericești, a procurorilor și a liberalilor, pe gratis * Guru Bivolaru se va integra în absolut (și) în pușcăriile românești întrucât francezii au catadicsit să-l extrădeze pe acest luptător pentru consumarea energiei vitale, căreia intelectualii îi zic urină, iar țăranii un pic mai altfel, în stare naturală. În cele mai multe cazuri direct de la hidrant. * Potrivit datelor Eurostat, România este țara unde prăpastia dintre bogați și săraci are cea mai mare adâncime, iar polii sărăciei din întreaga Uniune Europeană sunt la Vaslui și Botoșani. Raportul veniturilor ar fi de 7 la 1, în timp ce media europeană este de la 5 la 1. Statisticile ONU arată că 4o% dintre români sunt afectați de sărăcie, iar 34,1% dintre copii suferă de lipsuri extreme. Cifre înfiorătoare, dar și așa realitatea a fost fardată. Raportul dintre ghiftuiți și flămânzi este devastator, de cel puțin 20 la 1, iar de sărăcie cruntă suferă mai mult de jumătate din populația țării. Cei mai mulți dintre acești năpăstuiți merg la vot cântând și își aleg aceiași călăi. * Maria Sharapova a fost suspendată doi ani pentru consum de meldonium. Dacă ar mai fi suspendate vreo zece jucătoare, ar ajunge și Simona Halep pe primul loc din lume. * Busu intră în reparații capitale. Va schimba uleiul, va desfunda jiglerul, își va înlocui câteva bujii. Sau, după cum ne-a anunțat între două descărcări atmosferice și o ploaie cu piatră, poreclită grindină, va înlocui ”câteva piese ”. Să ne rugăm la Dumnezeu să nu fie piesele vestimentare că ne-am nenorocit. N-am mai știi când ne bat la ușă Crăciunul, Sorcova ori sfârșitul lumii. Că la rubrica Meteo, Hallowenul e în fiecare zi. * După ce a dus o petardă la smotocit în Crimeea, un avocat rus a dat-o-n judecată pentru cheltuielile efectuate, care se ridicau la ridicola sumă de 685 de dolari. Că el, avocat de profesie, a plătit sejurul și a rămas nesatisfăcut și cu banii luați. Concluzia instanței a fost că peste tot în lume distracția costă. * Valentina Pelinel a născut o ființă umană. Travaliul presei a luat sfârșit. Micuțul se numește Milan Cristian, iar pe ta-su îl rețin cititorii cu pulan la Biblioteca Academiei de Dansuri din Buric și Bune Maniere de la Poarta Albă. Acolo se pregătește intens pentru Liga Campionilor. D-aia micuțul se numește AC Milan. N-o să-i fie moale puiului de om conceput la ora de chimie, mai ales că mama n-are frunze-n buze, lapte-n țâțe, ci doar botox  și silicon. * Pe 10 iunie a fost Ziua Parașutismului Militar. Le doresc tot binele din lume celor cărora li s-au deschis parașutele în aer sau în dormitor. Aceleași urări de bine și acelora cărora parașuta li s-a deschis rareori și pe care i-am cunoscut în politică, în timp ce făceau salturi murdare între partide. * Derutatul Victor Ponta a declarat în ziua alegerilor proaste că el, de la înălțimea sa de doctor în drept, îi susține și îi votează pe toți Meșterii Manole din România. Întrebarea e de unde a făcut rost de atâtea pesediste ca să le îngroape în zidurile de bani. Oare s-au îndurat să le sacrifice pe animatoarele de la RIN Hotel, care cercetau meandrele concretului până cădeau rupte în poala câte unui activist burtos, cu care ulterior dezbăteau ordinea de zi sub privirile indiscrete ale camerelor de filmat cu circuit închis? Că nu cred să fi făcut față doar Rovana Plumb atâtor Meșteri Manole puși pe furat. * În timp ce se baricadase în baie, ca să mai scape de afecțiunea lui Liviu, Isarela a constatat că nu poate trimite SMS-uri la 112 ca să-i informeze pe ăia că tânărul ei iubit nu mai are bani de băutură și ar vrea să-i obțină, prin mijloacele seducției, de la ea. Așa că a rămas fără bani și de data asta. În schimb, are noroc în dragoste * Carmen Hara a învățat remediul anticancer de la Dalai Lama. E de ajuns să storci două lămâi, să le amesteci cu patru linguri de miere de albine, o lingură de bicarbonat de sodiu și patru căței de usturoi tocați mărunt, și ești ca nou. În plus, devi și vizionară că lumea-i plină de proști gata să te creadă. * La vot, politicienii ar fi trebuit să poarte ținute discrete, să nu li se vadă opulența, conform sfaturilor lui Cătălin Botezatu. Sper că nu s-a referit la obiectul vestimentar care l-a făcut celebru fiindcă, oricum, politicienilor români n-ar fi avut ce să li se vadă. * Oana Lis ar vrea să înfieze un băiețel de vreo 18 anișori, pentru 24 de ore. Ar fi un fel de fotografie temporară de profil. Sper să o ajute Viorel fiindcă are o mulțime de strănepoți care corespund criteriului. Problema e cu integritatea acestora fiindcă, după cât de pofticioasă pare Oana, îi halește cu oase cu tot. Că de zgârciuri e sătulă. * Medicii au descoperit că pot crea copii cu ajutorul ADN-ului ciordit de la trei persoane. O fi bine, o fi rău, cine știe!  Cu siguranță, în aceste condiții, triunghiurile conjugale nu-și mai au rostul. Decât dacă devin subiecte la Bac. * Știați că a fost Ziua Mondială a Zonelor Umede? Pentru Gabriela Vrânceanu-Firea a coincis cu ziua alegerilor.


CONTELE DE MONTE-CRISTO
11 iunie 2016 

DE CE UMBLĂ FRANCEJII CU CIOARA VOPSITĂ

        ”Apărarea să fie fermă, hotărâtă și decisă...”, a ordonat Generalul Iordănescu în prologul meciului de deschidere al Campionatului European, cu bizara echipă a Franței, cel mai ușor adversar al nostru din ultima vreme. Se pare că Clotilde Armand i-a înțeles truismele și i le-a șoptit lui Giroud, care a profitat de disponibilitatea lui Tătărușanu la aventuri aeriene dându-i-o un  pic în clanță, ca să aibă orgasm galeria galilor, mare iubitoare de săruturi franțuzești încă de pe vremea lui Pepin cel Scurt. Surse avizate, ascunse într-un breloc cu Arsenie Boca la Mall, posedat de Iordănescu, afirmă că de fapt autorul actului sexual premeditat a fost Keneth Anderson, travestit în atacant francez, și că FRF va contesta identitatea jucătorului la forurile abilitate de la Ciulnița.            Dar până să comită sacrilegiul de a-i contesta pe urmașii lui Victor Hugo și Kunta Kinte, Stanciu are o cădere de calciu, se împiedică de Evra, și ungurul Kassai arată punctul cu var. A marcat Motanul, iar francezilor li s-a înmuiat Turnul Eiffel. Se părea că nu mai e nimic de făcut. Nimicitoarea echipă a României, care n-a mai legat cinci pase consecutive de pe vremea colectivizării forțate condusă cu mână de fier de activistul de stânga Gheorghe Hagi, ataca susținut de-a latul terenului și se agăța de fiecare adversar mai colorat ori de câte ori împingeau chestia aia rotundă spre poarta noastră. De fapt era tot a lor, că meciul s-a jucat la Paris, unde orice câine cât de mic poartă în coadă un covrig cu susan. Însă era meciul pe care trebuia să-l câștige Franța, că d-aia au cheltuit oamenii atâta bănet cu organizarea. Și, până la urmă, dacă nu bați România, pe cine naiba să bați? 
       Și atunci a intervenit unul Payet, singurul jucător de pe teren care nu și-a greșit profesia, și ne-a amintit că suntem, totuși, la un meci de fotbal. Cam târziu, abia în minutul 89, când cronicarii români se apucau să-i dedice ode lui nea Puiu, uitând că noi am ajuns la Turneul Final dintr-o grupă din care n-ar fi trebuit să se califice nimeni. 
      Există și niște certitudini: Franța e o idee mai bună decât Feroe, iar România n-are niciun jucător de valoare în adevăratul sens al cuvântului. Dacă doar Raț și Săpunaru păreau că știu cu adevărat ce se întâmplă pe teren, ei fiind curve bătrâne, trecute încă din 2008 prin ciur și prin dârmon, vă dați seama ce jale e în urmă. 
       Dar să lăsăm răutăcismele deoparte, vorba nemuritorului filosof cu numărul 10, și să apreciem că echipa de salahori comandată de un general de operetă a încercat să-și depășească limitele. N-a reușit, dar s-a străduit. De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere, și, până la urmă, vorba unui franțuz mai de demult, de loc din Botoșani, Petrică Acubertinei, important nu este să caftești pe cineva, ci să fii și tu acolo, să te vadă lumea interlopă a fotbalului.          Din nenorocire, greul abia începe. Elveția e obișnuită să ne bată la turneele finale, iar Albania abia așteaptă să ne sară la jugulară. Cică i-am fi bătut odată cu 6 la 1 iar casele de pariuri nu s-au prea ținut de cuvânt. 
       Păcat că ne-a scăpat Franța. Totuși, nu-mi iese din creierii encefalului faza de la primul gol și mă întreb de ce umblă francejii cu cioara vopsită? Nu mai e frații noștri de gintă latină?! 

P.S. Cât despre golul doi, e aproape la fel de frumos cu unul pe care l-am marcat eu, tot în minutul 90, la derbiul cu Frăția Mărăcineni. E adevărat, scorul era 5 la 0 pentru gazde, dar asta nu ne-a împiedicat să sărbătorim trei zile și trei nopți triumful talentului. 


editorial ARENA BUZOIANĂ
11 iunie 2016

Sub teroarea supremă a iubirii

În noaptea asta cu-amintiri
mor între noi depărtările
și-n golul imens din priviri
nu încap dezertările

O să rămânem cu siguranță datori
nemuririi din sufletele noastre
suntem ultimii visători
sugrumați de gânduri sihastre

O să ne stingă vântul de vest
rugul ce arde în golul din jur
nu mai rămâne din umbră vreun rest
de atâta sperjur

Și nu ne mai suntem acum
decât lacrimi încuiate în ger
peste gândul de fum
trage perdeaua de cer

să înfrunzească iertările
prin tăcerea ascunsă privirii
poate mor depărtările
sub teroarea supremă-a iubirii


11 iunie 2016

Partida noastră de șah

Hai să jucăm șah! 

Eu joc numai cu piesele negre

Tu îmbracă-te în alb, ca o fiică de padișah,

și mută prima

Îți voi răspunde cu aceeași schemă

până nu se închide lumina

De fiecare dată te miri, întrebându-te revoltată:

oare ce vrea să facă nebunul ăsta

cu privirea drogată?

Vrei să mă impresionezi și-ți scoți

din grajdurile sufletului caii

Te arunci cu ei spre mine, zveltă,

cu picioarele strângându-le coapsele

îmi dai șah

invadându-mi sinapsele

Te respir cu nesaț și te învălui

în mrejele mele de pion în care locuiește un rege

Nu s-a inventat acel avion

din care să nu te pot reculege

Te mai zbați o vreme încercând să mă învingi,

deși știi că nu ai scăpare

Aștepți nerăbdătoare să fii făcută mat

și s-arunci toate piesele în mare

Peste un mileniu, când ai să te trezești din coșmar

o să strigi cu glasul tău dulce-amar: Ah,

unde ești, iubite, să terminăm

partida noastră de șah...

10 iunie 2016

Numai unul va ajunge pe țărm

Numai unul din noi va ajunge pe țărm,

desculț, cu picioarele tăiate de scoici,

cu o bucată sărată de mare în suflet,

cu nevăzutul de mână, ținându-l strâns

ca pe-o amintire din carne și oase,

cu buzele crăpate de uitare și plâns

Numai unul dintre noi va tăia orizontul

în bucăți mici

Le va amesteca cu roua, cu nisipul,

ascunzându-și în palmele umede

tristețea ce-i traversează chipul

Numai unul dintre noi va regreta

că a stat în anticamera lui Dumnezeu

de vorbă cu îngerii care-i desenau curcubeie

pe suflet. Acela voi fi eu

tu ești, totuși, femeie

Ai luat chip de înger

și pe țărmul sărat ți-ai devenit avatar

Ți-am sorbit înfometat sufletul 

cu gustul de iunie amar

După o mie de ani tăcerile adorm

și atunci unul dintre noi, numai unul,

devine mare

și va ajunge pe țărm
într-o ultimă îmbrățișare

10 iunie 2016

Nu-mi mai amintesc

Nu-mi mai amintesc de ce plângeai

ca-n poemul acela de Nichita

în care visele umblau bezmetice căutându-se

nu mai știu nici în ce secol eram, iubita

Doar parfumul tău îl mai simt 

cum îmi pătrunde sub piele, pe vârfuri

îmi ciugulesc corbii mirarea

îndrăgostiți definitiv de stârvuri

Nu-mi mai amintesc de ce nu mai ești

o epifanie, inconfundabil mister

dar mă răscolește o patimă

de tine, de întuneric, de ger

Aș vrea să mă ducă fericirea prin inimă, în sus

să mă izbească de stele,

ca-n poemul acela de Nichita

dar nu-mi mai amintesc de ce plângeam

ținându-te de mână, iubita

9 iunie 2016