ELEGIA PÂRÂIAȘULUI DE MUNTE

 

Curge Sărăţelul printre albe lespezi,

pârâiaş de munte cu izvoru-n stea,

freamătă lumina în cascade repezi

şi cu el se duce tinerețea mea

L-am călcat adesea ca o primenire

viaţa mea-i scăldată-n magice vâltori,

pârâiaş de munte ce transporți uimire,

dintr-un ochi de munte-n suflet îmi cobori

şi-mi aduci din stele liniştea ce-o caut

şi n-o mai găsesc de când m-am născut,

cerbul ce bea apă îmi cântă la flaut

ultima baladă-a leului pe scut

Şi când plec din mine și o iau la vale,

ca un bumerang fac drumu' înapoi,

îngerii ce-mi ies obosiți în cale

se-odihnesc o clipă pe piatra din noi

Pârâiaş de munte ce cânţi printre pietre

la un instrument nemaiinventat,

te îmbrăţişează cârduri rari de fete,

apă cristalină-n tine am lăsat

rănile să curgă pân' la vindecare,

timpul nemilos ne loveşte-n plex,

de mă iei cu tine aruncă-mă-n mare

şi suceşte marea cu munţii invers,

să mă simt acasă pe prundul subţire,

unde licăresc ochi de chihlimbar,

pârâiaş de munte, tu transporţi iubire

şi întinereşti sufletul amar

Apa ta-i sărată, sufletul ţi-e dulce,

că îţi ai izvorul într-o albă stea,

toată înserarea unda ta o duce

şi cu ea se duce toată viața mea...

22 iulie 2014/22 iulie 2022

CANDELĂ-N VÂNT

Am fost tricolorul din lada de zestre

a bunicii mele de poveste

ce alunga cu o privire norii,

în palma ei se odihneau cocorii

Și fluture am fost, și pasăre măiastră,

Și rug de flori, și lumină albastră,

Catarg ce în furtună nu se frânge,

Și-am fost surâs și tot ce plânge

Adesea am căzut în prăpăstii de vulturi

Și-am băut roua amară de brusturi,

Și-am căutat febril un curcubeu

Deasupra sufletului meu

M-am războit cu nedreptatea crunt,

Scut Patriei i-am fost, candelă-n vânt...

N-am trădat, n-am urât, mi-am iertat inamicii,

Am fost tricolorul din ochii bunicii...

21 iulie 2022

PÂNZE DE PĂIANJEN

Am șters oglinda inimii de păianjeni

și-au căzut pânzele, au căzut răvășind

amintirile sub care se auzea

marea tăcere vuind

Mergeam desculț printr-o vară fierbinte,

crescuseră spini atât de ascuțiți

că nu mai puteau îngerii străbate

nici travestiți

Când a venit toamna, copacii

au colorat orizontul de fum

atât de frumos

că mai sunt curcubeie și acum

Până la urmă a nins cu iluzii,

a nins atât de bogat, viscolit,

că am schiat

până când ne-am sfârșit

Nu-mi mai amintesc primăvara

dintre atâtea ninsori,

știu doar că ne țineam de mână, iubita,

prin poiana cu flori...

20 iulie 2022

RUGUL DE FLORI

Himerele frumoaselor domnițe

au evadat din inimă subit,

nu-i niciun nor pe cerul infinit,

nu-i nicio floare albă în cosițe

Nici calul murg jăratic nu mai cere,

umblă desculț adulmecând potcoave,

din cântec s-au desprins alte octave,

din faguri nu mai curge nicio miere

Exploziile vor rămâne-n urmă,

înainte-i o cărare îngustă,

au sângerat toți macii strânși în crustă

și-n suflet niciun înger nu mai scurmă

Atât a fost, poveștile s-au scris

pe când iubitele nerăbdătoare

ieșeau precum sirenele din mare

și-ardeau pe-un rug de nedescris...

19 iulie 2022

 

CÂND M-AM CLĂTINAT

Câteodată mă trezeam în pustiul Sahara,

altădată în goluri alpine,

locurile acelea predestinate

la miezul nopții-mi păreau străine

Mă zbăteam ca un vânt sfâșiat,

de jur împrejur nu era nimeni,

când m-am clătinat 

nici Dumnezeu nu mai era cu mine

Cineva îmi străpungea inima cu o undrea,

făcea loc unei raze de soare,

cine-o fi fost, draga mea?

cine-o fi răspuns la chemare?...

15 iulie 2022 

ÎN POIANA CU FLORI

Ne e dor de noi, cei din copilărie

Și de toți cei ce-au fost împreună cu noi,

Ne e dor să mai trăim în poezie,

Să ne mai jucăm o zi prin noroi

Dacă mai poți să strigi, strigă acum!

Să se-ntoarcă ecoul până în zori;

Fii paznicul ce trezește caii de fum

Adormiți în poiana cu flori

Și poate ne-om trezi-n copilărie

Cu toți cei ce-au fost împreună cu noi,

Și-atunci, îmbrățișați de poezie,

Vom merge desculți prin noroi

Și nicio secetă n-o să transforme

Ochii albaștri în nisip,

Chiar dacă din oglinzile diforme

Ne privește cu tristețe un chip

Ne vom întoarce în copilărie,

Abandonând cărările de ger, 

Și-mbrățișați de poezie

Vom fi ca îngerii din cer...

15 iulie 2022

NIMENI N-A AVUT TIMP DE ÎNGERII RĂNIȚI

Zânele n-au avut timp de îngerii răniți,

demonii le măcinau frumusețea,

-Veniți de luați lumină, veniți!,

striga pe marginea lunii, tristețea

Soarele și-a aruncat răsăritul în mare,

prin scoici tăioase orbecăiau meduze,

din ochi s-a scurs o lacrimă de sare

și s-a înecat surâsul de pe buze

-Va veni ploaia!, spuse sufletul încercat

de atâtea și-atâtea furtuni nemiloase,

cerul dintr-odată tărcat

cobora galopând din retină în oase

Nimeni n-a văzut fluturii răzvrătiți

căutând o cale spre stele,

nimeni n-a avut timp de îngerii răniți

și-au zburat mai departe-n atele...

12 iulie 2022

VULTUR UCIS

Zbor peste prăpastie, singur şi trist,

Se şi miră munţii că mai exist.

Mă mir şi eu că mai pot zbura

Peste prăpastia din inima mea

Zbor ca un vultur izgonit printre nori

De către ulii războiului invadatori,

De către stăpânii în costume Armani

Cu otrava în stânga, în dreapta cu banii

Adunaţi din vânzarea de frate, de ţară,

Aceasta e noua orânduire barbară

Împotriva căreia lupt singur pe-aici:

Mi-e sufletul plin de cicatrici

Rănile recente n-or să se vindece,

În zadar vor încerca să mă spintece.

Nu va curge picătură de sânge

Foc de mi-ar da de la sine s-ar stinge

Corul a fugit, bocet nu se aude,

Potecile mele de rouă-s absurde,

Plecările au destinaţii precise,

Visurile vulturului sunt ucise

Doar eu mai trăiesc din speranţe deşarte:

Să trezesc poporul acesta din moarte,

Să-l trag după mine-n lumină; 

Doar eu, Românie divină...

1 iulie 2012/12 iulie  2022

DESCULȚ PRIN PARADIS

Am mai fost îndrăgostit, 

iubirea mea era o stradă cu sens unic

Am râs și am plâns, 

am adormit în brațele unui înger

și-am mers desculț prin paradis

Am căzut în prăpăstii de îngeri

fără să mă pot opri și mi-am amintit 

că am mai fost îndrăgostit până la lacrimi

M-am risipit în milioane de stele căzătoare

și m-am amestecat cu nisipul din mare

Afecțiune, miracole, magie,

credeam că așa vor fi toate întâmplările din acea zi de vară

și-am băut cu voluptate otrava dulce-amară...

9 iulie 2022

CÂND NU MAI POATE LUMEA SĂ MĂ-NCAPĂ

Lumina a fugit demult din noi, 

Se pierde-n noapte neamul românesc,

Beau fluturii cu sete din noroi,

Și m-aș întoarce, Patrie, înapoi, 

Să-ți spun încă o dată te iubesc

Și să întreb unde-i lumina noastră?

Pe unde sunt haiducii din Carpați?

Cine mai sfâșie zarea albastră?

Cine-a bătut obloane-n fereastră?

Unde-i poporul magic de frați?

Pe toți i-a gonit lașitatea de aici?

Nimeni n-aude România cum plânge?

Degeaba se aprind  în cer licurici,

Dacă strămoșii-s cotropiți de urzici;

Istoria noastră-i un fluviu de sânge

Ce se-ntâmplă cu plaiul de dor?

Mai cântă în zori ciocârlia?!

Dă-mi, Doamne, aripi să zbor

Ca un înger, așa de ușor,

Să vestesc tuturor bucuria

Că se aprind luminile-n amurg,

Prin sânge-mi curge țara ca o apă, 

Și când hainii o duc la târg

M-azvârl năuc pe calul murg,

Și nu mai poate lumea să mă-ncapă...

8 iulie 2022

FLORI DUSE DE APĂ

Privesc florile plutind pe apă

și mă întreb de unde vin, 

din care zare,

ce mână delicată le-a aruncat

spre mare?

Ce poveste de dragoste duc

înmiresmările lor?

Ce ochi albaștri de fată

freamătă de dor?

Sau poate ascund o durere,

o zbatere, o aripă frântă;

de ce sunt atât de tăcute,

de ce oare nu cântă?

Câteodată aud tristețea în mine cum sapă

atât de adânc, de tăios,

c-abia mai pot privi florile duse de apă

căutându-și omul frumos...

8 iulie 2022

 

ÎNCHIDE UȘA

Închide ușa-n urma ta când pleci,

să nu mă ia durerile de șale,

că aș putea răci instantaneu

și-aș suferi de dorul dumitale

Închide ușa încet, iubito! N-o trânti

că s-ar putea să sară varul

și nu te-aș mai putea sorbi

chiar de mi-ai cotropi paharul

În urmă să rămână o himeră

ce-atât de trainic și frumos mă minte,

că n-aș putea vreodată să mai fiu

cel dinainte

Închide ușa fără să spargi geamul

și-aruncă din privire bolovanul...

6 iulie 2022

ERAI CEA MAI FRUMOASĂ

 Eu nu te cred, iubito, pe cuvânt,

toți macii de pe linia ferată

sunt candele ce-și leagănă în vânt

iubirea numai lor predestinată

Se-ascund sub nori când plouă-n pântec

cu fluturi deveniți poveste,

mai murmură-n amurg un cântec

despre ce-a fost și nu mai este

Ca să repar ce timpul a stricat,

dintr-un exces de fantezie,

aș risipi amarul și-i păcat

să-mi aparțină vina numai mie

Mă strigă iarăși iadul să mă duc

să-i sting arsurile cu var,

sunt singur pe planetă și năuc,

și râd și plâng, și-s dulce și amar

Ne ducem sufletul în buzunare

și-l vindem pe câțiva arginți,

noi suntem nopți aprinse-n felinare,

orfani ai lumii frâmântând în dinți

ce-a mai rămas din linia ferată

pe care trec marfare către rai,

iubirea este zilnic transferată,

tu poate, totuși, mai dorești să stai

E loc destul la mine în cuvinte

chiar de se-aprind haotic licurici,

în viața ce-am trăit-o înainte

erai cea mai frumoasă de aici....

6 iulie 2022

DRAGOSTEA E UN LOC PERICULOS

Dragostea e un loc rău famat,

un gang de-a dreptul periculos

în care îndrăgostiții se țin de mână 

ca să moară mai repede

Îngerii căutându-și trupul redevin ființe

Se îmbrățișează îndelung, până la lacrimi,

împrumutându-și unul altuia sufletul, mâinile, umbra 

Și totuși din acel loc periculos numit dragoste

nu scapă nimeni viu

Și, pe creasta unui val, pe zborul unui fluture,

pe scoarța unui copac, pe o fereastră înghețată 

dintr-o iarnă oarecare, cineva, 

poate chiar unul dintre îngeri, a scris:

”Dacă nu ești aici,

degeaba se aprind în cer licurici...”

6 iulie 2022

POVARA ACELUI SĂRUT

 

Când m-am întors din războiul troian

ți-am sărutat buzele arse de așteptare;

surâsul trist

s-a pierdut ca Ulise pe mare

Mâna ți-am sărutat-o când rănit de priveliști,

am traversat deșertul rănilor de prunci,

infernale opreliști

s-au risipit în ochii tăi adânci

Când printre ruginitele valțuri

alergau speriate izvoarele,

am pus milioane de lațuri

să-ți sărute picioarele

Pe drumul dintre noapte și zi

 se legăna în bătaia vântului puntea,

am coborât zdrobit între cei vii

și ți-am sărutat fruntea

Nu-mi mai amintesc, iubito, vara

îmbrățișărilor false ce m-au durut,

de când mi-ai dat povara
  acelui sărut...

6 iulie 2017/6 iulie 2022

SĂ NU-ȚI MAI DEA ALTCINEVA DE URMĂ

Și-am să te-mbrățișez cu tot pământul,

la pieptul meu să sângereze spinii,

s-adie clopotele-n care vântul 

redesenează zbaterea luminii

Și-am să-ţi adun flori de pădure

s-adormi de-nmiresmări sedusă,

ca norul de pe tâmple să ţi-l fure

inima mea nesupusă

Pe cer desenează pasărea-spin,

străpunsă de dor şi mirare,

miroase orizontul a pelin,

a nesfârşire şi-a alge de mare

Într-o zi o să te-ascund în surâs,

să nu auzi tristețile cum scurmă,  

şi-o să te înalț, iubito, cât mai sus,

să nu-ți mai dea altcineva de urmă...

6 iulie 2022 

CU TINE ÎN SUFLET

 

Trece timpul și nu se mai întoarce niciodată,

la capătul tristeții înnod amintiri,

văzduhul mă izbește c-o daltă

și mă sfâșie din priviri

Bătăile inimii se scurg fără oprire,

nu mai e nimic de făcut chiar dacă cerșesc

umbrei mele strivite o amăgire;

ea știe cât de mult te iubesc

Încă mai sunt viscol și străbat munții

cu tine în suflet, supremă povară,

se deschid prăpăstii adânci, 

dar mă cațăr pe stânci

căutând floarea inimii dulce-amară

 Când te strig, abia de-mi răspunde ecoul,

și atunci îngerii mi-aduc alte cuvinte pe care

nu le-am rostit niciodată în viața asta 

amăgitoare

Trece timpul printre noi ca un șarpe rece,

abia dacă respiră tundra,

și totuși mâinile mele flămânde se-ntind

să-ți mângâie umbra 

3 iulie 2022

CÂND TE ZDROBEȘTE TOT CE AI IUBIT

 

Am un punct slab unde pot fi lovit

cu spaime, cu pietre colţuroase,

îmi plâng în suflet zilele frumoase

şi mă zdrobește tot ce am iubit

Gloria lumii apuse-n desfrâu

am luat-o asupra-mi povară,

și dintre pietrele de moară 

plâng macii îngropați în grâu

Nu mi-a fost teamă de nimeni nicicând,

niciun glonț n-a putut să m-ajungă, 

nicio sabie n-a putut să străpungă

platoșa tinereții mele curgând

Și n-ar putea să m-arunce în stradă

veacul acesta c-o palmă mai scund,

de veşnicie nu pot să m-ascund,

doar ochiul timpului s-ar putea să mai vadă

cum plutesc pe cerul târziu

într-un ultim și tragic demers,

prin mine mai e un mileniu de mers

şi nici nu ştiu dacă sunt mort sau viu

Şi totuşi răstigniţi-mă în idee

cu tot ce am fost și-n apus o să moară, 

să nu mai știu ce dor o să mă doară

că te-am iubit nedrept de mult, femeie...

2 iulie 2022