Sunt Hamletul acestui univers

Eu am jucat în toate dramele din lume
întotdeauna rolul principal,
mă tot striga iluzia pe nume
și tot muream în scena de final.

Triști parteneri de scenă, muritorii
tot întindeau între iluzii punți,
și nu știau pesemne visătorii,
c-am fost răpit din pragul altei nunți.

Și că nu sunt decât o biată umbră
a umbrei mele rătăcită-n stea,
dincolo de lumină-i noaptea sumbră
și-n noaptea aceea-i încuiată ea;

o parteneră sufocată prea devreme
de praful inimii neșters.
Cu mine disperarea nu se teme,
sunt Hamletul acestui univers.

Și joc pe toate scenele din lume,
și cupa cu otravă o voi bea,
aplauzele morții or să sune
când am să joc un rol și-n drama mea.


29 februarie 2016

Ai ales să pleci

Liniștea s-a ascuns în hăuri de fum,
n-o mai găsesc oriunde m-aș duce,
magia-i sfârșită de-acum,
la capătul liniei păsări de pradă fac cruce.

Undeva, în alt timp, plouă cu secunde
scăpate de ceasul iubirii din clonț.
Mă întreb uneori: oare pe unde
îmi va sfâșia existența alt glonț?

Nu-mi mai ești, nu-ți mai sunt lumină,
nu ne mai suntem avatarul suprem,
ți-e dorul străin, mi-e iubirea străină
și-mi trece peste suflet un tren.

Sedusă de chemarea măștilor gri,
prin noaptea polară ca o lacrimă treci,
dar în viața promisă nicicând n-ai să vii,
c-ai ales fără mine din tine să pleci.


29 februarie 2016

Ultima noapte de dragoste tristă

Noaptea aceea 

în care adevărul se amesteca cu minciuna

nu mai există;

a fost ultima noapte de dragoste tristă.

Ne iubeam cu furie, cu durere,

în inimă gheara-și lăsase amprentele.

Efemere, 

se amestecau sentimentele.

Promisiuni neonorate, condiții bizare,

zboruri frânte abrupt;

prin fereastra sufletului, în sare,

lumina în două lacrimi s-a frânt.

Convorbiri interzise,  

somnul neregulat, nesfârșit;

o ușă a strivit magia din vise

și cea mai sinceră dintre iubiri s-a prăbușit.

După care neantul, mimând melancolia,

a șters podelele atinse de patimi;

și-a urmat agonia

și lacrimi.

29 februarie 2016

Mi-e Basarabia o rană-n cerul gurii

Îmi arde Țara-n sânge ca un foc,
Mi-e Basarabia o rană-n cerul gurii,
Și nu mai e pe lume niciun loc
Necotropit de hăurile urii.

Triștii irozi vor capete pe tavă,
Botezători cu aripi vin din cer,
Curge prin mine țara ca o lavă
Descătușând Siberia de ger.

E un război fără prizonieri
Asaltu-acesta pentru reîntregire,
Vom fi din nou ce-am fost și ieri
Căci Tricoloru-i singura iubire

Ce nu se sfâșie-n cruzimi de vânt,
Ca o corabie uitată-n mare,
De-avem o țintă pe pământ
Aceasta-i România Mare.

Oricâți haini ne-or strânge gâtu-n jug
Și ne vor trage sufletul pe roată,
Noi vom ara prin inimă cu-n plug
Că-n inimă e România toată.

Tot sun în trâmbița iubirii:
Veniți să-ntoarcem Basarabia la loc!
E ceasul dezrobirii și-al Unirii,
Îmi curge Țara-n sânge ca un foc.


28 februarie 2016

Prizonier în această viață

Sfâșierea ce-o simt 

când nu-mi regăsesc visele

mă răpune 

Mă ghemuiesc în mine

ca un arici și plâng 

Nicio lacrimă

nu-mi străbate lumina ochilor

atât de adâncă e rana și atât de vie

Parcă nici visul nu mai e al meu,

iar eu sunt al nimănui

Sfâșierea ce-o simt

 când visul mă părăsește

și rămân singur cu amintirile, 

cu plecările, cu uitările,

e singurul semn 

că mai sunt prizonier în această viață

27 februarie 2016

Golul l-aș umple cu tine

Mă uitam la Univers contrariat:

cine a spus 

că e imposibil să-l muți de la locul lui?

Toate minunile alea așezate alandala

le-aș putea răsturna

dacă tu ai fi aici.

Dacă ai să te pierzi în brațele mele

sunt sigur că l-aș putea muta din loc

cu o simplă privire.

Iar golul l-aș umple cu tine.

27 februarie 2016

Ora inexactă a iubirii

Nu trebuie să îmbrățișez luna 

ca să-ți simt inima bătând.

Nu trebuie să te caut prin Calea Lactee

să iau planetele înc-o dată la rând.

N-am nevoie de telescop; 

mă uit prin mine și văd

cum supraviețuiești iubirii mele, 

ca un vânt măturat de praful din stele.

Ești chiar aici, străino, 

în trupul meu de piatră

și-mi strivești timpul nevăzut

din care amintirea mă latră.

Îmi sorbi aerul cu nepăsare

și mă-ngropi în vise amare.

Să te văd, să-ți simt lipsa, 

nu trebuie să mai merg nicăieri.

Ești aici, o candelă-n vânt 

bătută într-un cui ruginit,

de ziua de ieri. 

Din suflet curge înserarea, 
dar, 
niciodată,

nimic nu mai poate fi cum a fost

în lumea cealaltă.

Chiar dacă, 
într-o altă viață întâmplătoare,

pradă uimirii,

o să-mi auzi inima bătând

ora inexactă a iubirii.

26 februarie 2016

SĂPTĂMÂNA PE SCURT (9)

Șoarecele transparent* Șontâc-șontâc* Cârpa Kaghebistă se întoarce* Un mare patriot: Nicolae Ceaușescu* Corturarii de la ”România literară”*Alis în Țara Minciunilor* De ce n-are Elveția manele?


Mama unui copilaș de 9 ani de la o școală din Bacău  acuză că un ochelarist din aceeași clasă ( a doua!) i-ar fi abuzat oral (!) și anal (!) progenitura după ce au vizionat împreună, pe tabletă, filme porno! Doamne, în ce lume trăim?! Ce-ai de gând cu românii? * La prezentarea  raportului de activitate al DNA, Laura Codruța Kovesi a afirmat, destul de melancolică, că n-a reușit să-i aresteze pe toți corupții, dar să nu ne pierdem speranța și cheful de viață. Totuși, peste 500 de funcționari ori demnitari ai statului au fost reținuți, în 2016, cu ceva treburi pe la Beciul Porcesc (fost domnesc). Prejudiciul ar fi de circa 431 de milioane de euro din care, însă, a fost recuperată doar o mică parte. Codruțo, dacă nu insiști pentru confiscarea averilor dobândite prin furt, lupta anticorupție este o parodie nereușită. Că achizițiile publice sunt una dintre principalele surse de corupție știam și noi. Că mafia medicamentelor e un pericol la adresa siguranței populației, de asemenea. Întrebarea întrebătoare e de ce organele statului au închis ochii atât de mult timp? De ce i-a permis caracatiței politice să acapareze România și s-o otrăvească? Și încă o chestie: mi se pare mie sau ”efortul DNA” este inutil câtă vreme în societatea mizeră în care trăim politicul încă-și mai bagă coada în actul de justiție? * Viviana Grădinaru a revoluționat cercetarea medicală și va fi premiată de Barack Obama cu o strângere de mână și o glumă deocheată. Românca a injectat cu gel un șoarece reușind să-l facă transparent, ceea ce ar putea fi un prim mare pas spre descoperirea unor noi tratamente medicale bazate pe studierea în profunzime a organelor interne. Singura problemă a Vivianei e să nu-și lase gelul nesupravegheat atunci când vine acasă, la Vaslui. Că 90% dintre concetățenii ei ar putea să-și studieze reciproc organele interne. Mai puțin ficatul. * Așa cum anticipam încă de acum câteva numere (de ziar), LCK va primi un nou mandat. Mandat de conducere în fruntea DNA, nu mă înțelegeți greșit. Eu am spus că așa va fi, dar Raluca Prună se răzgâia că nu-i obligatoriu. Între timp cred că mi-a ascultat sfatul absolut dezinteresat și i-a întrebat pe americani. * Mariea(așa se scrie Maria în Vaslui) Crâșmaru  a intrat în Cartea Recordurilor, în anul 2000, când și-a terminat călătoria cu rucsacul în spate străbătând 120 de țări de pe cele șapte continente în ceea ce a fost denumită drept ” cea mai lungă călătorie în jurul lumii parcursă fără întrerupere”, totodată rezultând și cel mai lung pașaport din lume, cu 154 de pagini și 19 metri lungime. Adevărul e că dacă te-ai născut în Vaslui e bine s-o ștergi cât mai departe când ți se ivește ocazia. Așa că timp de 41 de luni purisanca (acum are 65 de ani)  a luat lumea la pas. Dar ața a tras-o tot acasă unde performanța ei nu s-a bucurat de cine știe ce apreciere. Așa că acum ar prefera să trăiască oriunde i s-ar asigura un trai decent. Chiar și printre pinguinii din insula Magdalena, care au primit-o cu mai multă căldură decât conaționalii ei. * Poporul facebook-ist s-a hotărât să-și ia țara înapoi. Pardon, like-urile! Pe care i le dăduse, în semn de prețuire, inconștiență și respect unui sas de-l strigă doamna Carmen, Klaus Werner Johannis. Nasol moment, mișto colivă postelectorală, ca să cităm din Heidegger de la Dridu. Așa se face că România lucrului bine făcut în concediu a devenit România lucrului bine tăcut la serviciu. * A început deranjul la FRF unde DNA caută vreun milion de dolari perisabili. Cică au fost scriși cu cerneală simpatică. De unde și expresia favorită a lui Corleone: ”fir-ați ai dracului de simpatici!” Nu știm la cine s-a referit dar Mircea Sandu pare destul de simpatic. * Polițistul brașovean Marian Godină a luat-o pe contrasens, semnalizând stânga și făcând dreapta. Șefii l-au luat la ștangă că-i plesnise un cauciuc. De aici și până la apariția unui erou cu pix în loc de pulan n-a mai fost decât un pas. Un pas mic pentru omul în uniformă, dar uriaș pentru tagma purtătorilor de caschetă care vor trebui să se apuce iar de aprofundarea studiilor serale finalizate cu doctorat. * Cătălin Bușoi  a devenit moroi. Ludovic Orban vrea să fie barosan. La primăria Capitalei. Ar fi culmea ca după Marele Machitor, care nu s-a mai trezit din beția puterii de când a renunțat la țâță (la cea a mamei, să nu mă înțelegeți greșit), să ajungă să conducă Bucureștii un alt consumator înrăit care ar fi în stare să înlocuiască apa din conductele orașului cu băuturi spirtoase, iar la bușonul pe care scoate diverse onomatopee să-și monteze, prin hotărâre de consiliu, un hidrant. * Armata vrea să-l jecmănească pe Becali de 57,3 milioane de euro. Atât ar valora brandul Steaua. Băieții de la Voluntari, adunați cu hârzobul de pe malul gârlei, au demonstrat că Steaua nu mai face nici doi bani. * Se aude că președintele va scoate o continuare la best-sellerul ”Pas cu pas”. Peripețiile prezidențiale pe mapamondul lumii vor fi narate în volumul ”Șontâc-șontâc”. * ”În loc să plângem morții de la revoluție mai bine tragem concluziile politice”, zice, fără să-i crape pingeaua obrazului, Șandramaua Stalinistă Ion Ilici Iliescu . Nu ți-e rușine, Cârpă Kaghebistă? Au murit peste 1000 de oameni, majoritatea tineri, după ce tu și gașca de slugi ale Moscovei ați preluat puterea. Pe Ceaușescu l-ai ciuruit pentru acuzații fanteziste, tu de ce n-ar trebui să răspunzi pentru crimele înfăptuite? Nu mai vorbim că la baza mizeriei care sufocă astăzi România tu ai pus cele mai solide cărămizi țigănești. România nu va fi o țară normală până nu vei  răspunde în fața justiției. O justiție dreaptă, nu ca aia de la Târgoviște.  Iliescule, tu ești groparul României, nu Ceaușescu.* Că tot veni vorba de cel mai cinstit președinte al României: în decembrie 1989, la Moscova, le-a cerut rușilor să-și retragă trupele din toate țările socialiste, în ciuda poziției opoziției conducerilor unora dintre țările vizate (de exemplu, obedientul prim-ministru al RDG). De retras s-au retras, dar au trecut prin România unde au pus-o de-o lovitură de stat fiindcă nu uitaseră că în noiembrie, același an, președintele României le ceruse lichidarea consecințelor pactului Ribentrop-Molotov . Asta însemna și unirea Basarabiei cu Patria-Mamă. Indiferent ce-ar spune proștii - și sunt destui- Ceaușescu a fost un mare patriot și așa va rămâne în memoria poporului român. * ” Mulțumesc pentru floricelele primite dar nu știu cine e destinatarul”, a glăsuit o cetățeancă cu o meserie neprecizată căreia unii îi zic Cruduța. Fato, nu te putem ajuta, dar important este să fii sănătoasă. Știi cum se spune: decât deșteaptă și bolnavă mai bine Daniela Crudu. * O dezvăluire incendiară: omul fără gât o bătea pe fiica sa, Oana (Roman), cu cureaua. Când era mică, dacă o fi fost mică vreodată. * Mai țineți minte povestea intergalactică de iubire și sex sălbatic dintre Israela (2163 de ani) și Liviu (cu 2141 de ani mai puțini) ciochistul? Se iubeau ca doi cocoșați, Romeo și Julieta era o banală poveste de cartier. Toate televiziunile erau călare pe ei. Ei, bine, relația s-a mai răcit că a bătrână i-a cerut blândului tolomac să nu mai bea. ”Acest lucru m-a nenorocit. Presiunea a fost îngrozitoare”, a declarat cu lacrimi crocodiliene în ochi trufandaua. Israelo, de ce i-ai pus interdicții, ești nebună? Așa ți-ai distrus căsnicia. Că el numai beat te vedea așa cum ești: tânără și frumoasă. Israelo, Israelo, ți-a plăcut să te dai la Înălțimile Golan, dar n-ai știut că mai binele e dușmanul binelui? Dacă la vârsta ta n-ai știut atâta lucru, ai trăit și te-ai cotârcit degeaba. * Andreea Tonciu afirmă că l-a cunoscut pe nevinovatul ei soț într-o parcare. Dar asta s-a întâmplat numai după ce l-a rugat pe Arsenie Boca să mai trimită în parcare și băieți buni. Și să vezi minune:  Dani, că așa îl cheamă pe nefericitul mire, e cel mai tare din parcare! D-aia umblă Tonciu numai cu jumătatea de nas pe sus...* Serghei Niculescu-Mizil, cocalarul Epocii de Aur, zice că de Valentine Day*s i-a făcut nevestei cadoul suprem: s-a culcat cu ea, ”nu cu altele”. I-a stricat ziua femeii, poate vroia și ea să se simtă bine. * Țigănia din lumea scriitoricească e în plină desfășurare. Monștrii de la ”România literară”, grupați în jurul lui Nicolae Manolescu-Apolzan (un critic literar depășit, care scrie mai mult decât citește), Alex Ștefănescu (alt critic literar second hand care,  cu piftia de pe burtă și șoriciul de pe obraz, face concurență neloială celorlalte râmătoare literare) și Mircea Mihăieș (un biet saltimbanc la care creierul mare ține locul creierului mic, iar creierul mic lipsește cu desăvârșire), care au pus ghearele pe resursele breslei, le dau la cap mai tinerilor confrați care au avut tupeul specific vârstei să-i întrebe ce-au făcut cu banii Uniunii și care sunt criteriile estetice după care se acordă marile premii literare.  În loc să primească niște răspunsuri la obiect, s-au trezit că bătrânii corturari, în frunte cu bulibașa, proaspăt întors de la Paris, au dat drumul la vrăjitoare. Că lor doar estetica urâtului și a binelui personal le cade bine la lingurică. * Senatoarea de Buzău, Doina Tudor, a fost înhățată de DNA sub acuzația că a primit mită de la Ilie Carabulea, cel mai bogat om din Sibiu și principal acționar la societatea de asigurări ” Carpatica”, 200.000 de euro, în două tranșe egale. Banii îi erau destinați fostului soț, Daniel Tudor, mare mahăr la ASF, care, anterior, mai primise 100.000 de euro. Mita ar fi trebuit să pună batista pe țambal în urma unui control la ”Carpatica” unde nu numai polițele erau facultative ci și legea. Interesant este că șpaga fusese negociată în Senatul României și pornise de la 3 000 000 de euro, dar Carabulea, ca orice ardelean cumpătat, n-a vrut să dea decât 300.000. Famiglia Tudor a fost principalul sponsor al PNL Buzău unde Doina este senatoare iar cumnatul lui Daniel, Erland Cocei, un bun jucător de tabinet pe porunci, este deputat. Anterior, candidase și Daniel Tudor, dar pentru că nu s-a ales, l-a convins pe senatorul Cristinel-Marinel Bâgiu să-i cedeze colegiul Doiniței contra unui mizilic de 500.000 de euro, după cum bârfește lumea.  Tot lumea subterană zice că din acești bani, o parte ar fi ajuns la Crin Antonescu care a fost ajutat să-și cumpere un duplex, să aibă și el unde pune capul pe pernă după o zi de somn adânc. Dar nu poți să te iei după toate răutăcismele, ca să cităm din filosoful absolut Gică Hagi, cert este că domnul Antonescu a încălcat protocolul fostei USL și nu s-a lăsat până nu l-a văzut pe Bâgiu președinte la CJ Buzău, în dauna hipopotamului aflat în funcție. Între timp Bâgiu a fost prins de DNA cu mâța-n sac în timp ce primea mită. Strâns cu ușa de niște denunțuri mai vechi, a recunoscut o mită de 700.000 de euro pe care ar fi împărțit-o cu fostul consilier prezidențial George Scutaru (170.000 de euro), și cu prim-vicepreședintele PNL Adrian Motreanu (250.000 de euro). Restul i-ar fi folosit în campania electorală, după propria-i mărturisire. Forțat de împrejurări, Bâgiu a demisionat de la conducerea CJ Buzău. Cum nu mai avea cine conduce această pepinieră de infractori care a fost PNL Buzău puterea urma să fie preluată de Doina Tudor, care, pe vremuri, pe când era o talentată balerină în corpul de dansuri din buric și bune maniere coordonat de Viorel Păunescu, primise de la securitate numele de cod Alis. Misiunea ei era să povestească câte ceva despre cetățenii străini cu care, prin natura meseriei, intra frecvent în contact. Securitatea a renunțat rapid la ea fiindcă acei cetățeni străini scoteau tot untul din ea. Adică, era liberală de mică. În Senat s-a apărat ca-n telenovela ”Lacrimi de iubire falsă”, zicând că n-avea cum să primească șpaga câtă vreme era cu inima zdrobită de fostul soț care se îmbârligase cu o cotoarbă cu vreo mie de ani mai tânără și cu care se juca în jacuzzi de-a frumoasa și bestia. Coincidența naibii e că taman în 2013, Alis în Țara Minciunilor a deschis niște conturi bancare de câte 100.000 de euro. De altfel,  fosta familie Tudor râgâie de bani sub povara cărora se sufocă declarațiile de avere . Telenovela continuă și vă vom ține la curent că Daniel Tudor nu e străin nici de afacerea ARDAF soldată cu un prejudiciu de vreo 30 de milioane de euro. Totuși, el a făcut niște servicii omenirii atunci când a dat în gât lotul de balerini economici condus de Dan Radu Rușanu. D-aia se bucură de binefacerile arestului la domiciliul (extra)conjugal.* Ultima oră. Am aflat de ce n-are Elveția manele: pentru că n-are dușmani . 


CONTELE DE MONTE CRISTO

26 februarie 2016

N-ai vrut să fii cer

N-ai vrut să fii cer decât o clipă

cât te-ai oglindit în ochii mei de chihlimbar

în care s-a amestecat văzduhul

cu gustul tău dulce-amar

Ai vrut să fii cer doar când te-ai pierdut printre cuvinte

iar iluziile te strigau cu nume de împrumut

îți crescuseră aripi de înger

dar deodată nu le-ai mai vrut

Încă ți se mai văd pașii prin Calea Lactee.

Undeva înspre inimă e un drum

pe care trec uneori în caleașca de lacrimi

trasă de caii de fum

Nu mă vede nimeni, toți ochii sunt morți...

Și prin gânduri răpuse de ger

încă mai caut albastrul care

a refuzat să-mi fie cer

25 februarie 2016

Și antiprimăvara, și ochii tăi, iubito...

Eram poate prea mic să fiu sentimental,

Îmi plesneau genunchii de cal oriental.

Ieşiți la promenadă din nesfârşirile mele,

Pomii ninşi se scuturau de umbrele.

Fetele îmi păreau metafore  nedefinite,

Arcul din mine trăgea săgeţi infinite.

Ținta eram  tot eu, aşa m-am născut,

Paharul  a fost plin de la început.

N-auzisem de întâmplările de Dragobete,

(Turbau fetele în straie cochete

Căutându-şi  ursitul sub perne)

N-aveam timp sau nu credeam în baliverne

Acel timp era nerăbdător şi grăbit,

Cărările mă alergau, eram neobosit.

Nu mă dau nici acum la o parte de treci 

Peste trupul meu de zăpadă când pleci

Să izgonești ielele ascunse-n oglindă,

Iluzia ca pecinginea să se-ntindă.

Să ari prin mine timpul ca un plug

S-aprinzi în inimă un ultim rug

În care ard de patimi și fiara înrobită

Și antiprimăvara, și ochii tăi, iubito...

23 februarie 2016

Pe cine aștepți pe țărmul gri?

Pe țărmul gri, în care marea s-a sinucis în taină,

Stătea un fluture albastru înlăcrimat de spaimă.

Doar vântul îi trecea prin suflet ca un nit:

”Te doare apusul sau corabia ce nu a mai venit?

O! Știu cum dor plecările, lașitățile, așteptările...

Toată tristețea lumii-am dus-o pe aripile mele;

Nisip de îngeri, praf spulberat de stele,

Războiul trupului înjunghiat de patimi,

Inimi zdrobite înotând în lacrimi.

Știi câtă sare a curs pe rănile adânci,

Câte corăbii cu vise s-au sfărâmat de stânci?

Câte culori s-au amestecat cu nisipul?

Câte oglinzi s-au spart privindu-mi chipul?

Inimi de piatră sfărâmate s-au îngropat în mine.

Pe cine aștepți pe țărmul gri?”

-Pe nimeni...

23 februarie 2016

Nu mai bate niciun clopot, însă știm că e sfârșitul...

Nu mai bate niciun clopot, nu mai cântă nicio mierlă,
Niciun așternut de fluturi nu te mai așteaptă-n sânge,
Marea s-a ascuns în scoica părăsită de o perlă,
Iar în inima pustie nicio floare nu mai plânge.

Nu mai sunt nici teoreme, nici probleme fără sursă,
Niciun scenarist de geniu nu mai inventează măști,
Astăzi toată existența a căzut din nou la bursă,
Tristă-i chiar și melodia care-a evadat din căști.

E sfârșitul unei ere-n care-am fost sălbatici sfinți,
Singurii nebuni de veghe unui drum închis de nori,
N-are rost și-n altă lume la fel de frumos să minți,
C-or să-ți moară în privire toți cocorii visători.

Nu mai strigă nicio clipă, clipele ce vor veni,
Și-n oglinda spaimei mele ochii tăi nu vor striga,
E sfârșitul lumii noastre, sunt convins că asta știi,
Tu ai dat cu pietre-n chipul care te-a-nlunat cândva.

Nu mai bate niciun clopot, cerul a-nghețat de spaimă,
Nimeni nu înțelege sensul răului în gând ascuns,
Din povestea de iubire n-a rămas decât o taină,
Doar iluzii-împrăștiate și întrebări fără răspuns.

N-o să ne regrete câmpul, macii n-or să ne invoce
La procesu-n care moare de-așteptare asfințitul,
Dincolo de amăgire și de jocuri echivoce
Nu mai bate niciun clopot, însă știm că e sfârșitul...


21 februarie 2016 

Am visat c-ai venit, dar murisem deja

În gară nu mai vine niciun tren
și dacă ar veni, ar veni fără tine,
așa au decis zeii războiului tern,
așa ai decis tu pentru mine.

Dar în fiecare zi calea ferată
se îngustează spre orizont
și-n loc de-o succintă erată
scrisorile se întorc de pe front.

M-au găsit pe peron așteptând o himeră,
acarul cu-n ciocan uriaș le-a deschis.
Ascultând o orchestră șomeră
m-am trezit afară din vis.

Mă călcau în copite caii de fum
și-un frig infernal venea de la pol,
eram singurul pasager fără drum,
chiar și plicul sosit era gol.

Dar speram ca din haosul gri
va răzbate un tren până aici;
și-am sperat că poate-ai să vii
când în gară va fi ora cinci.

Și deși mi-este clar ce se-ntâmplă în gară
cu toți călătorii ce-n neant vor pleca,
am visat că-ntr-o vară amară
ai venit, dar murisem deja...


20 februarie 2016

Cameriste și regine

La origini,

Toate femeile sunt prințese,

Dar numai unele ajung regine;

Numai cele alese.

Numai ele știu să zboare

Fără să le auzi bătaia aripilor

 Și pot să pășească prin inimă 

Fără să le simți apăsarea.

Numai femeile 

Pentru care s-a inventat sinceritatea

Pot fi cu adevărat regine.

Restul sunt doar cameriste ale sufletului.

Cele care ajung regine prin uzurparea tronului

Sfârșesc ca Maria-Antoaneta

Neînțelegând diferențele...

20 februarie 2016

Eu sunt lângă tine, dar de fapt nu-s (de) aici

Tu ești lângă mine, dar ești, totuși, departe...
Eu sunt aici, dar sunt din alt veac
Și-n oglinzile timpului sparte
Tu-mi ești boală fatală și leac.

Se-ntind emisferele cerebrale
Conectându-se la un fluture gri.
Din alte emisfere boreale
Poate-ai să te-ntorci înapoi, într-o zi...

Se trage la suflet zăvorul de piatră
Îngropat sub munți nesfârșiți de uitări,
Nu mai știu de ce noaptea mă latră
Și la țintă mă iau vânători.

Sunt demonii strecurați prin orchestră
În sângele verde de-atâta otravă,
Pe unde-o statuie de sare, ecvestră,
Își caută iubirea de zăpadă.

Și parcă ești lângă mine, dar nu te văd,
Vântul mă bate în cuie cu-n bici,
Nu m-auzi când te strig prin prăpăd-
Și sunt lângă tine, dar de fapt nu-s (de) aici...


19 februarie 2016

SĂPTĂMÂNA PE SCURT (8)

O lebădă, iarna* Aforisme la tot cartierul* Fii, fă, o doamnă! * Pleșu, la pușcărie! * Reflexe habsburgice * Parlamentul penal * Erotizarea senzorială* Ministerul Needucației

Adrian Ghenie, tânărul pictor băimărean, stabilit din 2013 la Berlin, a vândut tabloul ”The Sunflower in 1937”, printr-o licitație organizată de celebra casă Sotheby s, cu 4 030 918 euro! Iată un nou mare artist român care impresionează, fiindu-i recunoscută valoarea la nivel mondial. Norocul lui e că a plecat ”afară”, că la noi ar fi fost catalogat la modul: cine, mă? Zugravul ăla?! N-a fost în stare să învețe o meserie cinstită și stă cât e ziulica de lungă și mâzgălește cearșafuri cu bidineaua! Ce, de artiști are nevoie România? Nu, tată, piața nemuncii cere tinichigii auto și ospătari cu patru mâini. Niște țărani! * Totuși, va mai curge destulă apă pe Dunăre până când lumea bună nu-l va mai confunda pe Adrian Ghenie cu Mădălina Ghenea, despre care n-am să vă spun mai multe fiindcă românii sunt foarte bine informați în domeniul de largă respirație națională ”gagici cu lipici”. Oricum, părerea mea sinceră e că și Ghenea e destul de foarte mișto. E adevărat, ea desenează diferite peisaje pe aerul pe care-l subjugă, nu pe pânză, și folosește alte uleiuri și culori decât Ghenie, dar nu e deloc de condamnat. Nu e vina ei că natura a făcut-o atât de frumoasă. Sper că nu și-a băgat și vreun plastician coada, c-așa se strică operele de artă. Uite, deunăzi, la San Remo, a fost comparată cu o lebădă. Norocul ei e că San Remo este un festival de muzică ce se desfășoară în Italia că, dacă se ținea la Viena, era halită cu fulgi cu tot.* Papa Francisc și Patriarhul Kiril, generalul bisericii ortodoxe ruse, s-au întâlnit la Havana în ideea  că ar fi posibilă reunificarea creștinilor, după ”Marea Schismă” din 1054. Totuși, pentru aceia care nu știu (și văd că presa-i plină), în 1439, la Conciliul de la Florența, s-a hotărât reunificarea, care, însă, a durat doar până la căderea Constantinopolului (1453) și a fost mai mult formală nedepășind stadiul de intenție. * Un derbedeu din Craiova, fiu de judecătoare, a înjunghiat un bărbat de 35 de ani, în fața Casei de Cultură a Studenților din localitate, după care, plin de curaj, a rupt-o la sănătoasa. Dilimanul ăsta are un cazier mai bogat decât Codul Penal, dar a scăpat întotdeauna basma curată, datorită relațiilor sus-puse. Are o singură condamnare de un an și două luni cu suspendare, deși cariera de om care le caută cu lumânarea l-ar fi recomandat pentru un cantonament prelungit alături de alte beizadale celebre . Câtă lume trebuie să mai agreseze Nebunică ăsta ca să fie băgat la beci? Și ce trebuie să mai facă? În cap a dat (cu o cheie, într-o benzinărie!), de înjunghiat a-njunghiat!...Să sperăm că nu i s-a pus pata și pe primărița Craiovei că nu-l vedem bine. Fosta peremistă, LOV, are centura neagră de castitate de pe vreme când era lupul cățel și hiena pisicuță și o poartă agățată de portjartier, între Golful Mexic și Triunghiul Bermudelor. Dar și Olguța are noroc că s-a lăsat de meserie Iustin Covei, tot fiu de magistrați ( La Craiova dacă nu ești fiu de magistrați n-ai voie să le dai în cap la oameni) și frații Răducănoiu, Costi și Alina, copiii fostului prefect. Pentru cine nu-și mai aduce aminte, Alina e celebra filosoafă care a zguduit noaptea adâncă coborâtă peste Cetatea Banilor cu ineditul aforism, ce i-a făcut să plesnească de invidie pe Socrate, Toma D Aquino, Chris Oliver și pe mult mai celebrul Toni Poptămaș:”Dau m--- la tot cartierul!” Nu știm dacă s-a ținut de cuvânt, dar, până la urmă, intenția contează. * Electrica a raportat, pentru anul 2015, un profit de 283,9 miliarde de lei la venituri de 383 miliarde de lei. Așa că-i convine să ne ardă la buzunare. * Senatoarea Cristiana Anghel nu mai e o doamnă! Puteți să credeți așa ceva? Această Iulia Albu a Parlamentului Rușinii Naționale, care în loc de o găină pe cap umblă cu un ciur de tărâță în interiorul obiectului decorativ respectiv, a renunțat benevol la eleganța-i proverbială și a trecut în tabăra care-și ridică fustele în public deși priveliștea e înfiorătoare. De ce, fă, doamnă? Ce te-a supărat așa de tare de ți-ai pierdut uzul rațiunii? ”Guvernul Marii Trădări Naționale?” Stai cuminte, lady! La valoarea mata, să-ți pui mintea cu Cioloș, nu se face? El atât poate, atât face, e cu răspundere limitată. Dar tu? Speranța națiunii, muza ciobanilor care miros a ”Malizia”, nu ca tine, a naftalină, se poate să te compromiți în asemenea hal? Și pentru ce? Pentru niște antene. Tu, oricum, prinzi non-stop posturi prin satelit dacă-ți bagi degetele în priză. Decât să renunți la statutul de doamnă de Caracal, un fel de lady de Winter a lui Tăriceanu, republicană, regalistă, liber-schimbistă și grevistă până la uitarea de sine, mai bine ți-ai petrece un week-end prin munți, pe la stânile ciobanilor pe care atât i-ai hulit! Cică nici ei nu e prea domni dar îți iau toate frustrările cu mâna. După un asemenea pelerinaj te întorci alt om. Sau femeie, sau ce-oi fi dumneata, că se mai cercetează cazul. Cristino, Cristino, fii, fă, o doamnă! Că vorba aia: ești sau nu ești o doamnă, vremea domniei trece. * Ce țară e aia în care copiii mor prin spitale în urma unor infecții, iar responsabilii medicali bâjbâie ca niște orbi, săptămâni în șir, pentru identificarea cauzei? E țara unde disprețul față de sănătatea oamenilor este absolut. E țara pe care monstruoasa clasă politică a prăbușit-o în mizerie. E țara în care se trăiește și se moare la întâmplare. E țara în care trebuie să ne trezim la realitate și să punem bâta pe acești nemernici, pentru a asigura un viitor normal generațiilor următoare. Ar fi cazul să acționăm repede. Deja e prea târziu. * Din prea multă iubire față de dușmanii săi - așa cum l-au învățat temnița și Biblia, nu neapărat în ordinea asta - Gigi Becali s-a pricopsit cu un nou dosar penal pentru mărturie mincinoasă. El nu-și mai menține denunțul făcut în 2004 împotriva lui Puiu Popoviciu, fostul ginere al lui Dincă Teleagă, temutul lider comunist. Zice că a fost o bârfă nevinovată, ca între rechini imobiliari. Mi-e teamă că-n felul acesta iar trebuie să facă domnul Becali nițică literatură. Și caligrafia e destul de grea. Chiar și Balzac se văita...* Domnul Andrei Pleșu semnează (nu știu dacă l-a și scris) un excelent articol în ”Adevărul”: ”Pușcăriile ca tabere de creație”. Cea mai interesantă idee care se desprinde din acest text, ca o lipitoare politică de pe trupul bugetului local, e că n-ar fi deloc rău dacă unii autori ar fi băgați din când în când la răcoare pentru a crea opere nemuritoare, date fiind calitățile curative și inspiraționale ale sistemului contraceționar românesc. O idee bună pe care ar trebui s-o argumenteze prin exemplul personal. Că, dintr-o anumită comoditate intelectuală, combinată cu piftie de purcel și vin de buturugă, dumnealui vorbește mult și scrie puțin. Și sincer să fiu, o țâră de talent ar avea. Dacă s-ar apuca și de șterpelit, cultura noastră ar fi mai bogată. Sigur, niciodată, nici măcar sub tortura unor mirosuri de friptură de umbră de iepure, n-ar putea ajunge la nivelul creativ al unor Gigi Becali sau Gheorghe Copos, dar, orișicât, poate să încerce să le-o dea la rotula de jos, ca să cităm dintr-un viitor mare scriitor pe pereții celulei.* După ce ne-a înhățat PETROM-ul, cu contribuția inestimabilă a premierului Adrian Năstase, Austria vrea să ne scoată de pe piața energiei central-europene și să ne fixeze în cea sud-est europeană, alături de Grecia și Bulgaria. Reflexe habsburgice. Austrio, curvă ai fost, curvă ai rămas! Te întinzi în fiecare șanț al istoriei cu cine te regulează mai bine. De exemplu, acum, o arzi pe gazoduct cu rușii. * Echipa feminină de spadă a României a luat aurul la etapa de Cupă Mondială din Argentina, fiind pe primul loc și în clasamentul general, cu 352 de puncte. În finală, fetele le-au înțepat pe rusoaice. Data viitoare când le aveți în vârful spadei întrebați-le de Basarabia, de Bucovina și de ținutul Herța să vedeți ce zic * Din 588 de parlamentari aleși prin fraudă în 2012, 141 au probleme penale în derulare. Adică aproape 25%. Nu-i cam mare procentul de hoțomani? Vă dați seama că ăștia fac legile după care funcționează România! Acum înțelegeți de ce trăim într-o societate strâmbă? Cred că și în ghetouri procentul de oameni certați cu legea bunului simț este mai mic. Acest parlament care seamănă mai degrabă cu un penitenciar în devenire este rezultatul votului uninominal, o mizerie pusă la cale prin înțelegeri oculte de Prostănacul și Matrozul Chior, doi pungași înrăiți care făceau jocurile politice în România anului 2008. Și când te gândești că ăștia nu fură de foame, ci din obișnuință, parcă îți vine să le tai mâinile. Dar, probabil, le-ar crește altele la loc. Și mai lungi, și cu mai multe degete. * După ce a afirmat cu inconștiența specifică lipsei de zeamă de varză din sânge că ”după ce ai fost Dumnezeu nu mai poți fi altceva”, Traian Băsescu coboară pe pământ ca orice consumator aflat în sevraj și postulează: ”Eu, dacă aș fi Parlament... aș trece urgent...”. Nici nu mai contează ce ar trece, importante sunt avatarurile fostului președinte cu față de ocnaș. Pe viitor o să aflăm că a fost și Guvern Criminal și Tatăl Hoților din PDL și bormașina consilierelor prezidențiale cu ugerul la vedere, și cel mai bun prieten al scoțianului Johnnie Walker. Deși se crede mare actor, Ucigă-l Toaca n-a fost nominalizat la Oscar ci la premiile Băftosul din Pleșcoi”.* O premoniție: în următorul deceniu nimeni nu-l va deposeda pe Mircea Geoană de rangul nobiliar acordat cu atâta generozitate de Cârpa Kaghebistă: leo prostănaque. *   Maria Dinulescu zice cu năduf că-n America devi o actriță de real talent dacă treci prin patul (mașina, căpița cu fân etc) lui Leonardo di Caprio, înainte ca acesta să se fi culcat cu ursul. Totuși, ștacheta e destul de jos. Cică alea de se jucau desculțe-n parc cu alde Robert Redford erau niște sfinte, dar, după șocul cunoașterii regulilor hollywoodiene deveneau nu numai stele de cinema ci și curve sadea. Mă rog, alte vremuri, alte moravuri...*   Surse încă virgine de la Poarta Albă zic că de ”Ziua Îndrăgostitelor de Portofel” Cristi Borcea n-a fost vizitat de nicio ștoarfă, deși el s-a parfumat ca un cățel în călduri. Se poate, doamnelor, să-i faceți un asemenea afront! Dacă v-ați păstrat pentru Dragobete să nu fie prea târziu, iar progeniturile voastre să nu se trezească la emisiunile culturale de la ora 17,30 cu încă un frățior vitreg, rod al dragostei oarbe dintre Cristi și vreun gardian cu ochii alunecoși. Până și femeia gonflabilă a pățit rușinea. * Mare tam-tam cu evacuarea Antenelor. Situația e simplă: legea trebuie respectată. Restul e gargară. * Cetățeanul Radu Ghiorghe din Buzău se luptă de ani de zile ca primăria comunei Zărnești să-i reconstitiuie dreptul de proprietate ( în calitate de procurator al moștenitoarei legale) sau, măcar, să fie despăgubit. Primarul, care în perioada exercitării mandatelor a devenit mare latifundiar, cumpărând 85 de hectare de teren (și) de la alegătorii săi, îl poartă pe drumuri  pentru că așa vor mușchii lui protejați de niște demnitari cu interese (inclusiv proprietăți) în localitate. Despre modul miraculos în care s-au îmbogățit mulți primari buzoieni din subvenții obținute pe suprafețe de teren dobândite prin abuzuri la aplicarea legilor funciare, ar fi minunat dacă ne-ar povesti DNA-ul. Ar descoperi mari matrapazlâcuri ale unor indivizi dubioși pentru care exercitarea funcției de primar e sinonimă cu transferarea în patrimoniul personal a tuturor suprafețelor aflate în litigii sau pur și simplu neacordate proprietarilor de drept. Și ăsta ar fi doar începutul distracției. *Un citat din scriitorul Gică Popescu: ” În adolescență, erotizarea senzorială continuă și apare în plus o intelectualizare a acestei dimensiuni.” Pentru acest atac cu talpa ridicată, la Barcelona ar fi primit cartonașul roșu. În România a fost eliberat din închisoare mai devreme și va ajunge, probabil, în grupul de experți al ministrului Curaj, aflat într-un permanent sevraj, de reformare a reformei reformate a educației. *Cică tehnocratul ăsta de la Ministerul Needucației vrea să scoată istoria ca să-i facă loc educației sexuale. Păi n-avea dreptate Alina Răducănoiu?!..

CONTELE DE MONTE-CRISTO

19 februarie 2016

Magia a rămas o amintire

Ne-ar trebui tot universul pentr-o vreme,
Să-l sufocăm îmbrățișați,
Să regăsim și macii sfărâmați
Și să îmi spui:  ”Iubite, nu te teme!
Eu locuiesc în ochii tăi damnați.

Și mă hrănesc cu fluturi și cu alge,,
De câte ori mi-e dor de tine doare
Ești singurul atlant din mare,
În care gândul meu se sparge
Răpus de propria-i însingurare.”

Dar, totuși, e nevoie de lumină 
Să-mi privegheze nopțile de smoală.
Iubirea absolută e o boală
Ce curge prin hemoglobină
Pe-acel traseu c-o stație fatală.

Pe țărmul presărat cu oseminte
Un pescăruș se zbate-n lacrimi, ud,
Și-n toate viețile am să-l aud
Căci s-a-ncuiat printre cuvinte
Cu cheia demonului crud.

Și-n vântul serii nicio amăgire
Nu se întoarce prin haloul nins,
Tristețea ca un șarpe s-a întins,
Magia a rămas o amintire
Pe care-ai sugrumat-o dinadins.


19 februarie 2016

Te-am ascultat până te-ai prefăcut în nisip

La facerea lumii am fost împreună,
iar la sfârșit voi fi cu tine în gând.
Ne-am strecurat pe corabia părăsită de Noe
luând amintirile viitoare la rând.

Am arat prin inimă cu brăzdare de fier
răscolind pământul uscat
până a început să curgă nisipul;
și din nisipul trupului meu te-am reinventat.

Ți-am desenat aripi și-ai început să zbori,
te-nfiorau nesfârșirile albastre.
”Iubite, mi-ai spus într-o zi, uite, toate stelele 
aprinse în suflet, sunt ale noastre.

Am să te țin de mână când te dor depărtările
și-am să alung vântul ce te strivește de copaci.
Tu ești îngerul meu și-n înger
și pe mine, uneori, mă prefaci.”

Atunci ochii mei s-au făcut și mai mici.
Din oglindă mă privea un alt chip.
Mi-am scos din suflet aripile
și te-am ascultat până te-ai prefăcut în nisip. 


18 februarie 2016
.

Elegia orelor oarbe

Timpul a murit între noi. S-a amestecat cu țărâna.
În depărtare ecoul ne face cu mâna.
Nu mai e nicio cale de acces prin secundă,
Nu-i nicio intrare secretă pe unde un înger-copil ar putea să pătrundă
Să strige: Ia-ți orele oarbe 
Și fugi în inima ei! Nu vezi întunericul cum te soarbe?

Toate tristețile lumii de-atâtea ori te-au pătruns
Ai murit de o mie de ori, nu ți-a fost de ajuns?

Văzduhul prin care pluteam s-a sinucis.
Macii au fugit unul câte unul căutând paradisul promis.
N-au mai rămas decât păsări de pradă, prada plângând.
E prea târziu să resetăm timpul sau e prea curând?

Cocori ostracizați transportă-n suflet scânduri
Și vântu-mi amestecă cenușa din gânduri...


18 februarie 2016

Ochii mei dintr-odată amari

Mi-ai intrat desculță în suflet.

N-aveai decât o rochie de rouă.

Ai așezat-o pe spătarul inimii,

să nu se șifoneze,

și mi-ai rupt existența în două.

Te-am privit cu ochii larg deschiși,

mă sfâșiase așteptarea,

s-a prăbușit în mine tot albastrul 

ascultându-ți chemarea.

Era o vară caldă, se copseseră cireșele

și se mutaseră în trupul tău fremătând.

Am încuiat cu-n lacăt tristețile

și mi-am luat viețile viitoare la rând.

N-aș fi vrut să mă trezesc vreodată

 din magie.

Eram atât de fericit în vis

dar te bântuia o stafie

venită pe sens interzis.

Atunci ți-ai încălțat pantofii roșii,

cu două numere mai mari,

și-ai călcat în picioare

ochii mei dintr-odată amari.

Și totuși 

mă bântuie noaptea aceea de vară

când mi-ai intrat desculță în suflet,

iar sufletul meu cânta la chitară.

Pe spătarul inimii prinsă în pioneze,

încă e rochia aceea de rouă,

așezată cu prefăcută grijă,

să nu se șifoneze.

Dar timpul a rupt-o în două.

17 februarie 2016

Pământul e o femeie

Pământul e o femeie, primăvara.

Îi cresc flori sub pași

iar ochii cerului sunt albaștri.

Prin ei se întorc păsările călătoare

să se cuibărească în suflet.

Pământul e o femeie, vara.

Își întinde nesfârșirea 

ca un izvor de munte răcoritor

printre copaci condamnați la lumină

prin munții inimii,

uriași.

Pământul e o femeie, toamna.

Îl invadează culorile

și se înfășoară în curcubeie

pe care calcă suflete brumate.

Pământul e o femeie, iarna.

Se acoperă de ninsori viscolite

și visează la gura sobei

iubirile magice. 

De fapt, pământul e femeia desculță
care s-a cuibărit la mine în suflet
de unde n-o să mai plece niciodată.

17 februarie 2016

Și nu mai am puterea nici mie să te cer

Prin inimă mai vin ninsorile în treacăt
să-și prindă diademele în brazi
miresele de fum se prind de-un capăt
și timpu-l trag spre spaimele de azi

E-un dor suprem în toată hibernarea
tăcerilor de fluturi blestemați
când vine fără veste înserarea
se-ntorc din moarte îngerii drogați

Nu mai e loc de nicio amânare
dezmățul iernii a intrat în munți
și ce păcat că noi, din disperare,
pe pârtia de îngeri am intrat desculți

Aripile de aer ni s-au topit hilar
ca într-o dezertare a timpului frumos
nici nu mai știi ce parte de amar
din tine-a emigrat la mine-n os

Zadarnic vin ninsori din altă eră
prin suflet trec cocorii reci de fier
mi-îngheață pe obraz o lacrimă stingheră
și nu mai am puterea nici mie să te cer


15 februarie 2016

Elegia risipei

Toată viața mea a fost o risipă. 

Un gol absolut

pe care am încercat să-l umplu cu vise

inventate de un înger decăzut

N-am apreciat niciodată nimic

tot căutându-mă prin lumi nevăzute

N-am ajuns la destinație

rătăcit pe infernalele rute

Se sting, uneori, luminile negre

legănate de candele-n vânt

și parcă umbra mea mă însoțește

ca un rob pe pământ 

Atunci aș vrea în suflet

să-mi intru

și toată noaptea polară

cu tine s-o umplu

15 februarie 2016

Cel ce-a plecat, cel ce-a rămas

Cei ce pleacă n-au mustrări de conștiință;

nu-i dor plecările, simt o mare eliberare.

Nici măcar nu le pasă

de cel ce-a fost călcat în picioare.

Cel ce rămâne e pierdut în neant,

 balon de săpun fără aer,

îl dor necunoscutele închisori ale inimii

uitate în vaier.

Uneori, viața-i o farsă absurdă

și cei ce-au plecat fără veste

ar vrea, imaculați, 

să se-ntoarcă-n poveste

să umple golul care s-a tot lărgit

cu aceleași vise părăsite curând,

de parcă n-ar fi plecat niciodată,

 șarpe prin suflet curgând.

Dar, în cel ce-a rămas,

rănile au săpat nopți adânci,

 sufletul abia-și mai târăște văzduhul

printre stânci.

Magia nu e posibilă printre trădări

de hidră.

Nu poți redeveni înger

când te-amesteci cu nisipul din clepsidră.

Cel care-a plecat de parcă n-ar fi fost,

n-are dreptul să se mai întoarcă,

fiindcă-a ucis premeditat

toate amintirile de pe arcă .

Cel ce-a rămas răpus de dureri neștiute 

într-o lacrimă spulberată de vânt, 

va rătăci ca o umbră pe marea

strivită în gând.

14-15 februarie 2016

Iubirea-n altă viață se amână

Zăpezile s-au scurs în cerul stins
n-au mai căzut pe umerii tăi goi
numai la mine-n suflet a tot nins
cu disperarea nopților în doi

Se-amână pentr-o viață absolută
plăcerea de-a fi frig pe cord deschis
și din povestea noastră neștiută
luminile în umbre s-au închis

Și totuși e prea multă iarnă oarbă
și nu se văd luminile în burg
doar amintirea vine să mă soarbă
de câte ori pe străzi pierdute curg

ca mierea deșirată din privire
unde iertările s-au tot zdrobit
ce tristă e povestea de iubire
în care unul singur a iubit

Uitarea nesfârșită masacrează visul
zadarnic golu-i străbătut de-o lună
ninsoarea nu mai umple paradisul
iubirea-n altă viață se amână


14 februarie 2016 

Și nu ne-om mai ciocni în cosmos, niciodată

În toate-a fost cum ai vrut tu să fie,
Eu am fost rege singur și pion,
Floarea de colț pe suflet încă-mi scrie
Povestea mea de înger fără om.

Și toate regulile fără-un sens precis,
Ce mi-au strivit de-atâtea ori pornirea,
Tot zborul prin albastru l-au ucis
Și-au îngropat, în nevăzut, iubirea.

Sunt stranii aventurile pe mare,
Când marea îmbrățișează un alt țărm.
Rămâne gustul nopților de sare
În care pescărușii nu mai dorm.

Răpuse de neprevăzute drame
Corăbiile au putrezit în sânge,
Și în fotografia minții, fără rame,
Nicio tăcere parcă nu mai plânge.

Iubirea-i uneori o făr*delege,
Când te închizi cu umbra în halou.
Ți-am fost odată numai ție rege
Și tu mi-ai fost, iubita mea, ecou.

Dar te-ai lovit de spaima umbrei reci,
Ca un ghețar de-o stâncă de bazalt,
N-ai spus nici la ce oră pleci
Și te-ai ascuns în timpul celălalt.

Adio, așadar! Din viața paralelă
Nu s-au întors vreodată fluturi vii.
Dacă te plouă, o să-ți fiu umbrelă,
Deși adresa n-ai să mi-o mai știi.

Respect și-această ultimă dorință
De-a nu mai fi cometă nedatată.
Eu sunt un zbor, tu numai o ființă,
Și nu ne-om mai ciocni în cosmos, niciodată...


13 februarie 2016

Sfârșitul poveștii

S-au stins luminile în suflet.

Scena a rămas goală. Iluziile s-au risipit.

Balerina a plecat cu avionul de la miezul nopții.

Era în tranzit

Plasatoarele șterg dușumelele de iluzii.

Se ridică praful căzut din trupuri

și se amestecă la nesfârșit

cu aerul înghețat

de pe ruguri.

E sfârșitul poveștii.

Tăcerea ca un șarpe veninos se întinde

și niciodată luminile pierdute nu se vor aprinde .

În depărtare,

personajul principal a murit de însingurare.

12 februarie 2016

SĂPTĂMÂNA PE SCURT(7)

Cămătarul suprem* Alina Gorghiu-Hitler* Orgasmul porcilor* Angela Merkel e fiica lui Cristi Borcea* Un nerușinat: Traian Băsescu* Culmea hoției* Alt nerușinat: Liviu Dragnea* 

La liceul ”Tudor Vianu” din București, un elev s-a târât în genunchi, spre amuzamentul colegilor și al profesorului de matematică, ca să obțină un punct în plus la teză. Glume de idioți prostiți de filmele americane cu liceeni duși cu pluta pe Mississippi.* Mugur Isărescu, guvernatorul guvernatorilor, zice, fără să-i crape pingeaua obrazului, că nu contează dacă în contractele bancare sunt clauze abuzive. Dacă ai semnat, plătești. Adică, dacă banca e șmecheră (și e!) și te fraierește, rămâi fraier. Băi, Mugure, tu ești cămătarul suprem al României. Pentru câțiva firfirici ai fi în stare de orice, chiar s-o faci pe prostul. Dar noi știm că nu ești prost; nu, tu ești doar hoțoman.* Un interlop nenorocit a rupt în bătaie o femeie într-un club. În același timp și în același loc, un jandarm tăia impasibil frunză la câini. Totuși, e bine că n-a intervenit că, amândoi, o făceau praf pe biata femeie!* Alina Gorghiu-Hitler e printre inițiatorii unui proiect de lege, aflat în dezbatere publică până la 1 martie 2016, prin care aceia care nu participă la programele de prevenție, indiferent dacă le sunt necesare sau nu, vor fi obligați să-și plătească, parțial sau total, costurile eventualelor tratamente. Ca să nu se întâmple asta vor fi stimulați (și) financiar  cu condițiile de a respecta recomandările medicilor și de a participa la activități sportive. Și, evident, să se păstreze sănătoși. Dacă-s bolnavi și nu au fost diagnosticați la timp, au feștelit-o: domnișoara Hitler nu se mulțumește să-i vadă chinuiți, măcinați de suferințe, dorește să le ia și banii. Eu înțeleg ce vreți voi să faceți, dar voi înțelegeți ce vreau eu să spun? Înțelegeți că bolnavii de cancer, care nu au fost diagnosticați la timp, ar putea fi puși să-și plătească tratamentul, deși n-au nicio vină? Vreți să-i omorâți de două ori și să le lăsați și familiile în sapă de lemn? După fața de killer a lui Eugen Nicolăescu-Goebells, artizanul legii, cred că sunteți în stare.* Băi, mânca-v-aș ochii, vorba lui Hegel, știați că orgasmul la porci durează 30 de minute!!! Asta explică permanentele grohăituri de fericire ale lui Porcea chiar dacă, asemeni lui Prometeu e înlănțuit de dansatoare care-i papă ficatul. Acolo-și ține, portofelul * Echipa feminină de tenis a României s-a jucat de-a șoarecele și pisica, la Cluj, cu Cehia, pentru calificare în semifinalele campionatului mondial (pentru că asta înseamnă, de fapt, această competiție). A fost un meci spectaculos pe care cei mai mulți dintre noi nu l-am văzut întrucât TVR nu l-a transmis. De ce? Pentru că această instituție bugetivoră e condusă de proști. Nici nu mai contează că pisica, adică echipa Cehiei, campioana mondială, a halit, cu greu (3 la 2), șoarecele românesc. Băi, politrucilor care conduceți televiziunea lui Pește-Prăjit, din alea 70 de milioane de euro, pe care le luați de la noi toți, n-au scăpat de gura voastră lacomă câțiva firfirici  ca să vadă și românul de rând cum niște fete frumoase încearcă să ne redea un pic de măreție și de demnitate în aceste vremuri sinistre? * Pe 8 februarie 2016 s-au împlinit 100 de ani de când Tristan Tzara a pus bazele dadaismului, curent cultural potrivit României din zilele noastre. Nu mai insistăm cu prezentarea acestui fenomen, majoritatea îl cunoașteți. Nu mă refeream la clasa politică care (greșeală de tehnoredactare) face dadaism și pornografie economică pe seama răbdătorului popor român și care acum se teme de pușcărie aproape la fel de tare cum se temea altădată de școală.* Circulă de multă vreme teoria că Angela Merkel (născută în 1953) ar fi fiica lui Adolf Hitler (mort în 1945). Așa ceva ar fi fost posibil dacă în perioada respectivă ar fi funcționat călătoria în timp, ceea ce pe autostrăzile Germaniei pare un lucru firesc. Dar eu cred că mai probabilă e teoria că Hitler este fiul Angelei Merkel, pentru că numai astfel s-ar putea justifica boala pe străini a celebrului criminal de război. Păi dacă a bătrână îi umpluse casa de musafiri nepoftiți! Oricum, ultimele concluzii ale cercetătorilor britanici o dau sigur pe Angela drept fiică a lui Cristi Borcea, rezultată din încrucișarea acestuia cu o broscuță Volkswagen într-un week-end de foc petrecut la Costinești, sectorul ”nudiști fără creierii capului”.*  ”Nu e obligatoriu să mai fii altceva după ce ai fost Dumnezeu!”, dă în gropi Traian Băsescu, acest rahat cu ochi al politicii dâmbovițene de hazna. Sictir, golane! Nu-ți e rușine să iei numele Domnului în deșert? Nu-ți e, că nu știi ce-i aia.* Dar nici Monica Macovei nu se lasă: ”Deci tolerarea tolerantului va distruge toleranța!” Asta-i un fel de ”prostia proastei va distruge prostia prostului”. Măi, europeniștilor, de unde le scoateți că păreați mai deștepți!* O tragedie națională: s-a interzis fumatul în locuri publice! Văleu, mamă! ca să citez din Nicolae Iorga. Ce de chirăituri, ce de revoltați se manifestă pe rețelele de socializare! Și pentru ce? Pentru că unii vor să încalce libertatea celorlalți de a risca boli grave. Măi, băieți, liniștiți-vă! Cine fumează îl tămâie pe diavol, vorba neuitatului Vadim. Și nu pe diavolul de Băsescu, ci pe șeful lui direct.* Ținând cu tot dinadinsul la alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin, PSD își face mari deservicii de imagine, similare celor produse de ordonanța 55, care a permis migrarea infractorilor locali pentru o perioadă scurtă de timp. Dragnea  are mentalitate de ciocoi județean, nu are anvergura unui om de stat. Se comportă ca un șef de bandă, nu ca un lider responsabil față de matca pe care se reașează România. Cât despre Alina Gorghiu, nu e decât o marionetă în mâna gangsterilor din PNL. Dar îi și place!* Judecătoarea Geanina Terceanu, cea care i-a achitat, într-o primă instanță, pe filosofii din ”Dosarul transferurilor”, a luat la ștangă jumătate din București și trei sferturi din Sectorul Agricol Ilfov. Cel puțin așa a povestit la DNA Ionel Ploieșteanu, iubitul taximetrist al judecătoarei, care susține și că soțul acesteia, la rândul lui judecător, știa ce panaramă are acasă. Printre partenerii de ghidușii sexuale ar fi fost Cristi Borcea, Cristian Roșca (liderul clanului de interlopi ”Sportivii”), primarul din Popești-Leordeni, statuia lui Mihai Viteazul de la Universitate, gânditorul de la Hamangia, cei trei purceluși și o tipă bine legată la ochi, dar cu o balanță în mână căreia fraierii îi zic, la mișto, justiție. Dacă va fi condamnată, gardienii vor avea de lucru la foc continuu. Și nu-i văd bine deloc.* Prin așa zisa lege a defăimării, Liviu Dragnea și clica lui de hoțomani, vor să pună pumnul în gura presei. Păi bine, măi Livache - ca să cităm din Traian Băsescu - d-aia am murit noi de râs la revoluție, ca să protejezi fauna politică de adevăr? Nu vă place ce vedeți în oglindă?  Mă mir că ți-a trecut prin capul pe care-l folosești pe post de umbrelă o asemenea inepție, câtă vreme pe tine te iubește toată țara proștilor. Tu nu ești hoț, nu ești condamnat pentru escrocherii electorale, iar în partidul tău nu fură decât acela care suferă de vreo boală rară; boala pe bunurile poporului român. Ești, cum s-ar zice în prostime, o bombonică de om, cu ochii tăi ca două căcăreze de țigaie de Teleorman și cu dinții ăia de șarpe bălos peste care tronează o frână de muci. Cine ar putea să defăimeze perfecțiunea întruchipată? Că ca tine nu mai găsim pe tot mapamondul pământului. Ești visul rromânesc, varianta hepatică. Nici măcar Rovana Plumb nu te-ar accepta în preajma ei cu duhorile tale politice. Ce vrei tu să faci? Vrei să pui cătușe cuvintelor, latinei vulgare, care a stat la baza formării expresivei noastre limbi? Ți-ai dat foc la valiza nucleară în care îți țineai prazul și șosetele flaușate.* Până la urmă au fost prinși și hartiștii care dirijau fondurile europene destinate țiganilor spre conturile proprietate personală. Evident că într-o lume a muzicanților după ureche era nevoie de oameni calificați în subtilizarea oului de sub cloșcă care să fi trecut cel puțin pe la Conservator, dacă nu măcar prin nisipul Gării de Nord unde scorpionii trăiesc ca-n sânul Elenei Udrea, pardon, al lui Aavram. Așa se face că-n fruntea împărțelii au fost hartistul celebru Mădălin Voicu, soț fidel, tată devotat și mamă a răniților din PSD, și Nicolae Păun, stăpânul inelelor de pe deget. Nu i-a durut nici măcar la cinci metri în fața puțulicii că 30% dintre copiii țiganilor nu termină nici școala gimnazială, iar peste 90% nu finalizează liceul. Cât despre faptul că majoritatea adulților din această etnie nu sunt calificați pentru nicio profesie nu i-a deranjat prea tare întrucât, în viziunea lor de lideri supremi, ei se pot califica foarte bine la locul de muncă, prin mijloacele de transport în comun sau prin alte locuri supraaglomerate. Băieții ăștia cu gulere albe, dar cu mult jeg în suflet, n-au înțeles că îndeletnicirea asta tradițională, ciordeala, e o ocupație din ce în ce mai periculoasă. Totuși, trebuie remarcată performanța distinșilor de(r)putați de a fura de la țigani. Asta e chiar culmea hoției!* Cât despre culmea curățeniei, a stabilit-o tot Mădălin, care e învinuit că a spălat niște bani. Se pare că procesul tehnologic, foarte plăcut de altfel, nu i-a reușit până la capăt că n-a ieșit mai alb, mai curat. * Cred că acum nu vă mai întrebați de ce în anul 2016, țiganii încă își mărită fetițele la 9 ani cu niște haidamaci trecuți prin ciur și prin dârmon, care bat înspre 12-13 ani. Țiganii sunt ținuți în întuneric și promiscuitate de mai marii lor pentru care ciordeala este singurul mod de viață unanim acceptat.* Moromete a împlinit 83 de ani. Pardon, Victor Rebengiuc a împlinit 38 de ani. Sau invers, cine mai știe. Oricum, Moromete l-a jucat magistral pe Victor Rebengiuc. La mulți ani, maestre!* Culmea întoarcerii la origini: Rapidul a fost în cantonament în India!* Cum trece vremea! S-au împlinit 100 de ani de când Albert Einstein a revoluționat știința cu teoria relativității. Ce relativ e timpul!*
 Pe ecranele tembelizoarelor apare frecvent mortul-viu-din lada-goală-de-sub-scara-fără-trepte, care răspunde la rușinosul nume de Băsescu. La fel de tupeist, mincinos și nerușinat, cancerul politicii românești dă lecții prostimii din platou pe orice temă, amestecând zvonuri de tipul Radio-Șanț cu secrete de stat la care a avut acces, într-un soi de dispreț absolut față de oamenii inteligenți. Ceea ce uită să spună tartorul este cum a batjocorit Națiunea Română cât s-a aflat la butoanele puterii, cum și-a luat casa din Mihăileanu, cum a devenit, prin interpuși, mare proprietar de pământ, cum a tăiat salariile și pensiile (aici, dilimanul, a fost oprit de Curtea Constituțională) cu 25% ca să aibă apropiații lui din PDL de unde fura prin retrocedări fictive, cum se juca de-a cucul și pupăza prin Palatul Cotroceni cu tot felul de petarde planturoase...Cât despre flotă, marele navigator pe mările și oceanele de whisky ale lumii, nu vrea să ne spună nimic. El găvărește numai de succesurile sale imaginare, cu supărarea consumatorului că acum, după ora închiderii, nu-l mai ascultă nici măcar chelnerii pe care i-a plantat ca șefi de sală pe la cele mai importante servicii mai mult sau mai puțin secretoase. Aparițiile frecvente ale lui Băsescu fac parte dintr-un scenariu ultrasecret clocit de minți diabolice în studiourile de la Holywood, colț cu Ferentari, pentru un remake după ”Marea mahmureală”* În dosarul Microsoft capra a căzut pe alde Cocoș, Niro, Pinalti și Gabriel Sandu la care ar fi ajuns, într-un fel sau altul, vreo 20 de milioane de euro din cele 70 hașmanglite sub diferite forme (contractul însumează 201 milioane de euro). Iată o listă cu niște băieți din flori și de pripas, dar îndrăzneți cu ochii, care au avut, sau ar putea să aibă tangențe cu acest dosar: Adrian Năstase, Emil Boc, Călin Popescu Tăriceanu (în calitate de foști premieri), Sebastian Vlădescu, Mihai Tănăsescu, Dan Nica, Gheorghe Gherghina, Mihai Voicu, Șerban Mihăilescu, Radu Stroe, Ioan Bolojan, Vasile Blaga, Roberta Anastase, Cezar Preda, Radu Berceanu, Vlad Moisescu, Dorin Marian, Daniel Funeriu, Ecaterina Andronescu, Karoly Borbely, Eugen Teodorovici...Numai lume bună, numai gulere albe...* Deși toți conducătorii postrevoluționari ai României au stat capră la cine a vrut și la cine n-a vrut, nici în 2016 românii nu pupă nici spațiul Schengen și nici Visa Waiver (pentru SUA). Fir-ați ai dracu cu melcii voștri. Pardon; cu licuricii voștri...

CONTELE DE MONTE-CRISTO
12 februarie 2016