În sobă arde focul cu spaima de înfrângeri,
i-atâta iarnă afară că l-ar putea strivi,
cad fulgii de zăpadă din ochii mari de îngeri
și noi nu ne mai suntem să ne putem iubi
Și totuși ne va ninge cu toată disperarea
în două lumi opuse cu îndepărtări de nea,
înzăpezi-va gândul, va troieni cărarea
și ninge, ninge-n suflet, cu tine, draga mea
Fereastra-i îngropată de veacuri în zăpadă,
abia de se zărește lumina lumii-n vis,
când s-or întoarce cerbii plecați în Intifadă
voi coborî pe-o scară din ochiu-întredeschis
Și m-oi amesteca cu visurile noastre
din era glaciară prin care-am rătăcit,
să zboare înlăuntru doar păsările albastre,
să ningă ca-n povestea din timpul fericit
Mai pune-un lemn în sobă să-l auzim cum strigă,
de sub zăpezi alpine vom scrie o scrisoare
lui Dumnezeu să-i spunem că poate să ne ningă
ca-n viețile trecute și-n viața viitoare...
28 ianuarie 2024
