ÎN MINE LOCUIEȘTE UN COPIL

 În mine locuiește un copil

ce-ar vrea să iasă la lumină,

ar vrea să rupă gratiile vieții

în care-i încuiat fără vreo vină

Ajută-mă, Doamne, să ies, 

să alerg pe dealuri, prin soare,

ca un fluture, ca un vis,

să răsar din pământ ca o floare

Să mă joc, să râd și să cânt,

să fiu liber ca pasărea-n zbor;

fă, Doamne, minunea aceasta

că mă topesc de dor

Nu-ți cer averi, nu-ți cer măriri,

nu vreau să fiu legat de nemurire cu-n fitil,

nu-ți cer nici tinerețe fără bătrânețe,

atât îți cer: mai fă-mă, o zi, copil!

Și-n ziua aceea pe aici să fie

toți cei ce-au fost când inima-mi râdea,

și ziua aceea nu mi-o da doar mie

că n-ar mai fi copilăria mea...

31 decembrie 2021

TOT CE AM FOST

 Am fost paharul din care ai băut cea mai curată apă,

Am fost izvorul prin care alergai desculță,

Am fost îngerul pe care nu l-ai văzut

când miracole inexplicabile ți s-au întâmplat,

Am fost cântecul pe care l-au cântat privighetorile

ori de câte ori te-ai rătăcit prin frunzișuri,

Am fost lumina ce-ți mângâia sufletul

în cele mai umbroase ascunzișuri

Am fost raza de soare ce ți-a trecut prin inimă săgetând-o,

Am fost ninsoarea prin care te-ai jucat de-a viața,

Am fost o dulce durere, risipitor de tandrețe, de mirări nesfârșite,

Am fost un fluture îngenuncheat de o floare:

Atât de multe am fost, în atât de multe oglinzi m-am uitat,

că tot ce am fost acum doare....

30-31 decembrie 2021

ÎMBRĂȚIȘAREA NEANTULUI

Golul nu se va umple niciodată,

Vor căra apă cu găleata fluturii 

Zburați dintr-un ochi nemărginit de fată

Și vor plesni de sete mugurii

Cicatricile au crescut odată cu mine,

Uneori s-au înălțat până la cer, din ruine

Alteori s-au târât pe pământ;

O, de câte ori am fost lacrimă-n vânt!

Voi merge până la capătul lumii, 

Capătul lumii mă așteaptă:

Mai departe zbaterea lunii,

Neantul,

Și noi coborând unul din altul....

30 decembrie 2021

CÂND ÎNGERII SE ASCUND ÎN INFINIT

Pierind iluștrii sărăcește-o țară,

destinul se îndreaptă spre zenit,

când îngerii se-ascund în infinit

zadarnic ne e dor de primăvară

Cât au trăit, au dăruit lumină

înseninând acest pământ,

acum sunt candele în vânt

și veșnicia-i parcă mai puțină

Degeaba în pomelnice-or să-i plângă,

copacii ce-or migra din rădăcini

că printre atâtea umbre și lumini

numai tăcerea va îndrăzni să ningă

Că au iubit mai mult decât pot duce

tot cerul ce pe umeri l-au ținut,

și au plătit iubirii lor tribut,

zbătându-se lângă Iisus, pe cruce

Întreaga existență pare-un număr

predestinat copitelor de cai,

în fluturii ce se întorc din rai

sunt îngerii care ne plâng pe umăr

Nu i-au iubit vrăjmașii înălțării omenești,

cât au trăit le-au căutat defecte,

în lumea lașităților perfecte

s-au stins iluștrii stirpei românești

Tot mai săraci, încorsetați în spaime,

abia târând cu noi ziua de  mâine,

ne latră luna dintr-un colț de pâine

și trecem printre umbre fără haine

Și acceptăm ca-n fiecare zi 

să piară oameni sfâșiați de lei,

ne credem pe-astă lume dumnezei,

mult prea săraci ca să putem iubi....

30 decembrie 2021

ȘI TOTUȘI OMENIREA SE GRĂBEȘTE

Nu e timp pentru murit

Și totuși ne grăbim așa de tare!

Și viața noastră-i bățul de chibrit,

Ce abia aprinde câte-o lumânare

Nu pot să înțeleg nicicum

Ce se întâmplă-n jurul meu,

Întind spre soare mâinile de fum

Să le prefacă-n aripi Dumnezeu

Prăpăstiile-s marile atracții

În care răstigniții-și caută un rost,

În pas de defilare trec atlanții

Dar nimeni nu-i așteaptă-n avanpost

Și totuși omenire se grăbește

Să sară înapoi în univers,

Și de atâtea salturi fără plasă

Planeta se va învârti invers...

29 decembrie 2021

LA MOARTEA LUI VICTOR SOCACIU

În țara cotropită de amar

curg veștile de-a dreptul funerare,

Socaciu a plecat din avatar 

în căutarea măștii mortuare

Tresar din urmă cântece și drame,

copii uitați în cerul vieții lor,

chitara, cea mai tandră dintre arme,

va plânge încuiată sub zăvor

În ceasul iubirii se tânguie ora

îmbrățișării îngerilor sinceri,

și, singur împotriva tuturora,

ca un orfan, până la capăt, sângeri

Doar niște palizi oameni de zăpadă

visând să meargă la un ceai,

vor mai ieși din amintiri să vadă

cât poți de mult în inimă să stai

S-a dus soldatul muzicii fecunde

să-i cânte Patriei refrenul trist, 

ceru-și aprinde stelele plăpânde

ca să-și primească marele artist... 

29 decembrie 2021

MAGIA VREMII DE ODINIOARĂ

 

Cât de frumoasă ești în amintire,

de tine se îndrăgostise Dumnezeu,

un curcubeu erai, o nălucire,

lumina sufletului meu

Magia vremii de odinioară

coboară-n sânge când afară ninge,

pe unde-o fi ascunsă acea scară

ce se-ntindea spre luna ca o minge?

Toți îngerii s-au înhămat la iarnă

și trec prin veacuri în trăsuri de nea,

cu glonțul nins pe țeava de la armă

se va-mpușca-n final iubirea mea

Și o să ningă până la sfârșit,

să nu rămână-n urmă nicio pată,

ca-n viața-n care ne-am iubit,

un stins ecou și un surâs de fată...

27 decembrie 2021

A NINS...

A nins cu rochii albe de mireasă,

vrăbiile ciripesc mirate pe casă

Fumuri puține pe hornuri se înalță,

sufletul cu lumina zăpezii se încalță

Sănii cu îngeri peste noi au trecut,

vântul de miazănoapte a tăcut

Lumea dintr-odată nu mai pare obtuză

și-n brațe mă strânge o lună confuză

Orizontul mi se-ncuie-n privire,

din cer coboară o dulce iubire

Muntele-și cheamă toți brazii acasă,

și ninge încontinuu cu stele pe casă....

27 decembrie 2021

UNEORI, ZBURĂM...

Dacă vrei să zbori trebuie 

să fii pasăre,

numai așa poți simți gustul libertății

Nimeni n-ar trebui să zboare fără aripi

De acolo, de sus,

poți vedea frumusețea lumii

create de Dumnezeu

Și cât de minunată este acea lume!

Nouă nu ne-a dăruit aripi

fiindcă nu suntem păsări,

deși înlăuntrul nostru locuiește un cer

pe care zburăm din când în când

fără teama de margini

Uneori, zburăm până la soare și înapoi,

alteori, aripile de ceară ne risipesc 

în văzduh...

24 decembrie 2021

LA NOAPTE VINE MOȘ CRĂCIUN

 La noapte vine Moș Crăciun

înfășurat în haina lui solară,

am să-l aștept în cântec de chitară

și n-am să-i spun cât este de bătrân

Desigur c-am să ies afară

toți câinii să mi-i leg la Carul Mare,

și am să-i dau lui Moș Crăciun o floare

să-i fie-n suflet primăvară

Că are mult de colindat sub lună,

sunt mulți copii cu lacrima-n batistă,

și-n viața lor atât de tristă

doar Moș Crăciun le spune-o vorbă bună

Să meargă să le ducă mângâiere

și să asculte-n șoaptă poezii,

și dacă cei mai mici vor adormi,

fără să-și ia la revedere,

pe pernă să le lase o scrisoare,

scrisă din vreme, cu blândețe

în care să le dea ceva povețe,

să fie fericiți în viața viitoare

La noapte vine Moș Crăciun

înfășurat în haina lui solară,

am să-l aștept cu o cafea amară

și-am să-l întreb de ce-i așa de bun...

24 decembrie 2021

FRIG

 În viața mea se face tot mai frig,

Munții Carpați s-au așezat pe glezne,

nici îngerii de veghe nu-i mai strig,

prin suflet Dumnezeu adună lemne

Nu mai schiază niciun dromader,

deșertul se întinde până-n pleoape,

nu-i nicio scară întinsă către cer

și niciun glonț din mine n-o să scape

Tristețea se întinde ca un drog,

singurătățile se-ncuie-n urme, 

a dezertat și îngerul olog,

nu-i nimeni așteptarea să mi-o scurme

În viața mea se face tot mai frig,

Munții Carpați s-au așezat pe glezne,

nici îngerii de veghe nu-i mai strig,

prin suflet Dumnezeu adună lemne...

23 decembrie 2021

NIMENI NU S-A-NTORS ÎNTREG DIN SOARE

 Dintre toate aceste drame colosale

ce și-au făcut în pieptul meu mormânt,

drama trenurilor personale

coborând din munții inimii la vale,

este întâia dramă pe pământ

Pe peron nu-i nimeni cu o floare,

a plecat și cine aștepta,

nimeni nu s-a-ntors întreg din soare

despărțirea de albastru doare

și-ai să mergi desculț prin viața ta

Demonii în îngeri travestiți

nopțile le-au impregnat cu jar, 

ca în zori de zi să risipiți 

teoria de-a fi fericiți 

și să beți cucuta din pahar

Doar ipocrizii și nedreptăți frontale

ți-au marcat amar biografia

și toate deznădejdile mortale

prin timpul tău și-au făcut cale

să nu întâlnești vreodată bucuria

Și dintre toate întâmplările postume

din care personajele lipsesc,

va înflori un nufăr strâns în hume

și va pieri cum piere această lume  

răpusă de acei ce-o osândesc...

23 decembrie 2021

O FLOARE A-NFLORIT FĂRĂ SĂ ȘTIE

M-am îngropat cu totu-n poezie

să fug de demonii interiori,

acolo au cântat privighetori

și-o floare a-nflorit fără să știe

Când ușa am deschis-o către noapte

treceau cocorii înspre infinit,

duceau cu ei tot ce-am iubit

și iarna mirosea a mere coapte

Icoanele pe care le-am pictat

să-mi fie pavăză și semn de carte,

s-au dovedit a fi icoane moarte

și-n moartea lor și moartea mi-am cântat

La capătul secundei nu e nimeni,

tot singur dau raportul la drapel,

această viață n-are și rapel

și nu contează dacă-i joi sau vineri

Și trebuie să-i punem punct cumva

acestei dezertări în poezie,

și floarea ce-a-nflorit fără să știe

va rătăci în visul altcuiva...

23 decembrie 2021

TRENUL PERSONAL

Îmi trec prin suflet trenuri personale

venind de undeva din absolut

pe unde toate bolile mortale

fardează timpul dintr-un vas de lut

Iubind de la-nceput pân la sfârșit

tot ce a fost pe lume mai frumos,

în cale dulci domnițe mi-au ieșit,

dar s-au ascuns în timpul nemilos

Și-am fost și luntre în derivă,

și fluture, și patimă, și zbor,

și-am tot căzut în recidivă,

și-am râs, și-am plâns, și m-am topit de dor

Zugrav de-albastru și subțire

pictam pe trupul gol biserici,

și le semnam cu lacrimi de iubire

de-și făceau cruce îngerii himerici

Și mă-nchinam acestor zvonuri arse

ce le-aduceau cocorii mei din cer,

și-am tot pictat icoane false

și-o sanie mă tot trăgea prin ger

Vechi clopote băteau tăceri pe cord,

la capătul luminii-i suferința,

ghețarii s-au întors la Polul Nord

și-abia mai pâlpâie-n apus ființa

De boala căutării fără preget

a jumătății părții din lumină,

s-au năruit inelele pe deget

și-au plâns toți vinovații fără vină

De aceea trec prin gările vopsite

cu ocrul întristatelor povești,

doar trenuri cu vagoanele ticsite

de zbateri și de patimi omenești

Și-n locul trenurilor personale,

marfare ruginite rătăcesc prin sânge,

căci dintre toate bolile mortale

iubirea-i boala ce te poate frânge

Zadarnic cauți un acar în gară,

tot singur vei sări între linii,

și dacă n-ai în suflet o chitară

te vor lătra până la capăt câinii

Un mac va înflori pe macadam

și va porni spre cerul gri pe jos,

la trenul personal trag cai de ham

ducând cu ei tot ce a fost frumos...

23 decembrie 2021

ÎNTÂLNIREA DIN VIS

 Nu ne-am mai întâlnit demult,

visele erau la fel de dureroase,

nu mi-au mai trecut demult prin păr

mâinile tale melodioase

În golul din jur nicio urmă de înger,

toate diminețile erau la fel de gri,

mă duceam înainte, spre capătul lumii,

călătorind printre oamenii cenușii

Orele strângeau timpul într-un clește de ger,

amurgul împrăștia tristețea pe chip,

printre țesăturile timpului de fier

curgea nisip

Dar noi nu ne mai întâlneam,

visele erau la fel de dureroase,

norii cotropeau sufletul

cu ploi nemiloase

Noaptea trecută, la o petrecere-n cer,

genul de petreceri la care de obicei nu mă duc,

te-am văzut și erai la fel de frumoasă,

eu eram la fel de năuc

Nu știam ce se întâmplă cu mine,

nu știam ce să fac, eram surprins,

te-ai apropiat și-am redevenit

vreascuri pe rugul aprins

Mă întrebam ce-o să zică lumea cealaltă,

dar m-am topit în nesfârșita îmbrățișare,

până la cer de înaltă,

până la soare

”Trebuie să plec, ” ai șoptit surâzând,

”...s-a făcut târziu așa de curând!”

Și-n dimineața aceea neasemuit de frumoasă, 

din munții inimii se întorcea ecoul: 

”Vrei să mă duci acasă?”

18 decembrie 2021

TREBUIA SĂ ȘTII...

Înainte să-mi sfâșii sufletul 

trebuia să știi că nu sunt ca ceilalți,

sunt un călător pe mări înfricoșătoare,

mări sfâșiate de-atlanți

Nu-mi plac jocurile pe care nu le cunosc,

absolutul se ascunde într-o îmbrățișare,

trebuia să știi toate astea 

înainte să ieși desculță din mare

Nu trebuia să rostești cuvintele magice,

nu trebuia să alergi desculță prin vis,

nu trebuia să iubești dacă nu erai pregătită

să străbați toate prăpăstiile din paradis

În frig, în flăcări, în valuri teribile,

în lumea cuprinsă de zbateri amare,

nu eram decât un înger căzut

colorând existența cu lacrimi din soare

De jur-împrejur neantul asaltând inima

coborâtă pe schele printre atlanți;

înainte de a te prăbuși în brațele mele

trebuia să știi că nu sunt ca ceilalți...

15 decembrie 2021

AM UITAT CINE SUNT

Ca un vultur rănit, ca o candelă-n vânt, 

ca un copil încuiat într-o cameră goală,

am uitat cine am fost, am uitat cine sunt,

îngerul rareori se trezește din boală

Numai dor sufletul, numai răni trupul meu,

dinainte pierdut, din alt timp rătăcind,

m-am oprit surâzând, din înalturi căzând

și-am strigat, și am plâns, renegat curcubeu!

Și a fost și prea mult, și a fost și puțin,

și a fost tot ce-am vrut să înalț, să cobor,

și-am iubit infinit, cât de mult am iubit!

o, secundele acelea cum dor!

Și ce-a fost, ce n-a fost, ce-ar putea să mai fie

m-a ținut pe pământ în brațe de înger,

se aud pași pierduți răsunând prin pustie

și prin cioburi de suflet ca o lacrimă sânger

De-aș putea să înșir din războiul ce-am dus

doar o parte uitată dinadins în istorii,

ați vedea cum se stinge un cocor în apus

și cum plânge căzând în adânc țărmul mării...

15 decembrie 2021

NINGE ÎNTRE NOI CU VECHI AMĂNUNTE

Va veni iarna, va veni mai curând,

prin suflet trec trenuri spre munte,

stau brazii de veghe luminii pe rând,

va ninge între noi cu vechi amănunte

Se poate la noapte din iarna polară

să cadă o stea singulară pe-asfalt,

îngropat în zăpezi curgând din chitară

voi ninge din mine cu flori de bazalt

Toți munții-mi vor pune prăpăstii în cale

să nu mai revin spre sacre obârșii,

va ninge din mine cu dor și petale

și-n brațe m-or strânge doar urșii

Dar n-am să-ți mai dau, iubito, detalii,

sunt iarnă și ning și pe buni și pe răi,

se-ncuie în cosmos acele vitralii

smulse din adâncul ochilor tăi

Va veni iarna, va veni mai curând,

prin suflet trec cerbii spre munte,

stau îngeri de veghe luminii din gând

și ninge între noi cu vechi amănunte...

14 decembrie 2021

ÎNGERI ÎN LACRIMI

 Un înger mi s-a arătat în vis

și-am plâns prin ochiu-întredeschis

Și lacrima curgea, curgea

ca dintr-un ochi de turturea

De-ar fi plouat m-aș fi trezit

prin ploaia rece-aș fi fugit

și aș fi plâns cât aș fi vrut

și nimeni nu ar fi știut

Dar îngerul la piept m-a strâns

și nu ne-am mai putut opri din plâns....

11 decembrie 2021

TE-AȘ FI FURAT ȘI TE-AȘ FI DUS ÎN MUNȚI

 Te-aș fi furat și te-aș fi dus în munți

de noi să nu mai știe nimeni niciodată,

ne-am fi-nvelit în fulgi de ciocolată

să fie cea mai dulce dintre nunți

Și ne-ar fi nins toți fluturii din lume

ne-am fi îngropat în munți de flori,

când trec corăbii de cocori prin nori

ne-am fi ascuns în cojile de-alune

Și nimeni n-ar avea vreun drept

să ne întindă cupe de cucută,

vom evada, când vom voi, pe-o plută

și ne-om fixa alternativ în piept

tot ce am fost și ce am vrut a fi

în viața pământeană clandestină;

noi, condamnații veșnic fără vină,

ce-am dezertat ca să putem iubi

La ceasul ultim s-ar putea s-asculți

povestea ce pe suflet am rescris-o,

și dacă n-ai fi compromis-o

te-aș fi furat și te-aș fi dus în munți....

11 decembrie 2021

TIMPUL CA UN ȘARPE DE APĂ CURGEA

Nu văzusem nimic, nu auzisem nimic,

inima pierdută se zbătea în maree,

o taină nepătrunsă sugruma copacii

și ei plângeau, plângeau săracii,

plângeau cu ochii tăi de lut, femeie

Cuvântul înghețase de viscole surprins,

în noaptea disperării bătea absent un clopot, 

armatele de îngeri pornite dinadins,

pierind pe-altarul morții destinul și-au învins

și-n urma suferinței abia se-aude un șopot

Războiul se sfârșise, plopii arși legănau

soarele amiezii covârșitor,

cunoșteau adevărul dar totuși cerșeau

puntea îngustă pe care treceau

dinspre trecut spre un alt viitor

Liniștea curgea în rădvane pe ape,

la marginea lumii luna cânta dureros,

părea atât de aproape, atât de aproape,

că sufletu-începuse să dezgroape

tot ce-ngropase omul frumos

Timpul a sărit pe fereastră

împrăștiindu-se-n milioane de cioburi tăioase,

și-n lumina dimineții albastră

blestemata dragoste-a noastră

striga răstignită în oase 

Mătrăguna s-a scurs prin nisipul fierbinte,

desculț pe-acolo cu tine-am trecut,

clopotul nopții suna înainte

și partea din mine ascunsă-n cuvinte

s-a trezit sugrumată într-un tragic sărut

Tocmai atunci amurgul trecea

într-o sanie trasă de lotuși,

timpul ca un șarpe de apă curgea,

și-am zărit cum te duci, draga mea,

și-am strigat: ”Mai rămâi în inimă, totuși!”

Soarele de ametist nu pierise 

sub poarta de fier zăvorâtă,

numai umbra lui risipise

iarba firavă ce abia răsărise

prin ploaia de toamnă urâtă

Țineam pe umeri stelele ninse,

sufletul cu picioarele îl striveam,

privirile, două arcuri întinse

săgetau orizonturi aprinse

și odată cu ele muream

Și ce mult te-am iubit, cât de mult!

zăpezi de foc mi se topeau în pleoape,

inima-arcă, în aprig tumult,

uita că sunt candelă risipindu-se-n vânt

și-n inima ta voia să mă-ngroape

Dar n-o să ne mai fim călători, 

zadarnic infinitul adulmec,  

prin fum trec ultimii cocori 

spre alte lumi cu muritori   

și eu din cerul tău alunec

 Și nici culori noi n-o să ne mai fim,

 albastrul de atunci s-a risipit prin sânge,

 învățând să murim, am uitat să trăim;

în amurg ți-am șoptit: ”încă-i timp să iubim!”

Nicio umbră în jur, doar ecoul ce plânge...

6/10 decembrie 2021

NOI, NU!

Norii se duc înainte, vezi tu,

Căutând fericirea de-a fi păsări în zbor

Și când soarele-i arde și când rănile-i dor

Ei continuă căutarea... Noi, nu!

Latră stelele-n cer de atâta întuneric,

Nu le auzi fascinată de spaima cea dulce,

Îngerul meu va-ncerca să se culce 

Într-un ochi de zăpadă himeric

Nu plânge c-ai pierdut, ce-ai pierdut,

Luna va răsări încontinuu pe munte,

Nu-mi mai dai, nu-ți mai dau amănunte,

În turnul de veghe universu-a tăcut

Numai noaptea când trec peste inimă șerpii

Mi-amintesc cum treceai fierbinte și tu,

Abia mai răsare din noi firul ierbii,

Și cântă și norii, și cântă cocorii...Noi, nu!

5 decembrie 2021

MOȘ NICOLAE

Moș Nicolae-n mantie divină,

mai blând decâ oricare dintre sfinți,

călătorește pe o rază de lumină

spre casele copiilor cuminți

Cei mici îl tot pândesc după perdele

ca să-l surprindă când, în cizmulițe,

le va lăsa un snop de acadele

topite în dulceață de zeițe

De-or adormi cu ușile deschise,

Moș Nicolae va păși ușor

să nu trezească îngerii din vise

și să nu-i pună inimii zăvor...

Nu va lăsa nuiele celor mici,

chiar dacă și-au fardat biografia,

el nu aplică reguli de aici;

Moș Nicolae împarte bucuria...

5 decembrie 2021

NU SUNT DECÂT UN MUNTE PESTE CARE NINGE

 Nu sunt decât un munte peste care ninge

cu fluturi albi, cu flăcări roșii,

l-aud pe Dumnezeu cum plânge

și-n tâmple mi se zbat strămoșii

În sânge-mi cresc păduri de pini

prin care înserările se plimbă,

toți cerbii munților sublimi

adolescența mi-o colindă

Mai urlă câte-un lup în creier

de dor adânc de căprioare,

retina găzduiește-un greier

infrigurat de inrobiri stelare

Țesuturile s-au umplut de iarbă

strivită de căderile din sânge,

uitat la Dumnezeu în barbă

nu sunt decât un înger care plânge...

2 decembrie 2021