ȘI TOTUȘI OCHII TĂI SUNT TRIȘTI

 Călătorești prin suflet, deci exiști,

nu-i niciun țărm de mare fără tine,

te înalți peste cetățile-n ruine,

și totuși ochii tăi sunt triști

Citesc în ei dureri nemaivăzute

ascunse pe sub ninsa carapace,

când timpul între noi se va desface

vom coborî din nou pe aceleași rute

pe care-am mai trecut cândva,

legați de suflet cu un lanț de argint,

mă uit în ochii-ți triști, că ei nu mint,

încă ți-e dor de mine, draga mea

Dar ți-este teamă să mai riști, 

din rouă să te înalți, floare albastră,

să spargi în ziduri o fereastră,

iubita mea cu ochii triști...

26 septembrie 2020

LAMA DE CUȚIT

 Pe lume prea devreme singur am așteptat  s-apari și tu

În viața asta suspendată dramatic între da și nu

Am pus în suflet la păstrare, din colțul meu uitat de cer,

Cea mai frumoasă ninsă floare crescută-n rouă, la rever

Și am știut că o să fie asemenea oglinzii tale,

Când vei privi-o vei fugi  să-ți fac din timpul meu petale,

Să-ți spun că ai putea să-mi fii perechea rătăcită-n timp,

Că pentru mine nu există altă zeiță în Olimp

M-ai ascultat ca o himeră strivită în surâsul prim,

Și ne-am iubit definitiv, și-am învățat să nemurim;

Tandrețe, patimă, magie, vechi împletiri de îngeri triști,

Nu mai știam de-mi ești aievea sau dacă-n vise îmi exiști

Tot orizontul s-a-ngustat, albastrul s-a prelins din tine,

Și locuiai, mult prea iubito, cu toți luceferii în mine...

Da-n timp ce privegheam cocorii pierzându-se în asfințit

n-am observat c-aveai în mână ascuns-o lamă de cuțit...

20 septembrie 2020

 

N-AM ACCEPTAT COMPLICITĂȚILE

 Nu mi-au plăcut jumătățile de măsură,

n-am acceptat complicitățile,

n-au contat planurile secrete,

dorințele ascunse,

a fost întotdeauna cum am vrut eu:

magie, tristețe, tăceri vinovate,

cărări nesfârșite de fum... 

Nu te-am ignorat, 

dar n-am vrut să mă mint,

n-am acceptat complicitățile,

iubirea pe jumătate, promisiunile false

Nu, aceea nu a fost iubire...

Am căutat pătimaș drumul spre inima ta,

dar nu l-am găsit

M-am izbit de iluzii până când

n-a mai rămas din mine nimic

Umbra s-a risipit, 

ecoul s-a ascuns printre fluturi de piatră, 

numai amintirea mai cerșește

dintre zdrențele sufletului

Magia, tristețea, cărările de fum

mă caută disperate,

dar mie nu mi-au plăcut niciodată 

complicitățile,

iubirea dusă până la jumătate;

iluziile pierdute încă locuiesc 

în surâsul amar...

Nu mai e mult până la capătul lumii,

de despărțire ne-am sărutat deja 

la jumătatea drumului

dintre viață și moarte

Mai departe, doar candele-n vânt...

18 septembrie 2020

 

TOT AȘTEPTÂND SĂ ȚI SE FACĂ DOR

 Așteptând să cobori din mirări

inima s-a prefăcut în scrum,

pe vechile cărări de fum

emigrează cocori

Sufletul s-a scurs 

ca o ploaie de toamnă-n ruine,

golul din jur se hrănește

 cu poftă bolnavă din mine

Pe rugul timpului nemilos

ard veștile din viitor,

pe-acolo s-a pierdut omul frumos

tot așteptând să ți se facă dor...

12-13 septembrie 2020

CÂND VIITORUL VA DORMI PE SCUT

 Încerc să înțeleg ce sunt,

ce caut pe acest pământ,

dar nu găsesc oricât aș căuta,

s-a spart de infinit oglinda mea

Corabia a putrezit pe țărm,

în mine visurile adorm,

nu mă mai prinde noaptea-n plasa ei,

se-ntorc în cosmos florile de tei

Las omenirii părțile de lut,

pe care nu le-am modelat printre tristeți,

când viitorul va dormi pe scut

vor prinde viață caii pe pereți

Din zbateri n-o rămâne nicio urmă,

zadarnic nesfârșirea-n suflet scurmă,

încep să înțeleg ce-am fost și sunt:

o umbră rătăcită pe pământ...

4 septembrie 2020

ODISEE

 Ploaie de sfârșit de eră,

Noe și-a-nțesat corabia cu zei,

vom porni și noi după himeră

să privim adânc în ochii ei

Vom călători pe mări învolburate,

adăpost ne-om fi întâmplător,

și-om privi spre țărmuri îngropate

unde toate gândurile dor

Poate vom ajunge pe un vârf de munte

legănați de soarele pieziș,

înveliți în cuta de pe frunte

vom purta stigmatul de proscriși

Când se va retrage apa în tranșee,

vom pleca din nou pe-acest pământ

în cea mai terestră odisee

scrisă de dincolo de mormânt

Următoarea ploaie o să stingă

pâlpâirile dinspre trecut,

poate pân la urmă o să ningă

cu ecouri dintr-un timp pierdut

Dintr-un os de fluture albastru

voi ciopli un testament succint,

plouă din dezastru în dezastru,

plouă cu himere-n labirint...

4 septembrie 2020

CÂND FRUNZELE PLEACĂ

 Mai există vreo șansă ascunsă în minte,

mai am dreptul să-ți spun cât de mult te iubesc? 

cocorii se zbat sugrumați de veșminte

când frunzele pleacă și nopțile cresc

Mai putem să ne spunem în oglinda de ieri

că uite ce toamnă se ascunde-n perdea!

de atâtea plecări și tăceri

doar vântul mai bate-n iluzia mea

Și uite cum gândul alungă-nserarea!

pe cer se aprind licurici,

coboară în suflet toți norii și marea

și plouă, și-s singur aici...

Copacii jelesc întâmplări din destin,

pe țărmuri pustii ruginesc pianine,

de mă lași, iubito, să te uit puțin,

voi călători numai către tine...

3 septembrie 2020