luni, 30 martie 2015

REPUBLICA DE LA PLOIEȘTI

           România e departe de Feroe doar pe hartă.Fotbalistic e tot pe acolo, prin apele tulburi ale nordului , pe unde bântuie pescarii lor și cocalarii noștri. Ei aruncă undița să prindă peștișorul de aur, cum au făcut la Atena, noi ne rupem în figuri doar, doar s-or speria adversarii și s-or da la o parte din calea urmașilor lui Hadrian Mutu și Hadrian Copilul Minune.
        Dar n-a fost așa: oamenii civilizați, care practică o meserie cinstită, nu se feresc din calea unor bipezi îndoielnici cu pretenții nejustificate de fotbaliști. Purtătorii ilegali de tricouri, jambiere și portjartiere, știu de toate, mai puțin fotbal.Păi dacă te împiedici de niște băieți care  au tulit-o de lângă neveste sau de la servici ca să bată mingea o oră și jumătate la Ploiești, după care se grăbesc să se întoarcă la activitatea de bază, ca să nu fie penalizați, ce pretenții de calificare să mai ai?!
      Nu vă mai uitați la clasament că nu reflectă adevărata valoare a echipei naționale .Locul unu e conjunctural.Norocul nostru proverbial e că în pătrățica noastră nicio echipă nu joacă cine știe ce. Toți se târăsc ca niște râme pe sub pietre și, după țurca pe care o practică din lipsa unei ocupații mai cinstite, calificarea din această grupă ar trebui reportată .Lucru sesizat și de suporterii ploieșteni care, în compensație, le-au adresat diverse urări de mamă tricolorilor, adică acelor indivizi indolenți și impotenți ce se zbat bezmetic de-a lungul și de-a latul terenului uitând s-o mai bage și-n poartă.Sau nu mai pot s-o bage, măcinați de maxima hegeliană care găvărește că dacă ești prost , stai acasă, nu te duci la stadion să le strici seara de duminică și altora.
      Oare ce suporter ar putea fi mulțumit cu un gol într-un meci cu niște amatori care nici măcar nu reprezintă o țară ci niște insulițe populate cu foci, morse și, din când în când,câte-un urs polar bolnav de tângâtită ,din cauza consumului excesiv de înghețată! Că locuitori care să bată mingea la pereții arhipelagului sunt mai puțini decât aborigenii din Simileasca. Și, evident, mult mai blonzi. Și cu alte preocupări.   
    Păi să nu te superi pe acești carași de Dâmbovița care s-au zbătut în plasele feroezilor ca Daniela Crudu în brațele păroase și atotcuprinzătoare ale prostiei! Să nu-i dai pe mâna  DNA-ului pentru exercitarea fără drept a unei profesii și păcălirea fotbalului în formă continuată! Că dacă-i lăsam pe mâna ploieștenilor ,republicani din tată-n fiu, ieșea înc-o revoluție. Sau lovitură de stat, că la noi lucrurile sunt amestecate, niciodată nu știi care-i aia, care-i ailaltă.
           Guvernul Republicii de la Ploiești abia aștepta să preia puterea și să statueze prin lege că România are obligația de a câștiga toate meciurile cu cel puțin 3 la 0. În cazul în care acest lucru nu se întâmplă, generalul Anghel Iordănescu, demn urmaș al lui Al.Candiano-Popescu, ar trebui să demisioneze.
Asta numai în situația în care își mai amintește că este antrenorul echipei naționale.Ceea ce, ca să fim sinceri până la capăt, este foarte puțin probabil.
30 martie 2015
Editorial ARENA BUZOIANĂ

duminică, 22 martie 2015

O mostră de tenis

           Dacă soarta a fost nedreaptă cu tine și ajungi la spitalul din Buzău pe picioarele tale și cu toate prelungirile fizicului la locul lor și te întorci acasă cu unele bucăți lipsă la inventar, să nu te apuci să râzi ca prostu-n târg când vinde linguri ,că nu-i nimic de râs. Așa-i în curbura Carpaților, o altă dimensiune. Una redusă la maximum dacă nu ești atent cine îți umblă hai-hui prin pijamale. Și dacă doctorul e deprimat din cauza pariurilor sportive ,ai pus-o...În fața asistentelor plictisite de fața lui, cu o dexteritate de invidiat, îți va reteza coloana infinitului cât ai zice pește, de-ai să stai ca gânditorul de la Hamangia la masa tăcerii, filosofând pe tema incompatibilității dintre amorul fizic și consumul de alcool dublu rafinat.
        După o asemenea întâlnire de gradul trei, și ceva, singurul mulțumit cu adevărat este Guvernul că, de acum încolo ,în frigiderul de la palatul Victoria e o bucată de mușchi țigănesc mai puțin. Că acum și să vrea, cetățeanul amputat nu mai are prin ce să treacă întregul cabinet, aflat fie în libertate, la furat, fie în arest, la perfecționare.
      Din nefericire, aceasta nu e singura tăiere din aceste zile. Jana Novotna, o fostă jucătoare de penis (pardon, tenis, greșeală de editare) a vrut să-i taie avântul Simonei Halep, afirmând că nu-i wow ca bruneta de pe Potomac, Serena Wiliams, sau ca asurzitoarea Maria Sharapova mai vechea noastră cunoștință, care mi-a rămas datoare cu un scurt interviu.
      Adică, zice cehoaica, o fi ea bună, nimic de zis, dar cam atât, n-o să-și mai aducă aminte nimeni de ea, că jucătoare de calitate sunt multe, dar speciale sunt doar unele. 
     Ce-o fi în capul Janei de se leagă de simbolul național? Ia zi, blondo, cu ce te-a supărat fata noastră? Ți-a luat favoritele la ștangă și n-au fost mulțumite? Sau pur și simplu nu te-a mai băgat nimeni în seamă și-ai vrut să ne provoci? Ei, bine, uite că te băgăm și în seamă și undeva, cândva. Sper că ai văzut filmul, că-i de pe vremea matale. Și sincer să fiu, nu erai chiar de lepădat, semănai cu Elena Udrea, înainte de gala Bute, care cum te prinde cum te puncte puncte. Adică te bagă la țuhaus, la ce te gândeai, nebuno?
     Dar ca să înțelegi că nu ne-am supărat pe tine definitiv și irevocabil, așa cum s-a supărat DNA-ul pe clasa politică, te asigurăm că noi, românii, suntem WAW și-ți putem da și ție o mostră de tenis să ai de sărbătorile pascale. O găsești la secția de chirurgie a spitalului din Buzău, dacă, între timp,n-o fi halit-o vreun maidanez.
22 martie 2015 

luni, 16 martie 2015

HOȚII ȘI VARDIȘTII-NOUL SPORT NAȚIONAL

            Când eram mic, pentru că, în ciuda aparențelor, am fost și astfel, era jocul meu preferat. Prietenii mei, hoții, cădeau pe capete în capcanele întinse prin munții Buzăului, cam cum pică prefecții, primarii, președinții de consilii județene, deputații, senatorii, miniștrii, amantele cu pretenții prezidențiale și alte excrescențe ale tranziției de la comunism la capitalism, adică de la hoțism la superhoțism, în ghearele DNA. Pentru că vânătoarea după infractorii politici a devenit sportul național al românilor. Face audiență mare, spectacolul deșertăciunilor e urmărit de toate galeriile, indiferent de culoarea drapelului de luptă, ori de profunzimea scandărilor. Și, slavă Domnului Eminescu, românul s-a născut poet!
               Și cum ar putea să fie altfel când pe lângă limuzina cu airbeguri frontale căreia i-a făcut rodajul Ilie Stan, fotbaliatorul cu un ciocan nimicitor care zguduia adversarele aproape de vinclu, au intrat în cantonament prelungit și alte fețe palide, de import, cum ar fi holandezul zburător Van Ghelie, cel care croncănea democrația socialistă de cumetrie la IMORALITATEA TV ,prin Ferentari ori prin alte medii de viață dubioasă unde sportivul din el se simțea precum corbul simbolist  al lui Tradem pe câmpul de la abator.            
              Toată lumea nedusă la școală știe că jucătorul care este copertă de almanahe e un dur și nu-i văd bine pe ceilalți tovarăși din arest, ca alde Cocoș, pe care oricând Marean, cu vastele-i cunoștințe anatomice, i-ar putea face la rotula  de dinjos de genunchi, de n-or mai putea ăia s-alerge după retrocedări, returnări de TVA și alte mizilicuri financiare decât în mâini și cu limba atârnândă de doi coți pe bugetul de stat mafiot.
              Oricum, la țuhaus, acest Karl Marx al epocii postmoderne, cu mâinile mai lungi decât permite legea bunului simț, se va simți ca acasă, majoritatea alegătorilor săi fiind deja acolo, din motive de obișnuință. Încă din prima seară va fi pe toate ecranele televiziunilor cu circuit închis întrucât, pentru un mizilic de două milioane de euro, Dan Diaconescu Indirect îi va lua un interviu fluviu în care el va tăcea, iar iubitul Oanei ot Mizil, va mima orgasmul limbii române.
             Peste toate astea rămâne o dilemă existențială care nu va lăsa omenirea să doarmă următorii trei, patru, poate chiar și șapte ani: se vor mai întâlni hoțul și prostănacul ca să ducă în prelungiri partida aia socialistă, la care Van Ghelie a promis că vine cu micii iar Raj Kapoor din Dăbuleni cu vrăjeala? Încurcate-s căile Domnului procuror, mai ales când soarta ți-a fost hotărâtă de destin, ca să mai cităm o dată din Engels de Zăbrăuți.
              Cum-necum, primarul distractiv și hoțoman a luat caimacul audiențelor, pervertind gustul televizistico-aiuristic al românilor, care urmăresc înfrigurați, cu picioarele băgate adânc în ea de viață, telenovela  în care hoții și vardiștii nu se mai satură să se joace de-a justiția. E dreptul lor constituțional, și, în definitiv, au și dreptate: la Liga I ce naiba să vezi!  
16 martie 2015
Editorial ARENA BUZOIANĂ

sâmbătă, 14 martie 2015

Mama

Sunt cea mai cuminte fată
și pe mama o ascult
toată ziua-s după dânsa
c-o iubesc atât de mult
O ajut cât pot la treabă
și de stric câte ceva
nu mă ceartă niciodată
c-așa e măicuța mea
Ea mă crește, mă-ngrijește
și mă-nvață lucruri bune
mama mea-i cea mai frumoasă
dintre mamele din lume
18 februarie 1996 

Pentru mama

Dintre sute de cuvinte
numai unu-i mai fierbinte
și de-acesta eu țin seama
este mama
Dintre sute de minuni
din cuprinsul ăstei lumi
numai unu alungă teama
este mama
Toate florile câmpiei
și cântecul ciocârliei
le adun și țes năframa
pentru mama
18 februarie 1996

Scrisoare pentru Moș Crăciun

Moș Crăciun, Moș Crăciun,
eu abia aștept să vii,
când va ninge mult afară,
cu un sac de jucării
Să știi că am fost cuminte,
pe nimeni n-am supărat,
și la școală întotdeauna
foarte bine am învățat
Și acasă-s gospodină
și cât pot eu, treabă fac
sunt o fetiță voioasă
ca o floricea de mac
Moș Crăciun, Moș Crăciun,
moșule cu plete albe,
când la mine ai să vii
am să-ți cânt florile dalbe
Am să-ți spun și poezii,
și-am să-ți dau un ceai de tei,
ca să te-ncălzești puțin
până pleci la prichindei
Moș Crăciun, Moș Crăciun,
eu abia aștept să vii,
când va ninge mult afară,
cu un sac de jucării
16 decembrie 1991

N-a mai venit la mine Moș Crăciun

Nu cred că o să vină Moș Crăciun
că e bătrân și-are dureri de spate,
și-n anul ăsta nici n-am fost prea bun,
iar lui îi place în străinătate
Împarte acolo daruri fără număr,
împachetate în vernil aprins,
și ne privește noaptea peste umăr
și-n ochii de copil luna s-a stins
Și-așa cum prevedeam în prima strofă,
n-a mai venit la mine Moș Crăciun,
că nu aș fi croit din acea stofă
care absoarbe fumul de tutun
Și zice el, că el le știe toate,
legat cum e de stele cu-n fitil:
-Ce vrei tu, Adi, azi nu se mai poate,
că nu mai ești demult copil
O, biet bătrân, ros de prejudecăți,
păcatul tău cel mare e trufia!
Și astăzi ca și-n alte dăți
eu îmi păzesc de hoți copilăria
25 decembrie 2014

A murit un mielușel aseară

A murit un mielușel aseară
în prima licărire a vieții lui
de ce, Doamne, a trebuit să moară
el a dat căldură fiului
L-au ucis neîndestulați zăvozii
și l-au sfâșiat în colții lor,
sângele nevinovat al prăzii
m-a făcut să plâng, să vreau să mor
Mama lui se zbate acum și plânge,
strigă și îl cheamă fără rost,
ochii picură ninsori de sânge
pentru mielușelul care-a fost
Nimeni nu îi dă scrisoare
c-a murit. Și nu poate a crede...
Cât de tare ugerul o doare
se lovește-n gard și nu mai vede
Simte neaua înveșmântată-n sânge
și zăvozii înroșiți la bot,
se mai zbate, cheamă și se plânge
poate, Doamne, n-a murit de tot
Poate zbiară undeva pierdut
și-i e dor de ugerul prea plin:
mielușel nebotezat și crud
cheam-o tu pe mama și-am să vin!
Cheamă-mă, copilul meu, la tine!
ți-o fi foame, te-ai făcut covrig,
spune-mi unde ești că mama vine
ți-o fi sete sau îți este frig...
M-am rugat la ea să nu condamne
vrerea fiului în ieslea ei născut;
chiar de nu se poate, fii bun, Doamne,
zi-i că n-a murit, ci s-a pierdut
A pierit un mielușel aseară,
pradă fiarei îmbăiată-n sânge,
toată viața mea o să mă doară
mama aceea mută care plânge
23 februarie 1993

A murit Corbiță

Corbiţă era căţelul cuminte
ce se juca pe lângă foc
şi ne iubea fără cuvinte
dar astăzi nu mai e deloc
că l-au ucis dulăii cenuşii
ca să îi fure o iubită
şi nimeni nu mai poate şti
dacă-a avut o moarte fericită
aşa cum i-a fost viaţa de căţel
El zilnic se ducea la şcoală
ştia şi geografie , fel de fel ,
doar muzica i se părea nasoală
că mai răgea câte-un măgar
de se cutremura natura
a fost un căţeluş şucar
şi-n colb mi se dădea de-a dura
când mă-ntorceam de la oraş
se gudura să-i dau bomboane
avea privire de pungaş
cerşea fără să-i fie foame
Şi toţi copiii îl iubeau
şi-i ascultau vocea plăcută
şi-l alintau şi se-alergau
s-a stins o lume absolută
Şi când venea acasă fiica mea
îi povestea tot ce-a făcut
i se-aprindea în ochi o stea
şi-un fluture-i zbura din trup
Acum pe unde-o fi zburat
eu sunt convins că-n raiul sincer
Corbiţă dintre noi nu a plecat
ne va păzi fereastra ca un înger
Doar trupul s-a călătorit
că l-au pisat în colţi dulăii
Ce tristă-i lumea care l-a iubit
şi plâng de dorul lui chiar şi călăii
12 august 2014

Nouă puișori

Nouă puişori se jucau prin ploaie
mama i-a chemat la ea sub copaie
ei nu au venit ,construiau bărcuţe
le dădeau pe apă :cât sunt de drăguţe...
Dar pe urmă brusc s-a-nteţit furtuna
n-au mai văzut poarta şi-au fugit întruna
şuvoiu-i surprinse pân' mai sus de brâu
îi târî năvalnic , îi aruncă-n râu
Dau cu disperare mută din picioare
ciocuri scot din apă ,se zbat şi mai tare
Ce bine-ar fi fost de-ar fi ascultat ,
ar fi stat acasă pe un pat uscat...
Mama intră-n apă-i aruncă pe mal
însă patru pui s-au dus în aval
Îi strânge sub aripi pe ultimii cinci :
-Să nu mai plecaţi vreodată de-aici...
Soarele apare ,este cald şi bine
puişorii negri se joacă-n grădină
parcă-i strigă mama să vină înapoi ,
nu vor să audă puii cei vioi
Îi cheamă natura , razele îi ard ,
ies pe sub portiţă dincolo de gard,
pieptul de curaj deodată se umple :
patru dintre ei se jucau c-o vulpe
Ea le-a povestit c-are puişori
să meargă să-i vadă , s-or întoarce-n zori...
Au plecat doar patru , cu pasul grăbit ,
e frumos la vulpe că n-au mai venit
Şi nu înţeleg de ce-a lor mămică
le spusese zilnic să le fie frică...
A crezut-o numai puiul cel mai mic
care ,dând crezare ,n-a păţit nimic...
9 august 2014