vineri, 27 octombrie 2017

SĂPTĂMÂNA PE SCURT (94)

Crime colective * Un monument al naturii: Ivan Patzaichin * Palatul Somnambulilor * Eșecul social-democrației europene * Cine te-a făcut pe tine, Tudorițo, nene? * Legi contra plantelor orgasmice * Comici vestiți ai PSD-ului * Cine mârlește oaia * Dacă educație nu e, nimic nu e * Simona Ha-Ha-Halep * Cum ies curvele în evidență * Minunata domnie a lui Alexandru cel Prost de Bun

La doi ani de la aprinderea rugului satanic de la ”Colectiv”, exploatat în jocurile politice macabre, adevărul a fost prefăcut în scrum. Prin cenușă mai râcâie cu bățul doar părinții arși de dor. Jarul de pe vinovați a fost stins cu apă și spumă de pompierii politici. România a devenit țara fărădelegii și a crimelor ritualice. * Catalonia și-a declarat independența. Nasol moment. Mai ales că prima doamnă se numește Marcela Topor. Și ca și cum nu ar fi fost de ajuns că se trage dintr-o familie care folosește ascuțișul și pe cartea de identitate, mai este și din Vaslui! * ”Zuckenberg face curățenie pe Internet”, urlă onaniștii, sclemberiștii și activiștii. Trebuia s-o facă mai demult. Gunoiul virtual e până-n grindă. * "Luxul? Grea întrebare pentru unul ca mine, venit dintr-un mic sat pescăresc uitat de lume. La 17 ani, când am călătorit pentru prima dată cu trenul, până la București, mi se părea un lux să trăiești la bloc, într-un asemenea oraș, cu tramvaie, troleibuze și magazine cu lucruri fel de fel. Mai târziu, am realizat că luxul nu este despre A AVEA, ci despre A FI, a te bucura de ceea ce ești și ceea ce ai. Nu sunt ipocrit. Dacă ai acces și la niște posesiuni, și la niște articole de lux, cu atât mai bine. Însă, în fiecare zi, realizăm că, în România ultimelor două decenii, sănătatea este un lux pe care tot mai puțini și-l permit. Educația copiilor a devenit un lux, accesul la cultură, de asemenea. Însuși timpul acordat activităților recreative a devenit un lux. În timp ce o mână de oameni experimentează un lux deșănțat, din categoria lui A AVEA." Ce monument al naturii este în spatele acestor cuvinte? Ivan Patzaichin, legenda sportului mondial. Ce păcat că asemenea oameni se nasc o dată la 100 de ani! * Șoferilor de ambulanță din Cambodgia li s-a adresat rugămintea să-și ia permis dacă vor să mai conducă. Și dacă nu vor fi de acord, ce-or să le facă? Or să le ia volanul? Totuși, o rugăminte similară ar trebui adresată și șoferilor români de la firmele de taximetrie. * 4,8 milioane de angajați susțin 5,1 milioane de pensionari. De 9 ani sistemul de pensii este pe deficit. Ne așteaptă vremuri grele. * Camera Derutaților vrea să-și cumpere mobilier de dormitor. Vă dați seama cât va costa mobilarea imensului Palat al Somnambulilor?! * Partidele Social-Democrate au părăsit guvernarea în Spania, Franța, Germania, Austria și Cehia. Și nici partidul cartelului de la Tel-Drum nu se simte prea bine. Asta-i și opinia domnului doctor Ponta, dar și a celor care au fost mințiți cu nerușinare de propagandiștii roșii. * Derutata Tudorița Boboc-de-trandafir e convinsă că forma de guvernământ a României este, citez cu prefăcută emoție, ”a PSD-ului”. Cine-o fi împăratul internațional și intergalactic al kmerilor roșii, nu ne spune. Sau o fi reje? În orice caz, cine te-a făcut pe tine derutată, Tudorițo nene, așa naivă și subțire, nu m-a întrebat pe mine...* A apărut o lege pentru distrugerea ambroziei. Ambrozia, pe care zeii greci o dădeau de-a rostogolul pe șoseaua gâtului, e o plantă al cărei polen îi deranjează la cerebelul gândirii pe aleșii neamului, care, se știe, sunt alergici la bălării. Următoarea plantă luată în colimator de băieții veseli din Ierbarul Național e aia țigăncii. Care, zic botaniștii din Opoziția față de bunul simț, ar provoca orgasme multiple. Dacă strănutați des, să știți de la ce vi se trage. Dacă nu strănutați, asta-i situația, se poate întâmpla și la case mai mari. * Cu ocazia întronizării noului episcop de Huși (Știți vorba aia: cine a stat cinci ani la Huși, poate gândi ca Lăbuș!), un tânăr enoriaș(16 ani), cu ciocanul în formare, ca să respectăm formulările bisericești ale prea-fericitului Pomohaci, s-a îmbătat atât de rău în curtea episcopiei încât s-au mirat chiar și ceilalți locuitori din județul Vaslui. Că o alcoolemie de 4,1 la mie, l-ar face invidios chiar și pe domnul Băsescu. * Sorin Grindeanu, singurul om din lume care a învățat într-o săptămână și să vorbească și să tacă, a fost numit de domnul Dragnea șef al ANCOM. Singurul parlamentar care l-a votat fără să-l bufnească râsul, deoarece îi curgeau lacrimi de crocodil în bascheți, a fost domnul Victor Ponta. * Care Victor Ponta critică măsurile hazardate ale guvernului PSD. Și, culmea ironiei, are dreptate, deși în campania electorală gogoșile din programul de guvernare-manipulare aveau întipărite pe coajă chipul lui Victoraș. Uite, d-aia e frumos în România: nu te plictisești niciodată! Caragiale n-are nicio șansă să fie uitat. Și d-aia domnul Daea a declarat prioritate națională oaia. * România a terminat trimestrul II cu cel mai mare deficit din UE: 4,1%. Să fie vreo legătură între actul de guvernare și alcoolemia băietului din Huși, că prea se potrivesc cifrele? Alo, filfizonii de la guvernare: sunteți siguri că n-ați greșit pe undeva? * Regele Lear a împlinit 96 de ani. Arde-o înainte, Majestate, că înapoi nu se mai poate. Că dacă se putea ar fi fost frumos să nu-l fi arestat pe Antonescu până nu te-ai fi asigurat că soldații români nu vor fi făcuți prizonieri de război și vor lua drumul de gheață al Siberiei. De celelalte greșeli nu-ți mai amintim, că, în realitate, dumneata n-ai fost un făuritor de istorie, ci o victimă colaterală, aflată pe locul mortului. * Primul agricultor al țării susține că în această toamnă am avut recolte record la grâu și la floarea-soarelui. Până și noi, care nu ne-am petrecut viața pe tarla, știm că grâul se însămânțează toamna și se recoltează vara, dar nu putem să-l contrazicem pe domnul Liviu întrucât numai dumnealui cunoaște toate prevederile programului de guvernare-recoltare. Și dacă acolo scrie că din acest an grâul va fi recoltat toamna, n-ai cum s-o dai la întors că ar însemna să încalci voința electoratului! * Sper să nu se supără domnul Daea că el este abia al doilea agricultor al țării. Oricum, dacă ar fi întrebată miorița, această podoabă cu lână înciurlinată, pe cine preferă, ar iniția campania ”Alege Daea că iubește oaia!”. Spre disperarea lui nea Alecu, care, conform noilor orientări sexuale, preferă berbecu. Deși miorița ar lua țeapă întrucât nea Petrică n-o iubește doar poetic, ca pe o mobilă montană, ci are sentimente profunde. Îi place s-o perpelească pe jar și s-o arunce în stomacul burții laolaltă cu mămăliguța și cu vinul de buturugă. Mare golan, domnul ministru! Un adevărat traficant de carne vie! Dacă românii halesc anual , în medie, 2,5 kg de carne de oaie, el bagă la jgheab mai mult decât un lup. Adică papă și oaia, papă și mielul, în ciuda poemelor în proză pe care i le-a dedicat în direct și la ore de maximă audiență, ca să-i adoarmă vigilența. * Dar veștile nasoale nu se opresc aici. Prietenul lui Ghiță Ciobanul s-a revoltat la TV împotriva fake-urilor din lumea ovinelor. Cică berbecii aduși pe la expoziții, alții decât politicienii, sunt hrăniți cu granule și nu-s în stare să mârlească. Dacă un singur berbec ar putea să-i facă bucuria mioriței, dumnealui este dispus să i-o dea pe mă-sa. Nu pe mă-sa oii, nu mă înțelegeți greșit. Așa că ne întoarcem de unde am plecat: berbecilor, alegeți oaia c-altfel va trebui să le mârlească Daea.* Știați că soacra lui Marcel Toader face farmece? Și p-asta o știați? M-ați spart. Eu nu știu nici cine e Marcel Toader ăsta. E rudă cu Sinistrul Injustiției? Că așa s-ar explica de ce-i lipsește farmecul domnului Tudorel Toader. * Societatea românescă s-a degradat atât de tare încât fetițelor de 14-15 ani li se pare firesc să mimeze actul sexual oral pe la petreceri gen ”Balul Bobocilor”. Ultima ispravă s-a întâmplat la Cluj unde concurentele aspirante la titlul de miss de la un liceu cu profilul Comunicare-Manipulare, sau cam așa ceva, au epuizat cât ai zice pește bananele ținute în poale nu de munții Carpați, ci de colegii lor, papagalii de modă nouă. Dacă fetele astea vor să intre în lumea modei pe scurtătură, au luat-o pe unde trebuie. Pot să considere că au trecut proba simulării. Evaluările profunde, naționale și internaționale, vor veni pe parcurs și, vorba aia, nu-i bine să te duci nepregătită că te faci de râs. Totuși, s-au cam grăbit. Iar dacă printre amatoarele de banane au fost și unele care vor dori să urmeze alt drum în viață decât cel al promiscuității, aceste imagini le vor urmări toată viața. Și pe ele, dar și pe generația noastră, a celor care din nepăsare sau lașitate funciară am lăsat o clasă bezmetică de politicieni să distrugă fibra națională, prin desființarea educației. Și când spun educație nu e vorba doar de școală, ci de tot ceea ce se petrece în jurul copiilor, în familie, la canalele de dejecții TV, pe Internet. Nu mai există bun simț, respectul a fost îngropat în prăpăstii adânci, importul de promiscuitate a anulat tradiția bunei creșteri. Politrucii au distrus educația formală, non-formală și informală, iar dacă educație nu e, nimic nu e! * Cum ies curvele în evidență? Povestesc pe Facebook cum au fost hărțuite de inși incapabili să-și ducă misiunea până la capăt. Că ele d-aia sunt supărate. * Nu mă înțelegeți greșit, aici nu e vorba de femeile abuzate cu adevărat, ci de panaramele care au găsit în această campanie declanșată peste ocean un bun prilej de bârfe și de ipoteze. Așa s-a ajuns ca să fie hărțuiți și bărbații care au fost hărțuitori, dar ei habar n-aveau. Că se știe, dacă ai nemulțumit o femeie de consum, nu te uită toată viața de apoi * La Turneul Campioanelor, Caroline Wozniacki, daneza care a fost pictată la pielea goală deunăzi, a renunțat din nou la orice inhibiție și a lăsat-o fără chiloți pe Simona Halep. Oh, Carolino, nu-i frumos ce faci! De corpul tău poți să abuzezi, te lăsăm să tragi și de corpul nostru supraelastic, dar n-o strica și pe Simona, că ea e mai de la țară, mai de modă veche. Dacă-i dai o palmă cu racheta, îți întoarce și obrazul celălalt. Și nu se lasă până nu ia bătaie și de la Svitolina, că altfel nu-i priește vacanța  * Din păcate, am avut dreptate, iar Simona nu a putut confirma că locul 1 nu este de conjunctură. Dar este tânără și mai poate progresa. Să sperăm că lecția de la Singapore i-a fost de folos. Dar, dacă atât poate, măcar să-și trăiască clipa de glorie supremă cum știe ea mai bine: râzând ca năroada. Când era mai purisancă zicea că modelul ei este Roger Federer. Nu știu dacă Simona Ha-Ha-Halep a observat dar elvețianul plânge și când câștigă. Și câștigă des.  * Coana Mița Biciclista de la Primăria Capitalei s-a gândit că n-ar fi rău dacă ar lua 2,5 milioane de lei de la infrastructură și le-ar face niște statui lui Martin Luther și Jean Calvin. E o eroare fatală, cine i-a dat ideea (vreun idiot, evident) nu i-a spus că băieții ăia erau împotriva moaștelor și a risipirii banilor enoriașilor. Ba lui Calvin nu-i plăceau nici proastele, avea așa un fix al lui de nu mai trecea nicio fufă prin Geneva. Chiar dacă Mița crede că  Jean Calvin e una și aceeași persoană cu Calvin Klein, n-are nicio scuză, trebuia să-l întrebe pe domnul doctor Pandele, cu care împarte suburbiile Bucureștilor și peștele de pe televizor. * Guvernul de tehnocrați aleși prin vot se tot joacă de-a revoluția fiscală, numai ca să-i aburească pe alegătorii cu două clase mai multe decât trenul că s-a ținut de programul de guvernare cum se țin scaieții de oaie. În realitatea imediată, salariații nu vor câștiga nimic și nici statul nu va colecta mai mulți mangoți pentru triburile de hoți. Așa că relativa stabilitate a României, stabilitate în sărăcie, se va păstra, dar cu riscuri neprevăzute. * Continuă să rămână deschis robinetul pușcăriilor. Într-o singură zi au fost eliberați de statul mafiot 33 de criminali, 47 de violatori și sute de tâlhari, aceștia adăugându-se clasei politice aflată în arest la domiciliu, prin diverse clădiri monumentale ale Bucureștilor. Oare câți dintre ei vor fi regăsiți la butoanele puterii? Cine răspunde pentru aruncarea în stradă a celui mai teribil cocteil Molotov de la instalarea guvernului Tudose încoace? Poate Domnul Dan Diaconescu, liderul maxim al eliberaților, pe care dacă nu-l urmați tiptil, tiptil, nu știți ce pierdeți (portofelul, naivilor!). * Numărul românilor de peste 65 de ani depășește cu 300 000 numărul copiilor de până la 14 ani. Nici nu mai avem puterea să-i înjurăm pe demolatorii României, pe cei ce-au distrus fibra națională, de acest dezastru demografic. * Patriarhul Kirill, al Rusiei, l-a vizitat pe patriarhul Daniel, al României. Așadar, s-au întâlnit capii primelor două biserici ortodoxe din Europa, care sunt atât de bogați spiritual încât nu-și numără arginții ci și-i cântăresc. Cel puțin asta e opinia cercetătorilor atei de la Făurei. * Cu această fericită ocazie, regizorul Solomon, soțul soției sale, a protestat automutilându-se. Distinsul geto-dac a fost dus la psihiatrie de unde a plecat la fel de vesel. * Mai țineți minte ce scria Adi Sfinteș în ”Istoria necenzurată a românilor” despre Moldova? Cum că e cam rea de muscă și c-a întins-o Roman I ca pe o coardă, până la mare? Ei, bine, lucrurile nu s-au oprit aici: ”Fiul lui Roman I era olecuță moale, chiar bleguț, dar nu din cauza asta i-au zis  moldovenii ”cel Bun” ci pentru că le avea tare de tot cu învârtelile politice și din care pricină reușise să conducă Moldova vreme de 31 de ani (1400-1432, 1 ianuarie), perioadă în care dușmanii au poftit-o intens dar n-au reușit s-o înhațe. În epoca respectivă țara a înflorit și a fost liniște suspectă încât poporul se blegise de tot. Toată ziua bea vin, făcea copii și, uneori, muncea pământul.Vremuri bune, ce să mai vorbim, dacă ne gândim la numeroasele conflicte în care fusese amestecată Moldova în timpul predecesorilor (Roman I, Petru Mușat și alți zimbri furioși) sau, mai ales, ale cumplitelor evenimente ce se vor desfășura sub urmași, până la venirea pe tron a lui Fane Barosanu. Dar, ca să fie liniște în țară, Alex trebuia să se alieze cu ciumeții din jur, dușmani tradiționali, care nu doreau decât să împartă Moldova între ei, că era tare atrăgătoare, afurisita. Cu ungurii nu s-a aliat că nu-i înghițea din principiu, pe valahi n-avea cum să-i supere că pe el îl pusese pe tron Mircea cel Bătrân, cu care de altfel se înțelegea perfect în românește, iar cu polonii trebuia să se alieze că altminteri o încurca rău de tot cu boanghenii lui Sigismund. Așa se face, oameni buni, că, deși ta-su, Roman I, fusese închis de poloni, moldoveanul fu nevoit din motive politice să pupe poala polonului Vladislav Jagello, căruia i-au plăcut atât de mult vorbele de supușenie meșteșugite de Alex, încât îl puse să le repete de mai multe ori, sub forma unui jurământ de credință (în 1402, 1404, 1407 și 1411) pe care aproape că-l învățase pe deasupra. Moda vasalității era o regulă în Evul Mediu (de-un par exampl, regele englez era vasalul celui francez când nu și-o trăgeau reciproc în barbă ), dar ea a fost păstrată de conducătorii Moldovei până astăzi când se închină până la pământ în fața rușilor și a nevestelor, ca și cei ai Valahiei surori, care pupă poala oricui, în funcție de cum bate vântul istoriei și, mai ales, de cine este chiriașul grăbit al Palatului Domnesc, anticamera Beciului Domnesc.
     Aceste jurăminte ale lui Alexandru, umilitoare dar necesare, au avut drept rezultat recunoașterea, în anul 1411, de către regele polon, a faptului că încă îi mai este dator Moldovei ”o mie de ruble din argint frâncesc” din împrumutul făcut pe vremea lui Petru Mușat și la ale cărui clauze renunțase într-un moment dificil Ștefan al II-lea, fostul domnitor, care se iubea cu ungurii ceva de speriat, îi strângea în brațe până le săreau ochii din cap ca la melci...”      (va urma, dacă sunteți cuminți!)


CONTELE DE MONTE-CRISTO
29 octombrie 2017

marți, 24 octombrie 2017

Noapte de octombrie

Plouă. Tăcerea s-a îngropat în pereți,
plânge definitiv vița de vie,
prin sânge circulă bureți,
iar noaptea umblă îmbrăcată-n ie

smulgând copacii ruinați de dor,
pe care nu-i sărută nicio zână,
și-n tot acest îngălbenit decor
se-ntinde ca un șarpe-o mătrăgună

Curg amintirile prin felinar,
venind de nicăieri, plecând oriunde,
se sparge-n suflet ultimul pahar,
sub ușa interzisă se ascunde

și-aprinde frunzele nedezlipite
de scoarța timpului subțire,
să ardă milioane de iubite
ce au lipsit la ora de iubire

Să lumineze noaptea ca o torță
în urma căreia aleargă câini,
octombrie se stinge-n forță
și vântu-abia mai dă din mâini

Cântă orchestra melodia tristă,
se-ascunde-n întuneric spaima nouă,
această noapte parcă nu există,
prin găurile sufletului plouă


23 octombrie 2017

Povestea noastră n-a existat

Povestea noastră n-a existat,
a fost doar o dungă trasă cu creta pe cerul înstelat
Mergeam încercând să ne menținem echilibrul;
în stânga prăpăstii albastre,
în dreapta cimitirele noastre

Povestea noastră n-a existat,
n-a existat căderea în păcat,
nici raiul promis:
a fost un vis

Povestea noastră n-a existat
A fost doar o psihoză de toamnă
prin care alergam ieșind unul din altul
precum frunzele din copaci
Taci.

Taci, iubita!
Lasă toamna să ne plouă cu nemiluita


23 octombrie 2017

duminică, 22 octombrie 2017

Eu vreau doar părul să ți-l despletesc

Vreau părul să ți-l despletesc
sub luna câteodată libertină,
poate așa-am să ispășesc
osânda de-a vâna lumină

Iubind ne-încredințăm că suntem*
în cea mai neagră noapte, zi,
nu se mai zbate demonul în pântec
și nici povara de a fi

Și dacă prin secvențe rupte
vreodată am să te-ntâlnesc,
n-or să existe alte lupte,
eu vreau doar părul să ți-l despletesc

... *Lucian Blaga


22 octombrie 2017

Sfârșit nu va fi

Toate cuvintele s-au rostit în zadar,
n-a mai rămas nimic de spus,
păsările călătoare dispar
în apus

Prin retină rătăcește prezentul
absent,
cerul se prăbușește
ca un șarpe lent

Cuvintele ostracizate n-au apucat
  ultima zi,
a mințit oracolul care-a prezis
că sfârșit nu va fi


22 octombrie 2017

Dă-ți la o parte nopțile din riduri

Dă-ți la o parte nopțile din riduri
și-aruncă dezertarea pe fereastră,
să curgă o cărare printre ziduri
pe care să se-ntoarcă nemurirea noastră

De va-ntâlni în cale-un trecător
înveșmântat în nopți de fir subțire,
să-l treacă-n veacul următor
pe unde umblă aievea cămașa mea de mire

De va-ntâlni vreo umbră de femeie
ce nu știe străbate ceața deasă,
să îi arate ultima alee
pe unde rochia-i albă de mireasă

își caută întâia ei stăpână.
Și s-o îmbrace ori de câte ori
o strânge Dumnezeu de mână
și plânge depărtarea-n meteori


21 octombrie 2017

Cerbi în întuneric

Inima cerbului se zbate în trupul bolnav
pe unde tenebrele sunt din ce în ce mai adânci,
de unde n-a mai ieșit niciun înger la fel cum a fost
înainte de a cerceta oglinda. Și nici atunci

n-a înțeles ce se întâmplă,
de ce umblă cerbii prin întuneric
și se învârt metempsihozele
de-un milion de ani prin oul sferic

Coarnele cerbului încă mai desenează-n văzduh
cercuri rostogolite spre soare,
de unde se întorc topite de dor
ciute imaginare

Dar nu e niciodată târziu
și nici nu e niciodată prea grav,
să fii călător prin pustiu
câtă vreme inima se zbate în cerbul bolnav


21 octombrie 2017

Între seri

În seara îmbrățișării de himeră,
curgeau izvoarele pervers,
umbra se rătăcise-n altă eră,
ceasornicul se învârtea invers

Nu mai era nimeni în pieile noastre, 
atârnau pe o sârmă de telefon
printre păsări de mare, albastre,
amețite de glasul Celinei Dion

Sufletele se amestecaseră de nu mai știau
care le este închisoarea, rugul,
se-aprindeau, se stingeau, fumegau,
treceau unul prin altul cu plugul

În seara din urmă, din cerul senin
curgea ca o lavă albastră, asfaltul,
îngerul a întins paharul cu vin
și-am băut aruncându-ne unul în altul


21 octombrie 2017

Umblă prin spini umbra mea după îngeri

Umblă prin spini umbra mea racordată
la un filtru de îngeri proscriși,
uneori sângerează
sfâșiată de arbori pieziși

așezați ca armele în rastel,
așteptând alte victime să-i hrănească;
ultimul castel de nisip
latră la suflet cu o poftă câinească

Nu se oprește din lapidare,
își strivește de sine bazaltul,
poate-or să cadă prin felinare
luminile dinspre unul spre altul

S-or aprinde sălbatice ruguri
hrănite de copacii nesinceri,
cu crengile ieșite din trupuri,
umblă prin spini umbra mea după îngeri


21 octombrie 2017

Tunelul

Uite, acesta-i tunelul prin care au mers târâș
trenuri, strecurându-se printre cârtițe oarbe
Ia geaca mea veche de fâș
să nu simți întunericul cum te soarbe

Pe pereți se scurg animale fantastice
cu gurile descleștate, gata de atac,
prinde-ți părul în elastice
dacă ți-e teamă, rămâi în iatac

N-o să-și schimbe oglinda privirea,
se va uita încontinuu la mine, chiorâș,
ori de câte ori desfrunzirea
îți va cere geaca de fâș

Poate se va sfâșia lumina-n inel,
dezgropată de cârtițe oarbe,
nu fugi prin tunel
c-o să simți întunericul cum te soarbe


21 octombrie 2017

De câte ori îmi trec prin suflet îngeri

De câte ori îmi trec prin suflet îngeri
și se strecoară timpul în eter, 
dincolo de cuvinte stinse sângeri
cu toate cioburile ultimului cer

din care-au evadat surghinuite păsări
cu pliscurile îngropate-n gri, 
prin mine trece nemilos un laser
în care toate morțile sunt vii

Și-n fiecare toamnă siluită
de vântul sinucis printre copaci,
prin ceața vieții trece o iubită
și nu întreabă nimeni ce mai faci

Ce-aștepți la pragul stinsului amurg
când clipele devin tot mai puține?
Vezi îngeri de-întuneric cum se scurg,
și-o chemi pe ea, dar numai toamna vine


21 octombrie 2017

sâmbătă, 21 octombrie 2017

N-ai sărit linia orizontului, copilărie

N-ai sărit peste linia orizontului, copilărie,
ești încă aici, locuiești
 în această carcasă cu înfățișare de om în toată firea,
pedepsit de legi dumnezeiești
să nu cunoască niciodată strălucirea
 soarelui în amurg.

Calul cerului murg
încă paște iarba încolțită 
sub frunzele cărunte
și bea apa izvoarelor sărate de munte.

Încă îmi trec peste inimă
 privirile de lună nouă
și alerg desculț după fluturi 
prin rouă
până mi-ajunge sufletul 
pe întâia alee
unde am îmbrățișat curcubeie

N-ai sărit peste linia orizontului, copilărie,
fără mine n-ai ști ce să faci prin pustie


20 octombrie 2017

vineri, 20 octombrie 2017

SĂPTĂMÂNA PE SCURT (93)

Încrederea în MUE (Marea Uniune Europeană) e la cota de avarie * Biserica se apropie de Talpa Iadului * Liviu Dragnea a trecut în Opoziție * Vitrina cu monștri roșii * Poema chiuvetei și alte curveturi * De ce nu-i va afecta seceta pe marii demnitari români * La pușcărie e nasol * Filipinezisme * Înlocuirea romanului ”Baltagul” cu nuvela ”Ciocanul” *Ați dat de Vlad Dracu!


Încrederea în MUE (Marea Uniune Europeană) s-a prăbușit. De la 84% în 2007, doar 48% dintre români mai cred că această formă de colonizare mascată le mai poate aduce ceva bun. E normal câtă vreme românii au devenit slugile Europei, iar politicienii-propagandiști ai falselor valori occidentale sunt bandiți sadea. Au profitat de aderarea României, de fapt de abdicarea totală, și au hașmanglit bruma de fonduri europene pentru ei și pentru găștile lor. Atâta timp cât românii sunt considerați cetățeni de mâna a doua, iar țara n-a luat-o pe calea bunăstării, trăind pe caiet, adică supraviețuind, e normal ca nimeni să nu mai creadă în gogoșile birocraților de la Bruxelles și-n trompetele lor de la București. Câtă vreme jegul politic acoperă cu o crustă groasă sufletul românesc, șansele ca marea construcție europeană să fie văzută ca un succes și de către români sunt aceleași cu ale lui Ghiță în preajma Crăciunului. Și nu e vorba de Sebastian Ghiță. Marea problemă e că e destul de dificil să reziști de unul singur, ca stat, în societatea contemporană globalistă, mai ales când ești dator vândut, iar România n-are nicio soluție de rezervă din cauza îngustimii minții politicienilor hrăpăreți. Punțile de legătură cu celelalte puteri mondiale, cu excepția licuriciului cel mare, au fost arse, iar scara de incendiu a fost furată. * Deși majoritatea covârșitoare a populației se declară creștin-ortodoxă, încrederea în biserică a coborât sub 50% pentru prima oară în ultimii 27 de ani. Ținând cont că înșiși mai marii bisericii tratează preoția ca pe o profesie, nu ca pe o vocație, prăbușirea era inevitabilă. De multe ori această instituție, stat în stat, este mai coruptă decât suratele laice. Nu mai vorbim despre promiscuitatea ce s-a întins ca o boală venerică împrăștiată de prea-nefericiții ”profesori” de la Seminare și Facultăți de Sexologie Ortodoxă. Până la urmă și biserica este oglinda fidelă a societății românești contemporane. Problema e că, teoretic, însănătoșirea sufletului românesc ar fi trebuit să înceapă tocmai de la propăvăduitorii credinței. Dar ei se închină la idoli falși. Principiul ”banii și sexul guvernează universul” a fost atât de bine însușit de prea-curioșii haladiști și tovarășii lor de ghidușii profunde încât nu se mai vede raiul ceresc de iadul din instituțiile bisericești. * Dl. Dragnea a votat cu dl. Goțiu. Oare a fost un gest de reparație imorală față de cafteala încasată cu stoicism de blândul și netunsul păstor-scamator, sau pur și simplu e atât de îndrăgostit încât nu mai știe pe ce lume se află. Că nu putem să-l bănuim că nu-l duce capul. Nu ne dă voie Comitetul Executiv al partidului, care a hotărât, cu unanimitatea-i proverbială, că Liviu este cel mai frumos, cel mai deștept, cel mai penal. P-asta de la urmă a hotărât-o CEx-ul opoziției din partid, aflat pe mână cu Laurica. * Prin votul dat împotriva posibilității Justiției de a-i cerceta pe unii parlamentari, PSD își toarnă plumb în bocancii electorali. * O veste bună din același stabiliment ne-o dă Ion Dumitru, fostul șef al pădurilor tăiate cu drujba: ”În PSD se practică canibalismul.” * Așa că celebra-i urmașă, din aceeași familie de rozătoare politice, d-na Pană-de-vulpe-la-pălărie s-a apucat să rumege dezacorduri: ”...nu numai cele două doamne au fost chemate la DNA, este și funcționarii.” Și funcționarii ăștia, fă, Doino, e mulți?”, ar întreba domnul doctor Ponta dacă ar mai fi cu barca prin mâlul politic dimprejur. * Deputatul Sebastian Radu bagă mare și el: ” Încurajez românii să se oprească din muncă pentru a lua masa de prânz.” Problema e că ăia care n-au de muncă n-au din ce să se oprească, iar ceilalți, exploatați la sânge de patroni veroși, nu-și permit luxul să se hrănească de trei ori pe zi. * Senatorul de club Eugen Teodorovici are o diplomă de absolvire a unor cursuri universitare la Cacademia Națională de Informații ”Mihai Viteazul” fără să fi trecut vreodată prin zona crepusculară. Ca distinsul bagabond sunt zeci de mii de politicieni, licențiați în prostologie și doctori docenți în hoție. * Intelectualii ăștia rafinați de la PSD știu că de când sunt la guvernare a crescut datoria externă mai dihai ca Făt Frumos (cu peste un miliard de euro), deficitul comercial e mai nașpa cu peste 1,5 miliarde, investițiile străine s-au redus cu aproximativ 500 de milioane, iar investițiile publice în infrastructură sunt varză, în această perioadă nefiind inaugurat niciun kilometru de autostradă? Dacă p-astea nu le știți, fiind treburi lipsite de importanță, măcar ați aflat că Iulia Vântur s-a despărțit de Aș Hali Salam Da N-am Khan? A, sunteți la curent, la prostii vă duce mintea! * În ciuda a ceea ce mint manipulatorii de profesie, prăbușirea mezalianței PSD-ALDE e foarte rapidă. Mai rapidă chiar decât și-ar fi imaginat contestatarii lor. O fi bine? O fi foarte bine? * Legea pensiilor se amână întrucât Livache Atoatecunoscătorul din scoarță în scoarță, afirmă cu seninătatea-i caracteristică, că, atunci când a promis marea cu sarea, habar n-avea de grozăviile din sistem, în ciuda faptului că se afla la guvernare din 2012 (intermezzoul tehnocrat nu se pune, că, oricum, guvernul Cioloș se afla la cheremul Parlamentului dominat, ce chestie, de tovarășii domnului Dragnea!). Câtă prostie politică, atâta dramă socială. După cum bine știți, nici salariile nu se simt prea bine. * S-au trezit și americanii de la ”New York Times” să analizeze economia românească, care, zic ei, ar fi în pericol din cauza creșterii consumului pe datorie. Adică va veni scadența împrumuturilor și-o să cam rămânem fără chiloți. Bine, noi v-am explicat demult chestia asta, dar am vrut să vă arătăm cum ne citesc americanii, cu lupa, la lumina lămpii cu gaz, și își iau notițe cu creionul dermatograf. Și că admiră precizia noastră chirurgicală. Totuși, ne mai gândim dacă acceptăm oferta imperialiștilor de a participa la luminarea Americii. Nu prea ne permite timpul. Încă e destul de întuneric în România Mică. Și beznă în România Mare.  * Sub haștagul Metoo, femeile din toată lumea internauților reclamă hărțuirile sexuale, violurile și alte cazne la care au fost supuse. Povestea a început la Hollywood, iadul curvăsăriei, unde cea mai mare parte dintre ”victime” și-au asumat rolul de jucării sexuale. Ca întotdeauna vorbesc cele care ar trebui să tacă și tac cele care ar trebui să vorbească. De exemplu, tac româncele pe care le-au agresat toate guvernele din ultimii 27 de ani. Dar tac și românii care după fiecare ciclu electoral iau clanță de la aleșii lor. Printre victimele animalelor cu chip de om s-a numărat și campioana olimpică la gimnastică de la Barcelona (1992), Tatiana Guțu, ucrainianca blondă cu origini românești. Cel care a violat-o pe copila de 15 ani a fost colegul ei, gimnastul Vitali Scherbo, de zece ori campion olimpic, iar drama s-ar fi petrecut în 1991, la Stuttgart. Deși au știut, prietenii celor doi au tăcut. Lumea sportului ascunde multe asemenea mizerii, iar cazul Guțu nu este singular. Dar campionii vicioși, adevărați monștri cu chip de om, au fost protejați din rațiuni politice. Nu vă lăsați, fetelor, dați-i în gât pe onaniști! * În unul dintre manualele alternative de limba română de clasa a IX-a,  elevii iau contact cu ”Poema chiuvetei” de Mircea Cărtărescu. Nu e o poezie, e o mână de rumeguș peste care a urinat un păianjen. Dacă asemenea inepții sunt prezente în manuale, nu vă mai mirați că elevii refuză să mai învețe. Școala nu trebuie să fie o tortură, copiii au dreptul să protesteze. Decât să-i obligi să rumege asemenea texte, mai bine-i tunzi și le freci chelia cu graspapir. Cel mai prost a ieșit din ”Poema chiuvetei” taman obiectul din titlu, fiindcă o mușama mai rea de muscă, ușor siliconată de la niște ventuze fierbinți, o trata cu sictir. Total lipsit de sentimente, pe sifon l-a durut în freză. A bolborosit de două-trei ori, s-a întors cu sorbul la perete și a tras la aghioase până s-a crăcănat de ziuă. Nu știm dacă pe nedrept celebrul scriitor mai are și alte asemenea capodopere în debara, dar îi recomandăm, cu toată deferența și cu tot respectul pentru obiectele de uz casnic, să le lase pe seama instalatorilor care, chiar dacă n-au luat Premiul Nobel pentru Literatura de Bucătărie, știu de unde să le apuce pentru a evita crizele existențiale întârziate ale geniilor pustii. * Pentru că a refuzat să-l numească pe Eugen Sturza în funcția de ministru al Apărării din Basarabia, lui Igor Dodon i-au fost suspendate temporar anumite prerogative de către Curtea Constituțională de la Chișinău. Multă vreme am crezut că domnul președinte o face pe prostul, dar nu e așa, ticăloșia nu e prostie. Din nenorocire pentru românii de dincolo de Prut, Curtea Constituțională nu-i suspendă mandatul lui Bulache, întrucât tancurile rusești sunt peste gârlă. * Până în 2030 se estimează că peste un miliard de oameni își vor părăsi locurile de baștină din cauza lipsei de apă. Printre ei nu vor fi Nicolae Văcăroiu, Traian Băsescu, Mihai Tudose...* Deținuții se eliberează mai devreme deoarece la țuhaus e nasol. Cam așa e, dar nici să furi nu-i vreo mare bucurie. Pentru cei pe care i-ai jefuit, nu mă înțelegeți greșit. E de-a dreptul emoționantă grija politicienilor pentru hoțomani. În Codul Penal se numește solidaritate de breaslă. Așa că, la plecare, aceia care au îndurat condițiile vitrege ale închisorilor vor primi și ceva mărunțiș. Cine a stat cinci ani primește 10 000 de euro, restul, în funcție de gravitatea faptei. În vremea asta, prin spitalele patriei bolnavii mor din cauza lipsei de medicamente, a microbilor, a nepăsării, iar hrana e o leșie subțire. Și pentru asta plătesc cu vârf și îndesat. Cine i-a pus să se îmbolnăvească în loc să meargă la furat... * Unul Dorian Popa, cu o profesie incertă (zice că-i hartist; să fie la el acolo!), vrea ”o doamnă autentică românească, care să aibă grijă de noi” (noi fiind el și o altă podoabă, cu sexul neprecizat). ”Nu vreau filipinezisme, chinezisme...” Băiatul are dreptate, filipinezismele e periculoase. Dacă i-au venit ele de hac lui Vanghelie, căruia i-au șterpelit câte ceva din ce acumulase datorită incredibilei sale iuțeli de mână și nebăgării de seamă a celorlalți, apoi chiar că e nerecomandate. * Roxana Vancea zice că nu și-ar strica abdomenul burții ca să dea naștere unui copil. Cică toate mamele heroine e la fel de atente cu zonele crepusculare. * Cercetătorii britanici au ajuns și ei la concluzia cercetătorilor români: nu-i bine să le cedezi bătrânilor locul în autobuz, că le dăunează sănătății. Cercetările s-au făcut în perfidul Albion, că la noi scaunele sunt ocupate de tinerii cu oasele în formare. * Dacă mai există prezumția de nevinovăție, ar trebui ca spectacolul arestărilor cu tembeleviziunile de față să înceteze pentru ca eventualele erori ale procurorilor să nu distrugă reputația unor nevinovați. Pe altarul luptei anticorupție nu trebuie sacrificat niciun om cinstit. Mai puțin show, mai multă eficiență, ar trebui să fie deviza DNA. * România este pe locul trei la condamnări primite de la CEDO, fiind depășită cu greu de Turcia, Italia și, uneori, de Rusia. Asta spune multe despre Injustiția românească. * Profa de română care n-ar mai vrea să-i predea pe Creangă și Eminescu fiindcă e nasoli, s-a supărat și pe ”Baltagul”. Cică ar promova discriminarea femeii, că Nechifor, în preludiu, o mai frăgezea pe Veturia. Probabil, în spiritul reformei curriculare, domnișoara Cristina ar înlocui ”Baltagul” lui Sadoveanu cu ”Ciocanul” lui Pomohaci, întrucât celebrul (cant)autor promovează diversitatea culturală. Măi copilo, tu ești o fată deșteaptă, de ce o faci pe proasta? Nu ți-a spus nimeni că ridicolul ucide? Păi dacă scoți sexul și cafteala din operele literare nu mai dă nici dracu pe la școală. Poate nu știi, dar literatura e în primul rând ficțiune și nu e bine să te pierzi în detalii nesemnificative. Ce te bagi tu în familia omului? Dacă erai mai atentă, observai că Vitoriei îi plăcea că Nechifor o mai altoia din când în când. Mai e și femei d-astea năvârlioase! Altminteri crezi că-l mai căuta ca o apucată prin munți, cu zăpada la gură? Să fim serioși! Din păcate, Nechifor, din motive cât se poate de obiective (se înhăitase cu unul Calistrat Bogza), n-a mai uns-o și în râpa în care se aciuase de frica feministelor din Sectorul Agricol Ilfov. * Păi dacă Lipan nu era băiat gigea, ce părere ai de Ion sau de Petre-Petre, personajele lui Rebreanu?  De Moll Flanders nu te mai întreb, că am înțeles că ești topită după literatura universală. E adevărat, și ea era tot o deschizătoare de drumuri și de capace de bere. Dar să știi că ei îi plăceau la nebunie poveștile lui Creangă. Mai ales ”Povestea lui Ionică”. Ia pune mâna și citește-o și-ai să vezi că altfel se pune problema. * Auzi, Cristino, dacă te apuci să-i scoți pe toți derbedeii din literatura română, mai devreme sau mai târziu o să sfârșești tot în brațele lui Eminescu, pe lângă plopii fără soț...* Tot așa a pățit-o și cronicarul Adi Sfinteș, un îngeraș, care, aplecându-se prea mult asupra misterelor nepătrunse ale trecutului, a dat de dracu. Ia fii atentă acilea:  ”Vlad Dracul (1436-1442) rămâne în istorie în primul rând prin simpaticul său supranume, dar mai ales ca fiind tatăl lui Vlad Țepeș. În timpul vieții s-a dovedit a fi dracu gol, ce s-a întâmplat cu el după moarte nu mai știm că sursele noastre istorice n-au pătruns-încă!-până acolo. Explicația unor istorici fără treabă, dar cu barbă, cum că porecla i se trage de la ordinul dragonului, e apă de ploaie, abureală pentru fraieri. Mai întâi, Vlad se închină (vorba vine, că turcii nu prea erau duși la biserică) otomanilor, fiind foarte apreciat de sultan pentru frumosul gest, după care îi însoțește (în 1438) în Transilvania la prădat, violat și furat. La întoarcere, având mustrări de conștiință, deși habar n-avea că posedă așa ceva, reușește să salveze mulți creștini din robia turcească, luând prizonierii cu el și eliberându-i după plecarea necredincioșilor. Fapta a ajuns la urechea tip ”prințul Charles” a lui Murad al II-lea care se pare că avea auzul foarte fin. Vlad a fost chemat la Adrianopol și el, ca prostu, s-a dus, fiind întemnițat împreună cu fiii săi, Vlad (Țepeș) și Radu (cel Frumos). Celălalt fiu, Mircea, rămăsese la conducerea Valahiei, dar fusese înlocuit de Iancu de Hunedoara cu Basarab Voievod (1442-1443), fiul lui Dan al II-lea. Cum-necum, în 1443, Vlad se cațără din nou pe tron (1443-1447) și o dă la pace cu creștinii, participând la toate expedițiile întreprinse de Iancu împotriva turcilor. Dar firea lui drăcească îl face să treacă din nou de cealaltă parte a baricadei, ceea ce-l supără pe Iancu, care, în decembrie 1447, îl decapitează la Bălteni, împrejurare în care dispare și Mircea, prezumtivul moștenitor. Ceilalți fii ai lui Vlad Dracu, legitimi ( Vlad și Radu) și nelegitimi ( iar Vlad, iar Mircea) se vor lupta cu înverșunare pentru domnie și o vor obține în capitolele următoare. Pe tron ajunge Vladislav al II-lea (1448-1456), fiul lui Dan al II-lea, care trece de partea necredincioșilor, ceea ce atrage represaliile lui Iancu, care îi ia mai întâi Amlașul și Făgărașul ( la 23 aprilie 1452)  după care îl deposedează la Târgșor (în 1456) chiar de propria-i viață. Pe tron urmează șugubețul Vlad Țepeș care mai domnise vreo două luni în 1448, în lipsa titularului Vladislav, care-l însoțea pe Ioan Corvin în Kossovo, unde turcii le-au mai dat o lecție de bell-canto cu strigături.
     Dar despre Vlad Țepeș vă vom povesti mai încolo că omu ăsta e atât de interesant și a făcut atâtea lucruri minunate pentru țară încât și astăzi, când îl doare la lingurică pe valah, se roagă la Dumnezeu să-l reinventeze măcar pentru câteva luni, spre imensa bucurie și satisfacție a unor parlamentari care-conform articolului 200 din Codul Penal- abia așteaptă să fie trași în țeapă...

CONTELE DE MONTE-CRISTO
22 octombrie 2017 

duminică, 15 octombrie 2017

Printre rămășițele zilei

Am aruncat piatra atât de departe 
de sufletul meu
că s-au sfărâmat stelele
și au căzut bucăți de Dumnezeu


Au decolat fluturii
pe trasee de zbor interzise,
pe unde îngerii scormoneau
printre rămășițele zilei,
prin vise

La aterizare 
nimeni n-a avut nimic de spus;
doar o lacrimă albastră,
curgând din apus,
amintea de trecerea noastră


15 octombrie 2017

Nu coboară pe scara de fum niciun înger

Ea tace pentru că se teme de cuvinte,
Nu poate să-și scoată absolutul din minte.

Rănile cuielor sunt atât de adânci
Că au crescut în locul inimii stânci.

Nu coboară pe scara de fum niciun înger,
Prin iarbă, desculț, ca o lebădă sânger.

Vor veni uneori după urme
Amintirile răzlețite de turme.

Dar prin frunzele plopilor sinucise
Ea tace strivită de vise.

Așteaptă cealaltă jumătate de țărm
Până când îngerii de zăpadă adorm.

Doar o umbră trece câteodată călare
Ca o săgeată slobozită-n uitare.

Se lovește de arbori ce-și strigă
Căderile sub tăceri de ferigă.

Și parcă plouă dinadins
Pe mâna ce-n zadar s-a întins.


15 octombrie 2017

Tu, cea frumoasă, ce-ai trecut prin sufletul meu

Tu, cea frumoasă, ce treci prin spaima surâsului meu,
spune-mi: mai este mult până se prăbușește soarele?
că de atâta nesomn și drum prin pustiu
sufletul mi-l calcă, nemiloase, picioarele

Zdrobește cu călcâiul șarpele acela de ametist și argint
ce s-a încolăcit de inimă zvârcolind-o,
lovește fără milă oglinda
ce mi-a îmbrățișat figura, strivind-o

Tu, cea frumoasă, ce treci prin trupul meu ca un drog
risipindu-te-n mii de poeme,
spune-mi: cât mai e până se prăbușește soarele
sfâșiat de câinii sălbatici din teoreme?


Fii sinceră, n-are rost să ascunzi în zăpadă
stiletul ce-mi va despica nemilos clipele,
strânge în pumn otrava trădării
și-împrumută-mi cu dobândă aripile

Mai am un drum neumblat de făcut,
m-așteaptă undeva, pe-o cruce, Dumnezeu,
dacă poți, fă-mi un semn la plecare, cu mâna,
tu, cea frumoasă, ce-ai trecut prin sufletul meu


15 octombrie 2017


sâmbătă, 14 octombrie 2017

Deșert (În umbră și-a înfipt ghearele o acvilă)

Deșertul se întindea de jur-împrejur,
 tălpile iadului mă ardeau,
mirosea a carne arsă, a funingine,
 prin retina scorojită scorpionii fugeau

Mi-era cumplit de sete, îmi crăpaseră buzele,
mișunau printre iluzii viermii,
de nicăieri nu venea nicio veste,
îmi plângea în sânge iluzia iernii

M-am prăvălit sub soarele 
dinadins nemilos
până când prin suflet
 nisipul s-a prelins ca un șarpe odios


Nu se mai auzea decât tăcerea scelerată
cum îmi desfundă urechile cu o undrea.
M-am bucurat că, totuși, cineva se străduiește 
să dezgroape iluzia mea

”E posibil să fi murit printre dune,
pipăiește locul unde ar fi trebuit să ți se coasă rana!”
a spart liniștea sinucigașă,
fata morgana

Și ți s-a făcut dintr-odată atât de dor
că ai început să curgi prin pustiu
Te-au ridicat în picioare vulturii
ce se hrăneau din tine, de viu

În umbră și-a înfipt ghearele 
 o acvilă
atât de înfometată
că te-a sfârtecat fără milă

Ultimile rămășițe le-au păstrat hienele bătrâne 
pentru desert
Le-au înghițit nemestecate
și le-au vomitat în deșert


14 octombrie 2017


Nu mai eram îngeri amândoi

Numai noi deasupra lumii, pe acoperiș,
departe de temeri și plângeri
Nu mai eram bărbat și femeie,
ne prefăceam în îngeri

Un fir de lumină curgea 
ca un glonț nevăzut
din ochii tăi de zăpadă
dinspre viitor spre trecut

De jur împrejur albastrul s-a împrăștiat
ca o pată de cerneală,
îngustă la început,
 baltă de sânge în scena finală

Atunci nu știam ascunsele taine
și, de deasupra lumii, de pe acoperiș,
veșnicia din ochii mei
nu putea fi înjunghiată de niciun șiș

Printr-o gaură neagră
oglinda diforma a privit înspre noi.
Am simțit că ți-e teamă
și am vrut să te strâng de mână,
dar nu mai eram îngeri amândoi


14 octombrie 2017

SĂPTĂMÂNA PE SCURT (92)

  10 000 de spectatori la un meci de Liga a IV-a! * Groapa de gunoi a Europei * Cârnați Volkswagen * Filme cu proști * Iar s-a suit scroafa-n copac * Azi în Timișoara...* Forme fără fond de ten * Manelele e viața mea * Ilie Năstase și Ceaușescu * De doi bani speranță * Cât mai duce ficatul *  Triunghiul Bermudelor nu există * Agramaticalități * Pupături de toamnă * Umbrele lui Mircea în Valahia 


Radu Moraru a fost dat afară din propria televiziune, adeverindu-se butada că orice naș își are nașul * La meciul de Liga a IV-a dintre reînființatele Rapid și Steaua au asistat peste 10 000 de spectatori! În prima ligă rareori vin atâția oameni la un meci. Poate înțeleg și proștii care conduc fotbalul românesc prin pustiu ce înseamnă tradiția și vor sprijini brandurile verificabile în timp. Că fotbalul fără spectatori e ca nunta fără lăutari. * Irina Begu, alături de italianca Sara Errani, a câștigat proba de dublu a turneului de la Tianjin. Bravo, fetelor! * Specialiștii în sape, greble și furci au ajuns la vorba noastră: deciziile UE defavorizează agricultura românească. V-a trebuit cam mult ca să vă deșteptați, ca să vedeți că pentru șmecherii de la Bruxelles România nu e decât groapa de gunoi alimentară a Europei în care ei își aruncă, contra-cost, toate rebuturile. În acest imens laborator al morții care a devenit țara noastră, se experimentează rezistența organismului uman la produsele chimizate. Nu întâmplător suntem țara cu cei mai mulți bolnavi incurabili. Acest genocid provocat are ca principală cauză alimentația deficitară, în care bucătăria a fost înlocuită cu chimia. Și, ca să poată să-și atingă scopul, au pus agricultura pe butuci. O țară care ar putea hrăni numai din exploatarea resurselor proprii peste 82 de milioane de oameni, importă peste 70% din hrană. De fapt, importă, în cea mai mare parte, boli necruțătoare. Cine stă în spatele acestui dezastru umanitar?! Politicianul român. Care este de cea mai proastă calitate. Pare cel mai înverșunat dușman al națiunii sale. Incult, îngâmfat, pus pe căpătuială cu orice preț, chiar cu prețul vieții semenilor săi, politicianul român e cea mai josnică creație a globalismului de gang. Într-o societate normală, în care există o competiție a valorilor, cu o ierarhizare obiectivă, politicianul român ar putea concura cel mult cu șobolanii ce cutreieră subteranele orașelor în căutare de rahat proaspăt. * Marii producători auto s-au apucat de afaceri cu cârnați. În Germania, țară cu peste 1200 de sortimente, Volkswagen ocupă un loc de top. Așa că să nu vă mirați dacă la un moment dat, din cauza încurcării liniilor de asamblare, în loc de frână de mână o să trageți de un caltaboș. * La Dacia, care încă nu s-a implicat în industria alimentară, lucrurile vor merge ca unse. Schimbătorul de viteze va fi un cârnat de Pleșcoi, iar pe parbriz, ca ștergătoare, se vor perpeli doi oltenești. * Ce ne facem, fraților, cu încălzirea globală că ne-au luat-o dinții la tramp? Pardon, la trap. * Palada ar vrea să organizeze împreună cu domnul scamator Goțiu un seminar despre combaterea violenței în spațiul public. Iar în loc de concluzii, i-ar da un cap în gură! * Actrița Vivien Leigh (Scarlet O Hara din ”Pe aripile vântului”) l-ar fi înșelat pe soțul ei, Laurance Olivier, și cu femei, și cu bărbați. Adevărul e că la cât era de frumoasă, ar fi fost păcat să nu profite de organismul trupului ei toată lumea promiscuă. Deși a rostit celebra replică ”Și mâine e o zi!”, în dormitor s-a ghidat după principiul socratic ”Nu arde gazul de pomană”. * ”Am avut noroc cu tragedia de la ”Colectiv” și am scăpat de Ponta”, guiță Alina Mungiu.  Cât de gunoi poți să fii ca să afirmi așa ceva? Mai bine rămânea Ponta până la finalul mandatului (încă un an de chin și jale) și nu murea niciun tânăr în chinurile iadului. Dar de ce-mi răcesc gura de pomană? Jigodiile n-au inimă. Au numai guși sugrumate de eșarfe, buci sub care urlă canapelele și burdihane pe care le invidiază scroafele nesățioase. * Încă o tonă de canabis pusă la uscat a fost descoperită în vestul țării. Vorba aia: azi în Timișoara, mâine-n toată țara! * SUA se retrag din UNESCO, instituție care ar fi devenit, citez cu emoție și evlavie, ”anti-israeliană”. Dileala e maximă. Mai bine argumentau cu teoria formelor fără fond de ten. * Voi știați că Marea Neagră este o mare? Da? Dar deștepți mai sunteți! * Ilinca Vandici, de profesie blondină, se laudă că manelele e viața ei. Că e mortale. Fără ele existența n-ar avea niciun sens giratoriu. Declarația e cu atât mai surprinzătoare cu cât în portofoliul Ilincăi sunt câțiva academicieni de berărie, niște specialiști în fizică cuantică, vreo doi-trei filosofi ai balonului oarecum rotund cu care, în semn de solidaritate și respect pentru marea artă, a halit Salam cu soia în destule nopți vijelioase. Bine că n-a apărut în peisajul zgubilitic al vieții pe ritmuri de manele-hot și vreun copil minune * Valentina Pelinel ar putea beneficia cât de curând de serviciile multilateral dezvoltate ale vânzătorului de iluzii și butelii Cristi Borcea. Vulcanizările din zona unde domiciliază cei doi amorezi au epuizat stocurile de petece de bicicletă. * Chiar și dictatorii le iartă marilor sportivi erorile greșelii. De pildă, pe Ceaușescu îl amuza că marele Ilie Năstase, între doi ași și un rever în lung de linie, le mai dădea niscai clanță adversarilor din sportul alb. Și, ca să fim corecți, și arbitrilor. Dar vremurile s-au schimbat, iar Ilie este pedepsit tocmai pentru ceea ce l-a făcut atât de celebru și de dorit de femei. Se spune că în timpurile alea romantice, deși pare de necrezut, femeile erau din alt material decât Brigitte Sfăt. Erau din carne, dacă puteți să credeți așa ceva! * După ce românii au mai întors o dată armele împotriva nemților, mătrășindu-l pe Daum (prea târziu!), care a tras în piept tot praful de pe toba fotbalului românesc, fotbaliatorii s-au pus instant pe picioare, chelfănindu-i pe sovieticii din Kazahstan și ținându-le piept maidanezilor din peninsula Iutlanda! Contra vrea să sperăm că în spațiul carpato-danubiano-erotic încă se mai poate, încă mai sunt golani ai balonului capabili să bage mingea în ațe. Tare mă tem că, din câte îi cunoaștem noi, marcatorii români, s-au născut talente și vor muri speranțe. Cât despre fundași, dacă nu s-ar izbi mingea de ei în drumul către poartă, nici n-ai ști că au fost prezenți pe teren. * ”PSD ar putea muri prin implozie”, a spus-o, cu cuțitul la os, domnul Dragnea. Mai pe înțelesul maselor populare asta ar însemna că, după ce au exagerat cu beția puterii, s-ar putea îneca, în somn, cu propria vomă politică. Previziunea este corectă, iar viciosul n-are scăpare. Pentru că nu ține cont de sfatul medicului. Fură întruna, bea la greu, consumă grăsimea de pe buget. Cică ficatul duce. Cât s-o mai ducă și el, săracul! * DNA cumpără tehnică de interceptare a comunicațiilor și pentru decodarea telefoanelor mobile. Oare le cumpără tot de la Ghiță? * Americanii zic că Triunghiul Bermudelor nu există, că accidente d-astea se întâmplă peste tot. Ce dacă au dispărut fără urmă avioane, vapoare, sutiene, bikini? Se mai întâmplă. Deci n-au fost nici marțienii, nici atlanții, pur și simplu sunt coincidențe. Nu vă lăsați prostiți de americani! Dacă ei contestă existența Triunghiului Bermudelor, să fiți siguri că el există! * Fratele ministrului Needucației a insultat o politiciană cu un text plin de greșeli de ortografie, zice o gazetă de perete. Adică nu prea contează că e un măgar și n-are maniere, ci că nu vorbește/scrie corect limba română. Cred că-n familia Pop agramaticalitățile, ca să-l cităm pe autorul manualului unic de lingvistică aplicată, Gheorghe Hagi, e obligatorii. Ghinionul fraților este evident. Poate dacă beneficiau și de alternative, am fi avut parte de mai multă diversitate mimico-gestuală * Așa cum ne-au avertizat specialiștii de la ora 5 ai PSD-ului, programul de guvernare-manipulare și-a atins toate țintele: au crescut dobânzile la credite, prețurile la orice au luat-o razna, DNA-ul nu mai prididește cu munca și câte și mai câte, văzute și nevăzute. Nu mai vorbim că între timp au crescut salariile atât de mult încât, o dată cu introducerea noilor măsuri economice, vor scădea. Toate recordurile de politicianism absurd cad unul după altul ca popicele, de parcă Bozoncea de la Palatul Victoria Socialismului de Cârdășie ar fi mâncat copii cruzi. Probabil, foarte curând, Cartea Recordurilor ar trebui să omologheze și cel mai mare rahat politic care nu poate fi măturat din cauza unei erori de proiectare; ușile Palatului Parlamentului sunt prea mici. * Pentru că  au fost rezolvate toate treburile țării, Iohannis a inaugurat un teren de golf. Pe care se vor destrăbăla Dragnea și prietenii, dar și negustorii de case. Săptămâna viitoare, tot pe la Ploiești, tot în prezența președintelui, va fi inaugurat și un teren de șotron. * Gurile rele îl acuză pe Livache că ar poseda sălbatic o diplomă falsă, obținută de la celebra Universitate catolică (în sensul că e mai catolică decât popa, agentul lor electoral) din Alexandria. Alexandria de Teleorman. Lumea e nedreaptă. De când sunt false diplomele de oț? * S-a deschis sezonul pupăturilor de toamnă. Credincioși din întreg spațiul carpato-danubiano-hipnotic au luat-o la mozolit pe Cuvioasa Parascheva în speranța că PSD-ul le va mări pensiile, că vor câștiga la 6 din 49 și că vor putea să bea și să fumeze fără să-și prăpădească sănătatea. Deși au stat la cozi și câte 24 de ore, nu s-au plictisit întrucât de jur-împrejur era material de bârfă berechet. După puparea moaștelor li s-a deschis atât de abrupt apetitul de viață încât ar fi votat pe cineva. Dar nu pe oricine, ci pe politicienii care folosesc obscurantismul în interes propriu. Că majoritatea credincioșilor au ajuns acolo în grupuri organizate de politicieni abili pentru care neîmplinirile personale ale cetățenilor din parohia lor sunt o adevărată mană cerească, ușor de exploatat și de cuantificat în condițiile unei degradări accelerate a condiției umane. Nu contestăm că pe lângă hipsterii religioși, pentru care asemenea evenimente sunt un excelent prilej de agațament, de haleală și de (auto)promovare pe rețelele de socializare, la moaștele Sfintei Parascheva se închină și creștini adevărați, pentru care Dumnezeu înseamnă lumină. Dar ei sunt atât de puțini! După epuizarea pupăturilor s-a desfășurat un concert la care a închinat imnuri de slavă heroinelor cuviosul Carla s Dreams. Focul de artificii a fost bonus, ca să simtă și Cuvioasa Parascheva că trăiește. * Cam nasoale vremuri trăim, ia să ne aruncăm ochii în ”Istoria necenzurată” a cronicarului Adi Sfinteș și să vedem ce s-a mai întâmplat în Valahia după ce Mircea s-a retras cu o pensie specială la Mănăstirea Cozia, lăsându-și umbrele la guvernare. Au îndeplinit acestea programul de guvernare-apărare sau au dat-o la pace cu dușmanul? * ”După moartea marelui domnitor-care-i  avusese la degetul mic pe toți vecinii cu pretenții de mari barosani-în Valahia a urmat o perioadă tulbure ca privirea lui Nicolae Văcăroiu, caracterizată de lupta pentru putere dintre copchiii săi și cei zămisliți de zănatecul Dan I. De multe ori aceste căzături politice, lideri regionali prin definiție, se luptau (și) între ei pentru ciolan, nedându-se la o parte din a-și organiza unii altora decesul, cu ajutorul decisiv al străinilor, fie turci, fie maghiari, în viziunea lor aspectul ăsta nefiind semnificativ. Văzând halul în care se risipește o țară pe care o făcuse puternică și respectată în zonă, Mircea se răsucea disperat în mormânt. Disperat, dar inutil că pe urmașii săi, sânge stricat din sângele său, îi dureau în cot de amintirea celebrului părinte care jucase superb în atâtea filme de lung metraj, ba chiar și în documentare.  Cât despre țară ce să mai vorbim, nu-i mai interesau conceptul  că ei deveniseră europeni și-n Europa interesu poartă fesu, noțiuni ca patrie, națiune, independență fiind considerate scandaloase. După Mircea cel Bătrân a urmat la domnie Mihail I (1418-1420), care era aliat cu ta-su la conducerea statului încă din 1413. N-a fost băiat rău, dar n-a apucat să arate ce poate fiindcă a pierit într-o luptă cu turcii, la 28 octombrie 1420, desfășurată prin părțile Severinului. În locul său turcii îl pun să stea capră pe Radu Praznaglava (1420-1422), care, pe ce că avea o coafură gen ”Răzvan Theodorescu”, arăta ca dracu de Băsescu. Nu era mobilat nici la mansardă, ce s-o mai dăm după cireș încercând să eludăm adevărul istoric, era prost de dădea în gropi. Că și atunci, ca și astăzi, gropile erau principalele atracții turistice în Valahia. Se prea poate ca lucrurile să nu fi stat chiar așa de rău în privința puterii de înțelegere a lui Radu, însă contemporanii l-au bârfit intens întrucât venise pe tron cu ajutorul turcilor, fiind primul valah care a apelat la ajutorul acestor sclemberiști. Dar se pare că Praznaglava a fost un vizionar că, după ce el i-a pupat papucii padișahului, în secolele următoare aproape toți domnitorii vor face actul sexual respectiv. Și dacă stăm bine și ne gândim, moda nu s-a schimbat nici până astăzi. Singura diferență fiind destinatarul pupăturilor de umilință ale fomiștilor de putere. Între 1422 și 1427, între Radu Praznaglava și Dan al II-lea, vărul său ( fiul lui Dan I),  se dau numeroase lupte pentru domnie. Dan al II-lea era sprijinit de unguri, iar Radu de turci. Balanța s-a înclinat de ambele părți, dar până la urmă se dovedește că Dan al II-lea are sânge-n el din belșug și obține mai multe victorii importante. El va domni până-n 1431 și, după cum îi era sămânța (ta-su fusese tot un zurbagiu care-și găsise sfârșitul pe câmpul de luptă), se va lupta necontenit cu turcii, ba mai mult, se va da ganțos și la Alexandru cel Bun, domnul Moldovei, care era cam nervos de felul lui și l-a dat automat cu zgabarcele-n sus punând în locul său pe Alexandru Aldea (1431-1436). Aldea-care-și luase numele de Alexandru, în semn de recunoștință față de protectorul său-a încercat să fie sublim dar a sfârșit prin a fi ridicol, căci, după ce s-a opus fără succes otomanilor, până la urmă s-a supus lor, plătindu-le tribut și trimițând ca ostatici vreo 20 de fii de boieri, lucru nemaiîntâlnit până  atunci. Prin urmare, în decembrie 1436, când Vlad Dracu, adică frate-su, vine cu ajutor unguresc și-l dărâmă, boierii trec de partea acestuia, cu excepția marelui vornic Albu, care a fost de fapt conducătorul din umbră al trebilor țării pe toată perioada domnie lui Aldea. Că trebuie să vă mărturisim cu mâna pe pixul cu gel că Aldea, neavând cine știe ce sprijin popular, fiindcă era prea democrat și prea european pentru neînțelegătorul popor român (colegii lui, domnitori de un mandat, pot depune mărturie mincinoasă), experimentase la alegeri modelul președinte-domnitor-democrat, vornic-tehnocrat. Schema îi reușise parțial deoarece după aducerea lui Albu în fruntea bucatelor, el ajunsese un domnitor de paie cu bălegar, adică îngrășământ natural pe scaunul domnesc, situație în care nimeni nu-l mai băga în seamă, cu excepția canalului de scurgere TV România 1, unde se holbează cât e ziulica de lungă babele lui Iliescu. E clar că efectul propagandistic era zero, dar asta nu deranja, că lui i se părea vital să se simtă domnitor, nu să fie. * Promoușăn: Data viitoare o să dați de dracu. De Vlad Dracu. Porcăiți-vă! Pardon, pocăiți-vă!

CONTELE DE MONTE-CRISTO
15 octombrie 2017

miercuri, 11 octombrie 2017

Îngerii au săgetat distanțele

Îngerii au săgetat distanțele,
S-a prăvălit peste inimă Polul Sud,
Strigă-n aortă restanțele
Sub soarele pe jumătate nud.

La capătul mâinii dinspre apus
Îmi erai de o mie de ori răsărit,
Mă simțeam mai presus
Decât zeii de aer din mit.

Nu mai există cuvinte nespuse
Suspendate între cer și pământ,
Au căzut în lumină seduse
Precum zorile risipite de vânt.

Câteodată trec nopțile-n tropot
Pe sub streașina somnului meu,
Și-mi sună în suflet un clopot
Strivind disperări de ateu. 

”Nu-i nimeni”, îmi spune o umbră
Sfâșiată de un dor ascuțit;
” Se-ntorc evadații din tundră,
E ultimul lor asfințit...”


11 octombrie 2017

luni, 9 octombrie 2017

Îți dă târcoale toamna, doamnă

Îți dă târcoale toamna, doamnă,
și tu nu ești din somn trezită,
n-auzi cum pică frunzele
din ochii mei de ebonită

Și parcă nu mai ești acasă,
aseară te-am visat prin nori,
tu cea dintâi, cea mai frumoasă
și mai pierdută dintre flori

Îți lași copacii să se teamă
îmbrățișați de vânturi gri,
și-ți dă târcoale toamna, doamnă,
și nu înțeleg de ce-ntârzii

la întâlnirile de seară
uitate prin pierdute burguri,
îți dă târcoale toamna, doamnă
venită de la mine din amurguri


9 octombrie 2017


vineri, 6 octombrie 2017

SĂPTĂMÂNA PE SCURT (91)

De ce a fost ucisă România * Ce-ar vrea Victor Orban * Oprah și omul-brichetă * Exodul absolvenților de medicină * ”Mituri false” * Cu coada-n față * Mașa și-a găsit nașa * Prestidigitație cu banii publici * Omagiu securistului de omenie * La retragerea unei mari campioane * Cum se face de râs DNA-ul * Cămătarul Isărescu * Șo pe ei, Codrine! * Varujane, lasă-ne ouăle-n pace! * La anul vin extratereștrii!

  Știați că singura țară din istoria umanității care și-a plătit datoria externă a fost România? Dacă a putut să facă asta înseamnă că are resurse nebănuite de bunăstare. Și atunci de ce este astăzi atât de obidită, de ce e ultima din Europa la capitolul bucurii și prima la necazuri? Cu siguranță pentru că este condusă de asasinii economici care și-au intrat în rol imediat după achitarea datoriei, în martie 1989. Mai întâi l-au ucis cu bestialitate pe Ceaușescu, fiindcă dorea să transforme România dintr-o țară second-hand într-una de pus în vitrină. El se dedicase în totalitate cauzei naționale, dar a fost strivit de șenila istoriei prin intermediul unor indivizi cu vocație de nemernici. După care aceștia s-au instalat la butoanele puterii de unde calcă totul în picioare. În primul rând simbolurile naționale. Demnitatea acestui popor. Frumusețea arhaică a sufletului românesc. Devotamentul față de trecutul de jertfă permanentă în slujba unui viitor posibil mai bun. Ceea ce ar fi putut să fie un model de dezvoltare economică prin ea însăși, a devenit satul fără câini al Europei în care lupii, înveșmântați în piei de oaie, sfâșie exemplarele bolnave ce n-a mai avut puterea să plece în bejenie pe alte meleaguri. Da, România a fost ucisă pentru că era atât de aproape să ofere lumii un exemplu de țară cu adevărat liberă și independentă, în care oamenii se bucură de rezultatele muncii și sacrificiului lor. Că nu există cu adevărat independență politică fără libertate economică. N-a fost să fie. Poate altădată. Peste vreo mie de ani. * Victor Orban a fost în vâjâială pe la Cluj și a cuvântat în limba cailor, pardon, în limba maghiară. Deși n-a asigurat traducerea, un măgăruș care-l păzea de lăcuste pe Emil Boc pe sub statuia lui Avram Iancu, a ciulit urechile mai mult decât prevede legea și ne-a luminat și pe noi la felinarul gândirii. Pe scurt, orbetele a rumegat cam așa: ”Viitorul o să fie în limba maghiară, îi așteptăm pe români la cotitură și, dacă e întuneric prin zona crepusculară și contextul istoric ne permite, le dăm la mir. Le regulăm muierile, le argățim copiii, le schimbăm numele, vom face ca altădată.” Traducerea măgarului, destul de aproximativă, ne duce cu gândurile minții spre următoarea concluzie, aproape logică: Orban vroia să ia clanță și nu știa cum să ceară. Că ardelenii i-ar fi dat, dar nu cunosc limba maghiară și nici dorințele mistuitoare ale politicianului hungarist. Până și calul lui Avram Iancu ar fi fost dispus să-l mulțumească pe domnul prim-ministru. Dar cum demnitarul se grăbea spre Oradea, ca să mănânce niscai rahat și acolo cu ocazia deschiderii anului universitar, a rămas pe altădată. În urma lui a luat foc groapa de gunoi de lângă Cluj. O fi aruncat vreun participant la înălțătoarea manifestare politică vreun chiștoc de țigară. * Culmea e că la Oradea, taman cu ocazia vizitei intempestive a băgăciosului oaspete, arheologii au scos la lumină o așezare locuită neîntrerupt timp de peste 5000 de ani. De-a dreptul scandalos, n-au găsit nici urmă de picior de ungur. Nici măcar Yeti n-a trecut pe-acolo. Păi, se poate, l-ați supărat pe domnul Orban, tocmai când dumnealui vorbea despre viitorul limbii maghiare în Bazinul Carpatic, în ciuda faptului că ai lui se joacă cu puța prin țărâna pustei. Măi, Orbane, noi am înțeles că vrei Ardealul, dar nu te putem servi, trebuie să ne înțelegi, oameni suntem. E al nostru dintotdeauna și ne place la nebunie chestia asta. Uite, dacă vrei să iei ceva de la noi, îți putem da ce i-a oferit Vadim Marioarei Zăvoranu când distinsa mahalagioaică i-a cerut ceasul de la mână. * Democrații se gândesc tot mai serios s-o propună pe Oprah la președinție, ca să-i oprească spectacolul lui Trump, care a dat-o pe stand-up comedy, numindu-l pe Kim Jong-un ”omul-rachetă”! Spectatorii republicani au râs, dar ceilalți consideră că mult mai potrivit ar fi fost apelativul ”omul-brichetă”. Câinii războiului știu de ce. * Sifilisul face ravagii. Miner Palada a reclamat-o pe Nadia Ciurlin la CNA că nu i-a apărat reputația! Care reputație, mânca-ne-ai! P-aia de bătăuș? Lasă că onoarea ți-o reperează domnul Goțiu! * ” Uraganul Liviu produce pagube serioase. Nu mai rămâne nimic în urmă”, constată domnul doctor Ponta. Le zice bine cârlanul! * Jumătate dintre absolvenții de medicină din perioada 2009-2015 au șters-o din țară. Din țara făgăduinței politice, a minciunii ridicate la rang de artă, a golăniei socotită virtute. Nu știm dacă le e mai bine (de fapt, știm, dar ne prefacem), însă e clar că s-au dus acolo unde știutorii de carte sunt respectați iar pacienții sunt considerați oameni. * Un anunț important pentru țară: Monica Tatoiu dispare din viața publică! Prea târziu. * La deschiderea anului universitar, Johannis a vorbit despre miturile false din educație. P-alea adevărate le-au hașmanglit grecii. Totuși, nu poți să ai mari pretenții lingvistice de la un profesor de fizică meditativă! Poate omul s-o fi gândit la nituri, nu la mituri...* În Las Vegas, un milionar de 64 de ani a ucis, din plictiseală, 59 de oameni și a rănit peste 500! Posesorul armei automate a fost împușcat. Imediat, ISIS a revendicat atacul, deși nici acest nebun nu avea vreo legătură cu organizația teroristă. Dar islamiștilor le place să-și facă publicitate gratuită. Din nenorocire, au din ce în ce mai multe ocazii deoarece umanitatea pare lovită de schizofrenie. * Dar să trecem la lucruri mai vesele: ”Lâna este o podoabă frumoasă!”, a cuvântat cel mai autorizat reprezentant al celor care nu cuvântă, dar behăie. Așa, nea Petrică, zi-le de la obraz! Că tot veni vorba: știi cum se face întreruperea de sarcină la cloșcă? O ridici de pe ouă...* Nu se știe ce obsedat i-a rupt coada lupoaicei ce se gudura în brațele împăratului Traian, tovarășul de hârjoneală al lui Decebal. Dacă a fost vreun măgar cu patru picioare, grupul neparlamentar al spărgătorilor de semințe din Piața Universității propune să i se rupă coada din spate. Dacă a fost un asin cu două picioare, să i se smulgă coada din față. Ca să fie și lupoaica mulțumită. * În sfârșit, după cea de-a opta partidă, Simona Halep a învins-o pe Sharapova. Primele șapte au fost preludiul acestei aventuri. Așa că, după atâta chinuială, Mașa și-a găsit nănașa! Sperăm să nu se aplice prea curând teorema lui Pitagora: o dată vede nașa racheta finii! * Prinzând aripi după ce a scăpat de complexul gazelei rusești îndopată cu meldonium, Simona Halep a devenit numărul 1 mondial, învingând-o pe Jelena Ostapenko, puștoaica tupeistă care i-a luat Roland Garrosul din buzunar. E a douăzeci și cincea jucătoare din istoria modernă a tenisului care privește clasamentul de sus, fiind prima româncă aflată în această postură. Iată că până la urmă sacrificiile, munca susținută, ambiția nemăsurată, chiar și individualismul exagerat, au fost răsplătite. Bravo, Simona! Astăzi, 7 octombrie 2017, poți fi așezată alături de canotoarele care săptămâna trecută au devenit campioane mondiale făcând cinste, chiar dacă nu pentru asta te-ai apucat de tenis, țării tale. E reconfortant să știi că mai există domenii în care românii dau ora exactă. Din păcate, ajungem în vârful ierarhiilor doar prin excepții. Au trecut 43 de ani, 4 luni și 5 zile de când Ilie Năstase devenea primul lider mondial din istoria tenisului masculin! * Dumnezeu a orânduit atât de bine lucrurile încât pe bancă s-a aflat tot un român de excepție, Andrei Pavel. Să ne bucurăm și să sperăm că Simona va dovedi în meciurile următoare că este cu adevărat cea mai bună din lume. Fiindcă la tenis, ca să ajungi numărul 1, nu te confrunți întotdeauna cu cele mai bune adversare, contextul este foarte important. Ceea ce nu se întâmplă la alte sporturi. De asta zic că n-ar fi rău să le apreciem în aceeași măsură și pe celelalte sportive care au devenit campioane mondiale luptându-se cu cele mai bune canotoare ale planetei. * De bucurie că a devenit regina tenisului, Simona a pierdut finala de la Beijing fiind învinsă de  Caroline Garcia. În ce sport locul 15 învinge locul 1, că nu prea mă mai ajută memoria minții? Pe banca Simonei a stat tot Andrei Pavel, dar noua divă a rachetei, afectată de sindromul Halep, nu l-a băgat în seamă, în timp ce învingătoarea și-a chemat de trei ori antrenorul deși juca foarte bine. Cu toate că Simona le știe pe toate, e a patra finală pe care o pierde anul acesta. * Lângă circul Globus a fost inaugurată statuia lui Rainer de Monaco, fostul soț al lui Grace Kelly. Prin această magie s-au evaporat 1,85 milioane de euro din buzunarul bucureștenilor. Mița Biciclista zice că i-a folosit cu folos. Fato, nu prea mai ești în firea ta. * S-a întâmplat în România absurdă. De Ziua Educației, elevii din București, Giurgiu și Brăila au stat acasă, conform Contractului Colectiv de Muncă, iar ceilalți, din restul țării, au fost la școală. Nici nu mai contează ce-au făcut acolo, important este ca, așa cum apăsat a subliniat domnul ministru, ”viitorul de mâine să fie mai bun decât cel de azi”. * Înmormântarea generalului Iulian Vlad, ultimul șef al Securității, a fost un lung prilej de bârfe și de ipoteze. Că a fost securist de omenie, că n-a strâns mâna la ușă nimănui, și câte și mai câte, mai să-i plângi de milă distinsului ticălos. * În același registru, la B1TV, Sabin (B)orcan se conversa cu Boby Păunescu, urmașul direct al Securității. Până și Monica Bârlădeanu râdea în fundal amintindu-și cum a șters-o de lângă micul țârcovnic nemaisuportând lungile interogatorii. Că unde ai fost, că cu cine, că de ce, că cât, că de câte ori? Măi copii, parcă umblați mai răsfirați! * Admirabila sportivă Cătălina Ponor a hotărât să se retragă din activitatea competițională după ce a cucerit 23 de titluri olimpice, mondiale și europene. Mulțumim pentru tot, campioano! * DNA-ul ăsta-i cam tâmpit. Nu-i de ajuns că a avut procurori care se foloseau de funcție pentru a agăța gagici, cu cătușele, acum au târât la audieri și o bătrânică de 90 de ani. Chiar dacă este bunica Anei Mariei Pătru, fosta șefă a AEP, bănuită de ciordeli fără număr, maeștri păpușari ar fi trebuit să gândească înainte de a se expune ridicolului. Dacă vor să arate că nimeni nu este mai presus de lege, trebuie să aibă în vedere și faptul că legile sunt pentru oameni, nu pentru fiare. Iar procurorii trebuie să scormonească după adevăr ca niște lei, nu ca niște hiene. La ora aceasta nu știm dacă bătrânica a fost arestată pentru vina de-a avea netoată (sau nepoată, nu e foarte limpede), sau a fost adusă ca momeală pentru fostul procuror DNA Negulescu...* În anii 90, Banca Națională a cumpărat ceea ce astăzi se numește ”Arenele BNR”, cu 200 000 de dolari și acum cere pe stabiliment, de la statul român, 35 de milioane de euro! Înțelegeți cum gândește cămătarul din fruntea Băncii Naționale? Ia pielea de pe oameni din pură plăcere și nu vrea să le-o mai dea înapoi decât pe bani mulți. Isărescule, Isărescule, ce te mai mănâncă pielea aia de măgar! * După ce Codrin Ștefănescu a adus ”eroi ai revoluției” din clanul Sadoveanu, sau cam așa ceva, ca să-l apere pe Liviu Dragnea, deși nu-l ataca nimeni, a devenit destul de clar că domnul care face reclamă bostanilor turcești purtați cu mândrie pe post de umbrelă, ca să nu-i plouă-n gât, e singura opoziție eficientă la PSD. Cum îi face el de râs, mai rar. Daea și ceilalți comici vestiți ai ecranului sunt apă de ploaie. Șo pe ei, Codrine! * Varujan Vosganian atentează la ouăle țăranilor. Cică nu-s bune că nu târăsc după ele TVA și alți stafilococi economici care sunt baza unei economii bolnave, bazată pe iuțeala de mână a politicienilor și nebăgarea de seamă a cetățenilor. Varujane, te credeam mai deștept, dar ne mai înșelăm și noi. Viața nu-i literatură, nu te mai lua după Adrian Năstase, celălalt literat fugărit de Justiție! Lasă-i pe oameni să consume ouă! Ce, ei te-au întrerupt, pe tine sau pe colegii tăi din politică, când mâncați rahat cu gura plină? Păi dacă plăteați impozit pentru haleala respectivă se dubla instantaneu PIB-ul României.  Vorba nemuritoarei Olguța: marș din coteț, vulpoiule! * Până și domnul Daea consideră că Varujan are o imaginație bolnavă! Ce poate fi mai umilitor! * În mod paradoxal, Premiul Nobel pentru Literatură nu l-a subtilizat scriitorul Varujan Găinerian ci japonezul Kazuo Ishiguro. Ce cântec de lebădă ar mai face Bob Dylan! Lui Varujan i-a mai rămas doar posibilitatea înhățării Premiului Nobel pentru Economie de Ouă. Câtă luciditate, atâta dramă!, vorba lui Nicolae Guță. * S-a zburătăcit din pușcărie și Dorin Cocoș. Pentru cele 9 milioane de euro hașmanglite din afacerea Microsoft, a stat pe cuibar vreun an de zile. Ăstuia nu i-ai număra ouăle, Varujane! * Profesorul de socoteli politice Liviu Pop, ajuns din eroarea greșelii în lumea celor care prea-cuvântă, a socotit pe dește și a ajuns la concluzia că elevii din clasa a XII-a au intrat în clasa întâi ”acum 18, 17 ani!” Vă dați seama ce se întâmpla dacă distinsul personaj din drama numită ”Învățământul românesc”, scena 27, n-avea două dește înfipte în nas într-o căutare disperată după creierii capului?! Elevii dintr-a doișpea ar fi început școala cu cel puțin 20, 21 de ani în urmă. * Tot mai mulți țigani își iau zborul în SUA din motive de persecuție politică! Așa este, politicienii fură mai mult decât domniile lor. Americanilor, dacă vreți să-i ajutați pe acești năpăstuiți ai sorții, umblați cu portofelele în buzunarul de la spate...* La Lupeni încă doi mineri au fost uciși de prăbușirea unei galerii. Păcat că pe acești robi ai întunericului nu i-a înțeles nimeni cu adevărat, deși, prin truda lor, i-au încălzit și i-au luminat  pe ceilalți. Minerii din Valea Jiului sunt victimele istoriei post-decembriste măsluite cu abilitate și cinism de ticălosul absolut Ion Iliescu. * Știți că americanii e plimbăreți de felul lor. Umblă alandala de colo-colo după principiul ”azi aici mâine-n Focșani!” Așa se face că un tinerel le-a mărturisit polițiștilor că a călătorit în timp. A mers până în anul 2048, dar i s-a părut nașpa și s-a întors. A solicitat să fie dus la Donald Trump ca să-l avertizeze că la anul vin extratereștrii și că nu e băieți buni! El a luat contact cu ei, la cârciumă, unde i-au turnat în pahar până a călătorit în timp. Că, zicea pățitul, fără alcool nu poți trece dintr-o dimensiune în alta. Păi asta-i o veste grozavă! Vă dați seama câți călători în timp taie frunză la câini în spațiul carpato-danubiano-hipnotic și extratereștrii e la doi pași?! Păi dacă-i scoatem de la ajutorul social doar pe consumatorii din Vaslui, extratereștrii e morți! Așa că anunțăm omenirea umană să nu-și facă probleme, România e un fel de spațiul Schengen al călătoriilor în timp. Vedeți-vă de creație și procreație, la ultima frontieră a NATO treburile e bune.  * Un melc parcurge în 27 de ani 709,5 km. În România s-au construit, tot în 27 de ani, 730 de km de autostradă! Chiar dacă melcul își cară casa în spinare, asta nu-i o scuză. Ce, noi nu târâm după noi Casa Poporului cu toate dihăniile dinăuntru?  

CONTELE DE MONTE-CRISTO
8 octombrie 2017