Tusea și junghiul * Marijuana la tot cartierul * Kovesi, jos laba de pe studentele la Teologie! * Războiul sutienelor * Boxul acuzaților * Cât mai costă o curvă alcoolică? * Charlică și pisicile aristocrate * Iar am avut dreptate: americanii e mai tari ca rușii * O starletă cu pretenții de star: Simona Senzual Halep * La Steaua care a apus * Ghiță, mai pune un pic de șunculiță! * Șutirea peștișorului de aur * Europa, în ritmul lui Iohannis * Perversiunile Danielei Gyorfi * Mamaia și piciorul de lemn * Harra, vizionara-porno * Redefinirea familiei * Maidanezii * Țoiul și marțafoiul * Rahmaninov, urmașul lui Ștefan cel Mare * La Posada și-a pierdut Robert mesada
Un individ fără puță, părăsit de nevasta învățată cu aparate mai ferme, și un boșorog căruia i s-a vindecat locul demult, au făcut alianța boilor, impostorilor, nebunilor și escrocilor (BINE). În general, proștii nu reprezintă pe nimeni, deși când se uită în oglindă au impresia că-i urmează milioane de deștepți. Ei, de fapt, stau în fund ca maimuța și se scarpină de purici până le dă sângele pe nas. Nu, nu s-a format această alianță scandaloasă, mișcarea patriotică se va scutura de râia căprească și va duce mai departe spiritul național și justițiar al tribunilor neamului românesc până când patria se va numi România Mare. Vă rog frumos să nu vă mai luați după proști decât dacă aveți o coadă de mătură la îndemână. * Pentru a crește real pensiile și salariile, fără a fi anulate de inflație, e absolut obligatoriu să crească și productivitatea muncii. Să-i spună cineva și Olguței despre ce este vorba în prima propoziție * De la anul, consumul de marijuana, în scop recreațional, va fi permis. În Canada, nu vă bucurați degeaba, erbivorelor! Premierul lor a experimentat la greu efectele gingașei plante și i s-a părut că zboară fără aeroplan. Totuși, ca să nu fie accidente aviatice non-stop, fiecare familie n-are voie să crească decât patru plante pe an. Una pentru mama, una pentru tata, și câte una pentru ăia mici. Dacă ai doar doi, de la trei în sus să te ții balamuc! * Elena Udrea, această martiră a luptei pentru putere, avere și orgasm, a încasat, încă de la prima instanță, 6 ani cu executare, și-i obligată să le plătească mituitorilor sifonari peste 2 milioane de euro. Biata femeie, va trebui să-și vândă vreo pereche de galoși...* I-au luat apărarea de la gură diverse personulități, de la Gheorghe Becali, fost Gigi, și până la Traian Băsescu, fost Popey Marinarul. Pe Matrozul Chior l-am putea înțelege, că are ochii alunecoși, inima zburdalnică, dar pe Gigi poate-l înțelege Dumnezeu. În mod surprinzător, celebri postaci, care erau furajați cu 10 000 de euro pe lună de o blondă planturoasă, n-au avut semnal. * Și când te gândești că Elenei din Troia i se trage de la unul pe care-l cheamă, paradoxal, Lungu. Da, ați citit bine: i se trage de la Lungu, nu de la Scurtu. Nici măcar de la Chelu. * Dezastrul a început cu gala Bute, care, ce ironie, în ciuda rimei evidente, te poartă pe alte rute. În contradicție cu privirea-i șăgalnică și cu amețitorul joc de picioare, nu te duce-n lumea viselor, ci te bagă la răcoare. * Totuși, e scandalos să introduci la bulău o jună studentă la teologie, jumătate vestală, jumătate fiară * Elena a contestat decizia considerându-se fată cinstită. Până și Matrozul Chior s-a inflamat la maxim, garantând pentru virginitatea concurenței lui Andrei Pleșu de pe vremea când își agățau armele bănuit erotice pe aceeași sârmă politică. Concurență în materie de sâni, deși, după argumentele irefutabile și parapsihologice ale domnului Liicheanu, dl. Pleșu ar fi posesorul unui sistem filosofic cu prindere la spate cu două numere mai mari. Din păcate, Monstrul cu Barbă nu a șterpelit nimic, din lene, sau nu a fost prins, tot din lene, și n-o să-l auzim prea curând că gardienii i-au smuls sutienul și l-au mușcat de sfârcuri. Mare păcat! * Dacă dl. Liicheanu va contesta aceste afirmații, îl anunțăm că n-am pus ghilimelele întrucât, la filosofii de debara, e facultative. Și dacă a spus și dacă n-a spus ce v-am relatat mai sus, nu prea contează; toată lumea știe că așa gândește dumnealui și că între Elena Udrea și Andrei Pleșu, ar alege-o, fără să clipească, pe Monica Bewinski, Procuroarea-Șnur. Care nu poartă sutien, iar chiloții i-a pierdut demult, în vremuri imemoriale, la o descindere printre aurolacii din Gara de Nord. * La Tribunalul Bacău, trei deținuți l-au snopit în bătaie pe al patrulea, chiar în boxa acuzaților. După cum merge (in0justiția în țara asta, mai mult ca sigur că victima va fi aspru pedepsită pentru conflict de interese. Interesul ei era să nu ia bătaie, dar, dacă nu s-a putut abține, suportă rigorile legii * Charlie Sheen i-a dat Lindsey Lohan 250 000 de dolari doar pentru că, la beție, l-a tras peste abdomenul burții ei, într-un pat care ardea de nerăbdare să fie batjocorit de celebrități. Măi, ce s-au scumpit curvele, e jalea de pe lume. Păi, la prețurile astea, mai ajungem noi în lumea civilizată la sulivară. * În ziua în care Theresa May, gagica aia de conduce Marea Britanie când doarme cotoarba a bătrână (Elisabeta, pentru republicani), i-a scris Europei, pe un șervețel umed, cu rimelul: ”Adio și n-am cuvinte!”, Charlică, băiatul ăla cu urechi model farfurie zburătoare, a mai dat o raită prin România. Nu pe la casele lui, ci pe la ale lui Iohannis, care l-a și decorat, că nu era sătul iubitorul de Camile de tinichele! După ce a scăpat, cu chiu cu vai, de Werner, și-a băgat capul între urechi - și, har Domnului, e loc destul! - s-a mai benoclat la niște petarde de prin București și a ras-o pe la neamurile lui, Prințesa Margareta și Prințul Miorlau. Celelalte pisici aristocrate erau plecate la vânătoare de motani în călduri. * Acum nu-i prea clar ce tot caută Charlică pe aici, dar, la criza acută de regi din acest spațiu al istoriei contemporane, nu-i exclus să-l vedem pe tronul pe care a stat capră la nemți, la ruși și la cine s-a mai învrednicit să joace lapte-gros, și regele Mihai. Dacă ar fi să ne luăm fie și numai după urechi, Charlică e mult mai îndreptățit decât Alteța Sa Banală Principele Radu Buda să pretindă tronul. Dar să se grăbească până când istoria nu va trage apa după ei...* Raportul morților în accidente pe șoselele-cimitire ale României a fost în anul precedent de 97 la un milion de locuitori, dublu față de media europeană. Procentul este mai mic la numărul deceselor pe autostrăzi (8%), dar asta numai pentru că noi nu prea avem autostrăzi * V-am spus din vreme că nici Toma Alimoș, nici Tudor Vladimirescu, nici măcar Tudor Tudorel, nu-i vor clinti pe Kovesi și Lazăr din funcții, în ciuda inabilităților din vremea cercetării cazului ”Noaptea, ca proștii”, fiindcă americanii e mai tari ca rușii în spațiul carpato-danubiano-hipnotic. Așa că n-are rost să reluăm subiectul, dar să nu uitați: când aveți probleme cu ce se ascunde dincolo de aparențe, citiți-ne! O să fiți mai informați, mai fericiți, și, dacă e posibil, mai deștepți. * Ceea ce nu se poate spune despre Simona Senzual Halep, o starletă a tenisului, care nu va ajunge niciodată star mondial în adevăratul sens al cuvântului. De ce? Pentru că n-are caracter, așa cum a recunoscut în timpul meciului cu britanica Konta. În timp ce Darren Cahil o sfătuia cum să depășească momentul, figuranta, căreia i s-a urcat gloria la cap înainte de vreme, i-a zis (știind că e filmată) cam așa: ”Ia lasă-mă-n carul meu cu sfaturile tale! Tu nu vezi că mă doare la bască de tenis? Dacă s-ar putea să câștig fără să mă prezint la meciuri, ar fi extraordinar. Mie îmi place să apar prin reviste, să dau declarații la TV, să mă laude fără motiv dilimanul de CT Porcescu...Sportul ăsta mai mult mă încurcă. Îmi plăcea la început, când eram modestă și flămândă. Acum, cu mațul plin, e aiurea, ia mai dă-te-n spume, măi, Crocodil Dundee. Nu încerca să mă convingi că sunt altcineva că n-ai nicio șansă. Am un joc ridicol și nu vreau să mă schimb. Vreau să fiu și eu ridicolă, care-i problema ta?!” Nu vă mai amintesc și restul discuției, purtată în engleză, dar vă asigur că traducerea este cât se poate de exactă, fiind asigurată de Lia Olguța, starleta politicii și lingvisticii mondiale de pe întreg mapamondul globului pământesc. * Începând cu 30 martie 2017, Steaua nu mai există pe prima scenă a fotbalului românesc. Echipa se numește FCSB, adică Faci Ce Spune Becali. Și, în condițiile astea, pe cine mai bate Dinamo? * Periodic, ministrul Agriculturii și Inculturii ne lovește fără milă în creierii capului: ”Porcul se face într-o perioadă de timp”, e ultima cugetare care l-ar face să se topească de invidie până și pe marele sofist Hagi. Nu ne-a mai spus și ce se face porcul într-o perioadă de timp: politician, ministru, președinte interimar la PRM...Că n-a fost prea clar. Sper că nu e o aluzie la Ghiță, nea Petrică? * Se întreabă câte unii la Radio Șanț de ce nu mai e atractivă profesia de cadru didactic. Păi cum să fie dacă leafa unui debutant e mai mică decât a unui gunoier, când procentul din PIB acoperă cu greu 3-4% (în țările la care ne raportăm artificial, procentul depășește 7%, ajungând și până la 9%), când sistemul se tot reformează prin metoda copy-paste, când împotriva dascălului se îndreaptă criticile celorlalți factori educaționali, demonizându-l? Nu numai că e prost plătită arta de a fi profesor, dar atât a fost terfelită încât prestigiul ei tinde spre zero. Și nu sunt semne că societatea moare de nerăbdare să fie mai educată. În aceste condiții, nu vă așteptați ca școala să înlocuiască lipsa educației de acasă * La celebra partidă de pescuit din Delta Dunării, domnul Grindeanu, beneficiind de norocul începătorului, a prins peștișorul de aur. Dar, din obișnuință, i l-a șutit domnul Dragnea. * La intervenția fermă a domnului Iohannis, Europa nu va mai avea două viteze. Va avea doar marșarier. * Daniela Gyorfi e scandalizată de perversiunile la care încearcă s-o supună sistematic derbedeul de bărba-su. I-a cerut, nici mai mult, nici mai puțin, decât s-o vadă îmbrăcată, fiindcă numai așa îi filează lampa de intervenție. Sincer să fiu, suntem de partea lui: cine n-ar vrea s-o vadă pe Daniele îmbrăcată! * Un alt personaj odios este unul Prigoană, care, după cum spune una din fostele neveste (Bahmuțeanca number five), obișnuia s-o împingă pe scări pe o tipesă căreia-i spuneau Mamaie. Cică-i dădea avans cu piciorul de frasin. Mare pezevenghi!* Rumegătoarea Carmen Harra (în sensul că rumegă viziuni pe care proștii le cred), ne atrage atenția că a văzut în globul de cristal cum că omenirea lumească merge înainte, în ciuda faptului că Ileana Ciuculete și-a ascuns vârsta reală, ceea ce ar putea fi cauza morții ei la numai 65 de ani, deși era programată s-o ducă, hăulind, până la 89 de ani. Dar, dacă a mâncat-o-n laringe să spună că are 59 de ani, acum suportă consecințele decesului mortal! * Fiindcă familia a fost definită ca fiind formată dintr-un bărbat și o femeie (sper că frumoasă), mă întreb ce-o să se întâmple cu părinții noștri, cu minunații noștri copilași, fiindcă ar cam trebui să cânte la altă masă. Dar, dacă legea nu ne dă voie, n-avem încotro și-i hușuim de acasă, deși ne simțeam bine împreună. * Maidanezii care îmbracă chiloții cu șnur ai Naționalei de fotbal de masă, n-au marcat niciun gol de patru meciuri! E naționala zero barat. De vărul lui Hitler, antrenorul Daum, ce să zici? N-ai ce zice: atât poate, atât face. Fotbalul românesc este condus de amatori cu pretenții de profesioniști. De fapt, de niște proști care o fac pe deștepții. * Declarațiile lui Toader, făcute mai pe seară, l-au prins pe Băsescu cam luat. Nu, nu de Codruța, cum tot speră opinia publică, ci de încălzirea globală din paharul cu whisky. Așa că nu s-a putut abține și a decretat, fără drept de recurs, așa cum îi stă bine unui dictachior: ministrul justiției este, citez cu emoție și lacrimi de crocodil, ”un marțafoi”. Trebuie să recunoaștem că, în acest caz, țoiul a fost mai tare decât marțafoiul...* Până la urmă l-au înmormântat și pe George Michael, la trei luni de la înghițirea gutuii. E un fel de Brexit din Uniunea Compozitorilor care făceau dragoste cu fundul, ca să citez din Bețivul Național. * Știați că marele muzician Serghei Rahmaninov se trage din spița lui Ștefan cel Mare? Da? Mă bucur, eu abia acum am aflat și le-o spun și celorlalți neștiutori. Bine, nu-i nici vreo mare scofală să te tragi din cel mai mare dintre români la ce apetit sexual a avut butoiașul atomic, care s-a zbătut să-i transforme pe moldoveni în zimbri. * Nu, acesta nu este un fragment din monumentala lucrare ”Istoria necenzurată a românilor”, dar ce urmează sigur e de acolo. E continuarea faptelor din numărul trecut. Și nu e bine deloc. Pentru unguri. A, deja vă bate pitpalacul de nerăbdare, iar ochii vă râd de bucurie? Naționaliștilor! * ”Se pare că a fost destul de limpede maghiarul că Basarab nu i-a mai trimis nicio veste, deși a fost deranjat la maxim de metaforele, epitetele și, mai ales, licențele poetice folosite de adversarul său. ” - Fiindcă nu cred că-i corect să mă trateze astfel. Ce are cu barba mea? Îl deranjează că sunt poet? O să-i demonstrez că nu scriu tot timpul poezie, că am momente de inspirație în care dramele pe care le scot din mine se joacă peste tot cu gura închisă. Cât despre barbă, o să-i dovedesc că va rămâne la locul ei, însă nu prea-i văd bine cele trei floace ce le fâlfâie vântul pe obrazu-i scorțos. N-am terminat de citit nici măcar ”Povestea porcului” și uite-l p-ăsta...mă presează cu războiul lui medieval! ” După care își conectă celularul: ” -Alo, tătarii? Eu sunt! Basarab. Vă sun din celălalt capăt al țării. Și mie mi-e dor de voi. Cum să mă simt? Minunat, numai că am niște junghiuri în coastă. Ungurii au venit cu oaste peste mine. Cum? Veniți și voi? O...kay! Ne vedem la Posada, în week-end, sâmbătă, 9 noiembrie 1330, dacă ați uitat în ce dată suntem. Sper s-o rezolvăm repede. V-am pupat!” În muzici la modă, maghiarii pătrund în Valahia. Dar treaba era nașpa de tot că valahii, după prostul lor obicei, ascunseseră toată haleala și, pe deasupra, otrăviseră și fântânile. Din cauza asta, de la o vreme oștirea mergea alandala după cum auzea comenzile pe care le dădeau necontenit mațele din augustele burți. După ce au pustiit Valahia până la Argeș, înghițind cu mare poftă lăcustele ce încă mișunau prin iarba arămită de soarele lui noiembrie și ucigând cu sânge rece broaștele de prin iazuri, maghiarii au cârmit-o spre Buda cu gândul să mai cucerească pe drum popoarele de furnici ori miile de arici ce-și ițeau capetele pe toate drumurile, ca să dea o pâine albă de mâncat poeților de curte, ce aveau să cânte în epopei nemuritoare mărețele izbânzi. Dar, ca să parafrazăm un cronicar din aceeași făină cu mine, ”n-a fost pe voia câinelui de maghiar”. La Posada, într-un defileu situat, firesc, între două înălțimi, ungurii au fost întâmpinați cu bucurie de valahi și de aliații lor și supuși unui interogatoriu sumar. Întrebările erau puse direct la subiect și ungurii răspundeau numai cu ” au, mamă”, ”Doamne, e sfârșitul lumii”,” aici ne rămân oscioarele”...Că am uitat să menționez, interogațiile astea erau sub formă de bolovani prăvăliți de pe înălțimi în capetele lor triunghiulare, vipere aruncate cu măiestrie ori săgeți ațintite la fix. Au mai fost și altele dar parcă ni s-a făcut nouă milă de bieții maghiari, că, așa cum am spus-o de nenumărate ori, nu erau oameni răi, mai ales femeile lor. Cafteala a durat de sâmbătă până marți și armata lui Carol Robert a fost zdrobită, însuși regele a scăpat ca prin urechile acului fugind îmbrăcat în hainele lui Desev, fiul lui Dionisie, unul dintre inițiatorii distracției. Desev a fost zărit în ținuta de gală, din care cauză valahii l-au recunoscut drept suzeran. Așa că l-au ucis cu mare plăcere după cum găvărește ”Cronica Pictată” de la Viena. După victorie, Basarab a ținut un spici, că le-avea p-astea cu trombonul ceva de speriat: ”-Sunt convins că ungurii au învățat ce-i umilința și altădată când le-oi trimite soli să știe că sunt de la Basarab I, întemeietorul Valahiei independente, și că trebuie să-i primească în așa fel încât să nu mă supăr. Că, altminteri, mă văd nevoit să provoc o nouă tragedie, deși genul ăsta literar nu mă interesează în mod deosebit. După Posada, voievodul valah i-a articulat și pe tătari, că-și cam luaseră nasul la purtare, iar pe țarul Bulgariei, Alexandru, și l-a făcut ginere. El amintea la câte o chermeză la care se afuma, ca orice scriitor ce se respectă:”-Bă, nu prea le vede el la politică regională, iar ca războinic e mai prost chiar și decât Carol Robert de Anjou, însă face o varză murată...o minunăție. Cât despre zeama de murături, ce să vă mai spun? Ea mă mai menține în fruntea țării, că altfel eram mort demult...”
CONTELE DE MONTE-CRISTO
31 martie 2017
vineri, 31 martie 2017
O să crească iarba cu furie oarbă
Ne răzvrătim pe colțuri de inimă frântă,
Pe unde îngerii de boli ne descântă
Cu frunze de iederă încolăcită în gânduri,
Tremură moartea întinsă pe scânduri
De-o mie de ori de noi inundată,
Încă o dată și încă o dată...
Ne întâlnim pe unde n-am fost și nici n-o să fim,
Și tot amânăm din vis să ieșim,
Să ne ascundem în realitate,
Mințile noastre de spaimă trucate.
Da, plouă cu păsări migratoare
Peste viața noastră întâmplătoare.
O să crească iarba cu furie oarbă
Peste buzele ce nu pot să mai soarbă.
Se va scurge un șarpe pizmaș din oglindă
Printre brațele ce nu pot să mai prindă.
Vor umbri copacii pregătiți de asalt
Peste cerul inutil de înalt.
Secundele vor lua ora la rând
Târziul bănuit va fi prea curând,
Curândul va fi evident prea târziu,
Iar mortul va fi incredibil de viu.
31 martie 2017
Pe unde îngerii de boli ne descântă
Cu frunze de iederă încolăcită în gânduri,
Tremură moartea întinsă pe scânduri
De-o mie de ori de noi inundată,
Încă o dată și încă o dată...
Ne întâlnim pe unde n-am fost și nici n-o să fim,
Și tot amânăm din vis să ieșim,
Să ne ascundem în realitate,
Mințile noastre de spaimă trucate.
Da, plouă cu păsări migratoare
Peste viața noastră întâmplătoare.
O să crească iarba cu furie oarbă
Peste buzele ce nu pot să mai soarbă.
Se va scurge un șarpe pizmaș din oglindă
Printre brațele ce nu pot să mai prindă.
Vor umbri copacii pregătiți de asalt
Peste cerul inutil de înalt.
Secundele vor lua ora la rând
Târziul bănuit va fi prea curând,
Curândul va fi evident prea târziu,
Iar mortul va fi incredibil de viu.
31 martie 2017
joi, 30 martie 2017
Ne întâlnim în locuri surprinzătoare
Ne întâlnim în locuri surprinzătoare:
în vis, între lumi paralele, în existențe trecute și viitoare.
Tu ești la fel cum te știam, întoarsă cu fața spre diferitele ore,
din cauza secundelor nu-ți văd chipul transfigurat în aurore.
Probabil ești neschimbată ca un tablou de artă;
cel puțin așa te reflectă oglinda spartă.
Eu sunt golul din jur pe care-l respiri odată cu amintirile,
dar nu ni se încrucișează niciodată privirile.
Poate privirea mea câteodată-i prea tristă;
sau acele locuri surprinzătoare nici nu există.
30 martie 2017
în vis, între lumi paralele, în existențe trecute și viitoare.
Tu ești la fel cum te știam, întoarsă cu fața spre diferitele ore,
din cauza secundelor nu-ți văd chipul transfigurat în aurore.
Probabil ești neschimbată ca un tablou de artă;
cel puțin așa te reflectă oglinda spartă.
Eu sunt golul din jur pe care-l respiri odată cu amintirile,
dar nu ni se încrucișează niciodată privirile.
Poate privirea mea câteodată-i prea tristă;
sau acele locuri surprinzătoare nici nu există.
30 martie 2017
duminică, 26 martie 2017
Te-am acuzat că ești așa frumoasă
Te-am acuzat de tot ce se întâmplă
Pe-această sferă de cerneală,
Te-am acuzat că viața nu e simplă,
Că locuiești la mine-n tâmplă
Înfășurată-n aurora boreală.
De câte ori o ploaie plângea-n mine
Acel adio care nu s-a spus,
Și rătăceam alături, prin ruine,
Ucis de-atâta dor de tine,
Te-am acuzat de tot ce nu s-a spus.
Oglinda ne privea cu spaimă,
Iar ochii-n cioburi se-ngropau atunci
Când renunțai la ultima ta haină;
Din noi mâncam la cina cea de taină,
Îmbrățișați de nopțile adânci.
Și nu ne mai găseam de-atâta ură
Cuvintele-ncuiate în sertar
Cu cai cu tot, și cu trăsură,
Mă săruta-ntunericul pe gură,
Încă-i mai simt aroma de mortar.
Și pentru zborurile stinse
În scrumiera zărilor albastre,
Am răscolit aortele întinse
În iernile haotic ninse,
Să găsesc cheia spaimei noastre.
Nu m-am oprit din zbaterea febrilă,
Deși-mi cădeau potcoavele pe rând,
Mi-a tot trecut prin suflet o șenilă
Ce a strivit și ultima zambilă,
Ostatică a temerii din gând.
Te-am acuzat de primul răsărit,
De marea ce tot face calea-ntoarsă,
De tot ce Dumnezeu a zămislit,
Te-am acuzat și te-am iubit
Că tu ești tu...Și ești așa frumoasă!
26 martie 2017
Pe-această sferă de cerneală,
Te-am acuzat că viața nu e simplă,
Că locuiești la mine-n tâmplă
Înfășurată-n aurora boreală.
De câte ori o ploaie plângea-n mine
Acel adio care nu s-a spus,
Și rătăceam alături, prin ruine,
Ucis de-atâta dor de tine,
Te-am acuzat de tot ce nu s-a spus.
Oglinda ne privea cu spaimă,
Iar ochii-n cioburi se-ngropau atunci
Când renunțai la ultima ta haină;
Din noi mâncam la cina cea de taină,
Îmbrățișați de nopțile adânci.
Și nu ne mai găseam de-atâta ură
Cuvintele-ncuiate în sertar
Cu cai cu tot, și cu trăsură,
Mă săruta-ntunericul pe gură,
Încă-i mai simt aroma de mortar.
Și pentru zborurile stinse
În scrumiera zărilor albastre,
Am răscolit aortele întinse
În iernile haotic ninse,
Să găsesc cheia spaimei noastre.
Nu m-am oprit din zbaterea febrilă,
Deși-mi cădeau potcoavele pe rând,
Mi-a tot trecut prin suflet o șenilă
Ce a strivit și ultima zambilă,
Ostatică a temerii din gând.
Te-am acuzat de primul răsărit,
De marea ce tot face calea-ntoarsă,
De tot ce Dumnezeu a zămislit,
Te-am acuzat și te-am iubit
Că tu ești tu...Și ești așa frumoasă!
26 martie 2017
sâmbătă, 25 martie 2017
SĂPTĂMÂNA PE SCURT (64)
Educația Internetului * Franciza ”Terminatorul” se filmează la noi * Consumați pulpe românești * Cătălina Ponor nu se lasă ușor * Proiectele Mafiei administrative * Iluminații și Neiluminații * Ziua Internațională a Nefericirii * PRD (Partidul România Divorțată) * Adevăratul apel către lichele * Promoție la hârtia igienică ”Moliceanu” * Dezvelirea bustului Olguței * Ultima dorință a lui Viorel Lis * Pisica popii * Sentimentul capului spart * Cui i se (mai) subordonează școala * Cine a mai dat colțu...*De când e ungurii periculoși
Digitalizarea excesivă a învățământului va crea pe viitor probleme majore de sănătate în rândul noilor generații care, și așa, nu se mai dezlipesc de telefoane, tablete, laptop-uri și alte gadgeturi cum nu se despart sugarii de biberon. Împotriva promovării acestei mode trebuie să se ridice oamenii responsabili, dacă n-au șters-o cu toții din țară. Tehnica modernă e necesară, dar nu în orice împrejurare și fără nicio măsură. Ea nu poate înlocui profesorul, iar relația dintre acesta și elev este esențială pentru progresul școlar. Copiii nu sunt roboți și nici nu trebuie tratați ca atare. Educația nu trebuie scăpată de sub control, numai pentru că li se pare unora că au reformat sistemul dacă-i țin pe copii prizonieri în fața unui ecran care, mai devreme sau mai târziu, se va dovedi că nu este decât o iluzie la care se vor chiomba prin lentilele unor ochelari cât fundurile de sifoane. Un text scris pe hârtie este mai bine înțeles decât unul în format digital, fiindcă acesta din urmă afectează memoria de lungă durată. Asta înseamnă că pe termen lung se vor înregistra carențe majore în domeniul cognitiv. Dar ce să știe proștii care au fost numiți politic ca să-și dea cu părerea despre educație, adică despre ceea ce ei nu au posedat niciodată?! * A fost anulată continuarea francizei filmului ”Terminator”. Nu la noi, la americani. La noi, ecranizarea programului de guvernare continuă, cu Livache în rolul principal. * Din Brazilia a intrat în UE o cantitate uriașă de carne de pui și vită ”putrezită”. Pentru redarea aspectului comercial, în special al cărnii tocate, au fost adăugate substanțe cancerigene în exces. Fraților, consumați produse românești, luați-le direct de la țărani! Nu știu dacă o să fiți mai deștepți, dar sigur o să fiți mai sănătoși. Și mai fericiți, dacă pulpele e fragede... * La etapa de Cupă Mondială de la Baku, Cătălina Ponor (30 de ani) a obținut medaliile de aur la bârnă și la sol. Un model de urmat, un sportiv excepțional. O româncă de care suntem mândri. * Culmea hoției: Să furi de la Vanghelie! S-a întâmplat. Făptașa e o bonă filipineză, care a încercat să recupereze de la primarul care a fost câte ceva din tezaurul hașmanglit alegătorilor din sectorul 5. Cinste ei, onoare muncii! Trăiască lupta pentru pace între două dobitoace! Așteptăm nerăbdători să intre-n scenă și celelalte bone filipineze. * În România sunt atâtea proiecte europene și guvernamentale inutile de parcă ar fi gestionate direct de Mafie. Bâhâie țara de realizări în care s-au îngropat munți de bani fără o justificare ulterioară. Terenuri de fotbal în pantă, săli de gimnastică (vorba vine) în localități în care singurul sport olimpic este mersul în cârje, instituții de învățământ în locuri unde nu mai există copii, parcuri în mijlocul pădurii...N-ar fi cazul ca DNA și celelalte sperietori de ciori să se aplece asupra problemei? Toate mărețele realizări, prin care bugetul statului a fost devalizat, n-au avut decât justificare electorală. Pe banii tuturor, unii edili și-au făcut campanie electorală mascată crescându-și cota în ochii cetățenilor, care nu știu să facă diferența între diferitele triburi de bandiți și rarii oameni cinstiți. Dar n-au crescut numai ei, li s-au umflat și averile, fiindcă în spatele acestor proiecte înfloresc parandărăturile. Sunt mii de asemenea tunuri trase în pieptul țării noastre. În fumul orgiilor bugetare fumegă sângele poporului român. * Pe lângă Iluminații care conduc lumea după cum vrea mușchiul lor țigănesc, în munții noștri viețuiesc Neiluminații. Nu știu dacă se opun modului scandalos în care dirijează circulația omului în natură Iluminații, cert este că bătrânii înțelepți încă se întreabă, în 2017, dacă va ajunge și la ei vreodată curentul electric. * Cică a fost Ziua Internațională a Fericirii. Bună glumă, pe care românii n-au gustat-o fiindcă nu știu cum arată. În schimb, la norvegieni, cea mai fericită nație de pe Terra, e un fel de zi națională. Printre cele mai nefericite țări este Rwanda, dar jalea i-a cuprins recent, după ce reprezentanta lor la ONU, a fost vecină de scaun cu inepuizabila Olguța, nefericita reprezentantă a României. * Maria Olaru, contestatoarea legendarului Octavian Belu, a divorțat de Bogdan Diaconu, pe care anterior îl ejaculase și PRU (actualul PRD-Partidul România Divorțată). Băi, fraților, în politică e la fel ca-n viață: n-ai puță, n-ai drăguță. * Gabriel Liicheanu și alți onaniști metafizici au bălăcărit România la Bruxelles, la inițiativa distinsei consumatoare de meandrele concretului, căreia răutăcioșii îi spun Procuroarea-Șnur, iar partenerii de seminarii pe teme de justiție și limbă împleticită, Monica Bewinski. Dată fiind ora la care s-a desfășurat întâlnirea intergalactică, filosoful nu s-a putut abține și a mâncat rahat. Mult mai bine crescut, Tudorel de la ”Românii e talentați” și-a înfrânat pornirile, deși murea de poftă. * Față de cele întâmplate, spiritul justițiar îmi dă ghionturi să fac un apel către lichelele din societatea civilă (asta glumă) și din politică, ca să cânte la altă masă decât gelateria din Bruxelles, dar ar rămâne mahalaua goală. De ce-or fi având românii, că e posibil ca și ăștia să fie români, vocație de slugă? De ce n-au pic de demnitate? De unde reflexul ăsta Pavlov de a saliva când stăpânii inelelor aprind un bec într-un tavan insalubru? O fi Liiceanu ăsta deștept, dar prea se crede buricul pământului! Lipsit total de caracter, pupând în bot tot, de la jalnicul Emil Constantinescu și până la oniricul fruntaș Traian Băsescu, prietenul Monstrului cu Barbă nu e decât acea plantă urât mirositoare căreia peizanii îi zic, cu atâta lirism, bășina porcului. * E adevărat, societatea românească are niște probleme cu alde Șerban Nicolae, Nipulicea și alți juriști de gang, Ordonanța 13 a fost o mizerie, dar să te dezbraci de izmene și să le întinzi pe gardul electric al Europei, dovedește că nu suntem capabili să ieșim prin noi înșine din latrina istoriei. Dar ce ne mai place să ne dăm mari între noi, prin curtea plină de bălării, ce ne mai place să râdem de alții! Și când te gândești că, pentru prostovani, alde Monica Bewinski, Gabriel Michiduță Liicheanu și alte excrecențe ale naturii umane sunt adevărate repere morale, îți vine să scoți pixul la ei, să-i dezbraci la pielea goală și să li-l bagi în fund. Deși asta ar fi suprema eroare, fiindcă, pătrunși de acest reper cultural, s-ar bucura ca niște vădane violate. Pe lângă ei, muntele de osânză, care alerga, numai în chiloți cu mânecuță și cu mărul cunoașterii pe cap, prin codrii patriei după vestalele sacrificate pe altarul mișcării transcendentale, pare un om cumsecade, ieșit la pășunat. Așa că-l sfătuim ca, între o ciorbă de burtă și un caltaboș afumat, să-l bage-n viteză și pe autorul cărții autobiografice ”Apel către lichele”, fiindcă, oricum, și-a pierdut chiloții în Belgia, între două citate false și o eroare de memoria minții. Nu știm (încă) dacă i-a găsit Monica, dar să nu-și facă prea multe speranțe, deoarece Procuroarea-Șnur nu știe ce sunt ăia de când a căzut și și-a rupt pista de aterizare politică după un summit desfășurat la cel mai înalt nivel, într-o anexă a Palatului Cotroceni, unde băutura n-a fost destulă. * Revenit la șatră, cu onoarea nereperată, Liicheanu s-a apucat de pus ghilimele la expresii pe care nu le-a rostit nimeni. Adică e un fel de Victor Ponta pe invers. * Fiindcă au auzit că e o promoție la hârtia igienică ”Moliceanu”, mai mulți fripturiști s-au înghesuit la ”Asociația Proștilor de la Guvernare” ca să aibă cu ce se șterge la gură după masă. Alde Daniel Constantin și alți monstruleți s-au supărat fiindcă la marea împărțeală a ciolanului puterii n-au mai apucat să roadă Ministerul Agriculturii, unde tronează moș Tăgârță. Așa că s-au prezentat presei în nudul gol anunțând omenirea umană că nu e de acord să facă ca Călin. Și atunci, pentru ce-i trebuia atâta hârtie igienică? Doar ca să protejeze mediul infracțional din jurul oliței? Tot mai speră să-l dea sub brazdă pe șantajabilul Tăriceanu și să pape el tot? Naiba știe. Chiar dacă-i la bulău. * După numeroasele măriri succesive, concomitente și la rând, pe care le va face negreșit în orele, zilele și lunile următoare, Olguței îi va fi dezvelit bustul în fiecare oraș al țării. N-ar fi prima oară. Istoria neromanțată a acestei martire a luptei cu tirania culturii, a acestei statui vii, posesoare de centură de castitate de culoarea neagră, a început pe aleile parcului Romanescu, pe unde se plimba de mână, ca o vestală neprihănită, cu limba engleză. Pe care, însă, o înșela sistematic cu limba franceză. * Tibi Ușurelu, un bistrițean care n-are toată țigla pe acoperișul mansardei situate deasupra gâtului, a câștigat, pentru a doua oară consecutiv, cel mai greu maraton din lume, desfășurat în zonele arctice. Pe acolo nici câinii nu-i scoți din casă, evident dacă ar avea cineva așa ceva. Cred că lui Tibi i s-a părut atât de nașpa prin România încât a preferat să alerge 560 de kilometri la -20, -30 de grade Celsius, făcându-i să lăcrimeze de invidie pe urșii polari. Băiatul e bine, dacă se poate spune așa, în ciuda degerăturilor de la picioare, iar la această oră linge o înghețată în lada frigorifică în care locuiește până o da înghețul și s-or auzi renii lui Moș Crăciun...* Oana Lis ne anunță, cu sinceritatea-i dezarmantă, că-i va respecta ultima dorință a lui Viorel: la moartea lui va râde cu gura până la urechi. Nu știu de ce se îndoia domnul Lis că nu va fi așa. * Elenei Merișoreanu nu-i merge bine dacă-i iese în cale o pisică neagră sau un popă de treflă. Nici nouă, mai ales dacă-i pisica popii. * Din perspectiva retragerii Europei bogate în fieful tradițional, coloniile economice precum România par nepregătite să facă față provocărilor zilei de mâine. Ce fac conducătorii noștri la ora marilor dezastre ale istoriei? Ce au făcut dintotdeauna: se ceartă, se pârăsc la licuricii mari și mici, fac cele mai josnice lucruri numai să rămână agățați de prepeleacul puterii. Dacă ar avea mame, le-ar vinde fără să clipească. Chelneri de bacșișuri mici, dușmanii propriei țări. Niște mutanți urduroși. Acești ordinari care ne conduc prin pustiul economic ar trebui să renunțe, în ceasul al 12-lea, la obsesiile interne belicoase, în condițiile în care viitorul nu se sprijină pe date sigure. Numai solidaritatea națională mai poate urni căruța românească din mlaștina istoriei. Dar când s-a mai pomenit ca românii să fie solidari cu ei înșiși? Niciodată. Românii, dacă nu-și dau în cap unii altora, nu se simt împliniți, un gol istoric îi cuprinde. Singura trăire care îi pune în mișcare e sentimentul capului spart. * Prea Sfinția Sa, Destul de Înaltul Teodosie Șpagoveanu, a decretat: școala este subordonată bisericii! Dar cui nu-i este subordonată școala? Politicienilor cu două clase mai mult decât trenul, tractoriștilor din fruntea primăriilor, legumicultorilor din consiliile locale, păsărilor călătoare, cârtițelor, gândacilor de Colorado... Așa că o subordonare în plus ce mai contează câtă vreme principiul după care se bazează educația este ”Dumnezeu cu mila”...* S-au făcut 60 de ani de când s-au pus bazele CEE, mama UE. În cinstea mărețului eveniment, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, a înaintat actele de divorț. * S-a dus și Rockefeller, la numai 101 ani. Puștiul ajunsese destul de rău, nu mai deținea în conturi decât vreo 3,3 miliarde de dolari, banii de semințe ai unui politician român care a trecut o dată pe la masa puterii. Deși a vrut să creeze Statele Unite ale Lumii, nu i-a ieșit decât Statele Umilite ...* Băi, mânca-v-aș găinile, și voi mie câinele, știți de când avem noi probleme cu ungurii? Nu știți? Ia fiți atenți acilea, și băgați la cap ce vă învață istoria necenzurată a cronicarului Adi Sfinteș: ”Odată cu stingerea dinastiei arpadiene, Ungaria trece printr-o nouă criză de epilepsie. Din motivul ăsta, destul de întemeiat, i-au lăsat pe valahi în pace, deși aceștia începuseră să-i calce des și apăsat pe bătături. Mai exact, după instalarea la Câmpulung a unuia Basarab de se dădea mare că-i fiul lui Tihomir, românașii îi alungă pe unguri de prin părțile subcarpatice. Din considerente umanitare, o mare parte a rămas pe loc, că voievodul și-a dat acceptul să fie izgoniți câți mai puțini, iar pentru cei rămași a dat ordin oamenilor săi să-i tragă în țeapă sau să le taie capetele cu cea mai mare considerație. Adică, evenimentele să se desfășoare în așa fel încât nimeni să nu sufere. După trebușoara asta, Basarab le-a propus colegilor regionali din stânga și din dreapta Oltului să facă o singură țară, una mișto de tot, că, zicea el, ”dacă ținem cu toții de un curmei, mergem mai liniștiți la femei. Și dacă ungurii mai vin, îi caftim puțin...” După cum poate ai observat, iubite cetitorule în stele verzi, Basarab era român sadea, nu precum cumanul de Neagu Djuvara, și din cauza asta vorbea în versuri sau, în momentele de mai puțină inspirație, în proză.
Aflând vestea cea mare, ungurii s-au crucit de invidie dar, neavând încotro, au tăcut mâlc o vreme. Ba unii, mai entuziaști, l-au felicitat pe voievodul valah, zicându-i de la obraz că a fost inspirat când a acceptat denumirea de Ungrovlahia pentru țara lui, care s-ar traduce în francofonă cam așa: ”Vlahii de lângă unguri”. Dar admirația în care căzuseră cloșcă foștii suzerani n-avea să țină decât până în momentul în care au considerat că ar fi cazul să-l pocească un pic. Așa că pe la 1330, Carol Robert de Anjou a organizat o serie de petreceri în cinstea viitoarei cuceriri a țării lui Basarab. Auzind amuzanta veste, voievodul i-a trimis o însemnată solie regelui numindu-l, la mișto, ”tată”, dăruindu-i, în semn de prețuire și respect, 7000 de mărci de argint, bugetul ”Grindeanu”pe opt ani, în speranța că s-o răzgândi maghiarul și s-o întoarce la Buda unde oricum era mai confortabil decât prin codrii valahi. Daniela Ghiorfi, purtătoarea de vorbe meșteșugite a lui Basarab, i-a transmis rigăi mot a mot: ”-Voievodului nu-i place cafteala fără rost, dar dacă ești fraier și n-accepți banii, rămâi ca un prost că-i hotărât s-o pună cu tine. Să știi că s-a jurat pe barba sa/ că primejdia ce planează asupra ta/ n-o poți înlătura/ tra la la la la...” Semeț din cale-afară, Carol Robert s-a adresat solilor la modul general, făcând abstracție de talentele cât de cât ascunse ale Danielei: ”- Băi, aceștia, să-i spuneți ăluia de v-a trimis să faceți playback de pomană că o să-l scot din vizuina în care s-a ascuns de frica mea trăgându-l de barba aia de sălbatic. Și-l avertizez că i-o voi smulge fir cu fir că d-aia mi-am luat patentul la mine. De asemenea, anunțați-l să nu-mi mai trimită mie solii că eu n-am nicio gară cu ciobanii. Clar?”
* Promoușăn: Nasol moment, mișto colivă. Nu mă credeți? Credeți-mă, altfel aveți soarta lui Carol Robert de Anjou...
CONTELE DE MONTE-CRISTO
25 martie 2017
Digitalizarea excesivă a învățământului va crea pe viitor probleme majore de sănătate în rândul noilor generații care, și așa, nu se mai dezlipesc de telefoane, tablete, laptop-uri și alte gadgeturi cum nu se despart sugarii de biberon. Împotriva promovării acestei mode trebuie să se ridice oamenii responsabili, dacă n-au șters-o cu toții din țară. Tehnica modernă e necesară, dar nu în orice împrejurare și fără nicio măsură. Ea nu poate înlocui profesorul, iar relația dintre acesta și elev este esențială pentru progresul școlar. Copiii nu sunt roboți și nici nu trebuie tratați ca atare. Educația nu trebuie scăpată de sub control, numai pentru că li se pare unora că au reformat sistemul dacă-i țin pe copii prizonieri în fața unui ecran care, mai devreme sau mai târziu, se va dovedi că nu este decât o iluzie la care se vor chiomba prin lentilele unor ochelari cât fundurile de sifoane. Un text scris pe hârtie este mai bine înțeles decât unul în format digital, fiindcă acesta din urmă afectează memoria de lungă durată. Asta înseamnă că pe termen lung se vor înregistra carențe majore în domeniul cognitiv. Dar ce să știe proștii care au fost numiți politic ca să-și dea cu părerea despre educație, adică despre ceea ce ei nu au posedat niciodată?! * A fost anulată continuarea francizei filmului ”Terminator”. Nu la noi, la americani. La noi, ecranizarea programului de guvernare continuă, cu Livache în rolul principal. * Din Brazilia a intrat în UE o cantitate uriașă de carne de pui și vită ”putrezită”. Pentru redarea aspectului comercial, în special al cărnii tocate, au fost adăugate substanțe cancerigene în exces. Fraților, consumați produse românești, luați-le direct de la țărani! Nu știu dacă o să fiți mai deștepți, dar sigur o să fiți mai sănătoși. Și mai fericiți, dacă pulpele e fragede... * La etapa de Cupă Mondială de la Baku, Cătălina Ponor (30 de ani) a obținut medaliile de aur la bârnă și la sol. Un model de urmat, un sportiv excepțional. O româncă de care suntem mândri. * Culmea hoției: Să furi de la Vanghelie! S-a întâmplat. Făptașa e o bonă filipineză, care a încercat să recupereze de la primarul care a fost câte ceva din tezaurul hașmanglit alegătorilor din sectorul 5. Cinste ei, onoare muncii! Trăiască lupta pentru pace între două dobitoace! Așteptăm nerăbdători să intre-n scenă și celelalte bone filipineze. * În România sunt atâtea proiecte europene și guvernamentale inutile de parcă ar fi gestionate direct de Mafie. Bâhâie țara de realizări în care s-au îngropat munți de bani fără o justificare ulterioară. Terenuri de fotbal în pantă, săli de gimnastică (vorba vine) în localități în care singurul sport olimpic este mersul în cârje, instituții de învățământ în locuri unde nu mai există copii, parcuri în mijlocul pădurii...N-ar fi cazul ca DNA și celelalte sperietori de ciori să se aplece asupra problemei? Toate mărețele realizări, prin care bugetul statului a fost devalizat, n-au avut decât justificare electorală. Pe banii tuturor, unii edili și-au făcut campanie electorală mascată crescându-și cota în ochii cetățenilor, care nu știu să facă diferența între diferitele triburi de bandiți și rarii oameni cinstiți. Dar n-au crescut numai ei, li s-au umflat și averile, fiindcă în spatele acestor proiecte înfloresc parandărăturile. Sunt mii de asemenea tunuri trase în pieptul țării noastre. În fumul orgiilor bugetare fumegă sângele poporului român. * Pe lângă Iluminații care conduc lumea după cum vrea mușchiul lor țigănesc, în munții noștri viețuiesc Neiluminații. Nu știu dacă se opun modului scandalos în care dirijează circulația omului în natură Iluminații, cert este că bătrânii înțelepți încă se întreabă, în 2017, dacă va ajunge și la ei vreodată curentul electric. * Cică a fost Ziua Internațională a Fericirii. Bună glumă, pe care românii n-au gustat-o fiindcă nu știu cum arată. În schimb, la norvegieni, cea mai fericită nație de pe Terra, e un fel de zi națională. Printre cele mai nefericite țări este Rwanda, dar jalea i-a cuprins recent, după ce reprezentanta lor la ONU, a fost vecină de scaun cu inepuizabila Olguța, nefericita reprezentantă a României. * Maria Olaru, contestatoarea legendarului Octavian Belu, a divorțat de Bogdan Diaconu, pe care anterior îl ejaculase și PRU (actualul PRD-Partidul România Divorțată). Băi, fraților, în politică e la fel ca-n viață: n-ai puță, n-ai drăguță. * Gabriel Liicheanu și alți onaniști metafizici au bălăcărit România la Bruxelles, la inițiativa distinsei consumatoare de meandrele concretului, căreia răutăcioșii îi spun Procuroarea-Șnur, iar partenerii de seminarii pe teme de justiție și limbă împleticită, Monica Bewinski. Dată fiind ora la care s-a desfășurat întâlnirea intergalactică, filosoful nu s-a putut abține și a mâncat rahat. Mult mai bine crescut, Tudorel de la ”Românii e talentați” și-a înfrânat pornirile, deși murea de poftă. * Față de cele întâmplate, spiritul justițiar îmi dă ghionturi să fac un apel către lichelele din societatea civilă (asta glumă) și din politică, ca să cânte la altă masă decât gelateria din Bruxelles, dar ar rămâne mahalaua goală. De ce-or fi având românii, că e posibil ca și ăștia să fie români, vocație de slugă? De ce n-au pic de demnitate? De unde reflexul ăsta Pavlov de a saliva când stăpânii inelelor aprind un bec într-un tavan insalubru? O fi Liiceanu ăsta deștept, dar prea se crede buricul pământului! Lipsit total de caracter, pupând în bot tot, de la jalnicul Emil Constantinescu și până la oniricul fruntaș Traian Băsescu, prietenul Monstrului cu Barbă nu e decât acea plantă urât mirositoare căreia peizanii îi zic, cu atâta lirism, bășina porcului. * E adevărat, societatea românească are niște probleme cu alde Șerban Nicolae, Nipulicea și alți juriști de gang, Ordonanța 13 a fost o mizerie, dar să te dezbraci de izmene și să le întinzi pe gardul electric al Europei, dovedește că nu suntem capabili să ieșim prin noi înșine din latrina istoriei. Dar ce ne mai place să ne dăm mari între noi, prin curtea plină de bălării, ce ne mai place să râdem de alții! Și când te gândești că, pentru prostovani, alde Monica Bewinski, Gabriel Michiduță Liicheanu și alte excrecențe ale naturii umane sunt adevărate repere morale, îți vine să scoți pixul la ei, să-i dezbraci la pielea goală și să li-l bagi în fund. Deși asta ar fi suprema eroare, fiindcă, pătrunși de acest reper cultural, s-ar bucura ca niște vădane violate. Pe lângă ei, muntele de osânză, care alerga, numai în chiloți cu mânecuță și cu mărul cunoașterii pe cap, prin codrii patriei după vestalele sacrificate pe altarul mișcării transcendentale, pare un om cumsecade, ieșit la pășunat. Așa că-l sfătuim ca, între o ciorbă de burtă și un caltaboș afumat, să-l bage-n viteză și pe autorul cărții autobiografice ”Apel către lichele”, fiindcă, oricum, și-a pierdut chiloții în Belgia, între două citate false și o eroare de memoria minții. Nu știm (încă) dacă i-a găsit Monica, dar să nu-și facă prea multe speranțe, deoarece Procuroarea-Șnur nu știe ce sunt ăia de când a căzut și și-a rupt pista de aterizare politică după un summit desfășurat la cel mai înalt nivel, într-o anexă a Palatului Cotroceni, unde băutura n-a fost destulă. * Revenit la șatră, cu onoarea nereperată, Liicheanu s-a apucat de pus ghilimele la expresii pe care nu le-a rostit nimeni. Adică e un fel de Victor Ponta pe invers. * Fiindcă au auzit că e o promoție la hârtia igienică ”Moliceanu”, mai mulți fripturiști s-au înghesuit la ”Asociația Proștilor de la Guvernare” ca să aibă cu ce se șterge la gură după masă. Alde Daniel Constantin și alți monstruleți s-au supărat fiindcă la marea împărțeală a ciolanului puterii n-au mai apucat să roadă Ministerul Agriculturii, unde tronează moș Tăgârță. Așa că s-au prezentat presei în nudul gol anunțând omenirea umană că nu e de acord să facă ca Călin. Și atunci, pentru ce-i trebuia atâta hârtie igienică? Doar ca să protejeze mediul infracțional din jurul oliței? Tot mai speră să-l dea sub brazdă pe șantajabilul Tăriceanu și să pape el tot? Naiba știe. Chiar dacă-i la bulău. * După numeroasele măriri succesive, concomitente și la rând, pe care le va face negreșit în orele, zilele și lunile următoare, Olguței îi va fi dezvelit bustul în fiecare oraș al țării. N-ar fi prima oară. Istoria neromanțată a acestei martire a luptei cu tirania culturii, a acestei statui vii, posesoare de centură de castitate de culoarea neagră, a început pe aleile parcului Romanescu, pe unde se plimba de mână, ca o vestală neprihănită, cu limba engleză. Pe care, însă, o înșela sistematic cu limba franceză. * Tibi Ușurelu, un bistrițean care n-are toată țigla pe acoperișul mansardei situate deasupra gâtului, a câștigat, pentru a doua oară consecutiv, cel mai greu maraton din lume, desfășurat în zonele arctice. Pe acolo nici câinii nu-i scoți din casă, evident dacă ar avea cineva așa ceva. Cred că lui Tibi i s-a părut atât de nașpa prin România încât a preferat să alerge 560 de kilometri la -20, -30 de grade Celsius, făcându-i să lăcrimeze de invidie pe urșii polari. Băiatul e bine, dacă se poate spune așa, în ciuda degerăturilor de la picioare, iar la această oră linge o înghețată în lada frigorifică în care locuiește până o da înghețul și s-or auzi renii lui Moș Crăciun...* Oana Lis ne anunță, cu sinceritatea-i dezarmantă, că-i va respecta ultima dorință a lui Viorel: la moartea lui va râde cu gura până la urechi. Nu știu de ce se îndoia domnul Lis că nu va fi așa. * Elenei Merișoreanu nu-i merge bine dacă-i iese în cale o pisică neagră sau un popă de treflă. Nici nouă, mai ales dacă-i pisica popii. * Din perspectiva retragerii Europei bogate în fieful tradițional, coloniile economice precum România par nepregătite să facă față provocărilor zilei de mâine. Ce fac conducătorii noștri la ora marilor dezastre ale istoriei? Ce au făcut dintotdeauna: se ceartă, se pârăsc la licuricii mari și mici, fac cele mai josnice lucruri numai să rămână agățați de prepeleacul puterii. Dacă ar avea mame, le-ar vinde fără să clipească. Chelneri de bacșișuri mici, dușmanii propriei țări. Niște mutanți urduroși. Acești ordinari care ne conduc prin pustiul economic ar trebui să renunțe, în ceasul al 12-lea, la obsesiile interne belicoase, în condițiile în care viitorul nu se sprijină pe date sigure. Numai solidaritatea națională mai poate urni căruța românească din mlaștina istoriei. Dar când s-a mai pomenit ca românii să fie solidari cu ei înșiși? Niciodată. Românii, dacă nu-și dau în cap unii altora, nu se simt împliniți, un gol istoric îi cuprinde. Singura trăire care îi pune în mișcare e sentimentul capului spart. * Prea Sfinția Sa, Destul de Înaltul Teodosie Șpagoveanu, a decretat: școala este subordonată bisericii! Dar cui nu-i este subordonată școala? Politicienilor cu două clase mai mult decât trenul, tractoriștilor din fruntea primăriilor, legumicultorilor din consiliile locale, păsărilor călătoare, cârtițelor, gândacilor de Colorado... Așa că o subordonare în plus ce mai contează câtă vreme principiul după care se bazează educația este ”Dumnezeu cu mila”...* S-au făcut 60 de ani de când s-au pus bazele CEE, mama UE. În cinstea mărețului eveniment, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, a înaintat actele de divorț. * S-a dus și Rockefeller, la numai 101 ani. Puștiul ajunsese destul de rău, nu mai deținea în conturi decât vreo 3,3 miliarde de dolari, banii de semințe ai unui politician român care a trecut o dată pe la masa puterii. Deși a vrut să creeze Statele Unite ale Lumii, nu i-a ieșit decât Statele Umilite ...* Băi, mânca-v-aș găinile, și voi mie câinele, știți de când avem noi probleme cu ungurii? Nu știți? Ia fiți atenți acilea, și băgați la cap ce vă învață istoria necenzurată a cronicarului Adi Sfinteș: ”Odată cu stingerea dinastiei arpadiene, Ungaria trece printr-o nouă criză de epilepsie. Din motivul ăsta, destul de întemeiat, i-au lăsat pe valahi în pace, deși aceștia începuseră să-i calce des și apăsat pe bătături. Mai exact, după instalarea la Câmpulung a unuia Basarab de se dădea mare că-i fiul lui Tihomir, românașii îi alungă pe unguri de prin părțile subcarpatice. Din considerente umanitare, o mare parte a rămas pe loc, că voievodul și-a dat acceptul să fie izgoniți câți mai puțini, iar pentru cei rămași a dat ordin oamenilor săi să-i tragă în țeapă sau să le taie capetele cu cea mai mare considerație. Adică, evenimentele să se desfășoare în așa fel încât nimeni să nu sufere. După trebușoara asta, Basarab le-a propus colegilor regionali din stânga și din dreapta Oltului să facă o singură țară, una mișto de tot, că, zicea el, ”dacă ținem cu toții de un curmei, mergem mai liniștiți la femei. Și dacă ungurii mai vin, îi caftim puțin...” După cum poate ai observat, iubite cetitorule în stele verzi, Basarab era român sadea, nu precum cumanul de Neagu Djuvara, și din cauza asta vorbea în versuri sau, în momentele de mai puțină inspirație, în proză.
Aflând vestea cea mare, ungurii s-au crucit de invidie dar, neavând încotro, au tăcut mâlc o vreme. Ba unii, mai entuziaști, l-au felicitat pe voievodul valah, zicându-i de la obraz că a fost inspirat când a acceptat denumirea de Ungrovlahia pentru țara lui, care s-ar traduce în francofonă cam așa: ”Vlahii de lângă unguri”. Dar admirația în care căzuseră cloșcă foștii suzerani n-avea să țină decât până în momentul în care au considerat că ar fi cazul să-l pocească un pic. Așa că pe la 1330, Carol Robert de Anjou a organizat o serie de petreceri în cinstea viitoarei cuceriri a țării lui Basarab. Auzind amuzanta veste, voievodul i-a trimis o însemnată solie regelui numindu-l, la mișto, ”tată”, dăruindu-i, în semn de prețuire și respect, 7000 de mărci de argint, bugetul ”Grindeanu”pe opt ani, în speranța că s-o răzgândi maghiarul și s-o întoarce la Buda unde oricum era mai confortabil decât prin codrii valahi. Daniela Ghiorfi, purtătoarea de vorbe meșteșugite a lui Basarab, i-a transmis rigăi mot a mot: ”-Voievodului nu-i place cafteala fără rost, dar dacă ești fraier și n-accepți banii, rămâi ca un prost că-i hotărât s-o pună cu tine. Să știi că s-a jurat pe barba sa/ că primejdia ce planează asupra ta/ n-o poți înlătura/ tra la la la la...” Semeț din cale-afară, Carol Robert s-a adresat solilor la modul general, făcând abstracție de talentele cât de cât ascunse ale Danielei: ”- Băi, aceștia, să-i spuneți ăluia de v-a trimis să faceți playback de pomană că o să-l scot din vizuina în care s-a ascuns de frica mea trăgându-l de barba aia de sălbatic. Și-l avertizez că i-o voi smulge fir cu fir că d-aia mi-am luat patentul la mine. De asemenea, anunțați-l să nu-mi mai trimită mie solii că eu n-am nicio gară cu ciobanii. Clar?”
* Promoușăn: Nasol moment, mișto colivă. Nu mă credeți? Credeți-mă, altfel aveți soarta lui Carol Robert de Anjou...
CONTELE DE MONTE-CRISTO
25 martie 2017
Pe baricade
Suntem tot mai puțini pe baricade,
Păduchii s-au încuibat în cojoc,
Poporul acesta decade,
Nu are un dram de noroc.
Batem cu visul la poarta stelară,
Dar nu se deschide, trântită de vânt,
Existența-i atât de amară
C-ai vrea să renegi întregul pământ.
Nici mâine curând n-o să vie,
Pe ieri l-au ucis dromaderi,
Iisus nu mai vrea să învie
Și îngerii noștri-s șomeri.
E o vreme de stat în furtună,
Cu brațele desfăcute spre cer,
În jur e o lume nebună
Și-n suflet se face mai ger.
Ne luptăm cu hidra perversă,
Mai tăiem câte-un cap de bandit,
Dar în lumea parșivă, submersă,
Războiul acesta cumplit
Ne sfârtecă tainele sfinte,
Din dreptul de-a fi ne suprimă;
Dar mergem pieptiș înainte
Pentr-o Patrie măcinată de crimă.
Pentr-un neam lipsit de curaj
Aruncăm în neant cu grenade,
El doarme-n supremul sevraj,
Iar noi înălțăm baricade...
25 martie 2017
Păduchii s-au încuibat în cojoc,
Poporul acesta decade,
Nu are un dram de noroc.
Batem cu visul la poarta stelară,
Dar nu se deschide, trântită de vânt,
Existența-i atât de amară
C-ai vrea să renegi întregul pământ.
Nici mâine curând n-o să vie,
Pe ieri l-au ucis dromaderi,
Iisus nu mai vrea să învie
Și îngerii noștri-s șomeri.
E o vreme de stat în furtună,
Cu brațele desfăcute spre cer,
În jur e o lume nebună
Și-n suflet se face mai ger.
Ne luptăm cu hidra perversă,
Mai tăiem câte-un cap de bandit,
Dar în lumea parșivă, submersă,
Războiul acesta cumplit
Ne sfârtecă tainele sfinte,
Din dreptul de-a fi ne suprimă;
Dar mergem pieptiș înainte
Pentr-o Patrie măcinată de crimă.
Pentr-un neam lipsit de curaj
Aruncăm în neant cu grenade,
El doarme-n supremul sevraj,
Iar noi înălțăm baricade...
25 martie 2017
vineri, 24 martie 2017
Trec prin cetate cu cerșetorii după mine
Trec prin cetate cu mâinile în buzunarele sufletului,
Caut cu înfrigurare câțiva bănuți de aur
Pentru copilul-cerșetor de la colțul străzii.
N-are mamă, n-are tată, n-are patrie adorată.
Are doar un demon care vine tiptil, fără să fie văzut,
Ca să cerceteze ce se ascunde în groapa pălăriei;
N-a găsit decât doi bănuți de aur
Pe care i-am dăruit copilului-cerșetor,
Ca să meargă la școala de corecție a vieții.
Demonul i-a luat și i-a schimbat în prima cârciumă
Pe o sticlă plată de vodcă
Trec prin cetate cu mâinile în buzunarele sufletului,
Cerșetorii se țin după mine;
N-au mamă, n-au tată, n-au patrie adorată.
Dar dacă ar mai primi câțiva bănuți de aur
Și-ar astâmpăra setea,
Ar stinge pustiul Sahara.
Îi aud cum tropăie ca o turmă de rinoceri intrată în sevraj,
Dar buzunarele sufletului meu sunt goale.
Trec prin cetate și viața se târăște pe lângă mine ca o cerșetoare,
Fără să mă salute...
24 martie 2017
Oriunde-mi ești
În dimineața-n care nu ai să-mi mai fii,
Iar eu n-am să mai fiu printre cei vii,
Te-aștept în marea-adâncă la povești,
Și cum ai fost, și cum mai ești.
Te-aștept în norii închiși într-un surâs
Căzând prin răsărit dinspre apus,
Te-aștept în Univers la o cafea,
Și chiar de-mi cântă-n pleoape-o cucuvea
Mi te privesc cum strângi din curcubeu
Lumina sufletului meu.
Să fii ca-ntotdeauna de frumoasă,
Minunea mea melodioasă...
Îmi amintesc de-acele violine
Cu toate acordurile fine,
Și-i imposibil ca să nu ne fim
Măcar o umbră-a ceea ce iubim.
Te-aștept pe Marte-n fiecare zi,
Cât încă suntem disperați și vii,
Te-aștept pe țărmuri sterpe, la povești,
Cu ochii-nchiși oriunde-mi ești...
24 martie 2017
Iar eu n-am să mai fiu printre cei vii,
Te-aștept în marea-adâncă la povești,
Și cum ai fost, și cum mai ești.
Te-aștept în norii închiși într-un surâs
Căzând prin răsărit dinspre apus,
Te-aștept în Univers la o cafea,
Și chiar de-mi cântă-n pleoape-o cucuvea
Mi te privesc cum strângi din curcubeu
Lumina sufletului meu.
Să fii ca-ntotdeauna de frumoasă,
Minunea mea melodioasă...
Îmi amintesc de-acele violine
Cu toate acordurile fine,
Și-i imposibil ca să nu ne fim
Măcar o umbră-a ceea ce iubim.
Te-aștept pe Marte-n fiecare zi,
Cât încă suntem disperați și vii,
Te-aștept pe țărmuri sterpe, la povești,
Cu ochii-nchiși oriunde-mi ești...
24 martie 2017
joi, 23 martie 2017
S-aprinzi în suflet luna cu ultimul chibrit
Se-ntorc pădurile plecate în existențe efemere
Și-aduc din iarna nesfârșită un dram de viață înapoi,
Mai zboară câte-o libelulă, prizonieră între ere,
Iar verdele ne strânge-n brațe cu setea golului din noi.
Au înflorit și călțuneii, și timpul a întinerit,
E-o nouă șansă pentru suflet să-nmugurească ca un drog,
Pe drumul ce-l căram în spate, iubito, ne-am reîntâlnit,
Cu Dumnezeul tainei noastre, de aceea astăzi mă tot rog
Să fie iarăși înlunare, să fim ca florile de corn,
Să nu se-ntoarcă niciodată plecările la drum de seară,
Să nu mai bată iarna-n cuie tristețile de unicorn
Să ne iubim definitiv, să ne iubim ca prima oară,
Când coborau îmbrățișate din sânge dorurile noastre,
Și risipeau întreaga spaimă a dezmembrărilor de cai,
Îți amintești cum înfloreau în noi fântânile albastre,
Dă-mi mâna ta încă o dată și-ascunde-mă la tine-n rai!
Să nu mai vină iarna din scorburi niciodată,
Să nu ne mai înghețe tăcerile în munți,
Am șters fantoma vieții din erată,
Suntem ca-n ziua neîntâmplatei nunți
Când se-ncuiau în umbre toți demonii de spaimă,
Și-acorduri de vioară din tine m-asurzeau,
N-a mai rămas din timp decât o biată haină
Și un pahar de rouă pe care-n vis îl beau.
Și n-o să mai rămână-n privire nicio umbră,
Că am ascuns tristețea, supremul laitmotiv,
Întinde-te în suflet, femeia mea de tundră,
Acolo doarme-un înger ucis fără motiv.
Dă-i sărutarea aspră, de mare și de alge,
Și va deschide ochii de parcă n-a murit,
Să vină primăvara, și-n noaptea ce se sparge
S-aprinzi în suflet luna cu ultimul chibrit...
23 martie 2017
Și-aduc din iarna nesfârșită un dram de viață înapoi,
Mai zboară câte-o libelulă, prizonieră între ere,
Iar verdele ne strânge-n brațe cu setea golului din noi.
Au înflorit și călțuneii, și timpul a întinerit,
E-o nouă șansă pentru suflet să-nmugurească ca un drog,
Pe drumul ce-l căram în spate, iubito, ne-am reîntâlnit,
Cu Dumnezeul tainei noastre, de aceea astăzi mă tot rog
Să fie iarăși înlunare, să fim ca florile de corn,
Să nu se-ntoarcă niciodată plecările la drum de seară,
Să nu mai bată iarna-n cuie tristețile de unicorn
Să ne iubim definitiv, să ne iubim ca prima oară,
Când coborau îmbrățișate din sânge dorurile noastre,
Și risipeau întreaga spaimă a dezmembrărilor de cai,
Îți amintești cum înfloreau în noi fântânile albastre,
Dă-mi mâna ta încă o dată și-ascunde-mă la tine-n rai!
Să nu mai vină iarna din scorburi niciodată,
Să nu ne mai înghețe tăcerile în munți,
Am șters fantoma vieții din erată,
Suntem ca-n ziua neîntâmplatei nunți
Când se-ncuiau în umbre toți demonii de spaimă,
Și-acorduri de vioară din tine m-asurzeau,
N-a mai rămas din timp decât o biată haină
Și un pahar de rouă pe care-n vis îl beau.
Și n-o să mai rămână-n privire nicio umbră,
Că am ascuns tristețea, supremul laitmotiv,
Întinde-te în suflet, femeia mea de tundră,
Acolo doarme-un înger ucis fără motiv.
Dă-i sărutarea aspră, de mare și de alge,
Și va deschide ochii de parcă n-a murit,
Să vină primăvara, și-n noaptea ce se sparge
S-aprinzi în suflet luna cu ultimul chibrit...
23 martie 2017
marți, 21 martie 2017
Hai să murim definitiv, Villon
Mă simt ca un Francois Villon bătrân,
Nici sângele nu-mi curge prin artere,
Sunt condamnat într-un decor postum,
La neființă, grijă și tăcere...
M-au înălțat în ștreangul neputinței
Corbii ce-n mine s-au ascuns de smog,
Și pe altarul inutil al elocinței
E poezia singurul meu drog.
Dau drumul câinilor crescuți sub lună
Să latre-n noapte înscenări de lupi,
Pe unde o femeie brună
A adunat toți fagurii din stupi.
Urăsc scandalul nopților cu broaște,
Mă mai încântă câte-un pleonasm,
O ceată de lăstuni văzduhu-mi paște,
Și îngerii se zvârcolesc de astm.
Prin cartierele cu gropi la poartă,
M-a îngropat adânc în melodramă,
Vreo iubitoare searbădă de artă,
Ce-a stat nepriponită-n altă ramă.
Alături de eroarea timpului trecut,
Ce-o trag cu creta fluturi de neon,
N-a mai rămas vreo rimă de făcut:
Hai să murim definitiv, Villon!
21 martie 2017
Nici sângele nu-mi curge prin artere,
Sunt condamnat într-un decor postum,
La neființă, grijă și tăcere...
M-au înălțat în ștreangul neputinței
Corbii ce-n mine s-au ascuns de smog,
Și pe altarul inutil al elocinței
E poezia singurul meu drog.
Dau drumul câinilor crescuți sub lună
Să latre-n noapte înscenări de lupi,
Pe unde o femeie brună
A adunat toți fagurii din stupi.
Urăsc scandalul nopților cu broaște,
Mă mai încântă câte-un pleonasm,
O ceată de lăstuni văzduhu-mi paște,
Și îngerii se zvârcolesc de astm.
Prin cartierele cu gropi la poartă,
M-a îngropat adânc în melodramă,
Vreo iubitoare searbădă de artă,
Ce-a stat nepriponită-n altă ramă.
Alături de eroarea timpului trecut,
Ce-o trag cu creta fluturi de neon,
N-a mai rămas vreo rimă de făcut:
Hai să murim definitiv, Villon!
21 martie 2017
luni, 20 martie 2017
De parcă pustiul n-ar fi fost de ajuns
Așa cum sunt atrase apele de lună,
ghioceii de nenăscutele raze de soare,
mușchii de scoarța copacilor indicând nordul,
gândurile de chipul femeii iubite;
așa invadează sângele cordul,
în această existență întâmplătoare,
cu întrebări fără răspuns, infinite.
Așa cum este atrasă viața de moarte,
păsările călătoare de plecări absolute,
visele de nopți nemiloase,
fluturii de becuri albastre;
așa coboară prin secunde osoase
curcubeie din ploi nevăzute
prin fereastra inimii noastre
Acolo putrezesc îngerii într-o rână
când apele fug izgonite vremelnic de lună.
Și o luăm de la capăt punând întrebări fără răspuns,
de parcă n-ar fi fost pustiul de-ajuns...
20 martie 2017
ghioceii de nenăscutele raze de soare,
mușchii de scoarța copacilor indicând nordul,
gândurile de chipul femeii iubite;
așa invadează sângele cordul,
în această existență întâmplătoare,
cu întrebări fără răspuns, infinite.
Așa cum este atrasă viața de moarte,
păsările călătoare de plecări absolute,
visele de nopți nemiloase,
fluturii de becuri albastre;
așa coboară prin secunde osoase
curcubeie din ploi nevăzute
prin fereastra inimii noastre
Acolo putrezesc îngerii într-o rână
când apele fug izgonite vremelnic de lună.
Și o luăm de la capăt punând întrebări fără răspuns,
de parcă n-ar fi fost pustiul de-ajuns...
20 martie 2017
Nu-i nimeni
Tăceau copacii și umbrele-și întindeau în amurg spaimele,
de câte ori prin tăcere treceam spre apus,
cerul își arunca la întâmplare hainele
de-nfrunziri viitoare răpus
Era întuneric, nicăieri nicio lampă cu gaz
nu-și înălțase din feștilă privirile;
luna, ca o vampă-n extaz
înghițea necontenit amintirile
Pe undeva, prin trahee,
era un drum desenat cu creta, îngust,
un drum șovăielnic ca o femeie
evadată dintr-un secol vetust
Odată cu păsările călătoare
urmele de pe inimă i s-au șters,
de parcă au fost întâmplătoare
călătoriile printr-un suflet pervers
Tăceau copacii când treceam ca un înger proscris;
doar o frunză câteodată cădea peste arborii tineri
”Cine e?”, întreba îngeru-n vis.
Și-i răspundea ecoul: ”Nu-i nimeni...”
20 martie 2017
duminică, 19 martie 2017
În jurul inimii încontinuu ploua
Întâmplător, îngerul tău pe îngerul meu l-a întâlnit.
I-a surâs și i-a așezat eternitatea pe mână.
Mi se pare că s-au și iubit;
Atât de mult că n-au mai rămas împreună.
După traversarea deșertului, soarele nemilos
A adus o umbră fierbinte pe stradă.
Atunci, ce-a mai rămas din omul frumos,
Și-a întins brațele, ca un om de zăpadă.
Și-au întrebat copacii îndoindu-se foarte:
”De unde vin durerile acelea imprecise?
Le-aduc cocorii dinspre moarte,
Sau e durerea iubirii ucise?
Nu s-a auzit niciun răspuns,
Vântul trecea cu-nserarea în clonț
Cerul neclar nu mai era de ajuns,
Inima îmbrățișase un glonț.
Se părea că întunericul închisese dinadins
Pleoapele, și prinsese în cleștele lor
Sufletul, ce din trup s-a prelins,
Ca un șarpe întâmplător.
În ultima secvență, orele s-au izbit,
Și-au curs halucinții, iluzii, psihoze,
Printr-un timp de granit
Conectat la perfuzii și metempsihoze.
Atunci a căzut din copac o lună murdară,
Desenată de un pictor evadat din curcubeu,
Și-a călcat fără milă, cu poftă primară,
Ultima zbatere a sufletului meu
Purtat prin vise de o ea imprecisă,
Îngerul n-a înțeles unde era, și striga:
I-a răspuns cu durere iubirea ucisă,
Și-n jurul inimii încontinuu ploua...
19 martie 2017
I-a surâs și i-a așezat eternitatea pe mână.
Mi se pare că s-au și iubit;
Atât de mult că n-au mai rămas împreună.
După traversarea deșertului, soarele nemilos
A adus o umbră fierbinte pe stradă.
Atunci, ce-a mai rămas din omul frumos,
Și-a întins brațele, ca un om de zăpadă.
Și-au întrebat copacii îndoindu-se foarte:
”De unde vin durerile acelea imprecise?
Le-aduc cocorii dinspre moarte,
Sau e durerea iubirii ucise?
Nu s-a auzit niciun răspuns,
Vântul trecea cu-nserarea în clonț
Cerul neclar nu mai era de ajuns,
Inima îmbrățișase un glonț.
Se părea că întunericul închisese dinadins
Pleoapele, și prinsese în cleștele lor
Sufletul, ce din trup s-a prelins,
Ca un șarpe întâmplător.
În ultima secvență, orele s-au izbit,
Și-au curs halucinții, iluzii, psihoze,
Printr-un timp de granit
Conectat la perfuzii și metempsihoze.
Atunci a căzut din copac o lună murdară,
Desenată de un pictor evadat din curcubeu,
Și-a călcat fără milă, cu poftă primară,
Ultima zbatere a sufletului meu
Purtat prin vise de o ea imprecisă,
Îngerul n-a înțeles unde era, și striga:
I-a răspuns cu durere iubirea ucisă,
Și-n jurul inimii încontinuu ploua...
19 martie 2017
sâmbătă, 18 martie 2017
SĂPTĂMÂNA PE SCURT (63)
Mistrețul cu mustăți de argint * Amara pâine a străinătății * Stăpânii lumii a treia * Nu mai trageți în peizani! * Pistolarul de peste drum * Marș în tramvai!, sau cum și-a rupt Olguța limbuța * La umbra plopului bătrân * Cristina Neagu, o piedică în calea uitării * Dragostea fatală dintre români și DNA * Mielul fericit * Nea Nelu și sexul după nuntă * Cu și fără chiloți * Pe cine caftea Oana Zăvoranu * Cultura hoției * Quintus, mai viu decât PNL * Pe dilimanul Banciu l-a bătut Vântu * Istoria necenzurată a românilor
Ion Țiriac, mistrețul cu mustăți de argint, ne sfătuiește, cu înțelepciunea sa proverbială, de Haplea în chiloți, ca între un hoț și un prost, să alegem hoțul. Înduioșătoare solidaritate de breaslă a celor care scriu mi-au ca pisica...* În Sicilia, unii patroni obișnuiesc să le violeze pe românce, sub amenințarea pistolului. A celui cu gloanțe. De sărăcie, de neputință, de disperare, majoritatea tac și înghit suferința. Ce-ați făcut, măi, nenorociților, cu românii? Cu voi, ăștia de ne conduceți și ne batjocoriți de 27 de ani, vorbesc! Tăceți ca porcii la troacă? Nu vă e teamă că într-o bună zi ne vom răscula de-adevăratelea și-o să vă dăm înapoi, cu dobândă, toată umilința pe care au îndurat-o frații noștri trudind după amara pâine a străinătății? Ca bonus, v-am băga și un ardei iute în fundul curții, dar riscul e prea mare, s-ar putea să vă placă * Înainte să se inventeze Facebook-ul, nimeni nu credea că procentul de prostie al omenirii umane e chiar atât de mare! Acum, lucrurile sunt clare. * ”The Times” scria în 1867 că românii ”sunt convinși pe deplin că ei sunt descendenții puri ai vechilor stăpâni ai lumii”. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat, ne-am mai țigănit, ne-am împrăștiat ca făina orbilor prin toate colțurile acestei planete rotunde, am devenit un popor de lași și de milogi. Nu e așa? Demonstrați contrariul! * Un peizan din Poplaca (jud Sibiu) a fost împușcat în picior, de soldații care făceau antrenamente în poligonul din apropiere. Țăranul, încă verde la cei 58 de ani ai săi, e bine, glonțul de asemenea, deși a fost pus la dispoziția organelor (de anchetă) după ce a fost extras. Glonțul, nu peizanul. Culmea e că omul, preocupat de activitățile agricole, și-a dat seama că a fost împușcat abia seara, acasă, când își scotea mărăcinii adunați peste zi în talpă. Operațiunea era absolut necesară ca să se poată spăla pe picioare. Important nu e că țăranul a fost împușcat (ce mai contează unul în plus sau în minus pe lângă cei peste 11 000, după spusele lui Nicolae Iorga, ciuruiți în 1907) ci că glorioasa armată română, membră NATO, are dotări, nu glumă. Vă dați seama până unde s-a ajuns cu tehnica militară dacă te împușcă pe la prânz și mori de râs abia înainte de culcare?! Să se cam ferească vecinii noștri cu pretenții de mari puteri regionale că nu-i de glumă cu pușcașii noștri ultra-marini. * Derutatul Cristian Rădulescu s-a lăudat că are acasă un AKM, pe care l-a folosit la revoluție (probabil ca manechin de prezervative) și, dacă-i cazul, n-are nicio problemă să-l folosească din nou. Dar, dacă i-o vor lua înainte posesorii de tunuri cu apă ca să-i împrăștie pe protestatari, nu mai e cazul să intervină Rambo de Ferentari. Merge acasă, îi dă în cap pistolului și se culcă pe-o ureche (cealaltă a rămas la revoluție, că s-a întâmplat de Crăciun). Până la urmă, lumea s-a liniștit fiindcă, la fel ca toată clasa din care face parte, dl. Rădulescu e un mare mincinos. Pistolul era fabricat la zece ani după Crăciunul însângerat și era depozitat în siguranță, într-o anexă a societății de vânătoare de fonduri publice Tel Drum. * După ce a dublat salariile sub 4000 de lei (la televizor, nu în portofel), Olguța s-a pus cu reforma și pe limba engleză. Nu i-a fost ușor. Limbii engleze. Întâlnirea mortală s-a petrecut taman la New York, unde, de regulă, lingvistele se fac de porc. Atât a siluit-o această Ana Ipătescu a istoriei contemporane pe limba engleză, că întreg mapamondul lumii a stat cu sufletul la gură întrebându-se dacă, după acest act sexual explicit, mai poate fi folosită. La ora acestui (aproape) necrolog, biata limbă engleză e încă la terapie intensivă, iar doctorii în lingvistică și peisagistică e rezervați. Nemulțumită că încă mai are în ea un licăr de viață, Olguța s-a repezit asupra limbii franceze, a luat-o la ștangă, a mozolit-o bine, după care i-a zis de la obraz: marș în tramvai! Nici măcar bani de taxi nu i-a dat! Olguțo, Olguțo, te-apucași să răstorni mapamondul lumii cu roatele-n sus, tremură limbile pământului în fața ta. Și alea germanice, și alea romanice...Iar limbii materne îi este frică să mai recunoască de unde se trage. În gura ta nici limba cu măsline nu se mai simte în siguranță... * Ministrul Apiculturii, Agriculturii și Inculturii susține, cu subiect și predicat, deși a pus un dinte de grapă între ele, că perdelele forestiere e nasolae, mai ales alea care e formate din plopi. Că acești copaci cresc înalți, fac umbră pământului degeaba și ales-bules recolta de ciulini și chemarea-țigăncii. Din care cauză țăranii preferă să-și vândă terenurile devenite brusc neproductive. Probabil le vând unor proști, sau unor demnitari de la Agricultură, de nu se prind ăia că, din cauza umbrei alunecoase a plopilor nu se mai face cucuruzul! Nea Petrică, de ce nu te duci matale să te culci? Oare n-ai cu cine, sau n-ai somn? Nu te-a bătut suficient soarele în ceea ce îndeobște se numește cap? Fii și matale oleacă mai romantic, ieși din hambarul cu sfeclă furajeră, ia o Bălțată românească de potcoavă și plimb-o pe sub copaci! Poți să-i și cânți șlagărul de demult: ”La umbra plopului bătrân”, chiar dacă îți va răspunde ecoul : ”Mănânci rahat, că e salcâm!” Vezi, nea Petrică, salcâmii e obraznici, nu plopii fără soț...* Cristina Neagu e prima handbalistă care câștigă pentru a treia oară titlul de cea mai bună jucătoare a lumii! Bine, jumătate dintre români nu se vor bucura, fiind intoxicați cu drogul negării a tot ceea ce este sublim la acest popor destul de viu altădată. România e țara oamenilor frumoși și de mare valoare precum Cristina Neagu, numai că sunt împiedicați sistematic să se manifeste, să ajungă în vârf, pentru ca nu cumva să se perpetueze ideea unicității noastre între toate celelalte valori ale lumii contemporane. Cu cât există mai puține repere, cu atât probabilitatea de zdrobire a spiritului românesc e mai mare. Iată că din când în când apare pe bolta edificiului național câte o stea care ne arată unde este locul nostru în Univers, pe ce cărare să o apucăm. Noi, românii, am fost sortiți înălțimilor, ca vulturii, dar ne-a săgetat permanent pegra Fanarului, care s-a scurs ca un șarpe prin sufletul nostru. Cristina, suntem mândri de tine, nu știm dacă tu poți să fii mândră de noi...* România e țara europeană cu cel mai mare decalaj între bogați și săraci. Dar asta o simțim zilnic pe pielea noastră. * Surprinde poziția fruntașă a DNA în încrederea românilor? Nu. Într-o țară măcinată de hoție, invadată de metastaza corupției, e aproape firesc ca o instituție care luptă la baionetă cu hoția să fie printre preferințele oamenilor cinstiți. Asta însă obligă DNA să renunțe la subordonarea politică, evidentă pe ici pe colo, prin punctele esențiale, să explice de ce timp de un deceniu, până în 2015, a tras la aghioase, și de ce încă mai există personulități profund corupte de care nu s-a atins nici măcar cu o floare de busuioc verde pe masă, rămâi gazdă sănătoasă! Adică să renunțe la dubla măsură. A, da, era să uit; și să-și măture prin ogradă, să le trimită la școala de corecție a vieții pe acele jeguri de-și zic procurori, pentru care abuzul, promiscuitatea, lipsa de profesionalism, sunt singurele calități care le definesc profilul scârbavnic. * Neinformații se întreabă dacă vor cădea Kovesi și Lazăr în urma contraatacului castei mafiote infiltrate prin toate structurile politice și apolitice ale statului. Nu vor cădea fiindcă nu vor americanii. Rușii mai trebuie să aștepte la coada la resurse (geo)strategice. * Totuși, proiectul de țară început în decembrie 1989 merge cu pași repezi înainte, spre capitalismul biruitor. Titlul ,”Îngroparea definitivă a României”, se justifică până la ultima virgulă. Zilnic, artizanii dezastrului aruncă basculante de bolovani peste trupul firav al țării. Iar proștii se zgâiesc la tembelizor. * Săracilor Constanței, alții decât Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu și Decebal Făgădău, li se impută câteva zeci de milioane de căciulă pentru că, din 2013, au benchetuit la cantina socială, deși aveau venituri lunare de până la 500 de lei. Legea, tâmpită ca majoritatea actelor normative din România, punea o piedică în calea uitării acestor bolnavi la amețitorul barem de 126 de lei pe lună! Deși flămânzii au aruncat pe jgheab, cu destinația stomacul burții, numai friptură de umbră de iepure cu garnitură de mazăre, și miros de pâine caldă cu amintire de ceapă prăjită, nota de plată e umflată binișor. Oricum, dacă le ia câte-un rinichi, statul se scoate. Doamne, iartă-ne!, iar le-am dat idei. * Gigi Becali a declarat că mielul îl face fericit. Parcă numai pe el. Dă-i înainte, maestre, ai dreptate, meleoanele n-aduc fericirea. Când nu le ai. * Nelu Ploieșteanu se vaită, fără orchestră, că fosta nevastă nu vroia de la el decât sex și bani. Da, e o noutate în lumea artistică...” Păi, eu mai eram bun de sex după o noapte de cântat?”, se întreabă retoric blândul menestrel. Nea Nelule, ia explică-ne și nouă cum vine treaba că n-am prea înțeles. Ce legătură intrinsecă este între laringe și cel ce-mpinge? E două lucruri diferite, maestre. Din când în când mai poți să folosești și CD-ul. Nu la aparatul reproducător, ci în partea ailaltă. La nuntă, bre! Sau mata veneai acasă, de la obositoarele festivități, și cântat și cu banii luați... * Mihai Trăistariu se laudă că a fost plătit cu 10 000 de euro ca să prezinte 23 de perechi de chiloți, deși, din fotografii reiese că a prezentat o singură pereche de 23 de ori. Puțin, foarte puțin. Celelalte tipe din branșă au contracte mult mai bune ca să prezinte, zi de zi, lipsa chiloților. * Oana Zăvoranu îl bătea pe Cove ca pe țambal, deși simpatica pușlama nu-și mai amintește. Ori a făcut terapie în grup cu Andreea Marin, ori diva de Ferentari nu mai știe exact pe cine a bătut. O fi fost Pepe, de s-a întors ăla la cortul natal cu coada între picioarele unei fete de la ei din popor? O fi fost Fane Cârlig? Că distinsa Mărioara, Dumnezeu s-o ierte că i-a lăsat atâta avere, n-a fost, fiindcă era femeie dintr-o bucată. Dacă-i dădea distinsa mahalagioaică o bordură în zona crepusculară a capului, îi cădeau balabustei dinții în gură și se uita la noi printre dinți. * Câteodată, dimineața, la prânz și seara, sunt convins că românii sunt promotorii culturii hoției. Altfel cum se explică ofensiva mass-mediei în favoarea micii ciupeli. N-ați observat că majoritatea așa zișilor formatori de opinie susțin teoria învârtelii, care, vezi-doamne, stă la baza economiei de piață și desfrâu. De fapt, în sinteză, ideea inoculată tinerei generații e că fără hoție nu se poate. Așa e, fără hoție nu se poate trăi bine în România. Iar cu hoția la putere nu va mai exista România. * Semne de viață la PNL. Senatorul Leon Dănăilă (83 de ani) pune în mișcare acest dinozaur epileptic opunându-se căsătoriilor între homosexuali. Cea ce a stârnit mânia tinerilor libertini care preferă să fie ei trași în țeapă, pe altarul unui egalitarism urât mirositor. Chirurgului nu-i mai rămâne decât să opereze niște creiere, dar pentru asta va trebui să se întoarcă la spital, fiindcă la noul loc de muncă nu există material didactic. * Cealaltă pușlama a neoliberalismului cu miros de colivă, Mircea Ionescu-Quintus, a împlinit 100 de ani. Cât tupeu! Cu această fericită ocazie ne-a atenționat că de-abia de la un secol în sus începe viața de noapte. Hipsterul încă se ține bine de Raluca Turcan, după ce a sedus-o și a abandonat-o, fără nicio urmă de remușcare, în brațele desfrâului parlamentar, pe Alina Gorghiu. * În prima lună a anului 2017 declinul demografic al României s-a agravat, ca urmare a creșterii numărului de decese cu 23%! Suntem conduși cu competență și fermitate pe ultimul drum. * Mii de revoluționari de provincie au avut ”rol determinant” în fuga lui Ceaușescu. Adică l-au urmărit îndeaproape, la televizor, cum o întinde spre comunism, în zbor, cu elicopterul. După care au tăiat porcul și au sărbătorit evenimentul cu țuică fiartă și caltaboși. În urma supremului sacrificiu, statul român le-a asigurat acestor impostori indemnizații substanțiale, în condițiile pauperizării societății românești. Așa arată o țară ticăloșită de Cârpa Kaghebistă și de celelalte otrepe staliniste de rit nou. * Laptopul cu planurile reședinței președintelui american au fost furate din mașina agentului secret care spărgea semințe de dovleac. Dincolo de activitatea agentului, care era atât de secret încât nici el nu știa cu ce se ocupă, nu-l văd bine pe Trump. Acesta nu este un furt, este un avertisment. Bine, și el și-o caută cu lumânarea. * Într-un moment de slăbiciune, am deschis tembelizorul și mi-au zgîriat occipitalul urechii doi bagabonți: unul fără picioare, dar plin de avânt, celălalt, fără cap. Dormiți liniștiți, Banciu veghează pentru dumneavoastră. Pe oala de noapte a istoriei. * Că tot veni vorba, ia să vedem ce s-a întâmplat cu Negru Vodă când a venit încoace, la chemarea lui Neagu Djuvara, care-i dăduse un like pe Facebook: ”Când a coborât Negru-Vodă agale la Câmpulung, de unde vroia să scoată niște hârtii care să-i ateste locul în istoria românilor, în care dăduse buzna pe neașteptate, l-a întâmpinat un funcționăraș serviabil peste măsură: ”-Ce mai vrei și tu, mă, derbedeule? Nu vezi că-i închis. E trecut de 12, soarele-i sus, avem și noi dreptul firesc, prevăzut de lege, la pauza de masă. Ce, funcționarii valahi nu e oameni? Că ne tocim coatele prin facultăți particulare și nervii pe de-alde tine și uite ce mutră face! Te uiți chiorâș la mine, întunecatule? Vrei ca toată lumea să fie la picioarele tale?! Ia du-te și te plimbă vreo două ceasuri și revi pe urmă cu actele aferente că altfel ai bătut drumul degeaba. Să ai certificatul de naștere al poporului român, cartea de identitate, pașaportul și toate celelalte documente, xeroxate, în câte trei exemplare, legalizate la notariat, în sfârșit, știi cum e la noi.” La ora paisprezece, funcționarul a fost contrariat de punctualitatea lui Black Vodă. ”-Se vede că nu sunteți de pe la noi! Eu am zis două ceasuri ca să ai un punct de reper, dar de fapt nici cafeaua nu mi-am băut-o. Mai bine vino mâine pe la nouă, că nu mai sunt chiar așa de ocupat și te rezolv.” Lui Negru-Vodă i-a sărit muștarul, a scos din husa de chitară a lui Nicu Covaci o sabie bine ascuțită, satisfăcându-i curiozitatea funcționarului, care se tot întreba de când îl văzuse, ce se ascunde acolo? O fi vreo atenție muzicală pentru fiica sa care urma școala populară de artă?! Dar nu era așa. Se înșelase bietul om, că Negru-Vodă avea o unealtă sclipitoare pe care i-o împlântă până la prăsele în locul unde, la alți oameni, bate inima. Cât de nevinovat era acest voievod legendar reiese din zâmbetul de satisfacție întipărit pe față, pesemne credea că omorându-l pe individul respectiv făcuse mare brânză. Dar, de unde? Armata funcționarilor era mai tare și cum cădea unul pe scări sau își pierdea capul după vreo colegă de birou, cum se pensiona pe caz de boală și-i luau locul alții cincisprezece. Și aveau cu toții în piept inima rece. Prin urmare, traseul voievodului din Făgăraș prin istorie era periclitat de lipsa documentelor și a celor ce le mânuiau pentru că întreaga lui viață i-a căsăpit, chit că era, în general și în particular, un om pașnic. O singură dată plesnise un pui de ungur care vroia să-i cucerească țara, dar și-a cerut scuze de la ta-su căruia i-a trimis o frumoasă jerbă artificială, precum și sincere condoleanțe... ”
Ion Țiriac, mistrețul cu mustăți de argint, ne sfătuiește, cu înțelepciunea sa proverbială, de Haplea în chiloți, ca între un hoț și un prost, să alegem hoțul. Înduioșătoare solidaritate de breaslă a celor care scriu mi-au ca pisica...* În Sicilia, unii patroni obișnuiesc să le violeze pe românce, sub amenințarea pistolului. A celui cu gloanțe. De sărăcie, de neputință, de disperare, majoritatea tac și înghit suferința. Ce-ați făcut, măi, nenorociților, cu românii? Cu voi, ăștia de ne conduceți și ne batjocoriți de 27 de ani, vorbesc! Tăceți ca porcii la troacă? Nu vă e teamă că într-o bună zi ne vom răscula de-adevăratelea și-o să vă dăm înapoi, cu dobândă, toată umilința pe care au îndurat-o frații noștri trudind după amara pâine a străinătății? Ca bonus, v-am băga și un ardei iute în fundul curții, dar riscul e prea mare, s-ar putea să vă placă * Înainte să se inventeze Facebook-ul, nimeni nu credea că procentul de prostie al omenirii umane e chiar atât de mare! Acum, lucrurile sunt clare. * ”The Times” scria în 1867 că românii ”sunt convinși pe deplin că ei sunt descendenții puri ai vechilor stăpâni ai lumii”. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat, ne-am mai țigănit, ne-am împrăștiat ca făina orbilor prin toate colțurile acestei planete rotunde, am devenit un popor de lași și de milogi. Nu e așa? Demonstrați contrariul! * Un peizan din Poplaca (jud Sibiu) a fost împușcat în picior, de soldații care făceau antrenamente în poligonul din apropiere. Țăranul, încă verde la cei 58 de ani ai săi, e bine, glonțul de asemenea, deși a fost pus la dispoziția organelor (de anchetă) după ce a fost extras. Glonțul, nu peizanul. Culmea e că omul, preocupat de activitățile agricole, și-a dat seama că a fost împușcat abia seara, acasă, când își scotea mărăcinii adunați peste zi în talpă. Operațiunea era absolut necesară ca să se poată spăla pe picioare. Important nu e că țăranul a fost împușcat (ce mai contează unul în plus sau în minus pe lângă cei peste 11 000, după spusele lui Nicolae Iorga, ciuruiți în 1907) ci că glorioasa armată română, membră NATO, are dotări, nu glumă. Vă dați seama până unde s-a ajuns cu tehnica militară dacă te împușcă pe la prânz și mori de râs abia înainte de culcare?! Să se cam ferească vecinii noștri cu pretenții de mari puteri regionale că nu-i de glumă cu pușcașii noștri ultra-marini. * Derutatul Cristian Rădulescu s-a lăudat că are acasă un AKM, pe care l-a folosit la revoluție (probabil ca manechin de prezervative) și, dacă-i cazul, n-are nicio problemă să-l folosească din nou. Dar, dacă i-o vor lua înainte posesorii de tunuri cu apă ca să-i împrăștie pe protestatari, nu mai e cazul să intervină Rambo de Ferentari. Merge acasă, îi dă în cap pistolului și se culcă pe-o ureche (cealaltă a rămas la revoluție, că s-a întâmplat de Crăciun). Până la urmă, lumea s-a liniștit fiindcă, la fel ca toată clasa din care face parte, dl. Rădulescu e un mare mincinos. Pistolul era fabricat la zece ani după Crăciunul însângerat și era depozitat în siguranță, într-o anexă a societății de vânătoare de fonduri publice Tel Drum. * După ce a dublat salariile sub 4000 de lei (la televizor, nu în portofel), Olguța s-a pus cu reforma și pe limba engleză. Nu i-a fost ușor. Limbii engleze. Întâlnirea mortală s-a petrecut taman la New York, unde, de regulă, lingvistele se fac de porc. Atât a siluit-o această Ana Ipătescu a istoriei contemporane pe limba engleză, că întreg mapamondul lumii a stat cu sufletul la gură întrebându-se dacă, după acest act sexual explicit, mai poate fi folosită. La ora acestui (aproape) necrolog, biata limbă engleză e încă la terapie intensivă, iar doctorii în lingvistică și peisagistică e rezervați. Nemulțumită că încă mai are în ea un licăr de viață, Olguța s-a repezit asupra limbii franceze, a luat-o la ștangă, a mozolit-o bine, după care i-a zis de la obraz: marș în tramvai! Nici măcar bani de taxi nu i-a dat! Olguțo, Olguțo, te-apucași să răstorni mapamondul lumii cu roatele-n sus, tremură limbile pământului în fața ta. Și alea germanice, și alea romanice...Iar limbii materne îi este frică să mai recunoască de unde se trage. În gura ta nici limba cu măsline nu se mai simte în siguranță... * Ministrul Apiculturii, Agriculturii și Inculturii susține, cu subiect și predicat, deși a pus un dinte de grapă între ele, că perdelele forestiere e nasolae, mai ales alea care e formate din plopi. Că acești copaci cresc înalți, fac umbră pământului degeaba și ales-bules recolta de ciulini și chemarea-țigăncii. Din care cauză țăranii preferă să-și vândă terenurile devenite brusc neproductive. Probabil le vând unor proști, sau unor demnitari de la Agricultură, de nu se prind ăia că, din cauza umbrei alunecoase a plopilor nu se mai face cucuruzul! Nea Petrică, de ce nu te duci matale să te culci? Oare n-ai cu cine, sau n-ai somn? Nu te-a bătut suficient soarele în ceea ce îndeobște se numește cap? Fii și matale oleacă mai romantic, ieși din hambarul cu sfeclă furajeră, ia o Bălțată românească de potcoavă și plimb-o pe sub copaci! Poți să-i și cânți șlagărul de demult: ”La umbra plopului bătrân”, chiar dacă îți va răspunde ecoul : ”Mănânci rahat, că e salcâm!” Vezi, nea Petrică, salcâmii e obraznici, nu plopii fără soț...* Cristina Neagu e prima handbalistă care câștigă pentru a treia oară titlul de cea mai bună jucătoare a lumii! Bine, jumătate dintre români nu se vor bucura, fiind intoxicați cu drogul negării a tot ceea ce este sublim la acest popor destul de viu altădată. România e țara oamenilor frumoși și de mare valoare precum Cristina Neagu, numai că sunt împiedicați sistematic să se manifeste, să ajungă în vârf, pentru ca nu cumva să se perpetueze ideea unicității noastre între toate celelalte valori ale lumii contemporane. Cu cât există mai puține repere, cu atât probabilitatea de zdrobire a spiritului românesc e mai mare. Iată că din când în când apare pe bolta edificiului național câte o stea care ne arată unde este locul nostru în Univers, pe ce cărare să o apucăm. Noi, românii, am fost sortiți înălțimilor, ca vulturii, dar ne-a săgetat permanent pegra Fanarului, care s-a scurs ca un șarpe prin sufletul nostru. Cristina, suntem mândri de tine, nu știm dacă tu poți să fii mândră de noi...* România e țara europeană cu cel mai mare decalaj între bogați și săraci. Dar asta o simțim zilnic pe pielea noastră. * Surprinde poziția fruntașă a DNA în încrederea românilor? Nu. Într-o țară măcinată de hoție, invadată de metastaza corupției, e aproape firesc ca o instituție care luptă la baionetă cu hoția să fie printre preferințele oamenilor cinstiți. Asta însă obligă DNA să renunțe la subordonarea politică, evidentă pe ici pe colo, prin punctele esențiale, să explice de ce timp de un deceniu, până în 2015, a tras la aghioase, și de ce încă mai există personulități profund corupte de care nu s-a atins nici măcar cu o floare de busuioc verde pe masă, rămâi gazdă sănătoasă! Adică să renunțe la dubla măsură. A, da, era să uit; și să-și măture prin ogradă, să le trimită la școala de corecție a vieții pe acele jeguri de-și zic procurori, pentru care abuzul, promiscuitatea, lipsa de profesionalism, sunt singurele calități care le definesc profilul scârbavnic. * Neinformații se întreabă dacă vor cădea Kovesi și Lazăr în urma contraatacului castei mafiote infiltrate prin toate structurile politice și apolitice ale statului. Nu vor cădea fiindcă nu vor americanii. Rușii mai trebuie să aștepte la coada la resurse (geo)strategice. * Totuși, proiectul de țară început în decembrie 1989 merge cu pași repezi înainte, spre capitalismul biruitor. Titlul ,”Îngroparea definitivă a României”, se justifică până la ultima virgulă. Zilnic, artizanii dezastrului aruncă basculante de bolovani peste trupul firav al țării. Iar proștii se zgâiesc la tembelizor. * Săracilor Constanței, alții decât Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu și Decebal Făgădău, li se impută câteva zeci de milioane de căciulă pentru că, din 2013, au benchetuit la cantina socială, deși aveau venituri lunare de până la 500 de lei. Legea, tâmpită ca majoritatea actelor normative din România, punea o piedică în calea uitării acestor bolnavi la amețitorul barem de 126 de lei pe lună! Deși flămânzii au aruncat pe jgheab, cu destinația stomacul burții, numai friptură de umbră de iepure cu garnitură de mazăre, și miros de pâine caldă cu amintire de ceapă prăjită, nota de plată e umflată binișor. Oricum, dacă le ia câte-un rinichi, statul se scoate. Doamne, iartă-ne!, iar le-am dat idei. * Gigi Becali a declarat că mielul îl face fericit. Parcă numai pe el. Dă-i înainte, maestre, ai dreptate, meleoanele n-aduc fericirea. Când nu le ai. * Nelu Ploieșteanu se vaită, fără orchestră, că fosta nevastă nu vroia de la el decât sex și bani. Da, e o noutate în lumea artistică...” Păi, eu mai eram bun de sex după o noapte de cântat?”, se întreabă retoric blândul menestrel. Nea Nelule, ia explică-ne și nouă cum vine treaba că n-am prea înțeles. Ce legătură intrinsecă este între laringe și cel ce-mpinge? E două lucruri diferite, maestre. Din când în când mai poți să folosești și CD-ul. Nu la aparatul reproducător, ci în partea ailaltă. La nuntă, bre! Sau mata veneai acasă, de la obositoarele festivități, și cântat și cu banii luați... * Mihai Trăistariu se laudă că a fost plătit cu 10 000 de euro ca să prezinte 23 de perechi de chiloți, deși, din fotografii reiese că a prezentat o singură pereche de 23 de ori. Puțin, foarte puțin. Celelalte tipe din branșă au contracte mult mai bune ca să prezinte, zi de zi, lipsa chiloților. * Oana Zăvoranu îl bătea pe Cove ca pe țambal, deși simpatica pușlama nu-și mai amintește. Ori a făcut terapie în grup cu Andreea Marin, ori diva de Ferentari nu mai știe exact pe cine a bătut. O fi fost Pepe, de s-a întors ăla la cortul natal cu coada între picioarele unei fete de la ei din popor? O fi fost Fane Cârlig? Că distinsa Mărioara, Dumnezeu s-o ierte că i-a lăsat atâta avere, n-a fost, fiindcă era femeie dintr-o bucată. Dacă-i dădea distinsa mahalagioaică o bordură în zona crepusculară a capului, îi cădeau balabustei dinții în gură și se uita la noi printre dinți. * Câteodată, dimineața, la prânz și seara, sunt convins că românii sunt promotorii culturii hoției. Altfel cum se explică ofensiva mass-mediei în favoarea micii ciupeli. N-ați observat că majoritatea așa zișilor formatori de opinie susțin teoria învârtelii, care, vezi-doamne, stă la baza economiei de piață și desfrâu. De fapt, în sinteză, ideea inoculată tinerei generații e că fără hoție nu se poate. Așa e, fără hoție nu se poate trăi bine în România. Iar cu hoția la putere nu va mai exista România. * Semne de viață la PNL. Senatorul Leon Dănăilă (83 de ani) pune în mișcare acest dinozaur epileptic opunându-se căsătoriilor între homosexuali. Cea ce a stârnit mânia tinerilor libertini care preferă să fie ei trași în țeapă, pe altarul unui egalitarism urât mirositor. Chirurgului nu-i mai rămâne decât să opereze niște creiere, dar pentru asta va trebui să se întoarcă la spital, fiindcă la noul loc de muncă nu există material didactic. * Cealaltă pușlama a neoliberalismului cu miros de colivă, Mircea Ionescu-Quintus, a împlinit 100 de ani. Cât tupeu! Cu această fericită ocazie ne-a atenționat că de-abia de la un secol în sus începe viața de noapte. Hipsterul încă se ține bine de Raluca Turcan, după ce a sedus-o și a abandonat-o, fără nicio urmă de remușcare, în brațele desfrâului parlamentar, pe Alina Gorghiu. * În prima lună a anului 2017 declinul demografic al României s-a agravat, ca urmare a creșterii numărului de decese cu 23%! Suntem conduși cu competență și fermitate pe ultimul drum. * Mii de revoluționari de provincie au avut ”rol determinant” în fuga lui Ceaușescu. Adică l-au urmărit îndeaproape, la televizor, cum o întinde spre comunism, în zbor, cu elicopterul. După care au tăiat porcul și au sărbătorit evenimentul cu țuică fiartă și caltaboși. În urma supremului sacrificiu, statul român le-a asigurat acestor impostori indemnizații substanțiale, în condițiile pauperizării societății românești. Așa arată o țară ticăloșită de Cârpa Kaghebistă și de celelalte otrepe staliniste de rit nou. * Laptopul cu planurile reședinței președintelui american au fost furate din mașina agentului secret care spărgea semințe de dovleac. Dincolo de activitatea agentului, care era atât de secret încât nici el nu știa cu ce se ocupă, nu-l văd bine pe Trump. Acesta nu este un furt, este un avertisment. Bine, și el și-o caută cu lumânarea. * Într-un moment de slăbiciune, am deschis tembelizorul și mi-au zgîriat occipitalul urechii doi bagabonți: unul fără picioare, dar plin de avânt, celălalt, fără cap. Dormiți liniștiți, Banciu veghează pentru dumneavoastră. Pe oala de noapte a istoriei. * Că tot veni vorba, ia să vedem ce s-a întâmplat cu Negru Vodă când a venit încoace, la chemarea lui Neagu Djuvara, care-i dăduse un like pe Facebook: ”Când a coborât Negru-Vodă agale la Câmpulung, de unde vroia să scoată niște hârtii care să-i ateste locul în istoria românilor, în care dăduse buzna pe neașteptate, l-a întâmpinat un funcționăraș serviabil peste măsură: ”-Ce mai vrei și tu, mă, derbedeule? Nu vezi că-i închis. E trecut de 12, soarele-i sus, avem și noi dreptul firesc, prevăzut de lege, la pauza de masă. Ce, funcționarii valahi nu e oameni? Că ne tocim coatele prin facultăți particulare și nervii pe de-alde tine și uite ce mutră face! Te uiți chiorâș la mine, întunecatule? Vrei ca toată lumea să fie la picioarele tale?! Ia du-te și te plimbă vreo două ceasuri și revi pe urmă cu actele aferente că altfel ai bătut drumul degeaba. Să ai certificatul de naștere al poporului român, cartea de identitate, pașaportul și toate celelalte documente, xeroxate, în câte trei exemplare, legalizate la notariat, în sfârșit, știi cum e la noi.” La ora paisprezece, funcționarul a fost contrariat de punctualitatea lui Black Vodă. ”-Se vede că nu sunteți de pe la noi! Eu am zis două ceasuri ca să ai un punct de reper, dar de fapt nici cafeaua nu mi-am băut-o. Mai bine vino mâine pe la nouă, că nu mai sunt chiar așa de ocupat și te rezolv.” Lui Negru-Vodă i-a sărit muștarul, a scos din husa de chitară a lui Nicu Covaci o sabie bine ascuțită, satisfăcându-i curiozitatea funcționarului, care se tot întreba de când îl văzuse, ce se ascunde acolo? O fi vreo atenție muzicală pentru fiica sa care urma școala populară de artă?! Dar nu era așa. Se înșelase bietul om, că Negru-Vodă avea o unealtă sclipitoare pe care i-o împlântă până la prăsele în locul unde, la alți oameni, bate inima. Cât de nevinovat era acest voievod legendar reiese din zâmbetul de satisfacție întipărit pe față, pesemne credea că omorându-l pe individul respectiv făcuse mare brânză. Dar, de unde? Armata funcționarilor era mai tare și cum cădea unul pe scări sau își pierdea capul după vreo colegă de birou, cum se pensiona pe caz de boală și-i luau locul alții cincisprezece. Și aveau cu toții în piept inima rece. Prin urmare, traseul voievodului din Făgăraș prin istorie era periclitat de lipsa documentelor și a celor ce le mânuiau pentru că întreaga lui viață i-a căsăpit, chit că era, în general și în particular, un om pașnic. O singură dată plesnise un pui de ungur care vroia să-i cucerească țara, dar și-a cerut scuze de la ta-su căruia i-a trimis o frumoasă jerbă artificială, precum și sincere condoleanțe... ”
CONTELE DE MONTE-CRISTO
18 martie 2017
vineri, 17 martie 2017
Uși întredeschise
Ea nu era din carne și oase,
era din întâmplări neîntâmplate și uși întredeschise
Mâinile ei, aripi nevăzute, frumoase,
îngropau tristeți definitive-n abise
Într-o zi, ochiul unui monstru albastru
a crescut atât de mult în cuvânt,
încât tăcerea s-a topit
și a curs ca un șarpe de vânt
Mi-au ars picioarele îngropate în urmele ei,
pe acolo altădată treceau îngerii-cai,
mergeau înspre răsărit
călcând pe cioburi
Îmi trag fermoarul peste timpul absent,
orizonturile albastre se-ntunecă brusc,
sufletul se descompune lent
îngropându-se-n vasul etrusc
Nu-mi mai amintesc de ce iubeam
acea dimineață nevăzută de vară...
Avea un gust nemaiîntâlnit
ca o plecare timpurie din gară
Parcă ploaia aceasta de martie,
ce plânge privind prin perdea,
curge din mine încontinuu
cu ea
E posibil ca tocmai de aceea
să fi inventat din cioburi de sânge,
femeia
ce niciodată nu plânge
Ea era atât de frumoasă
cât puteam cu sufletul s-o măsor
împrumutându-i aripi
și dor
În ultima zi, ochiul meu, verde uneori,
s-a lovit de realitatea perfidă, de vânt,
până când ultimii cocori,
s-au topit și s-au scurs în pământ...
17 martie 2017
Ce păcat
Dacă le-aș ști,
ți-aș spune cele mai frumoase cuvinte din lume.
Dar nu le știu
și n-ai să le auzi niciodată.
Ce păcat!
Toate cuvintele frumoase pe care le-am știut,
ți le-am spus,
dar nu le-ai auzit niciodată.
Ce păcat!
Șopteam numele tău cu strângere de inimă,
cu durere
și nu-mi răspundea nimeni.
Doar candela nopții se leagăna în vânt...
Ce păcat!
Dacă aș ști cele mai frumoase cuvinte din lume,
le-aș interzice celorlalți,
le-aș scoate din DEX...
Numai ție ți le-aș spune,
dar tu nu le-ai auzi
din motive impersonale
Ce păcat!
17 martie 2017
marți, 14 martie 2017
Muntele cu poveri
Fiecare suflet cară un munte în spate;
cu păsări de pradă, cu frunze foșnind, cu prăpăstii adânci
Nu-l simte când e ținut de mână,
poverile par ușoare atunci
Dar când urcă alt munte prin secunda amară,
orizontul îi fuge din gânduri proscris
ca o viitură de vară
în care noroiul postum s-a întins
Fiecare suflet duce cu el conflicte atroce
sugrumat de marșul meschin
Ne strigă Dumnezeu la portavoce?
sau e iubita îngropată-n baldachin?
Până ne trezim din confuzie,
din somnul adânc, infernal,
ne zbatem în iluzie
și răsturnăm muntele cu poveri, peste noi, la final
14 martie 2017
luni, 13 martie 2017
Târâți de umbre înșelătoare
Uneori ne dorim ca lucrurile să fie altfel decât sunt,
vrem o altă realitate, o altă cărare,
ne agățăm de miracole îngropate-n cuvânt,
târâți de umbrele vieții înșelătoare
Trecem în marș forțat prin golul din noi, prin abcisă,
sperând că vom simți îmbrățișându-ne asfaltul,
până ajungem la destinația promisă
nu ne mai cunoaștem unul pe altul
Ne îngropăm în tristeți abisale, trucate
de îngeri ce-apar câteodată în vis,
traseele înapoi prin neant sunt marcate
cu semne false, pe sens interzis
Dar ne târăsc încontinuu înșelătoarele umbre,
pe un drum ce nu mai duce demult nicăieri,
diminețile marine-s metafore sumbre,
timpul ne privește printre gratii de fier...
13 martie 2017
vrem o altă realitate, o altă cărare,
ne agățăm de miracole îngropate-n cuvânt,
târâți de umbrele vieții înșelătoare
Trecem în marș forțat prin golul din noi, prin abcisă,
sperând că vom simți îmbrățișându-ne asfaltul,
până ajungem la destinația promisă
nu ne mai cunoaștem unul pe altul
Ne îngropăm în tristeți abisale, trucate
de îngeri ce-apar câteodată în vis,
traseele înapoi prin neant sunt marcate
cu semne false, pe sens interzis
Dar ne târăsc încontinuu înșelătoarele umbre,
pe un drum ce nu mai duce demult nicăieri,
diminețile marine-s metafore sumbre,
timpul ne privește printre gratii de fier...
13 martie 2017
Finalul
Ieșirea din vis e mai dureroasă decât ieșirea din realitate;
ți se smulg pleoapele, îți cade cerul pe sufletul-vânt,
corăbiile îndepărtate
cară prin sânge pământ
Ai continuat să vâslești printre vise,
deși nimeni nu te aștepta nicăieri,
te-au înghițit acele abise
ce se-ntindeau dinspre ziua de ieri.
”E finalul! N-ai unde să mai mergi,
visătorule înhățat de iluzii...”,
îți spun cohortele nesfârșite de melci
alungându-te definitiv din confuzii
Și copacii, înghețați de o iarnă nedreaptă,
te desfid, să le-nfrunți elocința
Lângă inima sfărâmată
umbra te-așteaptă să-i curmi suferința
Deodată, din timpul vremelnic promis,
înțelegi că s-a-ntins carnavalul...
Doare cumplit prăbușirea din vis,
dar nu mai e nimic de făcut: e finalul...
12 martie 2017
Abonați-vă la:
Postări (Atom)