marți, 29 decembrie 2020

CÂND PLEACĂ ÎNGERII...

 Când bate viscolul, când mă rănește ploaia,

când lacrima se stinge în privire,

când peste suflet crește Himalaya,

când rugul vieții-și scutură văpaia,

revăd cereasca oră de iubire


Tandrețea ta n-a mai avut-o nimeni,

întreg pustiul s-a descătușat

și-a evadat din scripte Sfânta Vineri,

iar noi eram revoltător de tineri

de parcă Dumnezeu ne-a îmbrățișat


Îți inventasem un alt nume

să nu mai știi vreodată cine-ai fost,

să rătăcim postum în astă lume

ca două însuflețiri de hume

ce una fără alta nu-și au rost


Și-a fost magie absolută

întregul cer albastru-a complotat,

noi doi, prizonieri pe-o plută,

sorbind nectarul din cucută,

unul spre altul am plecat


Pe drum, la intersecții orbitoare,

cădeau din univers meteoriți,

iar ielele cu mâinile murdare

turnau cucută în pahare

să nu fim pân la capăt fericiți


Am refuzat să beau, îmi era teamă

să nu te pierd înainte să-ți ofer

ecoul ce în el te cheamă

să-i fii oglindă și maramă

când pleacă îngerii în cer...


29 decembrie 2020

 

ARIPILE DE CEARĂ VOR LĂCRIMA DIN SOARE...

 Când sufletul proscris în trupul-închisoare

se îneacă de nămolul suveran,

ar dezerta în păsări călătoare,

prin timpul magic înapoi să zboare,

să nu-și mai fie demon și tiran


Golul din jur ar deveni fereastră

prin care-ar trece turmele de cerbi

să pască toată pajiștea albastră,

în timp ce cântă pasărea măiastră

înveșmântată-n ia altei ierbi


Strivit de arcul orei înșurubată-n gând,

s-o transforma în cioburi trebăluind prin sânge,

și luându-și amintirile la rând,

întreaga odisee s-o termina curând

și-atunci de bucurie icoana mea va plânge


În cer or să se-audă explozii de comete,

căderea în păcat va cere sacrificii,

pieri-vor stalagmite sub scrâșnet de raclete,

și-n locul deznădejdii permanente

vor arde saltimbancii predispuși la vicii


Nici grațieri, nici crize temporare,

în creuzete false durerea n-or topi,

aripile de ceară vor lăcrima din soare

când sufletul surprins în trupul-închisoare

de zidul suferinței s-o strivi...


29 decembrie 2020



sâmbătă, 26 decembrie 2020

ÎN IARNA VIEȚII MELE TOȚI FLUTURII SUNT MORȚI

 Iubita de cerneală am încuiat-o-n  cărți, 

de-acolo nicio spaimă nu s-a întors întreagă,

mă strigă de pe-o filă, din toate cea mai dragă,

da-n iarna vieții mele toți fluturii sunt morți


Trec umbrele prin geamuri ca sulița prin trup,

o lacrimă târzie se-agață de perdea,

din amintiri uitate mai cade câte-o stea

și toți vulcanii lumii din goluri vechi erup


Ea trece pe cărarea din suflet către sânge,

sentința inocenței s-o ducă pân la capăt,

s-a încuiat amurgul în ochii mei cu-n lacăt,

ecoul se aude în univers cum plânge


Mi-am luat din rouă cheia, m-am încuiat în cărți,

prin mine tranzitează vechi râuri de cerneală,

înalț spre cer privirea, să evadez din boală,

da-n iarna vieții mele toți fluturii sunt morți...


26 decembrie 2020 


NAUFRAGIU

 Îmi naufragiază anii tinereții,

se-ncuie doru-n insule pustii,

adio, înfruntare de stihii,

adio, rouă blândă-a dimineții...


Nu mai răsare din nimic un soare,

nu mai coboară peste suflet stele,

nisipul plânge-n urmele rebele

și-amurgul îmi trimite o scrisoare


N-o mai deschid febril și-nflăcărat,

înveșmântat în patimi infernale,

m-am depărtat definitiv de cale,

ce-o să se întâmple, s-a mai întâmplat


Îmi naufragiază aripile tinereții,

un colț de cer m-așteaptă să-l dezleg,

nu mai am dreptul să aleg

ce floare să-i ofer tristeții...


26 decembrie 2020 

ÎN SERILE NESFÂRȘITE DE IARNĂ

 În serile nesfârșite de iarnă

îmi întind privirile către cer,

poate acolo este cineva 

care face miracole

pentr-un suflet stingher


Trec prin ninsoare cu gulerul sufletului ridicat,

viscolul îmi răscolește privirile,

se aude tristețea cântând... 

Undeva, la capătul lumii,

au înghețat amintirile


Îmi rămân urmele suspendate-n zăpadă,

ca un ultim semn de plecare...

În serile nesfârșite de iarnă 

îmi iau rămas bun de la visuri

și mă înec în uitare...


26 decembrie 2020

PLECAȚI ȘI NU VĂ MAI ÎNTOARCEȚI NICIODATĂ...

 Zei blestemați, plecați și nu vă mai întoarceți niciodată

Că ați lăsat planeta îndoliată,

Ne-ați scos din rosturi promovând doar frica,

Din viața noastră n-a rămas nimica


Prin demoni travestiți în lideri de popoare

Ați tot turnat în cupe băuturi amare,

Sclavia s-a întors în alte forme,

Zadarnic o fardează teorii diforme;


Democrația-i violată de-anticriști,

Iar în biserici cântă îngeri triști.

E pandemia fricii cea mai cruntă boală,

Azi cântă cucuvelele în școală


Sunt străzile pustii ca sufletele noastre,

Doar nouri negri-n zările sihastre,

Prăpăstii neștiute împrejur se cască,

Nu le vedeți ostracizați sub mască


În timp ce noi mimăm că suntem vii

Satrapii lumii pregătesc regii,

E ordinea de zi batjocura supremă,

Canalele de știri au devenit o ghenă


Prin care curg de-a valma vechi reziduuri,

Nicio fereastră nu se deschide-n ziduri...

Nu pandemia-i boala cea mai cruntă

Ci lașitatea de-a fugi din luptă


Și de-ai lăsa pe politruci să-njure,

Și-ntreaga libertate să ți-o fure,

Să nu ai dreptul la-ntâmplări umane;

Ajunge, cârduri buhăite de satane!


Lăsați-ne ca-n suferința noastră

Să se întoarcă pasărea măiastră,

Plămânii să ni-i umplem de aerul curat,

Văzduhul să răsune de trilul colorat


Al îngerilor liberi ce zburdă în copii,

Lăsați-ne, satane, să fim iar oameni vii!

Să fie tinerețea prilej pentru avânt,

Ați transformat planeta albastră în mormânt


Lăsați bătrânii-n pace, în liniște să plece!

Un tren al suferinței prin suflete ne trece,

Această pandemie pe care-o promovați

E o sentință falsă și nu veți fi iertați


Ați transformat firescul în cea mai grea povară,

Ne-ați răsturnat în suflet pietrele de moară,

Să le cărăm pe nevăzute schele,

Să construim tot pentru voi castele


Plecați și nu vă mai întoarceți niciodată

Că ați lăsat planeta îndoliată!

Ne-ați scos din rosturi promovând doar frica,

Din viața noastră n-a rămas nimica...


25 decembrie 2020/21 decembrie 2021






miercuri, 23 decembrie 2020

PAT DE FRUNZE AMARE

 Coboram treptele rupte ale inimii negre

și-n somn mă strigai pe numele mic:

”Ai grijă să nu te îmbrățișeze neantul,

să nu mi se-ntâmple-n drumul spre tine nimic...”


Am călcat pe o treaptă  albastră, nesigură,

și-albastrul mi-a invadat mirările, ochii

”Hai, vino mai aproape, iubite!

mi se zbate trupul de zăpadă sub rochii...”


Ai întins scările de fum între noi

și am urmat, strivit de zări, cocorii;

a țipat sufletul ca un vultur rănit:

”Aruncă peste arșița inimii, norii!”


M-am trezit pe un pat de frunze amare,

de jur împrejurul inimii nu era nimeni,

am așteptat să te naști veacuri lungi,

n-ai venit și patul  a rămas pustiu fără tine...


22-23 decembrie 2020


sâmbătă, 19 decembrie 2020

NU MAI E MULT PÂNĂ LA CAPĂTUL LUMII

 Am aflat că ne știm dintr-o altă viață;

e un secret pe care tu nu-l știi

și pe care n-ar trebui să ți-l spun

fiindcă vei dori să te întorci acolo


Nici eu n-ar fi trebuit să-l știu,

de când l-am aflat

mi-am pierdut liniștea 

și am încercat să trec dincolo


M-am cățărat pe scările de fum,

am traversat de unul singur deșertul,

viscole cumplite am cărat în suflet,

dar n-am reușit să depășesc linia orizontului


Nu-mi amintesc amănunte

dar trebuie să se fi întâmplat miracole 

de vreme ce sufletul mă ia de mână

și mă trage  într-acolo


Când nu mai pot să merg

mă ia în brațe și mă roagă:

”Hai cu mine! Nu mă lăsa singur!

Nu mai e mult până la capătul lumii...”


Până la urmă, de atâta neliniște,

obosește și adoarme, 

cu ochii în lacrimi,

lângă trupul meu de zăpadă.



În golul din jur 

numai ecoul se mai aude...

”Hai cu mine,

nu mai e mult până la capătul lumii...”

 

19 decembrie 2020

joi, 17 decembrie 2020

SCRISOARE DE DRAGOSTE

 Te iubesc ca pe-un înger

și-am să te iubesc și mai mult

după ce n-o să mai fiu pe pământ


Dragostea e singurul lucru ce ne rămâne

după ce nu ne-a mai rămas nimic

pe lume.


Te iubesc ca un înger

și-am să te iubesc și mai mult

după ce n-o să mai fim pe pământ...


27 noiembrie /17 decembrie 2020

miercuri, 16 decembrie 2020

NINGE-N INIMA-CAVOU

 Între noi n-o să mai fie niciodată același cer,

nicio sanie albastră nu va mai cânta prin ger,

ziduri mari de piatră grea au căzut peste ecou,

ninge cu sperjur și spaimă, ninge-n inima-cavou


Te salut cu disperarea vulturului ce-a murit

căutând în sânge drumul către minus infinit,

ninge cu metempsihoze, stalagmitele-s stăpâne

și pe drumul dintre inimi nicio urmă nu rămâne


Nici nu știu ce-a fost să fie, poate că nimic n-a fost,

viața e deșertăciune, parte-a timpului anost,

inutilă este drama visului nedeslușit,

ce păcat că-n astă viață ca pe-un înger te-am iubit!


N-am primit decât cinismul parvenitelor iluzii, 

numai lacrimi și durere, deznădejde și confuzii,

înălțările de-o clipă s-au pierdut în lașități

și-au crescut doar mărăcinii-n locul florilor de colț


Este greu s-accepți destinul când te crezi nemuritor,

c-ai luptat cu tine însuți și-mpotriva tuturor,

numai îngerul sihastru înțelege lupta ta,

dar ce-a fost să fie magic, nu se va mai repeta...


16 decembrie 2020

ÎN LOC DE REFREN

 Printre atâtea ninsori din tăcere curgând

s-ar putea să îngheț cu mult mai curând

decât poți să ghicești în cafeaua amară,

s-ar putea să zâmbești, s-ar putea să te doară


despărțirea de viscol, de iarna din sânge;

aud și acum universul cum plânge...

S-ar putea să îți cânte-n surdină acea cucuvea

ce-a zburat prin zăpadă din inima mea


De-aș putea să descriu cum se scurg în abis

tot ce-a fost să nu fie, tot ce-a fost doar un vis,

ți s-ar face înserare și-nlunare-n pridvor

și-o să-ți fie o clipă de viață mai dor


Și-o să-ntinzi rugăciuni efemere spre cer 

printre fluturi albaștri cu aripi de ger,

să te umpli de golul ce crește-ntre noi 

și să nu te mai poți întoarce înapoi


S-ar putea ca la urmă, în loc de refren,

peste sufletul meu să mai treacă un tren.

și-un acar disperat va dori să învingă

amintirea ce-am fost, înainte să ningă


Să lăsăm așadar un opaiț de ceară

întunericul dinlăuntru în tăcere să moară,

lumina-i  să fie un drum către ziuă,

să ningă frenetic în loc de adio...


15 decembrie 2020 

duminică, 13 decembrie 2020

RĂZBOIUL MAFIEI CU EA ÎNSĂȘI

     În timp ce moartea citește ziarul, poporul român, material didactic în acest laborator al suferinței, a fost chemat la vot ca să-și mai bată câteva cuie în coșciug. Cei cu vocația martiriului pe crucea democrației de cumetrie, hașmangleală și sperjur au ascultat chemarea ignorând adevărul că dacă votul ar schimba ceva, nimeni n-ar mai lăsat să voteze. Ceilalți, înțelegând că războiul Mafiei cu ea însăși nu e războiul lor, au preferat să aștepte vremuri mai bune. Vremuri în care democrația nu va mai fi maimuțărită, în care orgasmul democratic nu va mai fi simulat cu o grosolănie evidentă. Așa se face că rezultatele acestor alegeri nu sunt relevante. Ele asigură ciolanul celor mai iuți de mână, dar nu vor aduce beneficii Națiunii. Binele public va rămâne doar o vorbă de dânșii inventată...

    Singurul lucru pozitiv este că societatea românească în ansamblul ei se opune infamei, odioasei, degradantei clase politice. Oamenii liberi de orice încorsetări politice au câștigat alegerile cu 67,52%. Ei sunt adevărata Opoziție la fărădelege în anii ce vor urma. Votul de blam a fost răspunsul dat șmecherilor care au organizat alegeri în plină pandemie, după reguli menite să perpetueze la putere aceeași Mafie, cu altă pălărie. Oamenii s-au săturat de rotirea cadrelor la ciolanul puterii. Oferta de pe tarabele politicii a fost nesatisfăcătoare. Confruntarea electorală s-a rezumat la o întrecere socialistă între profesioniștii hoției.

        Marile partide, nereformate, corupte, vicioase, bolnave de cleptomanie, în care colcăie șerpii intereselor de haită, sunt principalele vinovate de halul în care a ajuns democrația românească, de neîncrederea generalizată în politicieni și în toate instituțiile care au legătură cu aceștia.  Din cauza comportamentului nesincer, a infatuării și duplicității conducătorilor de atelaje politice, a disprețului față de ceilalți, a lipsei oricărui criteriu valoric, poporului român i s-a făcut lehamite. Acțiunile mafiote îndreptate împotriva interesului național prin falimentarea programată a economiei, concomitent cu toate celelate domenii fundamentale, de la Educație și până la Sănătate, i-au gonit pe români din țara lor, de-au ajuns robii Europei. Părtași la această tragedie, la acest exod al neamului românesc sunt și derbedeii din partidele-apendice, care au asigurat ”stabilitatea statului de drept”, pentru că în exercitarea atribuțiilor publice n-au fost preocupați decât de a-și găsi un loc mai în față la spectacolul jefuirii bugetului de stat. Aceste pubele de gunoi au fost deversate în fosele politicii dâmbovițene, dar, după ce se trage apa de două-trei ori, vidanja partidelor mari le vor scoate la suprafață și le vor afișa în vitrinele de partid și de stat, conform principiului mefistotelic ”nimic nu se pierde în politică, totul se reciclează”.

         Aceste alegeri consfințesc sfârșitul unei epoci. Urmează o perioadă tulbure, de neîncredere generalizată, impostură, instabilitate și desfrâu financiar. Cei care au votat n-au câștigat nimic, politicienii ciolănari și-au asigurat niște ani de furat. Nu vor fi patru, vor fi mai puțini, dar pentru ei nu contează câtă vreme consideră că au dreptul să-și poată exercita în continuare meseria bazată pe îndemânarea lor de mână și nebăgarea de seamă a celorlalți. 

      În realitate, Parlamentul ales nu are legitimitate. 67,52% au dat un vot de blam, 9,52% din totalul alegătorilor au ștampilat PSD, 8,31% PNL, 5,15% USRPLUS, 2,98% AUR, 1,91% UDMR, iar 4,61% le-au oferit încrederea lor altor nefericiți. Așa că, băieți, ușor cu pianul pe scări, când elaborați (vorba vine) legi, când păpați la restaurantul Parlamentului mititei din Opoziție cu muștar sau când vă scobiți în nas, conform procedurilor parlamentare. Nu uitați că cea mai mare parte a românilor nu dă doi bani pe prestația voastră. Încercați să fiți decenți, nu mai vorbiți în numele poporului,  nu sunteți reprezentativi decât pentru structurile mafiote numite impropriu partide politice... 

        Democrația de cumetrie nu are resurse de a se vindeca prin ea însăși. Nu se poate restarta pentru că la butoane sunt profesioniștii hoției, ghiolbanii politici, iar ca să-i vindecăm de prostie, de aroganță, de neam-prostie, e aproape imposibil. Putrefacția sistemului politic românesc este atât de adâncă încât singura soluție de vindecare este cauterizarea. Perpetuarea acestei specii de tenie lată, aciuată în organele vitale ale Națiunii, va ține România în stadiul de bolnavul cronic al Uniunii Europene. Ceea ce pe Coana Mare n-o deranjează deloc la pitpalacul inimii. 

      Pandemia politică, suprapusă pandemiei fricii de Covid, a transformat România într-un spital de boli nervoase în care pacienții sunt tratați cu amenințări, cu perfuzii false și cu tuburi de oxigen prin care circulă numai otrava manipulării și a disprețului absolut față de omul de rând. 

      Votul naivilor, care încă mai cred că Mafia politică transpartinică poate fi deposedată de putere, a fost împărțit după criterii de clan. 

PSD a primit 29%, cu zece procente mai mult decât omologul său, COVID-19. PNL, care a căzut în groapa săpată Vioricăi de la Videle, a ciugulit 25%, USRPLUSMINUS a înhățat 15%, iar UDMR 66%. Pușchea pe limbă, aproape 6%! 

Despre PMP și PRO-ROMÂNIA am vorbit mai sus, în paragraful în care electoratul a tras apa.

     Surpriza a fost AUR, partidul celor pe care Mafia politică i-a pus la index numai pentru că  sunt diferiți. Au primit nota 9, dar pentru a primi 10 trebuie să-și facă temele la zi...

     Așadar, aceste alegeri au fost un eșec pentru ideea de democrație, a fost un război al Mafiei cu ea însăși. Niciun partid nu are credibilitatea necesară, dublată de o largă susținere, pentru a reforma România. Ceea ce pot face cu procentele anemice este să gestioneze problemele curente pe termen scurt, să-și umple și mai abitir buzunarele și să ne sfideze non-stop prin mijloacele de manipulare în masă. Pe termen lung e o altă poveste. Care nu se va scrie până când actuala clasă politică nu va fi arsă pe rug în piața publică. Altă cale nu există. Să nu ziceți că nu v-am spus!

6 decembrie 2020 

vineri, 11 decembrie 2020

EA PLUTEA CA O UMBRĂ PE MARE

 Ea plutea ca o umbră pe mare,

ca o umbră pierdută plutea

dinspre amurg înspre soare-răsare,

ea plutea peste inima mea


Ea cădea ca un fulg prin ninsoare,

dinspre stele pierdute cădea,

cădea în abis ca o floare,

ca o floare albastră cădea


Ea cânta ca o harfă ce moare,

ca o harfă murindă cânta,

cântecul căuta o cărare

pierdută prin golul din inima mea...


11 decembrie 2020

TRĂIEȘTI DOAR ATUNCI CÂND IUBEȘTI

Nu trăiești decât atunci când iubești,

în restul timpului

supraviețuiești

”Știi, obișnuiești să spui 

când vezi 

în oglinda sufletului un înger,

știi,

te iubesc până la sfârșitul timpului

și încă o zi!”


Și inima ta știe că așa este,

chiar dacă cei din jurul tău 

vor încerca să te convingă:

”Asta e doar o poveste!”


Doar tu cunoști adevărul

traversând anotimpurile 

unul după altul 

ca un cocor

peste care se prăbușește

neantul.


Nu mai cerșești ecouri,

secunde nu mai cerșești,

știi că  exiști cu adevărat

doar atunci când iubești...


10 decembrie 2020

duminică, 6 decembrie 2020

SAHARA MEA

 Am tot făcut risipă de-amănunte

urcând de un mileniu același munte,

dar să străbat prin ceață-i tot mai greu,

s-a spart fereastra sufletului meu


Prăpăstiile parcă-s mai adânci,

doar stele căzătoare ard pe stânci,

albastrul se preface-ntotdeauna-n gri

și nimeni nu-înțelege durerea de a fi 


un fluture ostracizat în iarnă,

amurgul peste suflet se răstoarnă, 

sunt singur și-i târziu în univers,

zadarnic bat secundele invers


Cărările din sânge-au putrezit, 

nici nu mai știu pe cine am iubit, 

nici umbra nu se-ntoarce din ecou 

să-mi fie destrămare și cavou 


N-ajung cocorii la destinatar,

s-a spart în suflet ultimul pahar,

iar îngerii n-or mai avea ce bea,

răpuși de setea din Sahara mea...


5-6 decembrie 2020

joi, 3 decembrie 2020

ȚI-AM DESENAT ARIPI DE ÎNGER

 Ți-am desenat aripi de înger, iubito,

să poți zbura până la nori,

am redecorat soarele

ce răsărea din tine, uneori


Și-am devenit un fir de păpădie

plutind indefinibil pe orbită,

tandrețea ta mi-a fost robie

din care m-ai eliberat, iubită


Ne vom găsi cumva în altă viață,

căci viața aceasta n-a fost numai vis,

acolo îngerii albaștri

ne caută pe sensul interzis


Ne-or recunoaște după umbre, poate,

sau poate după rănile ce curg

ca două raze sfâșiate 

de amurg...


3 decembrie 2020

miercuri, 2 decembrie 2020

ÎMPĂRĂȚIA FRIGULUI

 Nu mă-nveli cu razele de soare

că s-ar putea s-adorm definitiv,

iubirea suferindă-i sub zăvoare

zdrobită de același laitmotiv


Cobori dinspre ființă uneori

cu disperarea de-a fi înger, 

de-atâta frig și-îndepărtări

în vise sânger


Nu am uitat cine-a ucis

cu voie marile speranțe,

singur pe sensul interzis

respir sub gloanțe


N-am să șoptesc vreodată: vino!

n-am să mai zbor, n-am să mai strig,

pe scara mea de fum, lumino,

cobor în frig...


2 decembrie 2020

marți, 1 decembrie 2020

CE ESTE PATRIA

 Patria sunt eu, copil alergând după fluturi,

Patria ești tu, când râzi și te bucuri.

Patria suntem noi cântând românește,

Patria e cerul albastru ce-n suflet plutește


Patria e pasărea cu aripile deschise,

Patria-i îngerul ce coboară din vise.

Patria e floarea ce crește sfios pe morminte,

Patria-i grâul ce-ncolțește-n cuvinte


Patria e lumina ce ne duce spre rai,

Patria-i doina ce jelește în nai.

Patria e gândul ce străbate prin ziduri,

Patria-i curcubeul ce se ascunde în riduri


Patria sunt eu, adolescentul grăbit,

Patria e tot ce pe lume-am iubit.

Patria-i în amurguri și-n zorii de zi,

Patria-i tot ce-am fost și de-a pururi vom fi...


1 Decembrie 2020

joi, 26 noiembrie 2020

AU PLECAT COCORII

 Au plecat cocorii într-o altă lume,

unde noi, desigur, nu putem pleca,

unde timpul n-are spaime și cutume,

și apusul doarme în privirea ta


O să piară seara înnodată-n gânduri,

dinspre nemurire nu coboară vești,

îmbrăcați de gală, în costum de scânduri,

noi suntem cocorii ultimei povești


Și-o să doară ziua ce-a uitat să vină,

când din munții palizi cad copaci de var

azi întreaga zare s-a înfipt în splină,

ninge cu-nserare dinspre avatar


Au plecat cocorii sfâșiați de vise,

nimeni n-o să știe încotro s-au dus,

orizontul plânge cu ochii-n abise

și n-a mai rămas chiar nimic de spus...


26 noiembrie 2020



duminică, 22 noiembrie 2020

ADAGIO

 Se aude o melodie funebră...

E-acel adagio ce-a cotropit cândva

ecoul suferind de febră 

ce adormise lângă umbra ta  


Mi-e trupul un concert de coarde

în care bate viscolul temeinic,

îmi tropăie în sânge visuri oarbe,

ecoul s-a pierdut prin întuneric


Nicio prăpastie n-o să-l aducă aproape,

nimeni din prăpastia inimii nu s-a întors,

păsări de pradă or să-l îngroape

când păianjenii termina-vor de tors


Se aude o melodie funebră...

”E-acel adagio, de Bach”, îmi spun,

din orizontul vindecat de febră

plouă postum...


23 noiembrie 2020


sâmbătă, 21 noiembrie 2020

NU-I NICIUN ÎNGER

 Nu-i niciun înger cu aripi de ceară

să nu sfideze soarele,

nu-i niciun demon cu chip de fiară

să-i sărute picioarele


Numai amurgul strivit de sfere,

numai lumina încuiată în gând

duc de mână himere

prin secundă curgând


Amare înserări plâng în surdină

după ultimul curcubeu,

nu-i niciun înger să care lumină

și-n sufletul meu...


21 noiembrie 2020

UNDE E CERUL DE ACASĂ

 Țară frumoasă, țară frumoasă,

Unde e cerul de acasă

Pe care de-o viață îl cânt

Rătăcind ca o frunză în vânt?


Prin colțul de suflet stingher

Doar orbii văd cerul la fel.

Când se sparge-n retină-o fereastră,

Curge lumina albastră


Și-atunci dorul de-ai tăi te sfâșie,

Sufletul rătăcește-n pustie...

O, țară frumoasă, țară frumoasă,

Nici un cer nu-i la fel ca acasă...


21 noiembrie 2020


luni, 16 noiembrie 2020

ELEGIA AȘTEPTĂRII

 Nici nu mai știu pe cine să aștept, 

nici nu mai știu de ce aștept, pe cine,

de-atâta rău nu mai există bine,

mă mir că-mi bate inima în piept


Cad frunzele desfigurate-n transă,

la moara vieții nu se dă uium,

trec trenuri peste oamenii de fum

și n-are viitorul nicio șansă


De la pământ la lună e un pas

pe care-l calcă umbra unui vis,

fereastra sufletului s-a închis,

din tot ce-a fost nimic n-a mai rămas


S-a rătăcit prin gânduri drumul drept, 

adresele s-au încuiat sub lacăt,

tristețea se întinde pân la capăt

și nici pe mine nu mă mai aștept...


16 noiembrie 2020



sâmbătă, 7 noiembrie 2020

ÎN PRĂPĂSTII DE VULTURI

 Am făcut în viață imposibilul,

mi-am cărat sufletul 

dintr-un loc în altul

prin timpul de sare;

l-au dus în brațe gânduri amare


Câteodată l-am mutat,

cu munți cu tot,

în golul din jur

pe care-l inventasem 

din prea multă tristețe

și sperjur



La plecare, munții de piatră

creșteau fără oprire

odată cu lacrima din privire


Se vor izbi de cer?

m-au întrebat îngerii

din oglindă,

obligați să mă vegheze 

până la capătul lumii 

și  încă o secundă


Nu le-am răspuns,

sufletul se prăbușise

în prăpăstii de vulturi... 


6 noiembrie 2020

joi, 5 noiembrie 2020

NU-I NIMENI LA FEREASTRĂ

 N-am mai trecut pe la fereastra aceea

prin care am sărit din veac,

în holograme dăinuie femeia,

aprinde ruguri timpului opac


Mai ninge iarna? Vara te mai plouă?

Mai trec prin suflet pui de rândunici?

Mă mai aștepți înveșmântată-n rouă

îmbrățișând plecările de-aici?


Mai strigă-n sânge razele de soare

când se întorc cocorii-n avatar?

Dar cântecul acela te mai doare

ca lemnul răstignit peste tâmplar?


Nu-i nimeni să răspundă la fereastră,

toți îngerii s-au îngropat în stea,

e toamnă nesfârșită-n viața noastră 

și-un ciob de suflet plânge în perdea...


3-5 noiembrie 2020

luni, 26 octombrie 2020

RENUNȚĂRI

N-am să mai bat la ușa aceea

pe care a trântit-o vântul 

ce viscolea dinspre tine

Atât de tare a trântit-o

că s-au prăbușit toate 

scările pe care urcau, 

dând la o parte 

pânzele de păianjen, 

îngerii dezgropați 

din amintire


N-am să mai bat la ușa aceea

care s-a închis brusc

tocmai când întindeam mâinile

să ating cerul

cu degetele


N-am să mai bat la ușa aceea 

de zăpadă

în spatele căreia

stau cu pumnii strânși

așteptând să mi se întoarcă

sufletul

din călătoriile lui

dureroase...


25 octombrie 2020



duminică, 25 octombrie 2020

PÂNĂ CÂND NU VEI MAI PLÂNGE, ȚARĂ ...

 Îmi curge Patria prin sânge,

în inimă cresc munți Carpați,

și-această țară care plânge

exodul milioanelor de frați


se-adăpostește de furtună

înlăuntrul sufletului meu,

de unde vine vestea bună

adusă de un curcubeu


Ne vom întoarce pe-nserat

cu tot pustiul în picioare,

să fim ce-am fost când am plecat:

copaci în România Mare


Din noi vom face stâlpi și grinzi,

biserici tricolore or să crească,

și vom redeveni oglinzi

în care viitorul poate să privească


Și tuturor acelor ce vor fi,

le-o curge Patria prin sânge,

vom fi cu ei în fiecare zi

în care această țară nu mai plânge...


25 octombrie 2020

ÎMI DUC ÎN BRAȚE COPILĂRIA

 Îmi duc în brațe copilăria,

n-am abandonat-o niciodată,

nici când am fost om mare,

nici când am fost om mic...

Niciodată


O leagăn și-i șoptesc 

cântece de adormit copilăria 

și o duc mai departe,

până la capătul lumii

Și ea, de acolo, din brațele mele,

mă duce mai departe

de capătul lumii...


24 octombrie 2020

vineri, 23 octombrie 2020

SUFLETUL MEU RĂTĂCEȘTE PE MARE

 Sunt tristul ecou al zilei de ieri,

te caut prin mine, nu ești nicăieri;

nu-i nimeni în golul din jur, 

timpul s-a scurs răpus de sperjur


C-o umbră în brațe adorm,

visele umblă după îngeri pe țărm,

ecoul se ascunde-n nisip,

trec nori de zăpadă pe chip


Amurgul criptează confuzii,

răsari și dispari din iluzii,

se-aprind candelabre de ceară,

plouă în mine cu toamna de-afară


Încă mai zboară invers prin retină

fluturii alungați din lumină;

caută înapoi o cărare, 

dar sufletul meu rătăcește pe mare 


23 octombrie 2020

duminică, 18 octombrie 2020

MI-S OCHII-N LACRIMI, ȚARA MEA...

 Mi-s ochii-n lacrimi, țara mea,

părtaș la ireala tragedie,

încă mai strig ca Moise în pustie,

cărând în spate deznădejdea ta


Nu ești bolnavă de-întâmplări lumești,

alți viruși ți-au mânjit biografia, 

ți-au încuiat în neguri bucuria 

să uiți cât de frumoasă ești


când râd copiii și amurgul cântă,

când trec strămoșii nesupuși spre soare

purtând în suflet doar albastra floare

sub care vulturii cu stelele se luptă

O, câte visuri au pierit așa,

de când de lașitate ești slăbită!

Îți scriu poeme să te simți iubită,

dar ochii mi-s în lacrimi, țara mea...


17 octombrie 2020


joi, 15 octombrie 2020

NU SUNTEM BINE

 Oricât v-ați amăgi că nu-i nimic,

că nicio boală peste noi nu vine,

că-n virus nu avem un inamic,

vă înșelați: nu suntem bine!


Ne place să fardăm realitatea,

ne tot mințim că suntem flăcări vii,

un joc banal de vorbe pare moartea 

și ne încuiem în false Românii


Trec prin retină caruri mortuare,

se duc spre destinații imprecise,

cad îngerii răpuși pe trotuare

cu toate simțurile sinucise


Doar politrucii-s plini de viață;

ne dau asigurări că lumea noastră

nu s-a ascuns în propria-i paiață:

”Priviți epidemia pe fereastră!”


O tot privim, dar parcă nu ne place,

 minciuna permanentă nu convine,

un leu rănit din cușca măștii rage:

”Deschideți ochii că nu suntem bine!”


14 octombrie 2020




miercuri, 14 octombrie 2020

miercuri, 7 octombrie 2020

IUBEAM DRUMUL PE CARE N-AM MERS

Îmbătrâneam așteptându-te. Iubeam

drumul pe care n-am mers.

În oglindă pe-altcineva întrebam

cum pot întoarce timpul invers


De-aș putea povesti

viscolul din inima mea,

s-ar întoarce acea zi

și n-ar mai pleca


S-ar urca în copacii tăcuți

ce-și scutură deznădejdea în mine,

îngeri pierduți

pe drumul ce trece prin tine


Dar n-o să știe nimeni cât doare

fericirea de-a aștepta un tren nevăzut

călătorind numai noaptea

dinspre viitor spre trecut...


7 octombrie 2020

LABORATOR AL MORȚII-I ROMÂNIA

 De când s-a-ncumetrit democrația

Laborator al morții-i România.

Se fac experimente pe cei mulți,

Redevenirăm țară de desculți


Otrava ne-o luăm din alimente,

Ne guvernează teorii inepte.

Am fost deposedați de bunăstare

Și-am învățat cât de absurd se moare


Când directivele de-alcov

Ne-nchid în teoria lui Pavlov.

Se-aprinde becul numai la alegeri

S-asculte înfometații falsele prelegeri


De bună voie-și bagă gâtu-n jug

Și ară-n jur cu ruginitul plug

Al lașității fără echivoc,

Răsare-n urmă numai nenoroc


Oglinda nu reflectă oameni vii,

A putrezit pe drum ultima zi.

În viitor nu ne așteaptă nimeni,

Din țară au fugit de tot cei tineri


O, biată, chinuită Românie,

Acum ți-au pus în sânge-o pandemie

Să-ți moară sufletul de tot!

Ești victima imensului complot


Ce a cuprins planeta, s-o subjuge,

Te zbați la zidul morții, în belciuge,

Nu-i nimeni să te apere de răi,

Conducătorii proprii-ți sunt călăi


Ei te-au vândut și nu le pasă

Că nu ai dreptul să mai stai acasă,

C-a dispărut din oameni bucuria;

Laborator al morții-i România...


5 octombrie 2020

duminică, 4 octombrie 2020

ACOLO UNDE-AM FOST CÂNDVA....

 Adio, timp pierdut, adio!

nu mă mai prinzi în gheara ta,

pe drumul către mine voi porni-o

să te găsesc pe tine, draga mea


Și mi-ar plăcea să te prefaci surprinsă,

să nu mai recunoști că m-ai iubit

când m-așteptai cu inima aprinsă

pe drumul către minus infinit


Eu am să lăcrimez privind spre soare

și s-ar putea să plouă între noi

când am să-ntind cea mai frumoasă floare

smulsă cu grijă din noroi


Din vis chemarea de adio

se va prelinge-n urma ta,

pe drumul către mine vei porni-o

că-ți va fi dor de moarte, draga mea


Dar unde-am fost cândva, n-am să mai fiu,

doar vântul s-o mai zbate în fereastră,

întregul orizont va fi pustiu

și ninge cu plecări din viața noastră....


4 octombrie 2020

sâmbătă, 3 octombrie 2020

VIAȚA NOASTRĂ CA O CLIPĂ A TRECUT

 Octombrie de-un galben absolut

se zbate vinul în vase de lut,

ne tropăie-n sânge ultimii îngeri

mânați spre neființă de înfrângeri


Priviri vinovate se sparg de fereastră,

copacii se-ncuie în tăcerea albastră,

cad frunzele cu noi laolaltă

de-aici până-n lumea cealaltă


Ard ruguri de flori pe temple-n ruină,

cântă orchestra amară-n surdină,

ne zbatem ca vinul în vase de lut

și-n ceas viața noastră ca o clipă-a trecut


2 octombrie 2020

vineri, 2 octombrie 2020

CÂND A PLECAT CORABIA ACEEA...

 Cred că a plecat corabia aceea,

s-a izbit undeva, în suflet, de stânci,

n-a mai rămas în urmă nici femeia

cu ochii ei sălbatici și adânci


Nici vântul n-a mai bătut o vreme,

cineva fugise cu sufletu-n gheare,

se poate să fi fost un vultur rănit

de alte sălbatice fiare


Într-un târziu culorile amestecate 

au redevenit curcubeie,

deși nu mai plouase de un veac

din ochii tăi sălbatici, femeie


Și totuși a înflorit orhideea

strecurându-se prin țesuturi, în sus,

când a plecat corabia aceea

din albastrul inimii spre apus...


1 octombrie 2020

sâmbătă, 26 septembrie 2020

ȘI TOTUȘI OCHII TĂI SUNT TRIȘTI

 Călătorești prin suflet, deci exiști,

nu-i niciun țărm de mare fără tine,

te înalți peste cetățile-n ruine,

și totuși ochii tăi sunt triști


Citesc în ei dureri nemaivăzute

ascunse pe sub ninsa carapace,

când timpul între noi se va desface

vom coborî din nou pe aceleași rute


pe care-am mai trecut cândva,

legați de suflet cu un lanț de argint,

mă uit în ochii-ți triști, că ei nu mint,

încă ți-e dor de mine, draga mea


Dar ți-este teamă să mai riști, 

din rouă să te înalți, floare albastră,

să spargi în ziduri o fereastră,

iubita mea cu ochii triști...


26 septembrie 2020



marți, 22 septembrie 2020

LAMA DE CUȚIT

 Pe lume prea devreme singur am așteptat  s-apari și tu

În viața asta suspendată dramatic între da și nu

Am pus în suflet la păstrare, din colțul meu uitat de cer,

Cea mai frumoasă ninsă floare crescută-n rouă, la rever


Și am știut că o să fie asemenea oglinzii tale,

Când vei privi-o vei fugi  să-ți fac din timpul meu petale,

Să-ți spun că ai putea să-mi fii perechea rătăcită-n timp,

Că pentru mine nu există altă zeiță în Olimp


M-ai ascultat ca o himeră strivită în surâsul prim,

Și ne-am iubit definitiv, și-am învățat să nemurim;

Tandrețe, patimă, magie, vechi împletiri de îngeri triști,

Nu mai știam de-mi ești aievea sau dacă-n vise îmi exiști


Tot orizontul s-a-ngustat, albastrul s-a prelins din tine,

Și locuiai, mult prea iubito, cu toți luceferii în mine...

Da-n timp ce privegheam cocorii pierzându-se în asfințit

n-am observat c-aveai în mână ascuns-o lamă de cuțit...


20 septembrie 2020

 

sâmbătă, 19 septembrie 2020

N-AM ACCEPTAT COMPLICITĂȚILE

 Nu mi-au plăcut jumătățile de măsură,

n-am acceptat complicitățile,

n-au contat planurile secrete,

dorințele ascunse,

a fost întotdeauna cum am vrut eu:

magie, tristețe, tăceri vinovate,

cărări nesfârșite de fum... 


Nu te-am ignorat, 

dar n-am vrut să mă mint,

n-am acceptat complicitățile,

iubirea pe jumătate, promisiunile false


Nu, aceea nu a fost iubire...

Am căutat pătimaș drumul spre inima ta,

dar nu l-am găsit

M-am izbit de iluzii până când

n-a mai rămas din mine nimic

Umbra s-a risipit, 

ecoul s-a ascuns printre fluturi de piatră, 

numai amintirea mai cerșește

dintre zdrențele sufletului


Magia, tristețea, cărările de fum

mă caută disperate,

dar mie nu mi-au plăcut niciodată 

complicitățile,

iubirea dusă până la jumătate;

iluziile pierdute încă locuiesc 

în surâsul amar...


Nu mai e mult până la capătul lumii,

de despărțire ne-am sărutat deja 

la jumătatea drumului

dintre viață și moarte

Mai departe, doar candele-n vânt...


18 septembrie 2020

 

duminică, 13 septembrie 2020

TOT AȘTEPTÂND SĂ ȚI SE FACĂ DOR

 Așteptând să cobori din mirări

inima s-a prefăcut în scrum,

pe vechile cărări de fum

emigrează cocori


Sufletul s-a scurs 

ca o ploaie de toamnă-n ruine,

golul din jur se hrănește

 cu poftă bolnavă din mine


Pe rugul timpului nemilos

ard veștile din viitor,

pe-acolo s-a pierdut omul frumos

tot așteptând să ți se facă dor...


12-13 septembrie 2020

vineri, 4 septembrie 2020

CÂND VIITORUL VA DORMI PE SCUT

 Încerc să înțeleg ce sunt,
ce caut pe acest pământ,
dar nu găsesc oricât aș căuta,
s-a spart de infinit oglinda mea


Corabia a putrezit pe țărm,

în mine visurile adorm,

nu mă mai prinde noaptea-n plasa ei,

se-ntorc în cosmos florile de tei


Las omenirii părțile de lut,

pe care nu le-am modelat printre tristeți,

când viitorul va dormi pe scut

vor prinde viață caii pe pereți


Din zbateri n-o rămâne nicio urmă,

zadarnic nesfârșirea-n suflet scurmă,

încep să înțeleg ce-am fost și sunt:

o umbră rătăcită pe pământ...


4 septembrie 2020

ODISEE

 Ploaie de sfârșit de eră,

Noe și-a-nțesat corabia cu zei,

vom porni și noi după himeră

să privim adânc în ochii ei


Vom călători pe mări învolburate,

adăpost ne-om fi întâmplător,

și-om privi spre țărmuri îngropate

unde toate gândurile dor


Poate vom ajunge pe un vârf de munte

legănați de soarele pieziș,

înveliți în cuta de pe frunte

vom purta stigmatul de proscriși


Când se va retrage apa în tranșee,

vom pleca din nou pe-acest pământ

în cea mai terestră odisee

scrisă de dincolo de mormânt


Următoarea ploaie o să stingă

pâlpâirile dinspre trecut,

poate pân la urmă o să ningă

cu ecouri dintr-un timp pierdut


Dintr-un os de fluture albastru

voi ciopli un testament succint,

plouă din dezastru în dezastru,

plouă cu himere-n labirint...


4 septembrie 2020




CÂND FRUNZELE PLEACĂ

 Mai există vreo șansă ascunsă în minte,

mai am dreptul să-ți spun cât de mult te iubesc? 

cocorii se zbat sugrumați de veșminte

când frunzele pleacă și nopțile cresc


Mai putem să ne spunem în oglinda de ieri

că uite ce toamnă se ascunde-n perdea!

de atâtea plecări și tăceri

doar vântul mai bate-n iluzia mea


Și uite cum gândul alungă-nserarea!

pe cer se aprind licurici,

coboară în suflet toți norii și marea

și plouă, și-s singur aici...


Copacii jelesc întâmplări din destin,

pe țărmuri pustii ruginesc pianine,

de mă lași, iubito, să te uit puțin,

voi călători numai către tine...


3 septembrie 2020

duminică, 30 august 2020

Iubito, vine toamna

Iubito, vine toamna, din nou ai să te sperii
și o să-mi sari în brațe când vântul prin perdea
va bate cu nuanțe de silnice Siberii
la piept am să te strâng și vântul va tăcea

Iubito, vine toamna, ne-om rătăci prin frunze
ca două amintiri uitate pe uluci,
și-am să te apăr zilnic de fierea de pe buze
de câte ori din mine în tine ai să fugi

N-o să îmi fie  teamă când ploaia infernală
din deznădejdea nopții în suflet va cădea,
ascunși după perdele, în încăperea goală,
îmbrățișați frenetic de ploaie vom uita

Tu vei aprinde focul și-o blândă adiere
ne va cuprinde-n sine când lemnul va trosni,
iubito, vine toamna, tu, însă, nu te teme,
sunt nopțile mai lungi și ne putem iubi...

30 august 2020

sâmbătă, 29 august 2020

Din ceas se scurge ora carnivoră...

În cer miroase a fân cosit,
desculții îngeri sufletu-mi devoră,
albastrul se topește-n asfințit,
din ceas se scurge ora carnivoră

De spaimă desfrunzirea strigă,
ecoul se zidește-n piatră,
prin ochi se scurge ultima ferigă
și-n întuneric gândurile latră

E prea devreme! plânge cordul,
cortina putredă se îneacă-n var,
busola infectează nordul
și nu e niciun înger în altar

Și totuși mai răsună infinitul
de câte ori ferestrele-i deschid,
umbra pe care-am irosit-o
toarnă în urme plombe de carbid

Din ceas se scurge ora carnivoră,
pedeapsa timpului dosit,
desculții îngeri sufletu-mi devoră
și-n cer miroase a fân cosit...

29 august 2020

Încă am aripi de ceară

Încă am aripi de ceară 
să pot zbura departe de soare
E un miracol,
sunt în viață!
Dumnezeu știe de ce;
poate mai are planuri cu mine

Zborul e tot mai jos,
departe de culorile inimii
Poate coboară cerul
să-i ating albastrul,
să-mi curgă prin sânge
înălțându-mă
printre păsări plutind 
în trupuri de îngeri

Da, încă sunt în viață,
numai Dumnezeu știe de ce...



29 august 2020

vineri, 28 august 2020

Vom cădea, frunzelor...

Vor cădea frunzele, 
vom cădea și noi printre ele
amestecându-ne 
cu pașii sugrumați 
de podele

Ne vor sfâșia sufletul 
căderile din noi înșine
spre pământ,
numai tăcerea știe
că suntem candele-n vânt

Cei ce vor scăpa întâmplător
din iarna polară,
vor povesti 
căderea nesfârșită-n decor
printre păsări cu privirea amară


Ne vom risipi către stele
amestecându-ne cu umbrele noastre
târâte de bruma giulgiului de mireasă
întins peste aripile păsării
niciodată albastre...

27-28 august 2020

vineri, 7 august 2020

LUMINILE AMURGULUI

 Ne plouă-n sânge cu otrăvuri dulci,
până la suflet scările s-au rupt,
dar tu, așa frumoasă ca atunci
când din icoane cu profilul supt

mă țintuiai să nu mă pierzi pesemne
prin alte lumi de-albastru și de jar,
pe unde demoni se-ncuibau în semne
și-mi ofereau mireasma ta în dar,

n-ai să mai fii, desigur, niciodată,
că s-au topit zăpezile târzii
sub sânii tăi nerostuiți de fată,
și e păcat, și trist, când nu mai știi

de unde vin cărările ce curg
sub pașii renegați de-adolescentă,
sunt singura lumină din amurg
prin care te strecori la fel de zveltă

spre sângele ce curge tot mai greu
din vechi cutii de ambalaje dulci,
tot sună la salvare Dumnezeu,
dar nu răspunde nimeni, ca și-atunci...

7 august 2020

luni, 27 iulie 2020

NOI SUNTEM SEMINȚE

Noi suntem semințe, nu ne puteți strivi,
noi facem din Siberii primăvară,
vom răsări de-un milion de ori mai vii,
îmbrățișând de-un milion de ori această țară

Vom fi copaci cu rădăcini răzbind prin piatră,
ne-om înălța la cer și dincolo de stele,
și vom zidi printre norii ce latră,
din iluzii pierdute, castele

Noi suntem semințe, oriunde ne îngropați
munții inimii vor crește mai înalți decât munții Carpați,
cerbii liberi vor străbate izvoare,
niciodată-n genunchi; ne-am născut în picioare

Noi suntem semințe de soi românesc,
toți cei ce-au fost, în noi viețuiesc,
cei ce vor fi, se vor naște din noi,
noi nu vom pieri, vom fi pururea noi...

27 iulie 2020

marți, 23 iunie 2020

STRIGĂ COPACII...

În țara-n care păianjenii fac legea
pe pânza lor se țese fărădelegea
Cad inocenții pradă capcanelor întinse, 
pe culmi despădurite mocnesc focuri nestinse

Întreaga existență e o perdea în flăcări
și zboară-n sens invers neînsuflețite păsări,
Desculț prin grâul proaspăt, însângerat de maci,
dacă nu-ți strigi durerea, ai dreptul doar să taci

Dorm îngerii albaștri, au renunțat la vis,
de-atâta lașitate cad stelele-n abis
Dac-ar ploua cu îngeri, probabil n-ar mai fi
cărări desperecheate de oameni încă vii 

În suflet triste umbre redesenează hărți
ca să trezească, poate, istoria din morți
Se-ntind peste vâltoare nedefinite punți,
strigă copacii ultimi ostracizați din munți

Se pregătesc să cadă din timpul vieții lor, 
înainte să-i lovească vreo coadă de topor
Cenușii nu-i rămâne nici lacrima pe frunză,
căderea lor va rupe blestemul de pe pânză...

23 iunie 2020