AU PLECAT COCORII

 Au plecat cocorii într-o altă lume,

unde noi, desigur, nu putem pleca,

unde timpul n-are spaime și cutume,

și apusul doarme în privirea ta

O să piară seara înnodată-n gânduri,

dinspre nemurire nu coboară vești,

îmbrăcați de gală, în costum de scânduri,

noi suntem cocorii ultimei povești

Și-o să doară ziua ce-a uitat să vină,

când din munții palizi cad copaci de var

azi întreaga zare s-a înfipt în splină,

ninge cu-nserare dinspre avatar

Au plecat cocorii sfâșiați de vise,

nimeni n-o să știe încotro s-au dus,

orizontul plânge cu ochii-n abise

și n-a mai rămas chiar nimic de spus...

26 noiembrie 2020

ADAGIO

 Se aude o melodie funebră...

E-acel adagio ce-a cotropit cândva

ecoul suferind de febră 

ce adormise lângă umbra ta  

Mi-e trupul un concert de coarde

în care bate viscolul temeinic,

îmi tropăie în sânge visuri oarbe,

ecoul s-a pierdut prin întuneric

Nicio prăpastie n-o să-l aducă aproape,

nimeni din prăpastia inimii nu s-a întors,

păsări de pradă or să-l îngroape

când păianjenii termina-vor de tors

Se aude o melodie funebră...

”E-acel adagio, de Bach”, îmi spun,

din orizontul vindecat de febră

plouă postum...

23 noiembrie 2020

NU-I NICIUN ÎNGER

 Nu-i niciun înger cu aripi de ceară

să nu sfideze soarele,

nu-i niciun demon cu chip de fiară

să-i sărute picioarele

Numai amurgul strivit de sfere,

numai lumina încuiată în gând

duc de mână himere

prin secundă curgând

Amare înserări plâng în surdină

după ultimul curcubeu,

nu-i niciun înger să care lumină

și-n sufletul meu...

21 noiembrie 2020

UNDE E CERUL DE ACASĂ

 Țară frumoasă, țară frumoasă,

Unde e cerul de acasă

Pe care de-o viață îl cânt

Rătăcind ca o frunză în vânt?

Prin colțul de suflet stingher

Doar orbii văd cerul la fel.

Când se sparge-n retină-o fereastră,

Curge lumina albastră

Și-atunci dorul de-ai tăi te sfâșie,

Sufletul rătăcește-n pustie...

O, țară frumoasă, țară frumoasă,

Nici un cer nu-i la fel ca acasă...

21 noiembrie 2020

ELEGIA AȘTEPTĂRII

 Nici nu mai știu pe cine să aștept, 

nici nu mai știu de ce aștept, pe cine,

de-atâta rău nu mai există bine,

mă mir că-mi bate inima în piept

Cad frunzele desfigurate-n transă,

la moara vieții nu se dă uium,

trec trenuri peste oamenii de fum

și n-are viitorul nicio șansă

De la pământ la lună e un pas

pe care-l calcă umbra unui vis,

fereastra sufletului s-a închis,

din tot ce-a fost nimic n-a mai rămas

S-a rătăcit prin gânduri drumul drept, 

adresele s-au încuiat sub lacăt,

tristețea se întinde pân la capăt

și nici pe mine nu mă mai aștept...

16 noiembrie 2020

ÎN PRĂPĂSTII DE VULTURI

 Am făcut în viață imposibilul,

mi-am cărat sufletul 

dintr-un loc în altul

prin timpul de sare;

l-au dus în brațe gânduri amare

Câteodată l-am mutat,

cu munți cu tot,

în golul din jur

pe care-l inventasem 

din prea multă tristețe

și sperjur

La plecare, munții de piatră

creșteau fără oprire

odată cu lacrima din privire

Se vor izbi de cer?

m-au întrebat îngerii

din oglindă,

obligați să mă vegheze 

până la capătul lumii 

și  încă o secundă

Nu le-am răspuns,

sufletul se prăbușise

în prăpăstii de vulturi... 

6 noiembrie 2020

NU-I NIMENI LA FEREASTRĂ

 N-am mai trecut pe la fereastra aceea

prin care am sărit din veac,

în holograme dăinuie femeia,

aprinde ruguri timpului opac

Mai ninge iarna? Vara te mai plouă?

Mai trec prin suflet pui de rândunici?

Mă mai aștepți înveșmântată-n rouă

îmbrățișând plecările de-aici?

Mai strigă-n sânge razele de soare

când se întorc cocorii-n avatar?

Dar cântecul acela te mai doare

ca lemnul răstignit peste tâmplar?

Nu-i nimeni să răspundă la fereastră,

toți îngerii s-au îngropat în stea,

e toamnă nesfârșită-n viața noastră 

și-un ciob de suflet plânge în perdea...

3-5 noiembrie 2020