Iubito, vine toamna

Iubito, vine toamna, din nou ai să te sperii
și o să-mi sari în brațe când vântul prin perdea
va bate cu nuanțe de silnice Siberii
la piept am să te strâng și vântul va tăcea

Iubito, vine toamna, ne-om rătăci prin frunze
ca două amintiri uitate pe uluci,
și-am să te apăr zilnic de fierea de pe buze
de câte ori din mine în tine ai să fugi

N-o să îmi fie  teamă când ploaia infernală
din deznădejdea nopții în suflet va cădea,
ascunși după perdele, în încăperea goală,
îmbrățișați frenetic de ploaie vom uita

Tu vei aprinde focul și-o blândă adiere
ne va cuprinde-n sine când lemnul va trosni,
iubito, vine toamna, tu, însă, nu te teme,
sunt nopțile mai lungi și ne putem iubi...

30 august 2020

Din ceas se scurge ora carnivoră...

În cer miroase a fân cosit,
desculții îngeri sufletu-mi devoră,
albastrul se topește-n asfințit,
din ceas se scurge ora carnivoră

De spaimă desfrunzirea strigă,
ecoul se zidește-n piatră,
prin ochi se scurge ultima ferigă
și-n întuneric gândurile latră

E prea devreme! plânge cordul,
cortina putredă se îneacă-n var,
busola infectează nordul
și nu e niciun înger în altar

Și totuși mai răsună infinitul
de câte ori ferestrele-i deschid,
umbra pe care-am irosit-o
toarnă în urme plombe de carbid

Din ceas se scurge ora carnivoră,
pedeapsa timpului dosit,
desculții îngeri sufletu-mi devoră
și-n cer miroase a fân cosit...

29 august 2020

Încă am aripi de ceară

Încă am aripi de ceară 
să pot zbura departe de soare
E un miracol,
sunt în viață!
Dumnezeu știe de ce;
poate mai are planuri cu mine

Zborul e tot mai jos,
departe de culorile inimii
Poate coboară cerul
să-i ating albastrul,
să-mi curgă prin sânge
înălțându-mă
printre păsări plutind 
în trupuri de îngeri

Da, încă sunt în viață,
numai Dumnezeu știe de ce...



29 august 2020

Vom cădea, frunzelor...

Vor cădea frunzele, 
vom cădea și noi printre ele
amestecându-ne 
cu pașii sugrumați 
de podele

Ne vor sfâșia sufletul 
căderile din noi înșine
spre pământ,
numai tăcerea știe
că suntem candele-n vânt

Cei ce vor scăpa întâmplător
din iarna polară,
vor povesti 
căderea nesfârșită-n decor
printre păsări cu privirea amară


Ne vom risipi către stele
amestecându-ne cu umbrele noastre
târâte de bruma giulgiului de mireasă
întins peste aripile păsării
niciodată albastre...

27-28 august 2020

LUMINILE AMURGULUI

 Ne plouă-n sânge cu otrăvuri dulci,
până la suflet scările s-au rupt,
dar tu, așa frumoasă ca atunci
când din icoane cu profilul supt

mă țintuiai să nu mă pierzi pesemne
prin alte lumi de-albastru și de jar,
pe unde demoni se-ncuibau în semne
și-mi ofereau mireasma ta în dar,

n-ai să mai fii, desigur, niciodată,
că s-au topit zăpezile târzii
sub sânii tăi nerostuiți de fată,
și e păcat, și trist, când nu mai știi

de unde vin cărările ce curg
sub pașii renegați de-adolescentă,
sunt singura lumină din amurg
prin care te strecori la fel de zveltă

spre sângele ce curge tot mai greu
din vechi cutii de ambalaje dulci,
tot sună la salvare Dumnezeu,
dar nu răspunde nimeni, ca și-atunci...

7 august 2020