Trece un înger, călătorește
Prin inima neagră, în sus și în jos,
Soarele în apus se topește
Și curge din omul frumos
Stelele se scutură de tăceri,
Curg nesfârșite înserările,
Plânge ecoul zilei de ieri
Înfruntând depărtările
În golul din jur nălucirea
S-a scurs ca un șarpe de apă,
Va veni negreșit amăgirea,
Se-aude în suflet cum sapă
Tristețea coboară pe scări,
Nicăieri răsărit,
Strigă-ntre ziduri cocori,
Dar ecoul acela a murit...
28 iulie 2021
Mă privesc din fotografiile vechi
doi ochi de copil,
cerul clipește
sub soarele de april
Pe unde o fi timpul frumos?
Trec trenuri pierdute printr-un gând dureros
Viața e o luptă nedreaptă,
ce-o fi cu îngerul meu, pe cine așteaptă?
Amintirile mă cheamă înlăuntru,
pe vârful degetelor, printre viscole intru
Desculț prin roua destrămatelor dimineți,
de jur împrejur doar tristeți...
Ce de timp irosit!
Nicio răsplată pentru tot ce-am iubit.
Mult timp înapoi, puțin viitor,
din mine-n cuvinte abia mai cobor
Pe unde-o mai fi copilul din munți?
Oglinda reflectă doar oameni cărunți.
Noaptea-și întinde aripile-n zare
și golul din jur se face mai mare...
22 iulie 2021
Stați silnic și priviți în monitoare
Cum Patria-i strivită de oștile barbare.
Lipsit de spirit tragic, poporul nu-i capabil
Să își aleagă-n frunte un lider redutabil
Popor de miorițe, accepți guvern de lupi,
Bondarii și alți trântori fac legile în stupi.
Și te târăști prin viață ca râma prin nisip,
Oglinda vieții tale nu oglindește-un chip.
De celălalt nu-ți pasă, doar tu să o duci bine,
Hrănit din tomberoane de curve masculine.
De ai câte-o problemă, tu o rezolvi c-o pilă
Și-ți duci în cârcă soarta de tenie umilă
Bacșișul să trăiască! Și mita seculară...
Așa se îmbunează ochii perverși de fiară.
De ce se întâmplă-n urmă, de boala ce-o lăsați
Nu vă interesează, parcă sunteți sedați
Cum să-ndreptăm o țară în care fiecare
La sine se gândește, de celălalt nu-l doare?
Cum să-ndreptăm azi turma spre binele comun
Când îl batjocorește românul pe român?
Tot spațiul mioritic e abator de vite,
Fă Doamne o minune, un înger ne trimite!
Să fie deopotrivă necruțător și sincer,
Și să închidă rana din care zilnic sânger...
22 iulie 2021
Trec trenuri strivite de-amar și sperjur,
prin gări părăsite fac drifturi,
nu-i nimeni în golul din jur,
de sus până jos numai lifturi
Amiaza își cerne din sânge pojarul,
toți caii de fum aleargă înapoi,
pelinul își umple cu cioburi paharul,
trec trenuri pierdute prin noi
Acarii-s zdrobiți de iluzii,
ferestrele sparte se tânguie-n vis,
ceasornicul zace-n perfuzii,
trec trenuri pe sens interzis
Se duc printre munții de piatră
căutând o himeră-n decor,
doar luna se-aude cum latră
închisă-ntr-un vechi abator
Și nimeni nu știe-n final ce va fi,
golul din jur ține loc de erată,
ceasornicul bate doar ore târzii
și-n gara din noi nicio cale ferată...
17 iulie 2021
Mă sfarmă timpu-n colți de lei,
pe eșafod mi-e sufletul apus,
n-a mai rămas nimic de spus;
sunt muritor și-n jur doar dumnezei
Din urmă dezertările mă strigă
și-mi sare-n brațe arcul cu săgeți,
ecoul mă combate cu tristeți
și urmele-mi se-ncalță cu ferigă
Amurgul se preface că m-ar ști
de când luptam ca noaptea să nu vină,
se zbate în pupile o lumină
și cerul se-ambalează în cutii
Doar curcubeul mă mai ține minte
și m-ar striga să mă întorc sub scut,
din propria cenușă renăscut
se va întoarce leul dinainte
Îmi fierbe-n sânge lupta de pe urmă,
în suflet zeii au turnat stricnină,
-Lumină, strigă inima, lumină!
Nu are căpitan această turmă...
Primiți-mă așa cum se cuvine,
voi duce pân-la capăt astă luptă,
voi strânge laolaltă oastea ruptă
și voi zidi cetatea din ruine
Mă sfarmă timpu-n colți de lei,
pe crucea mea de unul singur sânger,
pe umăr nu coboară niciun înger;
sunt muritor și-n jur doar dumnezei...
12 iulie 2021
Ce-ai, moarte, cu mine de mă tragi aproape,
De vii pe-ascuns și mă sufoci în vis?
N-am terminat nici de iubit și nici de scris,
Sufletul meu rătăcește pe ape
Să-ți fiu mai drag cum n-am fost nimănui?
Să-ți placă așa de tare să te joci de-a moartea?
De ce insiști să-ți iei devreme partea?
De ce în altă viață vrei să mă încui?
Nu-mi place felul tău de-a fi, nici că te-ascunzi
Pe perna mea reinventând coșmaruri,
Întotdeauna joci cu alte zaruri
Și când te-acuz, în nopți adânci m-afunzi
Mă smulg din cangea ta cu disperare,
Respir cu voluptatea întorșilor din morți,
Mai lasă-mă să rătăcesc prin cărți,
Și să arunc cu sulița în soare...
9 iulie 2021
Întotdeauna căutăm motive
ca să nu fim fericiți
și când nu le găsim, le inventăm
Când îngerul nopții ne strânge în brațe,
nu mai contează nimic,
esența dispare,
tristețea absolută ne copleșește
Am fi vrut ca totul să fi fost mai simplu,
să fi înțeles cu adevărat ce este
important în viață
Mângâierea de care aveai atâta nevoie
doar îngerul tău ți-o putea dărui
Îți trebuie curaj ca să fii fericit,
îți trebuie curaj să iradiezi golul din jur
Ți-amintești cu cine ai râs și ai plâns,
cu cine ai călătorit prin lumină
și te întrebi
de ce nu ai făcut așa tot timpul,
de ce te-a îmbrățișat cu atâta patimă singurătatea
Îngerul morții e necruțător,
nu-ți lasă timp să-ți iei rămas bun
de la cei dragi,
nu te lasă să împlinești ceea ce ai amânat
pentru când va veni timpul
Dar timpul tău s-a sfârșit
și golul din jur
rămâne suspendate atâtea lucruri nespuse,
atâta viață netrăită
Ceea ce nu ai trăit la timp
nu se va mai întâmpla niciodată
Îngerul morții locuiește, de fapt, pe celălalt umăr
așteptând ca îngerul vieții să adoarmă
și să-l stranguleze în somn
Și atunci ceea ce ar fi trebuit
să fie iubire infinitivală
se va topi în delirul postum
În urma ta nu va rămâne
decât o oglindă deformată
în care se reflectă amintirea de fum...
9 iulie 2021
De s-ar putea ceasornicul din turn
să bată înapoi măcar un veac,
și clopotul de veghe taciturn
să redevină paznicul nocturn,
iar eu în lemn de foc să mă prefac,
aș arde fiecare clipă amară
ce-a-nlocuit puterea de a fi
un om luptând adesea ca o fiară
pe un peron înlăcrimat de gară
zidit între oglinzile pustii
Și-aș sparge-n cioburi nemiloase
tăcerile de crom și de bazalt,
și-aș arunca tristețile din oase
și toate ascunzișurile dureroase
să fiu întotdeauna celălalt
Pe tine te-aș privi ca pe-o minune
și mâna ți-aș întinde-o prin perdea,
întreaga existență să răsune
de câte ori am să te strig pe nume
mirându-mă că încă ești a mea
Și-n orele de liniște și pace
când fluturii de pază vor dormi,
petală cu petală te-oi desface
și-n timp ce universul tace
de la-nceputul lumii ne-om iubi
Și nu vom accepta o nouă eră
în care să ne fim tristeți,
de vor cădea toți munții în arteră
vom alunga și ultima himeră
ce colorează caii pe pereți
Și totuși, dacă clopotul va bate
doar înainte timpul rupt din stea
și vom călători numai spre moarte
îmbrățișați în filele de carte,
amar voi fi, amara mea...
5 iulie 2021
Când peste timp se prăbușește luna,
pierduta mea,
amara mea,
doar ține-mi mâna
Nu cer mai mult,
doar ține-mi mâna,
așa de tare doare struna
pe care nu mai știu să cânt
Și chiar de am plecat pe totdeauna
să car tristețile în cer,
și-or să sticlească stelele de ger,
tu ține-mi mâna
Și ai să simți ce am simțit și eu
când tremura în sânge luna...
”A ta sunt pentru totdeauna”,
vorbea cu glasul tău un curcubeu
Și se părea că tu nu ești doar una
ce-ntinde la-ntâmplare mâna...
4-5 iulie 2021
Când încerci imposibilul, dar nu reușești,
Când îți răscolești sufletul, dar nu mai știi cine ești,
Când timpul se scurge în zadar și zațul zile-i amar,
Când obții tot ce vrei, dar de altceva ai nevoie,
Când trupul tău este arca lui Noe,
Când te simți obosit dar nu poți să adormi,
Când golul din jur nu poți să-l răstorni,
Te întrebi care este drumul spre tine însuți
Și doar ecoul se întoarce-n plânsu-ți
Un singur înger străbate întunericul către tine:
”Deschide-ți inima și am să te fac bine!”
Blocat în timp, mult prea îndrăgostit ca să renunți,
Ți-au crescut peste inimă ghețarii cărunți
Dacă n-ai fi încercat, n-ai fi știut cu adevărat niciodată
Cum să devii curcubeu și să te prăbușești dintr-odată
Când pierzi ceva ce nu poate fi înlocuit
Golul din jur devine infinit
Și-atunci te prelingi din sufletul sincer
În prăpăstii de îngeri...
4 iulie 2021
