Plouă și-i frig, norii în brațe îmi plâng;
ce se întâmplă, iubito, cu mine?
Copacii-n retină se frâng,
niciun drum nu mai duce la tine
Printre frunze ucise, mere roșii iau foc,
luminează raiul ultimilor greieri,
și parcă nu mai sunt pe planetă deloc,
plouă cu iluzii pierdute în creier
Unde sunt caii timpului meu,
hrăniți cu avânt năvalnic și jăratic?
Au pierit înșeuați la curcubeu,
mânați de un înger sălbatic
Parcă ne pregătim de plecare,
din zborul păsărilor coboară un cântec,
mi-arunc amintirea în mare,
de zbor absolut să mă vindec!
Cafeaua e deja mai amară,
tristețea s-a întins prin ferigă,
prin mine universul coboară
și totuși, din vise un înger mă strigă...
19 septembrie 2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu