EA VENEA PESTE MARE

 

Ea venea pășind peste mare,
coborâse din mine pe o scară de flori,
când inima se zbate și doare
umbli desculț prin roua din zori

Avea mâinile albe sau albastre,
nici nu mai știu că nu respiram,
din trup zburau păsări măiastre,
ea venea pășind peste mare și nu o vedeam

Până și ochii-i erau de culoarea mării,
în corali genele și le-a prins,
și-n toate prăpăstiile mirării
sufletul meu s-a prelins

Dar ea venea, venea peste mare
ca o minune evadată din rai
și de atâta fericită întâmplare
ochii mei lăcrimau, Lorelay

Și au devenit sunete
și au devenit cântec amar,
și totuși se auzeau tunete
în golul din mine, în cerul amar

Eram fericit rareori,
doar când glasul ei mă slăbea din strânsoare
Cobora pe o scară de flori
pe care-a săltat-o luna, din mare

6 august 2026 (r)