Recunosc că nu sunt genul care se trezește cu noaptea-n cap să vadă un meci de box. În primul rând că mi-e frică de întunericul din cutia ucraineană a boxerilor și-n al doilea am o reținere să nu întindă vreunul caraba prin ecran și să mă facă K.O. înainte de a cânta cocoșelul neascultător de trei ori.
Nici când jucau campionii noștri mondiali la ore de-astea mici nu-mi sacrificam somnul de frumusețe trecătoare, deși tot mapamondul lumii românești, cu căței și purcei, cu berea la 2-3 litri și ochii injectați de patimă, era gata de acțiune. Mie îmi ajungeau reluările să înțeleg mai bine ce s-a întâmplat.
Așa am văzut meciurile lui Mihai Leu care boxa românește pentru Germania, unde se cărase,prin Grecia,în 1987,dacă nu cumva mă înșeală memoria minții. N-au fost cine știe ce cafteli, mai mult mioriticul joc de temporizare în care Leu dădea atâția pumni cât să nu piardă, mai ales la ultimul în care era accidentat la degetul pe care învârtea nemțoaicele.
După care a venit Doroftei, un personaj simpatic și pus pe harță, descoperit printre golanii Ploieștilor de Titi Prosop, un renumit erou al clasei muncitoare din industria textilă și un miracol al medicinei dentare. În Canada, Leonard Dorin a devenit un autentic campion, dar n-a ascultat de promotorii săi care l-ar fi îmbogățit astfel încât astăzi n-ar mai fi trebuit să vândă băuturi alcoolice ca să supraviețuiască onorabil. De fapt, o vinde p-aia pe care nu o bea. Căpos din fire, el cerea să se lupte numai cu marii boxeri. Ba , mai mult, s-a înhăitat cu alde Adrian Năstase înaintea unui meci de apărare a centurii, s-au plimbat precum țiganul cu ursul de colo-colo și n-a mai reușit să intre în categorie, pierzând, din acest motiv prostesc, titlul. Apoi, pe principiul ori la bal ori la spital, atât de drag lui Doroftei, i s-a organizat un meci cu Arturo Gatti .Lovitura la pateu care i-a pus capăt carierei de nebun frumos al boxului am văzut-o la știri. Dar nici Gatti n-a avut o soartă mai bună fiindcă la puțin timp după retragere a fost împușcat în somn de soție, în ultima vacanță petrecută în această viață pe pământ brazilian.
Totuși mi-amintesc meciul cu Spadafora pe care l-a bătut ca pe covoare, din care pricină arbitrii americani au stabilit că a fost meci egal.
Lucian Bute și-a apărat titlul de cele mai multe ori, cel mai mare merit avându-l promotorii săi care i-au organiza meciuri convenabile. Când a dat de un boxer adevărat precum Froch, a fost dezastru. Ca și la meciul orașului Montreal cu Jean Pascal. Dar Bute rămâne un băiat bine crescut, ca și Mihai Leu, poate ca și Doroftei, de numele căruia se leagă arestarea Elenei Udrea. E poate cea mai mare victorie a sa, mai ales că buzoiencei noastre, după celebra gală nu i-a mai rămas decât să protesteze contra tăierii pădurilor cu unghiera și pentru drepturile animalelor sălbatice care abia supraviețuiesc fără feon, în hogeacuri suprapuse , și cu tufișuri primitive în locul unor toalete decente. Și pe deasupra trebuie să mai umble și cu țâțele la vedere, că nenorociții de drujbiști le-au tăiat bretelele de la sutiene...
18 mai 2015
editorial ARENA BUZOIANĂ
