Elegia întâmplărilor de Dragobete

Eram poate prea mic să fiu sentimental,

îmi plesneau genunchii căţărându-mă pe orice val

Ieşit la promenadă din nesfârşirile mele,

pomii ninşi se scuturau de umbrele

Fetele îmi păreau metafore  nedefinite,

arcul din mine trăgea săgeţi infinite

Ținta eram  tot eu, aşa m-am născut,

paharul  a fost plin de la început

N-auzisem de întâmplarile de Dragobete,

turbau fetele în straie cochete

căutându-şi  ursitul sub perne,

n-aveam timp sau nu credeam în baliverne

Acel timp era nerăbdător şi grăbit,

cărările mă alergau, eram neobosit

Nu mă dau nici acum la o parte să treacă maşina,

vânzările de trupuri au coborât de pe muntele Găina

Am devenit o insulă de latinitate prin puicuţe,

vremurile de demult poate erau drăguţe,

ielele se izgoneau prin nopţile de iarbă

nu îmi crescuse umbră şi nici un fir de barbă

Înfrigurat, priveam fetiţele rebele

ce dănţuiau  mirese in valuri de perdele

Mult mai târziu, crescându-mi ochi, am inventat idei

privindu-mă-n oglindă de Valentine's Day

N-am înţeles  prilejul, însă am spart vitrina

în care coborâse tot muntele Găina

cu fete pregătite pentru altfel de slujbă;

adio, Cosânzene,  şi cântece de drujbă,

mileniul ce se cască ne înghite ca un plug,

poveştile postume aprind un ultim rug

în care ard mocnite bătrânele cochete,

vândute la bucată, demult, de Dragobete

24 FEBRUARIE 2011