DUMNEZEIRE

Hai să ne întoarcem în copilărie,

să ne ningă iarna, să ne plouă vara,

să ne întinerească inima târzie

cântecul de păsări ce veghează țara!

Eu plec înainte, voi merge desculț

să mă pierd prin taina florilor de tei,

am să cânt, iubito, vino să m-asculți

până te vei pierde iar în ochii mei!

Voi fi iarăși liber, voi fi iarăși eu

și la gât luminii, colțului grădinii,

îi voi pune tandru acel curcubeu

din care am scos cu răbdare spinii

M-or striga la masă mierlele gătite

pentr-o sindrofie ce nu are loc,

și din mâini muncite, mâinile iubite,

voi primi o cruce să-mi poarte noroc

Și-am să stau acolo, am să cânt, să știi,

pentru tot ce-n viață zilnic am pierdut,

și-am să scriu erate oamenilor vii

să-și aducă aminte pe unde au trecut

Nu mai plec de acolo, nu mai caut lumea

s-o salvez de sine ca de-un ultim drog,

în copilărie s-a-ntâmplat minunea

să mă îmbrățișeze bunul inorog

Prinde-mă de mână și nu-mi mai da drumul,

nu vreau să mai plec, să mai rătăcesc,

m-am întors acasă chiar de-s numai fumul

și-au plecat în stele cei ce mă iubesc

Hai, închide poarta, vântul să nu bată,

dinspre amintire veștile să stea,

drumul înapoi câinii nu-l mai latră,

prin zăpadă-s urme, dar nu-i urma mea!

Poate niciodată nimeni n-o să știe

cu adevărat ce s-a-ntâmplat,

cum te-ai rătăcit, inimă pustie,

deși la fereastră-i cerul înstelat

Mă sărută gardul, poarta îmi zâmbește,

suflete al meu poate-ai să m-ajungi;

se aude-un cântec, cânți dumnezeiește,

să nu îndrăznești la final să plângi...

4 februarie 2023