Când ai plecat pe-un drum nedefinit
de sub picioare mi-a fugit cărarea,
durea atât de tare dezertarea,
abisul se făcuse infinit
Dar ce aș fi putut să fac?
eram atât de singur pe pământ,
cenușa mi se-mprăștiase-n vânt!
De-aș fi putut în piatră să mă prefac
te-aș fi blestemat să-mi fii râu,
apa limpede din fântână,
și te-aș fi luat, pierduta mea, de mână
și te-aș fi risipit prin grâu...
O, macii aceia pe care-i vezi
curgând din ochii mei pe lângă calea ferată,
lasă-i acolo în loc de erată,
să-ți fie cărare, lumină, diezi!
Mie lasă-mi doar umbra plopilor
și ziua aceea de vară,
mi-ai fost băutură amară,
lumina de pe marginea gropilor
20 februarie 2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu