APROAPE NIMIC DESPRE FOTBALISTUL GICĂ POPESCU

Consecvent principiului oltenesc că meseria se fură nu se învaţă, Gică Popescu, care în prima parte a vieţii lui a şutit stilul sinucigaşului Costică Ştefănescu, s-a gândit ca după lăsarea la vatră să şmanglească ceva de la Giovani Becali, tatăl hoţilor. Ăsta, băiat salon, care a făcut facultatea la zi, în faţa cinematografului  ”Patria”, schimbând valută după metoda ''Maradona'', şi a devenit doctor cu teza ''Măsluirea contractelor în ţara proştilor'', l-a sfătuit să nu-şi mai piardă vremea cu furatul meseriei şi să treacă direct la fapte. Ca să-şi facă mâna, au început cu un furtişag mărunt de vreun milion de euro, că până la urmă cât puteai să iei pe un jucător ca Bratu care nu ştia decât să dea  mingea în faţă şi să fugă după ea. Şi tot aşa până când coţofana ieşea în aut de poartă. Rareori intra şi în aţe, dar asta numai în campionatul intern unde erau prevăzute clauze în contractul cu adversarele.
Văzând cât de uşor se câştigă banii când ai un profesor ca Becali, Gică a recidivat. Ghinionul lui că tocmai atunci nişte străini care ne-au luat pe garanţie au zis ''Băi, mai terminaţi cu hoţiile în România  ,că îi stricaţi dracu' şi pe-ai noştri de se duce Uniunea Europeană de-a berbeleacul...'' Prins în ofsaid, Gică şi-a recunoscut prostiile şi a dat banii înapoi în speranţa că nu va prinde lotul hoţomanilor pentru pregătirea centralizată. Dorea să fie păstrat pe banca de rezerve, deşi cele două galbene impuneau o etapă din viaţă cu suspendare. După două reprize, la prima instanţă şi la apel, se părea că Gică alunecase periculos, dar nu accidentase grav decât conturile ANAF. În prelungiri, la Înalta Curte, folsindu-se proba video, i-a fost propus un contract ferm pe o perioadă de trei ani, o lună plină şi zece zile nasoale. Titular incontestabil, aşa cum a fost toată viaţa, Gică va fi fundaş la marcaj, în cel mai fericit caz mijlocaş la închidere, fiindcă în fotbalul modern nu se mai joacă cu libero. Probabil, dacă sentinţa ar fi fost dată acum 15 ani, ar fi jucat şi Craioveanu mai mult la Naţională, nemaifiind împiedicat de geloziile retroactive ale lui Gheorghe din Calafat. Dar aşa s-a scris istoria, nimeni nu mai poate întoarce timpul, nici măcar fosta securitate, unde Popescu a dat cu subsemnatul între două cornere şi un aut de poartă. Până la urmă nu-i un capăt de ţară, câteodată, în România, hoţii ajung la puşcărie. Şi - vorba lui Giovani - acolo intri, te mai limpezeşti şi ieşi afară.Totul e să ai ce să povesteşti. Şi, slavă Domnului, Gică are fiindcă a fost un foarte mare jucător de fotbal, un afacerist neinspirat şi un hoţoman mărunt. Păcat de el, cu toate calităţile astea ar fi fost un demn urmaş al lui Mircea Sandu în fruntea FRF.