NEBUNICĂ VODĂ

Nici nu închisese bine Bogdan al III-lea unicul său ochi, că pe tron se aşază fi-su  Ștefăniță care la cei 14 anişori ai săi încă obişnuia să se joace cu instrumentul în țărâna curții domneşti. Sub  supravegherea atentă a portarului Sucevei  Luca Arbore, Moldova merge împleticindu-se înainte, ocolind din instinct şanțurile istoriei. Păstrează cu Polonia aceleaşi relații statornicite după bătălia de la Codrii Cosminului, de egalitate, fraternitate şi spionare reciprocă. În 1522, solia lui Luca Cârje se lămurește că polonii sunt buni numai de caragață, că nu vor mişca nici un deget pentru apărarea Moldovei. După 1523, la leşi îşi găsesc adăpost boierii fugari. În consecință, Ștefăniță ridică taxele vamale cu 8 aspri la ducat pentru mărfurile polone.

Pe întreaga durată a domniei, tinerelul moldav a încercat să-l imite pe Fane Barosanu: i-a ținut la respect pe unguri şi poloni de câte ori au avut ceva de împărțit, a bătut la tătari ca la fasole şi a tăiat într-o veselie la boieri. Cu turcii a fost precaut reuşind să nu-i supere mai mult decât trebuia. Norocu' lui a fost că în acea perioadă erau ocupați cu ofensiva în zona centrală a Europei (Belgrad, Buda) şi nu s-au arătat jigniți de glumițele lui Ștefăniță.

Ca şi ilustrul său bunic, Nebunică a purtat lupte în Valahia. Dar nu pentru vreun scop nobil ci pentru un petec de negreață. Că-i promisese  Neagoe Basarab că-i dă de nevastă o fată şi nu s-a ținut de cuvânt. Ruxandra, tipa avută în colimator era frumoasă de pica Ștefăniță zadarnic în limbă că trufandaua se măritase cu Radu de la Afumați. Care, afumat fiind, promitea să țină mai mult la tăvăleală. Jignit în amorul propriu şi personal, Nebunică atacă Valahia. Radu îi întoarce vizita de curtoazie şi jaf, deşi în iunie (1526) Ștefăniță se însurase cu sora mai mare a Ruxandrei, apriga Stana care, într-un fel sau altul ,îi va veni de hac câteva luni mai târziu (14 ianuarie 1527) când îl va otrăvi cu multă măiestrie, în cetatea Hotinului. Sfârşitul survenit la numai 24 de ani e absolut firesc dată fiind înclinația incredibilă a domnitorului de a-şi face duşmani pe oriunde trecea. După ce între 1517 şi 1523, țara a fost condusă după sfaturile lui Luca Arbore, vechiul slujitor al lui Fane Barosanu, începând cu acest an Nebunică crede că-i destul de copt să ia puterea în propriile-i mâini. Îl înlătură pe Arbore din dregătorie (în martie) şi din viață (aprilie), împreună cu cei doi fii ai săi, Toader şi Nechita. Execuția sumară a marelui dregător cu afinități polone îi fac pe mulți boieri să-şi ia lumea în cap. Printre ei şi postelnicul Șarpe care se refugiază la Cracovia, loc pe care-l ura Nebunică întrucât regele Poloniei îi promisese că acolo îi va da o fiică de nevastă, dar ca şi pe tatăl său, îl păcălise. La 7 septembrie 1523 se desfăşoară lupta dintre răzvrătiți şi armata de țară a voievodului. Nebunică învinge şi boierii – care nu sunt prinşi şi ucişi – fug în țările vecine să-şi scape viața. Averile au fost confiscate de Vodă şi împărțite după bunul său plac. În ultimii patru ani ai vieții sale a condus țara cum l-a tăiat capul. Schimba dregătorii ca pe ciorapi, făcea şi desfăcea alianțe după cum îl apuca damblaua, alerga după muieri de firmă domnească cu limba scoasă şi se credea un mare conducător, cam aşa ca bunicul său, Fănică Barosanu. Deşi s-a străduit - şi-a zis chiar Ștefan-Vodă – n-a semănat cu acesta decât la impulsivitate şi tupeu, în rest a făcut o figură jalnică. Pesemne asta-i soarta clonelor.

În urma sa, Moldova a rămas ca după regimul lui Milică, aşteptând cu ochii țintă să vină unul care să-i asigure că vor fi iarăşi ce-au fost şi mai mult decât atât. Persoana aşteptată n-avea să fie din stirpea lui Ștefăniță, că n-a avut nici un copil legitim, ci doar unul din flori – Ion-Vodă – făcut c-o țiitoare din Hârlău, unde mergea la dame după exemplul marelui fustangiu care i-a fost bunic. Cu alte cuvinte, Ștefăniță nici la măciuci nu a fost bun, deşi Moldova – har domnului Iliescu – îi oferea toate condițiile.

Ultima zi din viața lui Ștefăniță

Iarna se înstăpânise peste Moldova. Dinspre Rusia. La Hotin, Vodă-şi făcea planuri de viitor cu ochii holbați în tavan. Era tânăr, era mahmur, ce mai, avea toată viața de apoi înainte. Gândea că o să-l depăşească în neveste şi fapte de glorie pe Fănel. Avea doar 24 de ani şi era deja la al doilea mariaj fierbinte că Radu de la Afumați, cumnatul său, aprinsese satele Moldovei la sugestia Stanei, nevasta lui Ștefăniță. Îl trecu un fior pe şirul spinării, coborî pe noadă şi pe piele în unghiul cel mai întunecat al duplex-ului. Stana era o munteancă trupeşă, aprigă, dată dracului. Nu era frumoasă ca Ruxandra pe care pusese inițial Ștefăniță pleoapa, dar orişicât ,era corp domnesc, numai bun să-ți faci treaba cu el. El nu prea şi-o făcea că era refuzat politicos, cu nişte migrene de ultima oră , ori de câte ori ataca la baionetă, hotărât să câştige şi această bătălie. „Poate nu-i place cadrul la Suceava, nu-i destul de poetic”, îşi zisese Vodă, şi atunci hotărî să-şi petreacă week-end-ul la Hotin. Nici aici n-a fost atmosfera dorită de Stana, dar Ștefăniță n-a mai ținut cont şi şi-a rezolvat o parte din fantasmele care-i bântuiau mintea cea de pe urmă. Sună clopoțelul. Țiitoarea veni. Era geloasă că Vodă o înşeală cu nevastă-sa dar nu se arăta pe față că ei îi plăcea aşa cum era, plin de ciudățenii şi de poziții noi. Că moldovencele şi-au iubit întotdeauna conducătorii până la epuizare. Vodă-i zâmbi. Îl pupă pe năsuc şi se retrase precipitat că se auzi uşa de la iatacul Stanei. Din mers îi aruncă: „Ai grijă, Fănele, protejează-te, să nu vii la mine cu cine ştie ce boli. Că mi-a zis mie Pamela Aandersoanei că Bucureştii e plini de curve”. Nebunică îi zâmbi cu toți dinții, îi făcu cu ochiul, o ciupi duios de fund şi se prefăcu adormit. Stana intră, îi puse gingaş mâna sub ceafă şi-i duse la buze o carafă plină cu vin. Surprins plăcut, Vodă făcu ochii mari cât cepele şi rânji satisfăcut. Gândi: „Viol, neviol, uite că am dat-o pe nevastă-mea pe brazdă. Cine a zis că femeia nu ştie decât de mandravelă a fost mare om  politic. Să fie sănătos!”. Sorbi tot conținutul şi o moleşeală  plăcută îl cuprinse. Stana se retrăsese vreun metru şi –l privea satisfăcută. „Sunt tare”, glăsui Ștefăniță. „Tare prost” – i-o întoarse Stana triumfătoare – „tocmai te-am otrăvit, moldovean impotent”. „Vai de capul tău, inculto, nici nu ştii să te exprimi ca o doamnă. Nu vezi că folosești pleonasme?”.  „Adică?”. „Păi unde-ai văzut tu moldovean potent?”. „Cum unde, deşteptule? La Suceava. Toți băieții din gardă e potenți”.

PROMOUŞĂN

Şi aşa a ajuns cronicarul să epuizeze textele scrise în anul 2000,cu ocazia sfârşitului lumii.Aşa că ,dragii mei,de data viitoare o să citiţi continuarea acestei istorii nemaivăzute după cum mă taie capul  în anul Domnului 2014 .Urmează Petru Rareş,un demn urmaş al tatălui său.Cine-i tac’su ,nu vă spun de acum,pentru proşti va fi o surpriză.Pentru deştepţi vom fi  iarăşi ce-am fost şi mai mult decât atât...