luni, 5 mai 2014

A FOST SAU N-A FOST

      Deşi plouă la greu şi se anunţă o recoltă bogată până şi la Vaslui, echipa de fotbal şi majorete o va lua  spre  Liga a doua în pas de manevră. Probabil Marele Agricultor n-are cui vinde atâta haleală ştiindu-se faptul că în zonă băutura-i de bază, potolul e un moft de care s-ar lipsi fără regrete dacă pârdalnicul de organism ar funcţiona numai cu înmiresmatul carmol şi cu extrasul de pufoaică. Dar nu poţi să le ai pe toate, ştiţi cum se spune la ţară, e imposibil să fii şi cu bucatele în pod şi cu sufletul în rai.
     Aşa că urmaşii plăieşilor lui Ştefan cel Mare - care le-au blocat de mai multe ori traseul turcilor spre Liga Campionilor, pe polonezi i-au pus la jug să le are o nouă arenă numită'' Dumbrava Roşie'', iar ungurilor le-au dat clanţă, nu din răutate ci din obişnuinţă - vor lua iarăşi drumul pribegiei.Vor juca pe doi mici şi o damigeană de genocid cu alde Târlungeni şi Gloria Buzău, prin gropile negre ale istoriei contemporane a fotbalului.Tot va fi un plus câtă vreme mercenarii Vasluiului n-au mai primit nimic de la conducerea clubului, alta decât Adrian Porumboiu, care s-a retras de ceva vreme din hârtii, deşi în spaţiul public s-a manifestat permanent ca stăpânul plantaţiei. Firea autoritaristă a fostului arbitru cu multe semne de mirare pe fluier, l-a făcut să-şi aducă jucători de toate tipurile, el însuşi fiind din rasa bălţata românească antedecembristă, cu scopul vădit de a-i pune la muncă, fenomen extrem de hulit pe plaiurile mioritice, şi de a-i umili public la ore de maximă audienţă cu celebri filozofi de pe la Digi 1, care se trag direct din Socrate, via Dumitru Graur, ca Mutu din etnobotanice.
     Nu l-a interesat să construiască ceva durabil, a vrut doar să   le arate meltenilor cât e de bogat şi că, în secolul XXI, încă mai există stăpâni de sclavi. Ar fi vrut şi oleacă de glorie, ca să nu mai râdă fi-su de el. Dacă n-aţi văzut filmul ''Porumboiu, adjectiv'', sau cam aşa ceva, Vasluiul e ciorba aia lungă şi fără gust pe care o leorbăia personajul principal fără să se sature. Evident, flămând de glorie, la final s-a întrebat: ''A fost sau n-a fost Vasluiul în Liga I ''.
Vorba lui Hamlet din Beceni: asta-i întrebarea...




5 mai 2014
editorial ARENA BUZOIANĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu