Acum că femeia cu barbă şi push-up a câştigat lălăiala de la Copenhaga, nu mai rămâne nimic de spus despre fotbal fiindcă orice aş spune ar fi prea puţin. Mizeria lumii contemporane se revarsă din vidanja cu ecran plat sub forma unui bărbat care se crede femeie, dar care a uitat să năpârlească, şi a unor votanţi-melomani care se cred deschişi la minte în spiritul aşa zisei politici corecte, şi care ne prezintă anormalitatea ca pe un lucru absolut firesc, un mod de viaţă numai bun de urmat. Potrivit acestei teorii nu-i nimic mai normal pe lumea asta decât ca bărbaţii să-şi taie mandravelele, să se îmbrace în rochii-curcubeu şi să miaune precum cotoii castraţi ”Corul vânătorilor'' fără puşcă. Iar frumoasele femei ar trebui să-şi repună bărbile pe care şi le-au dat jos când au coborât din copaci şi, după ce i-au dat fraierului de Adam mărul de rigoare, au intrat la hair-stilistul Dârţă comandând cu voce guturală :''ras, tuns, frezat şi epilat inghinal''. După care să-şi comande nişte vibratoare din acacia şi să înţepe în stânga şi-n dreapta, la întâmplare, în căutarea timpului pierdut. Vi se pare că vorbesc prostii? Aşa este, dar parcă prea s-a întors lumea cu fundul, pardon, rectific, cu roatele în sus.
Ziceţi voi, cum poţi să mai scrii de papagalii fotbalului când poznele firii din muzică te duc cu gândul că data viitoare festivalul de manele numit Eurovision ar putea fi câştigat de o pisică care se crede câine şi latră la lună sprijinindu-se în piesa de colecţie care l-a făcut celebru pe un măgar, care măgar renunţase la obiect pentru că se simţea măgăriţă şi visa, de când era măgărel, să câştige festivalul de la Mamaia...
Mai poţi, în aceste condiţii, să te întrebi ce mai face Chiricheş, pe care proştii de la Totenham au plătit o căruţă de bani ca să-l admire cum se opune fără succes vântului din Bucureşti ,care-l bate şi din faţă şi din spate, vorba cântecului nouăzecist, şi-l apleacă la pământ, crăcănat şi abătut, ca pe orice alegător valah, în drum spre casă, după ultimul bairam electoral. Poţi, dar nu prea ştii ce să-ţi răspunzi, că n-ai de unde să-l iei. Te uiţi pe teren şi nu-l zăreşti printre jaloane, te benoclezi pe bancă şi nu e. Atunci unde să-l cauţi, la cârciumă? Nasol, la Londra sunt mai multe cârciumi decât fotbalişti şi-ar fi greu de găsit acest pui de dac născut din încrucişarea unui vas de Cucuteni cu un ţoi de ţuică. Talent înnăscut, va sfârşi speranţă, ca mai toţi românii cărora Dumnezeu le-a pus mâna-n cap fără un motiv precis. Atunci ai putea să te întrebi ce fac celelalte vedete ale Naţionalei, care orbecăie prin Europa de la o bancă de rezerve la alta. Dar n-are rost...
Şi-n această beznă tipic românească, de nicăieri s-a aprins o lumină. I se spune Simona Halep şi a ajuns să zboare deasupra lumii prin autopropulsie. E adevărat, o încurcau sânii, dar i-a ajustat prin metoda reducerii la absurdul românesc, spre indignarea vedetelor de silicon care poluează spaţiul public şi au în poşete, pe lângă ruj şi rimel, şi câteva petece de bicicletă, că nu poţi să ştii când te loveşte necazul şi până ajungi la vulcanizare se pot întâmpla multe.
În primul set, Simona i-a tras-o scurt Sharapovei, de-am sperat că e seara în care o să ne primim tezaurul înapoi. Dar n-a fost să fie. Pentru noi, oamenii care ne credem normali, durerea de duminică-n amurg a fost cât de cât suportabilă fiindcă pe draga noastră compatrioată a învins-o o tipă miştoacă. A fost un pas înainte, mai ales după coşmarul din seara precedentă când femeia cu barbă a culcat-o la podea pe Paula Seling, în numele căreia puteţi descoperi, fără prea mare efort, cheia succesului austriac.
Oricum, treaba cu rusoaica nu rămâne aşa, Simona trebuie să i-o tragă până va striga pe toate arenele lumii, cu vocea ei inconfundabilă, ''Basarabia e România''.
Şi dacă Sharapovei îi va trece prin căpşorul ăla plagiat din ''Lacul lebedelor'', să se retragă înainte de a face reparaţia istorică, o rog să sune la redacţie, cu taxă inversă. Poate facem câteva seturi de adio.
12 mai 2014
editorial''Arena Buzoiană''
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu