Întâmplarea a făcut ca să-l cunosc pe Reghe la o şedinţă de partid. Lungă, plictisitoare, cu intrări la intimidare, cum sunt partidele din Liga I. Se tot foia pe scaun aşa că prezidentul i-a zis cu delicateţe: '' Mă, băiatule, văd că stai ca pe ghimpi. Dacă ai vreun antrenament poţi să te duci, nu-i supărare. Aşa-i politica ,la televizor pare frumoasă, dar în realitate e plictisitoare. Du-te!...Dar nu s-a dus. A suportat cu stoicism, alături de prea ciudata lui soţie, ba a stat şi la fursecurile de după rumegându-le cu nedisimulată plăcere.
Tot cam aşa s-a întâmplat şi la Steaua. A rezistat, suferind în tăcere, până l-au pitit unii pe Gheorghe - fost Gigi - după care s-a destrăbălat în voie, alături de ghiduşul M.M.- până l-au transferat şi pe ăsta la un club de fiţe în care colanţii şi vestimentaţia în dungi sunt aproape obligatorii - şi, evident, distinsa Ana-Maria, cea mai mare vânzătoare de trupuri de fotbalişti din câte au existat pe faţa şi pe lateralele pământului.
Rămas singur acasă, doar cu cocoşul impresar, Laur - cum i se spune în telenovele - a început s-o facă pe bengosul. Să se dea mare, cum spun băieţii de cartier, model 1990, fără îmbunătăţiri. Să fie arogant, deşi nu era cazul. E adevărat, a câştigat două titluri, dar în condiţiile celor mai slabe întreceri interne din ultimii 50 de ani, în care pur şi simplu Steaua n-a avut adversar, nu pentru că era prea bună ci pentru că echipele celelalte arătau ca adunate de pe gârlă. A câştigat şi atunci când, şi dacă vroia, n-avea cum să piardă. Totuşi, asta nu înseamnă că Reghe nu-i un antrenor bunicel pentru Liga I şi pentru campionatele arăbeşti unde până şi cămilele aleargă cu frâna de mână trasă de parcă ar vrea să le dribleze Adrian Copilul Minune Cristea. Nici pomeneală, ceea ce spuneam eu atât de delicat de-mi plânge mausul pe genunchi este că încă n-a ajuns un antrenor mare. Şi probabil nici nu va fi întrucât a ales să umble prin pustie în căutarea petrodolarilor, călare pe cămila cu două cocoaşe în faţă şi codiţe împletite pe spate, în loc să înalţe steagul pe marile arene europene din Şampion Lig, după cum ar spune Ioan Becali, fost Giovani.
Aventura lui la Steaua a fost o lovitură de imagine pe care acum o exploatează financiar la maxim. Nimic de condamnat până la urmă, rămâne doar tristeţea că încă un băiat care părea bun s-a transformat peste noapte în băiat rău şi a urmat clasicul traseu al românilor ce se nasc talente şi mor speranţe.
Pentru cei care iubesc momentele memorabile din istoria fotbalului mioritic, Laurenţiu Regenkampf va rămâne jucătorul de legendă cu un singur meci la Naţională. Un meci de neuitat, un fel de fotbal pe plajă, un 2 la 5 cu Danemarca, în care neamţul a marcat cu capul de la o distanţă apreciabilă, unul dintre cele mai frumoase goluri de aer din sufletul microbistului român fiindcă ''neamţul''a greşit poarta. Şi cu nemţii nu te pui, ştim asta din istoria necenzurată a românilor. Probabil nisipul i-a fost predestinat, altfel nu şi-ar fi băgat acum autogolul Al Hilal, dacă aşa s-o fi numind echipa de beduini, că pe acolo toate sunt la fel, sau mi se pare mie, că m-am uitat după nişte piese de colecţie 90-60-90 şi n-am sesizat nicio diferenţă. Că nu ai voie decât să le citeşti în ochi şi scrisul e ca naiba, de la dreapta la stânga de parcă ar fi opera unor absolvenţi de licee cu profil tehnologic.
Despre certurile cu Gigi Becali - actual Gheorghe - istoria orală n-o să consemneze nimic, deoarece Laur a făcut tot ce i-a cerut trimisul lui Dumnezeu la Poarta Albă. L-a ascultat cu sfinţenie, în genunchi, de parcă ar fi fost avatarul celei mai mari impresare de pe mapamondul lumii şi de pe cele opt planete învecinate cu Oana Zăvoranu.
26 mai 2014
editorial ARENA BUZOIANĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu